ORASELE SI DEZVOLTAREA URBANISMULUI MODERN

ORASELE SI DEZVOLTAREA URBANISMULUI MODERN

CONCEPTE DE BAZA ORASUL TRADITIONAL

TRASATURILE URBANISMULUI MODERN

Dezvoltarea oraselor moderne: constiinta si cultura

TEORII DESPRE URBANISM

Scoala de la Chicago . Urbanismul si mediul inconjurator creat . Evaluare

STRUCTURA POSTBELICA A DEZVOLTARII URBANE OCCIDENTALE

Urbanismul in Statele Unite . Urbanismul in Marea Britanic

URBANISMUL SI

INFLUENTELE

INTERNATIONALE

Orasul global

URBANIZAREA LUMII A TREIA

Dehli. Mexico City . Orasele si suprapopularea . Perspective ale schimbarii

CONCLUZII

REZUMAT

LECTURI SUPLIMENTARE

TERMENI IMPORTANTI

CONCEPTE DE BAZA

. urbanism

ORASUL TRADITIONAL

in societatile traditionale, majoritatea oraselor erau de dimensiuni mici dupa standardele moderne. Babilonul, de exemplu, unul dintre cele mai mari orase antice din Orientul Mijlociu, se intindea pe o suprafata de numai 5 km², iar in momentul culminant al dezvoltarii sale, populatia sa nu depasea 15-20.000 de locuitori. Primele orase din lume au aparut prin anii 3.500 i.Ch., in vaile fluviilor Nil din vechiul Egipt, Tigru si Eufrat din actualul Irak si Indus din Pakistanul de azi. Sub imparatul Augustus, Roma era cel mai mare oras din antichitate, cu exceptia celor din China, avand injur de 300.000 de locuitori.

La majoritatea oraselor din lumea antica au fost descoperite anumite trasaturi comune, chiar daca existau diferente ale civilizatiilor lor. Orasele erau in general, imprejmuite cu ziduri; zidurile, construite la inceput pentru aparare militara, delimitau separarea comunitatii urbane de cele rurale. Zona centrala, incluzand adesea un spatiu public de mari dimensiuni, era uneori cuprinsa in interiorul unui al doilea zid, interior. Desi continea de obicei o piata, centrul se deosebea de cartierele de afaceri care se gasesc in orasele moderne. Cladirile principale erau de obicei religioase sau politice, cum ar fi templele sau palatele si judecatoriile. Locuintele claselor dominante sau ale elitei tindeau sa fie concentrate in centru sau in apropierea acestuia, in timp ce oamenii mai putin privilegiati locuiau catre periferiile orasului, iar unii chiar in apropierea zidurilor de incinta, si puteau patrunde in interior rapid daca erau atacati.

Diferitelor grupuri etnice si religioase le reveneau adesea cartiere separate, in care membrii lor traiau si munceau. Uneori si aceste cartiere erau delimitate prin ziduri. Piata centrala, unde aveau loc adunarile ceremoniale, era de obicei prea neincapatoare pentru a putea gazdui mai mult decat o mica parte dintre cetateni, iar comunicatiile dintre oraseni erau de regula, intermitente; anunturile de interes public se faceau verbal - prin strigate, de catre functionari oficiali care mergeau pe strazile orasului. Desi cateva orase traditionale posedau bulevarde largi, in majoritatea lor existau prea putine "strazi', in sensul modern al cuvantului; ulitele constituiau de obicei fasii de pamant pe care nu existau constructii. Pentru majoritatea oamenilor, casa si atelierul se aflau in aceeasi cladire, uneori chiar in aceeasi incapere. "Drumul pana la serviciu' era o notiune aproape necunoscuta.

in cateva state traditionale, orasele erau legate intre ele prin sisteme de drumuri sofisticate, dar acestea existau mai ales in scopuri militare, iar comunicatiile erau in cea mai mare parte lente si limitate. Calatoria reprezenta o activitate specializata, negustorii si soldatii fiind singurii care se deplasau cu regularitate pe distante mari. in statele traditionale stiintele, artele si cultura cosmopolita se concentrau in orasele mari,

iar nivelul influentei lor asupra zonelor rurale era intotdeauna destul de scazut. Doar un mic procent din populatie locuia la oras, iar diviziunea dintre orase si sate era foarte pronuntata. Cea mai mare parte locuiau in comunitati rurale mici, venind arareori in contact si cu altcineva decat vreun functionar de stat sau negustor de la oras.

Studiind orasele moderne in acest capitol, vom analiza unele dintre cele mai elementare schimbari care deosebesc lumea noastra de cea traditionala. Caci in toate tarile industrializate majoritatea populatiei locuieste in zonele urbane. Mai mult, viata urbana moderna afecteaza pe toata lumea, nu numai pe cei care locuiesc in orasele propriu-zise. Vom comenta mai intai masiva crestere a numarului de oraseni, care s-a produs de-a lungul ultimului secol si vom analiza cateva dintre teoriile principale despre urbanism, inainte de a trece la compararea diferitelor modele de urbanizare, atat de contrastante in Marea Britanie, Stale Unite si orasele din Lumea a Treia.

TRASATURILE URBANISMULUI MODERN

Toate societatile industrializate modeme sunt puternic urbanizate. Cele mai mari orase din tarile industrializate numara pana la 20 milioane de locuitori, iar conglomeratele urbane - manunchiuri de orase care alcatuiesc suprafete intinse de constructii - pot adaposti mult mai multa lume. Forma extrema de viata urbana este reprezentata azi de ceea ce unii au numit megalopolis, "orasul oraselor'. Termenul a fost creat initial in Grecia antica pentru a desemna un oras-stat care urma sa starneasca invidia tuturor civilizatiilor, dar in prezent folosirea termenului nu mai are legatura cu acel deziderat, in vremurile moderne, a fost folosit pentru prima data referitor la tarmul nord-estic al Statelor Unite, un conglomerat urban acoperind aproximativ 450 de mile, din nordul Bostonului pana dincolo de Washington D.C. in aceasta regiune locuiesc aproximativ 40 milioane de persoane, cu o densitate de peste 700 de locuitori pe mila patrata. O populatie urbana aproape la fel de numeroasa si de densa este concentrata in zona Marilor Lacuri dintre Statele Unite si Canada.

Marea Britanie, prima societate care a trecut prin industrializare, a fost totodata prima care, dintr-o tara rurala, a devenit una predominant urbana, in 1800, traiau in orase de peste 10.000 de locuitori cu mult sub 20% din populatie, in 1900, acest procent devenise de 74%. Capitala, Londra, adapostea aproximativ 1,1 milioane de persoane in 1800; la inceputul secolului XX, populatia ei crescuse pana la sapte milioane, in acel moment, Londra era cel mai mare oras intalnit in lume vreodata, un vast centru de productie, comercial si financiar aflat in centrul unui Imperiu britanic inca in expansiune.

Urbanizarea majoritatii celorlalte tari europene si a Statelor Unite a avut loc intru catva mai tarziu - dar in unele cazuri, o data declansata, s-a accelerat si mai rapid, in 1800, Statele Unite reprezentau o societate mai curand rurala decat principalele tari europene la aceeasi data. Sub 10% din populatie locuia in comunitati care depaseau 2.500 de persoane. Astazi, in aceasta situatie se afla peste trei sferturi dintre americani, intre 1800 si 1900, populatia orasului New York a crescut de la 60.000 de persoane la 4,8 milioane!

Urbanizarea in secolul XX este un proces global, in care sunt atrase tot mai mult si tarile din Lumea a Treia (vezi fig. 17.1). inainte de 1900, aproape toate orasele in expansiune se aflau in Occident; a existat si o oarecare extindere a oraselor din Lumea aTreia in decursul urmatorilor 50 de ani, dar principala perioada a cresterii lor au fost aproximativ ultimii 40 de ani. intre 1960 si 1992, numarul orasenilor din lumea intreaga a crescut cu l ,4 miliarde si se preconizeaza ca va mai creste cu inca un miliard in urmatorii 15 ani. in tarile din Lumea a Treia, numarul de persoane care traiesc la oras sporeste in fiecare an fiind comparate cu echivalentul populatiei Spaniei in prezent.

Populatiile din mediile urbane se dezvolta mult mai rapid decat populatia lumii in

general: 39% din populatia lumii traia in localitati urbane in 1975; cifra prevazuta

i pentru anul 2000 este de 50% si de 63% in 2025, conform estimarilor Natiunilor

i Unite. Asia de Sud si de Est vor contine aproximativ jumatate din populatia lumii in

2025, data la care populatiile urbane din Africa si America de Sud o vor depasi

, fiecare pe cea a Europei actuale.

Dezvoltarea oraselor moderne: constiinta si cultura

Abia la inceputul secolului XX, statisticienii si observatorii sociali au facut distinctia l dintre oras si metropola. Metropolele cu populatii numeroase erau de obicei, recunoscute i ca fiind mai cosmopolite decat centrele mai mici, influenta lor intinzandu-se dincolo [de societatea nationala din care faceau parte.

Expansiunea metropolelor s-a produs ca rezultat al cresterii populatiei, impreuna i cu migrarea strainilor proveniti de la ferme, sate si mici orasele. Aceasta migrare a fost adesea internationala, oamenii mutandu-se din zonele satesti direct in metropole, in tarile in care se stabileau. Imigratia unor grupuri foarte numeroase de europeni i din zonele sarace, de fermieri, in Statele Unite, reprezinta exemplul cel mai elocvent. Imigratia incrucisata intre orase a fost de asemenea, raspandita in tarile [Europei. Taranii si satenii migrau catre orase (asa cum fac astazi pe scara larga j in tarile din Lumea a Treia), din cauza lipsei de posibilitati din zonele rurale, [imbinate cu aparentele avantaje si atractii ale oraselor, unde strazile erau "pavate icu aur' (locuri de munca, avere, o gama larga de bunuri si servicii), in plus, |metropolele deveneau centre concentrate ale puterii financiare si industriale, ntreprenorii creand noi zone urbane uneori chiar din ramasite. Chicago a cunoscut i crestere a populatiei de peste doua milioane in 1900, intr-o zona care era omplet nelocuita pana in 1830.

Dezvoltarea oraselor moderne a avut un impact semnificativ, nu numai asupra pbiceiurilor si modurilor de comportare, ci si asupra structurilor mentale si afective, nca de la inceputul marilor aglomeratii urbane, in secolul XVIII, opiniile despre efectele oraselor asupra vietii sociale au fost polarizate, si raman si in prezent. FUnii considerau orasele ca reprezentand "virtutea civilizata', izvorul dinamismului isi al creativitatii culturale. Pentru acesti autori, orasele sporesc oportunitatile de {dezvoltare economica si culturala, asigurand mijloace de trai confortabile si o {.existenta satisfacatoare. James Boswell lauda adesea calitatile Londrei, pe care o compara cu "un muzeu, o gradina, niste combinatii muzicale fara sfarsit' (Byrd, 1978, p. 92). Altii au etichetat orasul ca fiind un infern fumegand, in care se imbulzesc cu neincredere reciproca multimi agresive, bantuit de criminalitate, violenta si coruptie.

