CONFORMITATE SI DEVIANTA

1. Delimitari conceptuale: conformitate, devianta, delincventa, marginalitate, anomie sociala
2. Masurarea deviantei. Dimensiuni ale conceptului.
3. Modele de conformitate

1. Delimitari conceptuale. Conformitate, devianta, delincventa, marginalitate

Conceptul de conformitate desemneaza tendinta comportamentului unui individ de a fi in concordanta cu regulile prescrise, cu normele grupului, a societatii din care face parte. Conformitatea se deosebeste de conformism, care consta in acceptarea mecanica a unor obiceiuri impotriva propriilor convingeri ale individului.

Devianta reprezinta tocmai opusul conformitatii, adica nonconformitatea cu normele sociale. O asemenea nonconformitate vizeaza atat actele de incalcare flagranta a legilor si regulilor de conduita sociala sau actiunile care tind sa le schimbe si sa le inlocuiasca cu altele, cat si tipurile de comportament care se abat de la conduita permisibila social "medie" sau "normala".

In acest sens devianta include o gama foarte larga      de conduite, de la cele excentric sau bizare (tinuta inadecvata, limbaj nonconformist) incompatibile cu "codurile culturale" ale grupului, la cele asa-zis imorale (indecenta, obscenitatea) care nu sunt intotdeauna sanctionate de lege si pana la actele cu caracter antisocial (actele infractionale) sau asociale (bolile psihice).

Teoria sociologica concepe fenomenul devianti in doua sensuri:

1. In sens restrans prioritar normativ, care acorda actelor de incalcare a normelor semnificatii exclusiv negative - "devianta negativa". In acest sens devianta este conceputa ca transgresare a normelor sociale acceptate, ceea ce echivaleaza cu un prejudiciu pentru societate.
2. In sens mai larg, care apreciaza ca pozitive actiunile de eludare sau revolta contra normelor, calificandu-le ca actiuni inovatoare sau revolutionare.

Utilizat pentru prima data, in mod implicit de catre E. Durkheim, in legatura cu starea de anomie , termenul de devianta a fost consacrat in sociologie mai ales prin lucrarile sociologului american Talcot Parsons, care il utilizeaza complementar cu cel de control social.

Devianta este facilitata fie de lipsa de claritate sau consistenta a prescriptiilor normative, fie de incompatibilitatea acestora cu asteptarile individului, fie de schimbarea valorilor ce determina obiectivele unui individ sau grup, fie de agentii, mecanismele care incurajeaza sau descurajeaza tendintele de nonconformitate.

Extensia pana la care un comportament poate fi apreciat ca deviant depinde de coeziunea grupului, de gradul sau de tolerantasi de mijloacele de control social (sanctiunile) pe care le are la dispozitie. Ceea ce intr-un grup social apare ca deviant, in altul constituie un comportament obisnuit.

De asemenea, indivizii nu sunt socializati intr-o cultura comuna unei singure sau intregi societati, ci intr-o serie de subculturi sau culturi diferite. Tocmai de aceea devianta nu poate fi luata in considerare decat in contextul unei definitii sociale care tine seama de relatiile dintre indivizii care se angajeaza in anumite tipuri de comportamente si comunitatea sociala care defineste aceste comportamente.

In majoritatea societatilor exista un conflict intre cultura dominanta si diversele subculturi deviante (banda, coltul strazii), intr socializarea concordanta si cea discordanta. Acest conflict, interiorizat de individ ii produce o stare de ambivalenta atitudinala, facandu-l sa oscileze intre normele de conduita a fiecaruia dintre ele. Raportandu-se la ambele categorii de norme, individul se marginalizeaza.

Marginalitatea este o stare conflictuala resimtita de individ datorita participarii lui la doua culturi diferite cu norme distincte.

De regula marginalitatea se asociaza cu lipsa conditiilor sociale de viata (economice, rezidentiale, educationale etc.). ea are ca efect izolarea sociala, alienarea, inadaptarea, integrarea sociala. Un caz particular de marginalizare este starea de dezorientare si ambivalenta in care se gaseste un individ sau grup plasat in alta societate decat cea de origine (emigranti sau imgrantii rurali) si care au de facut fata unor situatii noi. Plasat in astfel de situatii noi, cu norme si valori diferite, cu o cultura diferita, individul se confrunta cu dificultatea asimilarii la ceea ce are drept consecinta neacceptarea sa cu drepturi depline la resursele si valorile societatii, ceea ce il elimina la "periferie".

In stansa legatura cu conceptul de marginalitate se afla si cel de "grup stradal" sau "grup delincvent" considerat de multi autori (W. Whyte, A. Cohen etc.) ca fiind un element favorizant in producerea unor comportamente deviante sau delincvente. Grupul stradal sau delincvent, acesa "mica societat de la coltul strazii", cum o defineste W. Whyte (reprezentant al Scolii de la Chicago), este alcatuit dintr-un numar variabil de membrii, fiecare avand un statut si rol bine determinat, conducerea lui fiind preluata de un lider. De multe ori in aceste grupuri "de la marginea stazii" se declanseaza o serie de actiuni delincvente cu periculozitate sociala ridicata, conducand la transformarea lor in grupuri criminale.

Din perspectiva sociologiei delincventei, marginalitatea este echivalenta cu starea de inadaptare sociala. Ea genereaza, in majoritatea cazurilor, delincventa. Daca pe plan psihologic marginalitatea produce o stare de disconfort emotional, in plan social ea prejudiciaza ordinea sociala.

