SIGMUND FREUD VIATA SI OPERA

SIGMUND FREUD VIATA SI OPERA

Parintele psihanalizei s-a nascut pe 6 mai 1856, oraselul Freiberg din fosta regiune germana Moravia. Numele pe care tatal sau l-a inscris in Biblia familiei a fost 'Sigismund Schlomo'. Dar Freud, la putin timp dupa ce a intrat la Universitate, a adoptat numele de 'Sigmund', pe care l-a si folosit de atunci inainte. A fost cel mai mare dintre cei opt frati ai sai. Mama sa, Amalia, o femeie cu personalitate puternica, a fost cea de-a doua sotie a lui Jacob Freud si cu 20 de ani mai tanara decat acesta. Amalia l-a nascut pe Sigmund la varsta de 21 de ani; a fost primul ei baiat si totodata 'baiatul ei de aur'. Legatura dintre Freud si mama sa a fost una foarte puternica. Cand afirma despre Goethe, in articolul din 1917 intitulat 'O amintire din copilarie' in 'Poezie si adevar', ca taria de caracter a acestuia este originara in relatia cu mama, Freud se referea implicit si la sine insusi. Freud, la 4 ani, a vazut-o pe mama lui goala . si la batranete, Freud, care a scris atatea despre sexualitate, nu putea descrie acest 'incident excitant' fara a apela la 'rezervata latina' (dupa P. Gay, p. 23). Freud s-a bucurat de afectiunea a 'doua mame' (ca si personajele ce-l vor fascina mai tarziu: Leonardo, Moise, Oedip): mama lui naturala si bona lui catolica, o femeie batrana, urata, dar isteata (dupa P. Gay, p. 19)

Tatal sau, Jacob, era negustor de lana. Desi evreu, s-a declarat intotdeauna un liber cugetator si si-a crescut copii in acest spirit. Freud nu a fost niciodata un practicant, dar nici un contestatar al religiei iudaice, chiar daca spre sfarsitul vietii va fi preocupat de metapsihologie si de religie. Freud s-a ghidat mereu dupa motto-ul tatalui sau Jacob: 'Gandeste etic si actioneaza moral'. Sigmund si familia sa s-au mutat in 1860 la Viena; aici isi va petrece si cea mai mare parte a vietii.

Pentru a intelege evolutia gandirii lui Freud este necesar sa luam in considerare si contextul social-istoric in care acesta s-a format. Pierre Janet (dupa P. Gay, p. 22) a sugerat ca psihanaliza nu se putea naste decat din atmosfera senzuala a Vienei.

În acea vreme, Viena, era capitala Imperiului Austro-Ungar - un Imperiu sfasiat de conflictele dintre variatele natii )Austria, Ungaria, Cehia, Polonia, Slovacia, Croatia) ce-l alcatuiau si care, s-a dezmembrat in 1918 la sfarsitul Primului Razboi Mondial. Mai relevant decat conflictul interetnic era in acea vreme conflictul dintre doua mari scoli de gandire. Reprezentantii directiei dominante, ganditori precum Voltaire sau John Stuart Mill, au sustinut virtutiile ratiunii - care, spuneau ei, va conduce in cele din urma umanitatea spre bunastare si fericire, inlaturand raul si mizeria (consecintele ignorantei si superstitiilor); acesti ganditori aveau mare incredere in progresul tehnico-stiintific al secolului al XIX-lea si in valentele pozitive ale educatiei (dupa H. Gleitman, p. 457). Freud insusi a tradus patru eseuri din operele alese ale lui John Stuart Mill. Cealalta directie, introdusa de psihanalisti, promova tocmai irationalitatea din om. O ultima observatie (dupa P. Gay, p. 31): in anii 1880, cel putin jumatate din toti ziaristii, medicii si avocatii vienezi erau evrei.

