Psihoterapia existentialista

Psihoterapia existentialista

Este o varianta a terapiilor experientiale care accentueaza situatia de viata asa cum este traita de individ.

Existentialistii sunt profund preocupati de destinele omenirii, de slabirea traditiilor, de alienarea si depersonalizarea omului in societatea contemporana de lipsa de sens a vietii individului.

In acelasi timp ei considera ca oamenii dispun de un mare grad de libertate interioara datorita careia sunt apti sa actioneze pentru viitorul lor, si au responsabilitatea de a-si fauri destinul cat mai bine posibil.

Capacitatea omului de a fi constient, de a reflecta asupra existentei, de a-si pune probleme ii confera responsabilitate asupra existentei sale, asupra stabilirii propriului sistem de valori, asupra deciziei privind destinul si viitorul sau.

Aplicarea filosofiei existentialiste la intelegerea problematicii umane - a fost realizata in timp de mai multi teoreticieni : Binswanger (1942), Rollo May, Angel si Ellenberger.

Binswanger - psihanalist de formatie - a aplicat ideile exietntialiste in cadrul terapiei psihanalitice fapt ce a condus la metoda numita ,,Analiza sinelui'' sau ,,Analiza existentiala''.

May si colaboratorii sai au pus bazele ,,Analizei existentiale''.

Psihoterapeutii existentialisti nu se limiteaza la investigarea starilor constiente si inconstiente, ci el ajuta pe individ sa-si reconstruiasca lumea interiora prin concentrarea asupra lumii externe inconjuratoare.

Majoritatea terapeutilor existentialisti nu mai urmaresc cu strictete regulile analizei sinelui ci accentueaza unicitatea fiecarui individ si a felului sau propriu de a fi in lume.

Se accentueaza ideea ca omul sa fie constient de propria sa existenta. Pacientul este provocat prin intermediul unor intrebari privind sensul existentei, scopurile personale.

Relatia terapeutica este o relatie interumana in cadrul caruia cei doi parteneri se straduiesc sa fie cat mai deschisi si autentici.

Spre deosebire de terapeutii apartinand altor orientari, terapeutii existentialisti impartasesc pacientilor propriile lor sentimente, valori, experiente de viata.

In afara de sarcina de a se comporta ei insusi in mod autentic, terapeutii existentialisti trebuie sa-i determine pe pacienti sa raspunda in mod autentic la realitatea prezenta. (Ex: daca pacientul spune ,,te urasc asa cum mi-am urat tatal'' - psihoterapeutul raspunde ,,eu nu sunt tatal tau, ci eu insumi si tu trebuie sa te raportezi la mine ca la doctorul X, nu ca la tatal tau''.)

Accentul in cadrul acestei orientari cade asupra experientelor ,,aici si acum'' pe care individul decide ca trebuie sa le traiasca. Acest sentiment al experientei imediate este esenta acestei terapii, individul fiind ajutat sa stabileasca faze in cadrul carora sa clarifice si sa aleaga intre diverse moduri de a fi.

Ca si psihanaliza, terapia existentialista se adreseaza unui numar redus de pacienti, inteligenti cu abilitati verbale si care se afla intr-o criza existentiala.

Aceasta terapie inregistreaza succese mai ales cu subiectii care sufera de tulburari anxioase sau de tulburari de personalitate, ea fiind neadecvata pentru psihoze.

Psihoterapia existentialista a lui Rollo May

Rollo May - este unul din cei mai cunoscuti reprezentanti ai acestei orientari in SUA.

May critica maniera traditionala de a intelege fiinta umana, el considerand - asemenea lui Sartre - ca analiza distruge natura umana.

Explicatiile bazate pe mecanismele prezente experienta anterioara, fortele mediului - ne impiedica sa intelegem unica fiinta umana si optiunile pe care le face - trebuie gasita o noua metoda stiintifica pentru a permite o mai adecvata intelegere a omului.

Caracteristicile psihoterapiei existentialiste :

- contributia fundamentala a TE este intelegerea omului ca existenta

- aceasta nu inseamna negarea validitatii abordarii dinamice sau comportamentale - dar considera ca fortele dinamice primare pot fi intelese numai in contextul structurii existentei persoanei respective.

