INVATAREA

INVATAREA

1. Definirea conceptului de invatare

2. Teorii ale invatarii

3. Stiluri de invatare

4. Autoreglarea invatarii

1. Definirea conceptului de invatare

Din perspectiva educationala, invatarea este o activitate individuala care conduce la schimbari persistente in comportament si personalitate.

Ca fenomen psihologic, invatarea este definita, in psihologia cognitiva, ca procesare informationala pe baze perceptive si mnezice, in conditii atentionale si consum energetic (efort).

Invatarea este un comportament adaptativ dar poate avea si efecte dezadaptative. De exemplu, invatam sa fumam, invatam sa ne temem exagerat etc.

Comportamentul de invatare, prin care indivizii isi completeaza si dezvolta programele ereditare, caracterizeaza atat omul cat si animalele.

Invatarea umana, in comparatie cu cea infraumana poate fi:

teleologica (orientata spre un scop)

planificata mental, utlizand strategii cognitive si metacognitive

constienta, bazata pe intelegere si autoreglare

voluntara

verbal-simbolica, utilizand procesari paralele.

Invatarea poate fi: "o incordare linistita, un efort asociat cu seninatate" (Mircea Eliade).

2. Teorii explicative ale invatarii

Fiind un fenomen psihic si o activitate complexa, invatarea a fost cercetata si explicata pe baze experimentale. Primele cercetari au pornit de la indicatori fiziologici si comportamentali si s-au desfasurat cu ajutorul animalelor de laborator. E.Hilgard si G.Bower sunt autorii unei lucrari monografice de referinta pentru teoriile invatarii (vezi trad. in romaneste din 1974).

Am putea afirma ca orice teorie a invatarii are de explicat cum se dobandeste un comportament de satisfacere a unei trebuinte, fie ea trebuinta de hrana, de afectiune, trebuinte de afiliere sau trebuinta de a cunoaste (curiozitatea sau trebuinta epistemica).

Teoriile invatarii pot fi distribuite in trei mari categorii si mai multe subcategorii distincte

Figura 4. Schema - bloc a categoriilor de teorii ale invatarii.

1.Teorii asociationiste ale conditionarii

Cele mai simple comportamente invatate s-au realizat prin conexiunea sau asocierea repetata a unor stimuli cu semnificatie diferita, care fie preziceau aparitia unui stimul semnificativ, fie se produceau ca o consecinta a unui anumit comportament. Se realizeaza, astfel, un proces de invatare prin conditionare, bazat pe legea efectului formulata de E.Thorndike (1874-1949), in 1898. Efectul pozitiv apare ca amplificare a fortei conexiunii dintre stimul si reactia de raspuns, cand e urmata de satisfactie (succes). Cand conexiunea este urmaa de insatisfactie (insucces), forta ei scade si efectul este negativ.

Teoria conditionarii clasice

Pe baza studiilor experimentale de fiziologie, I.P.Pavlov (1849-1936) a elaborat o teoria a conditionarii care a explicat mecanismul de producere a unor reflexe conditionate prin asocierea a doi stimuli. Aceasta teorie a devenit clasica si a generat numeroase dezvoltari in paradigma pozitivista si riguros experimentala, cum este scoala comportamentalista (behaviorista) din SUA.

Invatarea unei noi reactii de raspuns a fost constatata experimental, in felul urmator:

daca unui caine i se da hrana specifica (stimul neconditionat, SN)) atunci cand aceasta ajunge in gura cainelui produce o reactie salivara; reactia salivara este un reflex neconditionat (RN), innascut si se produce de fiecare data in conditiile respective;

daca se produc alte feluri de stimuli, cum ar fi un sunet artificial (al metronomului) sau aprinderea unui bec, acestia nu determina o reactie salivara din partea cainelui, sunt stimuli neutri, nesemnificativi pentru comportamentul lui alimentar;

daca, insa, acelasi sunet sau aprinderea aceluiasi bec preced la interval de ½ de secunda hrana, iar aceasta asociere se repeta, reflexul salivar se va produce la aprinderea becului sau la sunetul reapectiv, inainte sa apara hrana, ceea ce dovedeste ca, prin asociere repetata, stimulul initial neutru a dobandit semnificatie pentru comportamentul alimentar al cainelui si a devenit, astfel, stimul conditional (sau conditionat SC); reflexul salivar care se produce la stimulul conditional este un reflex conditionat(RC), invatat.

