Semiologia gandirii

SEMIOLOGIA GANDIRII

Gandirea este o activitate superioara de sinteza a vietii psihice, constand in reflectarea generalizata si mijlocita a obiectelor si fenomenelor, ca si a relatiilor dintre ele. In scop didactic vom imparti tulburarile gandirii in:

1. tulburari ale formei sau cursului gandirii

2. tulburari ale continutului gandirii

1. TULBURARI ALE CURSULUI GANDIRII - intereseaza ritmul, coerenta si activitatea expresiva.

1.1 Acceleratia cursului gandirii (tahipsihie sau fuga de idei) consta intr-o succesiune de idei mult mai rapida decat cea obisnuita, exprimand o hiperactivitate psihica intalnita normal in inspiratia creatoare si patologic in alcoolism. Un caz particular de accelerare a cursului gandirii este mentismul[1]. Aceasta tulburare desemneaza ruminatia intelectuala in cadrul careia ideile se repeta monoton si obsedant in perioadele de insomnie sau la trezirea matinala.

1.2. Incetinirea cursului gandirii (bradipsihia) consta intr-o derulare lenta cu incetinitorul a activitatii psihice, cu evocarea dificila a amintirilor, cu raspunsuri intarziate, incetinite si trenante, cu pauze prelungite intre cuvinte. Se insoteste si de incetinirea miscarilor (bradikinezia).

1.3. Perseverarea este un defect de fluiditate si spontaneitate, opusul fugii de idei, constand in dificultatea de a se elibera rapid de o idee evocata pentru a trece la alta (in cadrul unei discutii subiectul nu face fata la schimbarea rapida a discutiei, nu raspunde, incapacitatea de a da repede raspunsul).

1.4. Barajul de idei este o tulburare a continuitatii gandirii ce consta in oprirea brusca a gandirii si vorbirii insotita de o mimica contradictorie dupa care cursul ideilor se reia.

1.5. Inhibitia gandirii prezinta o diminuare a continutului ideativ, o pauperizare a acestuia, astfel incat bolnavul face un efort de a gandi, ideile sale fiind insa lipsite de claritate si vigoare.

1.6. Fadingul mental epuizarea progresiva a cursului gandirii, exprimat de intreruperea treptata a unei fraze incepute. Vorbirea si gandirea bolnavului se sting treptat inainte de a se finaliza. Este o stare de regresiune a gandirii ce se asociaza cu deficite ale memoriei si ale capacitatii de abstractizare. Se intalneste in: melancolie, diverse stari de surmenaj, schizofrenie, tumori cerebrale.

1.7. Lipsa ideatiei (anideatie) este o tulburare cantitativa ce consta in scaderea extrema a continutului gandirii. Se intalneste in demente, idiotie.

1.8. Tulburarile asociatiei de idei intereseaza capacitatea evocarii succesive a reprezentarilor. Se intalnesc mai multe feluri de asociatii de idei:

asociatia prin consonanta (unirea) cuvintelor - asociatia rapida cu vorbire rimata si versificatie superficiala

asociatia bizara se produce prin introducerea brutala in gandire a unor idei fara legatura cu ideea curenta;

asociatia polarizata - care reprezinta introducerea temei delirante in fluxul ideativ, pornind de la idei fara semnificatie sau avand o semnificatie foarte indepartata de tematica ce preocupa bolnavul, fara caracteristica starilor delirante.

incoerenta este o tulburare extrema a asociatiei de idei, constand in elaborarea unui limbaj de neinteles ce contine repetitii, cuvinte deformate, tulburari sintactice, salata de cuvinte, etc.

Expresia verbala si grafica a acestor tulburari ale gandirii, corespunde formelor acestora. Astfel, in acceleratia gandirii putem intalni:

bavadajul sau palavrageala,

accelerarea gandirii sau tahifemia,

sporirea ritmului si debitului verbal denumita logoree.

In incetinirea gandirii (bradifemie) intalnim scaderea sau absenta gandirii (mutism) care poate avea mai multe forme:

mutism absolut se intalneste in schizofrenia atatonica (bolnavul nu se exprima deloc)

mutism relativ comunicare mimica, pantomimica, prin scris sau expresii expresii verbale reduse

mutism discontinuu (semimutism), in confuzia mentala sau la deliranti

mutism selectiv pacientul refuza sa comunice cu anumite persoane sau nu spune tot

Incoerentei ii corespunde blocajul verbal si stereotipiile verbale. Alterarea sensului cuvintelor duce la paralogism. Crearea de cuvinte noi duce la neologisme. Limbajul incomprehensibil se numeste glosolalie (abuz de neologisme) sau jargonofazie cand bolnavul da impresia ca foloseste o limba noua sau un jargon.

Tulburarile grafice pot fi de tipul: graforeei, incoerentei stereotipiei grafice etc.; iar din punctul de vedere al morfologiei grafice: grifonaj (mazgalitura), scris in oglinda, de la dreapta la stanga, scrisul suprapus etc. ca tulburari ale semanticii grafice: paragrafismul, neografismul.

