REPREZENTAREA

Delimitari conceptuale

Termenul de reprezentare are o utilizare foarte larga atat in comunicarea cotidiana, cat si in stiinta (tehnica, matematica, stiintele cognitive etc.) si semnifica desemnarea a ceva prin altceva, substituirea unei multimi prin alta multime, a unui obiect printr-o imagine, schema, simbol etc.

Notiunea de reprezentare exprima doua realitati psihice: una care tine de produs, cealalta care tine de proces. Ca produs, reprezentarea este imaginea sau modelul informational intern, actualizat al unor obiecte, fenomene, evenimente, situatii etc., care au fost percepute anterior, dar care in momentul dat pot lipsi din campul nostru senzorial. Asadar, spre deosebire de perceptie, care ne furnizeaza informatii numai despre obiectele si fenomenele reale prezente, care actioneaza in momentul dat asupra analizatorilor nostri, reprezentarea ne ofera astfel de informatii si in absenta obiectului de referinta.

In cel de-al doilea caz, reprezentarea este procesul psihic, care permite actiunea mintala cu obiectul in absenta lui, dar cu conditia ca acesta sa fi actionat candva asupra organelor noastre de simt.

Constituirea imaginilor-reprezentari se realizeaza in parte spontan, mecanismele de engramare fiind activate de diferite semnale din mediul intern sau extern, iar in parte, in contextul unui proces special de invatare (de exemplu, reprezentarile subsumate diferitelor stiinte: anatomie, zoologie, botanica, geografie, geometrie etc.).

In ambele cazuri, au loc prelucrari si transformari ale imaginilor singular-situationale, in urma lor obtinandu-se o imagine selectiva generalizata, care va retine insusirile mai semnificative si mai frecvent intalnite in cadrul perceptiei.

Reprezentarile generate de imaginatie se pot referi atat la obiecte reale (de exemplu, reprezentari despre obiecte si lucruri pe care nu le-am perceput niciodata ca atare, dar despre care am citit sau auzit povestindu-se), cat si la obiecte ideale, pe care urmeaza sa le cream sau care nu pot dobandi realitate sensibila (de exemplu, reprezentarile personajelor sau intamplarilor din basme).

Caracterizarea psihologica a reprezentarii

Formarea reprezentarilor are un caracter activ si selectiv. Chiar atunci cand nu ne propunem in mod expres retinerea, pentru uzul ulterior, a imaginii obiectului pe care-l percepem in momentul dat, iar reprezentarea se constituie pe cale neintentionata (involuntara), continutul sau va fi activ prelucrat si filtrat de structurile experientei cognitive anterioare si de starile afectiv-motivationale.

Dupa continutul informational, reprezentarile generate de memorie si derivate din perceptie se leaga intotdeauna de obiecte reale si au un caracter intuitiv; prin aceasta ele se apropie de perceptie. Dupa mecanismele operatorii (tipul operatiilor de prelucrare a informatiilor si criteriile de selectie-grupare), ele se indeparteaza de perceptie, apropiindu-se de gandire. Astfel, in reprezentare opereaza criterii de relevanta si comunalitate, care-i confera valente cognitive superioare fata de perceptie, si anume centrarea pe insusirile semnificative si comune (repetabile).

Prin natura lor, reprezentarile nu sunt simple copii ale perceptiilor din trecut, reproduceri pasive ale acestora, ci rezultatul unor prelucrari si sintetizari, ale unor combinari si recombinari, ale insusirilor senzoriale, fapt care permite retinerea si amplificarea anumitor insusiri, estomparea si eliminarea altora.

In organizarea si sistematizarea lor interna, reprezentarile se ierarhizeaza pe doua coordonate:

calitatea semantica a informatiei selectate - reprezentari inalt relevante, care se apropie de notiuni, reprezentari mediu relevante si reprezentari slab relevante, care se intersecteaza cu perceptiile;

gradul de generalitate - reprezentari individuale, reprezentari particulare sau de specie (reprezentarea unui trandafir) si reprezentari generale sau de clasa (reprezentarea unei flori in general).

Mecanismul esential, care asigura declansarea si formarea reprezentarilor, este cuvantul. El asigura structurarea launtrica a elementelor reprezentarii, organizeaza reprezentarile in sisteme, le fixeaza in constiinta individului, contribuie la cresterea caracterului generalizat, ceea ce face ca reprezentarea sa fie purtatoarea unui sens.

Proprietatile reprezentarilor

Figurativitatea - reprezentarile redau ceea ce este tipic pentru un obiect, caracteristicile cu cea mai mare incarcatura si saturatie informationala. Ele se elibereaza de anumite elemente particulare ale obiectelor, devenind un fel de portret rezumativ al acestora sau ale unei clase intregi de obiecte. Imaginea obiectelor devine reprezentativa pentru ceea ce acestea au comun in structura lor concreta.

