Modele de conduita parentala

Modele de conduita parentala

In continuare voi prezenta cateva modele de conduita parentala si influenta acestora asupra dezvoltarii copilului: parintele indulgent, parintele autoritar, parintele indiferent, parintele protector si parintele democratic.

• Parintele indulgent

Stilul indulgent se caracterizeaza prin faptul ca parintele ii permite copilului sa se manifeste cum vrea el, fara sa-i impuna prea multe restrictii. Filosofia de viata a parintelui care adopta acest stil este: ,,Copiii vor inflori singuri la timpul potrivit". Pentru el, cea mai mare valoare o reprezinta libertatea de expresie, atat verbala, cat si artistica. Parintele indulgent manifesta sensibilitate la drepturile altora, se consulta cu copilul atunci cand ia o decizie, manifesta caldura si interes fata de tot ceea ce face copilul, iar cazurile in care il pedepseste sunt foarte rare.

Aceasta atitudine ii permite copilului sa-si dezvolte o identitate proprie si sa aiba o personalitate distincta, marcanta, originala. El se simte important, special, fapt ce determina cresterea nivelului stimei de sine (care reprezinta o conditie esentiala in dezvoltarea armonioasa a personalitatii). Un stil parental indulgent mai sta la baza dezvoltarii creativitatii si a capacitatii de a lua decizii.

Pe de alta parte, copilului crescut intr-o maniera indulgenta, ii va fi foarte greu sa inteleaga rolul limitelor, al regulilor si sa tina cont de ele atunci cand situatia o va cere; de aceea, pentru foarte multi dintre adulti, el poate fi considerat obraznic sau chiar copil problema. Parintii se pot astepta ca foarte curand el ,,sa preia controlul familiei" in sensul ca nu va mai face decat ce vrea el si nu va mai accepta sfaturi. Parintele va fi ,,depasit".

• Parintele autoritar

Parintele care adopta stilul autoritar se caracterizeaza prin faptul ca ii cere copilului sa respecte cu strictete, fara sa comenteze, regulile existente. Aceste reguli au o valoare absoluta, iar cea mai mica greseala este insotita de pedeapsa. Filosofia de viata a parintelui autoritar: ,,Nimic nu este mai presus de lege". Din aceasta cauza, parintele nu se simte obligat sa ofere explicatii suplimentare, justificarea fiind formulata prin expresii de tipul: ,,De ce? Pentru ca sunt mama/tatal tau! Nu discutam!"      Intentia copilului de a-si manifesta independenta este interpretata ca o forma de rebeliune, fapt care reprezinta o sursa importanta a conflictelor copil-parinte.

De obicei, parintele este rece si detasat de copil, impunand respectul muncii si al efortului. Astfel, stilul autoritar il invata pe copil sa devina ordonat, disciplinat, respectuos fata de cei de care ii este frica . De asemenea, se dezvolta spiritul critic al copilului, il invata sa devina ,,perfectionist" (,,Daca faci ceva, atunci fa-o perfect").

Din pacate, adoptarea acestui stil, atrage dupa sine numeroase dezavantaje. In primul rand, copilul crescut de parinti autoritari, va invata foarte greu sa fie maleabil, sensibil la dorintele altora, el va fi neiertator cu cei care gresesc (,,Cum poate fi asa proasta"?). De asemenea, acest copil va intampina dificultati in realizarea unei comunicari eficiente, ei vor fi frecvent lipsiti de initiativa, de curaj si vesnic nemultumiti, deoarece se tem in permanenta ca vor putea gresi. Pentru ei, ,,a gresi" este sinonim cu ,,a fi un ratat", de aceea preocuparea lor majora este ,,Ce va zice mama sau tata cand va afla?"

Trasaturile de mai sus reflecta diminuarea stimei de sine (,,Am gresit! Nu sunt bun de nimic! Niciodata nu voi putea sa.."). Unele cercetari (W. Damon, D. Hart, 1988) arata ca un nivel scazut al stimei de sine in copilarie are urmari negative foarte marcante pe parcursul intregii vieti, asemeni unui cosmar care te urmareste in permanenta si de care (in cazurile fericite) scapi cu mare greutate.

• Parintele indiferent     

Parintele indiferent neglijeaza copilul, nu este preocupat de realizarile lui si nici nu manifesta frecvent trairi emotionale pozitive pentru el. Mai mult chiar, in unele cazuri duse la extrem, lasa de inteles ca acesta este ,,in plus", reprezinta o povara de care s-ar putea lipsi oricand. Filosofia de viata pe care o sugereaza este: ,,In viata nu te poti baza pe nimeni altcineva decat pe tine insuti".

