MAMELE SI SENTIMENTELE LOR

MAMELE SI SENTIMENTELE LOR

Marea majoritate a tratatelor de puericultura incep prin a descrie ce este un copil si cum trebuie ingrijit. Ele neglijaza sentimentele mamei. Dupa parerea mea aceasta este o greseala grava.

Mamele carora le vorbesc de ani de zile, in situatia lor de paciente sau prietene sau colege, mi-au spus ca de cand au nascut primul copil, de cand s-au intors de la clinica si au inceput sa se ocupe de el, se simteau prea putin sigure de ele insele. Se simteau "inadaptate".

Oricare ar fi numarul de carti citite in acest domeniu, oricate cursuri ati urmat pentru a incerca sa va pregatiti pentru aceasta experienta, ea ramane totusi un lucru complet nou si necunoscut. Realitatea ei nu va atinge atat de mult, ca atunci cand revenind de la clinica sunteti confruntata cu lucrul acela nou care traieste si respira. Este acolo 24 de ore pe zi, instalat definitiv.

Acest fapt presupune un teribil efort de adaptare. Nu ati avut niciodata o responsabilitate atat de mare. Marea majoritate a mamelor sunt ingrozite in momentul in care isi dau seama ca pentru prima oara in viata lor sunt pe de-a intregul responsabile de viata unei fiinte. In fata acestei responsabilitati, cu care se regasesc investite atat de brutal, numeroase mame au tendinta de a se simti incompetente.

Se intampla ca o tanara mama sa se indoiasca in asa masura de ea insasi incat sa-si faca griji pentru nimicuri. Nu are experienta legata de cresterea unui copil incat sa poata interpreta diferitele evenimente care se pot produce. Daca copilul doarme profund, ea ar spune ca acesta nici nu mai respira si se precipita sa vada daca mai traieste. Ea se ingrijoreaza daca copilul pare ca se sufoca sau daca are dificultati in a digera laptele. Fiecare eveniment capata valori disproportionate. O tanara mama este specialista in a vedea probleme peste tot. Ea crede ca totul pleaca de la ceea ce considera ca norme de alimentatie si de somn si sunt semnele unei boli grave. De aceea numeroase mame tinere sunt tentate sa-l streseze cu telefoanele pe medicul pediatru.

Vedeti, tanara mama a primit tot felul de mesaje din partea culturii noastre, unele explicite altele implicite, din care a invatat ca o mama este dotata in mod magic cu acea "dragoste materna" si cu acel "instinct matern", caracteristici care o vor face capabila sa ingrijeasca un nou nascut si sa-l iubeasca. Problema este ca, pusa in fata situatiei de a avea un copil, ea nu simte nimic din toate astea. Nu se simte in stare sa se ocupe de copil. Atunci, se gandeste ca toate celelalte mame sunt dotate cu acel instinct matern care, numai ei ii lipseste. Este atat de ocupata sa se ingrijoreze incat nu-si mai da seama ca este o mare diferenta intre dragostea materna si stiinta, experienta necesara ingrijirii unui nou nascut.

Dragostea pentru copil va veni in mod natural. Unele mame simt un elan irezistibil de dragoste la nasterea primului copil. Pentru altele, acest sentiment se dezvolta treptat. Dar nu exista un bagaj de cunostinte inascut despre ingrijirea copilului pe care sa-l avem doar pentru ca suntem femei. Aceste cunostinte sunt fructul experientei. In orice caz, pana la nasterea primului copil, este posibil sa nu avem idee despre ceea ce inseamna viata alaturi de el.

Pe langa acest sentiment de incompetenta care o tulbura pe tanara mama, se mai adauga si un sentiment inconstient de "ura". Multe mame se simt frustrate din cauza acestui orar prelungit la care sunt supuse dupa nasterea copilului. Intreaga viata a mamei pare ca graviteaza acum in jurul micutului din leagan de care trebuie sa se ocupe cu seriozitate. Este perfect normal. Din nefericire nimeni nu a pregatit-o pentru acest sentiment de "ura". De unde si contradictia in care se simte deseori vinovata de a reprosa ceva acestui copil pe care de fapt il iubeste.

Trebuie ca tanara mama sa inteleaga ca aceste sentimente contradictorii sunt perfect normale. Dupa o perioada de adaptare la aceasta situatie noua si la aceasta responsabilitate neobisnuita, sentimentul negativ va dispare, va fi absorbit intr-o dragoste irezistibila pentru copil.

