Clasele in societatile moderne. Schimbari in structura de clasa.

Clasele in societatile moderne. Schimbari in structura de clasa.

Sfarsitul secolului al XX-lea si debutul secolului al XXI-lea se caracterizeaza prin schimbari majore in structurile de clasa in societatile europene si nord-americane. Exista chiar unele voci care sustin ca, in societatile occidentale, clasa a devenit relativ neimportanta (apud Giddens, ed.cit., 273). Pentru a vedea de ce si in ce masura este adevarat acest lucru sa vedem care sunt schimbarile in structurile de clasa.

Modelul "clasic" de diviziune de clasa in societatile moderne ale secolului al XX-lea include clasa superioara, cea de mijloc si clasa muncitoare. La aceste trei se mai adauga subclasa minoritatilor etnice lipsite de privilegii sau a muncitorilor imigranti. O prima distinctie intre aceste clase o introduce modul de obtinere a venitului. Astfel, daca averea se refera la toate bunurile pe care le poseda indivizii (tot ceea ce poate fi vandut : pamant, case, actiuni, conturi in banca), venitul se refera la banii castigati din salarii (care provin din ocupatiile platite) plus banii care deriva din investitii (dobanzi sau dividende) si chirii. In timp ce clasa de mijloc si cea muncitoare dobandesc toti banii de pe urma muncii lor, clasa bogata obtine cea mai mare parte a venitului sau din investitii. Sa caracterizam, pe scurt, principalele clase sociale.

Initial, in secolul al XX-lea, sociologii au identificat existenta a trei sectoare ale clasei superioare : marii proprietari de pamant, antreprenorii financiari si industriasii. Numai primii se considerau a fi o aristocratie, dar, in timp, aceasta etichetare s-a extins si asupra celorlalte doua sectoare (apud J.Scott, 1991, "Who Rules Britain"). In prezent, sustine Scott, latifundiarii au disparut ca segment separat al clasei superioare. Majoritatea vechilor proprietati funciare au devenit proprietate publica. Ceea ce caracterizeaza clasa superioara astazi este insa tendinta de a face divizari de statut foarte clare in interesul clasei, intre "noii imbogatiti" (priviti adesea cu oarecare dispret) si cei cu averi mostenite.

Clasa de mijloc este "clasa gulerelor albe" care cunoaste o crestere semnificativa spre sfarsitul secolului al XX-lea. In structura clasei de mijloc, A.J.Fielding (1995, "Migration and Middle Class Formation in England and Wales") si J.H.Goldthorpe (1988, "Social Mobility and Class Structure in Modern Britain") disting trei sectoare distincte in interiorul clasei de mijloc : vechea clasa de mijloc, clasa mijlocie de sus si clasa mijlocie de jos.

In timp ce vechea clasa de mijloc este alcatuita din patronii independenti, posesori ai unor mici afaceri, proprietari de magazine locale si mici ferme, clasa mijlocie de sus este, in acceptiunea lui Goldthorpe, "clasa de servicii" si este formata din lucratorii profesionisti, manageriali si tehnici. Ei ofera cunostinte specializate si know-how managerial (pricepere in conducere), in schimbul carora se bucura de privilegii care include salarii mari, siguranta locului de munca si sporuri la salarii cum ar fi drepturi la pensii private (apud Giddens, 1997/2001, 278). Clasa mijlocie de jos are un caracter divers : cuprinde functionari, profesori, reprezentanti de vanzari etc. Acestia sunt pusi, daca ii analizam in termenii teoriei lui Parkin, in situatii de "inchidere dubla" : multi oameni din clasa mijlocie de jos se identifica cu aceleasi valori ca si cei aflati in functii mai bine platite, dar este posibil sa realizeze ca traiesc din venituri aflate sub cele ale muncitorilor manuali, mai bine platiti (ibidem).

