Operatiile gandirii

Operatiile gandirii

Gandirea este procesul psihic care dispune de cel mai vast sistem de operatii. Superioritatea si pozitia unui proces psihic in ansamblul vietii psihice a omului este data de sistemele operatorii de care dispune.

Psihologia studiaza operatiile gandirii ca instrumente psihice dobandite si perfectionate prin dezvoltarea intelectuala, prin invatare si exercitiu. Operatiile gandirii actioneaza in cupluri operatorii ce se completeaza reciproc: analiza si sinteza, abstractizarea si generalizarea, inductia si deductia.

Analiza si sinteza cognitiva isi au originile si sunt precedate de analiza si sinteza perceptiva care se desfasoara intr-un plan concret-intuitiv, asupra unor obiecte si situatii concrete. In schimb, analiza si sinteza de tip cognitiv se desfasoara intr-un plan mintal, dupa un model si sunt mediate prin cuvant si alte sisteme de semne si simboluri. Prin analiza insusirile unui obiect sau ale unei clase de obiecte sunt separate, ordonate - in minte - dupa anumite criterii, dupa un anumit model si sunt sintetizate, refacute la fel sau in mod diferit, in functie de cerintele activitatii intelectuale. Orice analiza este precedata de un demers anticipativ, de un anumit proiect, schema de lucru, deci nu se desfasoara la voia intamplarii. In sensul invers, al sintezei, se mentine acelasi proiect sau se elaboreaza unul nou ca urmare a rezultatelor analizei. Sinteza se defineste ca fiind recompunerea mintala a obiectului din insusirile lui initiale.

Comparatia este operatia de evaluare prin raportare la unul sau mai multe criterii. Si aceasta operatie isi are originea in comparatia dupa criterii perceptive de culoare, forma, marime, contrast etc. Comparatia implica evidentierea asemanarilor si deosebirilor esentiale dintre minimum doua obiecte, persoane, evenimente, situatii, fenomene dupa minimum un criteriu comun. Comparatia poate interveni si intre minimum doua ipostaze ale aceluiasi obiect, persoana etc. dupa minimum un criteriu comun. Daca in plan perceptiv comparatia se impune deseori de la sine prin pregnanta unor insusiri sau a unor contraste, in plan cognitiv comparatia se desfasoara dupa un plan, si are o anumita finalitate. Finalitatea nu este doar constatativa, cel mai adesea este subordonata necesitatii evidentierii unor raporturi de superioritate-inferioritate, unor pozitii ierarhice intr-un sistem de referinta. Comparatia se foloseste de argumentatia de tipul "daca atunci" menita sa puna in evidenta o anumita calitate, o anumita pozitia s.a.m.d.

Operatiile de analiza, sinteza si comparatie constituie instrumente mintale importante mai ales in procesarea ascendenta, dirijata de date. Acest lucru se datoreaza tipului de informatii vehiculate. Sunt cunostinte, insusiri, experiente, cu un grad mai redus de generalitate care se preteaza cel mai bine unor operatii analitico-sintetice si de comparatie.

Abstractizarea si generalizarea constituie operatiile cele mai complexe ale gandirii si au un caracter formal, se desfasoara exclusiv in plan mintal, sunt tipice pentru procesarea de tip descendent. In plan ontogenetic sunt precedate si anticipate de schematizarea si generalizarea concret-intuitiva de la nivelul reprezentarii. In reprezentare sunt selectate, conservate si redate insusiri din ce in ce mai putine, mai schematice, dar comune pentru o grupare tot mai larga de obiecte-fenomene. In gandire selectivitatea este maximala prin abstractizare, iar generalizarea se refera la clase, categorii foarte largi de obiecte-fenomene.