Între 1873 si 1881 a urmat Facultatea de Medicina din cadrul Universitatii din Viena. A fost un student stralucit, foarte ambitios si foarte dotat intelectual. Se spune ca avea o memorie fotografica. El nu dorea neaparat sa practice medicina (desi aceasta cariera asigura pe atunci bunastarea economica); el vroia faima, si de aceea visa la o mare descoperire in domeniul neurologiei care sa-i aduca recunoasterea publica.

Cea mai semnificativa descoperire a lui in acea perioada a fost aceea ca cocaina are proprietati anestezice. La aceasta concluzie a ajuns administrandu-si singur cocaina si observand direct efectele acesteia. Biograful lui Freud, E. Jones (1953), a pus acest fapt in legatura cu cea mai spectaculoasa descoperire a lui Freud: autoanaliza sau investigarea psihanalitica a propriului inconstient. Autoanaliza a insotit intreaga viata a lui Freud; acesta ii rezerva ultima jumatate de ora a fiecarei zile. Lucrarea 'Interpretarea viselor' se bazeaza pe analiza propriilor vise. Si 'Psihopatologia vietii cotidiene' deriva din analiza experientelor personale; ambele lucrari sunt influentate de determinismul psihologic, o doctrina filosofica conform careia nimic in comportamentul uman nu este accidental sau intamplator. Dupa Freud, tot ce tine de personalitate este predeterminat sau are o cauza psihologica care se cere descoperita.

Investigarea propriilor experiente infantile l-a facut pe Freud sa creada in existenta complexului Oedip; printre cele mai timpurii amintiri ale sale este aceea de a fi intrat, din curiozitate (sexuala .) in dormitorul parintilor si de a fi fost izgonit afara de furiosul sau tata.

Confruntarea cu propriile secrete si conflicte prin intermediul autoanalizei cere mult curaj, si Freud a avut acest curaj. Paradoxal, pe cat de mult a vrut sa se cunoasca pe sine, pe atat a evitat sa-i lase pe ceilalti sa-l cunoasca. În scurta sa autobiografie din 1925, Freud nota ca oamenii sunt interesati de senzational si nu de adevar. Parintele psihanalizei a ascuns lucruri importante despre sine insusi chiar si de familie si cei mai apropiati elevi ai sai. A incurajat chiar el speculatiile in legatura cu viata sa particulara, distrugand sute de scrisori personale si cateva scrieri timpurii, care ar fi putut clarifica modul in care si-a dezvoltat ideile si felul cum si-a trait viata. Iar viata si-a trait-o din plin, caci, dupa cum el insusi a spus-o (in 'O amintire din copilaria lui Leonardo da Vinci'), 'nimeni nu este atat de mare incat sa fie o rusine daca este supus legilor care guverneaza normalul si anormalul cu aceeasi rigoare'.

La inceputul carierei sale, Sigmund Freud a fost puternic influentat de patru persoane: Breuer, Charcot, Chrobak si Brücke (diversi autori il citeaza aici si pe neurologul Paul Flechsigaici).

Ernest Brücke a fost profesorul de fiziologie al lui Freud; era un om corect, disciplinat si foarte respectat, care credea ca singurele forte active in organismele vii sunt cele de natura fizico - chimica, forte ce interactioneaza intr-un sistem energetic inchis. Freud va prelua acest punct de vedere cand va vorbi despre fortele de natura psihologica. Freud a efectuat pentru Brücke (care a fost pentru Freud un adevarat mentor; Freud cand vorbea de Brücke preciza: 'cea mai mare autoritate care a actionat asupra mea', dupa P. Gay, p. 44) o munca histologica riguroasa (a studiat structurile nervoase ale pestilor, etc.) Se pare ca investigatiile biologice l-au incantat pe Freud mai mult decat ingrijirea pacientilor - el nu si-a dorit niciodata sa practice realmente medicina .

În 1885 Freud a castigat o bursa de studiu la Paris. Acolo a lucrat sub directa indrumare a lui Jean-Martin Charcot, un promotor al hipnozei. Charcot folosea hipnoza pentru a vindeca tulburari psihologice (pe care insa el si contemporanii sai le considerau a fi fiziologice .) Intrigat de experimentarile lui Charcot, la revenirea in Viena, Freud si-a inceput colaborarea cu renumitul medic Joseph Breuer, care folosea hipnoza in tratamentul tulburarilor isterice (paralizia unui brat sau a unui picior, pierderea vocii sau alte simptome fara cauza organica).

