| CATEGORII DOCUMENTE |
| Astronomie | Biofizica | Biologie | Botanica | Carti | Chimie | Copii |
| Educatie civica | Fabule ghicitori | Fizica | Gramatica | Joc | Literatura romana | Logica |
| Matematica | Poezii | Psihologie psihiatrie | Sociologie |
STRUCTURA SI DINAMICA PSIHICA: COMPLEX, COMPORTAMENT, DINAMICA LIBIDOULUI - REPERE FUNDAMENTALE
In paralel cu teoria psihanalitica freudiana, impreuna cu ea pentru o perioada si apoi departandu-se substantial de o parte fundamentala a acesteia, s-a constituit, in prima jumatate a secolului trecut, o teorie vie, "abisala", sau "analitica" care da tribut inca de la inceput complexitatii psihicului uman si nevoii de sens. Paradoxal, realitatea istorica a facut ca Jung sa anticipeze si dezvolte multe aspecte pe care abia acum le-a dezvoltat teoria psihanalitica si pe care se sprijina in prezent. Dupa afirmatiile lui Roazen, "putine persoane responsabile din psihanaliza ar fi astazi tulburate daca un analist ar prezenta opinii identice cu cele ale lui Jung din 1913". De exemplu, multe dintre problemele care au condus la ruptura dintre Jung si Freud in 1913 sunt prezente ca afirmatii centrale in teoria lui Kohut.
Desigur, nu se pot compara ca atare abordarile terapeutice din psihanaliza contemporana si cele din analiza jungiana, in primul rand pentru ca nu exista o metoda formalizata sau unica de terapie in psihologia analitica. Exista insa atitudini terapeutice tipice care sunt specifice si au fost intemeiate de Jung. Acestea nu au fost insa niciodata formulate ca legi irefutabile, pentru ca acest lucru in sine ar fi contravenit conditiei fundamentale formulata de Jung: "desi exista un corpus central de literatura si concepte, personalitatea si nivelul de dezvoltare psihologica a fiecarui practician raman factorul terapeutic cel mai important" (Jung, 1966, p.78). Munca lui Jung se intinde de-a lungul a peste 50 de ani de cercetari si experiente si astfel opera sa contine o serie de perspective sau accente care s-au schimbat. De asemenea, si opera celor care l-au urmat a contribuit la dezvoltarea in directii uneori diferite a unora dintre aspectele psihologiei jungiene.
"Credeti in Dumnezeu ?"
"Nu cred. Acum stiu."
l 26.07. 1875, Kesswil, Elvetia; Paul Jung, tata, pastor evanghelic, Emillie Preiswerk, mama. Ambele familii de intelectuali, cu preoti si oameni de stiinta.
l 1879, se muta la Basel (biologie, zoologie, paleontologie, arheologie, literatura, filosofie)
l 1895 student la Universitatea din Basel, medicina
l 1900, absolvire, specializare in psihiatrie
l medic psihiatru, Spitalul de Boli Mentale Burgholzli, condus de Dr. Eugen Bleuler unde va introduce cercetarea experimentala si psihanaliza.
l 1902, doctor in medicina, Universitatea din Basel, teza de doctorat Asupra psihologiei si patologiei asa numitelor fenomene oculte
l 1902, studii cu Pierre Janet, Charcot, Paris
l 1903, casatoria cu Emma Rauschenbach. Vor avea 5 copii, o multime de nepoti si stranepoti. Familia va locui langa Zurich, la Kusnacht, pe lacul Zurich, unde Jung va practica pana aproape de sfarsitul vietii.
l 1904, cercetari experimentale in spital: Experimentul Asociativ - Verbal
l 1905 lector la universitatea din Zurich
l 1907, prima intalnire cu S. Freud; la prima lor convorbire, 13 ore au zburat in discutii intense, care i-au apropiat: pasiunea pentru cunoasterea psihicului, respectul pentru munca fiecaruia, increderea reciproca.
