Terorism - Conflictul cu islamul?

Conflictul cu islamul?

Filipine, Casmir, Irak, Palestina, Sudan, Somalia, Algeria In lumea de astazi, islamul ameninta pacea?

Atentatele din 11 septembrie au readus in prim-planul actualitatii dezbaterea privind socul civilizatiilor . Se propun doua concluzii contradictorii. Islamul este dusmanul Occidentului, sustin unii. Vizeaza mai presus de toate sa distruga valorile civilizatiei moderne, se opune progresului tehnic, democratiei. Este profund si fundamental intolerant. Nu urmareste decat un singur scop: cucerirea lumii prin orice mijloace, mai ales prin violenta. Islamul este o religie de pace, raspund altii. Niste fanatici deformeaza si utilizeaza mesajul Profetului. Musulmanii nazuiesc la mai bine, nu incearca sa faca rau nimanui, doresc sa-si practice religia, fara a o impune celorlalti .

Este imposibil, la inceputul secolului al XXI-lea, sa analizam relatiile internationale fara a tine seama de fenomenele religioase. Ideologiile revolutionare si-au pierdut influenta. Nationalismele nu au disparut, nici pe departe, dar sufera asalturile dure ale globalizarii. Oamenii cauta repere, pe care nu le mai gasesc in societate. Religia permite sa se dea o semnificatie, un sens, evenimentelor pe care le traim, sperantelor pe care le nutrim. Nu putem intelege conflictele din Orientul Mijlociu fara a tine seama de referintele religioase. Ceea ce nu inseamna insa ca religia ar fi factorul principal si, cu atat mai putin, unicul factor prin care se explica relatiile internationale . Este o certitudine ca lumea musulmana este strabatuta de curente pe care noi nu le intelegem prea bine, care ne sperie. Dar bulversarile pe care le cunoaste nu isi gasesc neaparat temeiurile in Coran sau in interpretarile date acestuia.

Musulmanii denunta modernitatea, chiar daca se folosesc de descoperirile si de instrumentele create de modernitate - ideologiile seculare, comunismul, socialismul sau nationalismul, statul-natiune pe care il considera exagerat de represiv. Musulmanii propovaduiesc revenirea la valorile originare ale islamului, pretind ca viata cotidiana sa fie reglementata de Coran. Ei sunt adevaratii vestitori ai socului civilizatiei sau, cel putin, ai socului religiilor.

Revolutia islamica a rasturnat regimul sahului din Iran. Acum peste douazeci de ani, victoria imamului (Preot sau prelat musulman, conducatorul rugaciunii colective dintr-o moschee) Khomeini i-a stupefiat pe contemporani. Lumea a ajuns sa se teama de posibilitatea contaminarii ideologice a altor tari. Astazi, Iranul refuza sa mai continue experienta. Talibanii nu au rezistat nici macar atat. Regimul lor s-a prabusit ca un castel din carti de joc. Pakistanul, in legatura cu care lumea s-a temut sa nu cada in mainile islamistilor, pare sa nu cedeze deocamdata . Islamistii nu au obtinut succese decisive nici in Egipt, nici in Arabia Saudita. Chiar daca seamana teroarea in continuare in Algeria, sunt totusi retinuti in Maroc si in Tunisia. Pe scurt, ar fi o iluzie sa se creada ca au castigat partida.

Conflictul cu islamul nu exista. Aproape toti responsabilii politici din Europa si America de Nord nu au contenit sa repete, dupa 11 septembrie, ca razboiul contra terorismului nu este echivalent cu razboiul contra religiei musulmane.

Specialistii in probleme islamice vorbesc tot mai mult despre pericolul raspandirii fundamentalismului islamic in lume. In acest sens, se apreciaza ca la cei un miliard de musulmani existenti in prezent, rata de crestere anuala este de 16%.

