DELINCVENTA - EFECT AL ESECULUI SCOLAR

DELINCVENTA - EFECT AL ESECULUI SCOLAR

1. Devianta scolara si delincventa juvenila

Manifestarile cu aspect predelictual si cele infractionale rezulta, de obicei, din interactiunea unor cauze individuale si sociale cu o serie de conditii favorizante. Cauzele individuale atrag atentia atat asupra unor posibile determinari ereditare (conditii interne predispozante), cat si asupra formarii nefavorabile, la un moment dat, a personalitatii tanarului sub influenta unor factori de mediu negativi, fapt ce duce la imprimarea in comportamentul sau a unor orientari antisociale. Cauzele sociale vizeaza, de regula, influentele nocive ale situatiilor concrete de viata in care s-a aflat tanarul inainte de comiterea conduitei deviante. Conditiile favorizante cuprind, de fapt, acele imprejurari si situatii externe care faciliteaza comiterea delictului (producerea faptei propriu-zise). Notiunea de cauzalitate nu poate fi redusa, asadar, in acest domeniu al deviantei comportamentale, la o singura cauza fundamentala, ci presupune un complex de conditii, de actiuni si motivatii particulare. Desigur, este greu de surprins ponderea acestor factori individuali, sociali si favorizanti in determinarea si dezvoltarea conduitei deviante. Tendintei unor specialisti de a pune un accent prea mare pe rolul factorilor sociali (sau externi) ii raspund altii, care atrag atentia asupra faptului ca factorii externi actioneaza intotdeauna prin intermediul conditiilor interne, neuro-psihice: 'Orice fenomen psihic este determinat in ultima instanta de actiunea externa, dar orice actiune externa determina actul psihic (deci si actele deviante) numai mijlocit, reflectadu-se prin insusirile, starile si activitatea psihica a persoanei care este supusa acestei actiuni' . Numai asa ne putem explica de ce dintre doua persoane aflate in aceleasi conditii de mediu defavorizant , doar una se hotaraste sa recurga la conduite deviante (sau aberante). Cand motivatiile individuale devin presante (de exemplu, dorinta excesiva a persoanei de a obtine diferite satisfactii prin bani, drog, sex etc.), 'factorii ambientali de precipitare' pot inspira sau declansa actul deviant, oferind mijloacele prin care delincventa se perpetueaza.
O discutie pertinenta asupra cauzelor comportamentelor deviante la elevi pretinde, asadar, o considerare simultana a celor trei grupe de factori, mentionati: tendintele ereditare (conditiile interne predispozante) se realizeaza si se manifesta intotdeauna intr-un mod diferit, in dependenta de antecedentele dezvoltarii individuale, de evenimentele copilariei si de mediul in care traieste copilul (sau tanarul in cauza). Fiecare caz de inadaptare scolara are, prin urmare, o 'istorie' proprie, care impune o interpretare psiho-genetica, dinamica si functionala a inadaptarii scolare.
Pentru a fi luate masurile profilactice necesare scaderii numarului de conduite deviante in scoala, trebuie sa se puna in discutie, fie si succint, rolul factorilor individuali (sau interni) si al celor sociali (sau externi) in determinarea acestor conduite.
A. Factorii individuali tin de capacitatea personala a fiecarui elev de a reactiona, adica de resursele personale, de bogatia si calitatea 'schemelor de adaptare' ; astfel, unii elevi au un potential mai mare de adaptare (de maleabilitate, comunicare, acceptare a interdictiilor, de toleranta la frustrare), iar altii unul mai redus (sunt mai rigizi, mai intoleranti, mai putin permisivi in raportul cu ceilalti), in general, acesti factori individuali pot fi grupati in doua categorii:

factori constitutionali, dependenti de zestrea ereditara si de structura neuro-psihica a copilului (de exemplu, debilitate mentala, hiper-emotivitate, autism, tendinte agresive etc.);

unele particularitati ale personalitatii in formare (de exemplu, diferite tulburari de caracter sau atitudini negative, formate sub influenta unor factori defavorabili ai mediului).