Interpretari ale vietii la oras

De-a lungul secolului XIX si la inceputul secolului XX, pe masura ce orasele se dezvoltau, aceste opinii diferite si-au aflat noi forme de exprimare. Criticii au gasit tinte usoare pentru atacurile lor, deoarece conditiile de viata ale celor saraci din zonele urbane cu dezvoltarea cea mai rapida erau adesea ingrozitoare. George Gissing, un romancier englez si analist social, a trait saracia extrema, atat in Londra cat si la Chicago, in anii 1870. Descrierile sale despre cartierele londoneze din East End, sectoarele cele mai sarace din oras, ne ofera un tablou sumbru. Gissing descria zona ca pe:

O suprafata cu strazi comerciale urat mirositoare, cu fabrici, depozite de cherestea, antrepozite cenusii, cu ulite colcaind de mici pravalioare si ateliere, curti infecte si bolti care respirau o posomorare pestilentiala; peste tot truda in formele cele mai degradante; strazile largi pline cu carute gemand sub incarcatura, pavajele strabatute de tropaitul muncitorilor de speta ce mai joasa, cotloanele si gaurile aratand decaderea si uratenia. (Gissing, 1973, pp. 25-26).

in acelasi timp, saracia din orasele americane atragea mai putin atentia decat saracia europeana. Totusi, catre sfarsitul secolului, reformatorii au condamnat tot mai sever mizeria unor zone intinse din New York, Boston, Chicago sau alte orase importante. Un imigrant danez, Jacob Riis, care a devenit reporter pentru New York Tribune, a calatorit in Statele Unite, documentandu-se asupra conditiilor de saracie si tinand conferinte despre reformele necesare. Cartea lui Riis, How the Other HalfLives, care a aparut in 1890, s-a bucurat de un mare succes (Riis, 1957; Lane, 1974). Apoi i s-au alaturat si alte opinii. Asa cum spunea un poet, vorbind despre saracii din Boston:

intr-un mare oras crestin s-au stins fara prieteni, de foame!

infometati in mij locul atator sali de bal!

intr-un oras al spitalelor, au murit in puscarie!

Lipsiti de adapost, au murit intr-o tara care se faleste ca ofera tuturor un acoperis!

intr-un oras al milionarilor, au murit saraci-lipiti!

(Citat din Lees, 1985,pp. 128-9).

Dimensiunile saraciei urbane si marile diferente dintre cartierele orasenesti s-au numarat printre principalii factori care au determinat primele analize sociologice ale vietii urbane. De aceea, nu este de mirare ca primele studii sociologice importante despre conditiile urbane moderne si teoriile referitoare la acestea au aparut la Chicago, un oras marcat de o fenomenala rata a dezvoltarii, cat si de inegalitati foarte pronuntate.

TEORII DESPRE URBANISM

Scoala de la Chicago

J) Unii autori proveniti de la Universitatea din Chicago intre 1920 si 1940, printre care Robert Park, Ernest Burgess si Louis Wirth, au formulat idei care au constituit multa vreme baza teoretica si de cercetare in sociologia urbana. Doua concepte dezvoltate de "Scoala de la Chicago' merita o atentie speciala. Unul este asa-zisa abordare ecologica a analizei urbane; celalalt este caracterizarea URBANISMULUI ca mod de viata, formulata de Wirth (Park, 1952; Wirth, 1938).

Ecologia urbana

Ecologia este un termen preluat din stiintele fizice si se refera la studiul adaptarii organismelor plantelor si animalelor la mediul inconjurator. (Acesta este sensul in care este folosit termenul "ecologie' in contextul problemelor mediului inconjurator in general se dezvolta (vezi cap. 19). in lumea naturala, organismele tind sa fie distribuite sistematic in teritoriu, astfel incat sa se mentina un echilibru intre diferitele specii. Scoala de la Chicago considera ca infiintarea unor mari asezari urbane si distributia diferitelor tipuri de cartiere din interiorul acestora pot fi intelese dupa principii similare. Orasele nu se dezvolta intamplator, ci ca raspuns la trasaturile avantajoase ale mediului inconjurator. De exemplu, vaste zone urbane din societatile moderne tind sa se dezvolte de-a lungul malului fluviilor, in campiile fertile sau la intersectia drumurilor comerciale ori a cailor ferate.

Dupa cum se exprima Parks, "o data infiintat, un oras este, se pare, un mare mecanism de triere care selecteaza fara greseala din intregul populatiei pe acei indivizi mai potriviti pentru a locui intr-o anumita regiune sau un anumit mediu' (Parks, 1952, p. 79). Orasele se ordoneaza in "zone naturale' in urma unor procese de competitie, invazie si succesiune, toate acestea avand loc si in ecologia biologica. Daca luam in considerare ecologia unui lac din mediul inconjurator natural, constatam competitia dintre diferitele specii de pesti, insecte si alte organisme care opereaza in sensul obtinerii unei distributii stabile intre ele. Acest echilibru devine instabil daca noi specii "invadeaza' teritoriul, incercand sa se stabileasca in acel lac. Unele dintre organismele care proliferau in zona centrala a lacului sunt nevoite sa suporte o existenta precara indreptandu-se spre periferiile lui. Speciile invadatoare vor fi succesorii lor in zonele centrale.

Modelele asezarii, miscarii si reasezarii oraselor au o forma similara, din perspectiva ecologica. Diferitele cartiere se dezvolta prin reajustari facute de locuitorii care lupta pentru a-si castiga existenta. Un oras poate fi reprezentat ca o harta de zone cu caracteristici sociale distincte si contrastante, in stadiile initiale ale cresterii oraselor moderne, industriile se concentreaza pe terenuri accesibile pentru materiile prime de care au nevoie, in apropierea cailor de aprovizionare. Populatia se strange in jurul acestor locuri de munca, care se diversifica tot mai mult, pe masura ce iuiiicuui uc locuitori ai orasului. Dotarile astfel asigurate devin tot mai atractive si apare o competitie tot mai stransa pentru achizitionarea lor. Valoarea pamantului si impozitele pe proprietate cresc, permitand din ce in ce mai greu familiilor sa continue sa locuiasca in cartierele centrale, cu exceptia caselor mici sau darapanate cu o chirie redusa. Centrul devine dominat de afaceri si agrement, in timp ce locuitorii cei mai instariti se muta catre suburbiile noi, in curs de formare in jurul acelui perimetru. Acest proces urmareste traseele de transport, intrucat acestea reduc timpul necesar deplasarii pana la locul de munca; zonele dintre aceste drumuri se dezvolta mai lent.

Orasele pot fi concepute ca fiind formate din inele concentrice, impartite in segmente. In mijloc se afla zonele din centrel orasului, un amestec de mare prosperitate de afaceri si case particulare aflate in ruina. Dincolo de acestea se afla cartierele mai vechi, care adapostesc lucratorii angajati in ocupatii manuale stabile. Si in afara se afla suburbiile, unde tind sa se stabileasca cei cu venituri mai mari. Procesele de invazie si de succesiune au loc in interiorul segmentelor inelelor concentrice. Astfel pe masura ce proprietatile particulare se deterioreaza in zona centrala sau in apropierea acesteia, grupurile etnice minoritare incep sa se mute spre interior. Pe masura ce se intampla aceasta, o tot mai mare parte din populatia preexistenta se muta, producand o precipitare a lichidarilor, catre alte cartiere ale orasului sau spre suburbii.

Desi pentru o perioada abordarea ecologiei urbane si-a pierdut din credibilitate, a fost mai tarziu revitalizata si reelaborata in scrierile unui numar de autori, printre care Amos Hawley (Hawley, 1950, 1968). Nu s-a concentrat asupra competitiei pentru niste resurse sarace, asa cum facusera predecesorii lui, Hawley ci a subliniat interdependenta diferitelor zone ale orasului. Diferentierea - specializarea rolurilor de grup si a celor ocupationale - este principala modalitate in care fiintele umane se adapteaza la mediul lor inconjurator. Grupurile de care depind multi altii vor avea un rol dominant, reflectat adesea in pozitia lor geografica centrala. De exemplu, grupurile de afaceri cum ar fi marile banci sau companiile de asigurari, ofera servicii de baza pentru o mare parte a comunitatii, de aceea se gasesc de obicei, in zonele centrale ale asezarilor. Dar Hawley subliniaza ca zonele care se dezvolta in ariile urbane se formeaza nu doar ca urmare a relatiilor spatiale, ci si a celor temporale. De exemplu, dominanta afacerilor se exprima nu doar in functie de folosirea spatiului, ci si de ritmul activitatilor din viata cotidiana - o ilustratie a acesteia fiind ora de varf. Ordonarea temporala a vietii zilnice a oamenilor reflecta ierarhia cartierelor din oras.

Abordarea ecologica a fost importanta si prin cantitatea de cercetari empirice la colectarea carora a contribuit, si de asemenea, prin valoarea ei ca perspectiva teoretica. Multe studii asupra oraselor in ansamblu si asupra anumitor cartiere au fost determinate de gandirea ecologica - preocupata, de exemplu, de procesul "invadarii' si al "succesiunii' mentionate mai sus. Totusi, i se pot aduc numeroase critici si pe buna dreptate. Perspectiva ecologica tinde sa minimalizeze importanta

proiectarii constiente si al planificarii in organizarea oraselor, considerand dezvoltarea urbana doar ca pe un proces "natural'. Modelele de organizare spatiala dezvoltate de Parks, Burgess si colegii lor, au fost extrase din experienta americana si se aplica numai anumitor tipuri de orase din Statele Unite, lasand la o parte Europa, Japonia sau Lumea a Treia.

Urbanismul ca mod de viata

Teza lui Wirth referitoare la urbanism ca mo d de viata se preocupa mai putin de diferentierea interna dintre orase, si mai mult de ceea ce este urbanismul ca forma de existenta sociala. Wirth observa ca:

Gradul in care se poate spune despre lumea contemporana ca este "urbanizata', nu este masurat pe deplin sau cu precizie de procentul din totalul populatiei care locuieste la oras. Influentele pe care le exercita orasele asupra vietii sociale a omului, sunt mai mari decat ne-o indica rata populatiei urbane; caci orasul devine tot mai mult nu doar locul de domiciliu si de munca al omului modern, ci este centrul de iradiere si control al vietii economice, politice si culturale, care a atras si cele mai indepartate comunitati ale lumii in orbita sa, impletind diverse domenii, populatii si activitati intr-un univers propriu. (Wirth, 1938, p. 342).

in orase, arata Wirth, mari mase de oameni locuiesc foarte aproape unii de altii, fara sa se cunoasca personal in majoritatea lor - o deosebire fundamentala fata de satele mici, traditionale. Majoritatea contactelor dintre oraseni sunt fugitive si partiale si sunt destinate altor scopuri decat acelora de a fi relatii satisfacatoare in sine. Interactiunea cu vanzatorii din magazine, casierii de la banca, calatorii sau controlorii din tren, sunt intalniri pasagere, care nu au loc intamplator, ci in vederea anumitor scopuri.

intrucat cei care locuiesc la oras tind sa fie deosebit de mobili, intre ei legaturile sunt relativ slabe. Oamenii sunt implicati in multe activitati si situatii diferite in fiecare zi - "ritmul de viata' este mai rapid decat in zonele rurale. Competitia prevaleaza asupra cooperarii. Wirth este de acord ca densitatea vietii sociale din orase duce la formarea de cartiere cu trasaturi distincte, dintre care doar unele pot pastra caracteristicile comunitatilor mici. De exemplu, in zonele de imigranti se gasesc tipuri traditionale de legaturi intre familii, majoritatea oamenilor cunoscandu-se personal intre ei. Cu cat aceste zone sunt mai absorbite in structura larga a vietii de la oras, cu atat mai putin vor supravietui caracteristicile lor.

Ideile lui Wirth s-au bucurat, pe buna dreptate, de o larga recunoastere. Impersonalitatea contactelor zilnice in orasele moderne este incontestabila - si in oarecare masura aceasta este valabil si pentru viata sociala in general, in societatile moderne. Teoria lui Wirth este importanta deoarece recunoaste ca urbanismul nu face doar parte din societate, ci exprima si influenteaza natura sistemului social in intregul sau. Unele aspecte ale modului de viata urban sunt caracteristice pentru viata sociala in general, nu doar pentru activitatile celor care din intamplare locuiesc

in marile orase. Dar ideile lui Wirth au si limite evidente. Ca si perspectiva ecologica! cu care are multe in comun, teoria lui Wirth se bazeaza mai ales pe observarea! oraselor americane, generalizata insa la urbanismul de pretutindeni. Urbanismul nu ' se prezinta la fel peste tot si in toate epocile. Asa cum s-a mentionat, orasele din antichitate, de exemplu, erau in multe privinte foarte diferite de cele din societatile moderne. Pentru majoritatea locuitorilor, viata din marile orase in epocile vechi nu era cu mult mai impersonala sau mai anonima decat a celor care traiau in comunitati satesti.

