Conceptul de personalitate

 

MOTTO:

Conceptul de personalitate

Definitia si caracteristicile personalitatii

In viata de zi cu zi, de multe ori sunt folositi termenii de persoana si personalitate, sensul comun al acestuia din urma fiind o insusire sau calitate pe care cineva o poate avea sau nu. Dar utilizarea lor ca termeni psihologici necesita o definire mai exacta a personalitatii.

Se pune intrebarea "Ce este personalitatea?". In opinia lui P. Fraisse istoria psihologiei, intre anumite limite, se confunda cu istoria raspunsurilor la aceasta intrebare fundamentala. Inainte de a definii personalitatea trebuie sa definim persoana.

Persoana inseamna individul uman concret. Personalitatea insa este o constructie teoretica elaborata de psihologie, in scopul intelegerii si explicarii modalitatilor de functionare ce caracterizeaza organismul psihofiziologic pe care il numim persoana umana.

In literatura de specialitate si nu numai, exista numeroase definitii ale personalitatii, fiecare surprinzand cateva aspecte ale acestui concept atat de vast.

In "Dictionar de psihologie" de Norbert Sillamy personalitatea este definita astfel: "(.) element stabil al conduitei unei persoane, ceea ce o caracterizeaza si o diferentiaza de o alta persoana.

Pentru sociologie personalitatea este "expresia socioculturala a individualitatii umane.(Dictionar de sociologie"- coord C. Zamfir , L. Vlasceanu).

In nenumarate definitii ale personalitatii, G. W. Allport da propria definitie in lucrarea "Structura si dezvoltarea personalitatii" incercand cum spune "(.) nu sa definim obiectul in functie de metodele noastre imperfecte"

"PERSONALITATEA este organizarea dinamica in cadrul individului a acelor sisteme psihofizice care determina gandirea si comportamentul sau caracteristic."

Pentru a intelege mai bine vom explica in continuare conceptele din aceasta definitie asa cum a facut-o Allport:

"Problema centrala a psihologiei este organizarea mintala(formarea structurilor sau ierarhiilor de idei si deprinderi, care ghideaza in mod dinamic activitatea). Integrarea si alte procese organizationale sunt necesare pentru a explica dezvoltarea si structura personalitatii.(.) Termenul implica si procesul reciproc de dezorganizare, mai ales la acele personalitati anormale care sunt marcate de o dezintegrare progresiva"

Psihofizic

Acest termen ne aminteste ca personalitatea nu este nici exclusiv mentala, nici exclusiv nervoasa. Organizarea sa atrage dupa sine functionarea atat a "spiritului" cat si a "trupului".

Sisteme

Un sistem(orice sistem) este un complex de elemente intr-o interactiune reciproca. O deprindere este un sistem, la fel si un sentiment, o trasatura, un concept, un stil de comportare. Aceste sisteme exista in organism chiar daca nu actioneaza. Sistemele sunt "potentialul nostru de activitate"

Determina

"Personalitatea este cava si face ceva. Sistemele psihofizice latente motiveaza sau directioneaza o activitate si o gandire specifica atunci cand intra in actiune"

Comportament si gandire

Acesti doi termeni constituie o eticheta pentru a desemna tot ceea ce poate un individ sa faca(.) In "Dictionar de psihologie", editura Babel 1997, coordonat de Ursula Schiopu comportamentul si gandirea " se refera la disponibilitatile generale si caracteristice pe care le exprima o persoana si care contureaza identitatea ei specifica"

Psihanaliza

A fost dezvoltata de Sigmund Freud (1856-1939), ca o modalitate de a explora continutul si mecanismele vietii mentale umane. Freud credea ca exista necesitati umane universale care ajuta la ghidarea si modelarea comportamentului uman. Unul este eros "instinctul vietii" nevoia oamenilor de a stabilii relatii intre ei, si altul este thanatos "instinctul mortii", baza inclinatiei agresive.

In opinia lui Freud, personalitatea este compusa din trei elemente:id-ul (sinele), supraeul (super-ego) si eul (ego).

Id-ul constituie impulsurile noastre biologice, universale care cer satisfacerea imediata.

Supraeul este constiinta id-ul reprezentat in personalitate.

Eul este parte persoanei care intra in contact cu realitatea.

Personalitatea umana se dezvolta printr-o serie de stadii succesive, universale cu substrat biologic si legate de varsta pe care Freud le-a numit

"stadiile dezvoltarii psiho-sexuale" .

Primul stadiu este stadiul oral (1 an) in care sugarul cauta placere prin acte orale (suptul, muscatul).

Al doilea stadiu este stadiu anal (2 ani) cand apare controlul intestinelor si al vezicii urinare.

