Modele teoretice - personalitate

Modele teoretice - personalitate

Ce sunt teoriile personalitatii

Teoriile personalitatii reprezinta un ansamblu structurat de concepte care permit sa descriem, sa explicam, sa intelegem si mai mult, sa elaboram predictii despre comportamentul uman in general sau despre un anumit tip de personalitate. Explicarea poate fi initial vaga, imprecisa. Ea se poate transforma ulterior, intr-o ipoteza, o supozitie sau o predictie testabila, privind conditiile sau contextul in care se va produce un anumit comportament. Formularea ipotezei constituie primul pas in organizarea si derularea cercetarii, permitand trecerea de la cunoasterea comuna, la cea stiintifica.

Evaluarea teoriei stiintifice uzeaza de mai multe criterii, intre care retinem: simplitatea, generativitate, comprehensivitatea. Cele mai bune teorii sunt simple, elegante si precise, conduc la noi ipoteze, genereaza noi cercetari, cuprind toate informatiile relevante si ofera o mai buna, mai adecvata intelegere. Teoriile personalitatii integreaza datele relevante despre natura umana, stimuleaza cercetarea, sunt deschise la testare si revizuire, ne fac sa intelegem mai corect starea actuala si devenirea personalitatii, schimbarile comportamentului.

Elaborate de distinsi reprezentanti ai psihologiei, pe parcursul scurtei sale istorii stiintifice, teoriile personalitatii organizeaza datele adunate din investigatia concreta, intr-o constructie care le da sens. Raspunzand la intrebarea Ce este personalitatea?, aceste teorii ne vor ajuta sa ne cunoastem, sa ne intelegem, sa ne acceptam si sa actionam spre un continuu "mai bine".

Teoriile stiintifice se deosebesc de parerile pe care fiecare din noi le avem despre personalitate. Teoriile personale se bazeaza pe observatia comportamentului celor cu care venim in contact. Nu avem cunostinte stiintifice suficiente, nu stapanim metodele de cunoastere si nu dispunem de abilitati adecvate. Opiniile noastre despre natura umana (toti oamenii sunt egoisti / oamenii urmaresc numai propriile interese / profesorii sunt prea subiectivi in evaluare), au la baza experienta personala, capacitatea noastra de intelegere. Ele sunt deci, limitate.

O teorie stiintifica se bazeaza pe investigatia riguroasa a unui numar mare de persoane, a caror selectie respecta reguli determinate. In comparatie cu ele, teoria stiintifica este testata de mai multi cercetatori, pe un numar mare de indivizi stabiliti pe baze statistice precise, nu pe rudele, cunostintele sau prietenii autorului. De aceea, gradul lor de obiectivitate este incomparabil, superior. Obiectivitatea ramane pentru cei care au elaborat teorii ale personalitatii, tinta intregului demers al cercetarii. Omul de stiinta nu ar trebui sa fie influentat de dorinte, aspiratii, temeri sau valori personale. Dar, fiind vorba de o problema atat de umana, este dificil sa se detaseze de propriul drum de viata, sa devina impartial, sa accepte puncte de vedere ce se opun concluziilor formulate din situatiile experimentate direct.

Cunoscand esenta teoriei, cei ce participa la activitatea educativa, actorii educatiei, se vor cunoaste mai bine, vor gasi mai multe raspunsuri la intrebarea "Cine sunt eu?", isi vor intelege si tolera partenerii mai firesc decat pana acum. Pentru o mai buna perspectiva analitica, vom prezenta structura personalitatii ca interactiune a trei dimensiuni: temperamentul, aptitudinile sau abilitatile si caracterul sau atitudinile. Personalitatea insa este unica si indivizibila, iar manifestarile comportamentale o exprima in unitatea ei si nu pe compartimente.

Teorii de referinta

Psihanaliza: S. Freud

In conceptia lui Freud, viata psihica a omului cuprinde constientul (constiinta), preconstientul si inconstientul. Constientul cuprinde:

Ilustrata mai ales prin metoda clinica, existenta inconstientului n-a putut fi infirmata convingator de nici o metoda. Intre cele trei nivele exista influente reciproce care iau de multe ori, forme conflictuale. Cele mai puternice conflicte sunt intre constiinta si inconstient. In conduita se exprima toate nivelele, dar rolul cel mai important in determinarea sa revine inconstientului.

Freud a relevat structura personalitatii, care integreaza trei instante aflate si ele intr-un dinamism continuu generat de raporturile dintre ele si de necesitatea adaptarii la mediu. Cele trei instante sunt: Sinele (Id), Eul (Ego), SupraEul (SuperEgo).

Sinele (Id) contine toate achizitiile filogenetice si reprezinta izvorul energiei instinctive a individului. Instinctele vietii si cele ale mortii isi au locul la nivelul sinelui. Astfel, termenul de libido, semnifica dorinta generala de placere sau iubirea in general si nu doar iubirea sexuala, cea mai importanta. Expresie a libidoului este nucleul sineului. Libidoul asimilat cu insasi pornirea originara a vietii, manifestarea energiei ce sta la baza vietii, se indreapta intotdeauna spre un obiect (propriul eu, persoanele sau obiectele din afara noastra si lumea interioara).