Wirth exagereaza de asemenea, trasatura impersonala a oraselor moderne Grupurile in interiorul carora se mentin relatii de prietenie apropiate sau rudenie sunt mai persistente in comunitatile urbane decat credea el. Everett Hughues, coleg cu Wirth la Universitatea din Chicago, scria despre acesta: "Louis spunea toate chestiile astea, despre cat de impersonal este orasul, desi traia in mijlocul unui intreg clan de rude si prieteni, cu care avea relatii foarte personale' (citat in Kasarda si Janowitz, 1974). Grupuri cum ar fi cele pe care Herbert Gans le numeste "satenii urbani', sunt obisnuite in orasele moderne (Gans, 1962)."Satenii urbani' sunt italienii americani, care traiesc intr-un cartier din centrul Bostonului. Asemenea zone de "etnici albi' devin probabil, treptat mai putin importante in orasele americane decat inainte, dar sunt inlocuite de comunitati din centru, care cuprind imigranti nou-veniti.

Si mai important, cartierele in care se regasesc legaturi de rudenie si personale apropiate par adesea a fi create realmente de catre viata de la oras; ele nu sunt doar ramasite ale unui mod de viata preexistent, care supravietuieste o perioada de timp in interiorul orasului. Claude Fischer a propus o interpretare a tendintei actuale a urbanizarii pe scara larga de a promova diversele subculturi, mai curand decat de a aduna pe toata lumea intr-o masa anonima. El arata ca aceia care locuiesc in orase pot colabora cu altii proveniti din medii sau cu interese similare, pentru a-si forma legaturi la nivel local; ei pot adera la grupuri distincte religioase, etnice, politice si alte grupuri subculrurale. Un orasel sau un sat nu permite dezvoltarea unei asemenea diversitati subculrurale (Fischer, 1984). Cei care formeaza comunitati etnice in interiorul oraselor, de exemplu, se poate sa se fi cunoscut prea putin sau deloc in tara lor de origine. Dupa sosirea lor, ei graviteaza catre zone in care locuiesc ceilalti indivizi apartinand unei proveniente lingvistice si culturale similare, formand astfel noi structuri subcomunitare. Un artist poate gasi putine alte persoane cu care sa se asocieze intr-un sat sau un orasel, dar intr-un oras mare ar putea face parte dintr-o subcultura semnificativa din punct de vedere artistic sau intelectual.

Un oras mare este "o lume de straini', dar care sustine si creeaza relatii personale. Acesta nu este un paradox. Trebuie sa disociem experienta urbana in sfera publica a intalnirilor cu strainii de lumea privata a familiei, prietenilor si colegilor de munca. Poate fi greu "sa cunosti lume', atunci cand te muti pentru prima data intr-un oras mare. Dar oricine se muta intr-o mica comunitate rurala bine stabilita poate descoperi ca prietenia locuitorilor este in mare masura o problema de politete publica - ar putea trece ani, inainte de a fi "acceptat'. Nu la fel se intampla si la oras. Asa cum comenta Edward Krupat:

Oul urban are o coaja mai groasa, in lipsa ocaziei si a imprejurarilor in care ar putea sa-si faca intrarea, multe persoane care se vad zilnic in autobuz sau la gara, la bufet sau trecand pe holurile de la locul de munca, nu devin niciodata mai mult decat niste "straini familiari'. De asemenea, unii oameni pot ramane total pe dinafara deoarece le lipseste priceperea sau initiativa in relatiile sociale. Dar dovada coplesitoare este aceea ca, datorita diversitatii strainilor - fiecare putand fi un prieten potential - si a marii varietati de stiluri de viata si de interese din oras, oamenii continua sa se mute din afara spre interior. Iar odata patrunsi in interiorul unui grup sau retele, posibilitatile lor de a-si extinde relatiile se multiplica considerabil. Drept rezultat, datele arata ca ocaziile favorabile oferite de oras par de cele mai multe ori sa depaseasca fortele de constrangere, permitand astfel indivizilor sa-si cladeasca si sa-si mentina relatii satisfacatoare (Krupat, 1985, p. 36).

Ideile lui Wirth isi mentin oarecum valabilitatea, dar in lumina contributiilor ulterioare devine clar faptul ca ele generalizeaza excesiv. Orasele moderne implica adesea relatii sociale impersonale, anonime, dar sunt de asemenea, surse ale diversitatii - si uneori, ale intimitatii.

Urbanismul si mediul inconjurator creat

Teoriile mai recente despre urbanism au evidentiat faptul ca acesta nu este un proces autonom, analiza lui trebuind corelata cu modelele de baza ale schimbarii politice si economice. Cei doi autori principali de lucrari despre analiza urbanistica, David Harvey si Manuel Castells, au fost puternic influentati de catre Marx (Harvey, 1973,1982,1985; Castells, 1977,1983).

Harvey: restructurarea spatiului

Harvey subliniaza ca urbanismul este un aspect al mediului inconjurator creat, produs de raspandirea capitalismului industrial. In societatile traditionale, orasele si satele erau clar delimitate, in lumea moderna, industria estompeaza diviziunile dintre orase si sate. Agricultura devine mecanizata si este gestionata pur si simplu in functie de pret si de profit, exact ca si munca industriala, iar acest proces micsoreaza diferentele dintre modul de viata sociala al locuitorilor urbani si rurali.

Harvey sustine ca in urbanismul modern, spatiul se afla intr-o continua restructurare. Acest proces este determinat de locul in care marile firme decid sa-si amplaseze fabricile, centrele de cercetare si dezvoltare s.a.m.d.; controlul pe care guvernul il exercita atat asupra pamantului cat si a productiei locale; ca si activitatile investitorilor particulari, care cumpara si vand case si terenuri. De exemplu, firmele de afaceri cantaresc in permanenta avantajele relative ale unor amplasamente noi, comparandu-le cu cele existente. Pe masura ce productia devine mai ieftina intr-o zona fata de alta, sau firma se reorienteaza de la fabricarea unui produs catre altul, birourile si fabricile vor fi inchise intr-un loc si deschise intr-altul. Astfel, la un mor.._WMt| dat, arunci cand exista posibiltatea de a obtine profituri considerabile, se poate produce! un excedent de blocuri construite, pentru birouri in centrul oraselor mari. Dupa cel birourile au fost construite, iar zona centrala "s-a redezvoltat', investitorii cauta in alta parte potentiale constructii pentru speculatii viitoare. De multe ori, ceea ce este profitabil intr-o anumita perioada nu va mai fi la fel intr-alta, atunci cand climatul financiar se va modifica.

Activitatea cumparatorilor particulari de imobile este puternic influentata de situarea, ca zona si fata de centru, a spatiilor cumparate in interes de afaceri, cat si de rata imprumuturilor si a impozitelor fixate de guvernul local si central. Dupa cel de-al doilea razboi mondial, de exemplu, a avut loc o mare expansiune a dezvoltarii suburbane in cele mai importante orase din Statele Unite. Aceasta s-a datorat in parte discriminarilor etnice, cat si tendintei albilor de a se indeparta de zonele centrale ale oraselor. Totusi, Harvey sustine ca acest lucru a fost posibil doar datorita hotararii guvernului de a face concesii impozitelor platite de cei care cumparau case si firmelor de constructii, cat si oferirii de credite speciale de catre organizatiile financiare. Acestea au asigurat baza pentru construirea si cumpararea de case noi la periferia oraselor, totodata promovand cererea de produse industriale cum ar fi autoturismele. Cresterea in dimensiuni si prosperitate a oraselor mici si mari din sudul Angliei incepand cu anii '60 este legata direct de declinul industriilor mai vechi din nord si de deplasarea in consecinta a investitiilor catre noi oportunitati industriale.

Castells: urbanismul si miscarile sociale

Ca si Harvey, Castells subliniaza faptul ca forma spatiala a societatii este strans legata de mecanismele generale ale dezvoltarii ei. Pentru a intelege orasele, trebuie sa intelegem procesele prin care formele spatiale sunt create si transformate. Desfasurarea si trasaturile arhitecturale ale oraselor si cartierelor exprima lupta si conflictele dintre diferitele grupuri dintr-o societate. Altfel spus, mediile inconjuratoare urbane reprezinta manifestari simbolice si spatiale ale unor forte sociale mai ample. De exemplu, zgarie-norii pot fi construiti deoarece se asteapta ca ei sa aduca profit, dar aceste cladiri gigantice "simbolizeaza totodata puterea banilor asupra orasului, datorita tehnologiei si increderii in sine, fiind catedralele perioadei expansiunii capitalismului corporatiilor' (Castells, 1983, p. 103).

Spre deosebire de sociologii din Chicago, Castells concepe orasul nu doar ca pe o localizare distincta - zona urbana - ci si ca pe o parte integranta a proceselor de consumism colectiv, care sunt la randul lor aspecte ale capitalismului industrial. Casele, scolile, serviciile de transport si dotarile de agrement sunt moduri in care oamenii "consuma' produsele industriei moderne. Sistemul de impozitare determina cine si unde poate cumpara sau inchiria si cine, unde construieste. Marile corporatii,

bancile si companiile de asigurari, care pun la dispozitie capitalul pentru proiectele de constructii, au o mare influenta asupra acestor procese. Dar si agentiile guvernamentale afecteaza direct multe aspecte ale vietii de la oras, construind drumuri si case de raport, planificand centuri de verdeata s.a.m.d. Forma fizica a oraselor devine astfel produsul atat al fortelor de piata cat si al puterii guvernarii.

Dar natura mediului inconjurator creat nu este doar rezultatul activitatii unor oameni puternici si bogati. Castells subliniaza importanta stradaniei grupurilor defavorizate de a-si ameliora conditiile de viata. Problemele urbane stimuleaza o varietate de miscari sociale, legate de imbunatatirea conditiilor de locuit, proteste impotriva poluarii, apararea parcurilor si a spatiilor verzi si combaterea construirii de cladiri care conduc la modificarea naturii unei zone. De exemplu, Castells a studiat miscarea homosexualilor din San Francisco, care a determinat restructurarea unui intreg cartier in jurul propriilor sale valori culturale - permitand infiintarea multor organizatii de homosexuali, cluburi si baruri - si a castigat astfel o pozitie de vaza in politica locala.

Atat Harvey cat si Castells subliniaza faptul ca orasele sunt in marea majoritate medii inconjuratoare artificiale, construite de catre noi. Nici chiar cele mai rurale zone nu scapa influentei interventiei umane si a tehnologiei modeme, caci activitatea umana a reformat si reordonat lumea naturala. Hrana nu mai este produsa doar pentru locuitorii din zona, ci pentru pietele nationale si internationale, iar in agricultura mecanizata pamantul este subdivizat cu rigurozitate si are o intrebuintare specializata, ordonata dupa modele fizice care sunt tangentiale cu trasaturile naturale ale mediului inconjurator. Cei care locuiesc in ferme si in zone rurale sunt legati din punct de vedere economic, politic si cultural de societatea in ansamblul ei, oricat de diferite ar fi unele din modalitatile lor de comportament fata de cele ale locuitorilor de la oras.