l 1909 cand renunta la munca de la Burgholzi; se structureaza Gruparea de la Zurich vs. Gruparea psihanalitica de la Viena
l 1911, Clark Universitatea Worcester, Dr. Stanley Hall; invitat impreuna cu Freud si Ferenzi; Jung vorbeste despre metoda asociationista
l 1911, ales presedinte la Societatea Psihanalitica Internationala
l 1912, publica articolul Noi cai in psihologie, ceea ce va deveni in 1917, Psihologia Proceselor inconstientului
l 1912, Transformari si Simboluri ale libidoului, tradusa ca Psihologia Inconstientului 1916, N.Y. extinsa ca si carte: Simboluri ale Transformarii, 1952 Zurich si in C.W.5
l 1912, ruptura cu S. Freud si cu Gruparea de la Viena dupa 6 ani de prietenie intensa; ruptura se datora diferentelor de perspectiva teoretica si de deschidere in abordarea realitatii psihice. Jung va continua de aici inainte sa-si dezvolte "Psihologia Analitica"
l 1913, renunta la pozitia de conferentiar
l 1914, demisia din Societatea de Psihanaliza Internationala
l 1916, articol Structura Inconstientului; 1917 cu titlul Conceptul de Inconstient; revizie 1928, carte Relatii dintre Ego si Inconstient, in CW 7
l 1920, calatorie in Africa, Algeria, Tunisia: revelatia sensului constiintei in viata psihica (Amintiri, Vise, Reflexii)
l 1921, apare lucrarea Tipuri psihologice
l 1924, studiaza cultura si psihologia amerindienilor pueblo
l 1926, studiaza locuitorii din Kenia, Muntele Elgon
l 1933, editeaza Jurnalul Central pentru Psihoterapie si Domeniile alaturate
l 1935, presedinte al Societatii Elvetiene de Psihologie practica, profesor ETH Zurich
l 1937 viziteaza India; conferintele de la Terry, Yale: relatia dintre psihic si religie - exista la om o functie religioasa naturala
l 1939, termina editarea Jurnalul Central pentru Psihoterapie si Domeniile alaturate
l 1941, se retrage de la Universitatea Federala Politehnica din Zurich
l 1943, profesor de psihologie medicala, Universitatea din Basel, catedra fondata de el
l 1944 renunta la pozitia didactica pentru a se concentra pe cercetari si scrieri
l 1948, fondarea Institutului Carl Gustav Jung la Zurich
l 1955 moare Emma Jung. Inainte de a muri, cere unei prietene de familie, Dra. Ruth Bailey, sa aiba grija de sotul ei in eventualitatea mortii ei. R.B. a avut grija de nevoile materiale ale lui Jung pana in clipa exitului
l 1958, studiaza rapoartele asupra farfuriilor zburatoare. Considera ca sunt "un nou mit al salvatorului"
l Impreuna cu Aniela Jaffe lucreaza la cartea de memorii.
l 1961, 7 iulie, Kusnacht, Zurich are loc trecerea in nefiinta.
Motto
"Avem nevoie de dificultatile noastre;
avem nevoie de ele pentru a fi sanatosi" C. G. Jung, Opere Complete vol. 8, par. 143
l Inconstientul personal este "dublat" de inconstientul "colectiv", arhetipal, constand din tendinte formative universale
l Nevoile spirituale sunt la fel de importante si, in procesul individuarii, devin din ce in ce mai importante de-a lungul vietii, ca si nevoile biologice: cautarea intelesului, a sensului
l Tendinta fundamentala spre intreg, intregire care conduce spre armonizari intre conflictele antagoniste si complementaritatea opuselor in unitate
l 1902, studiul fenomenelor de somnambulism: conceptul de completitudine subiacenta a psihicului; aceasta idee este definita ulterior ca individuare, proces care consta in transformari psihice ce conduc spre integrarea complementara a tendintelor opuse (unio) pentru a se obtine intregirea personala.
l 1904, inventeaza termenul de complex, explicand felul in care se integreaza in psihicul inconstient experienta existentiala
l 1911, Psihologie si Inconstient, argumenteaza fata de unele idei ale lui Freud, distantandu-se de viziunea biologizanta si in
l 1912, Simboluri ale Transformarii Libidoului, argumenteaza pentru intelegerea simbolica/spirituala a continuturilor inconstientului si da numele disciplinei sale psihologie analitica
l Sine ca arhetip central, imago dei - imaginea lui Dumnezeu
l De-a lungul vietii, scrie peste 200 de carti, articole, conferinte; prima editie a Operelor complete (C.W.) apare in engleza in 1972, editata simultan de Fundatia Bollingen, N.Y. si Routhledge Kogan, Londra
l Tendinta centrala: atingerea conditiei de eu individuat, intelept; un echilibru intre fortele opuse ale personalitatii care includ atat materialul constient cat si materialul inconstient. Procesul are mai multe momente de impact major, cel mai semnificativ apare prin enantiodromie - schimbarea cursului, moment ce intra in joc in psihicul persoanei in perioada "mijlocului vietii", respectiv de la 30 - 40 de ani. Jung insusi, avea 38 de ani cand s-a delimitat de Freud.