Al treilea stadiu este stadiul falic (3-5 ani) este perioada constientizarii sexuale initiale, sau altfel spus conflictul Oedipal.

Al patrulea stadiu este stadiul latentiei (5 ani) in care este important dezvoltarea fizica si deprinderile intelectuale.

Al cincilea stadiu este stadiul genital cand apare sexualitatea matura.

Freud mai pune accent pe sursele inconstiente si emotionale ale dezvoltarii copilului care contribuie la stabilirea timpurie a aspectelor functionale ale personalitatii, aspectelor afective ale socializarii.

Din numeroase definitii ale personalitatii se desprind cateva caracteristici ale acestuia, care evidentiaza faptul ca personalitatea este o structura(Perron. R. 1985):

- Globalitatea:

Personalitatea unei persoane este constituita din ansamblul de caracteristici care permite descrierea si identificarea ei printre celelalte. Insa nu trebuie sa uitam ca omul este unic prin fiecare persoana. Acest lucru inseamna ca unicitatea individului se contureaza intr-o personalitate unica insa asemanatoare pe anumite criterii, cu personalitatile altor indivizi.

- Coerenta:

Majoritatea teoriilor admit ideea existentei unei anume organizari si interdependente a elementelor componente ale personalitatii. Personalitate nu este un ansamblu de elemente juxtapuse, ci un sistem functional format din elemente interdependente.

Permanenta:

Desi o persoana se transforma, se dezvolta, ea isi pastreaza identitatea sa psihica. Omul are constiinta existentei sale, sentimentul continuitatii si a identitatii personale de-a lungul intregii sale vieti.

1.2. Trasatura psihica. Tipurile. Factorii de personalitate.

Trasatura psihica este acel concept care evidentiaza aceste insusiri sau particularitati relativ stabile ale unei persoane sau ale unui proces psihic. In plan comportamental o trasatura este indicata de predispozitia de a raspunde in acelasi fel la o varietate de stimuli.

Tipurile sunt formate din cele mai multe trasaturi ( de exemplu: introvertit, extravertit, ciclotimic etc.)

E. Kretschmer luand in considerare parametrii constitutiei fizice, corporale descrie trei tipuri, iar asocierile dintre trasaturile fizice si psihice s-au dovedit a fi semnificative pentru cazurile patologice:

- Tipul picnic - statura mijlocie, exces ponderal, fata plina, maini si picioare scurte, abdomen si torace bine dezvoltate - caruia ii sunt asociate urmatoarele trasaturi psihice, grupate intr-un profil ciclotimic: optimism, umor, sociabilitate etc.

- Tipul astenic - corpul slab, alungit, maini si picioare lungi si subtiri - caruia i se adreseaza un profil psihologic numit schizotimic: inclinatie spre abstractizare, interiorizare, sensibilitate etc.

- Tipul atletic - tipul cu o dezvoltare fizica si psihica echilibrata.

In opinia lui G. Allport personalitatea este o structura formata din trasaturi organizate ierarhic. El spune ca la fiecare individ exista 2-3 trasaturi cardinale care domina si controleaza celelalte trasaturi. In ordine ierarhica urmeaza un grup format din 10-15 trasaturi principale, relativ usor de identificat, si in sfarsit sute sau chiar mii de trasaturi secundare si de fond, care sunt foarte greu de identificat.

Notiunea de factor a fost introdusa in psihologie odata cu utilizarea analizei factoriale. In varful piramidei factoriale se afla factorul general deseori identificat cu inteligenta.

Factorii si trasaturile de personalitate datorita asemanarilor dintre ele sunt utilizati ca sinonimi.

Teoriile personalitatii

Exista numeroase teorii ale personalitatii, dintre care amintim: biologista, experimentalista, psihometrica, socio-culturala si antropologica.

Orientarea biologista - pune accent pe intreaga organizare psihocomportamentala a omului, accentueaza rolul motivelor biologice si al experientei timpurii - pre - si postnatala - in formarea personalitatii. Dependenta, agresivitatea, sexualitatea sunt considerate trasaturi primare.

Necesitatea abordarii experimentaliste a personalitatii a fost formulata de Stanford (1963) astfel: "Studiul personalitatii este studiul modului in care oamenii difera pe un registru foarte intins in ceea ca au invatat: fiecare persoana deci este unic, dar toti au invatat in concordanta cu aceleasi legi generale".

Orientarea psihometrica - inseamna studiul trasaturilor exprimabile sub forma unor liste de atribute ce caracterizeaza persoana in cadrul unei situatii.