Evaluare

Opiniile lui Harvey si Castell au fost dezbatute intens, iar lucrarile lor au prezentat o deosebita importanta pentru redirectionarea analizei urbane. Spre deosebire de abordarea ecologista, ele nu pun accentul pe procesele spatiale "naturale', ci pe modul in care terenul si mediul inconjurator creat reflecta sistemele de putere sociala si economica. Aceasta marcheaza o schimbare esentiala de accent. Totusi, ideile lui Harvey si Castells sunt adesea exprimate intr-un mod foarte abstract si nu au stimulat o varietate de studii de cercetare la fel de mare ca si cele ale Scolii de la Chicago.

in unele privinte, opiniile avansate de catre Harvey si Castells si cele ale Scolii de la Chicago se completeaza reciproc intr-un mod profitabil, putand fi combinate astfel incat sa ne ofere un tablou cuprinzator al proceselor urbanizarii. Contrastele dintre zonele orasului, descrise in urbanismul ecologic chiar exista, la fel si

impersonalitatea generala a vietii de la oras. Dar acestea sunt mai variabile decatl credeau membrii Scolii de la Chicago, fiind in primul rand guvernate de influentele.' sociale si economice analizate de catre Harvey si Castells. John Logan si Harvey Molotch au sugerat o abordare care conecteaza in mod direct perspectivele unor autori precum Harvey si Castells cu unele trasaturi ale punctului de vedere ecologic (Logan si Molotch, 1987). Ei sunt de acord cu Harvey si Castells in privinta faptului ca, trasaturile generale ale dezvoltarii economice, care se intind pe plan national si international, afecteaza viata urbana intr-un mod cat se poate de direct. Dar acesti factori economici de o mare diversitate, sustin ei, sunt focalizati prin intermediul organizatiilor locale, printre care cartierele de afaceri, bancile si agentiile guvernamentale, impreuna cu activitatile cumparatorilor individuali de locuinte.

Locurile - terenul si cladirile - sunt cumparate si vandute, dupa afirmatiile lui Logan si Molotch, exact la fel ca oricare alte bunuri din societatea moderna, pietele care structureaza mediile inconjuratoare urbane sunt influentate de modul in care diferitele grupuri de oameni doresc sa foloseasca proprietatea pe care o cumpara sau o vand. Ca urmare a acestui proces iau nastere multe conflicte si tensiuni - iar acestea reprezinta factorii-cheie in structurarea cartierelor orasenesti. De exemplu, un bloc de apartamente este vazut ca "o casa' de catre locatarii sai, dar ca "o sursa de chirie' de catre proprietar. Afacerile imobiliare sunt mai interesate de cumpararea si vanzarea de proprietati intr-o anumita zona, pentru a obtine cele mai bune amplasamente pentru productie sau profituri din speculatii imobiliare. Interesele si preocuparile lor sunt cu totul diferite de cele ale locatarilor, pentru care cartierul nu este decat "locul unde locuiesc'.

Logan si Molotch arata ca in orasele moderne marile firme financiare si de afaceri incearca in mod continuu sa intensifice folosirea pamantului in anumite zone. Cu cat reusesc mai bine sa faca acest lucru, cu atat vor fi mai multe oportunitati pentru speculatii cu terenuri, cat si pentru construirea profitabila de cladiri noi. Aceste companii nu se preocupa de efectele sociale sau fizice ale activitatii lor asupra unui anumit cartier - daca, de exemplu, resedintele mai vechi si mai frumoase sunt sau nu distruse pentru a face loc noilor blocuri de birouri. Procesele de crestere determinate de firmele mari implicate in dezvoltarea proprietatii se situeaza adesea in contradictie cu interesele de afaceri locale sau cu cele ale locuitorilor, care pot incerca sa li se opuna activ. Oamenii formeaza grupuri pe cartiere, pentru a-si apara interesele de locatari, de exemplu. Asemenea asociatii locale pot sustine campanii pentru extinderea restrictiilor zonale, a construirii de blocuri noi pe spatiile verzi sau in locul unor parcari, sau fac presiuni pentru obtinerea de reglementari de inchiriere mai favorabile.

STRUCTURA POSTBELICA A DEZVOLTARII URBANE OCCIDENTALE

Mult mai multe cercetari asupra proceselor urbane au fost facute in Statele Unite decat in Marea Britanie, dar modelele generale ale dezvoltarii urbane in Marea Britanie in perioada postbelica le-au reflectat pe cele care avusesera loc mai inainte in Statele Unite. De aceea ne vom opri asupra experientei americane, inainte de a discuta problemele urbane din Anglia.

Urbanismul in Statele Unite

Suburbanizarea

Una dintre cele mai evidente tendinte ale oraselor din Statele Unite in perioada postbelica au fost suburbiile. Cuvantul "suburbie' isi are originea in latinescul sub urbe, ceea ce inseamna "sub controlul orasului'. Suburbiile erau mici grupuri de locuinte dependente de centrele urbane in privinta dotarilor si a mijloacelor de existenta, in vremurile noastre, cuvantul este folosit pentru a desemna orice zona construita in apropierea unui oras mare.

in Statele Unite, procesul suburbanizarii a atins punctul culminant intre anii '50 si '60. in decursul acestor decenii, centrul oraselor a avut o rata a cresterii de 10%, in timp ce cea a zonelor suburbane a fost de 48%. Cea mai mare parte a miscarilor catre suburbii a implicat familiile de albi. Aplicarea mixtarii rasiale in scoli a contribuit la mutarea albilor din zonele centrale ale oraselor, multi dintre ei dorind sa-si dea copiii la scoli doar pentru albi. Desigur, mai erau si alte motive. Oamenii se mutau ca sa scape de poluare, de aglomeratie si de ratele inalte ale criminalitatii din zonele centrale ale oraselor; ei erau de asemenea atrasi de impozitele pe proprietate, mai scazute si de perspectiva unei case mai spatioase sau de a avea o casa cu gradina si nu un apatament de bloc. in acelasi timp, un program cuprinzator de constructie de drumuri a facut ca zonele odinioara indepartate sa devina mai accesibile pentru locurile de munca, conducand la stabilirea de industrii si servicii chiar in zonele suburbane respective. Multe zone suburbane au devenit orase separate, conectate prin autostrazi rapide la cele dimprejur, incepand cu anii '60, procentul celor care se mutau dintr-o. suburbie intr-alta a inceput sa creasca mai rapid decat al celor care se mutau la oras (o trasatura care se regaseste astazi in Marea Britanie).

Desi suburbiile din Statele Unite sunt dominate de albi, tot mai multi membri ai minoritatilor rasiale si etnice se muta aici. intre 1980 si 1990, populatia suburbana de negri a crescut cu 34,4%, cea de hispanici cu 69,3% si cea de asiatici cu 125,9%. Spre deosebire de acestea, populatia suburbana de albi a crescut cu doar 9,2%. Membrii grupurilor minoritare se muta catre suburbii din motive asemanatoare celor care le-au precedat: conditii mai bune de locuit, educatie si dotari. La fel ca si cei care au pornit exodul catre suburbii in anii '50, ei sunt in majoritate profesionisti apartinand clasei de mijloc. Dupa parerea presedintelui Autoritatii Locative din Chicago, "suburbanizarea nu este in prezent o problema de rasa, ci de clasa. Nimeni nu doreste sa locuiasca in preajma unor oameni saraci din cauza tuturor problemelor care insotesc saracia: scoli slabe, strazi nesigure, bande de vagabonzi' (citat din De Witt, 1994).

Totusi, suburbiile raman in cea mai mare parte locuite de albi. Grupurile de minoritari constituiau numai 18% din totalul populatiei suburbane in 1990. Trei din patru afro-americani continua sa traiasca in interiorul oraselor, fata de proportia un alb din patru. Majoritatea rezidentilor negri din suburbii locuiesc in cartiere preponderent de negri, in oraselele existente la marginea oraselor mari.

Deteriorarea centrului oraselor

Deteriorarea centrului oraselor care a marcat toate metropolele americane de-a lungul ultimelor cateva decenii este o consecinta directa a cresterii suburbiilor. Migrarea grupurilor cu venituri ridicate dinspre centru catre margini inseamna o scadere a veniturilor oraselor din impozitele locale. Cum printre cei care raman sau ii inlocuiesc se numara multi oameni saraci, sansele de k recupera veniturile pierdute astfel sunt scazute. Daca taxele municipale cresc in centrul orasului, grupurile mai instarite si firmele de afaceri tind sa se mute si rnai departe.

Situatia este inrautatita de faptul ca aceste cladiri deja existente in centrul oraselor devin mai deteriorate decat cele din suburbii, rata criminalitatii sporeste, la fel si cea a somajului. De aceea se cheltuieste tot mai mult pe servicii de asistenta sociala, scoli, intretinerea cladirilor, precum si pentru politie si pompieri. Ia nastere un ciclu al deteriorarii, in care cu cat se dezvolta mai mult suburbiile, cu atat devin mai mari problemele centrelor oraselor, in multe zone urbane americane, efectul a fost dezastruos, in mod special in orasele mai vechi, cum ar fi New York, Boston sau Washington D.C. in unele cartiere din aceste orase, deteriorarea proprietatilor imobiliare este probabil mai grava decat in marile zone urbane din orice alta parte a lumii industrializate. Blocurile de locuinte darapanate si cladirile in ruina (proptite in scanduri si arse), alterneaza cu terenurile virane, acoperite cu gunoaie.

Deteriorarea urbana si conflictele urbane

in primavara anului 1992 au izbucnit revolte in Los Angeles. Henry Cisneros, secretarul Departamentului pentru Locuinte si Dezvoltare Urbana, s-a deplasat imediat la fata locului pentru a investiga cele intamplate:

Am vazut un oras in care era fum peste tot. Mirosea a sarma arsa si a plastic. Fumul era atat de dens incat intuneca farurile unui elicopter care se invartea in cerc chiar deasupra capetelor noastre. Sirenele urlau o data la cateva secunde, in timp ce niste echipaje de pompieri escortate pe autostrada spre California de masini de patrula - formau adevarate convoaie de cate 20 de vehicule, aceste masini de patrula care trebuiau sa protejeze pompierii - alergau de la un incendiu la altul in acea noapte de joi, Los Angeles era cu adevarat apocalipsa urbana intr-un fel de

portocaliu fumegand, toate simturile erau agresate, oamenii aveau ochii exorbitati, si se panicau la un simplu sunet puternic din departare (Cisneros, 1993).

Ati putea crede ca Los Angeles este diferit. Poate ca este mai violent, traieste mai mult sub tensiune nervoasa, decat majoritatea oraselor. De asemenea, este asezat pe o "panza de paianjen' de falii geologice; in februarie 1994 un cutremur puternic a produs scene nu cu mult diferite de cele descrise mai sus. Totusi, Los Angeles are multe lucruri in comun cu majoritatea celorlalte orase mari din Statele Unite - cat si cu metropolele din Marea Britanie si din alte parti ale lumii. Orasul este o expresie concentrata si intensificata a problemelor sociale care afecteaza societatea americana in intregul ei.

Una dintre aceste probleme este saracia; o alta o reprezinta divizarea etnica si diferentele, in mod special intre albi si negri; a treia este criminalitatea; a patra, pur si simplu, lipsa de siguranta. Insecuritatea si nesiguranta iau nastere din primii trei factori, indiferent daca indivizii sunt sau nu sunt direct afectati de acestea.

Ca si in Marea Britanie, saracia s-a raspandit mai mult in Statele Unite in decursul anilor '80. Procentul din populatie care traieste sub plafonul oficial al saraciei este la mijlocul anilor '90 cel mai ridicat de un sfert de secol incoace. Mai ales atunci cand duce la crearea unor subclase de defavorizati, saracia separa segmente largi din populatie de societate in ansamblul ei; multe dintre grupurile cele mai sarace se concentreaza in zonele sau mahalalele centrale, in curs de dezintegrare.

Diviziunile etnice si cele de clasa se suprapun, in decursul anilor '80, in Statele Unite au venit mai multi imigranti decat in deceniile anterioare, incepand cu 1920. Cei mai multi s-au stabilit in orasele mari, crescand numarul populatiei ne-albe deja stabilite acolo. Atlanta, Washington D.C., Baltimore, Chicago, Detroit, New Orleans si Oakland, toate contin "populatii minoritare' - o denumire devenita de mult inadecvata! - de peste 60%. Detroit, cel mai segregat dintre toate orasele americane, are o "minoritate' de aproape 80%. Cea mai mare parte a vechii populatii albe a parasit orasul in ultimii 50 de ani, din lipsa de incredere dar si datorita resentimentelor.

