Teoriile actiunii

Teoriile actiunii

Grupam in acest curent cateva din conceptiile moderne care se refera in mod deosebit, la invatarea umana, ceea ce le confera trasaturi particulare in raport cu majoritatea celorlalte teorii care au rezultat din studiul comportamentelor animalelor. Ele se caracterizeaza prin aceea ca iau in considerare comportamentul, conduita din perspectiva generala a dezvoltarii.

J. Piaget (1947,1959) considera invatarea ca proces de achizitie realizat prin mijlocirea experientei anterioare. Ea poate consta atat in formarea de deprinderi, cat si in invatarea legilor fenomenelor. Invatarea este fundamentata de catre Piaget pe procesele de asimilare si acomodare, considerate parti ale unui proces unitar si echilibrat calitativ. Asimilarea reprezinta modificarile impuse de organism obiectelor lumii inconjuratoare, iar acomodarea - modificarea comportamentului individului in raport cu cerintele externe. Invatarea este transformarea unei scheme de actiune senzorio-motorie sau cognitiv-reactionala, ce tinde initial sa asimileze obiectele prin incorporarea la conduita, dar care poate fi si o tendinta compensatorie de acomodare a individului la obiectele care 'rezista asimilarii'. Faza de asimilare reprezinta invatarea sub forma transferului, iar faza de acomodare reprezinta invatarea sub forma generala a modificarii schemelor reactionale sub efectul reusitei. Pentru Piaget motivatia este inclusa in insasi acest dublu proces de asimilare - acomodare. 'Formele elementare ale deprinderilor provin din asimilarea unor elemente noi la schemele anterioare care, in speta, sunt scheme reflexe.Asimilarea unui element nou la o schema anterioara implica, deci, la randul ei integrarea acesteia intr-o schema superioara.' (Piaget).

In cazul aparitiei discordantei intre schema si subiect sau situatie, se produce o reechilibrare intre asimilare (prin incorporarea mai mult sau mai putin deformata a obiectului pentru a corespunde schemei initiale) si acomodare (modificarea schemei insesi pentru a se potrivi la obiect).

Invatarea, ca de altfel intreaga dezvoltarea a individului, are la baza fenomenul echilibrarii active dintre subiect si obiect, ceea ce a determinat pe psihologi sa numeasca aceasta teorie a lui Piaget drept 'teoria echilibrarii'.

A.N. Leontiev, P. I. Galperin (1947,1957) au contribuit la formularea teoriei actiunilor intelectuale (mentale). Pornind de la ideea unitatii constiintei cu activitatea, ei arata ca procesul formarilor actiunilor se desfasoara in etape, activitatea psihica fiind rezultatul transformarii unor actiuni materiale exterioare in planul reflectarii, adica in planul perceptiei, al reprezentarii si al notiunilor.

Actiunea umana are patru proprietati primare:

nivelul la care se efectueaza (actional in plan exterior cu obiectele, in planul verbalizarii, interior la nivel mental);

masura generalizarii ei;

completitudinea operatiilor efectiv indeplinite;

masura automatizarii ei.

Etapele invatarii actiunilor mentale sunt urmatoarele:

Ø     familiarizarea cu sarcina: etapa consituirii reprezentarii preliminare a sarcinii;

Ø     executia actiunii, materializarea ei;

Ø     trecerea actiunii in planul vorbirii cu glas tare, fara sprijinul obiectelor;

Ø     transferarea actiunii din plan verbal in plan interior, expunerea libera in gand a actiunii;

Ø     formularea actiunii intelectuale in limbaj interior; formula verbala este redusa, concentrata, decurge automat.

Formarea actiunilor mentale constituie fundamentul formarii celorlalte procese psihice.