PSIHOLOGIA PROCESELOR REGLATORII

PSIHOLOGIA PROCESELOR REGLATORII

Relatiile extrapersonale presupun interactiunile cu realitati extrapersonale (suprapersonale):

v     Relatiile cu structurile obiectivate ale culturii;

v     Relatiile transcedentale, cu alterego-ul divinitatii.

Pentru personalitatea umana este esential contactul permanent cu structurile obiectivate ale culturii, care se constituie istoriceste si care formeaza ceea ce se cheama zestre sociala sau ereditate sociala. Aceste structuri sunt reprezentate prin:

sisteme de norme, reguli, principii si modele de ordin axiologic, moral;

sisteme de institutii politice, religioase, administrative, educationale, militare etc.;

sisteme de cunostinte;

sisteme de produse estetice.

Devenirea personalitatii se desfasoara sub egida si semnul asa numitului proces de aculturatie, prin acesta intelegand faptul ca individul, intrand in contact cu aceste elemente ale culturii le asimileaza, le interiorizeaza treptat transformandu-le in continuturi si elemente componente ale propriei personalitati. In raport si fata de aceste structuri ale culturii se dezvolta motivatii, stari emotional-afective si atitudini specifice care-si pun amprenta pe intregul comportament al personalitatii si pe intreaga dinamica a relatiilor sale cu cei din jur. Aici orientarea sociocultorala are perfecta dreptate cand afirma ca personalitatea este ceea ce face din ea cultura, ceea ce indivizii reusesc sa-si aproprie, sa asimileze si sa interiorizeze din tezaurul obiectivat al culturii.

Structurile care se formmeaza pe baza asimilarii continuturilor culturii alcatuiesc ceea ce se cheama nucleul sociocultural al personalitatii care, din punct de vedere functional, tinde sa subordoneze si sa regleze nucleul biofiziologic bazal, instinctual. Astfel se vorbeste de dubla natura a personalitatii umane: natura biologica si natura socio-culturala. Tendinta istorica de evolutie a omului este aceea in care natura socio-culturala se amplifica si isi accentueaza rolul si influenta ei reglatoare asupra naturii biologice primare. Asimilarea produselor culturii nu are insa un caracter omogen si global, ci unul selectiv si diferentiat. De aceea, in pofida comunalitatii continuturilor si structurilor culturii obiectivate, in plan psihologic vom avea de-a face cu profile diferentiate de personalitate. Fiecare individ are anumite preferinte, predispozitii care fac ca el sa selecteze cu precadere anumite continuturi, anumite elemente din zestrea socioculturala si sa lase de-o parte altele.

Pe orizontala, intre indivizii apartinand unei aceleiasi culturi si comunitati, se stabilesc raporturi de complementaritate, in sensul ca fiecare dintre ei realizeaza interiorizarea anumitor laturi si anumitor componente ale culturii si toti pusi laolalta asigura acoperirea intregului registru sau tezaur de cultura existent la momentul dat in cadrul comunitatii.

Relatia cu cultura este considerata pentru devenirea personalitatii la fel de importanta ca si relatia cu factorii existentiali biologici (hrana, apa, aerul). Deci nu se poate concepe un proces de formare si elaborare a culturii personalitatii in afara contactului permanent al individului cu cultura si in afara acestui proces de aculturare. De aceea relatia extrapersonala are statut de relatie fundamentala pentru definirea personalitatii si pentru dezvoltarea ei.

Relatia transcedentala izvoraste din doua laturi care sunt proprii fiintei umane:

Una a constiintei de sine, care se asociaza cu dimensiunea proiectiva de autoperfectionare, autodesavarsire;

O alta tot de natura proiectiva, legata de frustratia profunda care este determinata de constientizarea faptului ca viata pe pamant este limitata, are un sfarsit. Din aceasta frustratie s-a nascut tendinta proiectarii existentei dincolo de cea pamanteasca, intr-un taram ideal, transcedental. Aceasta tendinta se fixeaza in existenta unei forte capabile sa asigure perpetuarea existentei noastre dincolo de moarte; aceasta forta a fost concretizata sau personificata in diferite forme: spirite rele sau bune, duhuri, zeitati de diferite tipuri si cu diferite roluri (religiile politeiste) si personificarea intr-o singura fiinta, cu diferite infatisari la diferite religii monoteiste.