1. Determinarile ereditare, desi importante, nu trebuie sa duca la exagerari de genul: 'inadaptat prin nastere', care favorizeaza un anumit 'fatalism' educational. Adevarul este ca factorii ereditari actioneaza nu direct, ci prin intermediul celor de mediu, care vor favoriza sau nu exprimarea acelor ereditari. a. Deficientele intelectuale

Reprezinta o premisa a deviantei comportamentale, mai ales atunci cand nivelul mintal scazut se asociaza cu tulburari afective si cu conditii defavorabile de mediu. Deficientele intelectuale exprima, de regula, dificultatea sau imposibilitatea celui in cauza de anticipare, pe plan mental, a urmarilor inevitabile ale atitudinilor deviante adoptate. Altfel spus, ele exprima slaba capacitate de a trai anticipativ o serie intreaga de efecte sau stari emotive, motiv pentru care persoana respectiva traieste mai mult 'in prezent', sub presiunea pulsiunilor si trebuintelor sale primare. b. Modificari accentuate ale vietii afective si ale vointei. Dintre aceste modificari, cu un puternic substrat ereditar, mentionam: toleranta foarte scazuta la frustrare , o pronuntata labilitate afectiva , un potential agresiv ridicat, indiferenta afectiva (absenta emotiilor altruiste).
Se stie ca sentimentul de frustrare exprima starea noastra de disconfort in raport cu o trebuinta sau aspiratie care, din diferite motive, nu a fost satisfacuta. Oamenii au diferite praguri de rezistenta la privare (frustrare), in functie de cat de mult sunt dispusi sa realizeze un dialog flexibil cu ceilalti, respectiv de a face schimburi de valori materiale si spirituale cu cei care ii inconjoara. Elevii 'problema' sub raport comportamental (disciplinar) sunt, de obicei, persoane incorsetate de egoism in interpretarea situatiilor sociale, sunt persoane dominate de incapacitatea de a se detasa de propriile trairi si tendinte egocentrice, ceea ce le determina sa creada ca au numai drepturi, nu si indatoriri. Incapacitatea de a accepta o frustrare, un repros sau sugestie constructiva ii face pe acesti elevi sa recurga la incercari de satisfacere a trebuintelor lor egoiste pe alte cai decat cele legale.
Labilitatea afectiva reprezinta una din caracteristicile personalitatii delincventilor, ea manifestandu-se prin : sugestionarea rapida in raport cu impresiile de moment formate , reactii imprevizibile (datorate insuficientei dezvoltari a autocontrolului afectiv), lipsa unei autonomii afective (determinate de o slaba dezvoltare a emotiilor si sentimentelor superioare, indeosebi a celor morale).
Fenomenul de agresivitate, determinat de instabilitatea emotiva si de o structura dizarmonica de personalitate de tipul psihopatiei impulsive, sta la originea multor devieri comportamentale.
2. Se constata faptul ca, in numeroase cazuri, delincventa juvenila este precedata de tulburari de caracter care apoi, prin cronicizare, s-au fixat in structura caracterului respectivilor minori.Trasaturi ca, respingerea sarcinilor si rolurilor propuse de parinti sau profesori, care exprima insolenta, voluntarismul afectiv, opozitia fata de incercarile educative ale adultilor se obiectiveaza, in diferite reactii si acte predelictuale care apoi, se structureaza in personalitatea tanarului, dand nastere la ceea ce se cheama un caracter deficitar.
B. O discutie asupra factorilor externi in determinarea conduitelor de dezadaptare scolara este motivata de faptul constatat de atatea ori ca motivatia elevului pentru invatare, perseverenta acestuia in activitate, atitudinea sa fata de scoala sunt in relatie stransa cu realitatea psihopedagogica din scoala, cu climatul afectiv din familie, cu gradul de dificultate al activitatii scolare impuse de profesori sau parinti.
1. Factori psiho-pedagogici de ordin familial.

