REPREZENTARILE

REPREZENTARILE

Continuturi:

Definire si caracterizare psihologica

Calitatile reprezentarilor

Clasificarea reprezentarilor

Obiective:

Prezentarea caracteristicilor definitorii ale reprezentarii

Prezentarea si analiza principalelor calitati ale imaginilor mintale

Prezentarea si analiza variatelor tipuri de reprezentari

Precerinte:

Nu este cazul

Expunere:

Definire si caracterizare psihologica

In limbajul cotidian termenul de reprezentare are variate intelesuri si este utilizat in multe domenii ale stiintei si tehnicii. Indiferent de nuantele utilizarii termenului esential este ca reprezentarea desemneaza substituirea a ceva prin altceva, intrucat este un proces care se produce ulterior altui proces. Re-prezentarea sugereaza prezentarea a ceva dupa ce s-a produs un anumit fenomen. Rezulta ca reprezentarea este un proces secundar intrucat se petrece in urma unei experiente perceptive anterioare. La baza reprezentarii stau mecanisme ale memoriei si ale perceptiei. Daca reprezentarea are astazi un loc bine delimitat in psihologie si o pozitie privilegiata datorata psihologiei cognitive, nu astfel au stat lucrurile la inceputurile psihologiei.

Perspective in abordarea reprezentarii. Ebbinghaus in lucrarea sa "Despre memorie" (1885) comparand perceptia cu reprezentarea sublinia ca reprezentarea este palida si acorporala, foarte saraca in insusiri si lacunara, instabila si inconsistenta, intrucat nu persista decat un timp foarte scurt si isi schimba mereu forma. Mai apoi reprezentantii introspectionismului experimental au incercat sa demonstreze existenta unei gandiri fara imagini. Ei au insistat asupra faptului ca gandirea se desfasoara intr-un plan abstract total lipsita de imagini concret-intuitive. In acest scop au solicitat subiectii sa descrie secventele rezolvarii unor situatii problematice sperand ca acestia o vor face fara sa implice descrieri si imagini ci doar secvente abstracte. S-a constatat insa ca subiectii deseori utilizau imagini, descrieri chiar pentru procese abstracte.

Scoala de la Berlin, curentul gestaltist desi s-a ocupat primordial de perceptie are contributii substantiale si in privinta reprezentarii. Imaginile manifesta o anumita consistenta si continuitate datorita prioritatii intregului si mai ales a schemei relatiilor spatio-temporale. Initial nu se opera o distinctie neta intre perceptie si reprezentare propunandu-se mai de graba o fuziune a acestora. Cu toate acestea, Wertheimer sugera ca imaginea secundara ar rezulta dintr-o reactualizare a schemei, a structurii, a gestaltului. Acest proces implica o restructurare a imaginii dupa o noua ierarhie.

Teoria actiunilor mintale a condus la recuperarea reprezentarilor pentru psihologie intrucat a demonstrat legatura reprezentarilor cu actiunile mintale. Joacobson demonstra in 1931 ca reprezentare mintala a unei miscari este insotita de schitarea ei corespunzatoare prin microcontractii musculare. Este fenomenul de ideomotricitate demonstrat de catre Rey, in 1948, care a dovedit ca blocarea coardelor vocale prin anestezie locala afecteaza procesul de constructie mentala a structurilor verbale si imagistice. Mai apoi, s-a demonstrat rolul micromiscarilor oculare in elaborarea reprezentarilor vizuale. Teoria actionala insista asupra faptului ca reprezentarea este rezultatul unui proces de interiorizare a schemelor perceptive si de elaborare a unor scheme mentale ce reproduc intr-o maniera mult mai saraca in continut imaginea si experienta perceptiva dar, dupa cum vom vedea, acest caracter schematic este un factor de superioritate al reprezentarilor in raport cu perceptiile.

Un    alt reprezentant al scolii actionale, H. Wallon sublinia ca la baza reprezentarilor se afla actiuni imitative interiorizate. La copil modelarea posturala si gestica a unor acte si a unor lucruri constituie sursa reprezentarilor. In acest context imitatia, gesticulatia, mimica, dansul, desenul, imitarea vocala sunt mecanisme ale genezei reprezentarilor. Dupa cum sublinia P. Popescu-Neveanu (1976) geneza reprezentarii se integreaza in geneza functiei de simbolizare si comunicare.