Delictele insotite de violenta au atins proportii epidemice in orasele mari. Un procent mai mare din populatia americana se afla in inchisori, decat in orice alta tara. in fiecare zi, zece tineri sunt impuscati mortal in orasele din Statele Unite, iar 30 sunt raniti. Totodata, penuria de locuinte accesibile in cartierele centrale ale oraselor este atat de mare, incat multi dintre saracii de la oras sunt nevoiti sa-si aloce doua treimi din venituri pentru chiria locuintelor.

Asa cum se exprima Cisneros:

Toate aceste greutati si violente tragice nu se intampla doar in Los Angeles, ci peste tot. La focul mocnit la care ard sute de comunitati, noi culegem atat o recolta a lipsei de atentie, a retragerii, cat si a lipsei de vointa sau de capacitate de a investi in poporul nostru Chiar daca nu petrecem prea mult timp in interiorul orasului, vitalitatea urbana este esentiala pentru ca intreaga tara sa genereze productivitate, sa creeze posibilitati si sa-si indeplineasca promisiunile pentru un viitor mai bun (1993).

LOS ANGELES: CONFLICTELE ETNICE SI RESTRUCTURAREA ECONOMICA

Cele trei grupuri etnice - negri, hispanici si coreeni - se afla in conflict intre ei si in competitie unii cu altii pentru locuri de munca, locuinte si redusele resurse publice. O parte din acest conflict provine din faptul ca economia orasului Los Angeles a trecut printr-o restructurare dramatica in decursul ultimelor doua decenii. Aceasta restructurare include, pe de o parte, declinul industriilor producatoare de bunuri, traditionale, sindicalizate, cu salarii mari, iar pe de alta, cresterea numarului locurilor de munca in sectoarele economiei care se ocupa de producerea de inalta tehnologie, specialitati artizanale si servicii de inalta calificare. Centrul industrial traditional al orasului - South Central Los Angeles - a suportat socul principal al declinului industriilor manufactu-riere, pierzand 70.000 de locuri de munca stabile si bine platite intre 1978 si 1982. in timp ce, aceste locuri de munca stabile si bine platite dispareau din South Central Los Angeles, patronii locali erau in cautare de alte localizari pentru activitatile lor de productie. Ca o consecinta a acestor decizii, aparent de rutina, o crestere a locurilor de munca s-a produs in faza initiala unor "tehnopolisuri'

noi in San Fernando Valley, in San Gabriel Val-ley si in El Segundo, in apropierea aeroportului districului Los Angeles, cat si in tinutul Orange din vecinatate. In plus, un numar de firme cu sediul in Los Angeles, printre care Hughues Aircraft, Northrop si Rockwell, ca si o serie de firme mai mici, au participat la acest proces de descentralizare. Aceasta "fuga' a capitalului, conjugata cu inchiderea uzinelor, a redus drastic accesul rezidentilor din South Central Los Angeles la ceea ce erau candva locurile de munca bine platite si sindicalizate.

Este important sa observam ca, in timp ce noi spatii industriale se infiintau in alte parti din tinutul Los Angeles (si in tinutul invecinat Orange, cat si de-a lungul granitei dintre SUA si Mexic), apareau noi oportunitati de locuri de munca in interiorul sau in apropierea zonei industriale traditionale din South Central Los Angeles. Dar, spre deosebire de locurile de munca din industria producatoare de bunuri, care disparusera din zona, cele noi sunt in sectorul industriilor competitive, care se bazeaza in primul rand pe o forta de munca ilegala si platita, in cel mai bun caz, la tariful minim.

Major tfchnopote A Minor ttchnopoto

Dominant

Ethnic/Racial

Group

Sursa: Maya Blum, Kathryn Carlson, Evelyn J. Morales, Ross Nussbaum si Patricia J. Wilson, "Black Male Joblessness, Spatial Mismatch and Employer Preferences: A Case Study of Los Angeles', studiu nepublicat, Centrul pentru Studierea Saraciei Urbane, Universitatea California, Los Angeles, mai 1993. Harta, Chase Langford.

Urbanismul in Marea Britanie

Suburbanizarea si deteriorarea centrului oraselor

Majoritatea trasaturilor principale ale schimbarii urbane existente in America postbelica apar si in Marea Britanie. in decursul ultimilor 30 de ani, populatia tuturor zonelor centrale din orasele importante a scazut, in mare parte ca urmare a migratiei catre suburbiile in curs de dezvoltare si orasele-dormitor (orasele existente in afara limitelor orasului, unde locuiesc multi oameni care lucreaza in oras) sau sate. Populatia zonei municipale a Londrei a scazut cu aproximativ o jumatate de milion in perioada 1970-1985, in timp ce aceea a multor orase mai mici si orasele a crescut in aceeasi perioada - de exemplu, Cambridge, Ispwich, Norwich, Oxford si Leicester. Centrele oraselor au trait o rapida pierdere a industriilor producatoare de bunuri, mai ales in

Nord.

Cu unele exceptii, "fuga catre suburbii' nu a fost la fel de pronuntata ca si in SUA, iar degradarea zonelor centrale care i-a urmat a fost mai putin marcata. Totusi, centrele unor orase - Liverpool, de exemplu - arata la fel de ruinate ca multe cartiere din marile orase americane. Raportul bisericii anglicane din 1985, Faith in the City, descria zonele din centrul orasului in culori sinistre: "Ziduri cenusii, o aglomerare de strazi, ferestre batute in scanduri, graffiti, demolari si gunoaie sunt oribilele trasaturi standard ale sectoarelor si parohiilor care ne intereseaza locuintele din centrul orasului sunt mai vechi decat in orice alta parte, in termeni generali, un sfert din casele din Anglia au fost construite inainte de 1919, dar in centrele oraselor procentul se situeaza intre 40-60%' (Biserica anglicana, 1985, p. 18).

La fel ca si in Statele Unite, industriile noi se dezvolta departe de centrul oraselor, in jurul centurii lor exterioare sau in oraselele mai mici. Acest proces a fost sustinut in parte, in mod deliberat prin crearea oraselor noi planificate, cum ar fi Milton Keynes din Buckinghamshire. O serie de proiecte nationale - printre care imprumuturile in scopul consolidarii caselor de catre proprietarii lor sau facilitati fiscale menite sa atraga investitorii - au fost adoptate cu scopul de a se incerca revitalizarea destinului centrelor oraselor, dar in general succesul lor a fost de mici proportii. Raportul Scarman din 1982, rezultat al unei anchete oficiale asupra revoltelor din cartierul londonez Brixton din anul precedent, remarca faptul ca nu exista o abordare coordonata a problemelor centrului orasului (Scarman, 1982). in 1985 au avut loc noi revolte in mai multe zone (incluzand iar cartierul Brixton, plus proprietatea Broadwater Farm din Tottenham, in nordul Londrei, unde un politist a fost ucis). Alte revolte urbane s-au declansat in 1990 si 1991 la Oxford, Bristol si in alte orase, in 1995 in Brixton au avut loc din nou revolte.

Descriind Hackney-ul, una dintre mahalalele cele mai sarace ale Londrei, Paul Harrison caracteriza astfel atmosfera de disperare ce domnea acolo:

Politia se confrunta cu, practic, imposibila sarcina de a tine inchis capacul amestecului exploziv de ingrediente pe care dinamica societatii britanice 1-a adunat in interiorul orasului. Acest amestec, infierbantat de recesiune si de nivelul ridicat al somajului,

genereaza in mod inevitabil o rata inalta a criminalitatii. La radul ei, aceasta determina o prezenta mult mai numeroasa si mai ubicua a politiei decat in altfel de zone, mult mai frecvente contacte neplacute cu publicul ca potentiali suspecti si mult mai numeroase posibilitati ca politia sa actioneze gresit sau abuziv (Harrison, 1983, p. 369).

De aici rezulta un cerc vicios. Cei mai defavorizati nu numai ca sunt victimele mai multor delicte decat alte grupuri, dar trebuie sa se obisnuiasca si cu o mai serioasa prezenta a fortelor de politie. La randul lor, mai multi dintre ei savarsesc acte delictuale, decat s-ar intampla in alte conditii, in cartiere precum Hackney, avertiza Harrison, incepe sa se formeze "o societate care se baricadeaza pentru a se apara', marcata totodata de "o constanta eroziune a libertatilor civile'.

in unele cartiere londoneze, in 1995 somajul depaseste 40% in randul barbatilor sub 25 de ani, iar printre negri ajunge uneori la 60%. Lipsa de locuinte a devenit probabil o problema la fel de mare la Londra ca si la New York: la Londra, numarul de persoane fara adapost a crescut de patru pana la cinci ori intre inceputul anilor '80 si anii '90.0 comisie guvernamentala care a prezentat un raport asupra centrului Londrei in 1987 conchidea ca managementul urban slab - in special lipsa serviciilor publice - contribuise la accentuarea problemelor New York-ului si ca Londra se indrepta in aceeasi directie.

Programul guvernamental Action for Cities din 1988 s-a orientat totusi mai mult spre investitiile particulare si fortele libere de piata pentru a determina imbunatatirea situatiei, decat spre interventia statului. Cu toate acestea, Michael Heseltine, ministrul de resort, a lansat o chemare la "parteneriat', o combinatie intre initiativa privata si finantarea publica. Pana in 1990, dupa cum sustine guvernul, aproximativ 900 milioane de lire din banii pentru redezvoltarea privata fusesera livrati zonelor in dificultate, ca rezultat al imprumuturilor si asistentei acordate prin fonduri publice. Dar raspunsul din partea cercurilor de afaceri a fost mult mai slab decat se anticipase.

Studiile arata ca, lasand la o parte proiectul citat, a oferi incurajari asteptand ca intreprinzatorii particulari sa faca totul este un mod ineficient de a rezolva problemele sociale fundamentale generate de centrele oraselor. Atat de multe circumstante oprimante se aduna in centrul orasului, incat a face reversibil procesul de deteriorare odata pornit este o sarcina excesiv de grea. Dar fara cheltuieli majore din fondurile publice - ceea ce este prea putin probabil sa fie propus de guvern -, perspectivele de imbunatatire a situatiei sunt realmente foarte slabe (Macgregor si Pimlott, 1991).

Criza financiar a in orasele britanice

Crizele financiare au afectat multe zone centrale din Marea Britanie. Legea Guvernarii Locale din 1972 a stabilit sase noi "zone metropolitane' - Merseyside, Greater Manchester, South Yorkshire, West Midlands, West Yorkshire si Tyne si Wear. Consiliile lor zonale au primit responsabilitati legate de planificarea regiunilor

urbane, avand in subordine consilii mai mici care sa se ocupe de educatie, de unele servicii sociale, locuinte si alte dotari. Londra avea un sistem diferit. Timp de 21 de _ani, ea fusese administrata de Consiliul Municipal al Londrei (GLC), infiintat in 1965. Aproximativ jumatate din veniturile de care depind zonele metropolitane, cum era cazul cu GLC inainte de desfiintarea sa in 1985, provin din surse central

guvernamentale.

incepand cu sfarsitul anilor '70, asupra autoritatilor locale au inceput sa se exercite presiuni puternice pentru a-si limita bugetele si a reduce serviciile locale, chiar si in zonele centrale cele mai supuse degradarii. O ordonanta guvernamentala aprobata de parlament in 1980 instituia amenzi pentru autoritatile care aveau sa depaseasca nivelul cheltuielilor stabilit de guvernul national. Unele dintre consiliile care conduceau cele mai defavorizate zone centrale nu au reusit sa se incadreze in bugetele prestabilite, ceea ce a dus la conflicte deschise intre guvern si cateva consilii municipale, in special cele conduse de catre laburisti - cum ar fi Liverpool sau Sheffield. La inceput unii au refuzat sa accepte limitele impuse de catre guvern; 80 de consilieri din Liverpool si Lambeth fiind amendati personal, in martie 1986 pentru lipsa lor de cooperativitate.

