Analiza psihologica a actului infractional

Analiza psihologica a actului infractional

conceptualizare

etiologia actului infractional

teorii ale actului infractional

observatii finale

conceptualizare

Actul infractional este un act uman, de complexitate extrema, a carui investigare presupune cercetarea personalitatii faptuitorului concret, a victimei (vezi victimologia), a contextului in care s-a produs actul si mai ales a interactiunii dintre aceste componente.

Fiind un act uman, actul infractional implica analiza unor factori psihologici subiectivi precum:

- scop    - intentie

- motivatie    - vointa

- vinovatie

etiologia actului infractional

obs.: Actul infractional suporta o determinare multipla. Desi multi autori vorbesc despre cauze infractionale - ba mai mult chiar, propun teze cauzale - nu se poate vorbi de cauzalitate in sensul strict al cuvantului. Nu se poate preciza o cauza unica a actului infractional ci un complex de factori posibili incriminati, ponderea acestor factori depinzand de la caz la caz.

Teoriile privind etiologia actului infractional sufera multiple deficiente:

- unilaritatea teoriilor (ex.: teoriile biologice);

- dificultatea operationalizarii conceptelor (ex.: teoriile psihanalitice);

- problema confirmarii empirice;

- generalizarea nepermisa (ex.: Lombrosso);

- formulari in termeni de cauzalitate.

Factori incriminati in geneza actului infractional:

1. factori biologici;

2. factori psihologici;

3. factori sociali.

teorii ale actului infractional

I. Teorii biologice

- se refera in principal la constitutie, anomalii, cauze genetice.

a) teorii bioconstitutionale (incearca sa determine legatura dintre tipul fizic si infractionalitate - E. Kcretchemer, W. Sheldon)

Fiecarui tip fizic i se poate asocia o predispozitie spre un anumit gen de infractiuni. Grupul cu cel mai mare grad de risc este reprezentat de tipul "atletic" (Kcretchemer) sau "mezomorf" (Sheldon), tinzand sa savarseasca infractiuni cu violenta.

Studii recente (sotii Gluech) au confirmat aceste teorii (60% dintre criminali sunt mezomorfi)

b) teoria criminalului innascut (Lombrosso)

Pe baza unor studii ample efectuate pe detinuti sicilieni (masuratori antropometrice), Lombrosso a concluzionat ca in cazul infractorilor putem vorbi de existenta unor stigmate (atavisme) fizice si psihologice (insensibilitatea la durere) A mai vorbit de rolul epilepsiei in geneza infractiunilor, iar spre sfarsitul vietii si revizuit tezele, incriminand si factorii sociali.

Aceste teorii au impulsionat studiile criminologice, desi nu au putut fi confirmate empiric pe alte populatii. In Romania, pe o cazuistica proprie (7000 de cranii de infractori) Mina Minovici nu a gasit nici o asemanare intre indicii antropologici si infractiuni.

c) teoria cromozomului Y suplimentar (aberatie cromozomiala de numar - XYY)

Aceasta aberatie cromozomiala este prezenta intr-o proportie mai mare la delincventi decat la nondelincventi. Intervin ca variabile mediatoare: IQ-ul scazut si constitutia fizica robusta. Totusi, NU se poate sustine o legatura de cauzalitate directa.

d) teoria lui Eysenck (asupra conditionarii)

Persoanele a caror activitate corticala este de tip CIR (inhibitie corticala rapida) au o "foame de stimul", prin urmare cauta stimulul in exteriorul lor, implicandu-se intr-o serie de activitati cu potential infractogen. Ele conditioneaza greu (internalizeaza cu greutate normele sociale).

e) au mai fost incriminati/te:

- disfunctii la nivelul lobului prefrontal (sediul ratiunii) si amigdala cerebrala (centrul emotionabilitatii);

- tulburari ale metabolismului serotoninei;

- alte tulburari neurologice.

