INDIVIDUALITATEA CREATOARE

INDIVIDUALITATEA CREATOARE

Pentru a putea crea prin inspiratie

trebuie sa-ti cunosti propria individualitate.

Aici e nevoie de o explicatie in ceea ce priveste termenul de "individualitate creatoare a unui artist", asa cum este folosit in aceasta carte. Chiar si cunoasterea sumara a calitatilor sale ii poate folosi actorului care cauta cai de dezvoltare libera a fortelor sale interioare. Daca, de exemplu, doi artisti la fel de talentati ar fi rugati sa picteze acelasi peisaj, cu cea mai mare exactitate, vor rezulta doua lucrari deosebite. Motivul e clar: fiecare din ei va picta, in mod inevitabil, impresia pe care a facut-o peisajul, individual, asupra fiecaruia dintre ei. Unul poate prefera sa transmita atmosfera peisajului, frumusetea liniei sau a formei lui. Celalalt va accentua, probabil, contrastele, jocul luminii si al umbrelor, dupa propriul gust si mod de expresie. Fapt este ca peisajul le va servi amandurora ca mediu pentru a-si exprima individualitatea creatoare si deosebirile lor de vedere vor apare in lucrari. Rudolf Steiner defineste individualitatea creatoare a lui Schiller ca fiind caracterizata prin tendinta morala a poetului: "Binele in lupta cu Raul." Maeterlink cauta subtile nuante mistice in spatele tuturor evenimentelor. Goethe vede arhetipuri, unificand multitudinea formelor. Stanislavschi declara ca, in Fratii Karamazov, Dostoievski vorbeste despre cautarea lui Dumnezeu, lucru care intamplator este adevarat pentru toate romanele sale majore. Individualitatea lui Tolstoi se manifesta in tendinta spre perfectiune. Cehov se cearta cu trivialitatea burgheza a vietii. Pe scurt, individualitatea creatoare a fiecarui artist il exprima pe acesta prin ideea dominanta care strabate intreaga sa creatie, ca un leitmotiv. Acelasi lucru trebuie sa-l spunem si despre individualitatea artistului actor. S-a spus si s-a repetat ca Shakespeare a creat un singur Hamlet. Dar cine va spune cu aceeasi siguranta ce fel de Hamlet a existat in imaginatia lui Shakespeare? In realitate trebuie sa fi fost tot atatia Hamleti cati actori talentati si inspirati sunt gata sa-si ia raspunderea conceptiilor lor asupra personajului. Individualitatea creatoarea fiecaruia il va determina in mod invariabil pe Hamlet-ul sau unic. Pentru ca actorul care vrea sa fie artist pe scena trebuie sa caute cu modestie si indrazneala o interpretare individuala a rolurilor sale. Dar cum sa-si simta el individualitatea creatoare in momentele de inspiratie? In viata de toate zilele ne identificam cu noi insine, cu "eu". Suntem protagonistii lui "eu vreau", "eu simt", "eu gandesc". Acest "eu" il asociem trupului nostru, imbracamintei, modului de viata, familiei, starii sociale si oricarui lucru din care se compune viata obisnuita. Dar, in momentele de inspiratie, "eul" artistului sufera un fel de metamorfoza. Incercati sa va amintiti de voi insiva in asemenea momente. Ce s-a intamplat cu eul vostru de fiecare zi? Nu s-a retras oare facand loc unui alt "eu" si nu-l simtiti oare pe acesta ca pe adevaratul artist din voi? Daca ati cunoscut vreodata asemenea momente, le veti rechema, pentru ca, cu aparitia acestui nou "eu", ati simtit inainte de toate un aflux de forte nemaintalnite in viata