Familia, prin tonalitatea si atmosfera sa afectiva, prin dimensiunea sa culturala si gradul ei de integrare sociala, constituie un mediu educativ determinant. Orice dezacorduri si tensiuni existente in mediul familial vor genera in constiinta copilului indoieli, reticente sau reactii de inadaptare. Dintre factorii familiali care pot genera tulburari comportamentale la copii, mentionam:
a. Deficite de climat familial si de structura familiala. Familia reprezinta o personalitate colectiva, a carei armonie generala influenteaza echilibrul psihologic al fiecareia dintre parti. Faptele de viata arata, in acest sens, ca diferitele insusiri moral-volitive ale copilului, cum ar fi, de exemplu, initiativa si fermitatea in actiuni, curiozitatea , spiritul obiectiv de autoevaluare etc. depind de o serie de trasaturi pe care le are familia in care copilul traieste. Exista familii reprimatoare, care inabusa spiritul de independenta al copilului si familii liberale, care dezvolta initiativele acestuia. De asemenea, sunt familii integrate social, sigure de ele, care prezinta un grad ridicat de receptivitate sociala, si familii la limita integrarii, nesigure, inchistate, refractare la tot ce apare nou pe plan social. Nu mai putin interesante sunt asa-numitele familii active si pasive. In cazul celor active, principala insusire este aceea de a se afirma, de a lupta cu greutatile, de a se impune, in sensul bun al cuvantului, in societate. Ele incurajeaza formarea la membrii mai tineri ai familiei a dinamismului, a increderii in sine, a motivatiei muncii. Familiile pasive, indiferente, indolente, genereaza sentimentul de esec, de neincredere in viata, de descurajare in lupta cu obstacolele intalnite in activitate.
Parintii formeaza, miezul grupului familial. Absenta temporara a unuia dintre parinti, situatia de deces a unuia sau a ambilor parinti etc. reprezinta tot atatea conditii cu rasunet diferit asupra mediului familial si al echilibrului psihic al copilului, in familia adoptiva, de exemplu, alcatuita de obicei din parinti mai varstnici si dintr-un singur copil, infiat sau luat sub ocrotire, intreaga afectiune si grija se indreapta de regula spre acest copil. Saturat si plictisit de atatea atentii, copilul va adopta atitudinea minimei rezistente fata de greutati, fata de efort. In familiile disociate, deseori cei doi parinti, desi despartiti, revendica, in aceeasi masura, copilul, fiecare dintre ei cautand sa-1 atraga de partea lui si sa-l instige impotriva celuilalt, pentru a-1 compromite. Impresionante sunt, in aceasta privinta, cazurile acelor copii deveniti confidentul unuia sau altuia dintre parinti: aflati in postura de consolator, de 'suport afectiv' al unuia dintre parinti, acesti copii isi dau seama de prabusirea conditiilor securitatii vietii lor de familie, ceea ce-i face sa devina blazati si neincrezatori in oameni. In cazul copiilor orfani sau abandonati, care se afla in grija asistentei publice, cu toata atentia care li se acorda aici, le lipseste tocmai mediul afectiv familial. De aceea, din randul acestora se detaseaza, uneori, copilul depresiv, descurajat, aflat in continua cautare de afectivitate, de incredere si intelegere din partea celor din jur. Familiile reconstituite din persoane divortate, cu copii rezultati din casatorii anterioare, vin de obicei cu principii si deprinderi de educatie total diferite, fapt ce poate favoriza o atmosfera de nesiguranta si neliniste sau aparitia unor conflicte si tensiuni fie intre parinti, fie intre parinti si copii. O situatie speciala o reprezinta acele familii cu o ambianta a caminului apasatoare, ca rezultat al unor certuri continue dintre parinti. Aceste familii creeaza un mediu nefavorabil dezvoltarii psihice normale a copilului, o atmosfera familiala prea trista sau prea agitata, caracterizata de certuri, injurii, brutalitati care se rasfrang in sens negativ asupra psihicului copilului, provocandu-i tulburari emotionale puternice
b. Copilul si divergentele educative dintre membrii adulti ai familiei.

