Participantii în cadrul procesului de divort

Participantii în cadrul procesului de divort

1. Consideratii introductive

În procesul de divort au calitatea de participanti copilul minor, daca a împlinit vârsta de zece ani, autoritatea tutelara si procurorul.

Copilul minor este ascultat de completul de judecata în legatura cu dorinta acestuia de a fi încredintat unuia sau altuia dintre parinti. Articolul 42 alin. (1) din Codul familiei prevede: „Instanta judecatoreasca va hotarî, o data cu pronuntarea divortului, caruia dintre parinti vor fi încredintati copiii minori. În acest scop, instanta va asculta parintii si autoritatea tutelara si, tinând seama de interesele copiilor, pe care deasemenea îi va asculta daca au împlinit vârsta de zece ani, va hotarî pentru fiecare dintre copii, daca va fi încredintat mamei sau tatalui.”

Sub aspect procedural, art. 144¹ din Codul de procedura civila prevede ca în cazurile în care, potrivit dispozitiilor Codului familiei, instanta de judecata urmeaza a asculta un copil minor, ascultarea se va face în camera de consiliu. Daca fata de împrejurarile cauzei, instanta gaseste potrivit, ea va asculta copilul minor fara ca parintii sau alte persoane sa fie de fata. Ascultarea minorului de catre judecator este necesara pentru solutionarea cererii accesorii privitoare la încredintarea acestuia spre crestere si educare[1].

În toate cazurile în care sotii aflati în divort au copii minori, instanta judecatoreasca este obligata sa citeze în proces autoritatea tutelara, în a carei raza teritoriala îsi au domiciliul partile, pentru ca aceasta sa puna concluzii scrise sau orale cu privire la încredintarea copiilor spre crestere si educare.

În practica judiciara, opinia autoritatii tutelare în legatura cu încredintarea copiilor minori îmbraca forma unei anchete sociale care cuprinde informatii cu privire la conditiile de trai ale sotilor, modul de îngrijire a copiilor, gradul de atasament al copiilor fata de parinti. Concluzia anchetei sociale nu este hotarâtoare pentru instanta de judecata, ci este coroborata cu celelalte mijloace de proba administrate.

În ceea ce priveste prezenta procurorului în cadrul procesului de divort, ea se justifica prin prevederile art. 45 alin. (3) din Codul de procedura civila, care concluzioneaza urmatoarele: „ Procurorul poate pune concluzii în orice proces civil, în oricare faza a acestuia, daca apreciaza ca este necesar pentru apararea ordinii de drept, a drepturilor si libertatilor cetatenilor”. Asa fiind, Ministerul Public poate fi prezent în proces în considerarea apararii drepturilor si intereselor legitime ale minorilor rezultati din casatoria supusa desfacerii.

2. Instanta competenta

Spre deosebire de actiunea în declararea nulitatii casatoriei, care este de competenta tribunalului, actiunea de divort se judeca potrivit competentei materiale de drept comun, de catre judecatorie (art. 1 pct. 1 din Codul de procedura civila).

Dispozitii derogatorii de la dreptul comun au fost stabilite de legiuitor numai în materia competentei teritoriale. Astfel, potrivit art. 607 din Codul de procedura civila, solutionarea actiunii de divort este de competenta judecatoriei în raza careia se afla cel din urma domiciliu comun al sotilor. Pentru a se determina „cel din urma domiciliu comun” nu intereseaza sensul strict juridic al notiunii de „domiciliu”[2], ci locul în care cei doi soti au convietuit, chiar fara a se fi împlinit formalitatile cerute de Legea nr. 105/1996 privind evidenta populatiei si cartea de identitate. Pentru competenta instantei în raza careia se afla cel din urma domiciliu comun al sotilor trebuie îndeplinita o conditie, si anume la data formularii actiunii de divort, cel putin unul dintre soti sa mai locuiasca în circumscriptia acestei instante judecatoresti.

Daca sotii nu au avut un domiciliu comun sau daca nici unul dintre ei nu mai locuieste în raza judecatoriei celui din urma domiciliu comun, competenta pentru solutionarea cererii de divort apartine instantei în circumscriptia careia îsi are domiciliul pârâtul.

În cazul în care pârâtul nu are domiciliul în tara sau domiciliul acestuia nu este cunoscut, instanta competenta în materia divortului este judecatoria în raza careia se afla domiciliul reclamantului.