Contributia decisiva la elaborarea unui model interpretativ explicativ asupra reprezentarilor o are J. Piaget. Acesta a interpretat reprezentarea din perspectiva evolutiei structurilor inteligentei. In acest context, reprezentarea apare ca un substitut al imaginii perceptive, ca un simbol, inlocuind sau simbolizand alte obiecte si actiuni. Functia de simbol a imaginii are un caracter intuitiv, reprezentarea constituind o extrapolare sau decodificare a semnelor prin care se codifica experienta intr-o forma sau alta. Piaget ajunge la concluzia ca reprezentarea este o reconstituire activa a experientei perceptive.

P. Popescu-Neveanu (1976), pornind de la cercetari proprii sublinia ca inainte de constituirea conceptului figural, in gandirea copilului intervine o alta strategie interpretativa ce corespunde unei imagini sau figuri conceptuale. Astfel, conceptul deriva din figura care il influenteaza. Considerand reprezentarile ca element al gandirii acestea nu se mai subordoneaza doar exigentelor memoriei ci si normelor de constructie logica si semantica. Se contureaza trei tipuri de strategii in structurarea reprezentarilor: reproductiv-mnezica, constructiv-logica si anticipativ-fantezista. Aceste strategii nu sugereaza reducerea reprezentarii la memorie, gandire sau imaginatie ci subliniaza mecanismele procesului reprezentarii.

Perspectiva cognitivista asupra reprezentarii sugereaza ca reprezentarea prezinta o realitate fizica sub forma unui cod simbolic la nivel cortical. Dupa cum arata M. Golu (2002) simbolurile au o realitate atat fizica dar si semantica iar procesarea simbolica este conditionata de realitatea semantica. Activitatea si procesarea simbolica implica operarea cu realitatea fizica si semantica a reprezentarilor. Elaborarea reprezentarilor se realizeaza in baza mecanismelor de engramare prin activarea diferitelor semnale din mediul intern sau extern si, pe de alta parte, in baza unui proces de invatare. Dupa cum remarca M. Zlate (1999), psihologia cognitiva largeste sfera notiunii de reprezentare, referindu-se mai ales la rolul ei in functionarea cognitiva generala si mai putin la natura ei psihologica. Psihologia cognitiva a renuntat la sensul traditional al notiunii de reprezentare ca imagine schematica a unui obiect in absenta actiunii acestuia asupra organelor de simt si propune termenul de imagine mintala. Imaginea mintala se refera la acele productii imagistice cu care opereaza sistemul cognitiv in absenta actiunii unor stimuli vizuali asupra organelor de simt (M. Miclea, 1994).

Neuropsihologia aduce argumente experimentale asupra mecanismelor reprezentarii si legaturii acesteia cu perceptia. Imagistica mentala este asemanatoare cu perceptia fiind mediate de aceeasi zona cerebrala (Rita Atkinson si colab., 2002). Cercetari efectuate pe subiecti ce au suferit traumatisme cerebrale in zona emisferului drept au aratat ca pacientii manifesta omisiuni vizuale in partea stanga a campului perceptiv. Aceste persoane nu reusesc sa perceapa obiectele situate in partea stanga a campului vizual. Acest gen de afectiune se regaseste si in elaborarea imaginii mentale si descrierii continutului acesteia. Pacientii descriu doar obiectele plasate in partea dreapta a imaginii mentale. Utilizand tehnicile moderne de imagerie corticala (rezonanta magneto-nucleara, RMN) s-a demonstrat un nivel mai ridicat al circulatiei sanguine in cadrul cortexului vizual in timpul rezolvarii unor sarcini imagistice comparativ cu cel din timpul rezolvarii unor sarcini aritmetice. De asemenea, s-a constatat ca modificarile de circulatie sanguina inregistrate in timpul sarcinii imagistice sunt similare celor care au loc in timpul sarcinilor perceptuale.

Geneza reprezentarii poate fi abordata din doua perspective: onotogenetic si procesual.