Este stiut ca mediul familial nu se limiteaza strict la membrii grupului familial (adica numai la parinti si copii). Cel mai adesea si alti adulti, cum ar fi: bunici, matusi, unchi, veri, prieteni, vecini iau parte, in mod permanent sau doar din cand in cand, la viata familiei respective. Aceste persoane pot sa joace un rol important influentand, in unele cazuri, natura relatiilor copilului cu parintii. Sunt familii in care cea mai mica masura de ordin educativ starneste strigatele de indignare ale bunicilor, unchilor, matuselor, prietenilor etc., care isi prezinta opiniile, se contrazic, reproseaza severitatea sau indulgenta, sugereaza sisteme si solutii salvatoare. Copiii mici sunt mesteri mari cand este vorba sa profite de aceste divergente pentru a se elibera de orice regula. De cele mai multe ori, insa bunicii constituie o sursa de experienta bogata si pretioasa pentru copil. Astfel, pentru copiii dintr-o familie numeroasa, bunicii ofera acel 'surplus de camin', care completeaza si intregeste mediul familial propriu-zis si in care fiecare dintre copii se bucura de o atentie egala. Copilul gelos, care considera ca alt copil (frate sau sora) i-a luat locul in inima parintilor sai, vine la bunici, unde gaseste un loc de refugiu. Este adevarat insa ca uneori bunicii se arata deosebit de protectori si de ingaduitori cu nepotii, ocrotindu-i si aparandu-i de pedepsele parintilor lor si atunci cand nu ar trebui. Desigur, astfel de interventii directe in atributiile parintilor clatina autoritatea acestora, schimba pozitia copilului fata de parinti, perturba relatiile familiale, dand nastere la tensiuni si conflicte de pe urma carora va suferi, in primul rand, copilul. De asemenea, bunicii prea ingaduitori, care permit copilului sa se manifeste oricum, educa nepoti prea alintati, obraznici. c. Grupul fratern.

In familie, copilul sufera influenta nu numai a membrilor adulti, ci si a celorlalti copii (frati si surori, verisori etc.). Aceste influente depind de numarul copiilor in familie, de varsta si sexul fiecaruia, de pozitia copiilor in colectivul familial. Faptul, de exemplu, ca un copil mai are 3-4 frati si surori, il face sa intre in relatii umane mai bogate (mai variate), in comparatie cu copilul unic in familie (si anume sa cunoasca experienta rivalitatii, a competitiei, dar si raporturile de colaborare, de solidaritate la nevoi). Adesea, in sanul familiei isi fac simtita prezenta, printre copii, unele grupuri ostile : cel al copiilor mici impotriva celor mari, al fetelor impotriva baietilor, al fratilor impotriva verilor etc. Faptele de viata arata ca, de cele mai multe ori, conflictele dintre frati sunt determinate de pozitia copilului pe scara varstei. Cel mai mare, de pilda, care a avut la un moment dat totul (atentie, dragoste etc.) traieste, din momentul aparitiei urmatorului copil cu care trebuie sa imparta dragostea parintilor, puternice sentimente de gelozie. El poate ajunge chiar sa creada ca este ignorat, respins de parinti, ceea ce-1 va face sa-si urasca fratele mai mic, sa se inchida in sine si sa-si neglijeze obligatiile scolare. Copilul cel mai mic din familie ocupa si el o pozitie aparte si destul de primejdioasa in colectivul familial. El ajunge in situatia de a fi rasfatatul familiei, fiind inconjurat de cele mai calde sentimente de duiosie si dragoste din partea parintilor, in felul acesta, el isi va dezvolta la maximum 'firea voluntara', devenind impulsiv, revendicativ, obraznic in relatiile cu cei din jur. Fratii lui mai mari sau cei intermediari de obicei nu-1 iubesc, asociindu-se pentru a-1 exclude din grupul lor, sau pentru a rezista mai bine in fata presiunilor parintilor. Problemele cele mai mari le ridica insa, pentru viata grupului familial, copilul unic, care este destul de des un 'copil-problema' in scoala. Rasfatul continuu il transforma pe copilul unic intr-un mic tiran al familiei, pe cat de irational si capricios, pe atat de temut si de imprevizibil in reactii, in raport cu ceilalti din jur.
d. Dezacordul dintre cerere si oferta.

