Modelul lui Harold D. Lasswell

Modelul lui Harold D. Lasswell

Cercetator american in domeniul stiintelor politice, Lasswell, prezinta, intr-un articol din 1948 una dintre cele mai cunoscute formule din domeniul comunicarii. El sustine ca un act de comunicare poate fi corect descris daca se raspunde la urmatoarele intrebari:

Cine?

Ce spune?

Cum?

Cui?

Cu ce efect?

Transpunerea grafica a formulei lui Lasswell arata in felul urmator:

Cine? Ce spune? Cum? Cui? Cu ce efect?

Emitator Mesaj Mijloc Receptor Efectul

de comunicare

Pentru fiecare dintre aceste intrebari el a identificat un camp de cercetare:

Cine? Ce spune? Cum? Cui? Cu ce efect?

Analiza Analiza Analiza Analiza Analiza

controlului continutului canalelor publicului efectelor

organizatiilor de comunicare

Modelul lui Lasswell a fost criticat pentru ca nu ia in considerare feed-back-ul, factorul contextual si alte forme de comunicare, in afara de comunicarea cu ajutorul mass-media. Cu toate acestea modelul lui Lasswell ofera un punct de plecare in studiul comunicarii si a relatiilor publice.

Modelul lui Shannon si Weaver

Claude Elwood Shannon a lucrat intr-unul dintre laboratoarele firmei Bell Telephone, iar teoriile si modelele sale se refera, in primul rand, la mijloacele de comunicare specifice acestei companii.

In modelul propus de Shannon si colegul sau, Warren Weaver comunicarea este caracterizata ca fiind un proces liniar si unidirectional. Acest model stabileste cinci functii care trebuie indeplinite si identifica un factor disfunctional, bruiajul.

Semnal

Mesajul Semnal primit Mesajul

Sursa Emitatorul Canalul Receptorul Destinatarul

Sursa de zgomot

Primul element al acestui proces este reprezentat de sursa de informatii, cea care produce un mesaj. Spre exemplu o persoana care vorbeste la telefon. In acest caz, telefonul are valoare de emitator. Urmatorul pas este transformarea de catre emitator a mesajului in impulsuri electrice si transmiterea acestora printr-un fir electric cu valoare de canal de transmitere, pana la alt dispozitiv telefonic cu valoare de receptor. Acesta va decodifica semnalele primite, astfel incat o alta persoana, cu valoare de destinatar sa poata auzi vocea persoanei care a transmis mesajul. In aceasta convorbire pot aparea distorsiuni create de sursa de zgomot. Odata cu acest model apar si concepte noi in studiul comunicarii, cum ar fi: codare, decodare, sursa de zgomot. Insa un minus important in cazul modelului lui Shannon si Weaver este acela ca nu analizeaza semnificatia mesajului si nici feed-back-ul venit din partea receptorului.

Modelul lui Meyer-Eppler (1963)

Este unul dintre primele modele care se refera la comunicarea interpersonala. Acest model implica existenta unui emitator, a unui receptor, a unei surse de zgomot, codare si decodare.

In cazul acestui model emitatorul poate fi format din unul sau mai multi indivizi, la fel ca si receptorul.

Schema acestui model se prezinta in felul urmator:

codare zgomot decodare

Emitator -------- ----- ------ ----- ----- --------- ----- -------- Receptor

Re

Rr

Emitatorul E emite un mesaj, folosind codarea, catre receptorul R, mesaj care poate fi bruiat de sursa de zgomot. Pentru ca mesajul sa poata fi perceput si inteles de catre receptor el trebuie sa aiba la baza o limba si un limbaj comun. De asemenea, procesul comunicarii interpersonale se realizeaza cu atat mai bine cu cat intersectia repertoriilor emitatorului si receptorului este mai mare.

Modelul lui Meyer-Eppler ia, pentru prima data, in considerare feed-back-ul. Atat emitatorul cat si receptorul au calitate dubla, astfel incat, in cazul transferului informational, emitatorul are rolul de a emite mesaje iar receptorul de a le recepta; in cazul contratransferului informational receptorul se transforma in emitator, iar sursa emitenta a primelor mesaje se transforma in receptor.

Modelul circular al comunicarii

Modelul concentric al comunicarii, al lui Ray Hiebert, Donald Ungurait si Thomas Bohn, este denumit si modelul HUB. Acest model se refera, in special, la comunicarea de masa, pe care o ilustreaza ca pe un ansamblu de cercuri concentrice, iar in interiorul acestor cercuri are loc o permanenta negociere si tranzactie de informatii.