Operativitatea - in realizarea reprezentarii sunt implicate mecanisme de asociere prin asemanare si contiguitate, de contrast, motricitatea si mai ales idomotricitatea. Reprezentarea da posibilitatea simultaneizarii succesivului, dar si redeveloparii intr-o cinematica imagistica. Acest lucru nu se poate realiza decat in prezenta operatiilor intelectuale si ale limbajului.

Panoramizarea - Lornov arata ca reprezentarea presupune imbinarea in imaginea mentala a unor dimensiuni ce nu pot fi percepute decat succesiv. De exemplu un cub, indiferent din ce parte ar fi privit, nu poate fi perceput decat ca avand trei fete in reprezentare; insa, datorita coordonarii si aglutinarii (alipirii, reunirii) informatiilor, acesta va fi "vazut cu toate fetele sale". Se pare ca aceasta este limita superioara a performantelor posibile in reprezentare.

Clasificarea reprezentarilor

Componenta reprezentationala a activitatii noastre mintale , prin structura si dinamica sa, ne apare ca un sistem de o mare complexitate, in cadrul caruia pot fi operate delimitari si clasificari dupa diferite criterii. Principalele criterii dupa care se diferentiaza tipurile de reprezentari sunt:

Ø      modalitatea senzoriala dominanta in structurarea continutului informational:

- reprezentarile vizuale, tactile, kinestezice, auditive, olfactive, gustative. Cel mai bine structurate si delimitate sunt reprezentarile vizuale, legate de forme si spatialitate. Aceasta se explica si prin faptul ca analizatorul vizual indeplineste rolul de mecanism integrator, unificator al intregii experiente senzoriale.

Ø      domeniile de referinta cognitiva:

reprezentari stiintifice - in matematica, biologie, istorie, geografie etc.;

reprezentari tehnice - mecanisme, componente, agregate mecanice;

reprezentari artistice - literare, plastice, muzicale;

reprezentari religioase - legate de divinitate, de ritualuri etc.;

Ø      gradul de generalitate:

reprezentari individuale;

reprezentari de specie;

reprezentari de gen (clasa);

Ø      gradul de complexitate:

reprezentari simple (un singur obiect sau o singura insusire);

reprezentari complexe (mai multe dimensiuni sau mai multe obiecte);

Ø      sursa generativa:

reprezentari ale memoriei;

reprezentari ale imaginatiei

Ø      modul de generare:

reprezentari intentionate sau voluntare;

reprezentari neintentionate sau involuntare;

Ø      dimensiunea static-dinamic:

reprezentari statice - redau obiectul sau figura dintr-o singura pozitie sau ipostaza;

reprezentari dinamice - redau obiectul sau figura intr-o succesiune de pozitii si stari posibile.

Locul si rolul reprezentarii in activitate si comportament

Reprezentarea constituie un stadiu mai inalt al medierii cognitive a comportamentului decat senzatia si perceptia. Medierea pe care o realizeaza reprezentarea devine deja discursiva si reversibila, ceea ce permite interventia reglatoare permanenta a imaginii in planul de desfasurare a comportamentului.

Independenta reprezentarii de prezenta si actiunea actuala a stimulilor externi ii confera functii reglatoare noi, care se vor amplifica si mai mult la nivelul gandirii, anume anticiparea si planificarea. La acest nivel, prinde pentru prima data contur functia anticipativ-proiectiva si planificatoare a constiintei.

Reprezentarea ne permite pe de o parte, sa ne formam o imagine despre rezultatul posibil al actiunii pe care dorim s-o intreprindem, iar pe de alta parte, sa schitam planul sau programul unei actiuni si sa efectuam in minte actiunea data inainte de a o realiza in plan extern.

Functia reglatoare a reprezentarii se realizeaza prin intermediul unei serii intregi de operatii de comparare, analiza, evaluare si selectie, prin permanent apel la fondul experientei anterioare.

Procesul reprezentarii se organizeaza astfel dupa scheme logice de prelucrare-integrare a informatiei furnizate de memorie si care, treptat, in ontogeneza intra sub controlul gandirii.

Constituirea reprezentarilor ca modalitate specifica de procesare si operare cu multimi de semnale si simboluri informationale are la baza operatiile in plan extern asupra obiectelor din campul perceptiv. Schemele de articulare functional-discursiva a acestor operatii, unele din ele avand caracter imitativ sau simbolic, treptat se interiorizeaza, facand astfel posibila, dupa varsta de 4 ani, realizarea unei activitati imagistice interne autonome, fara recursul la suportul actiunii directe cu obiectul. Dar, si dupa desprinderea planului imagistic intern de planul actiunii externe directe cu obiectul, acesta din urma continua sa se mentina pe primul plan sub egida principiului realitatii si sa se reactualizeze ori de cate ori acesta intra in impas.

Aparute ca urmare a relatiei dintre subiect si obiect, dintre organism si mediu, reprezentarile servesc ca instrumente psihice de adaptare la realitate.