l Sinele este centrul personalitatii si, in acelasi timp, si arhetipul central si intreaga personalitate. Relatia Eu(ego) - Sine emerge din inconstient in campul constiintei, cunoaste de-a lungul vietii perioade de rupere sau perioade de contopire (inflatie).
l In procesele psihice intra in joc libidoul, energia psihica, si functia transcendentala, religioasa, creatoare de simbol pentru a permite functionarea unificata constient- inconstient, Ego - Sine (religuo - a lega).
l Principiul echivalentei
o crestere a energiei intr-o arie a psihicului este dublata de o descrestere a energiei in aria opusa / complementara si invers. De ex., energia pusa in joc de existenta unei tendinte a psihismului constient spre introversie, este dublata de o luare de energie din activitatea externa a psihismului inconstient.
l Entropiei
distributia energiei in psihic cauta un echilibru sau echilibrare; stadiul ideal, al eului individuat este de echilibru si nu de lipsa de conflict. Functia cheie care asigura acest echilibru in mod natural este functia transcendentala.
l Opuselor
Hegel: "orice aspect isi poarta cu sine propria negatie"
Energia provine din acest continuu joc al opuselor - complementare.
De exemplu: constient inconstient
l rational - irational
l feminin - masculin
l extravert - introvert
l nastere - moarte
l material, biologic - spiritual
l cauzalitate - sincronicitate )teleologie)
l senzorial - intuitiv
l gandire logica - sentiment
Ideea de unitate in complementaritate, deci in conditia paradoxala, reprezinta modul cum pot fi concepute fortele opuse in reconciliere. (fizica, principiul lui Heisenberg a incertitudinii: putem masura fie pozitia, fie momentul particulelor sub-atomice, dar nu pe ambele simultan. In matematica, Goedel, dovedeste ca daca aritmetica este inconsistenta, atunci este incompleta, iar daca este completa, atunci este inconsistenta).
l sensul sanscrit: "cerc magic"
l La Jung, simbol pentru intreg si perfectiune, simbol al Sinelui: orice punct al cercului poate fi vazut si ca 2 forte in divergere si, simultan ,
l ca doua forte in convergere.
l Cercul, poarta in sine quadratura: echilibru a celor patru parti sau chintesenta
Cristos ca simbol arhetipal al polaritatilor Sinelui si astfel o unitate paradoxala care ne ajuta sa sintetizam opusele intr-un intreg conceptual.
l Ego:
complex al psihicului, singurul care intra intr-un proces de constientizare; devine centrul vietii constiente. Este caracterizat printr-o atitudine dominanta si cel putin o functie de cunoastere care exprima aceasta atitudine dominanta (ex. gandirea introverta).
Inconstientul personal
Format din continuturi experientiale care se organizeaza in jurul tendintelor formative ale psihicului (miez arhetipal) sub forma de complexe.
Aceste continuturi pot fi:
fie complet inconstiente pentru eul constient fiind formate inaintea constituirii constiintei,
fie au originea in aspecte care tin de functionarea arhetipala, sunt impulsuri niciodata constientizate,
fie sunt trairi reprimate constient.
Nu reprezinta in nici un caz un "cos de gunoi", un "subsol" de vechituri", ci au valoare pentru dezvoltarea individuala, sunt personale si au un sens pentru evolutia persoanei.
l Inconstient colectiv, arhetipal
l Are o existenta obiectiva, apartine speciei, respectiv zestrea umana formativa care da specificul functionarii psihicului uman.
l Intr-un sens, apartine "experientei umanitatii, ca predispozitii latente de a percepe viata, realitatea in moduri particulare si de a conduce evolutia vietii psihice in moduri particular umane".
l Cea mai profunda parte a psihicului, virtual cuprinde intregul; la acest nivel se aplica principiile sincronistice, concepte precum unus mundus, conditia de unitate in absenta conditionarii temporale sau spatiale.
l Complexele
Definitie: clusteri de continuturi experentiale incarcate emotional (energetic) care au o consistenta si o dinamica specifice.