Problema principala de care sufera oamenii in ziua de azi este ingustarea sau inchiderea accesului mentalului la experiente ca rezultat al anxietatii, aceasta avand drept consecinta reducerea posibilitatilor de a se autoactualiza pe ei insisi ca fiinte individuale.

Anxietatea nevrotica nu este altceva decat blocarea sau ingustarea constientizarii, iar cand aceasta stare se prelungeste ea genereaza sentimente de apatie si depersonalizare.

Anxietatea poate fi inteleasa si ca pierderea sentimentului eului in raport cu realitatea obiectiva si se instaleaza pentru ca lumea valorilor cu care persoana se identifica este amenintata. De aceea boala (anxietatea, tulburarea nevrotica) este o modalitate dezadaptativa prin care oamenii incearca sa-si conserve Eul amenintat.

May considera ca in societatea moderna mai ales tinerii au o vulnerabilitate crescuta fata de anxietate.

Cand insasi valorile unei societati se clatina, cand se desfasoara schimbari cu caracter traumatizant, individul nu are o baza interioara, un echilibru interior stabil pentru a face fata unor amenintari concrete.

Rezultatul ste dezorientarea psihica, cat si starile acute sau cronice de anxietate. Ori aceasta este starea culturii in secolul XX.

In absenta unor repere valorice externe, oamenii trebuie sa-si gaseasca orientarea in ei insisi si aceasta a dus la dezvoltarea psihanalizei si apoi a existentialismului.

Dilema umana consta in aceea ca omul este simultan :

- subiect care doreste - simte

- obiect - care in raport cu situatiile externe trebuie mai curand sa faca ceva decat sa decida daca sa faca sau nu acel lucru.

Teoriile asupra comportamentului care pun accent exclusiv pe fortele externe ca si cele care dau atentie prioritara dominantelor si determinarilor interne ale conduitei umane sunt incomplete si esueaza in interpretarea totala a fiintei umane.

A se descoperi pe sine si a fi deschis sa experiente presupune ambele tipuri de forte care directioneaza comportamentul.

Scopurile terapiei sunt :

- deschiderea propriului eu in directia constientizarii

- inversarea procesului de ingustare sau blocare a campului de constiinta produsa sub influenta amenintarilor.

Deci psihoterapia are drept scop sa-l ajute pe pacient sa-si actualizeze potentialul.

Se urmareste nu atat eliminarea anxietatii cat transformarea anxietatii nevrotice in anxietate normala - si antrenarea capacitatii de a trai in conditiile acestei anxietati.

Dupa inchiderea psihoterapiei pacientul va putea suporta o incarcatura mai mare de anxietate decat ianinte dar aceasta va fi o anxietate constientizata si subiectul va putea sa-i faca fata in mod constructiv.

De asemenea, nu se urmareste eliminarea sentimentului de culpabilitate, ci transferul culpabilitatii nevrotice in culpabilitate normala - si capacitatea de a o utiliza pe aceasta in mod creativ.

Nu se utilizeaza o tehnica terapeutica anume.

Dupa May - analiza existentiala nu trebuie considerata ca un sistem psihoterapeutic propriu-zis ci mai curand ca un set de atitudini cu privire la om si la modul in care acesta este cunoscut.

(Tehnica si analiza distrug natura umana - afirma existentialistii, cu toate acestea ai au la baza o pregatire psihanalitica sau in domeniul altei pune de terapie bazata pe insight.)

Deci : analiza existentiala reprezinta o modalitate de a intelege existenta umana, iar reprezentantii ei considera ca accentul pus pe tehnica in cultura occidentala - face ca omul sa fie privit mai mult ca un obiect de condus si analizat decat un subiect.

Tendinta occidentala considera ca daca aplicam o metoda corecta vom izbuti sa cunoastem in profunzime problematica pacientului. Orientarea existentialista sustine contrariul : metoda urmeaza cunoasterii.

Pentru existentialisti nu este atat de important ce face terapeutul ci contextul psihoterapeutic in care pacientul nu este privit ca un set de forte dinamice, aflate in intersectiune ci ca o fiinta umana care decide, actioneaza isi fixeaza atentia asupra a ceva aici si acum.

