Tulburari de tip anxios

De regula, anxietatea si angoasa sunt doua aspecte care se discuta in acelasi cadru tematic, acest lucru generand ambiguitati sau confuzii (Enachescu, 2005).

Angoasa este definita ca fiind acea senzatie interna de restrangere si inhibitie a functiilor respiratorii care, de obicei, constituie faza fiziologica a anxietatii, rezultand din reprezentarea unui rau, a unui pericol iminent pentru individ.

In secolul XX, psihiatria preia termenul de angoasa din filosofie si morala, considerand-o  o stare de afect neplacuta reprezentand raspunsul fiziologic al individului la un conflict intrapsihic" (A.M. Freedman, H.L. Kaplan, B.J. Sadock).

A Porot (apud. Enachescu, 2005) defineste anxietatea in raport cu urmatoarele trei conditii esentiale:

a) sentimentul iminentei unui pericol, nedeterminat, insotit de elaborarea fantasmatica a unor imagini tragice, catastrofice pentru individ;

b) O atitudine de asteptare in fata unui pericol, o adevarata stare de alerta care invadeaza persoana in totalitatea sa, sistandu-i orice fel de activitate;

c) impresia incapacitatii persoanei de a putea actiona in fata pericolului, combinata cu sentimentul propriei sale dezorganizari si aneantizari.

Ca oraganizare simptomatologica, sindromul anxios cuprinde trei grupe de manifestari (Enachescu, 2005):

1. simptome psihopatologice: stare de neliniste si tensiune interna, circumscrierea sentimentului vital la impresia de tortura, chin, suferinta, sentimentul vital de depresie si suferinta

2. simptome psihomotorii: fenomene de expresie mimica specifice, agitatie psihomotorie, inhibitie psihomotorie

simptome neurovegetative: paloarea fetei, transpiratie brusca, tahicardie, tahipnee, uscarea mucoasei bucale, diaree, inapetenta, insomnii, reducerea libidoului si a potentei.

Copiii si adolescentii care prezinta/raporteaza stari de teama excesiva, de ingrijoare persistenta, incordare si temeri pot sa sufere de o tulburare de tip anxios. Aceste tulburari de tip anxios sunt printre cele mai frecvente tulburari intalnite la varstele mici. Un studiu condus de catre Departamentul de Servicii de Sanatate (1999) asupra unui esention de copii cu varste cuprinse intre 9 si 17 ani a ajuns la concluzia ca aproximativ 13% din persoanele de aceasta varsta au un anumit tip de tulburare anxioasa.

Tulburarile de tip anxios cuprind urmatoarele categorii:

Fobiile: temeri nerealiste si coplesitoare fata de anumite obiecte sau situatii;

Tulburare de anxietate generalizata: un pattern de ingrijorari excesive si nerealiste, care nu pot fi atribuite nici unei experiente stresante, traumatice recente;

Atacul de panica: atacuri de panica terifiante, care "beneficiaza" de o expresie neurovegetativa bogata, complexa, paroxistica, cum ar fi tahicardia, senzatia de ameteala;

Tulburarea obsesiv - compulsiva: consta in implicarea copilului intr-un cerc vicios format din ganduri nelinistitoare recurente, a caror apasare este redusa la un nivel relativ suportabil, acceptabil doar prin apelarea la comportamente repetitive, ritualice.

Tulburarea de stres posttraumatic: caracterizata prin pattern-uri de flashback, aparand la copiii si adolescentii care au fost expusi unei experiente stresante, traumatizante, cum ar fi abuz emotional, fizic, sexual, martor vizual sau subiect al unor violente, expunere la alt tip de traume, cum ar fi razboiul sau dezastrele naturale.

Anxietatea de separare

O tulburare de tip anxios specifica perioadei copilariei este anxietatea de separare Anxietatea de separare este o tulburare caracterizata prin anxietate excesiva in ceeea ce priveste separarea fata de o figura de atasament majora din viata copilului. Este diagnosticata atunci cand copilul dezvolta o intensa anxietate, pana la nivelul de atac de panica, ca rezultat al separarii sau al iminentei/posibilitatii separarii de parinte sau de alta persoana iubita (figura de atasament). Aceasta tulburare poate fi acompaniata de izbucniri emotionale, plangeri fizice si psihice. Tulburarea apare in special la varsta prescolara sau anteprescolara si apare rar la adolescenta. Anxietatea interfereaza cu activitatea normala a copilului. Copiii refuza sa paraseasca casa singuri, refuza sa mearga in tabere, sa mearga in vizita acasa la un prieten, in tabere sau drumetii. Acasa, ei se "atarna" de parinti sau ii urmaresc ca o umbra peste tot, Apar adesea acuze organice, somatizari: dureri de cap, de stomac, senzatii de lesin si voma, palpitatii cardiace, ameteli. Pot aparea probleme de somn: insomnie de adormire, incercari de a dormi cu figura de atasament etc. Cand sunt despartiti de parinti, ei prezinta preocupari si idei morbide referitoare la ceva (situatie) amenintator si rau care poate sa li se intample lor sau celor dragi sau temeri ca nu vor mai fi impreuna niciodata.

