PSIHOPATOLOGIA MANIFESTARILOR INSTINCTIVE

PSIHOPATOLOGIA MANIFESTARILOR INSTINCTIVE

Instinctele - insusiri mostenite ereditar, specifice speciei respective, reprezentand formele primitive ale trebuintelor biologice, comune omului si animalelor

Pavlov - instinct - complex de reflexe neconditionate ereditare formate in cursul dezvoltarii istorice a unei specii

A. instinct alimentar

Crescut:

Fagomania - mananca fara o impulsiune sau veritabila nevoie de hrana (nevroze, diabet insipid, TC)

Bulimia - exagerarea nevoii de hrana - diabet, tumori diencefalice, hipertiroidia, convalescenta dupa boli consumptive

Polifagia - ingerare crescuta fara discernamant, chiar de produse necomestibile (demente, oligofrenii, schizofrenie, psihopatii severe cu pervertirea instinctului alimentar)

Scazut:

Anorexia - scaderea sau absenta poftei de mancare (depresii)

Anorexia nervoasa - in stari nevrotice, psihopatice, la fetele adolescente

Sitiofobia - refuzul de alimente e motivat psihopatologic prin continutul halucinatiilor (auditive, gustative, olfactive) sau ideilor delirante de otravire, autoacuzare, inutilitate, negatie (depresii, schizofrenie)

B. instinct de aparare

exagerarea nevoii de autoconservare (ca in stari hipocondriace in care apare tanatofobie, nozofobie)

scaderea, abolirea instinctului de aparare (indiferent de pericole, tendinta la automutilare, idei si tentative de sinucidere - oligofrenii, schizofrenie, demente)

C. instinct sexual si de reproducere

exagerarea (nimfomania, satiriazis - excitatii maniacale, demente, oligofrenii, leziuni hipocamp, LT)

scadere, abolire

- scadere fara modificarea libidoului - impotenta sexuala psihica - anafrodisie, tulburari de dinamica sexuala - in stari de epuizare, nevroze

- scadere cu scaderea si a libidoului - senescenta, toxicomanii, depresii, schizofrenie

perversiuni sexuale (tulburari ale modului de satisfacere a trebuintelor sexuale) - greseli de educatie sau conditionari gresite, negative (psihopatii), insuficiente endocrine, demente, oligofrenii, schizofrenie

VOINTA

Vointa este o functie a psihicului orientata spre atragerea unor scopuri propuse constient, pentru a caror realizare sunt necesare deliberarea, planificarea si organizarea fortelor si actiunilor subiectului. Ea realizeaza trecerea constienta de la o idee / rationament la o activitate sociala determinata prin invingerea unor obstacole si prin mobilizarea resurselor psihologice si morale ale individului.

Vointa necesita 2 conditii (Piaget):

conflict intre doua tendinte (o singura tendinta nu genereaza un act voluntar)

o tendinta cedeaza in fata celeilalte datorita inegalitatii lor.

Un act este cu atat mai voluntar cu cat raspunde mai puternic la o stimulare slaba in detrimentul alteia mai puternice. Ceea ce inseamna ca vointa actioneaza cu adevarat constient, discernand intre doi stimuli inegali, preferandu-1 chiar pe cel mai slab daca interesele persoanei o cer. Deci, asa cum spune Wundt, activitatea voluntara depaseste afectivitatea, vointa poate actiona chiar impotriva emotiilor (dar si sinergic cu ea daca este nevoie). De aceea Piaget spune ca vointa este un reglaj al reglajelor, opunandu-se actelor impulsive, prin caracterul ei deliberat si subordonarea ei controlului rational. Evident ca ea este in interactiune cu gandirea; actul voluntar este deliberat, deci rezultat in urma unui proces de gandire.

Dupa cum procesele gandirii sunt intentionale si voluntare, se vorbeste de o:

A) Vointa pozitiva, activa (de mobilizare, de actiune, de depasire a obstacolelor)

B) Vointa negativa, defensiva (de retinere a impulsivitatii)

Intre A si B exista o stransa interdependenta. De obicei, in cazul modificarilor patologice ale vointei, scaderea vointei pozitive (active) poate fi sau nu precedata si de o scadere a vointei negative (defensiva).

Activitatea si actiunile voluntare sunt indreptate spre atingerea unor scopuri constient propuse; procedeele si actiunile de atingere ale acelor scopuri au si ele caracter constient. Inainte de a fi realizat actiunea voluntara si constienta apare, se situeaza intr-o forma ideala, ca imagine sau plan mintal elaborat prin mijlocirea limbajului interior. Apoi are loc decizia de a efectua actiunea care se ia odata cu atingerea nivelului intentional de unde are loc emergenta comenzii de actiune. Si aceasta comanda de actiune se formuleaza in termenii limbajului interior.

In functiei de gradul de integritate a acestor verigi ale actului voluntar, ale vointei insasi, putem vorbi de personalitati (indivizi) cu vointa puternica sau slaba, de ,,caractere tari sau slabe". Evident ca exista si o "antrenare", o "invatare" in cursul dezvoltarii individului, in functie de datele sale temperamentale, dar si de mediul cultural in care se dezvolta, de solicitarile - mai structurate sau nu - ale mediului care isi pun amprenta pe educarea si formarea vointei. Perseverenta, spiritul de initiativa. stapanirea de sine, hotararea in luarea unei decizii, capacitatea de a decide si de a actiona dupa un plan , cu finalitate sunt pana la urma reflectari in plan caracterial ale calitatii actelor volitive.

Actiunile voluntare se structureaza functional in patru momente:

Aparitia impulsului, tendintei sau intentiei -    este rezultatul unei trebuinte organice, functionala, materiala sau spirituala, dar si al unui ordin verbal sau o alta solicitare exterioara. Este momentul aparitiei motivatiei.

Lupta motivelor. Cand exista un singur impuls acest moment este depasit rapid, cand apar impulsuri contrare, motive opuse, trecerea la actiune va fi amanata, inhibata pana la clarificarea prioritatii motivelor.

Formarea deciziei ca rezultat al deliberarii constiente.

Realizarea efectiva a actiunii - este reglata si controlata pe intreaga durata a desfasurarii ei.