Teoria conditionarii calsice explica invatarea pe baza unor legatiuri temporare care se produc dupa anumite legi:

legea achizitiei

legea stingerii

legea generalizarii

legea discriminarii

Legea achizitiei

Achizitia sau invatarea se produce in urmatoarele conditii:

repetarea asocierii stimulilor,

ordinea anterograda (numai in ordinea: stimul conditionat apoi neconditionat

contiguitate temporala intre stimuli (interval mic de timpin care se succed)

intensitatea perceptibila a stimulului conditionat

importanta lui biologica sa fie mai mica decat a celui neconditionat.

Legea stingerii

Daca se repeta de mai multe ori SC fara sa mai fie urmat de SN, atunci RC nu se mai produce, se stinge. Reactia conditionata poate sa revina spontan la o noua prezentare a asocierii.

Legea generalizarii

Raspunsul conditionat la un anumit stimul se poate extinde, prin generalizare, la stimuli asemanatori. RC este cu atat mai puternic cu cat stimulii sunt mai asemanatori.

Legea discriminarii

Doi stimuli foarte asemanatori pot fi discriminati (diferentiati) prin asocierea unuia dintre ei cu un stimul neconditionat.

Teoria conditionarii clasice a generat alte cercetari si interpretari, fiind reinterpretata in paradigma cognitiva actuala.

Experimentele pavloviene au mai determinat posibilitatea formarii reactiilor conditionate si pe baza altor reactii innascute, cum ar fi reflexul de orientare.

S-a mai demonstrat ca reflexele tind sa se organizeze in stereotipuri dinamice, astfel ca reactiile invatate se produc mai degraba la ordinea stimularilor decat la natura stimulilor. Acest mecanism explica si formarea deprinderilor.

Se pot forma reflexe conditionate si la o succesiune de doi stimuli conditionali urmati de cel neconditional (conditionare de ordinul al II-lea).

Pavlov considera ca stimulii conditionali constituie un prim sistem de semnale care la om poate fi inlocuit cu al doilea sistem , sistemul verbal.

Psihologii behavioristi americani J.Watson si R.Rayner au demonstrat ca fobiile sunt reactii emotionale invatate (intr-un caz fobia s-a produs dupa un numar de sapte repetari) si ca se pot generaliza (in acelasi caz, dupa cinci zile s-a constata o generalizare semnificativa, astfel incat teama aparea la orice stimul care semana vag cu cel conditionat).

Psihologia cognitiva explica formarea reflexelor conditionate prin semnificatia anticipatorie a stimulului conditionat, care determina expectanta stimulului specific. Rc se produca daca probabilitatea aparitiei SN dupa sau concomitent cu SC este mare, iar probabilitatea ca SN sa apara neasociat cu SC este mica (vezi si Miclea, 1999).

Aplicatii educationale

Cum s-ar manifesta legile conditionarii clasice in context educational?

Pe baza mecanismului de achizitie, stimuli initial neutri din mediul educational - de exemplu aspecte observabile ale personalitatii profesorilor (timbrul vocii, tonul , nuante ale contactului vizual, atitudini manifeste) ; particularitati ale materiei de studiu, ale metodelor utilizate in instruire si evaluare care se asociaza repetat cu emotii placute sau neplacute pot deveni stimuli conditionali in functie de care elevii pot achizitiona comportamente de interes pentru o anumita disciplina sau, dimpotriva o reactie aversiva de tip fobic.

Prin generalizarea acestui comportament si la alte situatii scolare care genereaza stimuli similari se poate invata fobia scolara (vezi si Simona Popa, 2002, p.221-222). Tot generalizarea poate facilita extinderea invatarii in cazul unor deprinderi necesare.

Discriminarea stimulilor faciliteaza invatarea prin comparatie, centrata pe constientizarea asemanarilor si deosebirilor dintre unitatile informationale, de exemplu, in elaborarea definitiilor, in clasificare etc.

Teoria conditionarii operante

Conform legii efectului, formulata de Thorndike, comportamentul este modelat de consecintele sale.

Skinner credea ca scopul psihologiei era sa prezica si sa controleze comportamentul prin sistemul de inntariri si sanctiuni.

Intaririle sunt consecinte care cresc probabilitatea reaparitiei comportamentului, in doua moduri:

intariri pozitive, care incurajeaza comportamentele prin care se obtine o satisfactie;

intariri negative, care incurajeaza comportamentele prin care se evita o neplacere.