Ele se formeaza in jurul unor tendinte formative, arhetipurile, care le si confera tonul emotional specific
l Freud explica creatia in temenii unor conflicte inconstiente nerezolvate si a nevrozei artistului.
l Jung considera ca este o expresie a tendintelor inconstientului colectiv: marile idei care schimba si transforma adevarurile stiintifice de azi in adevarurile mai nuantate de maine, marile descoperiri din stiinta si creatii novatoare din arta provin din dinamica inconstientului colectiv si actiunea functiei transcendente.
l Considera viata naturala ca "sol hranitor al sufletului".
l Jung se adreseaza nu numai individului, ci si culturii ca intreg, ca entitate care sufera ea insasi si are nevoie de vindecare: "Materia intr-un loc gresit este murdarie. Oamenii se murdaresc prin prea multa civilizatie".
l Cine are timp azi pentru viata naturala? Jung prezinta disocierea de natura din perspectiva unui istoric care explica felul cum s-a produs treptat ruptura.
l Intr-o scrisoare din 1959, Jung se refera la ideea veche "ca fiecare tara sau popor isi are propriul inger, la fel cum pamantul are un suflet", folosind cuvantul suflet, psihic si spirit ca relativ sinonime.
l "Psyche" este cuvantul grec pentru suflet si respiratie; astfel ca psihicul este Natura insasi. Spiritul este in launtrul lucrurilor si materia este aspectul vizibil exterior: contributia lui Jung este restaurarea intregului originar al Naturii prin faptul ca ne reaminteste ca "natura nu este numai materie, este si spirit".
l "Am trait odata un cutremur violent si primul meu sentiment imediat a fost ca nu mai stateam pe un pamant familiar solid ci pe pielea unui animal gigantic care era sub picioarele mele. Aceasta imagine mi s-a impus, nu faptul fizic ca atare" (CW 8, par. 331)
l Seminar 1923, Cornwall
Jung identifica 4 elemente care au suferit o reprimare foarte serioasa in lumea judeo-crestina: natura, animalele, fantezia creativa si partea "inferioara" sau primitiva a omului, care tind sa fie eronat puse laolalta cu instinctul sau sexualitatea: "Este un adevar general ca pamantul este depreciat si inteles gresit De destul de mult timp am fost invatati ca viata nu este un lucru real si ca traim numai pentru rai".
Pierderea legaturii cu Natura nu este numai o problema practica sau psihologica, ci una religioasa. S-a pierdut sensul de sacralitate al naturii.
Amintiri. Vise. Reflexii
l Scrisa intre 1957 si 1961, anul mortii, cartea incepe si se termina cu experienta naturii si cu respectul fata de lumea naturala, "lumea lui Dumnezeu". Primele sale amintiri sunt despre frumusetea naturii; ultimele sale reflectii sunt despre viata ca o planta mereu reinnoita care traieste in rizomul sau.
l Isi construieste un loc de reculegere si de scris, din piatra, la Bollingen, pe malul lacului Zurich, unde traieste lumea Naturii fara de timp.
l Explica evolutia constiintei din fundamentele ei naturale. Revelatia rolului constiintei, in Kenia
l Metafora favorita privind evolutia constiintei: o casa cu mai multe nivele, o casa construita de umanitate generatie dupa generatie de-a lungul mileniilor.
l Imaginea apare prima data intr-un vis faimos aparut in calatoria la Universitatea Clark.
l Pentru a se constitui constiinta, avem a ne separa de baza instinctuala a naturii umane; separarea a mers insa prea departe pentru ca s-a ajuns in prezent la o disociere care trebuie corectata prin restaurarea casei la loc pe fundamentul ei filogenetic.
"C.G. Jung Institute"
Institutul Jung, a fost fondat in 24 aprilie 1948, ca fundatie non-profit, la Zurich. Se muta in 1976 la Kusnacht, in apropierea locului unde locuise Jung.
Bordul initial, Curatorium, era format din din prof. C.G.Jung, prof. C.A. Meier, Dr. Kurt Binswanger, Dr. Fil. Jolande Jacobi Szekacs, Dr. Fil. Liliane Frey-Rohm.
Daca radacinile istorie, ale programelor de formare, sunt in Elvetia, la Zurich, astazi exista peste 23.0000 de analisti acreditati in toate cele 5 macrozone ale globului, Asociatia Internationala de Psihologie Analitica, I.A.A.P. precum si 36 de societati nationale sau regionale. In SUA exista un numar record de institute de formare.