Divinitatea reprezinta un cadru de referinta profund existential din care personalitatea umana isi extrage seva sperantei, diminueaza frica de moarte si isi dezvolta increderea intr-o existenta de dincolo. Alterego-ul divin este dotat de imaginatia umana cu toate calitatile pozitive posibile, ridicate la rangul valorii supreme (atotputernicie, bunatate absoluta, onestitate, dragoste etc.). Prin crearea unui astfel de model, in cadrul intern, intim al personalitatii au loc procese specifice de autoevaluare, de analiza, care contribuie la perfectionarea si innobilarea ei spirituala.

Credinta religioasa se impune astfel, asa cum au demonstrat Jung, Mircea Eliade si altii, ca o componenta bazala a structurii personalitatii, care indeplineste rolul de fanion pe distante lungi si in perspectiva indepartata. Chiar in cazul in care avem de-a face cu structuri zise ateiste, de negare a existentei lui Dumnezeu, in ultimele momente ale existentei se constata o reevaluare a situatiei si o acceptare de ultima instanta a compromisului pe care il propune religia. Marx spunea ca religia este un fel de opium pentru popor (un instrument al claselor exploatatoare folosit pentru a tine in subordine si a domina masele largi populare - opiumul reprezinta echivalentul ignorantei: in loc sa luminezi cu faclia stiintei, infectezi cu reprezentari si credinte religioase). Pentru psihologi, in special pentru cei umanisti, religia este un fel de carja psihologica, care ajuta omul sa treaca mai usor prin aceasta viata pamanteasca si sa realizeze o anumita impacare cu sine si cu ceea ce ar urma dupa. In plus, aceasta carja reprezinta ultimelor sperante de care se leaga existenta individuala, in situatiile ei cele mai critice si cele mai dramatice. Ca dovada, cand omul se afla intr-un impas, isi indreapta gandul catre o divinitate si implora interventia si ajutorul ei.

Spinoza spunea ca religia a fost inventata tocmai pentru alinarea suferintelor profunde existentiale ale omului si pentru a crea iluzia ca omul are un aliat mai puternic decat el care il ajuta sa depaseasca greutatile vietii cotidiene. Lucretiu , analizand radacinile credintei religioase in structura intima a personalitatii spunea: "Reusiti voi sa inlaturati teama de moarte a omului si atunci veti inlatura si radacinile credintei in Dumnezeu si implicit ale religiei". Dar, cum arata Freud, teama de moarte este innascuta, iar un mare savant endocrinolog roman, intr-o lucrare intitulata "Biologia varstelor", demonstra ca de fapt moartea incepe odata cu nasterea.

Teama de moarte domina, cu intensitati diferite, pe fiecare dintre noi. Exista diferente mari, unii ajungand la un soi de paralizie, gandindu-se la ce bun sa mai faca ceva in viata daca tot vor muri, altii se mobilizeaza gandindu-se ca trebuie sa faca multe lucruri tocmai pentru ca nu au timp nelimitat. Exista o intreaga psihoterapie legata de aceasta teama de moarte si diminuarea ei, aducerea ei in limitele normale este intr-adevar o cerinta obligatorie de sanatate psihica.