Orientarea socio-culturala si antropologica se bazeaza pe ideea ca personalitatea poate fi inteleasa numai luand in considerare si contextul social in care traieste individul, si numai comparand indivizii apartinand unor populatii si culturi diferite( Mead, Linton). Procesul de socializare este un proces social prin care individul uman parcurge transformari succesive. Esenta acestui proces este ca societatea incearca sa transforme individul dupa chipul sau, astfel incat sa raspunda normelor, valorilor societatii.

CONCLUZII: In studiul personalitatii elevilor, cunoasterea si aprecierea corecta a acestuia din perspectiva procesului educativ este necesar identificare si analiza temperamentului, adica trasaturile si calitatile formale, dinamico-energetice si a caracterului, adica trasaturile de continut, socio-morale si axiologice.

2. TEMPERAMENTUL

2.1. Definitie

Se refera la dimensiunea energetico-dinamica a personalitatii si se exprima in particularitati ale activitatii intelectuale si a afectivitatii, cat si in comportamentul exterior: limbaj si motricitate, in conduita. Temperamentul ca subsistem al personalitatii se refera la o serie de particularitati si trasaturi innascute care sunt importante in procesul devenirii socio-morale a fiintei umane.

Psihologul roman Nicolae Margineanu a considerat ca temperamentul caracterizeaza forma manifestarilor noastre si de aceea l-a definit drept aspectul formal al afectivitatii si reactivitatii motorii specifice unei persoane.

Exista mai multe tipologii ale temperamentului, aceasta problema fiind o preocupare constanta de-a lungul istoriei si evolutiei stiintei.

2.2. Tipologia lui Hipocrate

Prima incercare de identificare si explicare a tipurilor temperamentale o datoram medicilor antichitatii, Hipocrate(400 i. e. n.) si Galenus(150 e.n).

In concordanta cu filozofia epocii care considera ca intreaga natura este compusa din patru elemente fundamentale:aer, pamant, foc, si apa - acestia au socotit ca predominanta in organism a uneia dintre cale patru "umori" (hormones): sange, flegma, bila neagra si bila galbena, determina temperamentul. Pe baza acestuia se stabilesc cele patru tipuri clasice de temperament: sangvinic, flegmatic, melancolic si coleric.

Colericul - este energic, nelinistit, impetuos, irascibil uneori impulsiv si isi risipeste energia. Starile afective se succed cu rapiditate. Este o persoana foarte expresiva, usor de "citit" gandurile si emotiile i se succed cu repeziciune. Are tendinta de dominare in grup si se daruieste cu pasiune unei idei sau cauze.

Sangvinicul - se caracterizeaza prin ritmicitate si echilibru. Este vioi, vesel, optimist si se adapteaza cu usurinta la orice situatie. Fire activa, schimba activitatile foarte des deoarece simte nevoia permanent de ceva nou. Trairile afective sunt intense, dar sentimentele sunt superficiale si instabile. Trece cu usurinta peste esecuri si deceptii sentimentale si stabileste usor contacte cu alte persoane.

Flegmaticul - este linistit, calm, imperturbabil, cugetat in tot ceea ce face, pare de a dispune de o rabdare fara margini. Are o putere de munca deosebita, poate obtine performante deosebite mai ales in muncile de lunga durata si este foarte tenace, meticulos in tot ceea ce face. Fire inchisa, greu adaptabila, putin comunicativa, prefera activitatile individuale.

Melancolicul - este la fel de inexpresiv si lent ca flegmaticul, dar ii lipseste forta si vigoarea acestuia, emotiv si sensibil, are o viata interioara agitata datorita unor exagerate exigente fata de sine si a unei increderi in fortele proprii. Este putin rezistent la eforturi indelungate. Putin comunicativ, inchis in sine, are dificultati de adaptare sociala. Debitul verbal este scazut, gesticulatia redusa.

2.3. Tipologia lui Pavlov

Explicarea diferentelor temperamentale tine, in conceptia filozofului rus Ioan Petrovici Pavlov si caracteristicile sistemului nervos central si de raporturile dintre ele:

Forta sau energia - este capacitatea de lucru a sistemului nervos si se exprima prin rezistenta mai mare sau mai mica la excitanti puternici sau la eventualele situatii conflictuale. Din acest punct de vedere se poate vorbi despre sistem nervos puternic si sistem nervos slab.

Mobilitatea - desemneaza usurinta cu care se trece de la excitatie la inhibitie si invers, in functie de solicitarile externe. Daca trecerea se realizeaza rapid, sistemul nervos este mobil, iar daca trecerea este greoaie se poate vorbi despre sistem inert.