Programele de formare debutasera inca din 1939. Scopul principal era legat de programele de formare postuniversitara in analiza Jungiana, iar din 1953 sunt deja acordate primele diplome. Castiga reputatie in Europa si SUA si astazi ramane, alaturi de multe alte institute formative din intreaga lume, un lacas de cultura si formare central in miscarea analitica internationala.
Divergenta Jung - Freud
Antagonismul central consta in modul de in intelegere a conceptului de libido, a structurii si dinamicii psihice.
Principala divergenta este introducerea 'transpersonalului' in psihanaliza, privit de Freud ca aspect regresiv. In 'Amintiri', Jung face referinta la una dintre frazele lui Freud care l-a convins definitiv ca acesta nu voia si nu era deschis recunoasterii altor fenomene decat acelea care puteau si se puteau explica prin teoria psihanalitica: 'promiteti-mi, ii cerea Freud lui Jung, sa nu renuntati niciodata la teoria sexuala. Este lucrul esential. Vedeti, trebuie sa facem din ea o dogma, un bastion de neclintit'. Violenta acestei centrari pe dogmatic este considerata de Jung ca 'iruptie a unor factori religiosi inconstienti' Iar apelul fusese facut in aceasta conditie psihica, 'in vederea unei aparari comune impotriva continuturilor inconstiente amenintatoare' (pag. 161, editia romaneasca). Pentru Jung devine clar ca Freud 'Era orb in fata paradoxului si a ambiguitatii continuturilor inconstientului si nu stia ca tot ceea ce survine din inconstient are un sus si un jos, un interior si un exterior. Cand se vorbeste despre exterior - si aceasta facea Freud - atunci nu se ia in considerare decat una dintre jumatati si, ca o consecinta logica, din inconstient se naste o reactie'.
Freud este primul in istoria psihologiei care a avut ca tinta sa faca constient inconstientul si a facut din acest lucru scopul vietii sale de teoretician si practician. Pentru el, inconstientul apare continator pentru dorinte, nevoi perverse si incestuoase, unde se ingroapa experientele terifiante care oricum revin pentru a ne bantui, ameninta, teroriza.
Jung asemeni, face din inconstient 'spatiul interior' al operei sale de o viata, dar si din punerea in relatie a dezvoltarii eului cu centrul unificator arhetipal al psihismului, Sinele ca imago dei. Sinele ca arhetip al centralitatii si al totalitatii psihice, distinct de Eu ca centru al constiintei, reprezinta unitatea tuturor opozitiilor si este aspectul divin in natura umana. Specializandu-se mai ales in cunoasterea simbolismului unor traditii mistice complexe precum gnosticismul, alchimia, kabbala, si a traditiilor mistice din hinduism si budism, reuseste sa defineasca si articuleze in jurul dovezilor empirice, teoria sa asupra structurii psihicului, matricei arhetipale formative si a individuarii, precum si a functiei religioase - simbolice - transcendentale a psihismului. Carl Gustav Jung a reusit sa dea sens inconstientului si modului sau de a se revela prin forme simbolice.
In septembrie 1913 Freud asista la ceea ce urma sa puna public capat relatiei maestru-discipol. In sala de conferinte a hotelului Bayerischer Hof din Munchen, Jung conferentiaza despre tipurile psihologice, facand deosebirea dintre psihanaliza freudiana ale carei caracteristici deriva din tipul extravert, centrifugal al autorului, si psihanaliza adleriana, cu un caracter legat de tipul introvert, centripet al lui Adler. Jung sublinia faptul ca dorea sa construiasca o psihologie care sa ia in consideratie, sa faca dreptate ambelor tipuri. Extraversia este o energie care merge spre exterior, in afara persoanei pentru constientizare, introversia defineste miscarea fortei vitale spre profunzimile interioare. Contrar teoriei lui Jung, teoria freudiana a dezvoltarii si nevrozei este prejudiciata datorita orientarii extraverte: Freud considera forta sau instinctul care necesita pentru constientizare aceasta miscarea spre exterior ca pe o sursa primara a nevrozei.
Caracterul emotional si exploziv al acestui moment era un indicator al constelarii unui complex personal al lui Jung, care din iarna acelui an incepe propria sa analiza, relationarea cu propriile continuturi complexuale si cu figurile interioare, odata cu clarificarea dureroasa a acestei teorii a adancurilor si a sensurilor individuarii. Jung nu permite publicarea in limba germana a acestei conferinte decat tarziu, cu putin inainte de moarte.