Din punct de vedere onotogenetic, geneza reprezentarii, a fost abordata si demonstrata experimental prin cercetarile intreprinse de catre J. Piaget. In contextul modelului sau evolutiv-genetic reprezentarea apare la copil spre sfarsitul primului an de viata o data cu sistematizarea experientei perceptive. Pana pe la varsta de 8-9 luni experientele perceptive ale copilului sunt repetitive. Obiectul pierdut din campul perceptiv dispare pentru totdeauna si nu mai este solicitat. Cu alte cuvinte, copilul nu conserva experienta perceptiva. Dar pe masura ce se dezvolta si se sistematizeaza experienta perceptiva cu obiectul in aceeasi masura se constituie si se conserva treptat un invariant perceptiv al obiectului. Astfel, se conserva o serie de insusiri concret-intuitive ce tin de forma, volum, greutate, culoare cu pot fi atribuite mai multor obiecte. Piaget denumeste acest moment crucial in dezvoltarea intelectuala a copilului drept conservare a obiectului permanent sau conservarea permanentei obiectului. Acest lucru permite copilului sa opereze in plan mintal cu imaginea obiectului dincolo de particularitatile sale concret-intuitive. Daca pana in acel moment obiectul disparut din campul perceptiv nu mai era revendicat, o data cu dezvoltarea acestei capacitati de conservare a permanentei obiectului, obiectul disparut din campul perceptiv este cautat sau solicitat sau, si mai mult, copilul se deplaseaza pentru a recupera acel obiect. Schematic obiectul din punctul A ajunge in punctul B si copilul recuperand obiectul realizeaza o schema reversibila. Reversibilitatea este, dupa J. Piaget, operatia fundamentala a inteligentei. Prin reversibilitate o operatie se cupleaza cu inversa ei dupa schema +1-1 = 0. Reversibilitatea este fundamentul achizitiei invariantilor perceptivi si apoi al notiunilor stiintifice. Deplasarea A B, B A sugereaza anularea efectului initial, este ca si cum nimic nu s-a intamplat. Aceasta reversibilitate a deplasarilor este punctul de pornire al elaborarii imaginilor mintale.    Mai apoi, spre sfarsitul stadiului inteligentei senzorio-motorii se constituie una dintre functiile fundamentale ale intelectului denumita de catre Piaget functia simbolic-reprezentativa. Imaginile mintale ca substitut al obiectelor se asociaza cu cuvintele ca substitut atat al obiectelor cat si al imaginii obiectelor. In ultima instanta, esenta inteligentei o constituie capacitatea de a opera in plan mintal cu aceste gen de substitute, capacitatea de a intui o transformare, de a reface drumul transformarii si de a surprinde ceea ce este invariabil intr-o transformare. Expansiunea reprezentarilor se va produce in stadiul inteligentei preoperationale. Prin jocul simbolic copilul va substitui realitatea inconjuratoare cu ajutorul imaginii a unor simboluri, a unor reprezentari. Copilul se va juca "de-a soferul, de-a vatmanul, de-a doctorul, de-a bucatarul, de-a educatoare, de-a tata, de-a mama", transpunand in plan mental realitatea obiectiva si operand asupra ei cu un grad din ce in ce mai ridicat de autonomie. Dupa cum arata Piaget, din acest moment, reprezentarile se integreaza firesc activitatii cognitive fiind in permanenta solicitate de catre gandire in elaborarea unor imagini tot mai schematice si mai abstracte.

Din punct de vedere procesual, geneza reprezentarilor trebuie cautata in activitatea cognitiva obisnuita a oamenilor. In acest context reprezentarea nu trebuie sa fie vazuta ca o simpla evocare din memorie a unor imagini. Ea rezulta in baza unui proces de acumulare, sistematizare, condensare, structurare, restructurare a experientei perceptive. Constatam din acest punct de vedere ca mecanismele genezei reprezentarii sunt puternic influentate de particularitati socio-culturale proprii unei anumite populatii si unui anumit spatiu geografic. Spre exemplu, daca vom solicita unor persoane care locuiesc in zona de influenta a culturii europene, nord-americane sa-si reprezinte un obiect (casa, cabana, munte, oras etc.) vom constata similitudini izbitoare. In acest caz este si efectul utilizarii prototipurilor in gandire si in reprezentare.