Intaririle pot fi naturale sau modelate educational, sub forma recompenselor pentru comportamentul dezirabil.

Atunci cand consecinata unui comportament este neplacuta, aversiva, scade probabilitatea repetarii acelui comportament.

Consecintele aversive (pedepse) pot fi, la randul lor, naturale sau modelate educational sub forma sanctiunilor.

Prin urmare, consecintele (contingentele) comportamentelor pot fi:

atractive, caz in care cresc probabilitatea reaparitiei comportamentului,

aversive, si atunci scad probabilitatea reaparitiei comportamentului.

Skinner considera ca intarirea are rolul esential in invatare.

Sanctiunile pot avea ca efect inhibarea unui comportament indezirabil, dar nu duc la invatarea celui dezirabil.

Principiile conditionarii operante sunt:

modelarea (formarea) - prin intarirea aproximarilor comportamentale succesive;

asamblarea (inlantuirea) - invatarea unor serii succesive de comportamente;

principiul lui Premack - un comportament preferat poate deveni intarire pentru unul mai putin atractiv (de exemplu jocul ca o consecinta a efectuarii temelor la scolarii mici sau discutia la telefon cu un prieten ca intarire /recompensa autoadministrata pentru studentul care a invatat ce si-a propus).

Eficienta educationala a intaririi pozitive a fost demonstrata pe baze experimentale prin modelarea unor comportamente complexe la animale. Comportamentul dezirabil era format prin recompensarea raspunsurilor care se apropiau succesiv de comportamentul corect ca aproximari succesive ale acestuia. Acest lucru este practicat in dresajul animalelor si in invatarea umana la varste mici.

Experimentele de tip formativ au evidentiat si influenta tipului de program de intarire utilizat asupra invatarii si rezistentei comportamentului.

Programele de intarire de tip instrumental sunt utilizate in invatarea deprinderilor.

Programele educationale de intarire a comportamentului pot utiliza:

intarirea continua - indeosebi in primele etape ale formarii deprinderilor,

intarirea intermitenta - pentru deprinderi formate sau in curs de automatizare.

Intarirea continua presupune ca fiecare aproximare a comportamentului corect sa fie recompensata.

Intarirea intermitenta, doar a unora din comportamentele corecte se poate aplica:

la intervale de timp sau

dupa un numar de comportamente corecte manifestate.

Atat intaririle la intervale de timp cat si cele raportate la un numar de comportamente pot fi aplicate in forma unor unitati fixe de timp sau rate comportamentale ori la intervale variabile de timp (neprevazute) ori dupa un numar variabil de comportamente.

Intaririle la intervale fixe pot produce, prin anticipare, un efect comportamental restrans doar la momentul recompensei. De exemplu, daca elevii ar fi verificati oral la intervale fixe, previzibile, ar putea ajunge in situatia sa invete doar unele lectii.

Pe de alta parte, intarirea la intervale fixe este utila atunci cand este nevoie sa invatam comportamente cu o anumita ritmicitate, sa formam obisnuinte. De exemplu, povestea citita la culcare poate intari comportamentul de pregatire pentru somn, la ore regulate, al copiilor.

Intarirea la intervale variabile este eficienta indeosebi in faza de automatizare a comportamentului si sustine rezistenta acestuia la stingere.

Cand aplicam intarirea dupa un numar fix de comportamente (de exemplu, notam cu un punct dupa ce elevul a oferit trei raspunsuri corecte) se produce o rata mai mare de raspunsuri dezirabile dar, comportamentul se stinge repede dupa incetarea intaririi.

Intarirea in proportii variabile produce o rata mare de raspunsuri foarte rezistente in timp.

Dupa cum am discutat in paragrafele anterioare, invatarea prin conditionare instrumentala sau operanta este un tip de invatare care poate fi utilizata cu succes dar nu acopera toata complexitatea invatarii umane.

Dezvoltari ulterioare ale programelor de intarire au condus la metode de invatare programata, prin care elevii pot invata independent, din manuale care modeleaza invatarea cu pasi mici, prin intarirea fiecarui comportament de achizitie corecta (competent).

2.Teorii sociale interactioniste

Invatare observationala (modelare)

A. Bandura (n.1925) considera bahaviorismul simplist, deoarece nu numai mediul determina personalitatea ci si invers, pe principiul unui determinism reciproc.