In aceeasi toamna lui 1913, a avut viziuni ale 'fortelor monstruoase' care inecau majoritatea Europei si amenintau culmile muntilor Elvetiei sale natale . A vazut mii de oameni inecandu-se si civilizatia pierind. Apoi, apele s-au transformat in sange. Viziunea a fost urmata, in urmatoarele saptamani, de vise despre ierni eterne si rauri de sange. I-a fost teama ca va deveni psihotic. Visele si viziunile coincideau ca semnificatie cu cele ale pacientilor sai. Erau imagini simbolice a caror functie anticipativa era dominanta. La 1 august va incepe primul razboi mondial. Simte ca aici exista o legatura intre sine insusi ca individ si umanitate in general, care nu poate fi explicata altfel. De aici inainte, pana inspre anii 1928, a trecut prin acel proces sustinut de auto-explorare, care a format baza intregii sale teoretizari ulterioare.
Si-a inregistrat atent visele, fanteziile si viziunile si le-a desenat, pictat si sculptat. Descopera ca experientele sale tind sa se personifice in personaje interioare, incepand cu un batran intelept, Eliahu, si insotitoarea sa oarba, tanara Salomea. Batranul intelept a evoluat de-a lungul unui numar de vise, intr-un fel de guru spiritual, Philemon. Tanara a devenit imaginea pentru anima, sufletul feminin, care servea ca principal medium de comunicare cu aspectele mai profunde ale inconstientului. A aparut si un pitic cu pielea tabacita pazind intrarea inspre inconstient. Era umbra primitiva, un companion primitiv al eului lui Jung.
Jung viseaza ca el si acest personaj, care reapare sub forma unui tanar salbatic, ucideau un tanar frumos si blond, pe care il numea Siegfried. Pentru Jung 'Visul arata ca atitudinea intruchipata de Siegfried, eroul, nu mi se mai potrivea mie. De aceea el trebuia rapus'. Acest lucru a semnificat o avertizare asupra pericolelor venerarii gloriei si eroismului, care curand va provoca atata jale Europei si poate, era un avertisment asupra tendintei autorului de a venera un alt erou, Sigmund Freud.
A visat mult despre morti, taramul mortilor si revenirea mortilor. Aceste taramuri si locuitorii lor reprezentau simbolic inconstientul obiectiv diferit de acel 'mic' inconstient personal din care Freud facea atat de mare caz, un inconstient colectiv al insasi umanitatii, un inconstient care ar putea contine toti mortii, nu numai fantomele personale. Jung incepe sa considere bolnavii mental ca persoane bantuite de acesti morti, intr-o epoca in care nu se putea presupune ca cineva ar crede in ei. Daca ne-am putea re-captura mitologiile, am putea intelege aceste spirite, ne-am impaca cu mortii si ne-am vindeca boala mentala. Eseul sau foilosofic VII sermones ad mortuos, intr-un limbaj metafizic neobisnuit la Jung ale carui lucrari sunt programatic mereu ancorate in stiintific, empiric, experimental, date concrete, este scris in 1916 si reprezinta o marturie a discutiilor infinit de lungi cu figurile interioare din perioada 1913 - 1917, dar si a posibilului dialog dintre fiinta si transcendent.
Criticii au sugerat ca Jung era el insusi bolnav cand s-a intamplat acest lucru. Dar Jung a simtit ca, daca vrem sa intelegem aceasta jungla, nu ne putem multumi doar sa inotam de la si inspre tarm. Trebuie sa patrundem in teritoriu, indiferent cat de straniu si inspaimantator ar putea fi acest lucru (Introducere, G. Boeree, 1997, prezentare site C.G.Jung).
Poate sensul anagramei din finalul celor VII sermones, va fi de natura sa aduca noi deschideri: 'Nahtriheccunde / gahinneverahtunin / zehgessurklach / zunnus'
Este vorba oare despre: 'noapte fecunda/cer asteptand dintotdeauna/zi stralucitoare (azurie)/ Unul' ?
1.5. Post-jungieni: dezvoltari contemporane
Lucrarea din 1985 a lui A. Samuels, Jung and post-jungians descrie modul cum diferiti psihologi analisti s-au diferentiat in trei orientari analitice, clasificare care se bazeaza pe predominanta sau dimpotriva, relativa neglijare al unuia sau altuia dintre conceptele teoretice sau practicile clinice ale lui C. G. Jung.