2. TULBURARILE DE CONTINUT ALE GANDIRII

Sunt reprezentate de ideile patologice, atunci cand ideile nu mai sunt adaptate realitatii si cand varietetea lor proprie omului normal tinde a se rarefia.

2.1. IDEEA FIXA se impune constant si perseverent, orientand intr-un singur sens cursul gandirii, realizand un monoideism. Ideea fixa se integreaza si se armonizeaza celorlalte reprezentari, fiind acceptata de constiinta cu toate ca aspectul sau patologic nu este recunoscut de subiect. Prin tenacitatea ei produce o stare de disconfort psihic, o stare apropiata de cefalee, generand dificultati de concentrare, acte ratate, anxietate si scaderea randamentului profesional.

2.2. IDEEA DELIRANTA - este traita de bolnav cu o convingere ireductibila despre veridicitatea ei.

Ideea deliranta izolanta constituie o exceptie. In debutul lent progresiv, delirul este precedat de o faza de pregatire numita faza predeliranta, care poate dura luni sau chiar ani de zile, pana cand ideea deliranta se cristalizeaza intr-o certitudine deliranta.

Delirurile sunt intr-o larga masura corelate cu halucinatiile, care fie preced delirul anticipand astfel pe plan senzorial tematica prin viziuni, voci, etc, fie ca apar concomitent cu acestea, subliniind astfel si mai mult existenta sa.

Starea deliranta este starea morbida generata de dezordinea gandirii, ce altereaza profund personalitatea; aceasta poate fi: acuta (pasagera) si cronica (persistenta).

Atunci cand tema deliranta este multipla si disparata este vorba de un delir polimorf.

Cand tema deliranta este unica si organizata intr-o directie vorbim de un delir sistematizat.

Tema delirului este axata in mare masura pe o preocupare fundamentala.

Clasificarea delirurilor dupa tematica

In prezent se constata o crestere a frecventei tematicilor stiintifice. In functie de tematica, delirurile se pot clasifica:

Delirul paranoid

Delirul expansiv

Delirul micromanic

1. Delirul paranoid

Este cel mai frecvent intalnit in patologie si cu cea mai larga gama de varietati. Are un debut lent si este precedat de halucinatii auditive sau vizuale care creaza o atmosfera favorabila.

Convingerea bolnavului in atitudinea rau-voitoare a celor din jur fata de persoana sa, reprezinta fundalul pe care se dezvolta. Cele mai frecvente forme ale delirului paranoid sunt:

1.1. delirul de influenta bolnavul simte ca nu mai are libertate si independenta in actiuni, ca exista persoane care au putere sa-l comande, sa-l oblige sa faca o serie de fapte, si in cazul in care nu le-ar face sa-l chinuie.

1.2. delirul de interpretare bolnavul chiar daca pleaca de la premise exacte ajunge la concluzii false corespunzator tematicii sale delirante. Delirul de interpretare exclude alimentarea din halucinatii sau fantasmele onirice.

1.3. delirul de relatie bolnavul considera ca rudele si prietenii ii ascund anumite intentii spre a-si duce mai bine la indeplinire planul lor de a-l distruge sau de a-i face rau sub diferite modalitati.

1.4 delirul de urmarire bolnavul traieste o impresie continua de urmarire nejustificabila care se exercita prin intermediul oricarei persoane ce ii apare accidental in cale.

1.5 delirul de persecutie convigerea nestramutata a bolnavului ca este nedreptatit, in aceasta conjunctura incluzand cvasitotalitatea persoanelor de raspundere din ambianta sa. 1.6 delirul de otravire bolnavul este convins ca va fi suprimat prin substante puse in alimente, chiar si pe haine sau pat, fata de care depune toate straduintele de a le elimina, indeparta sau de a le face inofensive.

2. Delirul expansiv (supraapreciere a propriei persoane)

Este trait cu multumire si satisfactie, survine la toate varstele si poate fi uneori alimentat de aprecierile laudative ale celor apropiati.

Exemple:

2.1 delirul megalomanic creaza bolnavului o stare de satisfactie fiind convins ca are calitati extraordinare, vorbeste despre sine numai la superlativ, iar viitorul ii va rezerva repede si sigur o consacrare pe deplin meritata.

2.2 delirul de grandoare bolnavul traieste impresia ca ar poseda toate titlurile si bogatii imense, ajungand pana la absurditate grosolana, aceasta stare caracterizand de regula meningoencefalita cronica sifilitica si parafrenia fantastica.

2.3 delirul de inventie bolnavul considera ca poseda metode si descoperiri care vor revolutiona tehnic, il vor face bogat si fericit si-i va obliga pe toti sa-i recunoasca meritele sale incontestabile.

2.4 delirul genealogic sau de filiatie se refera la titlurile sale, la originea putin obisnuita, la stramosii sai celebri, care i-au transmis o seama de trasaturi superioare fata de cele ale omului obisnuit.