Specificul reprezentarii ca proces. Reprezentarea constituie primul proces care sugereaza un anumit nivel de autonomie mintala si spirituala. Reprezentarea se detaseaza de realitatea concreta, de particularitatile raportului hic et nunc pe directia elaborarii unui spatiu mintal autonom, distinct si dinamic. Reprezentarea este dependenta de experienta perceptiva dar se desfasoara cu un anumit grad de autonomie datorita faptului ca ea nu mai este declansata doar de fenomenele concrete, directe ale lumii externe ci, mai mult, de dinamica lumii interne subiective. Reprezentarile pot fi declansate de trebuintele noastre, motivatiile, interesele, preocuparile dar si de emotiile, sentimentele pe care le traim. Mai mult decat atat, reprezentarea poate sa fie declansata si sustinuta intr-o maniera voluntara in raport cu cerintele activitatii intelectuale.

Psihologia cognitiva aduce si o perspectiva noua asupra modului in care este procesata informatia in elaborarea imaginii mintale. Se vorbeste astfel despre o procesare directa, dirijata de datele perceptive ca si despre o procesare indirecta dirijata de mecanismele cognitive. Cele doua directii de procesare se intrepatrund in procesul de elaborare a imaginii mintale. Acest lucru se vadeste cel mai bine in analiza mecanismelor reprezentarii.

Definirea reprezentarii. Reprezentarea este procesul de elaborare a imaginii unui obiect in conditiile absentei acestuia din campul perceptiv, in baza unei experiente perceptive anterioare.

Dupa cum rezulta din aceasta definitie, reprezentarea este un proces secundar intrucat se bazeaza pe exploatarea unor informatii perceptive anterioare. Reprezentarea este simultan proces si produs. Ca proces, reprezentarea, realizeaza o sistematizare a experientei perceptive anterioare, o structurare a acesteia, o reorganizare, schematizare ce are drept rezultat o imagine mintala secundara. Produsul reprezentarii este tocmai aceasta imagine mintala care la randul ei este caracterizata printr-o serie de particularitati: este o imagine concret-intuitiva, schematica, figurativa.

1.2. Calitatile reprezentarilor

Analiza specificului imaginii mintale impune o tratare a mecanismelor care conduc la acesta. Analiza acestor mecanisme ne permite reliefarea unor trasaturi definitorii ale reprezentarii cum ar fi caracterul intuitiv-concret, caracterul figurativ, schematic si generalizat.

Mecanismele reprezentarii. Reprezentarea este un proces complex aflat intr-o pozitie intermediara intre procesarea directa senzoriala si cea cognitiv-intelectuala. Din acest motiv se vorbeste despre o dubla natura a reprezentarii: una intuitiv-figurativa si alta operational-intelectiva (Tinca Cretu, 2004). La baza acestei duble naturi a reprezentarii stau urmatoarele mecanisme: perceptive, mnezice, cognitive, verbale, imagistice si reglatorii.

Mecanismele perceptive ale reprezentarii sugereaza rolul definitoriu al experientei perceptive in reprezentare. Informatia oferita de catre analizatori este integrata de catre procesul perceptiv intr-o imagine unitara cu atribute de integralitate. Aceasta informatie bruta, de tip senzorial, conditioneaza existenta unor perceptii specifice de ordin vizual, auditiv, tactilo-kinestezic. Tipul de experienta senzorial-perceptiva il regasim ca sursa primara de informatii dar si drept criteriu de clasificare al reprezentarilor: reprezentari vizuale, auditive sau kinestezice. Formele complexe ale perceptiilor conduc la forme corespunzatoare ale reprezentarilor astfel incat putem vorbi despre reprezentari spatiale, tridimensionale, reprezentarea timpului sau a miscarii. O serie de particularitati, de trasaturi definitorii ale perceptiei isi vor pune amprenta asupra reprezentarii: integralitatea, structuralitatea, figurativitatea.