Tulburarea poate fi, de asemenea, acompaniata de frica de intuneric. Ca factori predispozanti putem vorbi despre situatii stresante in familie: moartea unei persoane apropiate, a unui animal de companie, bolile de tip cronic, schimbari de viata majore, divortul si separarea parintilor, parintii supraprotectori, parintii autoritari si extrem de exigenti.

Anxietatea de separare poate genera asa numita fobia de scoala. Acest tip special de fobie de scoala este determinata de frica de a fi despartiti de parinte si nu de frica de mediul scolar.

Anxietatea de separare pare brusc la copii fara a exista, aparent, semne anterioare ale problemei.

Tratamentul anxietatii este precedat de o evaluare clara.

In fazele floride, extreme ale anxietatii se poate initia abordarea clientului printr-un tratament medicamentos anxiolitic pentru reducerea simptomelor de anxietate, medicatie care reduce, in special, simptomatologia neurofizica.

Abordarea terapeutica se continua cu consiliere sau psihoterapie. Cele mai utilizate si mai eficiente psihoterapii in rezolvarea tulburarilor de tip anxios sunt psihoterapia cognitiv-comportamentala, cu diferitele sale tehnici cognitive si tehnicile de modificare comportamentala, tehnica desensibilizarii sistematice progresive Wolpe. Se mai utilizeaza terapiile psihanalitice, psihodinamice, umaniste, etc.

Anxietatea de separare este doar un tip de manifestare a anxietatii la copii. Celelalte manifestari sunt fobiile si mutismul electiv.

Fobiile

Fobiile simple la fel ca si la adulti, la copii, sunt frici coplesitoare fata de obiecte specifice (fata de animale, fata de anumite situatii) frici pt care nu exista explicatii logice. Aproximativ 43% dintre copii de 6-12 ani au 7 sau mai multe frici dar nu sunt fobii. Aceste frici cel mai adesea dispar fara sa fie nevoie de tratament.

In luarea deciziei de initiere a unei abordari terapeutice rebuie sa se faca atent s profesional tocmai aceasta diferentiere intre temeri/frici ale copilariei si fobii.

Frica exagerata poate sa determine aparitia unor manierisme nervoase la copii cum ar fi: balbaiala, roaderea unghiilor, sugerea degetului mare sau poate conduce la timiditate, retragere sau neasteptate acte de agresivitate.

Cauzele frecvente ale temerilor copiilor sunt: experiente pe care copiii nu le inteleg si le considera amenintatoare, invatarea acestor comportamente de la alte persoane anxioase din anturajul sau, tensiunile familiale (batai, divort, separare, abuzul de substante. Exista o serie de fobii/temeri ale micii copilarii care se datoreaza neintelegerii cauzalitatii unor fenomene sau noutatii unor obiecte (vezi tabelul de mai jos), dar acestea se sting de la sine, de cele mai multe ori fara a necesita o abordare psihoterapeutica, pe masura ce copilul se maturizeaza si obtine mai multe informatii lamuritoare referitoare la obiectul fricii sale.

Tab.1 Temerile obisnuite ale copilariei

Tratamentul fobiilor la copii este similar cu tratamentul implicat in cazul adultilor:

desensibilizare sistematica progresiva

psihoterapie individuala si de grup

medicatie

In timp fobia fie dispare , fie scade substantial in intensitate, astfel incat nu mai interfereaza cu activitatile zilnice.

Mutismul electiv

Mutismul electiv este o tulburare    caracterizata printr-un esec persistent de a vorbi in anumite medii sau in anumite situatii ce continua o perioada lunga de timp (1-2 luni).

In general acesti copii vorbesc in unele medii dar nu vorbesc la scoala sau in alte situatii sociale. In general acesti copii functioneaza adecvat in celelalte domenii, alteori au dizabilitati aditionale.

In prezent mutismul electiv este o conditie a anxietatii severe sau a fobiei severe. Cauza exacta a acestei tulburari nu este cunoscuta. De multe ori tulburarea scade in intensitatein mod natural, alteori necesita medicatie.

Bibiografie selectiva:

https://mentalhealth.samhsa.gov/publications/allpubs/CA-0006/default.asp , accesat in 08.02.2008