Mai este un motiv care impinge o mama sa aiba sentimente negative fata de copil. Ea crede ca acest copil o va uni mai puternic de sotul ei. La urma urmei l-au facut impreuna, si ea crede ca odata nascut, copilul, sotul ei si ea vor forma un trio foarte unit. Din nefericire, multe tinere mame realizeaza ca se intampla exact invers. In loc sa-i apropie pe soti, copilul actioneaza psihologic ca un lucru care ii desparte. Mama observa ca sotul este deseori gelos pentru atentia pe care ea o acorda copilului. Se comporta mai mult ca un rival decat ca un tata. De asemenea se poate intampla ca sotul sa nu joace un rol afectiv eficace in responsabilitatea fata de nou nascut. Se poate intampla ca sotul sa lase mamei impresia ca ea este singura responsabila vis--vis de copil. De aceea mama poate sa-l invinuiasca pe copil pentru producerea acestei situatii.

Ramane la latitudinea fiecarei femei sa reglementeze situatia si sa aduca familia la starea de unitate.

Daca, din intamplare, aveti un sot capabil sa imparta cu dumneavoastra responsablitatea morala a cresterii copilului, fiti sigura ca aveti mare noroc. Folositi-va de el pentru a va sonda sentimentele. Intelegeti ca aceste sentimente sunt perfect normale si nu va feriti sa le discutati cu el. Daca puteti face acest lucru, veti simti imediat ca responsabilitatea cresterii copilului nu se mai afla doar pe umerii dumneavoastra Asta va va aduce multa usurare.

Amintiti-va ca de mii de ani mamele se lupta cu acesti doi monstrii: incompetenta si resentimentele fata de copil, si ca mereu au reusit sa ii invinga. Si dumneavoastra veti reusi, chiar daca la inceput va parea destul de greu. Veti avea momente penibile si cu siguranta veti plange putin. Dar, cu cat de cinstita veti fi cu dumneavoastra insiva si cu sentimentele dumneavoastra, cu atat mai rapid veti depasi aceasta perioada de adaptare. Mai devreme sau mai tarziu, precum milioane de mame inaintea dumneavoastra veti trece peste aceasta perioada dificila. Intre timp insa, va trebui sa invatati multe lucruri din propria experienta.

Copilul tocmai s-a nascut. Vi se pare minuscul si foarte fragil. Acordati o importanta prea mare celei mai mici anomalii in care zariti semnele unui accident grav. O tanara mama va trece prin perioade de panica in care nici inteligenta nici bunul simt nu ii vor permite sa analizeze calm situatia. Intr-o astfel de situatie, o mama poate foarte usor sa uite ca are bun simt. Incepe sa caute cu disperare o "autoritate" care sa-i poata indica ce are de facut. Daca nu poate sa vorbeasca imediat cu medicul pediatrul, se va repezi la telefon si va cere sfatul unei vecine. Totusi, o mama trebuie sa inteleaga ca toate aceste lucruri sunt normale. Ideea ca noul nascut nu este nici atat de slab, nici atat de fragil cum ati crezut la inceput, se va impune de la sine cu timpul. De milioane de ani copiii au gasit mijloace sa depasasca si neindemanarea si sentimentele de incompetenta ale mamelor lor. Si copilul dumneavoastra va supravietui neindemanarii si nelinistii dumneavoastra. Odata cu experienta va creste si increderea: il veti tine mai confortabil, il veti hrani cu mai multa incredere si cand va avea deja doua luni, va veti da seama ca are sanse serioase sa supravietuiasca.

Este bine sa luati un ajutor, o persoana din familie, in primele saptamani dupa intoarcerea de la clinica. Dar, chiar in acest caz va trebui sa va asumati in intregime responsabilitatea psihologica a copilului dumneavoastra. Fiecare tanara mama trebuie sa treaca acest "botez al focului" in primele luni de viata a copilului. Nimeni nu poate sa o faca in locul sau.

Bineinteles este o mare usurare sa vorbiti cu alte mame si sa aflati ca si ele trec prin aceleasi greutati. Veti descoperii ca nu sunteti singura. Incercati sa stati de vorba cu alte mame. Nu faceti gresala sa va adresati altei mame sau unei vecine ca unei autoritati superioare. Este exact ceea ce multe mame fac in momentul in care isi pierd capul. Folositi sfaturile altor mame ca pe un catalizator pentru a verifica valoarea propriilor dumneavoastra sentimente. Si nu uitati niciodata ca micutul dumneavoastra este unic si ca ceea ce a reusit la copilul vecinei nu este neaparat valabil pentru al dumneavoastra

