PSIHODRAMA - Psihodrama intre terapie individuala si de grup

PSIHODRAMA

Elaborata de Moreno, psihodrama isi gaseste sorgintea in personificarea dramatica antica, in teoria si principiile jocului si in psihoterapia de grup.

Moreno definea psihodrama:

a. - din perspectiva etimologica - ,,metoda care prin actiune confera autenticitate sufletului''

b. - din p.d.v. teapeutic, psihodrama consta in ,,dezvoltarea unui sistem de metode ce permite medicului si egourilor auxiliare sa patrunda in universul pacientului, in incercarea de a-l popula cu imagini interiorizate, care au avantajul de a nu fi intru-totul iluzorii si de a nu apartine total realitatii''.

Denumita si ,,teatru terapeutic'' sau ,,sociodrama'', psihodrama poate fi definita ca o metoda de psihoterapie in grup, care prin jocul psihodramatic exploreaza relatii interpersonale, conflicte si probleme emotionale cu scop terapeutic.

Initiata la Viena prin ani '30 psihodrama a luat amploare in SUA unde la New York Moreno a condus primele sedinte. Tot aici el a fondat Institutul Psihodramatic iar ulterior a aparut Societatea Americana pentru Psihoterapia de Grup si Psihodrama.

Totusi aplicarea ei este dificila datorita caracterului sau elaborat, elementelor de scenografie si regie    si chiar rezistentei pacientilor.

Alte impedimente: disponibilul de timp si spatiu, efectele secundare ale neurolepticelor.

Sub aspectul eficacitatii terapeutice si al validitatii stiintifice studiile sunt putine fara date comparative pe loturi diferite de pacienti.

Principiile psihodramei :

1. Viata ca model terapeutic :

- este principalul obiectiv si principiu al psihodramei ce vizeaza construirea unei situatii terapeutice care sa integreze toate modalitatile de viata si existenta incepand cu cele universale pana la detaliile vietii personale

2. Actiunea, miscarea :

- un principiu care o distinge de celelalte metode (mai ales de psihanaliza) care sunt bazate pe cuvant. Astfel in loc sa vorbeasca despre conflicte pacientul le exteriorizeaza prin jocul dramatic si expresivitatea mimico-gestuala.

Moreno spunea ca psihodrama se constituie ca ,,un studiu al omului in actiune'' - afirmatie prin care aduce in discutie un alt principiu.

3. Prezentificarea :

- indiferent de momentul in care s-a petrecut situatia in cauza, pacientul o prezinta si o interpreteaza in prezent. Numai acest ,,hic et nunc'' al situatiei psihodramatice il mentine pe pacient in rolul de actor in timp ce relatarea la timpul trecut a evenimentelor intamplate ii confera rol de povestitor. Prezentand datele aici si acum se pastreaza spontaneitatea si autenticitatea pacientului, acesta avand posibilitatea de a simti, gandi si actiona, deci de a retrai situatiile sale de viata.

Psihodrama - psihanaliza :

Prin metodologie si continut psihodrama s-a plasat de la inceput pe o pozitie antitetica fata de psihanaliza. (Intrebat de Freud ,,Cu ce se ocupa ?'', Moreno ii raspunde ,,Eu incep acolo unde terminati dumneavoastra.'')

Spre deosebire de psihanaliza al carei scop este analiza totala (pentru a-i oferi pacientului discernamant analitic), scopul psihodramei este ,,producerea totala a vietii'' pentru a-i oferi pacientului mai multa realitate decat i-a oferit pana atunci viata. Nu prin analiza, ci prin ,,eveniment trait'', prin imbogatirea experientei traite pacientul este ajutat sa-si dezvolte controlul si stapanirea de sine, pe de-o parte si capacitatea de testare a realitatii, pe de alta parte.

Dezvoltarea capacitatii de reprezentare si a fortei de reprezentare constituie un element important al psihodramei. Spre deosebire de psihanaliza, in care orice reprezentare este privita ca o ,,rezistenta'', in psihodrama ea este considerata ca terapeutica, intrucat fiind actualizata ea poate fi observata si interpretata de terapeut, facand posibila cunoasterea unor procese inconstiente.

Asociatia libera din psihanaliza este inlocuita cu creatia psihodramatica. In psihodrama terapeutul cere pacientului nu doar sa se exprime liber, ci sa prezinte ,,in mod total'' conflictul sau personal. In acest sens terapeutul stimuleaza pacientul in manifestare avand astfel un rol activ si obtinand tot odata din partea sa un transfer pozitiv.

In concluzie psihodrama recurge la o modelare si chiar transformare a mijloacelor, tehnicilor si conceptelor psihanalitice, adaptandu-le actiunii psihodramatice.

Psihodrama intre terapie individuala si de grup

Spre deosebire de celelalte psihoterapii, psihodrama pune in locul comunicarii verbale mijloace actionale susceptibile de a reda mai autentic experiente interne si externe traite. Uneori trairile pot fi atat de intense incat cuvintele devin insuficiente pentru a le exprima.

In dorinta ca situatia pe care o prezinta sa fie vie, pacientul reconstituie un episod de viata intr-o forma mai reala decat ii permite comunicarea verbala.