In opozitie cu instinctul vietii sau libido, exista la nivelul sinelui, instinctul mortii, ce urmareste negarea sau distrugerea ei, reintoarcerea spre fazele anterioare ale vietii, tendinta de reintoarcere la starea anorganica.

Instinctele sunt porniri sau impulsuri irationale si inconstiente pe care trebuie sa le acceptam si sa le satisfacem. Ele nu cunosc si nici nu se supun normelor morale sau juridice, singura lor orientare este spre placere. La nivelul idului domina principiul placerii.

SupraEul (SuperEgo) reprezinta normele sociale, mai ales, cele morale, imprimate in psihicul nostru din prima copilarie. De aceea, in mare parte, superego-ul este inconstient. Normele sadite in el in primul rand, de catre parinti, familie si alte persoane, devin forte interioare, care ne dirijeaza actiunile, desi originea lor este exterioara.

SupraEul este efectul procesului de socializare. Identificarea cu adultii, cu parintele de acelasi sex, in primul rand, joaca un rol decisiv in socializarea precipitata. Aceasta se explica prin imitarea neconditionata a parintelui in ceea ce priveste vorbirea, tinuta, imbracamintea, manierele, intregul comportament social, intr-un ritm accelerat. O socializare precipitata realista in familie este urmata de socializarea infaptuita in si prin celelalte institutii ale societatii. Copilul se poate identifica in primii ani de scoala cu invatatorul sau profesorul, iar in perioada adolescentei, cu persoane din zona lui de varsta, de multe ori cu persoane celebre.

Intre pornirile Sinelui si imperativele morale ale SupraEu-lui exista un conflict permanent, intrucat, principiul moralitatii, al datoriei care guverneaza SupraEul este incompatibil cu placerea ce apare prin gratificarea instinctelor. De aceea, satisfacerea pornirilor libidinale trebuie canalizata prin tiparele sociale care sunt, in ultima instanta, destinate sa asigure prin domnia legii un anumit grad de satisfacere a pornirilor tuturor celorlalti oameni.

Eul (Ego). Avand rol de intermediar intre Sine si SupraEu, Ego-ul trebuie sa mentina echilibrul, sa concilieze, sa armonizeze structuri aflate, asa cum s-a vazut, intr-un etern conflict.

Figura 3.1. Relatia dintre structura psihicului si structura personalitatii (dupa Baron)

La nivelul Eului se manifesta principiul realitatii. El analizeaza, judeca si decide daca pornirile libidinale sau normele morale interiorizate pot fi implinite si cum pot fi armonizate cele doua forte pe baza compromisului. Apoi, cauta mijloacele, conditiile si caile obiective de realizare. Principiul realitatii serveste astfel realizarii principiului placerii desi uneori i se opune, temporar, pentru a asigura armonizarea cu SupraEul si identificarea situatiei reale optime de manifestare a pornirilor Sinelui. Sacrificarea placerilor mici si trecatoare, in prezent, pentru unele mai mari si de mai lunga durata, realizabile in viitor, devine, astfel, definitorie pentru Ego.

Asemenea SupraEului, Eul rezulta din invatare, din experienta, in conditiile integrarii individului intr-un mediu social. Procesul de formare vizeaza cunostinte, idei, modalitati de gandire, judecata si decizie, abilitati, etc., care vor fi temeiul functionarii constiente a Eului.

Trebuie mentionat ca exista momente si situatii in care Eul nu reuseste sa-si implineasca rolul, iar conflictul dintre pornirea libidinala care nu poate fi stavilita sau SuperEgoul dominat de moralitate, nu poate fi atenuat. Se recurge, in consecinta, la inlaturarea pornirii libidinale din perimetrul constiintei si mutarea ei in inconstient. Procesul se numeste refulare. De aceea, in inconstient se gasesc asemenea impulsuri sau dorinte refulate pe care cenzura constiintei, dictate de SuperEgo, nu le accepta, deoarece vin in conflict cu principiile morale ale acestuia.

Pornirea libidinala neacceptata si refulata, nu se stinge odata ajunsa in inconstient, dar nici nu poate reveni in constiinta, decat printr-un proces de travestire, cand preia aspectul exterior al altei tendinte, acceptata de constiinta. Tulburarile psihice sunt considerate de Freud modalitati de travestire prin care pornirile libidinale refulate reapar in aria constiintei cautand mijloace de manifestare si satisfacere. De asemenea, prin termenul de complex se vizeaza pornirile libidinale refulate care isi cauta implinirea mai mult sau mai putin deghizat sau travestit. Complexul ramane un conflict intrapsihic nesolutionat, sursa a tensiunii, si izvor al energiei actiunii.

In contrast cu travestirea, sublimarea semnifica redirectionarea impulsului libidinal spre o cale superioara, similara, oarecum, celei originare, dar spre deosebire de aceasta, admisa de constiinta, implicand deci, acceptul Eului si SupraEului. Multe creatii culturale de exceptie pot fi explicate prin procesul de sublimare. Nesatisfacerea pornirii libidinale il conduce pe individ sa-si descarce tensiunea intr-o activitate valorizata in cel mai inalt grad de societate: creatia de valori stiintifice, artistice, literare, etc.

Intrebari de verificare

1. Ce raporturi exista intre Id si Superego?

2. Care este rolul Eului?