Echilibrul - sistemului nervos se refera la repartitia fortei celor doua procese(excitatia si inhibitia). Daca ele au forte aproximativ egale se poate vorbi despre sistem nervos echilibrat. Exista si un sistem nervos neechilibrat la care predominanta este excitatia.

Din combinarea acestor insusiri rezulta patru tipuri de sistem nervos:

1. tipul puternic, neechilibrat, excitabil (corelat cu temperamentul coleric)

2. tipul puternic, neechilibrat, mobil (corelat cu temperamentul sangvinic)

3. tipul puternic, echilibrat, inert (corelat cu temperamentul flegmatic)

4. tipul slab (corelat cu temperamentul melancolic).

Gheorghe Zapan a determinat patru niveluri ele sistemului temperamental: nivelul motor general (de activitate), nivelul afectiv, nivelul perceptiv-imaginativ si nivelul mintal (al gandirii). Fiecare nivel se caracterizeaza prin indicii temperamentali: forta, echilibrul, mobilitate, persistenta, tonus afectiv si directie. El a elaborat o metoda de educare a capacitatii de inter-apreciere, numita metoda aprecierii obiective a personalitatii.

3. CARACTERUL

3.1. Definitii ale caracterului. Atitudinea.

Termenul de personalitate include intr-un sistem unitar atat temperamentul cat si caracterul omului.

Temperamentul si caracterul sunt doua notiuni diferite care nu trebuiesc confundate. In timp ce temperamentul se refera la insusiri ereditare ale individului, caracterul vizeaza suprastructura personalitatii, calitatea de fiinta sociala a omului. In opinia lui Allport de cate ori vorbim de caracter emitem o judecata de valoare si implicam un standard moral.

Etimologic, termenul de caracter provine din greaca veche si inseamna tipar, pecete, si cu referire la om, sisteme de trasaturi stil de viata. Caracterul de fapt inseamna o structura profunda a personalitatii, care se manifesta prin comportament, care pot fi usor de prevazut.

Andrei Cosmovici subliniind doua dimensiuni fundamentale ale caracterului - una axiologica, orientativ-valorica, alta executiva, si voluntara afirma: "Caracterul este acea structura care exprima ierarhia motivelor esentiale ale unei persoane, cat si posibilitatea de a traduce in fapt hotararile luate in conformitate cu ele.

In opinia lui Taylor caracterul este "gradul de organizare etica afectiva a tuturor fortelor individuale."

Caracterul este deci un subsistem relational - valoric si de autoreglaj al personalitatii care se exprima printr-un ansamblu de atitudini-valori.

ATITUDINEA - exprima o modalitate de raportare fata de anumite aspecte ale realitatii, si implica reactii afective, cognitive si comportamentale.

In structura caracterului se disting trei grupe fundamentale de atitudini:

- atitudinea fata de sine insusi: modestie, orgoliu, demnitate, sentiment de inferioritate, culpabilitate.

- atitudinea fata de ceilalti, fata de societate: umanism, patriotism, atitudini politice.

- atitudinea fata de munca

3.2. Testele de personalitate si rolul lor in activitate

didactica. Impactul scolii asupra formarii

personalitatii elevilor

Putem spune ca, cu ocazia chestionarelor de personalitate sunt diagnosticate trasaturile personalitatii, care de fapt exprima atitudinile pe care persoana le are fata de ea insasi.

Testele de personalitate sunt diverse si este foarte greu, daca nu chiar imposibil, sa surprinda toate aspectele personalitatii pe baza caruia sa se intocmeasca profilul psihologic al unei persoane.

In majoritatea testelor de personalitate sunt analizati urmatorii factori:

- Dominanta

- Acceptarea de sine

- Independenta

- Responsabilitatea

- Socializarea

- Autocontrolul

- Toleranta

- Realizarea de sine prin conformism

- Realizarea de sine prin independenta

Adolescenta este perioada in care incep sa se "cristalizeze" principalele trasaturi de caracter. Elevii sunt personalitati in formare. Este greu, sau uneori chiar imposibila sa ne dam seama de motivele ce fundamenteaza atitudinile si comportamentele lor.

Scoala poate avea un impact deosebit de puternic asupra formarii personalitatii viitorului adult, de exemplu prin rolul pedepselor si recompenselor si al asteptarile profesorilor sau prin atitudinile profesorului fata de performantele elevilor, precum si interpretarea rezultatelor scolare in termeni de esec.

Scoala, educatorul nu are numai obligatia de a transmite cunostinte,

Informatii ci ii revine un rol important in formarea atitudinilor - elemente principale ale caracterului - elevilor prin metode si tehnici specifice.