Parintii trebuie sa faca dovada unui simt al masurii in atitudinea si exigentele preconizate fata de copil, dublat de capacitatea de a prevedea reactiile si starile interne ale copilului, aparute atunci cand iau o masura educativa. Exigentele exagerate, manifestate de unii parinti fata de copiii lor, favorizeaza esecurile scolare, provoaca 'intoxicatii intelectuale', generatoare de irascibilitate si chiar agresivitate in raport cu sarcinile scolare. Defectele copilului nu reprezinta altceva decat partea vizibila a unui conflict profund dintre parinte si copil: 'Un defect nu este o imperfectiune esentiala a fiintei, ci un mod deosebit si aberant de a actiona la exigentele lumii exterioare. Defectul vadeste o dificultate de adaptare. Un copil dificil este aproape intotdeauna un copil care are anumite dificultati'
2. Factori psiho-pedagogici de ordin scolar. Mediul scolar poate prezenta uneori influente psiho-pedagogice negative, care sa determine fenomene de dezadaptare scolara la elevi.Iata cateva dintre aceste posibile influente negative :
a. Sub- si supraaprecierea capacitatilor reale ale elevului. Un factor deosebit de important al reusitei scolare a elevului il reprezinta increderea lui in fortele proprii. Aceasta incredere este insa, in mare masura, ecoul aprecierii profesorului, al increderii pe care el o acorda elevului. Cand exigentele profesorului fata de un elev, considerat submediocru, sunt superficiale si formale, invatarea elevului respectiv devine formala si mecanica. Sarcinile scolare prea usoare au ca efect slabirea energiei nervoase si stingerea intereselor de cunoastere. Nestimulat de catre profesor, elevul in cauza va deveni tot mai pasiv si indiferent in timpul orelor, trecand treptat in randul elevilor ramasi in urma la invatatura. De asemenea, daca, nemultumit de raspunsurile unui elev, profesorul isi va exprima in mai multe randuri neincrederea in capacitatile acestuia de a se indrepta in viitor, elevul respectiv va incepe sa se convinga tot mai mult de 'adevarul' celor spuse de profesor, dand raspunsuri din ce in ce mai nesigure si obtinand rezultate tot mai slabe ; 'incapacitatea' acestui elev se inscrie, asadar, in categoria deficientelor 'didascogene', create de profesor prin ignorarea, uneori fara voia lui, a efectelor psihologice pe care le au aprecierile verbale si autoritatea profesorala. Nu mai putin daunatoare, prin efectele ei, este si atitudinea de supraestimarea de catre profesor a posibilitatilor reale ale elevului. Ca efect al supraaprecierii si a increderii deosebite pe care o manifesta in capacitatile unui elev, profesorul il supraincarca intelectual, elevul in cauza fiind nevoit sa faca mereu fata unei disproportii, de ordin intensiv si calitativ, intre sarcinile si cerintele care-i sunt puse in fata si propria rezistenta nervoasa. Acest dezacord intre 'cerere' si 'oferta' il poate determina pe elev sa actioneze fie prin protest si respingere a exigentei, fie printr-o indeplinire formala a acesteia. b. Dezacordul asupra motivatiilor conduitei elevului, intre profesor si elev pot sa apara dezacorduri importante cu privire la motivele reale care explica reusitele sau nereusitele sale scolare : astfel, in timp ce profesorul atribuie comportamentului elevului un motiv pe care el, ca educator, il considera real, elevul in cauza nu se arata de acord cu motivele ce i se atribuie in legatura cu o fapta savarsita de el si, in consecinta, respinge masurile luate