TULBURARI EMOTIONALE SI COMPORTAMENTALE

MODELE CONCEPTUALE ALE TULBURARILOR

EMOTIONALE SI COMPORTAMENTALE

Primele patru modele conceptuale care au aparut in cadrul cercetarilor efectuate cu subiectii identificati ca avand tulburari emotionale si comportamentale sunt cel psihodinamic, cel biofizic, cel comportamental, cel ecologic. Bendtro si Van Bockern (1994) sustin faptul ca desi fiecare cadru conceptual a continuat sa se dezvolte, devenind mai eclectice de-a lungul timpului. In practica, fiecare cadru a devenit mai comprehensiv.

Perspectiva psihodinamica

Aceasta perspectiva deriva din lucrarile lui Sigmund Freud; in acceptiunea sa, comportamentul ar fi determinat de relatii intrapsihice dinamice. Experientele din copilaria timpurie, in special cele traumatice, pot provoca probleme nerezolvate sau conflicte care afecteaza dezvoltarea emotionala individuala.

In cadrul clasei, aplicarea unei perspective psihodinamice s-ar reflecta in acceptarea unei atmosfere in care profesorul ar tolera si interpreta comportamentul copilului. Interventiile educative care au derivat din aceasta perspectiva include modelul invatarii clinice elaborat de Berkowitz si Rothman (1967). In acest model actiunile profesorului se bazeaza pe "trebuinta de acceptare" acesta oferindu-i copilului individualitate, siguranta si respect de sine. Accentul est pus pe utilizarea potentialului copilului de a-si rezolva conflictele emotionale si pe sprijinul acordat acestuia pentru gasirea unui mediu securizant si acceptabil.

Odata cu aplicarea pe scara mai larga a acestui model, s-a dezvoltat o abordare "psihoeducationala". Aceasta ar include o serie de metode psihologice si educationale care s-ar baza pe principii de tipul:

exista o interactiune constanta intre procesele afective si cognitive;

procesul psihoeducational implica crearea unui mediu special in care copiii sa functioneze adecvat nivelului lor prezent;

fiecarui copil i se demonstreaza existenta propriilor capacitati si resurse necesare acestui mediu;

profesorii trebuie sa inteleaga modul in care fiecare copil percepe, gandeste, simte si se comporta pentru a facilita modificarea comportamentala optima;

copiii identificati ca avand tulburari emotionale si comportamentale pot asocia interventia adultului cu respingerea sa; acestia necesita aisgurari permanente legate de existenta unor pericole potentiale si de deprecierea psihologica;

copiii invata prin identificarea cu adultii considerati semnificativi.

Perspectiva biofizica

Aceasta perspectiva pune accentul pe originea organica a comportamentului. Tulburarile emotionale/comportamentale sunt considerate ca un rezultat al unui deficit fizic sau al unei disfunctii de dezvoltare.

Schroeder si Schroeder (1982) iau in discutie primele doua subgrupe ale teoriei biofizice: a) deficit si b) dezvoltare. Subgrupul deficit include teorii legate de genetica, temperament, neuropsihofarmacologie, nutritie si disfunctie neurologica. Teoriile de dezvoltare includ organizarea neurologica, invatarea perceptiv-motorie, starea fiziologica, integrarea senzoriala si dezvoltarea.

Dizabilitatile biofizice pot fi clasificate ca:

. Defecte structurale. O parte sau mai multe parti ale corpului sunt deficitare ca dimensiune sau forma.

. Defecte functionale. Una sau mai multe parti ale corpului sunt disfunctionale.

. Deficite innascute de metabolism. Corpul este incapabil de a converti unele produse chimice in altele necesare pentru o functionare normala a organismului.

. Tulburari sau boli sangvine.

Multe dintre efectele directe sau indirecte ale dizabilitatilor biofizice asupra dezvoltarii emotionale sau comportamentale nu sunt pe deplin cunoscute. Cu toate acestea, odata cu imbogatirea continutului informational legat de procesele neuronale, perspectiva biofizica este in plina ascensiune. Sylwester (1997) a investigat relatia dintre neurobiologie si stima de sine; astfel, el al pus in evidenta faptul ca serotonina, de exemplu, joaca un rol important in reglarea nivelului stimei de sine si a pozitiei noastre in cadrul ierarhiei sociale. Niveluri ridicate de serotonina determina o crestere a stimei de sine si un control comportamental adecvat, iar niveluri scazute ale acesteia sunt in legatura cu un nivel scazut al stimei de sine , cu impulsivitatea, violenta si cimportamentul suicidar. Iar Prozacul, de exemplu, este cunoscut ca un medicament care creste nivelul serotoninei, fiind administrat in unele cazuri de tulburari comportamentale.