Metodele indirecte actioneaza mai ales prin mecanismele invatarii sociale bazate pe imitatie, pe identificare, pe exemple, pe modelare etc. deci una dintre cele mai importante sarcini formative a scolii este aceea de a oferii modele, cai de urmat.

Intre metodele directe cea mai evidenta este utilizare pedepselor si a recompenselor.

UNICITATEA INDIVIDULUI

Am vorbit despre personalitatea omului si cele doua componente majore ale sale: temperamentul si caracterul. Am incercat sa raspundem la intrebarile: "Ce este personalitatea?", "Ce este temperamentul?", "Ce este caracterul?" si din ce sunt formate. Am vazut ca de-a lungul timpului omenirea a fost preocupata de stabilirea unor tipologii temperamentale incadrarea oamenilor intr-o categorie de sau alta.

Dar nu trebuie uitat ca in psihologie, care nu este o stiinta pozitiva, exacta, ci stiinta a sufletului, nu exista alb sau negru. Nu putem spune despre cineva ca intruneste numai trasaturile temperamentale ale colericului, el imbina foarte multe trasaturi si domina cele ale colericului. Putem incadra oamenii in tipologii, dar nu trebuie sa uitam de unicitatea individului, a fiecaruia dintre noi.

Fiecare dintre noi e diferit de celalalt, apartinand deja prin nastere unuia dintre cele doua sexe. Fiecare dintre noi suntem unici capatand o anumita originalitate prin faptul ca ne-am nascut intr-o anumita zi sau epoca istorica, intr-o anumita familie, intr-un anumit mediu social si am parcurs un anumit drum in viata.

Individul e unic, insa nu incomparabil cu alti indivizi ai speciei umane. Natura lasand trasaturi comune indivizilor a creat speciile, iar in cadrul speciilor a lasat diversitatea din care deriva unicitati.

G.W. Allport observa ca: "Metoda de reproducere sexuala a naturii garanteaza la modul superlativ un echipament genetic nou, pentru fiecare muritor care se naste."

Teoretic, jumatate din ceea ce se transmite ereditar provine de la mama si jumatate provine de la tata. Deci nu pot exista doua fiinte omenesti la fel, sau mai exact cu acelasi potential de dezvoltare.

Pentru a intelege un om trebuie sa observam ca el este:

- ca toti ceilalti oameni.

- ca unii oameni

- ca nici un alt om

Fiecare om e la fel ca ceilalti prin simpla lui apartenenta la specia umana, are caracteristici asemanatoare cu oamenii din grupul sau, si totusi este unic diferit de toti ceilalti.

Orice individ oricare ar fi el, nu se realizeaza prin trasaturi universale adaugate la niste trasaturi ale grupului sau si apoi adaugate la ceva propriu.

Individul impleteste intr-un mod unic toate trasaturile formand ceea ce se cheama o persoana distincta si originala.

Este ceea ce Allport accentua: "Organizarea vietii individuale este, in primul rand, in ultimul rand si tot timpul, un fapt principal al naturii umane."

Prin drumul parcurs de fiecare om in viata sa, se distinge de altii. Fiecare viata isi urmeaza un destin unic. Indiferent de orice metafizica a destinului, existenta lui este o certitudine ceea ce arata particularitatea fiecarui individ in parte, aceasta urmand o anumita "cale" fara "doar si poate".

In marea varietate umana se intalnesc oameni slabi si oameni puternici, genii si idioti, oameni harnici si oameni lenesi, inalti si scunzi, sensibili si insensibili.

Nu vom putea spune niciodata ca doi oameni puternici sunt la fel pentru ca in mod sigur unul este mai puternic in ceva, altul in altceva , unul in alergare, altul in ridicat greutati. Nu sunt genii la fel, unul este preocupat de fizica, altul de matematica. Exemplele ar putea continua foarte mult prin diferentieri tot mai subtile intre grupuri si tipuri de oameni.

Conceptul de personalitate

1.1. Definitia si caracteristicile personalitatii....3-7

1.2. Trasatura psihica. Tipurile. Factorii de personalitate..7-8

1.3. Teoriile personalitatii................8-9

TEMPERAMENTUL

2.1. Definitie...................9-10

2.2. Tipologia lui Hipocrate...............10-11

2.3. Tipologia lui Pavlov

3. CARACTERUL

3.1. Definitii ale caracterului. Atitudinea.........12-13

3.2. Testele de personalitate si rolul lor in activitatea didactica. Impactul scolii asupra formarii personalitatii elevilor.....14-15

4. UNICITATEA INDIVIDULUI.........15-17

Jean Piaget - Psihologia copilului

Cecilia Sas - Fundamentele pedagogiei