Breuer credea despre comportamentul nevrotic ca este mereu cauzat de probleme sexuale necunoscute. Si Charcot credea ca anumite tulburari nervoase sunt legate intotdeauna de sfera genitala. Rudolf Chrobak, un ginecolog renumit, i-a spus tanarului Freud ca singurul remediu pentru anxietatea severa al unei paciente al carei sot era impotent este o reteta neconventionala : 'Un penis normal; doza trebuie repetata.' Astfel de afirmatii radicale l-au socat initial pe Freud; ulterior insa, s-au constituit in piatra de temelie a teorie sale - una care pune la baza tuturor comportamentelor umane instinctul erotic.

Între 1880 si 1882, Breuer tratase o pacienta isterica, in varsta de 21 de ani cunoscuta drept 'Anna O.'. Tabloul ei simptomatic era naucitor: paralizia membrelor, halucinatii, somnambulism, variate tulburari de limbaj, si chiar dezvoltarea unei personalitati care traia cu exact un an in urma. Breuer a descoperit o metoda inedita de a face sa dispara aceste simptome: a hipnotizat-o pe Anna si i-a indepartat pe rand toate simptomele, in ordinea inversa aparitiei lor. Procedura folosita i-a permis Annei sa-si elibereze toate emotiile puternice pe care se temuse sa le exprime la timpul potrivit (proces numit de Breuer 'chatarsis'). Scopul terapeutic al metodei 'chatartice' era 'readucerea pe cai normale, pentru a se putea scurge, a incarcaturii afective care a deviat pe alte cai si care a ramas, ca sa zic asa, blocata pe acestea. Succesul practic al metodei chatartice era remarcabil' (Freud, 'Viata mea .', p. 31 - 32). Cariera ulterioara a Annei O. (Bertha Poppeinheim) a fost remarcabila. ea s-a implicat activ in viata sociala, conducand o serie de organizatii feminine evreiesti din Germania. A ajuns scriitoare si o asistenta sociala de prestigiu.

Intuitia lui Breuer, cum ca fortele inconstiente ale mintii noastre pot provoca tulburari psihice si pot fi scoase la lumina prin forta cuvantului, l-a marcat profund pe Freud. Colaborarea celor doi a durat zece ani si s-a finalizat cu publicarea 'Studiilor asupra isterie' (1895). Ulterior, Freud va descoperi ca metoda lui Breuer avea si multe puncte slabe. Vindecarile erau de obicei doar temporare, pacientul devenind dependent de terapeut si simptomele reaparand imediat ce tratamentul era intrerupt. Îndepartarea simptomelor prin intermediul chatarsisului lasa nerezolvate cauzele subiacente, care puteau genera astfel noi dificultati. În plus, unii pacienti ai lui Freud, nu puteau intra in transa hipnotica, in parte deoarece Freud nu era un excelent hipnotizator . Din aceste motive, Freud a abandonat hipnoza si metoda chatartica (dupa Freud, tratamentul prin hipnoza e o procedura fara sens si lipsita de rezultate practice), treptat, el va dezvolta acea forma de psihoterapie ce va fi cunoscuta ca psihanaliza ('psycho - analysis' in original; de remarcat ca majoritatea autorilor moderni omit cratima .)

Viata profesionala a lui Freud a inregistrat multe suisuri si coborasuri. Locuinta si cabinetul sau de lucru se aflau la aceeasi faimoasa adresa: strada Berggasse, numarul 19.