Deseori, in manualele de psihologie, constatam ca definirea si caracterizarea reprezentarii se realizeaza prin raportare la perceptie. Sub aspectul continutului informational cele doua procese se aseamana intrucat ele capteaza si proceseaza informatii concret-intuitive, accesibile simturilor. Sunt informatii care vizeaza forma, marimea, culoarea, distanta, pozitia, miscarea s.a.m.d. Dar, din punctul de vedere al produsului se constata diferente semnificative. Daca imaginea perceptiva este bogata in continut prezentand atat insusirile principale cat si pe cele de detaliu, imaginea din reprezentare este mai saraca in continut, mai schematica ea prezinta doar insusirile relevante, semnificative, importante, caracteristice. Daca in imaginea perceptiva sunt redate atat culorile fundamentale cat si nuantele cromatice, in imaginea mintala sunt prezentate doar culorile fundamentale lipsind nuantele cromatice. Daca imaginea perceptiva este contextuala, relationata cu fondul perceptiv in cazul imaginii mintale aceasta este detasata de fond, neraportata la context. Daca in perceptie se ajunge la elaborarea unor imagini complexe cu o incarcatura informationala foarte bogata, in reprezentare imaginea este schematica, saraca in continut dar, aceasta imagine, intruneste anumite atribute de generalitate pentru ca face trimitere la o categorie intreaga de obiecte, fenomene.

Mecanismele cognitive ale reprezentarii sugereaza implicatiile procesarii de tip descendent, indirect, cognitiv. J. Piaget a demonstrat modul in care se implica structurile operatorii ale inteligentei in geneza si procesul reprezentarii. Imaginea din reprezentare are atribute operational-intelective conferite de implicarea operatiilor gandirii. Pe aceasta cale se dezvolta generalitatea reprezentarii, aspectul ei categorial. Reprezentarile generale fac trimitere la o intreaga clasa de obiecte, fenomene, sunt adevarate prototipuri implicate in gandirea umana. Reprezentarea nu este o reproducere fidela ci o imagine cu un anumit grad de conceptualizare.

Mecanismele mnezice ale reprezentarii sugereaza rolul memoriei ca suport neurofiziologic. Capacitatea sistemului nervos de a memora, de a fixa si a conserva informatiile constituie suportul fundamental al reprezentarii. Dar reprezentarea nu trebuie sa fie confundata cu o simpla reproducere din memorie. Memoria constituie doar suportul reprezentarii nu si esenta ei. Definitoriu pentru memorie este reproducerea fidela a informatiei stocate. Procesele mnezice se valideaza tocmai prin capacitatea de a reproduce fidel si cat mai complet informatia stocata. Nu acelasi lucru se poate spune despre reprezentare. Reprezentarea se caracterizeaza prin actualizarea intr-o maniera intuitiva, figurativa si schematica. Sunt redate insusirile cele mai relevante, semnificative si importante. Sunt omise insusirile de detaliu, nesemnificative si nerelevante. Se poate spune ca ceea ce valideaza reprezentarea este tocmai nivelul inalt de schematizare si generalizare.

Mecanismele verbale ale reprezentarii sugereaza rolul cuvantului. Dupa cum am vazut functia simbolic-reprezentativa constituie unul dintre instrumentele cele mai importante ale intelectului. Cuvantul este un integrator verbal, el integreaza insusirile unui obiect si denumirea obiectului activeaza in plan mintal aceste insusiri. Cuvantul se substituie atat obiectului cat si imaginii acestuia. El constituie un vehicul pentru imaginile din reprezentare. Cuvantul are si un rol reglator intrucat poate activa, poate sustine, coordona si conduce procesul reprezentarii. Reglarea voluntara a reprezentarii se realizeaza prin cuvant. Prin cuvant imaginile mintale sunt integrate, coordonate si devin modalitati de lucru ale activitatii intelectuale.