Catre sfarsitul anilor "80, finantele locale guvernamentale au fost afectate de introducerea asa-zisei Poli Tax (numita oficial "impozitul comunitar'). Intentia era de a se asigura ca oricine ar fi votat pentru, sau ar fi beneficat de pe urma unor cheltuieli locale guvernamentale sporite, va deveni constient de costurile implicatiilor acestui fapt printr-un impozit aplicat asupra fiecarui individ - fie el bogat sau sarac -, mai degraba decat prin intermediul taxelor locale, care erau un fel de impozit pe proprietate, in ciuda acestor modificari, noile impozite s-au dovedit greu de colectat, si desi pana la urma s-a renuntat la ele, efectele lor au fost semnificative. Numeroase consilii orasenesti au descoperit ca au mai putine venituri decat inainte, fiind silite sa reduca din ceea ce era considerat de catre toata lumea a fi serviciile esentiale. Procentul din populatie care refuza sa plateasca impozitul era mult mai mare in centrele oraselor decat in alte parti, iar in incercarea de a se sustrage de la plata, multi oameni din cele mai sarace grupuri au disparut pur si simplu, din registrele electorale, pierzandu-si astfel dreptul de vot.

Finantele publice si locuintele particulare

O lege adoptata in 1980 acorda celor care traiau in case comunitare - apartamente cu chirie oferite de catre autoritatile locale - dreptul de a-si cumpara locuintele cu reduceri de pret de pana la 60%, in functie de timpul cat le locuisera. Aceasta politica s-a dovedit a fi foarte populara, si multa lume a profitat de ocazia oferita. Aproximativ 85% dintre proprietatile vandute erau case si nu apartamente, ceea ce indica faptul ca, majoritatea cumparatorilor se situau in afara zonelor centrale urbane, in 1988 erau cu l ,3 milioane de case inchiriate mai putin in intreaga tara decat cu opt ani mai inainte.

S-a ajuns la aceasta situatie, in parte datorita faptului ca nu exista o posibilitate! de inlocuire echivalenta pentru locuintele comunitare vandute, in parte, ca rezultat al f declinului pietii imobilelor inchiriate. Sectorul privat cu chirie a continuat sa se diminueze decenii de-a randul, dar si inainte fusese acoperit de catre construirea de noi locuinte publice de inchiriat. O Ordonanta a Locuintelor adoptata in 1988 a dereglat piata proprietatii inchiriate, facand sa dispara unele dintre pargiile de control ale chiriilor care existasera pana atunci. Marimea proprietatilor inchiriate disponibile a crescut dar nu semnificativ.

Stocul de case comunitare a fost, in mod inevitabil, cumparat in cea mai mare parte de catre chiriasii mai instariti. Astfel s-a renuntat in mare parte la cele mai atractive proprietati. Pericolul consta in faptul ca locuintele comunitare ramase se vor degrada in continuare, devenind locuri unde oamenii stau atunci cand nu mai au unde sa se duca. in multe dintre casele comunitare ramase procesul de deteriorare s-a instalat deja, in oarecare masura datorita constrangerilor financiare la care au fost supuse unele consilii locale (Raynsford, 1991).

Pe fundalul unei recesiuni prelungite in Marea Britanie, de la sfarsitul anilor '80 si inceputul anilor '90, valoarea imobiliara a scazut drastic. Multi oameni, dintre care unii isi cumparasera locuintele comunitare si le ipotecasera pentru mari sume, intr-un moment cand se parea ca valoarea caselor va creste, ceea ce le promitea mari castiguri de capital atunci cand aveau sa le vanda. Norocul pe care il asteptau nu s-a materializat insa, iar numarul de reintrari in posesie a proprietatilor celor care nu putusera sa-si onoreze ipotecile s-a multiplicat. Marea Britanie are un numar de proprietari-locatari mult mai mare decat orice alta tara, iar majoritatea oamenilor prefera sa datoreze bani unei societati de constructii si sa fie proprietarii casei in care locuiesc, decat sa stea in locuinte inchiriate. Totusi, vanzarea caselor comunitare a avut un efect negativ asupra celor care sperau sa castige cel mai mult din vanzarea lor.

Gentrificarea sau " reciclarea urbana '

Reciclarea urbana - refacerea cladirilor vechi pentru a le folosi in scopuri noi -a devenit un lucru comun in marile orase. Ocazional, s-a incercat aceasta solutie ca parte a unor programe de urbanizare, dar cel mai adesea este rezultatul renovarii unor cladiri din cartierele mai deteriorate ale orasului, pentru a fi folosite de cei din grupurile cu venituri mai mari si prevederea cu dotari cum ar fi magazinele si restaurantele care sa le deserveasca.

Un prim exemplu este renovarea zonei Docklands din Londra. Aceasta reprezinta o poveste de succes unica in istoria regenerarii urbane sau un dezastru, aproape total? Fiecare dintre cele doua atitudini isi are sustinatorii ei, desi toata lumea accepta ca, o data ce economia a intrat in recesiune, nivelul progresului in intinerirea zonei Docklands a fost mai lent, fata de ceea ce se scontase. Zona Docklands ocupa aproximativ 15 km² de teritoriu in East London, pe malul Tamisei -

_zona ramasa fara functionalitate economica in urma inchiderii docurilor si a declinului industrial. A fost numita "cea mai mare zona de redezvoltare din Vestul Europei' si "cea mai importanta oportunitate de la Marele Foc al Londrei incoace'.

Docklands este situata in apropierea cartierului financiar al Londrei, dar se invecineaza pe de alta parte si cu zone de muncitori saraci. Din 1960 au avut loc dispute aprige- care contina si azi - referitoare la ceea ce ar trebui sa se intample cu aceasta zona. Multi dintre cei care locuiesc in, sau in apropiere de Docklands au sustinut redezvoltarea prin intermediul unor proiecte de dezvoltare comunitare, care sa protejeze interesele rezidentilor saraci, in aceste imprejurari, prin infiintarea Corporatiei pentru Dezvoltarea zonei Docklands in 1981, regiunea a devenit o parte centrala a strategiei de incurajare a initiativei private, pentru a o face sa ocupe un rol de frunte in regenerarea urbana.

Astazi zona este vizibil si izbitor diferita de cartierele saracacioase cu care se invecineaza. Abunda cladirile noi, adesea cu un design necorespunzator. Depozitele au fost transformate in apartamente de lux, iar de-a lungul lor au fost construite blocuri noi. Un impunator sediu pentru birouri, cu o cladire centrala vizibila din multe alte parti ale Londrei, a fost construit la Canary Wharf. Dar in mijlocul stralucirii mai exista cladiri darapanate si parcele de teren viran. Spatiile destinate birourilor raman adesea neocupate, la fel ca si unele cladiri de locuit noi, care s-au dovedit nevandabile la preturile pentru care fusesera proiectate. Mahalalele din Docklands ascund unele dintre cele mai saracacioase case din tara, iar cei care ocupa asemenea locuinte au beneficiat prea putin de pe urma constructiilor care s-au ridicat in preajma lor. S-au proiectat un mare numar de locuinte "accesibile'; cu toate acestea, doar un mic procent dintre rezidentii locali au vrut sau au putut sa le cumpere, in 1991, Canary Wharf a intrat intr-o severa criza financiara si multa vreme majoritatea cladirilor au ramas nelocuite.

Docklands este impartit intre bogati si saraci, intr-o masura aproape fara egal in alte locuri. Desi a adus multe renovari si constructii noi, cu siguranta nu a produs si o integrare zonala. S-a spus despre aceasta zona ca este "prajitura de duminica oferita pentru strangerea de fonduri, fara o reala implicare afectiva si fara mila fata de arhitectura clasica, transportul sau spatiile publice' (Brownhill, 1990, p. 177).

Expunandu-si argumentele impotriva unei dezvoltari precum aceea din Docklands in cartea sa despre istoria orasului, The Conscience ofthe Eye (1993), Richard Sennett sustine ca, urbanistii ar trebui sa incerce sa pastreze sau sa revina la ceea ce el numeste "orasul uman'. Cladirile mari, impersonale, din metropole, ii fac pe oameni sa se interiorizeze, sa se izoleze. Dar orasele ar putea face ca oamenii sa se deschida, punandu-i in contact cu o varietate de culturi si moduri de viata. Ar trebui sa cautam sa cream strazi care sa nu fie doar lipsite de pericole, ci si "pline de viata', altfel decat sunt "arterele de trafic rutier, cu toata forfota lor motorizata'. Bulevardele comerciale din suburbii, cu aleile si magazinele lor standardizate sunt tot atat de departe de "orasul uman' ca si traficul de pe autostrada. Ar trebui sa avem in vedere zonele vechi ale oraselor, asa cum se gasesc in multe centre din Italia, unde sunt construite la scara umana si imbina diversitatea cu eleganta designului.

URBANISMUL SI INFLUENTELE INTERNATIONALE

in prezent, in analiza fenomenelor urbane - ca si in multe alte zone ale societatii -l trebuie sa fim pregatiti sa asociem problemele globale cu cele locale. Unii dintre '-factorii care influenteaza centrele oraselor isi au originea in schimbarile care au loc dincolo de granitele Marii Britanii. De exemplu, problemele cu care s-au confruntat Liverpool sau Tesside au aparut in mare parte din cauza declinului unora dintre industriile principale concentrate inainte acolo, in fata competitiei internationale.

Discutand modurile in care zonele urbane sunt tot mai mult legate de un sistem international de relatii economice, Logan si Molotch au distins cinci forme de orase in curs de aparitie (Logan si Molotch 1987, cap.7). Primul este orasul-cartier general. Orasele de acest tip sunt centrele, in care corporatiile transnationale si-au stabilit activitatile de baza si care sunt orientate catre preocupari globale. Londra, de exemplu, a devenit unul dintre cele mai importante orase-cartier general din lume - centrul tranzactiilor financiare si industriale, cat si al unor retele de comunicatii si transport care se intind in lumea intreaga.

Un al doilea tip de oras este centrul de inovatii. Acesta este o zona urbana in care s-au concentrat cercetarea si industriile de dezvoltare, pentru a realiza procesele tehnice si stiintifice folosite la fabricarea bunurilor produse in alte parti. Cambridge este un asemenea exemplu, unde Universitatea este in legatura cu un vast "parc stiintific'. Cel mai influent centru mondial se afla in zona Silicon Valley din nordul Californiei. Centrele de inovatii din Statele Unite si, in mai mica masura, cele din Marea Britanic sunt adesea conectate direct la necesitatile de productie ale armatei. Bugetul de cercetare si dezvoltare al Departamentului Apararii echivaleaza cu ' aproximativ o treime din totalul cheltuielilor pentru cercetare si dezvoltare ale Statelor Unite; incheierea de contracte importante influenteaza puternic nivelul de prosperitate al centrelor de inovatii.

Silicon Valley este un amestec de orase raspandite pe o suprafata de multe mile patrate. Cam acelasi lucru se poate intampla si in alte industrii. Valea Fadului, din nordul Italiei, de exemplu, este locul central al industriei modei. Acolo locuiesc oameni . care lucreaza intr-o varietate de ocupatii interdependente - ca designeri, croitori, tesatori sau vopsitori. Ea consta dintr-un sir de orasele, cum ar fi Prato sau Biella, care produc, impreuna 80% din totalul de confectii din lana al tarii.

Al treilea tip de oras este locul de productie in module, in complexa diviziune internationala a muncii existenta azi, bunurile sunt fabricate si asamblate in regiuni aflate la mare distanta intre ele, in parti opuse ale lumii, in unele zone urbane se produc parti ale obiectelor, asamblarea produsului finit avand loc in alte tari sau _f regiuni. De exemplu, multe companii transnationale au deschis fabrici in Belfast, unde construiesc componente folosite in productia finita in alte parti.