TIPURI DE LEGATURI CARE ASIGURA INTEGRAREA SI FUNCTIONAREA SISTEMULUI PERSONALITATII

Personalitatea umana reprezinta sub aspectul mecanismelor sale integrative interne un sistem complex si ierarhizat care se situeaza in varful piramidei evolutive a regnului animal. Avand o origine biologica, sistemul personalitatii va include mecanisme integrative care sunt comune, proprii nu numai omului ci si altor animale dar, pe langa acestea, sistemul personalitatii presupune aparitia si dezvoltarea unor mecanisme integrative noi, specific umane, care sunt conditionate atat de organizarea biologica (si in primul rand se face referinta la realitatile structural functionale ale creierului) cat si de caracteristicile mediului existential propriu (mediul socio-cultural). Astfel, in interiorul sistemului personalitatii pot fi delimitate 3 tipuri de legaturi integrative:

Legaturile integrative de ordinul 1 au un caracter innascut si se realizeaza in raport cu satisfacerea trebuintelor vitale, biologice primare si a functiilor esentiale ale vietii. Ele se realizeaza in interiorul unor circuite reflexe prestabilite, care sunt proprii anumitor structuri ale SNC si care sunt gata de functionare inca de la nastere. Aceste legaturi primare (de ordinul 1) constituie zestrea adaptativa de fond cu care se naste individul uman, in carul carora se delimiteaza 3 principale tipuri de integrari reflexe sau functionale, si anume:

integrari reflexe biologice specifice, in care intra ansamblul reflexelor alimentare si metabolice;

integrari reflexe nespecifice, subordonate asigurarii integritatii structurale a organismului (aici includem ansamblul reflexelor de aparare, care sunt la randul lor de doua tipuri, reflexe de aparare somatice si vegetative);

reflexele de explorare-orientare, care permit copilului sa intre in contact si in comunicare senzoriala cu diferitele surse de stimulare inca din primele zile de la nastere

Aceste legaturi primare asigura existenta si supravietuirea organismului ca dat biologic in conditii relativ favorabile de mediu (adica daca sunt asigurate conditiile de hrana, de adapost, de aparare etc.). Aceste legaturi sunt dominante in decursul primului an de viata si acest fapt se reflecta in existenta unei dependente biologice absolute a copilului de adult, de comportamentul si tratamentul adultului. Copilul nu poate de unul singur sa-si asigure satisfacerea trebuintelor biologice primare, acestea trebuind sa fie mijlocite si acoperite de catre adult. Dupa primul an de viata, cand se dezvolta capacitatea locomotorie si se afirma pentru prima data independenta si separatia partiala a copilului de adult, incep sa se constituie legaturile secundare.

Legaturile integrative secundare se realizeaza dupa principiul conditionarii si au la baza functia de semnalizare care se dezvolta prin maturizarea relativa a zonelor senzoriale ale scoartei cerebrale. Aceste legaturi secundare se dezvolta continuu si esenta lor consta in stabilirea unor raporturi de reprezentare si de semnificare cu valoare adaptativa intre stimulii biologiceste necesari si stimulii indiferenti sau neutri (culori, sunete, mirosuri, forme etc.). Astfel comportamentul copilului din imediat, cum era in stadiul anterior, devine mediat sau mijlocit, raspunsurile lui, indreptate spre satisfacerea trebuintelor biologice primare vor fi mijlocite prin actiunea unor semnale vizuale, olfactive, gustative etc. care sunt in sine indiferente (nu au valente biologice). Sistemul legaturilor secundare, conditionate, se amplifica in cadrul lui delimitandu-se mai multe forme (niveluri):

legaturi conditionate simple, directe (cand avem de-a face cu stabilirea unui raport intre un singur stimul indiferent si un singur stimul biologiceste necesar);

legaturi conditionate de diferentiere (cand stimulul indiferent isi modifica valoarea de semnalizare in functie de pozitie, de intensitate, de durata etc.);

legaturi conditionate de tipul franelor (acelasi stimul conditionat, intr-un anumit context declanseaza raspunsul, in altul nu);

legaturi conditionate de tip sistemic (stereotipiile de diferite genuri) - presupun legarea intr-o anumita succesiune bine determinata a mai multor stimuli cu raspunsurile caracteristice fiecaruia dintre ei; aceste legaturi de tip stereotip stau la baza formarii sistemelor de deprinderi, care reprezinta o componenta instrumentala esentiala a personalitatii.