de profesor impotriva lui. Acest dezacord si protestul launtric pot duce la aparitia sentimentului elevului ca este victima unei nedreptati sau a unei neintelegeri, precum si a convingerii sale ca pedeapsa la care a fost supus este nemeritata. Adesea, vazand ca nu este inteles, elevul poate sa se inchida in sine si sa refuze sa dea explicatii. Daca asemenea cazuri se repeta, apare la elevul respectiv asa-numitul fenomen de 'rezistenta interioara' in virtutea caruia elevul, desi intelege bine si poate sa faca ceea ce-i cere profesorul, nu-si insuseste aceasta cerinta si se incapataneaza sa nu o duca la indeplinire, in aceste cazuri, contactul dintre profesor si elev se intrerupe, iar intelegerea reciproca dispare. Sa ne inchipuim, de pilda, ca un elev nu-si pregateste o perioada de timp lectiile sau si le pregateste in mod neglijent, fiind etichetat de profesorul diriginte ca un elev lenes. Lenea de care da dovada insa la un moment dat un elev in activitatea sa poate sa fie, asa cum remarca Alfred Binet, o lene 'de ocazie' sau o lene 'din nastere'. Lenea de ocazie este tranzitorie, accidentala, fiind determinata de un eveniment neplacut, care ar fi putut lipsi. Dintre aceste evenimente neplacute putem mentiona: un elev este descurajat de o nota proasta sau de un esec la un examen; indiferenta parintilor, care nu numai ca nu se intereseaza de conduita scolara a copilului lor, dar reprezinta ei insisi exemple de lene si neglijenta; in alte familii, dimpotriva, parintii au prostul obicei de a prelua partial sau in totalitate sarcinile scolare ale copilului lor, realizandu-i temele si dezobisnuindu-1 astfel sa mai munceasca; in sfarsit, mai pot fi influente nefavorabile venite din partea altor elevi care au ajuns si ei, in urma unor experiente scolare negative, la descurajare sau chiar dezgust pentru studiu. La lenesul 'din nastere' exista, spune A. Binet, "o lipsa, un defect initial in preocuparea pentru munca. Acest elev este apatic din fire, ceea ce se constata din insensibilitatea sa chiar fata de stimulii obisnuiti; in consecinta, el este indiferent la orice, indolent, nedecis si incapabil de a 'gusta' placerea care este inspirata de perspectiva scopului de atins. Daca profesorul va lega insa, in mod invariabil, aceasta lene a elevului numai de dezinteresul acestuia fata de scoala, explicatie cu care elevul nu va fi de acord in forul sau interior, va aparea fenomenul de 'rezistenta interioara' amintit, de pe urma caruia dialogul dintre profesor si elev inceteaza. Mai mult chiar, dezacordul respectiv il va face pe elev sa devina cu adevarat lenes, el extinzandu-si cu repeziciune resentimentele de la persoana profesorului la disciplina pe care o preda, si chiar asupra activitatii scolare in general
c. Conflictele individuale in cadrul clasei de elevi. Aparitia unor tendinte centrifugale si a unor stari de tensiune intre elevii clasei, ca urmare a competitiei acerbe care apare uneori ?ntre acestia, sau ca urmare a conflic-tului de interese dintre elevi, poate sa duca la crearea unor subgrupuri si fractiuni cu caracter inchis, care nu comunica decat in cadrul lor stramt si care se izoleaza de restul clasei, devenind 'bisericute' sau 'clici', cum sunt denumite de restul clasei, in aceste grupuri se cultiva, adesea, preocupari si atitudini cu caracter predelictual sau infractional, de tipul: practicarea jocurilor de noroc, vizionarea de filme pornografice, hoinarirea pe strazi, furturi sau talharii.

