Sinele În interactiunea comunicationalĂ

SINELE ÎN INTERACTIUNEA COMUNICATIONALĂ

Cine sunt?

Învătăm si întelegem cine suntem si cum suntem perceputi prin procese de comunicare interpersonală. Perceptia noastră despre noi însine este produsul manierei în care altii ne văd. Pe de altă parte, ne mentinem ori ne schimbăm imaginea pe care o avem despre noi prin însăsi procesele de comunicare. Atunci când altii confirmă imaginea noastră si când ceea ce facem corespunde propriei noastre imagini dobândim un sentiment de stimă de sine (care se dezvoltă si se mentine prin deschiderea de sine si retroactiune).

Comportamentul nostru este determinat de sine si produs de sentimente complexe, exprimate prin interogatii de tipul: cine trebuie să fiu? ce rol trebuie să joc? care sunt tranzactiile interpersonale pe care trebuie să le fac. Ei bine, toate aceste trebuie reprezintă valorile noastre, care se formează, se mentin si se schimbă în timp. Deci actiunile noastre sunt determinate, într-o măsură considerabilă, de persoana care credem că suntem, iar cine credem noi că suntem este influentat de maniera în care altii răspund comportamentelor noastre. Dar nu numai acumularea de experiente anterioare ne influentează comportamentul, ci si semnificatiile pe care le atasăm acestor experiente (Myers & Myers, 1984).

Prin urmare, deschiderea de sine / disponibilitatea de a interactiona este justificată de confirmarea sau neconfirmarea sinelui, de costurile relationării si de alte variabile. Răspunsul la întrebarea cine sunt? cuprinde numeroase imagini despre noi, imagini ce formează conceptul nostru despre sine.

Imaginea pe care o avem despre noi are nevoie de verificarea / confirmarea si de suportul celorlalti, iar comunicarea noastra contine adesea cereri indirecte de verificare a acestei imagini. Unii cercetători sustin că toate mesajele noastre contin cereri de validare de sine.

Disponibilitatea de a interactiona poate fi privită si din perspectiva nevoilor noastre, de aceea amintim faptul că potrivit lui Abraham Maslow (1954) oamenii au întotdeauna nevoi fundamentale care sunt ierarhizate după importanta lor. Doar când cele de la primul nivel sunt satisfăcute indivizii sunt dispusi să aloce energie pentru a le satisface pe cele de la nivelul următor. Pe de altă parte, doar nevoile nesatisfăcute pot motiva un comportament (când sunt satisfăcute, nevoile nu mai actionează ca un motivator). Maslow distinge nevoi fiziologice (harnă, apă, somn etc.), nevoi de securitate (dorinta de a se proteja de pericole, amenintări, privatiuni), nevoi sociale (dorinta de a avea relatii interpersonale, nevoia de apartenentă, de acceptare, de prietenie), nevoia de stimă (care actionează când nivelurile precedente au fot satisfăcute multumitor; nevoia de stimă corespunde stimei de sine, caracterizată printr-o dorintă de încredere în sine, de respect de sine si de sentimente de competentă, reusită, independentă pe de o parte, iar pe de alta, stimei altora, incluzând dorinta de a fi recunoscut, apreciat, a aveau un statut, un prestigiu).

Un alt cercetător, William Schultz (1966) identifica trei nevoi interpersonale fundamentale: de includere, de control, de afectiune. Nevoia de includere trimite la recunoastere de către ceilalti, la nevoia de a fi remarcat si stimat. Nevoia de control trimite la căutarea puterii, la dorinta de a i se încredinta anumite sarcini, de a-i putea influenta pe ceilalti, iar cea de afectiune trimite la distanta socială pe care oamenii doresc să o păstreze între ei - unora le place să fie intimi, căldurosi în aproape toate relatiile, chiar si în cele pasagere (le place să vorbească despre ei si asteaptă ca si ceilalti să adopte un comportament asemănător; au nevoie de afectiune).

În procesul de comunicare interpersonală este nevoie de retroactiune, iar aceasta este posibilă prin deschiderea de sine. Retroactiunea este o informatie de care avem nevoie  pentru a verifica dacă rezultatele comunicării noastre corespund intentiilor/ rezultatelor anticipate. Cât priveste deschiderea de sine, vom apela la un model teoretic numit <Fereastra lui Johari>, suficient de expresiv si de lămuritor. Denumirea vine de la numele cercetătorilor care au propus modelul - Joseph Luft si Harry Ingham. <Fereasta> este un bun instrument pentru a analiza procesul tranzactional de deschidere de sine, de retroactiune (sau feed-back, cum i se mai spune). Ea reprezintă o manieră de a ne privi. Cadrele sau sectoarele (zonele) sunt formate prin intersectia a două dimensiuni al constiintei de sine - există lucruri cunoscute de sine si altele necunoscute de sine. Există lucruri de sine cunoscute, cunoscute de altii, necunoscute de altii

I.zona deschisă II. zona oarbă

cunoscută siesi   necunoscută siesi

cunoscută celuilalt cunoscută celuilalt

III. zona ascunsă         IV. zona necunoscută

cunoscută siesinecunoscută siesi

necunoscută celuilalt   necunoscută celuilalt

Prima zonă se mai numeste si publică sau arena; cea de-a treia fatada, iar cea de-a patra obscura. Se poate observa că nevoia de retroactiune este, pornind spre cele două axe - orizontală si verticală - din ce în ce mai mare cu cât ne depărtăm de prima zonă.

În prima zonă găsim ce stiu ceilalti despre mine, în a doua ce nu stiu ceilalti despre mine, iar în a treia ce stiu eu despre mine, dar nu si ceilalti. Ariile / zonele ferestrei sunt relativ stabile, însă orice modificare într-una dintre ele antrenează modificări în celelalte trei.