Nici nu stiu cum sa fac sa subliniez inca o data caracterul unic al copilului dumneavoastra. Nu exista nici o fiinta pe lume ale carei amprente digitale sa coincida cu cele ale micutului dumneavoastra. Si ceea ce este valabil pentru amprentele sale, este valabil pentru intreaga lui fiinta, atat fiziologic cat si psihologic. Combinarea particulara a genelor sale n-a mai existat inainte si nu va mai exista niciodata. Nu uitati asta. Probabil ca urmatoarea comparatie va face lucrurile ceva mai clare: sa presupunem ca la nastere fiecare copil are o culoare unica; ca n-ar exista pe lume doi copii identici; bineinteles vor fi asemanari: un copil portocaliu va semana mai mult cu alt copil portocaliu decat cu unul verde. Dar fiecare copil portocaliu va avea nuanta sa proprie. In acelasi fel fiecare copil pe care il aveti se deosebeste de ceilalti.

Cand spun ca fiecare copil este unic, ma refer la faptul ca nici unul nu corespunde descrierii generale care se gaseste in cartile de puericultura. Daca copilul dumneavoastra nu corespunde nici unei descrieri de ansamblu nu va grabiti totusi sa afirmati ca este anormal. Felul sau de a manca sau de a dormi sunt lucruri proprii. Si este bine asa. Nu incercati sa modelati actiunile copilului dupa o imagine ideala luata dintr-o carte. El este ceea ce este, asta-i tot.

Copilul dumneavoastra scrie povestea propriei sale dezvoltari pe parcursul cresterii. Lasati-l in pace. Fiecare copil are propriul sau stil de viata. Acest stil incepe inca de la nastere. Cei trei copii ai mei, de exemplu, sunt absolut diferiti. Aceste diferente le-am putut consta inca de la cele mai fragede varste.

Cand insist asupra acestei originalitati a copilului, nu vreau sa insinuez ca rolul dumneavoastra de mama ar fi inutil. Din contra. Copilul are nevoie de dumneavoastra pentru a-si dezvolta aceasta latura exceptionala. Nu poate singur. Are nevoie de dumneavoastra pentru a-i incuraja fiecare pas in aceasta viata. Voi incerca de-a lungul acestei carti sa va spun cum putem ajuta copilul sa dea stralucire tuturor fatetelor personalitatii sale.

Inca de la nastere este timpul sa-i respectam individualitatea. Daca stiti sa acceptati felul in care mananca, felul in care doarme, temperamentul si umorul sau de bebelus, va va fi mult mai usor sa acceptati stilul sau de viata in etapele ulterioare ale dezvoltarii sale. Oricum, copilul va fi unic, fie ca vreti acest lucru, fie ca nu. Nu veti putea sa-l impiedicati sa ramana ceea ce este. La ce bun sa incercati?

Aceasta carte are ca scop principal de a va arata ca cel mai frumos cadou consta in a lasa libertatea copilului sa se implineasca pe deplin. El este unic. Dati-i posibilitatea sa ramana asa.

Inainte de a trece la noul-nascut as vrea sa spun cateva cuvinte despre diferitele stadii de dezvoltare.

Toti trec prin aceste stadii. Aceasta este una dintre descoperirile esentiale ale specialistilor in comportament in ultimii ani.

Aceste etape sunt mult mai diferentiate in primii cinci ani de viata decat in urmatorii. Astfel, schimbarile care apar la un copil intre cea de-a doua si cea de-a treia aniversare sunt enorme comparativ cu cele ce au loc intre opt si noua ani. Fiecare copil trece in general prin aceleasi stadii de dezvoltare. Totusi, fiecare le depaseste in felul sau si in propriul sau ritm. Este posibil ca un stadiu sa se intinda pe durata unui an, pentru un copil, in timp ce pentru altul, sa fie suficiente 8-9 luni. Timpul acordat fiecarei etape variaza mult in functie de copil. Insist asupra faptului ca acest ritm nu poate fi accelerat. Asa ca, nu incercati.

Fiecare etapa asigura o baza solida pentru abordarea urmatoarei. Evenimentele din viata unui copil mic sunt revelatoare pentru cele ce se vor produce odata cu maturizarea.

Elementul cel mai important in formarea acestei structuri de baza a personalitatii este "conceptul despre sine", adica imaginea mentala pe care copilul o are despre el insusi. Tot comportamentul sau depinde de conceptul despre sine (reusita scolara si cursul intregii sale vieti ulterioare).

Conceptul despre sine al copilului dumneavoastra va fi ideea de baza a acestei carti. Pas cu pas, va voi arata ca acesta se formeaza inca din primele zile de viata si se dezvolta de-a lungul primilor cinci ani. Va voi explica cum putem favoriza dezvoltarea unei personalitati puternice si sanatoase la un copil.