Teoria sociologica considera ca marginalitatea este, in general, produsul unei stari sociale, denumita anomie caracterizata prin absenta sau conflictul normelor si a standardelor comune de comportament si aspiratie.

Deci anomia nu este o proprietate a comportamentului individual, ci este o caracteristica a structurii sociale, definita prin dezorganizare, prin conflict social (schimbari sociale bruste, stari anarhice in care prevaleaza dezordinea si absenta unor norme precise, impartasite de toti membrii societatii).

E. Durkheim a utilizat pentru prima data conceptul de anomie intelegand prin el acea stare a organizarii sociale lipsita de coeziune, datorita pierderii caracterului reglativ al vechilor norme si intarzierii aparitiei unor norme noi.

R. K. Metorn considera ca situatiile anomice izvorasc din lipsa de aderare a imprejurarilor sociale obiective la asteptarile indivizilor de a realiza scopurile spre care valorile culturale ale grupului ii indeamna sa aspire. In consecinta unii indivizi ajung sa utilizeze mijloace ilegitime pentru atingerea scopurilor personale, ajungandu-se la comportamente deviante sau delincvente care afecteaza ordinea sociala.

Anomia este deci un factor generator de delincventa si nu invers, fiind caracteristic societatilor in care exista multiple conflicte intre doua sau mai multe sisteme normative sau in conditiile in care sistemul normativ dominant inceteaza temporar sa isi exercite influenta.

Tipologia modurilor de adaptare individuala (in conceptia lui R. K. Merton)

+ conformitate / - nonconformitate cu scopurile si mijloacele institutionale

Delincventa reprezinta o forma particulara a deviantei sociale care include o serie de comportamente si conduite cu un grad ridicat de periculozitate sociala, intrucat incalca si violeaza regulile si normele juridice penale prin care sunt aparate si protejate cele mai importante valori si relatii sociale (proprietate, familia, viata, sanatatea, libertatea, demnitatea, statul, societatea etc.).

Aceasta este delincventa, infractionalitatea sau criminalitatea, care spre deosebire de devianta sociala are o serie de trasaturi distincte:

1. este un fenomen social obiectiv si material, dar in acelas timp antisocial si deosebit de periculor atat prin consecintele ale negative si distructiveraportat la ordinea sociala, cat si prin reactia sociala pe care o provoaca si prin sanctiunile represiv-coercitive adoptate.
2. Delincventa include acele acte care, violand regulile de drpt cu caracter penal, impun adoptarea unor sanctiuni organizate de cele mai multe ori represive, care sunt aplicate prin intermediul agentilor specializati ai controlului social (politie, justitie etc.). Delincventa sau devianta sociala penala nu este definita de "eticheta" sau "reactia sociala" a membrilor societatii, ci prin raportul cu normele juridice penale care sunt violate.
3. delincventa (criminalitatea) este contituita din ansamblul actelor si faptlor antisociale care intra sub normelor penale savarsite de diferiti indivizi intr-o anumita societate (sara), intr-un anumit interval de timp (de regula un an). Ea include deci totalitatea delictelor si crimelor savarsite, care sunt diferite ca natura, intensitate si gravitate.

2. Dimensiuni ale criminalitatii. Masurarea criminalitatii

1. dimensiunea statistica evidentieaza starea si dinamica delincventei in timp si spatiu, prin evaluarea si masurarea in procente, medii, serii de distributii si indici a diferitelor delicte si crime, precum si corelarea lor cu o serie de indicatori cu caracter social, ecologic, cultural, geografic etc.
2. dimensiunea juridica evidentieaza tipul normelor juridice violate prin acte si fapte antisociale, periculozitatea sociala a acestora, gravitatea prejudiciilor produse, intensitatea si felul sanctiunilor adoptate, modalitatile de resocializare a persoanlor delincvente.
3. Dimensiunea sociologica este centrata pe identificarea, explicare si prevenirea sociala a delictelor si crimelor, in raport cu multiplele aspecte de inadaptare, dezorganizare si devianta existente in societate si cu formele reactiei sociale fata de delicte.
4. Dimensiunea psihologica, care evidentieaza structura personalitatii individului delincvent si a individului normal, motivatia si mobilurile comiterii delictului

Pag 8

3. Modele de conformitate

1. In functie de tipul societatii

Sensibilitatea fata de comportamentul conform normelor si legilor difera in functie de stabilitatea si rezistenta societatii, precum si in functie de imaginea ei despre valorile adecvate si comportamentul corect. Din acest punct de vedere exista doza cazuri extreme:

1. societati rigide - caracterizate printr-o sensibilitate exagerata fata de afirmarea individualitatii si ideilor straine (ex. Tarile foste socialiste, URSS)
2. societati pemisive - in care exista un interes relativ mic pentru devianta, iar devianta nu presupune sanctiuni si stigmetizare.

2. Modelul triunghiular

R. H. Willis dezvolta o teorie care prezinta o alternativa a modelului de intelegere a conformitatii ca fiind inscrisa pe o singura dimensiune care ar avea la un pol conformitatea totala si la celalalt pol nonconformitatea deplina. Noul model distinge doua tipuri de raspuns care se inscriu in afara cadrelor conformitatii: independenta si anticonformitate.

Dupa parerea lui Willis sunt tipuri principale de raspuns la influenta socialului:

Conformitatea - care se refera la un comportament in directia unei asteptari sociale

Anticonformitatea - care se refera la o miscare in alta directie decat aceea a asteptarii sociale

Independenta - cuprinde comportamentele lipsite de consistenta spre asteptarile sociale sau la alta directie decat acestea