In contextul preocuparilor sale pentru problema agresivitatii, a realizat experimente prin care a demonstrat ca invatarea se produce prin observarea si imitarea comportamentelor altor persoane (modelare).

Unul din experimentele lui Bandura prezinta unor prescolari impartiti in trei grupuri un film cu un adult care se comporta agresiv:

1. primul grup a vazut ca agresorul a fost pedepsit;

2. al doilea grup a vazut ca agresorul a fost recompensat;

3. al treilea grup nu a vazut nici o consecinta a acestui comportament.

Grupul al II-lea, care a vazut agresorul recompensat, a manifestat ulterior un comportament mai agresiv, similar celui observat. Acest mod indirect de intarire a unui comportament a fost denumit intarire vicarianta.

Daca au fost recompensate, toate trei grupurile au manifestat comportamente agresive in proportii similare.

Conditiile modelarii eficiente sunt:

atentia - modulata de starea psihofiziologica si caracteristicile situatiei stimul (de exemplu, un stimul colorat sau o situatie dramatica);

memorarea - sub forma unor imagini sau descriptii verbale;

capacitatea de a reproduce din memorie modelul observat si a-l transfera in comportamentul propriu actual; sa poti realiza comportamentul, adica sa ai deprinderea de baza;

motivatia -implicata in selectia modelului si realizarea comportamentului.

Comportamentele pot fi antrenate prin modelare chiar si numai pe baza imaginii mentale a modelului.

Teoria lui Bandura este cunoscuta ca teoria invatarii sociale.

Invatarea sociala se realizeaza prin prin observarea si imitarea modelelor din mediul social, in doua faze:

achizitie - cand se invata comportamentul modelului;

performanta - cand se manifesta si se perfectioneaza comportamentul imitat..

Invatare experientiala

Invatarea prin experienta directa in conditii reale ori simulate este un tip de invatare care conduce la dezvoltare. Pentru parcurgerea unui ciclu de invatare complet sunt utilizate mai multe stiluri de invatare: divergent, asimilator, convergent si acomodativ.

Schema prezinta ciclul invatarii experientiale si stilurile de invatare.

(DEZVOLTARE)

Experientiere

(traire - a simti)

	Stil acomodativ		Stil divergent

Experimentare activa Observare pasiva

(aplicare - a face)    (reflectare - a privi)

Stil asimilator

Stil convergent

Conceptualizare

(abstractizare - a gandi)

Stiluri de invatare:

divergent - invatare prin experienta concreta si reflectare

asimilator - invatare prin abstractizare si generalizare

convergent - invatare prin aplicare creativa

acomodativ - dezvoltare prin invatare

Figura 5.Modelul invatarii experientiale (dupa Kolb, 1984)

3. Teorii cognitive ale invatarii

In psihologia cognitiva, invatarea este inteleasa ca proces cognitiv realizat de sistemul psihic in forme constiente / inconstiente, explicite / implicite.

Principalele tipuri de procesari pe care se bazeaza invatatrea cognitiva sunt asociate perceptiei si memoriei, in conditii atentionale.

Procesarile informationale realizate de sistemul psihic uman pot fi mai superficiale ori mai profunde, acestea din urma interesand mai multe straturi corticale si realizand o invatare temeinica si integrarea mentala a cunostintelor intr-un sistem coerent.

Studiile metacognitiei (Radu I., 1988; 200, Nelson si Narens, 1996) avanseaza; de asemenea, ipoteza multinivelara in activitatea cognitiva dupa modele mai simple    (binivelare), dar care ar putea fi generalizate. Aceste modele pot fi explicate cu trei ipoteze principale:

acceptorul actiunii - prin care controlam distanta dintre scop si satisfactie;

monitorul intern - accesul direct la sursa stocata;

mecanismul de inferenta ( Koriat, 1995, apud. I Radu, 2000) - avand ca rezultat un "insight" foarte precis.

MONITORIZARE

Estimarea Estimarea Increderea in

gadului progresului Impresia raspunsul dat

de dificultate in cunoastere ca stii

ACHIZITIE STOCARE REACTUALIZARE

inainte de in timpul cautare in raspuns

invatare invatarii memorie

Alocarea    Strategia

timpului de cautare

Alegerea strategiei    Incheierea Incheierea

(modului de procesare)    invatarii secventei

CONTROL

Figura 6. Autoreglarea activitatii de invatare

(dupa Nelson si Narens, 1996)