Hewett contureaza profilul profesorului care foloseste in cadrul clasei abordarea biofizica, descriindu-l ca pe o persoana care identifica deficitul neurofiziologic al unui elev prin observatie intensiva si prin testare diagnostica. Odata de acest deficit a fost identificat, profesorul trebuie sa- antreneze pe elev sa perceapa adecvat sarcina pe care trebuie sa o execute si sa isi puna in aplicare eficienta motorie inainte de a trece la sarcini mai complexe. Vor fi oferite, in acest scop, repetari frecvente ale secventelor de realizare a sarcinii, iar stimulii distractori externi vor fi eliminati pe cat posibil.

Perspectiva comportamentala

In timp ce specialistii care utilizeaza principiile psihodinamice si biofizice pun accentul pe intrebarea de ce se comporta elevii in modul in care o fac, cei care utilizeaza perspectiva comportamentala isi indreapta atentia spre intrebarea care sunt comportamentele care apar si care sunt activitatile necesare pentru diminuarea acestora. Teoria comportamentalista sugereaza ideea controlului comportamentului de catre stimulii din mediul in conjurator, acest comportament putand fi modificat prin manipularea acestor stimuli.

Practicienii care se bazeaza pe aceasta teorie pornesc de la premisa conform careia comportamentul uman, adaptativ sau nu, este consecinta aplicarii principiilor reintaririi. Acestea se refera la necesitatea ca un comportament sa fie reintarit imediat dupa manifestarea sa, in primele stadii ale procesului de interventie aceasta reintarire se face de fiecare data in care comportamentul apare, iar cand comportamentul a atins un nivel satisfacator, este reintarit intermitent.

Cu toate ca acest tip de abordare este utilizat pe scara destul de larga au aparut diverse intrebari legate de generalizarea comportamentelor invatate in acest mod si de curriculum-ul controlului - o structura care se bazeaza pe managementul comportamentelor indezirabile mai degraba decat predarea comportamentelor dezirabile - intrebari care ridica problema aplicarii stricte a interventiilor comportamentale fara luarea in considerare a contextului in care sunt aplicate acestea.

S-a pus accentul pe controlul intrinsec al elevului, pe modificarea cogntiva a comportamentului, in cadrul careia elevul foloseste monologul pentru a-si modifica acest comportament. Aceasta strategie este oferita ca o alternativa la reintaritorii extrinseci si la programele de reintarire care nu sunt transportable dintr-un mediu in altul.

Perspectiva ecologica   

Ecologia este studiul interrelatiilor existente intre un organism si mediul sau inconjurator. Perspectiva ecologica sustine ca un copil este parte inseparabila dintr-un sistem social, alcatuit din copilul in cauza si scoala in care se afla, familia, vecinatatea si comunitatea. Astfel, tulburarea emotionala/de comportament este produsul raspunsului copilului la diferitele situatii in care acesta functioneaza, in momentul in care acestea interactioneaza cu trasaturile si experientele personale ale copilului.

Un profesor care aplica teoria ecologica trebuie sa tina seama de impactul mediului asupra individului sau grupului, de dinamica relatiilor din cadrul grupului, realizand un echilibru al acestor relatii in beneficiul individului si al grupului.

Perspectiva integrata

Din aceasta perspectiva, dezvoltarea este rezultatul unei serii de "tranzactii" intre individ si mediu. Sameroff sugereaza faptul ca fiecare actiune a unui individ are un impact oarecare asupra urmatoarei sale actiuni. De exemplu, se ia in considerare un elev care raspunde in clasa fara a ridica mana si fara a fi interpelat de catre profesor. Profesorul ignora raspunsul si il roaga sa ridice mana daca doreste sa aiba cuvantul. Frustrat, elevul poate apoi sa ridice mana si in acelasi timp sa raspunda. Pe masura ce profesorul devine mai impacientat, poate sa il trimita pe elev in fundul clasei, scotandu-l din activitate. Raspunsul uzual la un astfel de comportament este determinarea masurii in care elevul prezinta dificultati de concentrare a atentiei. Cu toate acestea, daca se ia comportamentul in context, se poate spune ca elevul nu intruneste expectantele profesorului.

Pentru o interventie eficienta in cazul unui copil cu tulburari emotionale/comportamentale, trebuie luate in considerare relatiile intre si in cadrul tuturor mediilor in care se afla acest copil. In cazul in care un comportament este luat in context, apar urmatoarele premise:

Comportamentul variaza cu situatia in care se gaseste individul. Acesta poate avea un tip de comportament cu parintii, altul cu profesorii sau cu alte persoane.

Comportamentele sunt sensibile, semnificative, avand un scop. Ele deservesc o functie pentru individ care poate fi relationata cu intentia sa. Pentru un copil cu abilitati verbale limitate, de exemplu, faptul de a arunca deoparte restul pranzului poate fi un mod eficient de comunicare pentru "Nu mai vreau mai mult".

Comportamentele negative nu trebuie eliminate, ci modelate in altele mai conventionale, pozitive si productive.

Acceptabilitatea sociala a comportamentului este dependenta de cultura si de mediu. De exemplu, trebuie remarcat faptul ca cerintele scolii sunt unice, iar standardele comportamentale ale acesteia pot sa nu fie cele ale unui alt mediu in care un copil se gaseste.