2.Problematica in succesului scolar

Majoritatea psihologilor definesc insuccesul scolar ca - incapacitate a unor elevi de a face fata cerintelor scolii, de a-si insusi competentele prevazute de programele scolare, de a se adapta vietii scolare,de a raspunde probelor de evaluare.

Insuccesul scolar are efecte dezastruase asupra elevilor. Este o problema care merita atentie, cu atat mai mult cu cat insatisfactiile cronice nu reprezinta numai o problema personala, se poate rasfrange asupra intregii lor dezvoltari, asupra perspectivelor profesionale si asupra realitatii lor interpersonale. Exista un insucces intamplator, marcand un moment dificil in viata copilului, dar care se remediaza relativ usor. Insuccesul mai sever si repetat favorizeaza agresivitatea, conduitele dezorganizate, care constituie factori inhibitori ai dezvoltarii proceselor intelectuale.

Exista doua tipuri de esec scolar:

esec scolar de tip cognitiv, care se refera la nerealizarea de catre elevii in cauza a obiectivelor educative si atesta niveluri scazute de competenta la elevii respectivi;

esec scolar necognitiv, care se refera la inadaptarea elevului la exigentele ambiantei scolare;

Insuccesul scolar este un fenomen subiectiv, deoarece acelasi rezultat obtinut de catre doi elevi poate fi considerat de catre unul din acestia un succes, iar de celalalt un esec, insa are si un pronuntat caracter individual, depinzand de modul particular in care elevul se percepe si isi evalueaza rezultatele. Insuccesul scolar este un fenomen dinamic, evolutia acestuia parcurgand mai multe faze, de intensitate variabila si cu manifestari specifice . De aceea se pot delimita doua faze, una initiala, ce imbraca forma ramanerii in urma la invatatura , si alta finala, de insucces evident, relativ stabil, fapt consemnat prin corigenta si repetentie, pe cand ramanere in urma la invatatura este o faza premergatoare, cu manifestari care prevestesc esecul.Caracterul oscilant al acestei faze consta in evolutia contradictorie pe care o cunoaste, ea incheindu-se cu o stare de succes sau insucces scolar. Ramanerea in urma la invatatura este o faza de insucces latent si temporar.

Elevul care esueaza isi pierde increderea in fortele sale si este stapanit mereu de teama de esec. Scade nivelul sau de aspiratie, statutul sau social in grupul social si in familie, care ii afecteaza imaginea de sine. Elevul care inregistreaza esec dupa esec, indiferent de cauzele initiale ale acestuia, nu-si formeaza sentimentul sigurantei, indispensabil pentru a o noua situatie scolara. Elevul inadaptat, cu experienta repetata si recenta a insucceselor, nu poate evita si nici refuza situatiile scolare planificate riguros prin programe, orare, el neavand posibilitatea de a alege. Frica sa se naste din aceasta contradictie fundamentala intre obligatia de a actiona si anticiparea nereusitei. In general elevul care prezinta o frica accentuata de insucces se angajeaza, cand are posibilitatea de a alege, in sarcini foarte usoare, la care posibilitatea succesului este ridicata. Alteori elevul se distanteaza spatio-temporal fata de factorul traumatizant(notarea) prin fuga de acasa, vagabondaj sau "evadeza" in lumea imaginara, devenind personajul propriilor reverii. Insuccesul scolar a incetat sa mai fie un fenomen periferic, aria si formele sale de manifestare extinzandu-se tot mai mult.

Nu intamplator, lucrarile referitoare la conditiile reusitei si esecului la invatatura s-au inmultit. Indicatorii utilizati pentru aprecierea existentei unei situatii stabilizate de insucces scolar sunt: abandonarea precoce a scolii fara o calificare, incapacitatea de a atinge obiectivele pedagogice, esecul la examenele finale si inadaptarea scolara.

Cauzele insuccesului pot fi diferite. Ele sunt rezultatul unor conditionari multiple, unele tinand de elev, altele vizand scoala, familia sau factori generali de ambianta educationala.

Ca principale cauze care tin de elev se poate enumera: o intarziere in dezvoltarea intelectuala cum ar fi: deficienta mentala, autismul infantil, hiperexcitabilitatea unei boli organice, diformitati, deficiente fizice si senzoriale, care pot da nastere la complexe de inferioritate sau inhibitii accentuate.

Cauzele care tin de factorii scolari pot fi : rigiditatea ritmurilor de invatare, abordarile educative de tip exclusiv frontal, marimea clasei de elevi, eterogenitatea clasei de elevi, stiluri didactice deficitare, deficiente privind resursele scolare si managementul general al invatamantului.

Familia - unele familii ofera un mediu cultural favorabil dezvoltarii copilului, starea materiala buna fiind un factor favorizant al reusitei scolare, pe cand in familiile sarace copiii opteaza pentru cicluri scolare de scurta durata si pentru profesii solicitate imediat pe piata muncii.

Factori generali de ambianta educationala pot fi considerati: nivelul cultural al mediului din care provin elevii si conditiile materiale dificile, lipsa de motivare a invatarii, teama de scoala sau indiferenta fata de ea.

Corelatia dintre eficienta procesului de invatamant si insuccesul sau succesul scolar se prezinta astfel:

Circuitul ce reprezinta succesul/insuccesul scolar angajeaza in relatie directa "solicitarile obiective" si "elev". In consecinta, personalitatea elevului confera specificitate manifestarilor de succes sau insucces in activitatea de invatare.

Concluzii

Ponderea importanta a tineretului in structura sociala a societatii contemporane, ca si contributia lui tot mai marcanta in diverse domenii ale vietii economice, sociale si spirituale revigoreaza controversele, mai vechi sau mai noi, privind rolul acestei categorii de varste extrem de mobila si creatoare.

Privit fie cu circumspectie, fie cu ostentatie sau reticenta, tineretul incepe sa fie considerat ca o importanta grupare care inregistreaza cele mai imperceptibile transformari si miscari din domeniul social si politic.

Tineretul reprezinta o categorie sociala supusa diferitelor determinari biopsihice si socioculturale, dar care se individualizeaza printr-o serie de trasaturi de varsta, gandire, aptitudini, mentalitati si comportamente. El are un sistem de valori, scopuri, interese si aspiratii deosebite de cele ale adultilor. Unele dintre acestea sunt pozitive, altele sunt negative sau nonconformiste, ale caror sens si esenta nu sunt sesizate intotdeauna de adult, alteori sunt chiar ignorate sau declarate ca indezirabile sau ilegitime. Societatea nu asigura oportunitati egale tuturor tinerilor, creand o serie de obstructii si bariere care tin de putere, bogatie, clasa sociala.

Confruntati cu asemenea oportunitati diferentiate, care nu permit accesul egal spre valorile si bunurile sociale, o parte din tineri nu reusesc sa treaca de normele sociale, deviind uneori de la ele si incercand sa-si suplineasca frustrarile prin mijloace nelegitime.

Impulsivitatea, evaziunea, agresivitatea, labilitatea ce caracterizeaza pe unii dintre tinerii adolescenti nu trebuie considerate ca indicii spre devianta sau delincventa, ci forme de manifestare a originalitatii, de emancipare de sub tutela si dependenta adultului.

Problematica specifica tineretului se regaseste si in tara noastra, cu note si caracteristici distincte de natura economica, culturala, morala. Se pune intrebarea: Ce se intampla cu tineretul de azi si care este viitorul sau ?

Pentru a se putea da un raspuns cat mai adecvat trebuie identificate si evaluate dimensiunile reale ale problematicii tineretului, dintre care unele privesc formarea profesionala, contributia tineretuluui la crearea valorilor culturale, iar altele se refera la modalitatile de educatie si participare a tinerilor la viata sociala.

Este dificil de evaluat si mai ales de prognozat evolutia dinamicii si intensitatii fenomenului de delincventa juvenila in tara noastra in urmatorii ani.

Datele statistice penale, care au inceput sa fie date publicitatii dupa aproape jumatate de secol, atesta o intensificare si o agravare a delictelor comise de tineri.

Lupta impotriva delincventei juvenile se constituie ca o preocupare a tuturor tarilor europene, care se vad confruntate cu cresterea numarului de fapte violente comise de minori, a violentei rasiale si xenofobe, si nu in ultimul rand se constata o crestere a numarului de crime comise de minori, care au ca victime alti minori.

In fata acestei evolutii a fenomenului delincventei juvenile, reprezentantii statelor europene isi concentreaza eforturile in directia identificarii solutiilor care ar trebui gasite in vederea limitarii fenomenului - prin frecventa unor politici si programme de prevenire a delincventei juvenile, acordandu-se o atentie deosebita modului in care mass-media se implica in mediatizarea acestui fenomen.