În practica judiciara s-a aratat ca daca, dupa introducerea actiunii de divort, sotii si-au schimbat domiciliul în alta localitate care nu se gaseste în raza teritoriala a judecatoriei unde a fost introdusa actiunea, aceasta împrejurare nu este de natura sa atraga necompetenta instantei legal sesizata la acea data.

În situatii în care, prin actiunea de divort, se solicita si împartirea bunurilor comune, iar printre acestea se gasesc bunuri imobile, competenta de solutionare revine instantei indicate de dispozitiile art. 607 din Codul de procedura civila si nu de dispozitiile art. 13 din Codul de procedura civila, pentru ca cererea de partaj are caracter accesoriu fata de cererea de divort. Daca cererea de partajare a bunurilor este promovata ulterior desfacerii casatoriei, pe calea unei actiuni principale, competenta revine instantei judecatoresti în a carei raza se afla imobilul.

Deasemenea, în legatura cu competenta trebuie sa amintim si prevederile art. 611 din Codul de procedura civila potrivit carora: „cererea de pensie de întretinere se va face la judecatoria investita cu cererea de divort, chiar daca între timp s-au ivit schimbari cu privire la domiciliul partilor”. Desi potrivit dispozitiilor art. 10 pct. 7 din Codul de procedura civila, actiunea pentru stabilirea pensiei de întretinere în favoarea minorului se introduce la instanta în a carei raza se afla domiciliul reclamantului, art. 611 din Codul de procedura civila cuprinde o derogare, deoarece o astfel de actiune este promovata atunci când între parintii minorului exista un proces de divort, instanta competenta este cea învestita cu actiunea de divort.

În concluzie, în materia divortului, competenta teritoriala este absoluta, normele juridice fiind de stricta interpretare. Exceptia, de necompetenta, poate fi invocata de parinti sau de instanta din oficiu.

3. Actiunea de divort apartine în exclusivitate sotilor

Actiunea de divort[3] are un caracter strict personal si de aceea nu poate fi introdusa decât de catre soti.

Creditorii sotului nu pot interveni prin intermediul actiunii oblice si nici nu pot continua procedura începuta de catre unul dintre soti. Mostenitorii sotului nu pot introduce actiune de divort si nu pot continua actiunea introdusa de autorul lor; de altfel, o asemenea actiune ar fi lipsita de obiect, deoarece casatoria a încetat prin moartea unuia dintre soti.

Procurorul nu poate introduce actiune în divort, dat fiind caracterul ei strict personal (art. 45 din Codul de procedura civila). El poate interveni însa în instanta, în orice faza a procesului, mai ales când din casatorie au rezultat copii. În acest din urma caz, instanta va asculta autoritatea tutelara si pe copiii care au împlinit vârsta de 10 ani - art. 42 alin. (1) din Codul familiei.

4. Sotul lipsit de capacitate de exercitiu

Sotul alienat sau debil mintal poate introduce actiune de divort în momentele de luciditate, deoarece altfel ar însemna ca o incapacitate de exercitiu sa se transforme într-o incapacitate de folosinta, dat fiind ca actiunea nu poate fi introdusa de tutore, caci actiunile acestuia nu privesc exercitarea actiunilor cu caracter personal[4]. Daca, ulterior introducerii actiunii, sotul respectiv îsi pierde luciditatea, tutorele sau va putea sa-l reprezinte si sa continue actiunea.

Se sustine însa si parerea[5] ca sotul pus sub interdictie nu poate introduce actiunea de divort în momentele de luciditate, pe motivul ca el este lipsit de capacitate de exercitiu si ca, în procesul de divort, este necesar ca starea de luciditate sa existe nu numai în momentul intentarii actiunii, ci si pe tot parcursul procesului.

Sotul alienat sau debil mintal interzis poate figura ca pârât în procesul de divort, prin tutorele sau.

Când unul dintre soti este disparut în fapt, celalalt sot va putea cere desfacerea casatoriei, procedura fiind a se face prin afisare, conform art. 95 din Codul de procedura civila.

5. Prezenta personala a sotilor

Înfatisarea personala a sotilor în fata instantelor de fond este obligatorie conform art. 614 din Codul de procedura civila. Cerinta prezentei personale a sotilor înaintea instantelor de fond – asadar, în principiu, partile nu vor putea fi reprezentate, ci doar asistate de un mandatar – este deasemenea derogatorie de la dreptul comun care permite exercitarea drepturilor procesuale atât personal, cât si prin mandatar - art. 67 alin. (1) din Codul de procedura civila. Se urmareste, în acest fel, asigurarea conditiilor necesare solutionarii juste a cauzei, caci partile – si numai ele – sunt în masura sa ofere instantei explicatii lamuritoare asupra relatiilor dintre soti; pe de alta parte, instanta are obligatia de a încerca împacarea partilor, ceea ce reclama prezenta personala a sotilor în fata judecatorului.

