Socializarea in Romania post-comunista

Socializarea in Romania post-comunista

A. Schimbare sociala si re-scoalizare. Schimbarile sociale sunt de mai multe feluri: bruste sau lente, partiale sau globale, radicale sau superficiale, distructive sau constructive, organice sau provocate. Exista o complexa tipologie a schimbarii.

Schimbarea sociala care are loc in Romania dupa 1989 este, in mod neandoielnic, o schimbare brusca si globala. Cat este ea de radicala/superficiala inca nu se poate spune, iar acest aspect este strans legat de raportul organic/provocat, care inca nu a fost clarificat la nivelul cercetarii stiintifice.

Fiind o schimbare brusca si globala, tranzitia a determinat un vast proces de socializare. Dar acest proces trebuie vazut ca un proces de re-socializare. Pentru aceasta, trebuie sa renuntam la imaginea idilica a unei populatii care timp de patru decenii a asteptat, in stare "virgina", rasturnarea comunismului. In cei 40 de ani au avut loc procese de socializare, chiar daca in forme contradictorii, paradoxale etc. Ruptura care a avut loc dupa 1989 in toate planurile (institutii, valori, comportamente) a pus diferite straturi si segmente ale populatiei in fata unui proces obligatoriu de re-invatare sociala, care are loc cu viteze foarte diferite si chiar in directii diferite.

Cum se explica aceste diferente?

q         In ceea ce priveste viteza, diferentele provin din diferentele in ceea ce priveste varsta, nivelul de instructie, statutul ocupational, zona geografica (geo-economica). Cei care isi percep sansele cele mai mari in procesul schimbarii sunt tinerii, cei instruiti, cei care au meserii si locuri de munca adaptabile la economia de piata, cei aflati in zone dezvoltate. Faptul ca impresia lor subiectiva (reiesita din sondajele de opinie) nu coincide cu sansele reale este mai putin important; in contextul schimbarii sociale, psihologicul poate fi mai important decat sociologicul.

q         In ceea ce priveste directia re-socializarii, diferentele se explica prin faptul ca sensul tranzitiei nu este definit la nivel social. Aparent, exista un acord quasi-general asupra telurilor (democratia, economia de piata, statul de drept, separatia puterilor, respectarea drepturilor omului). Dar telurile sunt codificate in limbaje diferite, ceea ce duce la dissens si chiar la conflicte - atat in randurile clasei politice, cat si in ale populatiei. Unul dintre marile obstacole in calea re-socializarii este gradul inalt al incertitudinii (conform unui sondaj IRSOP/iunie 1994, din trei romani, doi nu stiau incotro se indreapta societatea romaneasca). Marea deruta a inceput imediat dupa Decembrie 1989, cand ultimul tel comun fusese atins. Ea s-a putut masura in marele consum de mass-media, care constituia, in 1991, un record european (90% dintre cetatenii adulti ai Romaniei se uitau la televizor peste 6 ore pe zi).

Strategiile comportamentale fixate inainte de 1989 nu mai sunt valabile, de unde rezulta o grava criza a valorilor. Dintr-un studiu realizat de IRSOP (mai, 1994) pentru un beneficiar din SUA, rezulta ca in Transilvania exista, la ora respectiva, patru "filosofii de viata", in urmatoarea ordine a frecventei:

I. Traditionalista (axata pe familie, sanatate, religie);

II. Pragmatica (centrata pe bani si succes);

III. Hedonista (bazata pe activitati de loisir, dar fara legatura cu banii, si nici cu munca);

IV. Etica muncii (centrata pe munca, aceasta corelandu-se cu familia, dar nu si cu religia, ca la Max Weber, ci mai mult cu traditia).

Daca etica muncii iesea pe ultimul loc in Transilvania, ne-am putea astepta la surprize si mai mari in cazul ca cercetarea ar viza alte regiuni ale tarii.