Logoterapia lui Victor Frankl

Frankl - a fost psihanalist ca formatie de baza dar cei 3 ani petrecuti in lagarele de concentrare germana l-au impins spre o orientare existentialista.

Termenul de logoterapie vine de la grecescul logos - care inseamna sens, semnificatie.

Logoterapia este o varianta a analizei existentiale care pune accentul pe demersul personal de cautare a sensului existentei. Pentru Frankl dorinta de sens este unul din motivele fundamentale ale omului.

Premisa :

Omul se orienteaza initial spre lumea obiectelor, lume plina de sens si valori.

Daca individul este frustrat de relatia cu aceasta lume cu sens - singura care asigura contactul cu valorile - la el va aparea acel interes excesiv pentru lumea interioara, caracteristica personalitatilor nevrotice.

Vointa sensului - atunci cand sufera o frustrare lasa locul unui ,,vid existential'' care uneori genereaza stari nevrotice.

Frankl este de parere ca psihoterapia se ocupa de problemele adaptarii umane, iar logoterapia, care abordeaza mai mult problemele spirituale ale existentei, nu se substituie psihoterapiei ci doar o completeaza. Ea este o metoda de educatie prin intermediul comunicarii care ajuta omul sa-si gaseasca sensul existentei.

Obiectiv :

Logoterapia are drept obiectiv sa ajute oamenii sa faca fata crizelor existentiale.

Accentul este pus mai ales pe conflicte de natura valorica.

In cadrul acestei orientari se afirma faptul ca persoana este responsabila de propriile sale convingeri si actiuni. Atentia psihoterapeutului nu se indreapta spre trecut ci spre viitor.

Tehnici :

- una din tehnicile utilizate de Frankl este tehnica ,,intentiei paradoxale'' prin care se solicita pacientului sa doreasca exact acel lucru de care se teme si sa o faca cu cat mai mult umor si detasare.

- o alta tehnica numita reflectie - solicita pacientului sa ignore ceea ce il tulbura si sa se concentreze asupra unui lucru pozitiv din alt domeniu. Aceasta tehnica se utilizeaza cu bune rezltate in tulburarile de dinamica sexuala.

Frankl a utilizat aceste tehnici dar si altele pentru a-i face pe pacienti sa-si constientizeze propriul sistem de valori, sa castige autocontrolul asupra lor insisi si sentimentul responsabilitatii pentru actiunile si reactiile lor, cat si pentru a-i invata sa rezolve problemele existentiale care ii tulbura.

Psihoterapia existentialista a lui Fritz Pearls

Fritz Pearls - de asemeni psihanalist de formatie si a scapat de teroarea hitlerista emigrand in SUA.

In 1951 - el scrie impreuna cu 2 colaboratori ,,Psihoterapia gestaltista''.

Psihoterapia gestaltista este mai degraba o psihoterapie de grup decat una individuala, desi unele din elementele ei intereseaza si specialistii in terapie individuala.

Premisa : psihologia gestaltista (principiile ei)

Orientarea psihoterapeutica a lui Pearls porneste de la necesitatea integrarii partilor componente in cadrul personalitatii luate ca un tot unitar.

El include in cadrul sistemului sau conceptual elemente preluate din psihanaliza si filosofia existentiala, punand un accent deosebit pe experienta imediata (ca si existentialistii).

Scopul :- terapiei gestaltiste este refacerea capacitatii de evolutie a fiintei umane ajutand pacientul sa intre in contact cu sursele sale neconstientizate cat si prin abordarea creativa a ambiantei.

Pacientul trebuie sa tinda sa devina ceea ce este el cu adevarat, sa priveasca dincolo de masti, freuri, mecanisme de aparare, sa fie constient aici si acum, de tot ce exista, sa traiasca in prezent.

El este incurajat sa comunice la timpul prezent - mai curand decat sa-si rememoreze trecutul - si sa-si faureasca proiecte si vise de viitor.

Procesul constientizarii are o serie de aplicatii :

a. - in primul rand el ajuta la ghidarea individului spre o evaluare certa a propriilor sale experiente, evitand verbalizarea fara sfarsit, explicatiile si interpretarile

b. - constientizarea senzatiilor corporale, a celor externe a perceptiilor constituie una din cele mai sigure surse de informatii.