Clasa muncitoare este clasa "gulerelor albastre", alcatuita din persoanele cu ocupatii manuale. Giddens identifica tendinta catre diviziuni si in cadrul acestei clase. El vorbeste, astfel, despre clasa muncitoare de sus, sau aristocratia muncii, si clasa muncitoare de jos. Prima include muncitorii calificati ce au venituri mai ridicate, conditii de munca superioare si o siguranta mare a slujbei. Desi anumite meserii ce presupuneau calificare si aptitudini deosebite (ca de exemplu, tipografia) au fost subminate de dezvoltarea tehnologiei, marea masa a clasei muncitoare de sus nu a fost afectata de somaj. Clasa muncitoare de jos cuprinde persoanele care se afla in slujbe necalificate sau semicalificate pentru care este nevoie de o minima pregatire. Ei lucreaza atat in sectoarele centrale ale economiei, cat si in sectoarele periferice. In acestea din urma, locurile de munca sunt nesigure, castigurile sunt scazute si exista un procent mare de muncitori cu o jumatate de norma. In sectoarele centrale ale economiei sunt angajati in general muncitorii calficati, semi-calficati si necalificati - in marea lor majoritate, barbati de rasa alba, atrage atentia Giddens. Aceste sectoare sunt in general, sindicalizate.

In ceea ce priveste subclasa, membrii acesteia au conditii de munca si standarde de viata mult mai scazute decat majoritatea populatiei. Este cazul muncitorilor imigranti din Franta (muncitorii algerieni), Germania (muncitorii turci) sau al minoritatilor etnice lipsite de privilegii, ca de exemplu, negrii si asiaticii din Marea Britanie. Dar cea mai furtunoasa dezbatere sociologica referitoare la natura subclaselor are loc in S.U.A. si se refera la pozitia negrilor saraci care traiesc in ghetouri urbane. S-au conturat doua pozitii dihotomice.

Pe de o parte, W.Wilson (1978, "The Declining Significance of Race. Blacks and Changing American Institution"), afirma ca afro-americanii care locuiesc in ghetourile urbane sunt conditionati de factori economici (de clasa) si nu discriminarea activa (de rasa). Ca argument, Wilson indica noua clasa de mijloc de negri (profesionisti si "gulere albe") care a luat fiinta dupa 1960. Concluzia sociologului american este ca vechile bariere rasiste dispar, iar o parte din negri continua sa locuiasca in ghetouri ca urmare a dezavantajelor economice. Pe de alta parte Ch.Murray, desi este de acord cu Wilson in privinta existentei unei subclase negre in majoritatea oraselor mari, el sustine insa ca "afro-americanii se afla la limita de jos a societatii ca rezultat al insasi politicii de asistenta sociala, menite sa-i ajute sa-si imbunatateasca situatia. Oamenii devin dependenti de ajutoarele sociale si isi construiesc o "cultura a saraciei" in jurul unei atari dependente de asistenta sociala. Dupa aceea, ei au putine stimulente pentru a gasi slujbe pentru a-si construi comunitati solide sau a-si intemeia casatorii stabile" (ibidem, 280).

Ce se intampla insa in structurile acestor clase sociale la inceputul secolului al XXI-lea? Goldthorpe (1988) creioneaza o schema a claselor in societatile moderne, schema ce nu mai cuprinde o clasa superioara, ci doar o "clasa de servicii" alcatuita, la cele mai inalte niveluri ale sale, din manageri de afaceri, profesionisti sau administratori cu inalte calificari. John Scott (1991) considera insa indoielnica opinia conform careia nu mai exista o clasa superioara distincta : "in prezent, clasa superioara si-a schimbat forma, dar isi pastreaza pozitia distincta". Ea este alcatuita din oameni uniti printr-o "constelatie de interese", de puterea marilor afaceri. "Capitalistii financiari" sunt o categorie ce include executivi de rang inalt din cadrul marilor corporatii, oameni care conduc companii de asigurari si alte organizatii, persoane care sunt "distinsi actionari institutionali". Acestia, spune Scott, reprezinta baza clasei superioare in prezent. In ultimii ani, s-a conturat o clasa specifica, "clasa manageriala experta" a expertilor si a managerilor care isi dobandesc pozitia ca urmare a acreditivelor lor (diplome si grade). Ei au cariere relativ sigure, bine platite. Sociologii isi pun intrebarea daca, faptul ca in prezent multi oameni au slujbe nemanuale ii plaseaza sau nu pe acestia din clasa muncitoare in clasa de mijloc. Desi exista si in acest caz divergente de opinii intre analistii sociali, s-a conturat insa opinia potrivit careia s-a produs o feminizare a muncii de tip gulere albe, de rutina. In plus, sustine Harry Braverman (1974), pe masura ce a fost introdusa noua tehnologie care a preluat o parte din atributiile muncii, s-a produs o decalificare a angajatilor (calificarile acestora devenind demodate). Exemplul dat de Braverman se refera la munca de secretariat in birouri : "calcularea, scrierea si abilitatile organizationale au fost partial inlocuite prin introducerea masinilor de scris, a masinilor de calculat, a aparatelor de fotocopiat si, mai recent, a computerelor" (ibidem, 282).