Freud s-a casatorit cu Martha Bernays pe 30 septembrie 1886. Freud a pus mult devotament si pasiune in relatia de cuplu, care a fost pentru o vreme, una fericita. Cand Freud o cunoscuse pe Martha Bernays, aceasta se bucura de prestigiu social, dar nu avea bani. Lui Freud ii lipseau ambele, dar avea pasiunea. Pasiune pusa la grea incercare de cei patru ani cat a trebuit sa o astept pana s-o aiba efectiv pe Martha (pe durata logodnei lor, virginitatea ei ramanand intacta). Neintelegerile dintre cei doi au plecat de la problema credintei: ea apartinuse unei familii evreiesti ortodoxe, el fiind un ateu principal (dupa P. Gay, p. 49 - 50). Martha nu s-a dovedit un tovaras de discutie pentru sotul ei; acesta a preferat-o pe Anna si pe Wilhelm Fliess, prietenul lui intim pentru o foarte lunga perioada de timp si ulterior dusmanul lui.

Freud, intr-o vreme, se confesa intru totul lui Fliess, in mai 1894 ii scria (cei doi au intretinut o bogata corespondenta): 'Esti singurul meu celalalt', 'alter-ego-ul meu' (dupa P. Gay, p. 68). Singurul defect pe care i-l putea gasi era ca nu fuma (!) Dar Fliess a dezvoltat o teorie ciudata, bazata pe cicluri bioritmice si care considera nasul organul dominant. A devenit un adevarat 'numerolog maniac'. Asa ca cei doi s-au despartit.

Freud, impreuna cu Martha, a avut sase copii, trei baieti si trei fete; cea mai tanara, Anna, va deveni o figura centrala in psihanaliza copilului, asumandu-si la un moment dat, conducerea miscarii psihanalitice.

Desi Freud evita sa amestece psihanaliza si viata de familie, a creat o bizara situatie oedipiana psihanalizand-o el insusi pe Anna. Fara indoiala, aceasta a fost una dintre cauzele principale pentru care Anna nu s-a casatorit niciodata, si-a dedicat viata miscarii psihanalitice si in cele din urma a luat locul Marthei ca cea mai importanta femeie din viata lui Freud.

La putin timp dupa ce nazistii au ocupat Viena, in 1938, Freud a parasit orasul sau iubit si s-a stabilit impreuna cu familia la Londra, unde de altfel a fost primit foarte bine. Freud a plecat mai mult la insistentele prietenilor, el nu s-a identificat niciodata cu un iudeu fervent (el considera toate religiile o 'iluzie' pusa in joc de civilizatie pentru a masca sentimentul neajutorarii infantile).

Freud va muri la Londra ('Freud venise la Londra pentru a muri in libertate') pe 23 septembrie 1939, la varsta de 83 de ani, de un cancer al gurii si al maxilarului. Freud si-a incheiat oficial practica medicala pe 1 august 1939, presimtindu-si iminentul sfarsit. Tumoarea maligna a fost cauzata de dependenta lui Freud de trabucuri. Interesant, Freud ii spunea lui Fliess (dupa P. Gay, p. 180) ca dependentele sunt substituenti ai 'unicului mare obicei', al 'dependentei primare', masturbatia. Constientizarea acestui fapt nu l-a facut insa sa se lase de trabucuri, pretul fiind unul exorbitant. Se spune ca fuma in continuu, de dimineata devreme si pana noaptea tarziu. În ultimii 16 ani ai vietii, durerile intense au fost insotite de oboseala si dificultatile de vorbire si de alimentare, datorate operatiilor repetate si purtarii unui aparat care-i separa cavitatea nazala de cea bucala si care-i provocase rani canceroase ulcerate.

Freud, in ciuda durerilor cumplite, a tinut 'sa moara in armura', cum a spus regele Machbeth, el a refuzat calmantele si si-a intampinat moartea cu demnitate si stoicism. Cu aproape patru decenii in urma, intr-o scrisoare catre Oskar Pfister, Freud se intreba ce va face in ziua 'În care gandurile vor inceta sau cuvintele nu vor mai veni?' A fost o zi aleasa printr-un acord tacit intre Freud, 'Antigona' lui Anna si doctorul Schur: Schur i-a injectat lui Freud morfina, inducandu-i coma si provocandu-i moartea. Un monstru sacru ca Freud nu putea muri altfel.