II. Teorii psihologice

a) teoriile psihanalitice unde vorbim in cazul infractionalitatii de:

- disfunctii la nivelul aparatului psihic (Eu-l prea slab);

- esec in rezolvarea unor complexe ( dip, electra etc.);

- anxietatea fundamentala (K. Horney);

- conflictele interioare (K. Horney).

b) teoria lui E. leGrof

Eu-l: simte (alege), accepta (decide) nu vede (se agita).

c) teoria clinica a lui J. Pinatel

Jean Pinatel a distins nucleul persaonalitatii criminale, compus din patru factori:

- agresivitate; - labilitate afectiva;

- egoism; - indiferenta afectiva.

III. Teorii sociale

a) teoria oportunitatilor sociale

Se urmareste relatia intre infractionalitate si lipsa oportunitatilor de a atinge anumite scopuri sociale dezirabile (ex.: bunastare materiala).

b) teoria atasamentului social (T. Hirschi, 1969)

Oamenii tind sa se conformeze normelor sociale pentru a nu strica relatia de atasament cu cei apropiati. Existenta acestei legaturi afective face posibil controlul social, pe cand lipsa unor astfel de legaturi conduce la savarsirea de infractiuni. Elementele de atasament social sunt:

- atasamentul fata de persoanele conventionale (ex.: familie);

- angajamentul fata de profesie;

- implicarea in activitati conventionale (ex.: studiul pentru elevi/studenti)

- convingerile in validitatea normelor sociale, morale etc.

c) teoriile subculturale ale delincventei

Aceste teorii vorbesc de existenta unei asa numite culturi a violentei (cultura de cartier). Socializarea intr-o astfel de cultura duce la atasarea de normele culturale respective si la preluarea comportamentelor acceptate sau impuse de acestea.

d) teoria echitatii sociale (Becker si Goffman)

Sistemul de justitie penala creeaza mult din delincventa pe care incearca sa o inlature. Astfel, comportamentul delincvent este comportament etichetat ca atare, pe langa devianta primara (infractionalitatea propriu-zisa) existand si o devianta secundara.

Aceasta teorie este teoria criminologica cu cel mai mare succes, pe baza ei promovandu-se in SUA politica de neinstitutionalizare a tinerilor infractori. (vezi si mecanismul profetiei care se autoindeplineste si probatiunea)

IV. Teorii psihosociale

a) teoria invatarii sociale (A. Bandura)

Comportamentul infractional se invata in grupul social, intervenind fenomene precum: imitatia, intarirea comportamentului etc.

observatii finale

. Teoriile criminologice moderne (criminologia clinica) incrimineaza tot mai mult rolul factorilor psihopatologici in geneza actului infractional. Un procent foarte mare de infractori sufera de o forma sau alta de tulburare mentala, iar in plus, mediul de detentie are potential psihopatogen.

. Tulburarile mentale care pot fi intalnite sunt extrem de numeroase; nu trebuie uitata nici comorbiditatea (mai multe de-odata). Raportandu-ne la clasificarile internationale (DSM, ICM) mentionam cele mai frecvente entitati nozologice intalnite aici:

- deficit de intelect;    - anxietatea si depresia;

- schizofrenia si alte tulburari psihotice; - tulburarile de personalitate;

- dependenta de substante psihoactive.

. Existenta unei tulburari psihice nu spune nimic despre discernamantul persoanei in momentul savarsirii unei fapte antisociale, discernamantul putand varia mult in cadrul fiecarei categorii nozologice.

. In acord cu legea sanatatii mentale si a protectiei bolnavilor psihic si cu art. 48 cod penal in vigoare, in cazul persoanelor care au savarsit o infractiune dar asupra lor planeaza suspiciunea ca ar suferi o tulburare mentala se efectueaza expertiza de specialitate prin care expertii psihiatri apreciaza asupra:

- discernamantului in momentul savarsirii faptei;

- responsabilitatii penale;

- masuri ce se impun a fi adoptate ( pedepse, masuri de siguranta cu caracter medical).

Fiecare caz presupune o abordare individualizata si colaborarea mai multor specialisti (psihologi, juristi, medici etc.).