Neajutorarea invatata

Neajutorarea invatata

Rolul proceselor cognitive in invatarea prin conditionare operanta a fost demonstrat de cercetarile efectuate de Seligman. S-a constatat ca expunerea la conditii negative si imposibilitatea controlului mediul, a evitarii stimulilor aversivi, duc la pasivitate, delasare, la abandonarea efortului, la neajutorare invatata. Chiar daca situatia se schimba, subiectul ramane pasiv, deoarece a invatat expectanta neajutorarii pe care o generalizeaza si o transfera la alte situatii de viata. Achizitionarea si extinderea neajutorarii constituie factori etiologici ai unor tulburari mentale, cum ar fi depresia sau anxietatea.

Neajutorarea invatata se explica prin relatiile contingente dintre reactiile individuale si consecintele pe care le produc. Cand percepem imposibilitatea controlarii mediului si a evenimentelor de viata, nu mai facem eforturi de a ameliora situatia. Neajutorarea functioneaza chiar si atunci cand devine posibil controlul mediului.

Cresterea numarului de evenimente necontrolabile are ca efect marirea probabilitatii aparitiei neajutorarii, pentru ca alimenteaza mai frecvent, perceptia imposibilitatii controlului asupra mediului.

Modelul reformulat al neajutorarii sustine ca perceperea incontrolabilitatii mediului nu este suficienta pentru a provoca sentimente si comportamente de neajutorare. Importanta este atribuirea sau explicarea cauzelor ce determina imposibilitatea controlului. Cauzele au fost grupate in trei categorii dihotomice: stabile - instabile, generale - specifice, interne-externe.

Persoanele care fac atribuiri stabile si globale pentru evenimentele necontrolabile, au tendinta de a anticipa lipsa de control asupra viitoarelor evenimente. Expectanta incontrolabilitatii sta la baza pasivitatii, a neputintei, a ineficientei in situatii noi. Cei care fac atribuiri interne vor ajunge la scaderea stimei de sine. Impreuna, cele trei tipuri de atribuiri -stabile, generale, interne - pentru evenimentele necontrolabile, explica aparitia reactiilor depresive.

In societatea noastra, neajutorarea invatata este adesea prezenta. Copiii invata ca nu au sanse de scapare si de influentare a mediului scolar. Nu li se spune cand vor fi evaluati, din ce continuturi ale materiei, cum vor fi evaluati, ce anume trebuie sa stie sau sa faca pentru a obtine o anumita nota. Aceasta impredictibilitate ii transforma in fiinte pasive, resemnate. Ei se abandoneaza situatiei si nu depun eforturi pentru a o depasi. De multe ori, nu sunt in stare sa-si modifice comportamentul, chiar daca mediul s-a schimbat. Stabilitatea reactiei de neajutorare este mai accentuata in cazurile in care perceptia incontrolabilitatii mediului scolar se suprapune expectantei neajutorarii, invatate in mediul familial.

Neajutorarea invatata nu se manifesta in aceeasi masura la toti indivizii. Unii sunt mai rezistenti la efectele unui mediu imprevizibil. In imprejurari dificile, subiectii cu flexibilitate psiho-comportamentala ridicata, pot invata cu usurinta, neajutorarea.

Predictia neajutorarii invatate se face pe baza unei trasaturi numita in literatura de specialitate, neofobie. Aceasta constituie tendinta de evitare si de retragere din orice mediu nefamiliar. Neofobia este un important factor de diferentiere a indivizilor.

Intrebari de verificare

1. Ce efecte are evaluarea recompensei asupra comportamentului?

2. Care sunt conditiile care stau la baza neajutorarii invatate?