voastra obisnuita. Aceasta forta va patrunde intreaga fiinta, a iradiat in jurul vostru, a umplut scena si a zburat peste lumina rampei in public. Ea v-a unit cu spectatorul si a condus spre el toate intentiile voastre creatoare, ganduri, imagini, simtiri. Multumita acestei forte sunteti prezenta scenica. Schimbari considerabile, pe care nu le puteti ajuta prin simtire, apar in constiinta voastra sub influenta acestui puternic "alt eu". Este un "eu" la nivel inalt. El imbogateste si extinde constiinta. Incepeti sa deosebiti trei stari diferite ca fiind in voi insiva. Fiecare dintre ele are un caracter definit, indeplineste o misiune precisa si este comparativ independenta. Sa ne oprim ca sa examinam aceste stari si functiile lor particulare. In timp ce asimilati personajul pe scena, va folositi emotiile, vocea, trupul mobil. Toate acestea constituie "materialul" de constructie din care "eul" superior, adevaratul artist din voi, creeaza personajul pentru scena. "Eul" superior intra, pur si simplu, in posesia acestui "material de constructie". Deindata ce s-a intamplat acest lucru, incepeti sa simtiti ca stati deasupra "eului" de toate zilele. Aceasta din motivul ca va identificati cu acest "eu" creator, superior, care a devenit activ. Aveti acum cunostinta de ambele voastre "euri", extinse, eul de fiecare zi existand in voi simultan cu cel superior. In timp ce creati sunteti doua "euri" si puteti distinge clar diferitele functii pe care acestea le indeplinesc. De indata ce eul superior a intrat in posesia acestui material de constructie, incepe sa-l modeleze din interior. El va misca trupul facandu-l sensibil, senzitiv si receptiv la toate impulsurile creatoare. El vorbeste cu vocea voastra, va activeaza imaginatia si va mareste activitatea interioara. Mai mult decat atat, va da simtaminte pure, va face original si inventiv, va desteapta si va mentine usurinta de a improviza. Pe scurt, va pune intr-o stare creatoare. Incepeti sa actionati sub inspiratia sa. Fiecare lucru pe care il faceti acum pe scena va surprinde pe voi tot atat ca si pe spectatori. Totul pare nou si neasteptat. Aveti impresia ca e spontan si ca nu faceti altceva decat sa-i serviti ca mediu de expresie. Si totusi, cu toate ca "eul" superior este destul de puternic pentru a fi stapan pe intregul proces de creatie, are si el un calcai al lui Ahile: e inclinat sa sfarime barierele, sa sara peste limitele necesare stabilite in repetitii. E prea nerabdator sa se exprime pe sine si ideea sa dominanta. E prea liber, prea puternic, prea ingenios, si de aceea prea aproape de prapastia haosului. Puterea inspiratiei e intotdeauna mai intensa decat mijloacele de expresie - spune Dostoievski. Ea trebuie restransa. Aceasta este sarcina constiintei de fiecare zi. Ce trebuie sa faca ea in timpul acestor momente de inspiratie? Ea controleaza panza pe care individualitatea creatoare isi traseaza intentiile. Ea indeplineste functia de bun simt reglator al "eului" superior pentru ca treaba sa treaca corect prin mizanscena stabilita, ce trebuie pastrata neschimbata si fara sa prejudicieze comunicarea cu partenerii. De asemenea, tiparul psihologic al intregului personaj, asa cum l-ati descoperit in repetitii, trebuie urmat cu exactitate.