O a patra forma o constituie depozitele pentru Lumea a Treia, legate si mai direct, decat celelalte tipuri de influentele internationale. Orasele de acest fel sunt centre de granita, cu populatii substantiale de noi imigranti, proveniti din tarile

Lumii a Treia. Un astfel de exemplu ar fi Marsilia, un punct de intrare principal pentru nord-africanii care patrund in Franta, in Statele Unite, cele mai bune exemple sunt orasele legate de societatile din sudul Americii, cum ar fi Miami, cu o populatie cubaneza numeroasa sau Los Angeles, cu zone mexicane in continua extindere.

in ultimul rand, sunt orasele care se dezvolta in calitate de centre pentru pensionari. Pensionarii se muta din ce in ce mai mult in locuri cu o clima agreabila. Aceasta inseamna in parte o migrare interna; de exemplu, in Anglia oamenii se duc sa locuiasca in statiuni de pe coasta de sud, cum ar fi Bournemouth sau Worthing. Zonele de odihna au de asemenea, un puternic parfum cosmopolit: britanicii care au case de vacanta in Spania s-ar putea muta acolo definitiv dupa ce se pensioneaza.

Orasul global

Cele mai importante orase-cartier general ofera exemple pentru ceea ce Saskia Sassen (1991) numeste orasul global. Ea isi bazeaza lucrarea pe studierea a trei asemenea orase: New York, Londra si Tokio. Dezvoltarea contemporana a economiei mondiale, sustine ea, a creat un nou rol strategic pentru orasele de prima importanta. Majoritatea lor sunt de multa vreme centre comerciale internationale, dar in prezent au capatat patru trasaturi noi:

Au devenit "posturi de comanda' - centre de directionare si de stabilire a politicilor economiei globale.

Asemenea orase sunt localizarile-cheie pentru firmele financiare si cele de servicii specializate, care au devenit mai importante in influentarea dezvoltarii economice decat productia insasi.

Constituie amplasamentul productiei si inovatiei in aceste industrii recent extinse.

Aceste orase sunt pietele pe care "produsele' finantelor si ale industriilor de servicii sunt cumparate, vandute sau tranzactionate in mod diferit.

New York, Londra si Tokio au istorii foate diferite, totusi putem descoperi evolutii similare ale naturii lor de-a lungul ultimelor doua-trei decenii, in cadrul economiei mondiale puternic dispersate de azi, orase ca acestea asigura controlul central al unor operatii esentiale. Cu cat viata economica devine mai globalizata, sustine Sassen, cu atat managementul ei se concentreaza intr-un numar tot mai mic de centre. Dar orasele globale sunt mai mult decat simple locuri de coordonare; ele sunt contexte ale productiei. Ceea ce este important aici, nu este producerea bunurilor materiale, ci producerea de servicii specializate, cerute de organizatiile de afaceri pentru administrarea birourilor si a fabricilor dispersate peste tot in lume, cat si producerea de inovatii financiare si de piete. Serviciile si bunurile financiare sunt "lucrurile' pe care le asigura orasul global.

Zonele din centrul oraselor globale sunt amplasamente concentrate, in interiorul carora grupuri intregi de "producatori' pot lucra intr-o stransa interactiune, adesea implicand contacte personale reciproce, in orasul global, firmele locale se unesc cu

organizatiile nationale si multinationale, inclusiv cu o multitudine de companii straine. Astfel, 350 de banci straine isi au birourile in New York City, impreuna cu 2.500 de alte corporatii financiare; fiecare al patrulea functionar bancar din City lucreaza pentru o banca straina. Orasele globale se afla in competitie intre ele, dar constituie totodata un sistem interdependent, partial separat de natiunile in care sunt localizate. Orasul global prezinta si dezavantaje. Cei care lucreaza in domeniul finantelor si al serviciilor globale primesc salarii mari, iar zonele in care locuiesc devin gentrificate. in acelasi timp, locurile de munca in industria traditionala producatoare de bunuri dispar si procesul de gentrificare insusi creeaza o rezerva solida de locuri de munca slab platite - in restaurante, hoteluri si magazine. Alaturi de bunastarea stralucitoare se afla saracia: aceeasi contradictie in termeni, s-ar putea spune, exprimata de peisajele puternic contrastante din cartierul londonez Docklands.

URBANIZAREA LUMII A TREIA

Zonele urbane in curs de dezvoltare rapida, in prezent, in tarile din Lumea a Treia difera fata de orasele mari din tarile industrializate. Oamenii sunt atrasi catre orasele din Lumea a Treia fie datorita faptului ca sistemul lor traditional de productie s-a dezintegrat, fie pentru ca zonele urbane ofera mai multe sanse de locuri de munca. Se poate ca ei sa intentioneze sa migreze catre orase doar pentru o perioada relativ scurta de timp, urmand sa se intoarca in satele lor dupa ce au castigat suficienti bani. Unii chiar se intorc acasa, dar majoritatea sunt fortati sa ramana intrucat si-au pierdut, dintr-un motiv sau un altul, pozitiile detinute in comunitatile lor anterioare. Acestia ocupa zonele de provizorat care prolifereaza in jurul oraselor, in zonele urbane din Occident, este cel mai probabil ca noii veniti sa se aseze in partile centrale ale orasului, dar in tarile Lumii a Treia tendinta este exact inversa, migrantii populand ceea ce s-a numit "zona tampon' a oraselor. Multi locuiesc in conditii inimaginabile pentru cineva obisnuit cu conditiile de viata occidentale, chiar si cele din mahalalele cele mai sordide.

Putem lua spre exemplificare orase din India si din America de Sud. Populatia indiana continua sa creasca foarte rapid, iar numarul ei tot mai mare nu poate fi absorbit de economia traditionala a zonelor rurale. Rata migrarii catre orase, chiar si dupa standardele Lumii a Treia, este deosebit de ridicata. Capitala Delhi a cunoscut cea mai rapida crestere dintre toate, dar si Calcutta, Bombay si Madras au fiecare mai multe milioane de locuitori. Aceste orase sufera de o congestionare masiva, in unele zone, multi indivizi hoinaresc pe strazi in timpul zilei si dorm noaptea tot pe strada. Acestia nu au nici un fel de locuinte.

Altii traiesc in salasuri improvizate din musama sau din carton, injghebate in jurul marginilor orasului, oriunde gasesc un mic loc. Chiar daca unii imigranti gasesc de lucru, rata migrarii urbane este mult prea ridicata pentru a se putea asigura o cazare permanenta. Locuitorii colibelor din orasele indiene nu au practic nici un fel de bunuri personale, dar adesea exista aici forme de comunitate si de autoajutorare puternic dezvoltate.

MEGALOPOLIS-UL ACTUAL: JAKARTA

Noile metropole asiatice nu datoreaza nimic idealului european de peisaj de carte postala ilustrata cu dealurile Toscanei si nici cu bulevardele Parisului. Sunt dense, aspre, haotice si intinse.

Au bulevarde comerciale si zgarie-nori, aeroporturi si centre de afaceri. Dar toate aceste jaloane aparent familiare au fost convertite in ceva foarte diferit de originalele occidentale. Arhitectii de aici au o slabiciune pentru tiglele albe lucioase, geamurile de oglinda si crom. Spatiile publice, planurile mari, orizonturile pitoresti sunt practic inexistente.

Europa a uitat cum e sa traiesti intr-o metropola in care populatia se dubleaza la fiecare generatie, unde grilajul unui supraveghetor, injghebat din tarusi si sfori in camp deschis se poate transforma in zgarie-nori cat ai clipi din ochi, cu o viteza care sugereaza fotografia cu timp mare de expunere. Dar aceasta este exact ceea ce se intampla in jurul Oceanului Pacific, intr-un boom al constructiilor nemaivazut de cand Londra si Parisul s-au transformat in cele mai mari orase din lume, in timpul secolului XIX. in comparatie cu acestea, preocuparile actuale ale Europei legate de centura de verdeata si de degradarea centrului oraselor par mofturi.

Ca in multe dintre orasele Lumii a Treia, in Jakarta, Indonezia, cladiri noi lustruite stau alaturi de zone darapanate ale orasului.

Delhi

Pentru a demonstra felul in care structura organizarii cartierelor difera de cea din orasele occidentale, vom lua drept exemplu Delhi, capitala Indiei. Zona urbana a l orasului Delhi incorporeaza un "oras vechi' si New Delhi, o sectiune construita mult mai tarziu, in care sunt concentrate cladirile guvernamentale. Ca si alte orase mari indiene, unele zone au o populatie extrem de densa pe suprafete relativ mici, in timp ce in altele densitatea este destul de scazuta. Orasul vechi este un labirint contorsionat de stradute, in vreme ce unele cartiere alaturate dispun de bulevarde largi. Majoritatea populatiei se deplaseaza pe jos sau cu bicicleta, mai curand decat cu mijloace de transport motorizate.

Nu exista un cartier al afacerilor anume, dupa modelul oraselor occidentale; bancile si birourile se afla in majoritate in afara centrului, in orasul vechi exista nenumarate mici pravalii, in special legate de comert, multe dintre magazine nefiind mai largi de cativa metri. Este un lucru obisnuit sa gasesti atelierul de productie si locul de vanzare impreuna in aceste cladiri. Vanzatorii stradali si ambulanti sunt numerosi. Sectoarele din New Delhi ale metropolei sunt relativ deschise si linistite. Cei care lucreaza aici locuiesc in general in suburbiile mai bogate situate la cateva mile de marginile orasului. Dar locuintele temporare improvizate inconjura marginile orasului si se gasesc de-a lungul a numeroase cai de acces. Colibele incropite tind sa rasara in orice zona degajata sau neconstruita inca, inclusiv in parcurile publice, iar uneori chiar in cartiere care odinioara au fost indestulate. Cocioabele se gasesc uneori in mici manunchiuri, dar mai adesea in cateva mii. Autoritatile municipale curata periodic unele dintre zonele de colibe, dar cocioabele improvizate reapar in alta parte.

Mexico City

Cele mai importante metropole latino-americane sunt inconjurate in acelasi mod de cartiere saracacioase de mari dimensiuni, printre ocupantii carora se numara atat imigranti recenti cat si familii stramutate din alte sectoare in urma innoirilor si a constructiilor de autostrazi, in Mexico City, mai mult de o treime din populatie traieste in locuinte sau in cartiere fara apa potabila curenta, iar aproape un sfert dintre aceste cladiri sunt lipsite de canalizare. Orasul contine un centru vechi, cartiere de afaceri si de divertisment, precum si zone rezidentiale (care reprezinta cam tot ceea ce vad turistii). Aproape intreg perimetrul exterior este insa ocupat de cocioabe sau case de mahala. Exista un mare numar de locuinte asigurate de stat, dar acestea necesita un nivel al veniturilor pe care nu-1 atinge mai mult de 40% din populatie. Doar aproximativ 10% dintre locuitori isi pot permite sa cumpere sau sa inchirieze de pe piata imobiliara privata. De aceea, majoritatea populatiei orasului nu are acces la locuinte accesibile. Majoritatea locuintelor sunt realizate de catre locatarii insisi,

_care au ingrijit pamantul si si-au construit propriile case. Cele mai multe dintre aceste asezari sunt de fapt ilegale, dar sunt tolerate de catre autoritatile municipale.

in Mexico City se gasesc trei tipuri de cartiere de "locuinte populare'. Colonias proletarias sunt compuse din casute darapanate construite de locatarii lor, in niajoritate ilegale, la marginea orsului. Peste jumatate din populatia zonei metropolitane din Mexico City traieste in astfel de locuinte. Cele mai multe asemenea zone n-au fost colonizate in mod spontan cu colibe, ci au fost organizate de coniventa cu autoritatile locale si constructorii particulari ilegali. Constructorii isi au propria lor retea locala de organizatori, carora cei care locuiesc aici trebuie sa le plateasca cu regularitate o anumita suma. Cea mai mare parte a pamatului ocupat de colonias a fost de fapt la inceput teren public sau comunal, teoretic protejat de constitutia mexicana impotriva vanzarii sau a transferarii.