Mostenirea lui Jung s-a dezvoltat pe trei coordonate care particularizeaza intr-o anumita masura si abordarea terapeutica: clasica, cu accent pe functia simbolica, scoala arhetipala dezvoltata de Hillman, cu accentul pe conectarea la energia si sensurile arhetipale si scoala dezvoltarii structurata la Londra prin studiile asupra formarii si dezvoltarii eului ale lui M. Fordham.
Analistii formati in scoala clasica a Institutului Jung din Kusnacht Elvetia au ca fir al Ariadnei Sinele: au incredere ca propriul psihic va furniza libidoul, energia care sa-i permita relationarea cu pacientul, lasand fantezia sa-si urmeze cursul pana se stabileste un model care poate fi analizat. Cu alte cuvinte analizarea transferului se face prin ceea ce aduce in prim plan contratransferul analistului, analistul fiind in primul rand conectat la reactiile sale spontane fata de client si in al doilea rand supunand aceste reactii unei analize de auto-evaluare. Pentru o astfel de abordare analitica, obiceiul de a avea incredere in psihic pentru a forma o atitudine fata de pacient insemna a permite fanteziei clinice sa-si dezvolte propria tensiune de opuse, cu sensul emergentei unei ambivalente naturale referitoare la calea terapeutica, cu scopul de a evita pericolul unei pozitii unidirectionate a contratransferului.
Tensiunea opuselor este un semn a auto-reglarii analistului care va opera fidel in masura in care analistul s-a format suficient pentru a se simti confortabil daca lasa functia inconstienta compensatorie sa intre in rol, sa-si realizeze imaginile si daca a invatat sa suporte conflictul rezultat. De exemplu, o initiala identificare cu un anume rol, va conduce spontan la aparitia si manifestarea inconstienta a anxietatii rolului opus. Centrarea pe aceste aspecte va permite, corespunzator acestui mod clasic de abordare, intrarea in actiune a functiei sale simbolice, respectiv aparitia unui sens, inteles prospectiv pentru conditia pacientului.
Specific acestei directii este utilizarea amplificarilor, imaginile simbolice din materialul exprimat de pacient fiind considerate mai putin in sensul lor ad-literam, cat mai ales in sensurile lor simbolice pentru a cauta ceea ce propriul psihic al subiectului considera a fi important, necesar pentru vindecarea sa. Visul pacientului, de exemplu, este considerat ca o posibilitate de a afla o afirmare clara a pozitiei psihicului pacientului despre conditia reala a persoanei din prezent si virtualele dezvoltari posibile (nu este necesar ca visul sa fie luat ca o solutie simbolica transcendenta la toate dificultatile pacientului sau o ocazie pentru a produce o regresie spre un stadiu mai putin constient in care analistul ar putea hrani pacientul spre o cresterea sanatatii psihice).
Altfel spus, lasand fantezia sa structureze planul de tratament, analistul va trai inevitabil problema opuselor, ceea ce insemna practic un implicit refuz de a te lasa ispitit de o forma artificiala de tratament invatata sau experimentata anterior, sau de o rigoare procedurala, de exemplu utilizarea canapelei pentru a produce regresie, insistenta asupra unui anumit numar de sedinte. Frecventa sedintelor este dictata de experienta analistului de a trai tensiunea dintre prea mult si prea putin, a promite prea mult si a oferi prea putin. Se pune accent pe disponibilitatea analistului fata de pacient, angajandu-si intreaga fiinta la fiecare intalnire in armonie cu participarea pacientului ca intreg, indiferent de nivelul de tulburare sau suferinta.
Orientarea analitica arhetipala se diferentiaza prin trei aspecte. In primul rand considera ca relatia pacientului cu materialul arhetipal selectat de psihic este mai importanta decat si are prioritate fata de luarea in considerare a transferului. Psihologia arhetipala nu neaga valoarea esentiala a relationarii intime pentru transformare, dar considera campul terapeutic mai ales prin prisma modului cum pot sa se confrunte arhetipurile.
Aceasta orientare considera ca gama de comportamente ce pot fi considerate 'umane' este mai larga; in situatia cand patologia este evidenta, centrarea analistului este pe sensul patologiei pentru procesul de individuare al pacientului. Accentul este pus pe cercetarea a ceea ce este in suflet, nu pe imbunatatirea pur si simplu a starii actuale.