Asupra bunului simt al "eului" de fiecare zi cade sarcina de a apara formele de expresie gasite si fixate pentru spectacol. Astfel, prin cooperarea celor doua constiinte, spectacolul devine posibil. Dar unde este acea a treia constiinta la care ne-am referit mai inainte si cui ii apartine?

Purtatorul celei de-a treia constiinte este "personajul", asa cum l-ati creat voi. Desi este o fiinta iluzorie, are si el, ca si ceilalti, propria sa viata independenta si propriul sau "eu". Individualitatea noastra creatoare il sculpteaza dragastos in timpul spectacolului. In paginile precedente au fost deseori folositi termenii "autentic", "artistic", "adevarat", pentru a descrie simtamintele unui actor pe scena. O cercetare mai amanuntita va arata ca simtamintele omenesti se despart in doua categorii: cele cunoscute oricui si cele cunoscute numai artistului, in momentele de inspiratie creatoare. Actorul trebuie sa invete sa recunoasca trasaturile mai importante care le deosebesc. Simtamintele obisnuite, de fiecare zi, sunt alterate, strabatute de egoism, apropiate nevoilor personale, imbibate, nesemnificative si de multe ori chiar inestetice si stricate de neadevar. Ele nu vor fi folosite in arta. Individualitatea creatoare le arunca. Ea are la dispozitie un alt fel de simtaminte, complet impersonale, purificate, eliberate de egoism si de acea estetica semnificativa si sunt adevarate din punct de vedere artistic. Pe acestea vi le daruieste "eul" superior in timp ce va inspira jocul. Tot ce traiti in cursul vietii voastre, tot ce observati si ganditi, tot ce va face fericiti sau nefericiti, toate regretele sau satisfactiile, toata iubirea sau ura voastra, toate lucrurile dupa care tanjiti sau pe care le evitati, toate realizarile sau nereusitele, tot ce ati adus in aceasta viata la nastere -temperament, talent, inclinatii, care raman nefolosite, nedezvoltate sau supradezvoltate - toate fac parte din asa-zisul abis subconstient. Ele devin simtaminte in sine. Astfel, purificate si transformate, ele devin parte integranta a materialului din care individualitatea voastra creatoare creaza "psihologia" sufletului imaginar al personajului. Dar cine purifica si transforma aceste vaste bogatii ale psihicului vostru?

Acelasi "eu" superior, individualitatea care face pe unii din noi artisti. De aceea este evident ca aceasta individualitate nu trebuie sa inceteze de a exista intre momentele creatoare, cu toate ca, numai fiind creatori, devenim constienti de ea. Ea, dimpotriva, are o viata intrinseca continua, necunoscuta constiintei noastre de fiecare zi. Ea continua sa-si dezvolte propriul ei fel de experiente, acelea pe care ni le ofera cu generozitate ca inspirate pentru activitatea noastra creatoare. E greu de conceput ca Shakespeare, a carui viata - atat cat ne este cunoscuta - era neinsemnata, si Goethe, a carui "parte" in viata a fost atat de placuta si de impacata, si-au tras toate ideile creatoare numai din experienta personala. Intr-adevar, vietile multor personalitati mai mici din literatura au oferit biografii mult mai bogate decat cele ale maestrilor, si totusi operele lor ar suporta greu o comparatie cu cele ale lui Shakespeare sau Goethe. Acesta este gradul de activitate interioara a "eului" superior care produce acele simtaminte purificate, acesta este determinantul final al calitatii creatiei tuturor artistilor.

Mai departe, toate simtamintele venite de la personaj, de la individualitatea voastra, sunt nu numai purificate si impersonale, dar mai au si alte atribute (doua). Indiferent de cat de profunde si convingatoare ar fi, aceste simtaminte sunt inca tot atat de "nereale" ca si "sufletul" personajului insusi. Ele vin si se duc odata cu inspiratia. Altfel, ele ar deveni pentru totdeauna ale voastre, ramanand imprimate in voi dupa terminarea spectacolului, fara putinta de a fi sterse. Ar patrunde in viata zilnica, ar fi o otravire de egoism si ar deveni parte inseparabila a existentei voastre necreatoare, neartistice. N-ati fi in stare sa deosebiti linia de contur dintre viata iluzorie a personajului si viata voastra. In scurt timp ati ajunge la nebunie. Daca simtamintele voastre creatoare nu ar fi "nereale", nu ati putea avea bucuria creatiei, jucand personaje grosolane, vulgare sau alte caractere la fel de primejdioase si de putin placute.

Aici puteti sa vedeti, de asemenea, cat de primejdioasa si de neartistica este greseala unor actori constiinciosi atunci cand incearca sa foloseasca pe scena simtaminte reale, de fiecare zi, "storcandu-le" din ei insisi. Mai tarziu sau mai devreme aceste incercari zdruncina sanatatea, duc la forme de isterie, in special pentru actor, la conflicte emotionale si la extenuare nervoasa. Simtamintele reale exclud inspiratia si viceversa.

Celalalt atribut al simtamintelor creatoare este ca ele sunt capabile de compasiune. "Eul" vostru superior inzestreaza personajul cu simtaminte creatoare si, pentru ca este, in acelasi timp, capabil sa-si observe creatia, el are compasiune pentru personajele sale si pentru destinele lor.