În mod exceptional, reprezentarea este permisa în urmatoarele situatii limitativ stabilite prin art. 614 din Codul de procedura civila: unul dintre soti executa o pedeapsa privativa de libertate; unul dintre soti este împiedicat de o boala grava sa se înfatiseze în fata instantei; unul dintre soti este pus sub interdictie; unul dintre soti are resedinta în strainatate. Legiuitorul instituind obligatia presedintelui instantei ca, primind cererea de divort, sa procedeze la verificarea existentei consimtamântului sotilor si, deasemenea obligatia instantei sa verifice staruinta sotilor în desfacerea casatoriei - art. 613¹ alin. (2) din Codul de procedura civila - a impus, credem, participarea personala a acestora.

Cu toate ca cerinta prezentei personale se adreseaza ambilor soti, atât a reclamantului cât si a pârâtului, absenta celui din urma, chiar si nejustificata, nu pecetluieste soarta procesului, ci la fel ca si în dreptul comun, sub rezerva îndeplinirii procedurii de citare, cererea va fi judecata. În schimb, conform art. 616 din Codul de procedura civila, lipsa nejustificata a reclamantului, în cadrul actiunii de divort, la oricare din termenele de judecata în prima instanta, atrage respingerea cererii de divort ca nejustificata, indiferent daca sotul pârât a fost sau nu prezent[6]. Deasemenea, apelul sau, dupa caz, recursul reclamantului împotriva hotarârii prin care a fost respinsa cererea de divort, urmeaza a fi respins ca nesustinut daca la judecata se prezinta numai pârâtul - art. 619 alin. (2) din Codul de procedura civila; sanctiunea nu este aplicabila decât în limitele strict determinate prin textul legii, asadar numai daca apelantul sau recurentul este reclamantul din prima instanta, iar critica sa vizeaza solutia de respingere a cererii de divort, fiindca apelul sau recursul pârâtului va fi judecat chiar daca se înfatiseaza numai reclamantul - art. 616 alin. (3) din Codul de procedura civila.

Daca pârâtul a facut cerere reconventionala la cererea principala având ca obiect desfacerea casatoriei, regulile de mai sus impuse reclamantului îi sunt deopotriva aplicabile, cu precizarea ca respingerea ca nesustinuta a uneia dintre cererile de divort nu împiedica solutionarea celeilalte cereri, cea a sotului prezent în instanta.

Când divortul se întemeiaza pe acordul ambilor soti, consideram ca este necesara prezenta personala a ambilor soti la termenul de judecata în sedinta publica, dat fiind obligatia instantei de a verifica staruinta sotilor în desfacerea casatoriei si doar în caz afirmativ putându-se trece la judecarea cererii - art. 616¹ alin. (2) din Codul de procedura civila.

În tacerea legii, potrivit doctrinei, în principiu este posibila transformarea unei cereri de divort, pentru motive temeinice, într-o cerere fondata pe consimtamântul sotilor sau invers, însa numai cu respectarea conditiilor specifice fiecarei proceduri.

6. Decesul unuia dintre soti

Daca în cursul procesului de divort, chiar în instanta de recurs, unul din soti a decedat, instanta va închide dosarul, casatoria încetând prin deces (art. 27 din Codul familiei). Tot astfel, casatoria înceteaza prin deces daca, înainte de ramânerea definitiva a hotarârii de divort, unul din soti a decedat.

7. Alti participanti la procesul de divort

Daca sotii au copii minori, instanta va dispune citarea si ascultarea autoritatii tutelare. Daca sotii au copii nascuti din casatorie ori care au situatia legala a copiilor din casatorie, hotarârea nu se va pronunta fara concluziile orale sau scrise ale autoritatii tutelare[7].

Prezenta procurorului în procesele de divort cu copii minori este utila, acesta putând interveni în orice faza a procesului de divort[8].

Conform prevederilor art. 42 din Codul familiei, ascultarea copiilor minori care au împlinit 10 ani este obligatorie în procesele de divort, în vederea încredintarii acestora. Potrivit prevederilor art. 144¹ din Codul de procedura civila, ascultarea minorului se face în camera de chibzuire si, dupa caz, fara ca partile ori alte persoane sa fie prezente.