Relatia cu psihosomatica

RELATIA CU PSIHOSOMATICA

Psihosomatica este o conceptie medicala care sta la baza diagnosticului si a terapiei celui aflat in suferinta si care inglobeaza datele furnizate de examenul medical obiectiv', constante biologice, date de examinare a corpului, explorari functionale, coroborate cu perspectiva psihologica si considerarea factorilor psihosociologici in determinismul bolii. Termenul de psihosomatica a fost creat inca din 1830 de Heinroth, dar a fost introdus abia in anii '50 in discursul medical de catre Alexander si Scoala din Chicago. in fapt, orientarea psihosomatica este de sorginte hipocratica si este opusa viziunii lui Galien, care trata boli si organe bolnave, nu bolnavi.

Unii autori considera psihosomatica o adevarata mentalitate de abordare a pacientului. Iamandescu IB (1999). Acest autor considera ca urmatoarele caractere generale caracterizeaza conceptia psihosomatica in medicina.

Conceptie holistica (integrativa) unitatea dintre SOMA si PSIHIC.

2.       Bazata pe observatii clinice (confirmate de cercetari epidemiologice), date experimentale psiho-fiziologice, neuro-endocrinologice etc.

3.    Includerea influentei mediului social (mediata prin psihicul bolnavului) asupra bolii (Von Uexkuell: def. BOALA PSIHOSOMATICA)

4.    Reliefarea Iα bolnavii psihosomatici a unei duble vulnerabilitati Iα stres:

psihica

de organ

5. Impunerea stresului psihic ca factor de risc major in patogeneza:

aparent exclusiv

sumativ

incercand sa dea cea mai simpla definitie bolilor psihosomatice Wirsching M (1996) afirma ca acestea sunt acele boli fizice in care psihosocialul are o pondere decisiva.

Aceasta noua fateta, psihosomatica, a medicinii moderne (de fapt, o reactualizare sustinuta cu argumente stiintifice pluri- sj interdisciplinare a viziunii medicale hipocratice) este generata de mutatiile survenite in planul asistentei medicale si in cel al educatiei medicale. in prima categorie este de mentionat includerea psihologului in echipa de ingrijire a bolnavilor psihiatrici si somatici sau infiintarea unor clinici de psihosomatica in cadrul unor unitati spitalicesti (Luban-Plozza B, Iamandescu Bl, 2002).

Psihosomatica contemporana a investigat si a acceptat diferite mecanisme de sorginte psihanalitica, cognitiva sau adaptativa ca generatoare ale suferintelor psihosomatice.

O mare varietate de acuze somatice care antreneaza convingerea pacientilor ca ei sunt suferinzi din punct de vedere corporal, in ciuda unor probleme emotionale sau psihosociale demonstrabile, raman in afara unei posibilitati de definire clare. Disconfortul somatic nu isi are explicatie sau are una partiala, in ciuda convingerii cvasiunanime a pacientului ca suferintele lui isi au originea intr-o boala definibila care il determina sa ceara ajutor medical si care ii determina incapacitatea si handicapul (Lipowski, 1968; Kleinman, 1977; Katon, 1982; Kirmayer, 1984; Kellner, 1990).

in contrast cu simularea, simptomele somatice nu sunt sub control voluntar. Tulburarile somatoforme difera si de simptomele psihice consecutive unei afectiuni medicale prin aceea ca nu exista nici o situatie medicala care sa poata fi considerata ca pe deplin responsabila pentru simptomele somatice. Cei mai multi autori afirma ca acest concept, care grupeaza situatii diferite, are drept numitor comun disconfortul corporal neexplicat, generat de probleme psihiatrice, psihologice sau sociale. Prin numeroasele sale aspecte, somatizarea este problema comuna a unui numar mare de probleme medicale (Ford, 1983). in mod cu totul paradoxal somatizarea este o problema majora de sanatate publica, simptomele functionale fiind printre primele cauze de incapacitate de munca si incapacitate sociala. Tot in sfera sanatatii publice intra si faptul ca pacientii cu simptome somatice neexplicate, recurente, sunt adesea investigati in extenso, spitalizati, supusi unor proceduri de diagnostic invazive, unor tratamente medicale in care polipragmazia se impleteste cu metode recuperatorii costisitoare si care creeaza boli iatrogene adeseori mai grave decat presupusele boli somatoforme.

O abordare din directia psiho-somatica permite dupa Iamandescu (1998) realizarea urmatoarelor obiective:

1. Stabilirea ponderii factorului psihic

in aparitia bolii psihosomatice (factor de risc asociat)

in ritmarea evolutiei bolii psihosomatice (trigger-declansant)

ierarhizarea participarii sale etiologice in contextul plurifactorial al bolii psihosomatice

2. Impactul BOALA PSIHOSOMATICA asupra psihicului bolnavului

reculul somato-psihic generat de disconfortul simptomelor;

afectarea indicilor de calitate a vietii si a insertiei socio-profesionale

asteptarea anxioasa a recidivelor bolii

3. Personalitatea bolnavului

premorbida primara' (factor genetic factori de risc biografici)

secundara bolii

4.    Tulburari neuro-psihice induse de boala psihosomatica (sau coexistente ori precedand boala psihosomatica)

5.    Psihoterapia bolii psihosomatice obiective

strategia de prevenire sau atenuare a stresului psihic (SP)

modalitati de antrenament pentru confruntare cu SSP

influentarea efectiva a simptomelor bolii psihosomatice

prioritatea pentru formule de relaxare si participare in grup

6. Asigurarea unei bune compliante terapeutice

parteneriatul pentru sanatate dintre medic si pacient

asigurarea monitorizarii tratamentului

combaterea factori lor psihici perturbanti

implicarea familiei personalului medico-sanitar auxiliar in echipa terapeutica (Luban Plozza)

7. Programe educationale si initiative organizatorice pentru diverse
categorii de pacienti (diabetici, cardiaci, reumatici etc.).