Schematizat, acest model arata astfel:

Efecte

Audiente

Filtre

Regulatori

Mass-media

Retroactiune    Controlori (gatekeepers)

(feed-back) Coduri

Continuturi    Comunicatori Continuturi

Amplificare

Continuturi

Distorsiune si zgomot

Transmiterea mesajelor prin intermediul acestui model este vazuta in doua faze. Prima faza se refera la diferitele tipuri de comunicatori care transmit mesajele. Aceste mesaje sunt mai intai codate, dar inainte ca ele sa ajunga la canalul propriu zis de transmitere ele sunt filtrate si selectionate de asa numitii controlori, care sunt profesionisti ai comunicarii de masa si care pot fi sefi de agentii, redactori sefi etc. Dupa ce trec de acest control, mesajele sunt emise prin intermediul mass-media. Cea de-a doua faza incepe odata cu interventia asa numitilor regulatori, care influenteaza procesul comunicarii, afectand continutul si obiectivitatea acestuia, denaturand sensul initial. Faza a doua continua cu filtrarea informatiilor, venite de aceasta data din partea receptorilor si care se refera la o anumita disponibilitate a acestora de a primi sau respinge un anumit tip de mesaj. In final, mesajele ajung la receptori, provocand efecte imediate sau de lunga durata. Noutatea pe care o aduce acest model este introducerea conceptului de amplificare si de selectie a informatiilor.

Modelul interactiv al comunicarii

Acest model vede procesul comunicarii ca un circuit continuu al informatiilor, avand o forma mai mult sau mai putin circulara. Cercetarile in domeniul comunicarii, desfasurate pe parcursul mai multor ani au dus la dezvoltarea acestui model, a carui schema se prezinta astfel:

Receptorul

Sursa Canal

Canal

Sursa de

Receptorul retroactiune

Retroactiune

Modelul interactiv al comunicarii introduce conceptul de flux informational, ceea ce inseamna cresterea cantitatii si calitatii informatiei emise pe unitatea de timp, ceea ce duce la amplificarea caracterului dinamic al procesului de comunicare.   

Modelul fluxului in doi pasi

Acest model isi are originea intr-un studiu facut asupra efectelor comunicarii de masa, in campania electorala din 1940 pentru alegerile prezidentiale din SUA. Cei care au facut acest studiu, Paul Lazersfeld, Bernard Berelson si Hazel Gaudet, au constatat ca nici unul dintre modele de comunicare cunoscute pana la acea vreme nu puteau(putea?) explica rezultatele campaniei respective.Modelul aduce ideea prezentei, la nivelul grupurilor a liderilor de opinie. Premisa de la care pleaca acest model este ca nu orice membru al societatii poate fi atins direct de mesajele directionate transmise prin mass-media. Cei care sunt raspunzatori de informarea segmentelor mai putin active ale populatiei sunt liderii de opinie.

Schematizat modelul fluxului in doi pasi arata astfel:

membrii grupului

primul pas    pasul doi

Mass-media    Liderii de opinie Grup

membrii grupului

La baza modelului in doi pasi se afla urmatoarele presupozitii:[1]

Persoanele nu traiesc izolate, ci apartin grupurilor sociale si intra in legatura cu alte persoane.

Raspunsul si reactia la mesajele mass-media nu sunt directe si imediate, ci mediate si influentate prin aceste relatii sociale.

Cele doua procese care au loc sunt unul de receptare si atentie, celalalt de raspuns, sub forma acceptarii ori respingerii intentiei de a influenta sau de a informa. Receptarea nu este echivalenta cu raspunsul, asa cum nonreceptarea nu este echivalenta cu nonraspunsul (pentru ca putem avea de-a face, dupa aceea, cu o acceptare, ca urmare a contactelor personale).

Indivizii nu sunt egali in fata campaniilor media ci au diverse roluri in procesul de comunicare si pot fi impartiti in cei care au rol activ in receptarea si transmiterea ideilor venite de la media si cei care se orienteaza bazandu-se in principal pe contacte personale.

Cei care joaca un rol mai activ (liderii de opinie) au urmatoarele caracteristici: apeleaza mai mult la media, sunt mai sociabili, sunt constienti ca ii pot influenta pe altii, ca le este atribuit atat un rol de sursa, cat si unul de orientare.