3. Delirul micromanic (subaprecierea propriei persoane)

Formele cel mai des intalnite:

3.1 delirul de autoacuzare sau de vinovatie reprezentat prin convingerea in existenta unor grave greseli comise intr-un trecut mai apropiat sau mai indepartat dar care trebuie acum pedepsite cu severitate.

3.2 delirul de umilinta sau nedemnitate izoraste din convingerea bolnavului ca asistenta, ingrijirea si chiar alimentatia primita nu sunt meritate, fata de ingrozitoarele pacate pe care considera ca le-a savartit si pentru care cere aplicarea sentintei capitale eradicarea.

3.3 delirul de ruina, de stricaciune exprima durerea morala a bolnavului si este proiectata asupra lumii inconjuratoare. Bolnavul considera ca el este autorul marilor catastrofe care se vor abate asupra omenirii (cutremure, razboaie, etc).

3.4 delirul de prejudiciu cuprinde ideile delirante legate de propriile obiecte si bunuri care se risipesc, care se pierd, se degradeaza, el nemaiavand nimic din ceea ce reprezinta averea personala si posibilitatile sale de existenta.

3.5 delirul de negatie este transpunerea la dimensiunile universului, a trairilor depresive.

Bolnavul isi inchipuie ca totul va fi inghitit de neant, ca nu exista nimic, urmand cat de curand sa asistam la sfarsitul catastrofal, inevitabil al lumii.

delirul mistic inspirat din convingeri religioase - in cadrul caruia apar personaje si scene biblice. Acesta poate lua aspectul paranoid, pacientul considerand ca este persecutat, urmarit.

- delirul de gelozie este foarte frecvent, considerat ca forma erotica a delirului paranoid. Se caracterizeaza prin convingerea eronata a bolnavului de infidelitate a partenerului.

- delirul cosmogonic cuprinde in tematica sa elemente interpretative despre originea lumii si poate fi intalnit in schizofrenie, parafrenie si strari dementiale.

- delirul zoontropic de transformare in animale este astazi rar intalnit.

- delirul indus cuprinde cel putin doua persoane inductorul (bolnavul delirant) si indusul (persoana care preia delirul).

2.3. IDEEA FOBICA (FOBIILE)

Acestea sunt obsesii insotite de teama nejustificata, fiind recunoscute de bolnavi ca absurde.

Mijlocul de aparare a bolnavului consta in evitarea situatiei ce genereaza aceste fobi si, care totusi, se impun chinuitor. Uneori, supuse unei verificari ce le dovedeste nefondate, aceste obsesii se sting.

In functie de numarul lor, se disting doua categorii de fobii:

fobia difuza denumita si pantofobie este o stare permanenta de alerta anxioasa ce izbucneste brusc prin paroxisme, in circumstante minore, sau fara o motivatie aparenta.

fobia sistematizata monofobie- se fixeaza pe un anumit obiect.

In functie de criteriul etiopatogenic, distingem doua grupe de fobii:

fobiile constitutionale - se creeaza senzatia ca acestea fac parte din insasi structura personalitatii individului

fobii accidentale care apar in urma unui soc emotional, in starile de surmenaj, stres prelungit etc.

- fobii ale obiectelor (arme, obiecte ascutite, obiecte murdare, etc)

- fobii ale locurilor (spatii goale, spatii inchise, cai ferate, cimitire, etc)

- fobii ale elementelor (apa, tunet, pamant, foc, etc)

- fobii ale fiintelor

- fobii ale relatiilor sociale (de a scapa cuvinte grosolane in public, de a comite o impolitete, etc)

- fobii morale si religioase

- fobii ale functiilor fiziologice (de mers, de somn, de a respira, etc)

- fobia de a avea fobii (fobofobie)

2.4. IDEEA OBSEDANTA SAU ANACASTA

Consta intr-o acaparare a gandirii de catre o reprezentare banala (fie o intrebare sau cuvant) care se impune si revine cu persistenta fiind recunoscuta de subiect ca fenomen parazit si de care nu se poate elibera cu tot efortul depus.

Obsesiile impulsive apar atunci cand starea obsedanta consta in tendinta de a indeplini anumite acte; din partea bolnavului exista o rezistenta activa si anxioasa de a nu-i da curs.

2.5. IDEEA HIPOCONDRICA

Consta in credinta ca subiectul este cuprins de boli diverse, stare ce este insotita de depresie si anxietate. In hipocondria minora se constata o preocupare si observarea permanenta a sanatatii si a functiilor fiziologice. Perceptia unei tulburari organice, adesea localizata, cu ecou afectiv si anxietate poate avea in unele cazuri o forma constitutionala. Ideea hipocondriaca se intalneste in nevroza.

Hipocondria majora este constituita din diferite deliruri induse; temele delirante predilecte sunt: prejudiciul fizic, transformarea in animal, posesiune animalica sau demonica.