In al treilea rand, centrarea pe arhetipal, considera D. McNeely, 'conduce procesul analitic printr-o gama larga de posibilitati via imaginatie, de la impulsurile fiziologice cele mai dense, la cele mai eterice trairi psihice, fara o ordine preconceputa sau o expectatie a anumitor stari, doar prin ceea ce este determinat de cursul si directionarea din interiorul psihicului pacientului'. Arhetipurile se manifesta si prin viata instinctuala a trupului - prin impulsuri, impasuri, nevoi, dar si prin continut ideational si tendinte spirituale. 'Imi imaginez calatoria analitica acompaniata de Mercur, pe care Jung il denumea 'arhetip al individuarii' si, de asemenea, de prezenta zeitei Hestia, ca si principiu al centrarii si impamantenirii care tine procesul orientat si creeaza un echilibru in energia hermetica'.
Scoala analitica a dezvoltarii porneste in abordarea pacientului si terapiei de la 4 aspecte principale: 1. faptul ca dezvoltarea este un proces de o viata, ce incepe de la nastere, chiar dinainte, si ar trebui sa continue pana la capatul vietii, respectiv individuarea incepe de foarte devreme; 2. pentru producerea cresterii, indiferent ca este vorba de pacient sau analist, este necesar a lua act de evenimentele importante, de stadiile de dezvoltare, de experientele din viata si istoria personala; 3. oamenii, prin conditia umana, au experiente fizice si senzoriale care tin de conditionarea corporala, au nevoi emotionale si sociale care tin de conditionarea lor relational-sociala si trairi ale lumii interioare in care apar personaje interioare, imagini si fantezii care prezinta caracteristici ce pot fi reamintite, pot fi inovatoare, nefamiliare, dar semnificative pentru dezvoltare; 4. si, tehnic, explorarea si utilizarea transferului si contratransferului este centrala pentru munca analitica.
Prin ele sunt puse in miscare procese valoroase care pot sa se constituie ca punti intre cei doi participanti sau intre diferite parti si tendinte intrapsihice, sau intre dorinta fundamentala de fuziune sau uniune si dorinta opusa de identitate si separare. Prin intermediul transferului, evenimentele sau conflictele traite in trecut pot deveni un 'prezent', pot fi din nou traite, dar posibil intr-o maniera noua si diferita. Contratransferul analistului poate ajuta pentru a descoperi ceea ce parea pierdut, poate sprijini transformarea potentiala. Transferul si contratransferul pot servi la potentarea functiei de simbolizare.
Dintre dezvoltarile teoretice post jungiene, subliniem extinderile teoriei analitice a arhetipurilor in domeniul:
psihologiei infantile, psihologia analitica a dezvoltarii prin autori precum: Michael Fordhham, 1969, Children as individuals; Erich Neumann, 1973, The child: structure and dynamics of the nascent personality; Kathrin Asper, 1993, The abandoned child within: on losing and regaining self-worth, Fromm Int. Publ., New York, Eliphalet Wickes, 1988, The inner world of childhood, (1927), Sigo Press, Boston
psihologiei feminine: Easter Harding, The way of all woman, 1975; Whitmont Ed., Return of the Goddess: femininity, aggression and the modern grail quest, 1988; Clarissa Pinkola Estes, Woman who run with the wolves: myths and stories of the wild woman archetype, Ballantine Books, New York. In ultima perioada exista tot mai multi autori centrati pe psihologia masculina.
simbolismului religios: E. Edinger, 1972, Ego and archetype: individuation and the religious function of the psyche, Hostie Raymond, 1957, Religion and the psychology of Jung; White Victor, 1952, God and the unconscious;
a studiilor sociale si politice: J. Bernstein, 1989, Power and Politics; Ira Progoff, Jung's psychology and its social meaning, 1953;
a mitologiei si istoriei culturii: Campbell J., 1949, The hero with a thousand faces; M. Eliade, 1964, Shamanism: archaic techniques of ecstasy, 1975, Birth and rebirth - as rites and symbols of initiation; J. Henderson, 1967, Thresholds of initiation; E. Neumann, 1954, The origins and history of consciousness, 1955, The great mother: an analysis of the archetype, M.L. von Franz, Creation myths, 1978, The psychological Meaning of Redemption motives in fairy tales, 1980;
sincronicitatii: M. L. von Franz, Psyche and Matter, M. Cazanave, Synchronicite, physique et biologie, 1995, P. Solie, Syncronicite et unite du monde, 1995
Bibliografie:
|
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 1556
Importanta: 
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved
