"Daca stiam ca o sa ne certam atat"

De multe ori, din cauza unei iubiri prea aprinse, tinerii trec prea usor cu vederea neintelegerile pe care le au cu persoana iubita. Se incapataneaza sa lupte pentru a se casatori cu ea, si cu cat piedicile sunt mai mari, cu atat ravna lor pentru a depasi aceste piedici creste.

"Dragostea e oarba", spune un binecunoscut proverb. Dar exista doua feluri de a fi indragostit, si numai intr-unul dintre aceste doua feluri te lasi orbit de dragoste. Atunci cand dragostea pe care i-o porti prietenului tau este curata, in inima ta arde un foc. Acest foc este uneori mai puternic, alteori mai slab, dar nu se stinge. Focul acesta te indeamna sa ii treci cu vederea micile greseli, micile defecte. Dar nu transforma viciul celuilalt intr-o virtute. Adica nu devine fantomatica.

Iubirea ii infrumuseteaza pe cei care se iubesc. Iubirea da aripi. Intotdeauna cel care iubeste vede in celalalt frumuseti pe care ceilalti nu au decat rareori priceperea sa le descopere. Intotdeauna defectele iubitului sunt mai mici decat le vad ceilalti. Ce putem spune? Ca aceasta dragoste e imaginara? Nu. Tocmai acesta e rostul iubirii dintre barbat si femeie: cei doi se cresc unul pe celalalt in dragoste, si fiecare il ajuta pe celalalt sa fie mai frumos, mai senin, mai bun.

Daca se trec cu vederea anumite defecte, aceasta se intampla din doua motive: pentru ca defectele respective sunt minore, si nu afecteaza prea serios relatia dintre cei doi, sau pentru ca aceste defecte pot fi anihilate in timp. Adica, fara a fi scoase in evidenta, fara a fi aratate cu degetul, aceste defecte sunt indreptate. Dragostea te infrumuseteaza, dragostea te schimba. Si atunci sufletul tau simte nevoia sa renunte la ceea ce stanjeneste dragostea.

Sa vorbim putin despre celalalt fel de dragoste, despre dragostea care orbeste. De cele mai multe ori tocmai indragostitii sunt de vina ca au acceptat sa isi deschida inima intr-o asemenea masura. Celalalt are anumite virtuti, are anumite insusiri care ni-l fac placut, ni-l fac drag. Dar oricat de frumos sau de destept ar fi, el nu poate fi de vina pentru modul in care il iubim. Adica nu e firesc sa i se reproseze persoanei iubite ca din cauza unor anumite insusiri te-ai lasat fermecata, ca nu ai mai fost in stare sa ii vezi defectele.

Intr-o astfel de situatie vina ar fi in mare masura a ta. Sufletul tau ar prefera imaginarul realului, sufletul tau ar alege falsitatea in locul adevarului. Nu este greu de gasit cauza acestei alegeri. Aproape toti tinerii isi doresc un partener de viata incununat cu o sumedenie de calitati. Unii, obositi ca nu au gasit ceea ce cautau, prefera sa se minta singuri si sa proiecteze asupra persoanelor la care tin calitatile care acesteia ii lipsesc. Greu este pana se face primul pas in aceasta directie. Odata porniti pe drumul amagirii, ei nu vor mai fi in stare sa discearna cum este cu adevarat celalalt. Ei iubesc un vis, nu pe omul de care au impresia ca sunt indragostiti.

In unele cazuri anumite situatii-limita pot sparge iluzia inainte de nunta. Acestea sunt cazurile mai putin grave. Dupa replici de genul: "Nu imi imaginam ca esti asa Nu pot trai nici o zi langa tine", visul se spulbera. Si odata cu el si prietenia dintre cei doi. Dar atunci cand constientizarea imaginii reale a celuilalt are loc abia dupa nunta, situatia este trista. Persoana care s-a lasat orbita de propria imaginatie nu are taria sa recunoasca ca a gresit, ci sustine ca vina e a celuilalt, care a incercat sa para altfel decat este. O astfel de constientizare poate genera divortul. "Daca stiam ce fel de om esti, nu ma mai casatoream cu tine"; si cel mai simplu mod de rezolvare a acestui conflict este divortul.

Fac o mica paranteza si iti vorbesc despre situatia trista in care intr-adevar unul dintre cei doi incearca sa para altfel decat este, numai pentru a se casatori cu celalalt. Cred ca o astfel de situatie poate avea loc numai intre doi tineri care stau departe de Hristos. Pe de o parte, un tanar crestin nu va incerca sa se prezinte altfel decat este, nu va incerca sa amageasca o fata numai pentru a se casatori cu ea. Pe de alta parte, chiar daca prietena lui incearca sa faca asa ceva, neavand constiinta crestina, Dumnezeu il va lumina pe tanar ca sa isi dea seama cu cine are de-a face. Poate nu chiar din primele zile ale prieteniei lor dar in orice caz, nu peste multa vreme, el va intelege ca aparentele l-au inselat.

Dumnezeu poarta de grija tuturor tinerilor crestini care vor sa isi intemeieze o familie. De aceea ii ajuta sa nu cada in cursele pe care diavolul le intinde prin fete; nu ii impiedica, ci doar le deschide ochii. Si la fel le deschide ochii si fetelor crestine ai caror prieteni poarta o masca care le ascunde defectele. Unicele doua situatii in care o fata nu vede masca prietenului sau sunt atunci cand este biruita de o dragoste patimasa sau cand legatura ei cu Biserica este superficiala. Dragostea oarba se hraneste de obicei cu patima desfraului. Desfraul nu este intotdeauna usor de observat. Anumite gesturi sau imbratisari par nevinovate, dar in ele se ascunde patima. Sufletul nu isi da seama de patima care il roade. Crede ca e patruns de o dragoste fara margini. De o dragoste careia i se abandoneaza fara discernamant.

Nu vorbesc aici despre relatia trupeasca dintre cei doi. Spun doar ca oricarui tanar biruit de patima desfraului ii slabeste discernamantul si nu mai este constient de insusirile reale ale persoanei pe care o iubeste. Cand legatura unui tanar sau a unei tinere cu Biserica este superficiala nu va putea aprecia exact cu cine are de-a face. Avand multa incredere in propria alegere, nu isi da seama de falsitatea persoanei la care tine. Adica, neavand sufletul curat, nu este in stare sa observe trasaturile negative ale celuilalt.

Foarte des, regasim aceasta situatie in cazul celor obsedati de ideea intemeierii unei familii. Stii si tu ca mai ales pe fete le apuca obsesia ca vor ramane nemaritate. Si atunci, cand le iese in cale un Fat-Frumos, ele nu mai au rabdare sa il cunoasca mai bine. Sunt convinse ca sansa le-a iesit in cale si fac tot ce le sta in putinta ca sa se marite cat mai repede.

Unde duce aceasta alegere pripita? De cele mai multe ori, la o casnicie neimplinita. Poate ca devin agasant tot vorbind despre casnicii neimplinite. Dar nu este vina mea. Daca ti-as scrie despre comportamentul rechinilor, cred ca mi-ar fi imposibil sa nu ma refer la cruditatea acestora. In aceeasi masura imi este imposibil sa iti scriu despre casatorie fara a avea in fata ochilor situatia familiilor din ziua de astazi. Ai fi preferat sa iti scriu numai povesti, cum e cea despre vulturii aurii? Cred ca nu. Crede-ma ca nici mie nu imi face placere sa iti scriu atat de des despre cazuri neplacute. Dar tin cont de situatia reala si incerc sa nu iti vorbesc numai pentru a ma afla in treaba.

Atragandu-ti atentia asupra faptului ca dragostea oarba nu poarta asupra ei binecuvantarea lui Dumnezeu, nu voi incerca sa iti fac apologia unei povesti de dragoste in care sentimentul este ucis de ratiune. Uneori, in carti sau filme, ni se prezinta in antiteza dragostea intensa si dragostea binecuvantata de Dumnezeu; de cele mai multe ori insa ni se prezinta dragostea patimasa ca fiind singura forma de iubire deplina.

Dragostea adevarata arde mai puternic si este mai profunda decat dragostea oarba. De unde putem sti acest lucru? Nu e greu de inteles. Pentru crestini nimic nu e mai important decat sa traiasca dupa voia lui Dumnezeu, decat sa traiasca acoperiti de binecuvantarea Sa sfanta. Noi stim ca Dumnezeu este iubire si ca iubirea adevarata este un dar pe care El il aseaza in inimile noastre. Oare ar putea o inima plina de patimi sa daruiasca sau sa primeasca mai multa dragoste decat una curatita de harul dumnezeiesc? Noi stim ca nu. Chiar daca lumea aceasta trambiteaza pe toate drumurile ca dragostea pe care ne-o poate darui este mult mai pretioasa decat dragostea pe care ne-o daruieste Dumnezeu, noi trebuie sa stam tari si sa nu ascultam glasul ei de sirena. Nu evit sa afirm faptul ca si in ceea ce priveste dragostea trupeasca sotii crestinii stau mai bine decat ceilalti. In sensul ca niciodata bucuria lor nu va putea fi egalata de placerea pe care o simt cei care refuza sa primeasca binecuvantarea nuntii.

Stiu ca e destul de greu sa intelegi cat de frumos modeleaza Dumnezeu dragostea dintre doi tineri. Recunosc ca in sufletul meu exista o mica indoiala fata de aceasta idee, si ma temeam putin ca dragostea dintre mine si fata care imi va deveni sotie va fi sufocata putin de faptul ca in inimile noastre primul loc va fi ocupat de Dumnezeu. Mi se parea ca as avea de ales intre o relatie in care credinta ar stanjeni dragostea si alta in care dragostea ar stanjeni credinta. In cele din urma m-am impacat cu ideea ca va trebui sa amestec cele doua tipuri de relatie. Asta pana ce m-am indragostit de Claudia. Nu vreau sa te plictisesc repetandu-ti cat de mult a insemnat pentru mine intalnirea cu ea. Desi imi era teama ca iubind-o pe ea Il voi iubi mai putin pe Dumnezeu, am descoperit ca de fapt cu cat o iubeam mai mult pe ea, cu atat Il iubeam mai mult pe Dumnezeu. Si cu cat ma bucuram mai mult privind-o pe Claudia, cu atat Ii multumeam mai mult lui Dumnezeu ca mi-a trimis-o.

Dupa ce ne-am casatorit am inteles si ca dragostea pentru Dumnezeu imi intetea dragostea pentru sotie. Pe calea mantuirii sotii sunt uniti de harul dumnezeiesc si sporirea duhovniceasca a unuia este legata de sporirea celuilalt.

Am cunoscut si dragostea oarba de care ti-am scris. Am iubit o fata care acum se afla in manastire, Rozalia. Era foarte frumoasa. Cred ca acum e si mai frumoasa. De cand am vazut-o am fost convins ca daca asa ii e chipul, asa ii este si sufletul. Si nu m-am inselat in aceasta privinta. Dar m-am inselat atunci cand am crezut ca fiind atat de frumoasa si la suflet si la trup este potrivita sa imi fie sotie. Chiar daca imi dadeam seama ca suntem foarte diferiti, ca nu ne putem completa, ca ne-ar fi greu unul langa altul, totusi insistam sa depasesc toate dificultatile pentru a fi langa ea. Si am fost foarte aproape de casatorie. Dar la un moment dat, ea mi-a comunicat ca intre noi totul s-a terminat, ca s-a hotarat ca nu vrea sa ramana in lume, ca vrea sa se calugareasca. Socul a fost destul de mare. Dar am simtit ca imi cade un val de pe fata. Din afara se poate spune ca am incercat sa ma consolez spunandu-mi ca daca nu ajung la struguri inseamna ca sunt acri, cum gandea vulpea din proverbul acela. Numai ca uneori primim ganduri care ne vin in inima dupa ce ne rugam la Dumnezeu. Si, rugandu-ma la Dumnezeu sa ma lumineze de ce a ingaduit sa fiu prieten cu fata aceea, de parca Dumnezeu ar fi fost de vina, am simtit cum mintea mi se limpezeste.

Eu am ales sa tin la ea, nu ma obligase nimeni. Am avut nu putine momente in care imi era foarte clar ca nu ne potrivim, si uneori ii spuneam si ei acest lucru. Dar nu aveam puterea sa ma despart de ea. Singuratatea ma speria. Si atunci gaseam motive ca sa ma mint si sa imi spun ca locul meu e langa ea.

Odata ne-am dus in pelerinaj la manastirile din Oltenia, si am ajuns la Tismana. Dupa ce m-am rugat fierbinte in fata moastelor Sfantului Nicodim cel sfintit, am simtit in minte un gand clar pe care i l-am impartasit fetei:

"Eu o sa ma casatoresc, dar nu cu tine"

"Dar cu cine?"

"Nu stiu, dar am simtit asta cand m-am rugat sfantului."

Ma simteam tare ciudat. Imi era clar ca ma voi casatori, dar nici nu imi trecea prin cap cu cine. In perioada aceea ma gandeam ca poate ar fi bine sa ma calugaresc, si singura fata cu care imi imaginam ca m-as fi casatorit era ea. De aceea nu puteam intelege de ce gandul ca ma voi casatori cu alta fata aparuse cu atata putere in inima mea. Mi-am zis ca poate pur si simplu a fost un gand scornit de mintea mea si m-am obisnuit cu aceasta idee. Dar nu peste mult timp, cand m-am imprietenit cu Claudia, mi-am adus aminte de clipele de la Tismana. Cum mi se par acum sentimentele pe care le-am avut fata de Rozalia? Foc de paie Atunci nu stiam ce este dragostea Nici nu aveam de unde sa stiu. Respingeam modul in care incerca sa ma modeleze lumea aceasta si criteriile dupa care eram indemnat sa imi gasesc sotie. Dar nestiind exact ce trebuie sa caut, am pierdut timpul langa Rozalia.

Tot acum iti voi scrie despre una dintre cele mai mari greseli pe care le-am facut in viata mea. Dupa ce m-am apropiat de Biserica, m-am imprietenit cu o fata careia ii voi spune Catalina. Nu imi placea cum arata, dar apreciam mintea ei sclipitoare. Ne-am imprietenit intr-un moment in care eu ma aflam intr-o perioada destul de tensionata, in care aveam mare nevoie de intelegere. Catalina mi-a scris cateva scrisori de dragoste. Scria foarte frumos si, pentru ca nu ma gandeam ca va fi prietena mea, le citeam si altora. Mi se parea ca e o fata deosebita, si nu vedeam nimic rau in a fi prieten cu ea. Nu iti dau prea multe detalii, iti spun doar ca la un moment dat m-am hotarat sa ma casatoresc cu ea. Ma gandeam ca asa imi voi plati pacatele trecute. Ma gandeam ca, decat sa ma casatoresc cu o fata frumoasa, dar care sa nu fie aproape de Dumnezeu, mai bine o iau pe ea si invat sa nu tin cont de frumusetea fizica. Toata lumea stia ca ne vom casatori. Faptul ca parintii ei se opuneau, pe mine ma facea sa ma incapatanez si sa fac tot posibilul sa ma casatoresc cu ea. Ne-au apropiat mult si momentele frumoase de care am avut parte impreuna, in pelerinaje la manastiri sau in excursii.

Sa stii ca sunt unele momente in viata unui tanar in care nu conteaza prea mult alaturi de cine e. Adica sufletul simte nevoia sa se bucure. Si cand vezi un munte frumos, sau un apus de soare, clipele acestea te fac sa o vezi cu alti ochi pe fata de langa tine. Parca nu mai e asa grasa, sau parca nu mai e asa scunda, sau parca ochii ei nu mai sunt asa reci, sau parca e altfel decat ti se parea inainte. Cred ca daca in momentele frumoase pe care le-am avut cu ea as pune in locul Catalinei alte zece dintre fetele pe care le cunosc, nu ar fi nici o diferenta. La fel de frumos ar fi fost. Singura diferenta este ca daca as pune-o pe Claudia, ar fi cu totul altceva.

De ce ar fi fost altceva cu Claudia? Nu numai pentru ca momentele respective ar fi fost traite mai intens alaturi de o fiinta de care sunt indragostit pana in maduva oaselor, ci pentru ca din momentele respective ar fi lipsit constiinta vremelniciei.

Momentele frumoase petrecute langa fostele prietene erau frumoase prin ele insele, si prietenele doar completau imaginea. Pe cand langa Claudia totul ar fi fost altfel.

De fapt e greu de precizat exact care e diferenta. Cuvintele risca sa nu prezinte situatia reala.

Uite, de exemplu, la un moment dat eram atat de convins ca ma voi casatori cu Rozalia, incat ma gandeam numai la asta toata ziua. Eram obsedat de imaginea ei. Si totusi, mai tarziu am inteles ca nu aceea era dragostea. Stii, pana nu mananci o portocala nu poti sti ce gust are, sau ce diferenta este intre ea si o mandarina. Tot asa nu puteam intelege de ce sentimentele mele pentru Rozalia erau oarecum bolnave.

Stii, imi dau seama totusi ca prietenia cu ea a avut un anumit rol pozitiv pentru mine. Ar fi ideal ca toti sa isi intalneasca perechea potrivita inca de cand sunt elevi de scoala. Sa creasca impreuna, sa se bucure si sa sufere impreuna. Si prietenia sa fie incununata prin nunta. Exista insa foarte putine perechi care s-au cunoscut de pe bancile liceului. Poate ca intr-un anumit fel fiecare dintre cele trei prietene pe care le-am avut de cand m-am apropiat de Biserica m-a ajutat sa ma cunosc mai bine. Poate ca fiecare dintre ele m-a pregatit sa ma casatoresc cu Claudia.

Nu vreau sa crezi ca tin partea celor care spun ca e bine sa ai cat mai multe prietene pana te casatoresti. Dar nici nu sunt de acord cu cei care spun ca e bine ca tinerii care nu sunt la varsta la care isi pot intemeia o familie sa nu isi faca prietene. Cata vreme o prietenie ramane curata, cata vreme nici unul dintre cei doi nu e biruit de ispita desfraului, nu vad ce ar putea fi rau. Mai exact, acum vad si partile bune si partile rele ale prieteniei mele cu cele trei fete. Despre prima pana acum nu ti-am spus nimic, mai ales deoarece relatia noastra era marcata de faptul ca inainte de a ne apropia de Biserica amandoi fuseseram vreme de cateva luni intr-o grupare sectanta.

Chiar daca in urma prieteniei cu mine, ea, sa ii zicem Mara, s-a hotarat sa faca Facultatea de Teologie-Litere, si a facut-o, chiar daca acum e preoteasa, ea nu mi-a iertat anumite greseli. E bine ca am fost prieten cu ea sau nu?

Prietenia noastra s-a datorat in mare parte faptului ca impartaseam aceleasi convingeri spirituale. In clipa in care am parasit ratacirea si ne-am apropiat de Biserica ne-a fost mult mai usor sa intelegem ca nu suntem potriviti unul pentru celalalt.

Mara mi-a reprosat ca, dupa ce am hotarat sa ne despartim, m-am imprietenit cam prea repede cu Catalina. Eu nu consider ca am gresit prin aceasta cu ceva. Din moment ce oricum eram singur, puteam decide ce sa fac si ce sa nu fac.

De ce ti-am vorbit despre cele trei foste prietene ale mele?

Si ca sa vezi cum priveste un tanar fostele lui "iubiri". Se poate ca peste ceva vreme si tu sa intri la capitolul "amintiri" din memoria prietenului tau. Asa ca ai grija cum te porti, ai grija ca din prietenia voastra sa nu ramana ceva trist sau dureros.

Era sa pierd din vedere un lucru important: exista in unele relatii de prietenie anumite momente de tensiune care vin pur si simplu din ispita dracilor. Oamenii ignora de multe ori faptul ca de multe ori sunt ispititi de draci, si nu isi dau seama de cursele in care sunt atrasi (si mie mi se intampla de multe ori sa nu tin seama de faptul ca, fiind crestin, ma aflu in lupta cu puterile intunericului: abia la spovedanie, cand parintele imi atrage atentia ca unele ganduri rele pe care le consideram ale mele erau insuflate de diavol, imi dau seama ca m-am lasat pacalit).

Doi dintre cei mai buni prieteni ai mei au gasit motiv sa se certe exact in perioada de dinaintea casatoriei. Erau hotarati sa se desparta. Mai exact ea. S-a mutat intr-o alta gazda, ca sa nu mai fie gasita de colegul meu. Cand m-am intalnit cu ea, am ascultat o lunga si convingatoare predica despre faptul ca nu sunt potriviti, ca sub nici o forma nu va mai ramane cu el. Dar totusi, dupa cateva zile, i-am vazut din nou impreuna. In cele din urma s-au casatorit, si au fost foarte fericiti. M-am gandit ca, daca ea nu ar fi fost crestina, s-ar fi aruncat imediat in bratele altui baiat, ca sa scape de amintirea colegului meu. Dar asa, avand nadejdea ca Dumnezeu o va ajuta sa depaseasca incercarile prin care trece, a ajuns la liman. Si chiar daca nu se gandea ca se va impaca cu colegul meu, a facut-o.

Nu vreau sa ramai cu impresia ca daca apar mari neintelegeri cu cel cu care vrei sa te mariti, inseamna ca sunt ispite de la diavol si ca Dumnezeu va va ajuta sa le depasiti. De cele mai multe ori dupa nunta tensiunile se imputineaza doar in luna de miere, dupa care revin cu si mai multa putere. Linistea e o comoara pe care multi o cauta dupa ce se casatoresc. Dar pentru ca nu au avut ideea de a o cauta mai inainte, considerand ca va veni de la sine, nu o gasesc niciodata.

Ochii mari si mintea limpede. Alegerea e in mainile tale!