Criza valorilor se manifesta si in alt plan: ambiguitatea sistematica a orientarilor de valoare, ceea ce denota slaba dimensiune cognitiva a vectorului atitudinal (de pilda, informatii cu privire la economia de piata). Astfel, in 1994, curentul de opinie dominant era favorabil privatizarii (67% - dupa un studiu IMAS/martie si 58% - IRSOP/iunie). Dar o mare parte din subiectii favorabili privatizarii respingeau consecintele acestora (somajul, inegalitatea sociala etc.). Aceasta "schizofrenie" a valorilor are antecedente in perioada de dinainte de 1989 (caracterizata printr-o sensibilitate supradimensionata la autoritate, la propaganda). A percepe lumea prin intermediul unor clisee, al unor stereotipuri , al unor idei primite de-a gata (des ides reues) si, mai ales, a o verbaliza conform unor clisee verbale imprumutate de la altii inseamna, in fond, "pseudogandire" (Erich Fromm)⁽³, dar din punct de vedere psiho-social este vorba de un fenomen de masa pe care suntem datori sa-l identificam, sa-l explicam si, eventual, sa-l remodelam.

B. Socializarea prin valori. Decalajul dintre practica materiala si practica educationala a unei colectivitati determina o configuratie stranie a valorilor si trairilor afective, implicit a motivatiilor si comportamentelor. Acest decalaj duce la formarea in masa a unor "personalitati aglutinate " si, in consecinta, a unor conduite sociale incoerente, adesea chiar contradictorii.

In acest context problematic, pentru instantele socializarii se pun cateva intrebari esentiale: Ce valori trebuie sa fie transmise prin educatie?; Transmiterea lor este suficienta pentru aparitia conduitelor sociale scontate?; Care este raportul optim intre idealul educational al unei societati si "ora exacta" a procesului istoric de dezvoltare a acesteia?

Pentru a raspunde la aceste intrebari este utila valorificarea unei distinctii teoretice operate de psihologul Pierre Janet si dezvoltata de Jean Piaget (6, p. 44 si urm.), distinctia valori de finalitate - valori de randament:

Valorile de finalitate sunt impartasite de individ in functie de conceptia lui despre lume, fiind insusite odata cu aceasta pe cale educativa (culturala); ele dicteaza conduite "neinteresate".

Valorile de randament sunt impartasite de individ dupa criteriul costuri/castiguri, sunt impuse de conditii concrete de viata si dicteaza conduite "interesate" ⁽⁴.

Dualitatea comentata de Piaget devine prolifica in explicarea multor fenomene sociale greu de inteles - de la comportamentul cotidian al individului oarecare, pana la conduitele unor mari grupuri sociale:

- participarea la luptele revolutionare (de la Revolutia Franceza din 1879 la Revolutia Romana din 1989) a unor "indivizi fara capatai", care pareau ca nu au nimic sfant;

- realizarea consensului si solidaritatii de exceptie in stare de razboi sau de calamitate naturala (valori de randament cum sunt "confortul", "sanatatea", "propria viata" sunt inlocuite cu valori de finalitate - "patria", "poporul", "pamantul natal", "viitorul natiunii", "libertatea", "independenta", "dreptatea", "demnitatea" etc.).

Inlocuirea valorilor de randament prin valorile de finalitate faciliteaza mobilizarea unui mare numar de oameni sub un comandament unic, favorizand colaborarea si compasiunea, toleranta si comprehensiunea reciproca - implicit, socializarea si umanizarea conduitelor la cel mai inalt nivel posibil in momentul istoric dat. In prezent sunt putin studiate conditiile in care valorile de randament cedeaza rolul conducator celor de finalitate, precum si mecanismele psihice prin care individul trece dintr-un registru in altul. In conditii "normale", hegemonia o detin valorile de randament, iar situatiile de viata in care conflictul dintre cele doua seturi de valori apare de nerezolvat sunt situatii tragice⁽⁵.