Mecanismele imaginatiei se manifesta abia dupa ce reprezentarea s-a maturizat si integrat in activitatea intelectuala. Din punctul de vedere ontogenetic, reprezentarea. constituie un suport si un mecanism fundamental pentru imaginatie. Bogatia reprezentarilor, dinamica acestora contribuie la dezvoltarea si manifestarile imaginatiei. Mecanismele imaginatiei sunt implicate in dinamica reprezentarii. Imaginatia este procesul psihic ce manifesta cel mai inalt grad de autonomie. Deseori, in activitatea intelectuala, reprezentarile sunt nevoite sa reproduca structuri informationale mult mai complexe si mai dinamice decat informatia oferita de catre perceptie. Sunt procese si manifestari cu un inalt grad de dinamism si de autonomie mentala care pot fi reproduse in virtutea implicarii mecanismelor imaginatiei. Cu alte cuvinte, sunt reprezentari care nu se revendica direct intr-o experienta perceptiva ci sunt rezultatul unor constructii si reconstructii cognitive si imagistice. Este cazul reprezentarilor transformative ce reproduc procese si transformari complexe, inaccesibile experientei perceptive. Pe de alta parte, deseori, rezultate ale procesului imaginativ devin obiect si continut al reprezentarii. Spre exemplu, visele sau alte constructii imagistice rezultate din reverie sau imaginatie reproductiva sunt reactualizate si supuse unor prelucrari cu ajutorul reprezentarii.

Mecanismele reglatorii sugereaza cel mai bine autonomia reprezentarii ca proces psihic. Reprezentarea poate fi declansata si sustinuta prin intermediul trebuintelor, motivelor, starilor de necesitate, intereselor, preocuparilor subiectului ca si cerintelor activitatii. Toate aceste mecanisme reglatorii pot declansa si sustine dinamica elaborarii imaginilor mintale.

Integralitatea imaginii in reprezentare isi are originea in integralitatea imaginii perceptive. Scoala gestaltista sustinea ca exista o tendinta innascuta spre integralitate in raporturile perceptive ale omului cu lumea. Cu alte cuvinte, obiectul se impune dar se si conserva ca entitate unitara, integrata. J. Piaget a demonstrat ca reprezentarile nu au un caracter innascut ci ele se achizitioneaza si se dezvolta in cadrul evolutiei structurilor operatorii ale intelectului. Integralitatea imaginii mentale ne sugereaza faptul ca ne reprezentam obiecte, lucruri intr-o maniera unitara integrata. Imaginea mintala nu se construieste aditiv ci ea pare ca se impune cu atributele intregului.

Figurativitatea imaginii mintale isi are si ea originea in figurativitatea imaginii perceptive. Caracterul figural este strans legat de structuralitatea imaginii perceptive. Constructia imaginii perceptive se realizeaza prin operarea pe elementele de contur, de structura. Fiecare obiect, fiecare lucru are o identitate proprie rezultata din modul particular in care se structureaza particularitatile obiectului pe elementele de configuratie. Constatam ca in procesul explorarii perceptive aceasta se orienteaza preponderent pe structura, pe configuratie. Acest demers se regaseste in modul in care se conserva imaginile perceptive in plan mintal. Avem tendinta de a pastra, de a retine cu prioritate tocmai acele informatii care sunt mai puternic asociate cu elementele de identitate ale obiectului. Practic asistam la un proces de codificare prin intermediul caruia sunt selectate si retinute elemente structural-figurative ale obiectului. Astfel, in plan mintal, se poate ajunge la un nivel de schematizare foarte inalt care ia forma unui simbol figurativ. Cel mai bun exemplu de simboluri figurative sunt figurile geometrice care redau doar prin cateva trasaturi grupuri, categorii intregi de obiecte, fenomene. Spre exemplu cele trei linii ce deseneaza conturul unui triunghi fac trimite la o suma intreaga de obiecte, lucruri ce prezinta aceasta configuratie: arbori, acoperisuri, piramide etc.

Operativitatea imaginilor mintale sugereaza implicarea procesarilor descendente de ordin cognitiv. Pe aceasta cale, reprezentarile, manifesta dinamism si disponibilitate asociativa. Prin mecanismele cognitive imaginile mintale sunt integrate in lanturi ideative si asociative care le confera un grad ridicat de eficienta si constructivism mental. J. Piaget a propus ca nivelul de operativitate intelectuala sa se instituie drept criteriu pentru clasificarea reprezentarilor in statice, dinamice si de transformare. Operativitatea imaginilor mintale se elaboreaza treptat, in stransa dependenta de operativitatea inteligentei. Un exemplu sugestiv il constituie rotirea imaginilor mintale. In variate experimente s-a solicitat subiectilor sa-si reprezinte pozitii intermediare ale unor obiecte tridimensionale sau ale unor litere. Se constata ca nivelul de operativitate este strans legat de viteza de rotire, existand un raport optim intre viteza reala de rotire in plan perceptiv si viteza de rotire in plan mintal.