Copilul al carui parinte se manifesta indiferent, invata ca parerea lui nu conteaza prea mult, se simte lipsit de importanta si uneori absolvit de orice responsabilitate. El isi poate dezvolta o stima de sine redusa (asemeni copilului crescut autoritar), poate deveni timorat si urmarit in permanenta de un complex de inferioritate (,,Niciodata nu voi fi in stare sa fac ceva suficient de bun ca sa-i multumesc pe ai mei"). Spre deosebire de copilul crescut autoritar (care toata viata se va ghida dupa regulile stricte pe care

le-a invatat in copilarie), copilul crescut de parinti indiferenti, se va baza doar pe experienta lui de viata. De aceea, dupa ce va ajunge la varsta adulta si se va pune problema cum sa primeasca sfaturi referitoare la cum ar trebui sa se comporte, cum ar trebui sa-si educe copilul, de ce ar trebui sa se fereasca etc., el nu va fi dispus sa asculte (,,Ce stii tu? Ai trait ce am trait eu?" Cine esti tu ca sa-mi dai sfaturi?").

Lipsa afectiunii, chiar daca pe de o parte il face mai rezistent la greutatile vietii, copilul crescut indiferent va fi mai rigid, mai insensibil la sentimentele si la dorintele celorlalti, mai apatic, mai pragmatic. Unii se grabesc sa-l eticheteze ca fiind un copil ,,fara suflet", ,,de gheata", fara sa banuiasca faptul ca prejudiciul afectiv pe care il resimte il determina sa se ghideze pe principiul ,,Iubirea te face mai vulnerabil, mai slab".     

• Parintele protector

Parintele protector este aparent un parinte model: el este extrem de atent la nevoile copilului si se dedica cu toata fiinta meseriei de parinte. Prioritatea lui este sa-i ofere acestuia securitate, deoarece constientizeaza ca un copil este o fiinta foarte fragila, care are nevoie in permanenta de sprijin si de protectie, educatia pe care o acorda copilului se cladeste in jurul ideii ca ,,Nu tot ce zboara se mananca" si are grija sa isi invete copilul in primul rand sa fie precaut si rezervat fata de tot ceea ce vine din afara familiei.

Din pacate, uneori protectia acordata copilului este exagerata, parintii devin vesnic ingrijorati, vad catastrofe si calamitati la fiecare colt de strada. Cand isi vad copilul plangand, devin agitati, creand, fara sa isi dea seama, mai multa tensiune, odata ,,porniti" sunt greu de oprit (,,Ce te doare puiule? Unde? Te doare tare? Vai, saracutul de tine!").

Atunci cand apare o problema, parintii exagerat de protectori se grabesc sa caute vinovatii si sa tina morala (,,De cate ori ti-am zis ca.?), fapt care duce la scaderea eficientei rezolvarii conflictului si a invatarii unor reguli de disciplina. Asemeni parintilor autoritari, accepta greu situatia in care copilul incepe sa isi dezvolte independenta, insa ei nu creeaza conflicte, ci intra in panica ,,se consuma".

Acest stil parental mai atrage dupa sine numeroase alte dezavantaje. Atunci cand sunt mici, copiii care au parinti exagerat de protectori, pot manifesta tulburari ale somnului si ale regimului alimentar, precum si stari de frica nejustificate. O data cu trecerea timpului, copilul se simte din ce in ce mai sufocat si are tendinta de a se indeparta de parinte, el gaseste ca este dificil sa comunice direct cu parintele despre problemele personale, de teama ca acesta nu il va intelege si se va ingrijora (,,Mai bine nu-i spun mamei, ca mama se ingrijoreaza"). Astfel, copilul va invata sa ascunda informatii, va avea o viata secreta, personala, nebanuita de parinte. De asemenea, atunci cand va fi pus in situatia de a-si exprima frustrarea sau mania, prefera sa se exprime indirect, prin acte de razbunare sau de sabotaj.

• Parintele democratic

Parintele care se comporta democratic are in vedere intotdeauna ca drepturile copilului sa fie intotdeauna respectate, fara a omite stabilirea unor reguli care sa fie respectate consecvent si urmate de toti membrii familiei (cu exceptia situatiilor in care este imposibil acest lucru). Impunerea de reguli implica o anumita flexibilitate, deoarece pentru el nu legea este cea mai importanta (asa cum este pentru parintele autoritar), ci omul este pe primul loc. Se ghideaza dupa principiul ,,Toti suntem egali in fata lui Dumnezeu" si este impotriva ideii ,,Unii sunt mai egali decat altii".

Prin urmare, parintele care imbratiseaza acest stil parental este suficient de indulgent, flexibil si deschis spre nou pentru a accepta tot ceea ce ar putea ameliora viata copilului si a familiei, insa este in acelasi timp suficient de autoritar pentru a impune o disciplina riguroasa, a-l invata pe copil sa accepte reguli si sa indeplineasca eficient sarcinile care i se dau.