Un al doilea tip de locuinte sunt vecinidadas sau mahalalele. Acestea se gasesc de cele mai multe ori in sectoarele vechi ale orasului si sunt caracterizate prin ocuparea multifamiliala a unor cladiri de inchiriat deteriorate. Doua milioane de oameni traiesc in asemenea mahalale, in conditii cel putin la fel de precare ca si cele din zonele de cocioabe. Al treilea tip il constituie ciudadesperdidas sau orasele de carton. Acestea sunt similare cu colonias proletarias, dar apar mai degraba in mijlocul orasului decat la periferia lui. Unele dintre aceste asezari au fost demolate de catre autoritatile municipale in ultimii ani, iar locuitorii lor au fost stramutati in zone exterioare.

94% din districtul federal Mexico City consta din zone construite si doar 6% din teren reprezinta spatii deschise. Nivelul "spatiilor verzi' - parcuri sau ochiuri de verdeata - este cu mult sub cel gasit chiar si in cele mai dens populate metropole nord-americane sau europene. Poluarea este o problema majora, provocata mai ales de masinile, autobuzele si camioanele care sufoca strazile inadecvate ale orasului, restul provenind de la marii poluanti industriali. S-a estimat ca a locui in Mexico City este echivalent cu a fuma 40 de tigari pe zi. in martie 1992, poluarea a atins cel mai inalt nivel intalnit vreodata, in timp ce un nivel al ozonului de pana la 100 de puncte este considerat ca fiind "satisfacator' pentru sanatate, in acea luna nivelul lui a urcat pana la 398 puncte. Guvernul a fost nevoit sa ordone inchiderea fabricilor pentru o perioada de timp, scolile au fost inchise si a fost interzis accesul a 40% dintre masini pe strazi o data la doua zile. Un observator a descris orasul in acea perioada in felul urmator: "Vazut din aer cu liniile abia vizibile printr-o ceata densa cenusiu-cafenie, Mexico City arata ca si cum ar fi fost victima unei furtuni torentiale. Jos pe pamant, orasul era insa uscat ca iasca si prafuit - dar "se scalda' in ozon' (Reid, 1992).

Si totusi, cu doar 30 de ani mai inainte, Carlos Fuentes isi intitula romanul despre Mexico City La Region Mas Transparente - "Zona cea mai limpede'.

Metropolele si suprapopularea

Cele mai mari metropole din Lumea a Treia sunt suprapopulate, pe de o parte din cauza ratei cresterii populatiei, pe de alta parte parte ca rezultat al celor care cauta locuri de munca sau cel putin incearca sa se sustraga saraciei extreme din regiunile din care provin, in orase, ei nu traiesc neaparat mai bine; dar o data ce s-au mutat, majoritatea raman acolo in continuare.

Aceia dintre noi care locuim in tari industrializate am putea crede ca aceasta crestere a populatiei in tarile din Lumea a Treia nu tine de ocupatia noastra si ca societatile respective ar trebui sa se descurce cum pot mai bine cu explozia lor demografica. Acesta atitudine nu poate fi insa justificata din doua motive, fara a mai pune la socoteala imoralitatea unei pozitii de detasare fata de soarta a trei sferturi dintre fiintele umane din lume.

Primul este acela ca, cresterea populatiei din tarile Lumii a Treia se datoreaza in mare parte unor factori ce deriva din influente exercitate de Occident. Unele sunt benefice in sine, in special imbunatatirea conditiilor de igiena si de ingrijire sanitara. Dar altele, cum ar fi dependenta de comertul international, au distrus modurile de viata traditionale. Daca va continua in ritmul actual, cresterea populatiei prezinta riscul unei catastrofe globale. Presiunea la care sunt supuse resursele limitate ale Pamantului ar putea duce la conflicte globale, care ar declansa razboaie distrugatoare. Astazi, practic toate tarile industrializate au rate ale natalitatii si ale mortalitatii mai mici decat in propriul lor trecut istoric. Atunci, cum de a crescut populatia mondiala atat de dramatic? in majoritatea tarilor din Lumea a Treia, din cauza introducerii relativ rapide a medicinii moderne si a metodelor de igiena, a avut loc o scadere drastica a mortalitatii. Aceasta combinatie a produs o structura de varsta in tarile Lumii a Treia complet diferita de cea din tarile industrializate, in Mexico City, de exemplu, 45% din populatie este in varsta de sub 15 ani. in tarile industrializate, mai putin de un sfert se afla in aceeasi grupa de varsta. Distributia dezechilibrata din tarile neindustrializate se adauga la dificultatile lor sociale si economice. O populatie tanara are nevoie de intretinere si de educatie, timp in care membrii ei nu sunt productivi economic. Dar multora dintre tarile Lumii a Treia le lipsesc resursele pentru a asigura o educatie generala si drept rezultat copiii trebuie fie sa munceasca cu norma intreaga, fie sa-si petreaca zilele pe strada, cersind orice li se poate oferi. Dupa ce copiii strazii cresc, majoritatea devin someri, persoane fara adapost, sau si una si alta.

Perspective ale schimbarii

Fertilitatea ramane ridicata in societatile din Lumea a Treia, deoarece atitudinile traditionale referitoare la marimea familiei s-au mentinut. A avea copii numerosi este considerat inca drept un lucru dezirabil, deoarece asigura mana de lucru pentru munca de familie. Unele religii fie ca se opun planing-ului familial, fie afirma ca este de dorit sa ai multi copii. Liderii islamici se opun contraceptiei in mai multe tari islamice, ca si biserica catolica, a carei influenta este deosebit de puternica in America

Centrala si de Sud. Motivatia pentru reducerea fertilitatii nu a fost intotdeauna favorizata de catre autoritatile politice, in 1974 mijloacele anticonceptionale au fost interzise in Argentina, ca parte a unui program de dublare cat mai repede cu putinta a populatiei tarii; aceasta era vazuta ca un mijloc de a dezvolta puterea economica si militara a tarii.

Dar in unele tari din Lumea a Treia a avut loc o scadere a nivelului fertilitatii. Un exemplu este China, care are in prezent o populatie de peste un miliard de locuitori - aproape un sfert din intreaga populatie a lumii. Guvernul chinez a stabilit unul dintre cele mai cuprinzatoare programe de control al natalitatii adoptat vreodata de o tara, in vederea stabilizarii populatiei tarii cat mai aproape de nivelul actual. Guvernul a instituit recompense (cum ar fi conditii de locuit mai bune sau gratuitatea serviciilor sanitare si a invatamantului) pentru a promova familiile cu un singur copil, in timp ce familiile cu mai multi copii se confrunta cu mari greutati (salariul le este redus celor care au un al treilea copil). Ca rezultat al acestui program guvernamental, unele familii au cazut in extrema de a-si omori nou-nascutii de sex feminin. Exista dovezi ca politica antinatala a Chinei, asa dura cum este, a avut un impact substantial asupra populatiei sale. Dar in interiorul tarii se manifesta o rezistenta indarjita. Oamenii inca nu ii considera pe parintii cu un singur copil drept o familie adevarata.

Programul Chinei necesita un grad de control guvernamental centralizat, care este inacceptabil sau inaccesibil pentru majoritatea celorlalte tari in curs de dezvoltare, in India, de exemplu, s-au incercat multe planuri pentru promovarea planing-ului familial si folosirea anticonceptionalelor dar cu un succes foarte limitat, in 1988 India avea o populatie de 789 milioane de locuitori, intre 1975 si 1985, rata anuala medie a cresterii populatiei sale a fost de 2,3%; se intentioneaza ca aceasta sa scada pana la l ,8 % in decursul a doua decenii, intre 1980 si 2000. Dar in ultimul an, populatia sa va fi totusi de un miliard de oameni. Chiar daca rata cresterii populatiei va scadea, cresterea reala va ramane extrem de mare.

Progresele tehnologice in agricultura si in industrie sunt imprevizibile, asa ca nu se poate spune cu siguranta cat de numeroasa ar fi populatia pe care Pamantul ar putea-o hrani. Dar chiar si la nivelul actual al populatiei, resursele globale ar putea fi deja mult sub cele necesare pentru a crea in Lumea a Treia standarde de viata comparabile cu cele din tarile industrializate. Consumul de energie electrica, materii prime si alte bunuri, este mai mare in tarile occidentale decat in alte parti ale lumii. Fiecare persoana din Statele Unite consuma de 32 de ori mai multa energie electrica decat un individ din tari precum China sau India, in plus, aceste niveluri ale consumului depind de resurse transferate din regiuni ale Lumii a Treia. Daca nu vor avea loc schimbari majore in structura consumului de energie electrica-cum ar fi folosirea energiei solare si a celei eoliene - posibilitatile de a extinde nivelul occidental al consumului de energie electrica in intreaga lume vor fi extrem de reduse. Este probabil ca nu exista suficiente resurse energetice cunoscute pentru toata lumea.

CONCLUZII

Ce le rezerva viitorul oraselor locuitorilor lor, din punct de vedere al cresterii populatiei? Elementele analizate in acest capitol formeaza un mozaic complicat, din care nu se desprinde o tendinta unica generala, in tarile industrializate, expansiunea oraselor parc ca s-a oprit. Sistemele imbunatatite de comunicatii permit oamenilor sa locuiasca mai departe de locurile lor de munca decat inainte, in acelasi timp, locurile de munca le sunt tot mai aproape, pe masura ce industriile noi se stabilesc in afara centrelor oraselor. Populatia unor orase mai vechi, in special a celor bazate pe industriile producatoare de bunuri, va continua sa scada, pe masura ce oamenii sunt atrasi catre alte zone. Dar aceleasi imprejurari vor stimula si continuarea gentrificarii. De fapt, cu cat se deterioreaza mai mult centrele oraselor, cu atat sunt mai mari sansele pentru gentrificarea lor; proprietatea devine atat de ieftina, incat renovarea poate fi intreprinsa la costuri relativ scazute.

in timp ce populatia oraselor mari din tarile industrializate ramane stabila sau descreste, cea a metropolelor din societatile in curs de dezvoltare va continua sa creasca. Conditiile de viata in orasele Lumii a Treia par sa se deterioreze tot mai mult, cel putin in ceea ce-i priveste pe saracii de la oras. Problemele care exisa in tarile industrializate, oricat de importante ar fi, par aproape nesemnifictive daca le comparam cu cele cu care se confrunta Lumea a Treia.

REZUMAT

O Orasele traditionale se deosebeau in numeroase moduri de zonele urbane moderne. Majoritatea erau foarte mici dupa standardele moderne, erau inconjurate de ziduri, iar centrul lor era dominat de cladiri religioase si palate.

in societatile traditionale, doar o mica minoritate din populatie locuia in zonele urbane, in tarile industrializate din zilele noastre, aici locuiesc intre 60% si 90%. Urbanismul se dezvolta foarte rapid si in societatile din Lumea a Treia.

Primele abordari ale sociologiei urbane au fost dominate de lucrarile Scolii de la Chicago, ai carei membri concepeau procesele urbane in termenii modelelor ecologice preluate din biologie. Louis Wirth a dezvoltat conceptul de urbanism ca mod de viata, sustinand ca viata de la oras produce impersonalizare si distantare sociala. Aceste abordari au fost criticate, fara a fi insa cu totul contestate. Criticii lor au aratat ca viata de la oras nu este intotdeauna impersonala: numeroase legaturi apropiate, personale, pot fi mentinute in cartierele moderne.

O Cele mai recente lucrari ale lui David Harvey si Manuel Castells pun in legatura elementele urbanismului de societatea in ansamblul ei, desi ar trebui sa trateze procesele urbane ca si cum ar fi independente. Modurile de viata pe care si le formeaza oamenii in orase, cat si aspectul fizic al diferitelor cartiere, exprima trasaturi esentiale ale dezvoltarii capitalismului industrial.