Caracterul panoramic al imaginii mintale sugereaza cel mai bine absenta fondului, imaginea obiectului este redata simultan sub toate fatetele. Acest atribut demonstreaza dezvoltarea reprezentarii ca si aptitudine specializata in variate domenii: arhitectura, pictura, scenografie etc.

1.3. Clasificarea reprezentarilor

In clasificarea reprezentarilor pot fi utilizate variate criterii dar s-au impus urmatoarele: criteriul continutului informational, criteriul nivelului de generalizare si criteriul nivelului de operativitate intelectuala.

Dupa criteriul continutului informational reprezentarile se aseamana foarte mult cu perceptiile datorita tipului de informatii procesate prin intermediul analizatorilor. Conform acestui criteriu analizatorii, organele de simt ofera o informatie bruta de tip senzorial integrata apoi prin intermediul perceptiei intr-o imagine unitara si complexa. La randul ei informatia perceptiva este sistematizata, restructurata, schematizata si organizata in imagini mintale corespunzatoare. Conform cu aceasta descendenta ce-si are originea in analizatori putem vorbi despre reprezentari vizuale, auditive, kinestezice.

Reprezentarile vizuale intrunesc cel mai bine caracteristicile, trasaturile si calitatile unei imagini mintale. Reprezentarile vizuale sunt detasate de context, sunt mai palide, mai putin nuantate cromatic decat perceptiile corespunzatoare. In acelasi timp, se evidentiaza prin figurativitate, operativitate si caracter panoramic. Reprezentarile vizuale sunt puternic angrenate in activitati cum ar fi pictura, arhitectura, scenografia, desenul, modelarea. In mod obisnuit reprezentarile vizuale au un caracter bidimensional. Imaginile mintale tridimensionale sunt mai greu accesibile, implica antrenament, exersari sau chiar o dotare speciala. Dupa cum arata Piaget, reprezentarile spatiale tridimensionale sunt accesibile in conditiile dezvoltarii structurilor operatorii ale inteligentei.

Reprezentarile auditive vizeaza transpunerea in plan mintal a diverselor sunete muzicale, structuri melodice, cuvinte, propozitii, discursuri verbale. Reprezentarile auditive reduc succesivitatea la o relativa simultaneitate. Perceptia auditiva are un caracter de succesivitate care este dificil de transpus in reprezentare. Astfel, structurile melodice sunt reprezentate schematic prin ritm, intonatie si variatie de inaltime. Reprezentarile auditive au un rol deosebit in insusirea limbilor straine si in creatia muzicala.

Reprezentarile kinestezice asociaza in plan mintal imaginea unei miscari cu micromiscari corespunzatoare la nivelul grupurilor de muschi. Astfel, reprezentarea unei actiuni dinamice, puternic incarcata afectiv dezvolta micromiscari ale muschilor implicati intr-o situatie reala in actiunea respectiva. Persoanele care asista la manifestari sportive prezinta acest gen de micromiscari. Actele ideomotorii sunt implicate si in povestire in limbajul intern in forma sa desfasurata. Atunci cand vorbim cu noi insine, atunci cand citim sau cand povestim in planul limbajului intern se constata la nivelul coardelor vocale existenta unor micromiscari care reproduc in fapt vorbirea. Daca se anesteziaza coardele vocale se constata perturbarea discursului mintal. In sportul de performanta se practica antrenamentul ideomotor care permite dezvoltarea prin exersari a unor scheme mintale care antreneaza in mod corespunzator grupurile de muschi si permit insusirea mai usoara a unor scheme de actiune motorie sau scheme tactice.

Dupa criteriul nivelului de generalizare putem vorbi despre reprezentari individuale si reprezentari generale.