Bazandu-se pe informatiile provenite din procesul constientizarii, pacientul poate urma dictonul lui Pearls ,,Pierde-ti mintea si intoarce-te la simturi''.

c. - de asemenea utilizarea constientizarii il conduce pe pacient dincolo de ,,de ce-urile'' care stau la baza comportamentului (interpretare psihanalitica) - inspre ce ? si cum ? - intrebari specifice psihoterapiei experientiale.

Comunicarea in cadrul grupului sre loc intre membri egali, incluzand si terapeutul. Limbajul pacientului reflecta nivelul responsabilitatii sale pentru sentimentele si actiunile sale.

Pacientii trebuie sa se concentreze asupra existentei imediate si sa devina tot mai constienti de ceea ce se intampla.

Tehnici utilizate :

a. Dintre tehnicile aplicate in cadrul acestei orientari mentionam o serie de jocuri de tip rol-playng in care pacientul trebuie sa joace roluri ce corespund diverselor parti ale corpului sau sau zone ale Eul-ui. De ex : unde se intuieste un conflict intre superego si eul depreciat se poate juca jocul ,,cainele de sus'' si ,,cainele de jos'', pacientul prezentand pe rand p.d.v. ale celor 2 instante ale eului sau

b. Se pot dramatiza dialoguri intre partea masculina si cea feminina a aceluiasi persoane

c. In jocul ,,imi asum raspunderea'' pacientul trebuie sa adauge aceasta propozitie dupa ce comenteaza fiecare secventa a comportamentului sau

d. Intr-un alt joc pacientul trebuie sa repete mereu, uneori din ce in ce mai tare, un comentariu pe care terapeutul il considera semnificativ

e. In sistemul lui Pearls se pune un accent deosebit pe analiza viselor, ,,diferite parti ale viselor nu sunt altceva decat fragmente ale personalitatii noastre''.

Deoarece obiectivul acestei orientari este sa-l faca pe fiecare sa devina o personalitate integrala fara conflicte, ceea ce trebuie este refacerea acestei personalitati prin punerea la loc a diferitelor fragmente de vise.

f. Multe sedinte sunt dedicate unor aspecte comportamentale ale subiectului si sunt denumite ,,antrenament structural de constientizare'' prin care pacientul devine mai constient de eul sau total si de mediul inconjurator.

Dupa opinia lui Pearls toti oamenii se misca in viata purtand cu ei conflicte si traume nerezolvate. Ei cara acest balast in cadrul unor noi relatii si au tendinta de a reedita si vechiul tip de relatii si cu alti oameni.

Daca suntem capabili sa incheiem afacerile noastre mai vechi vom avea mai putina tensiune psihica in etapa prezenta si vom deveni mai realisti si mai constienti in raport cu noi insine si cu lumea inconjuratoare.

Tehnica de lucru asupra conflictelor nerezolvate se numeste ,,sa avem grija de afacerea neterminata''.

Faptul de a se exprima in prezenta unui grup, de a juca diferite scene depasind propriile sisteme, de a evita constientizarea face ca la un moment dat un membru al grupului sa intre in impas, moment in care nu mai are incotro si trebuie sa-si confrunte sentimentele si conflictele.

In conditiile securizante ale situatiei psihoterapeutice, individul nevrotic descopera ca lumea nu se prabuseste daca el se comporta ca un om furios, vesel, trist sau face avansuri erotice. In felul acesta pacientii descopera ca pot iesi din impas prin propriile lor forte.

Concluzii    pentru psihoterapiile existentialiste :

Psihoterapiile umanist existentialiste au fost criticate de unii specialisti pentru lipsa unui model sistematic al comportamentului uman, pentru lipsa de unitate in ceea ce priveste procedeele si tehnicile terapeutice, cat si pentru caracterul vag al relatiei terapeut-pacient.

Partizanii acestei orientari considera din contra ca tocmai aceste trasaturi le confera forta si vitalitate. Terapiile prea sistematice reduc fiinta umana la o abstractiune negand unicitatea individului.