Psihodrama poate constitui o forma a psihoterapiei de grup, dar poate fi aplicata si ca metoda de psihoterapie individuala.

De regula se desfasoara in grup, in care in jurul protagonistului ceilalti pacienti adopta rolul de ego-uri auxiliare. Desi actiunea este centrata asupra unui ins, ea implica si pe ceilalti membri ai grupului, care obtin astfel, prin functia lor auxiliara, un beneficiu terapeutic.

Elementele specifice ale terapiei psihodramatice :

Spre deosebire de alte metode terapeutice psihodrama aduce in discutie dimensiuni si coordonate universale pe care acrediteaza ca elemente specifice ale actiunii psihodramatice :

- timpul

- spatiul

- realitatea.

1. Timpul :

- implicat cu precadere in tulburarile afective este considerat un element semnificativ.

Din punct de vedere al semnificatiei etiologice psihanaliza investeste trecutul, considerand ca, cu cat un eveniment frustrant sau psihotraumatizant s-a produs mai timpuriu in istoria individului, cu atat are un rol mai important in determinarea bolii. Dar trecutul constituie o singura dimensiune al timpului, care prin supraevaluare ,,neglijeaza si distorsioneaza influenta totala a timpului asupra psihismului''.

De aceea Moreno subliniaza dinamica prezentului cu toate implicatiile sale personale, sociale si culturale asupra procesului terapeutic. De asemenea, viitorul a fost neglijat ca dimensiunea timpului terapeutic, desi oamenii traiesc o parte a vietii lor cu ochii spre viitor. In psihodrama pacientul prezinta prin actiune modul in care crede ca vor evolua situatiile, schiteaza si actualizeaza viitorul.

2. Spatiul :

Este reactualizat in psihodrama. Psihodrama cauta sa actualizeze ideea unei psihoterapii a spatiului in cadrul careia pacientul actioneaza intr-un mediu modelat dupa cel in care s-a dezvoltat.

3. Realitatea :

Se refera la locul unde se desfasoara psihodrama. Cabinetul traditional de psihoterapie reprezinta o infrarealitate in care ceea ce i s-a intamplat subiectului nu poate fi prezentat, actualizat, supus confruntarii directe, ci ramane un fapt memorat ce poate fi doar relatat cu aproximatie.

Psihoterapia trebuie sa faca pasul spre realitatea vietii insesi, spre situatia pacientului in cadrul grupului sau social. Psihodrama realizeaza situatia terapeutica    in care realitatea este simulata, oferind pacientului posibilitatea invatarii unor noi ,,tehnici de viata'', modalitati de relationare si stiluri de comportare, fara a risca eventuale consecinte severe, ca in mediul real.

Pacientii pot fi mai eficient ameliorati daca intr-un cadru experimental, li se permite dezvoltarea capacitatii de testare a realitatii.

Rolurile in psihodrama

Rolul in psihodrama este definit ca ,,o forma actuala si tangibila pe care o ia sinele individual''.

Toti membrii grupului terapeutic isi asuma diferite roluri (inclusiv terapeutul) fiind totodata si observatori reciproci.

In forma sa esentiala psihodrama include :

- protagonistul

- ego-ul auxiliar

- terapeutul.

1. Protagonistul :

Este pacientul central. De cele mai multe ori el alege situatia ce va fi pusa in scena. Tot el ofera terapeutului informatiile asupra situatiei, evenimentelor, gandurilor si sentimentelor ca si a simptomelor ce crede ca trebuie supuse interpretarii. Orice psihodrama poate avea in vedere situatii trecute, prezente sau chiar viitoare.

Daca in situatia pusa in discutie pacientul a fost singur o va interpreta singur. Daca au fost implicate si alte persoane vor intra in rol ego-uri auxiliare.

Spre deosebire de situatia teatrala propriu-zisa, in psihodrama pacientului i se cere sa fie el insusi. Cu cat este mai angajat in rolul sau, cu atat se simte mai putin cenzurat, exteriorizand in mai mare masura aspecte inconstiente.

Identificarea cu protagonistul este o cerinta esentiala, iar daca nu apare in mod spontan trebuie stimulata printr-o manevra regizorala.

Pacientul trebuie sa simta ca si alti membri ai grupului au probleme asemanatoare si acest mod de identificare sporeste cenzura grupului.

2. Ego auxiliar :

Este un membru al grupului care prezinta ceva sau pe cineva din experienta protagonistului. Ego-ul auxiliar poate prezenta o persoana din viata protagonistului, el poate portretiza si o halucinatie, o idee deliranta, o atitudine. Aceste ego-uri ofera structura actiunii psihodramatice si fac lumea protagonistului reala si concreta. Ego-ul auxiliar determina exprimarea sentimentelor nerostite pe care 2 persoane intr-o situatie de viata le au una fata de cealalta, completand astfel tabloul despre celalalt in mintea fiecaruia. Se recomanda ca persoana desemnata ca ego auxiliar sa aiba probleme asemanatoare cu cele ale pacientului pentru a avea un beneficiu terapeutic.