Apoi, in cadrul legaturilor conditionate se face delimitarea intre:

legaturi care se asociaza cu raspunsurile finale, de satisfacere a trebuintelor biologice, care sunt considerate legaturi de tip clasic;

legaturi care se asociaza cu comportamentele intermediare de pregatire a raspunsului final, care se interpun intre raspunsul final si trebuinta biologica ce urmeaza sa fie satisfacuta; acestea au fost denumite legaturi instrumentale.

Sistemul legaturilor secundare reprezinta o achizitie adaptativa care se elaboreaza in cursul ontogenezei in functie de semnificatia diferitilor stimuli externi si a diferitelor situatii in care este inclus individul. Ambele tipuri de legaturi (si primare si secundare) sunt proprii atat animalelor cat si omului. Deosebirea apare odata cu constituirea celui de-al treilea tip de legaturi integrative:

Legaturile integrative tertiare (de ordinul al 3-lea) se stabilesc pe baza evaluarii si compararii seminificatiilor de esenta socio-culturala. Atat situatiile din natura cat si elementele din mediul social capata conotatii specifice pe baza unor criterii si unor etaloane elaborate socio-cultural. Elaborarea unor legaturi de tip comportamental in raport cu aceste semnificatii socio-culturale reprezinta momentul de detasare a structurii de personalitate specific umana de structura animala. In cadrul elaborarii acestui nou tip de legaturi integrative rolul principal revine sistemului de stimuli verbali sau de semne verbale. Prin intermediul stimulilor verbali, al cuvintelor, se produce o filtrare, o prelucrare a caracteristicilor si semnificatiilor tuturor stimulilor anteriori naturali, fizici, care au stat la baza formarii legaturilor conditionate secundare si se elaboreaza noi tipuri de conexiuni intre cuvinte si obiecte si intre cuvinte luate ca atare. Cuvantul incorporeaza in el o anumita experienta socio-culturala de cunoastere emotional-afectiva, axiologica etc. Fiecare cuvant este o constelatie de conexiuni ale subiectului cu diversitatea situatiilor din afara sa.

Legaturile tertiare sunt asadar legaturile mediate verbal. De aceea sistemul personalitatii se constituie ca sistem verbalizat. Limbajul face parte integranta din mecanismele de structurare interna ale personalitatii; prin intermediul acestor legaturi se produc modificari si reasezari de ordin calitativ la nivelul celorlalte doua sisteme de legaturi conditionate. Procesul de formare si integrare a personalitatii se va desavarsi atunci cand sistemul legaturilor tertiare va reusi sa subordoneze, sa inglobeze si sa controleze dinamica celorlalte doua sisteme de legaturi, primare si secundare. Gradul pe care-l atinge acest proces difera de la un individ la altul, diferentele fiind pe linia impulsivitatii sau reflexivitatii comportamentale (personalitati directe, sau impulsive, la care predomina primele doua sisteme de legaturi si personalitati reflexive, la care predomina sistemul tertiar de legaturi).

Prin intermediul celui de-al treilea sistem de legaturi se realizeaza procesul de asimilare de catre indivizi a produselor tezaurizate ale culturii. De aceea personalitatea este un sistem culturalizat, bazat pe legaturi semantice si axiologice care se constituie numai si numai in cadrul unui sistem cultural socio-uman. Din punctul de vedere al dinamicii si al legaturilor care sustin dinamica comportamentului personalitatea ne apare ca o unitate specifica a celor 3 sisteme de conexiuni: primare (innascute), secundare (dobandite prin conditionare directa) si tertiare (de ordin semantic si axiologic).