Braverman a exagerat, sustin majoritatea sociologilor pentru ca ocupatiile nu devin decalificate ci recalificate : este nevoie de o calificare superioara pe masura ce tehnologia evolueaza. "In plus, clasa sociala a unui individ casatorit depinde, de asemenea, de slujba sotiei. Femeile care au slujbe nemanuale de rutina sunt deseori casatorite cu barbati ce detin posturi mai inalte de tip "gulere albe" : familia in ansamblu apartine clasei de mijloc" (ibidem, 283).

Plecand de la studiile lui R.Crompton si G.Jones (1984) si G.Marshall (1988), A.Giddens (1997/2001) observa ca cu cat procentul de oameni care detin posturi de functionari si de secretariat a crescut, cu atat a sporit procentul de femei in aceste ocupatii - si au devenit mai rutinate aceste ocupatii. De asemenea, femeile depasesc cu mult numarul barbatilor in posturile de la niveluri inferioare in sectorul in extindere al marketingului, al industriilor cu amanuntul si de divertisment. Slujbe precum cele de asistent de vanzari, sau casiera de magazin sunt, in mare masura ocupate de femei. (p.282)

Referitor la evolutia "gulerelor albastre", ca urmare a cresterii a standardului de viata al muncitorilor manuali (ei sunt, in proportie majoritara, proprietari ai caselor in care locuiesc, dispun de automobile, televizoare, telefoane mobile si de toata gama bunurilor electro-casnice), sociologii sugereaza aparitia unei clase muncitoare definita drept o "societate de clasa mai mijlocie". Este asa numita "teza a imburghezirii", o comparatie cu termenul marxist : tot asa cum imburghezirea inseamna a deveni mai burghez, prosperitatea "gulerelor albastre" ii conduc pe acestia catre "a deveni mai clasa de mijloc".

Studiile lui J.Goldthorpe, insa, demonstreaza ca teza imburghezirii este falsa, iar acesti lucratori situati in slujbe bine platite (chiar mai bine recompensate decat unele slujbe ale "gulerelor albe") nu pot deveni o clasa de mijloc. Explicatia lui Goldthorpe este urmatoarea : acesti lucratori au o "atitudine instrumentala" fata de munca lor, pe care o considera un mijloc de atingere a unui scop imediat (castiguri mai mari). Acesti lucratori nu aspira sa urce pe scara sociala, tot ceea ce isi doresc este sa-si insuseasca tot mai multe bunuri si posesiuni.

In 1984 in "Divisions of Labour", Ray Pahl evidentiaza un anumit tip de stratificare in interiorul clasei muncitoare, o "schisma" intre familiile "legate de slujbe" si familiile "sarace in slujbe". Primul tip de familie circumscrie situatia in care ambii parteneri au slujbe stabile si, prin aceasta, au un stil de viata acceptabil. La celalalt pol sunt familiile "sarace in slujbe" si care, din acest motiv, isi asigura cu greu conditiile minime de subzistenta.