Dublura - este ego-ul auxiliar care interpreteaza ce gandeste sau ce simte subiectul. Ea poate sta in spatele pacientului, sau poate mima comportamentul acestuia. Acest ego auxiliar confera pacientului un al doilea ego care actioneaza ca si cum ar fi acea persoana si il ajuta pe pacient sa constientizeze propriile sale probleme.

Uneori se recurge la o dublura multipla, fiecare reprezentand un aspect al personalitatii pacientului, alteori, fiecare dublura ia o anumita ipostaza cronologica a subiectului.

Oglinda - cand pacientul este incapabil sa se reprezinte pe sine, rolul sau este jucat de un ego auxiliar. Prin aceasta metoda, protagonistul, plasat in postura de observator, se percepe prin imaginea oferita de ego-ul auxiliar, descoperindu-si aspecte care pana atunci nu i-au fost cunoscute.

Mai recent televiziunea tinde sa inlocuiasca oglinda prilejuind observatii atente asupra comportamentului celorlalti.

3. Terapeutul :

Este un participant la jocul psihodramatic, executand tot odata o functie catalitica a tensiunilor ce apar in grup.

Exercitarea acestui rol impune abilitati speciale, instruirea in psihoterapia individuala si de grup si o experienta psihodramatica personala. Terapeutul trebuie sa sesizeze motivele si intentiile protagonistului, sa identifice jocul cu viata subiectului, sa conduca astfel jocul in sensul eliberarii tensiunilor si rezolvarii conflictelor.

Grupul psihodramatic si dinamica de grup :

Membrii actiunii psihodramatice alcatuiesc grupul la care se adauga auditoriul, fiecare din ei putand sa se identifice cu personajele si evenimentele in curs de desfasurare, beneficiind astfel de experienta psihodramatica.

Terapeutul permite fiecaruia sa faca observatii cu privire la desfasurarea actiunii contribuind astfel la ,,testarea realitatii'', o componenta importanta a oricarei terapii moderne.

Selectia pacientilor respecta regulile psihoterapiei de grup. In grup sunt selectionati pacienti cu simptome ego-distimice care sunt motivati pentru psihoterapie pentru a se elibera de temeri si frustratii si a-si mari capacitatea de adaptare si de rezolvare a diferitelor situatii.

De asemenea pacientii capabili de ,,intuitie psihologica'' pot interactiona cu membrii grupului si pot forma o relatie pozitiva cu terapeutul invingandu-si teama prezentarii ideilor, sentimentelor, intentiilor.

Jocul de rol : - consta in preluarea de catre pacient a rolului unei persoane implicate in existenta sa (parinti, medic) pentru a invata cum functioneaza ei in aceste roluri.

Inversarea de rol : - protagonistul joaca rolul unei alte persoane cu care interactioneaza, incercand sa adopte modelul comportamental al celuilalt. In acest fel distorsiunile perceptuale interpersonale pot fi explorate si corectate prin actiune.

Solilocviul terapeutic: - este de fapt o ,,exprimare in surdina'', o tehnica folosita de pacient pentru a releva sentimente ascunse pe care le-a avut intr-o anumita situatie dar nu le-a exprimat. Scopul solilocviului este catharsisul, iar valoarea sa consta in exercitiul adevarului, prin el se exprima niveluri mai profunde ale lumii interpersonale a pacientului.

Interpretarea rolului : - se refera la dramatizarea spontana a unei situatii de viata trecute, prezente sau viitoare prin care sunt reactualizate evenimente din viata subiectului iar anxietatea provocata de aceste evenimente este diminuata sau controlata.

1.Expresivitatea : - este o forma de exprimare autentica.

2. Spontaneitatea : - corelata cu autenticitatea are in vedere posibilitatea pacientului de a trai si exprima gandurile si sentimentele in mod direct, complet si autentic. Se dezvolta pe masura evolutiei psihodramei.

3. Autenticitatea : - pacientului i se cere sa exteriorizeze gandurile si sentimentele asa cum le percepe cu o maxima subiectivitate, ori cat ar parea de distorsionate. Este strans corelata cu ,,expresia maximala''.

4. Creativitatea : - ilustrata de stari si acte cu valoare creativa, facilitata de autenticitate si spontaneitate.

Posibile aplicatii ale psihodramei

Se face distinctie intre indicatiile psihodramei ce vizeaza domeniul psihiatriei si au un caracter mai ferm si aplicatii cu caracter de recomandare.

Indicatiile psihodramei: se refera atat la spitalizati cat si la cei din LSM. Se considera in general ca pacientii ce sunt indicati pentru psihoterapia de grup pot beneficia si de psihodrama. Psihodrama poate fi adjuvant al altor metode, sau poate fi partea unui program complex de resocializare.

Aplicatiile: au in vedere programul de instruire in domeniul relatiilor interumane permitand invatarea unor abilitati comportamentale necesare integrarii in diferite grupuri sociale.

In general se poate considera ca psihodrama este o forma de psihoterapie ,,modelata dupa viata'' ce ofera o mare flexibilitate pentru dezvoltarea si invatarea emotionala.