Pe de alta parte, parintele care are un stil parental democratic este suficient de protector pentru a-i oferi copilului securitatea de care are nevoie pentru a-l sprijini atunci ctnd situatia o cere, insa este suficient de intelegator si increzator in capacitatile copilului de a lua unele decizii personale. El incurajeaza copilul sa fie independent, respectandu-i opiniile, interesele si personalitatea. Manifesta caldura fata de copil, il apreciaza, il considera un membru responsabil al familiei.

Ca urmare a acestei atitudini parentale, copilul isi va dezvolta un echilibru emotional care va sta la baza dezvoltarii armonioase a personalitatii, isi va dezvolta deprinderi de comunicare eficienta, va manifesta creativitate, capacitate decizionala, autonomie personala. Ca urmare a incurajarilor facute si a increderii care i se acorda, copilul va avea un nivel ridicat al stimei de sine, care ii va permite sa obtina eficienta si productivitate in actiunile intreprinse.

Respectul pentru om, cultivat de stilul democratic il va invata pe copil sa ii respecte pe altii, sa ia in considerare opinia celorlalti, sa accepte observatii, avand totodata curajul sa isi exprime punctul de vedere. Pe masura ce va creste, independenta care i s-a acordat il va ajuta sa-si identifice propriile atitudini si sa aleaga meseria care i se potriveste cel mai bine, sa isi indeplineasca propriile vise, nu pe cele ale parintilor.

Cu toate ca in aparenta stilul democratic are numai avantaje, totusi e bine sa mentionam faptul ca un copil crescut in acest mod se va adapta cu greu stilului autoritar (pe care il poate intalni la scoala, in grupurile de prieteni, armata etc). El ar putea fi considerat ,,bleg" pentru ca nu va executa foarte promt sarcinile solicitate, sau, dimpotriva, ,,impertinent" pentru ca ,,discuta ordinele".

Putem concluziona astfel ca familia exercita o influenta deosebit de adanca asupra copiilor. O mare parte dintre cunostintele despre natura, societate, deprinderile igienice, obisnuintele de comportament, elevul le datoreaza educatiei primite in familie. Rolul familiei este foarte important in dezvoltarea copilului din punct de vedere fizic, intelectual, moral, estetic, s.a. Ca prim factor educativ, familia ofera copilului aproximativ 90% din cunostintele uzuale ( despre plante, animale, ocupatiile oamenilor, obiectele casnice ), familia este cea care ar trebui sa dezvolte spiritul de observatie, memoria si gandirea copiilor. Copilul obtine rezultate scolare in functie de modul in care parintii se implica in procesul de invatare. Parintii trebuie sa asigure copilului cele necesare studiului, trebuie sa-si ajute copilul la invatatura. Acest ajutor insa trebuie limitat la o indrumare sau sprijin, nefiind indicat sa efectueze tema copilului. Cu timpul parintii se vor limita la controlarea temei de casa si a carnetului de note. Deci, atitudinea parintilor trebuie sa fie una de mijloc: sa nu-l ajute prea mult pe copil, dar nici sa ajunga sa nu se intereseze deloc de rezultatele acestuia.Tot in familie se formeaza cele mai importante deprinderi de comportament: respectul, politetea, cinstea, sinceritatea, decenta in vorbire si atitudini, ordinea, cumpatarea, grija fata de lucrurile incredintate. Toate acestea reprezinta de fapt ilustrarea cunoscutei expresii "a avea cei 7 ani de-acasa".Un elev fara "cei 7 ani de-acasa" va crea mereu probleme chiar si ca viitor adult. Aici trebuie reamintit ca in general, elevii nu primesc in cadrul scolii nici un exemplu sau sfat negativ, toate acestea influeniandu-l in afara scolii. Din cele 24 de ore ale unei zile, elevul este la scoala 5-6 ore, de restul timpului fiind responsabila familia elevului.Uneori parintii uita ca trebuie sa faca front comun cu profesorii, deoarece si unii si altii nu doresc decat dezvoltarea armonioasa a elevului, educarea si iimbogatirea cunostintelor acestuia.

Dezvoltarea personalitatii copilului si a formarii lui in conformitate cu idealul social si cel personal este influentata de diferentele de ordin economic, social, cultural care exista intre familii. Familia insa , in ciuda acestor diferente, prezinta anumite insusiri comune. Conditiile de viata ale copilului sunt influentate de comportamentul parintilor. Familia trebuie sa aiba disciplina ei. Toate problemele vietii se pot rezolva mai utor intr-un climat de prietenie si de intelegere.

Se poate deci observa       si cat de pregnanta este influenta stilului educativ asupra dezvoltarii personalitatii. Nu stim intotdeauna, care sunt principiile dupa care se orienteaza in educatie parintii, care sunt valorile, normele pecare le respecta, dar este sigur ca in interesul generatiilor viitoare, a dezvoltarii societatii, ne revine un rol important in constientizarea in randul adultilor a varietatii stilurilor educative si a consecintelor utilizarii acestora.