Reprezentarile individuale se raporteaza la obiecte, situatii, fenomene particulare. Aceste reprezentari sunt mai bogate in continut pentru ca redau obiectul cu mai multe detalii, intr-o maniera mai vie. Dar, nu se poate spune ca acest gen de reprezentari redau strict un obiect anume pentru ca si aici asistam la un anumit nivel de generalizare intrucat imaginea obiectului se construieste in urma unor raporturi succesive. Desigur ca avem reprezentari foarte bogate, detaliate, pline de substanta pentru anumite situatii, evenimente, intamplari care ne-au marcat existenta. Rezulta ca aceste reprezentari au o puternica incarcatura afectiva, emotionala. In aceasta categorie putem include si o categorie mai rara de reprezentari care rezulta din experiente unice ce au marcat profund viata, existenta individului. Acest gen de situatii prezinta o incarcatura afectiv-motivationala foarte mare pentru individ. De obicei este vorba despre imagini ale unor evenimente, situatii care au produs un puternic soc emotional. De exemplu, pentru persoanele care au trait cutremurul din 1977 reprezentarea cutremurului va purta definitiv pecetea acelei unice experiente.

Reprezentarile generale reproduc intr-o imagine schematizata acele insusiri comune relevante, semnificative pentru o intreaga clasa de obiecte, fenomene. Nivelul de generalitate este invers proportional cu numarul de insusiri redate. Cu cat o reprezentare este mai schematica, mai structurata ea se refera printr-un numar redus de insusiri la o categorie tot mai larga de obiecte. Reprezentarile generale fac parte din arsenalul de lucru al gandirii in demersul ascendent al acesteia. Categorizarea, ca demers al gandirii, este o operatie prin intermediul careia se utilizeaza reprezentarile generale ce definesc o categorie sau alta de obiecte. Spre exemplu categoria fructe este desemnata prin cuvantul mar. Din acest motiv reprezentarile generale constituie cea mai buna dovada a demersului ascendent al gandirii in constructia conceptelor empirice.

Dupa criteriul nivelului operativitatii intelectuale implicate, J. Piaget imparte reprezentarile in reproductive si anticipative.

Reprezentarile reproductive sunt reprezentarile obisnuite ce rezulta din raporturile cu experienta perceptiva anterioara. La randul lor aceste reprezentari pot fi statice, cinetice si de transformare. Reprezentarile statice redau imaginea unor obiecte fixe, asa cum au fost ele percepute. Acest gen de reprezentari sunt primele care se dezvolta si sunt cel mai bogat reprezentate in experienta noastra. Reprezentarile cinetice redau imaginea obiectului in miscare. Reprezentarea miscarii este ingreunata de faptul ca pe ecranul mintii lipseste fondul, lipsesc reperele. Astfel, nu exista posibilitatea raportarii imaginii obiectului mobil la un reper fix. Cel mai adesea subiectul evoca intr-o maniera voluntara fundalul sau reperele pentru a-si reprezenta obiectul in miscare. In aceste conditii reprezentarea miscarii se apropie foarte mult de abstract. Reprezentarile de transformare redau secventele succesive prin care trece o structura geometrica in transformarea sa, cum ar fi de exemplu trecerea de la un arc de cerc la o linie dreapta sau invers. Reprezentarile cinetice si de transformare apar o data cu achizitia unor structuri operatorii mai complexe dupa varsta de 7-8 ani.

Reprezentarile anticipative pot fi la randul lor cinetice si de transformare. Ele redau deplasari sau transformari care nu isi au corespondentul intr-o experienta perceptiva directa. La elaborarea acestor reprezentari participa gandirea si imaginatia. Sunt reprezentari in cadrul carora regasim prin excelenta procesarea de tip descendent, dirijata de procedeele imaginatiei si operatiile gandirii. Pe aceasta cale subiectul isi poate reprezenta miscari, deplasari foarte complexe cum ar fi traiectoria unei nave cosmice in zbor, traiectoria unui vapor pe oceanele lumii sau anticiparea unor transformari in baza unor modele abstracte cum ar fi modelul circulatiei sanguine, modelul transmiterii influxului nervos, modelul miscarii placilor tectonice.