Abstractizarea este operatia de extragere a unor insusiri esentiale, a unor invarianti cognitivi, insusiri comune pentru o intreaga clasa, categorie. Operatia de abstractizare exprima simultan doua sensuri: pe de o parte se extrage ceva esential, iar pe de alta parte se renunta la tot ceea ce este nerelevant, accidental, contextual sau conjunctural. Abstractizarea avanseaza in profunzime asa cum cautatorul de diamante sapa si da la o parte pamantul pana ajunge la diamant (esenta). Mai mult decat atat, limbajul (omul care gandeste) slefuieste diamantul brut si ajunge la formele pure ale esentei.

Generalizarea este operatia prin care insusirile extrase cu ajutorul abstractizarii sunt extinse la o intreaga clasa de obiecte-fenomene. Abstractizarea si generalizarea opereaza simultan astfel incat, pe masura ce sunt relevate insusirile esentiale, acestea sunt extinse la categorii din ce in ce mai largi. Abstractizarea si generalizarea prezinta grade variate de profunzime si expansiune in functie de evolutia cunoasterii umane. Rezultatele abstractizarii si generalizarii sunt cuprinse in legi care pun in evidenta relatii cauzale cu o sfera cat mai larga de cuprindere. Astfel se ajunge la teorii si modele explicative asupra unor aspecte ale realitatii. O teorie buna contine un numar redus de afirmatii si acopera un numar mare de situatii. Spre exemplu, legea gravitatiei universale este foarte concisa si se refera la toate obiectele atrase de pamant. Sau, in psihologie, legea efectului descoperita de savantul american Thorndike spune ca o actiune urmata de succes tinde sa se consolideze, iar daca este urmata de esec tinde sa fie abandonata.

Opuse abstractizarii si generalizarii sunt operatiile de concretizare si particularizare. Drumul de la concret la abstract este complementar celui de la abstract la concret, dar profund diferit calitativ. Concretizarea ce urmeaza abstractizarii defineste prin trasaturi esentiale un obiect ideal, abstract ce intruneste insusirile esentiale. In acelasi mod opereaza particularizarea. Cele doua operatii servesc cel mai adesea exemplificarii cognitive care nu se va referi la un obiect anume ci la un obiect mintal, un caz particular mintal si nu unul anume din realitatea imediata. Este un demers specific procesarii descendente dirijata de legi, reguli, norme, definitii.

Inductia si deductia sunt operatiile care descriu cel mai bine evolutia gandirii pe verticala cunoasterii. J. Piaget arata ca inductia organizeaza datele observatiei sau experientei si le claseaza sub forma de concepte. Inductia este suportul logic al procesarii ascendente care porneste de la baza de date, experiente concret-intuitive si imagini mintale. Inductia are un caracter profund intuitiv, se extrag relatii simple ce grupeaza o clasa de obiecte dupa criterii observabile empiric.

Rationamentul inductiv surprinde regularitatea si faciliteaza extragerea si formularea unei concluzii generale dintr-o multitudine de cazuri particulare. Limita acestui tip de rationament consta in faptul ca nu sunt utilizate cat mai multe cazuri specifice si cat mai variate. Astfel concluzia ramane valabila pana cand vom intalni o exceptie, deoarece in rationamentul inductiv intervine hazardul, el are un caracter probabilist.

Deductia descrie demersul descendent al gandirii pe verticala cunoasterii. Rationamentul deductiv porneste de la general, prin inferente si implicatii si ajunge la cazuri particulare. Deductia debuteaza prin ipoteze sau premise demonstrate ca fiind adevarate si apoi deriva implicatiile acestor ipoteze. Daca premisele sunt adecvate atunci concluziile trebuie sa fie adevarate.

Expresia logica a rationamentului deductiv este silogismul, in care, pornind de la doua premise se extrage o concluzie. Concluziile extrase dintr-un set de reguli pot fi juste numai daca premisele sunt valide si precis formulate. In manualele de logica sunt analizate si exemplificate erorile de rationament. Din punct de vedere psihologic inductia si deductia constituie demersurile operationale care stau la baza formarii conceptelor empirice si stiintifice.