Pentru majoritatea indivizilor, valorile de finalitate salasuiesc undeva in "cerul traditiei" (dupa o expresie a lui Habermas) sau licaresc la "orizontul aspiratiilor". Atunci cand stau la temelia organizarii sociale, ele participa la viata cotidiana doar tacit, fara a fi verbalizate de toti membrii societatii in toate situatiile de viata. In mod explicit, ele sunt invocate doar in situatii atipice: discutiile "de principiu", dezbaterile organizate in cadre institutionale, conflicte interpersonale (cand se face apel la "omenie", "dreptate", "cinste", "adevar"). Daca un individ si-ar propune sa traiasca non-stop conform valorilor de finalitate pe care le impartaseste in mod tacit, fie ca el ar esua intr-o ineficacitate cronica a actiunilor sale, fie ca ar intra in conflict cu psihologia sociala a grupului de apartenenta ⁽⁶.

Folosirea distinctiei valori de randament - valori de finalitate este obligatorie pentru cine vrea sa intemeieze o teorie a comunicarii educationale, a practicii educative, a socializarii in general. Ea este utila si pentru o eventuala politica de re-modelare a mentalitatilor, ca dimensiune obligatorie a tranzitiei. Nici un fel de politici - economice, sociale, educationale - nu poate eluda aceasta dualitate fara sa riste inadvertenta. O decizie, o norma sau o lege devine inoperanta daca violenteaza valorile de randament recunoscute de un anumit segment al societatii civile⁽⁷, dupa cum este la fel de inoperanta daca violenteaza valorile de finalitate mostenite de colectivitate ⁽⁸.

In logistica re-socializarii unor colectivitati mari (cum sunt popoarele), tipurile de decizie trebuie sa fie adaptate:

- deciziile pe termen scurt - la valorile de randament;

- deciziile pe termen lung si mediu - la valorile de finalitate.

Daca cele doua conditii nu se indeplinesc, se ajunge la paradoxul "binelui cu sila" (ceea ce inseamna a face nu Bine, ci Rau) ⁽⁹.

Unghiul de divergenta dintre valorile de finalitate si valorile de randament poate fi micsorat fie a) prin schimbarea idealului moral al colectivitatii, fie prin b) activitati practice, de umanizare a vietii reale. In Romania post-comunista se incearca adaptarea valorilor de finalitate (cu consecinte incalculabile) pe calea (a), iar calea (b) este nepracticabila in aceasta etapa.

Primele intrebari la care ar trebuie sa raspundem ca anlisti ai tranzitiei din Romania sunt: La care dintre cele doua registre avem o ramanere in urma?; Cat de mare este unghiul de divergenta?; Cui revine sarcina de a micsora unghiul ("schimbarii mentalitatii" sau "dezvoltarii economice")?

In cadrul unei cercetari efectuate pe un esantion reprezentativ al studentilor brasoveni din perioada 1983-1985 (cf. 7), subiectii au vizat urmatoarele criterii de preferinta pentru viitorul lor loc de munca: timp liber cat mai mult; posibilitati de ascensiune in functii de conducere; posibilitatea efectuarii de vizite comerciale in strainatate; posibilitatea unor castiguri mari, s.a.m.d.

Studentii nu au enuntat printre primele criterii o serie de alte criterii sugerate de chestionar: "responsabilitate ridicata in munca", "disciplinarea spirituala si comportamentala", "caracterul creator al muncii" etc., desi se aratasera convinsi de faptul ca "munca este generatoare de dezvoltare umana, de personalitate".

Cand au spus ei adevarul? In ambele cazuri! Depasirea acestei "contradictii" (vizibile la multe alte cercetari) a avut loc cu pretul descoperirii unei contradictii reale: intre valorile de randament si valorile de finalitate. Educatorii isi facusera datoria; ceea ce suferea era sistemul social real, raporturile de munca, formele de organizare a acesteia la nivelul societatii romanesti. La fel este si astazi: simpla schimbare a valorilor de finalitate nu ar fi suficienta (de altfel, nici nu este posibila in absenta unor transformari reale in campul muncii sociale).