In cadrul islamismului, in secolul al-VIII-lea au aparut mai multe curente dintre care cele mai importante sunt:

Curentul Sunit (termenul "sunna" inseamna "calea" sau "exemplul"), o ramura radicala, care considera ca numai descendentii profetului Mahomed pot asigura conducerea comunitatii;

Curentul Siit orientat spre devotiune populara si mai interiorizata, considera ca adevaratul loctiitor al profetului Mahomed, este Ali.

Expertii in politica externa spun ca razboiul impotriva terorismului va fi castigat doar cand lumea islamica va respinge radicalismul din interior.

Studiul Gallup releva cu totul altceva - nu exista nicio diferenta majora in gradul de religiozitate dintre musulmanii moderati si cei radicali, ba mai degraba radicalii lipsesc de la ceremoniile religioase.

Radicalismul islamic e pus deseori si pe seama saraciei si a lipsei de educatie. In mod normal, concluzia logica ar fi ca cineva care se simte oprimat tinde sa imbratiseze teorii si idei extremiste. Dar cifrele arata ca majoritatea radicalilor islamisti vin din medii cu un standard de viata cel putin decent si au facut mai multi ani de scoala decat media musulmanilor moderati. 44% din radicalii chestionati au studii medii si superioare, in timp ce acelasi lucru e valabil doar pentru 38% din moderati. Evident, in acest caz sunt luati in considerare nu atentatorii sinucigasi, ci liderii politici radicali. La intrebarea ce au impotriva occidentalilor?, politicienii americani au raspuns cu fraza clasica: Pentru ca detesta felul nostru de a trai, libertatea noastra, democratia noastra. Sondajul arata ca musulmanii radicali, cand renunta la discurs si raspund sincer, recunosc ca admira mai ales progresul tehnologic al Vestului si libertatea de exprimare.

In general, repondentii la intrebarile sondajului Gallup, cei care se definesc radicali, dar si cei care se considera moderati, au reprosat Occidentului, in proportii aproape egale, ca nu le arata suficient respect lor si Islamului. Ei au spus ca simt cum Europa si SUA le ameninta si incearca sa le controleze modul de viata. Singura diferenta semnificativa este aceea ca musulmanii moderati au spus ca doresc legaturi mai stranse cu Vestul prin intermediul dezvoltarii economice..

Majoritatea musulmanilor nu sunt teroristi, insa daca armata israeliana bombardeaza taberele militare ale Hezbollah-ului din Liban sau ale Hamas din teritoriile palestiniene, musulmani din New York, Londra si Paris organizeaza demonstratii de protest , condamnand prea putin actiunile teroriste in numele Islamului, soldate cu pierderi de vieti omenesti nevinovate, precum cele din SUA, Marea Britanie, Spania, Sudan, Egipt, Algeria, Afganistan, Irak sau Indonezia si lista continua.

Terorismul de sorginte fundamentalist islamica reprezinta o realitate contemporana. Dar, din punct de vedere social si antropologic, ce tip de civilizatie produce bombe umane, glorifica uciderile in masa si sprijina razbunarea prin umilire? .

"Razboiul' dintre civilizatia occidentala si gruparile fundamentalist islamice, a caror stindard este Osama bin Laden, a scos la lumina o problema acuta, dar ignorata: de la inceputul anilor 1980 activitatea gruparilor teroriste fundamentalist islamice au vizat contracararea influentei economice, politice si culturale a lumii occidentale, ilustrat mai ales de imperialismul americano-sionist.

Constructia ideologica a fundamentalismului islamic, ca "forma de rezistenta a civilizatiei islamice la occidentalizare" este bazata pe traditie, etnicitate si arhetipuri religioase precum: "infideli', "adoratori de idoli', "cruciati', "martiri', "razboaie sfinte', "pamant sfant", "inamici ai Islamului', "partidul lui Dumnezeu' si "marele Satan'. Acest vocabular fanatico-religios denota natura violenta a fundamentalismului islamic, o provocare totalitara atat fata de Islamul traditional, cat si fata de democratia moderna .

Islamistii se considera razboinici pana la moarte impotriva Occidentului si modernitatii, in vreme ce civilizatia occidentala tinde sa califice civilizatia islamica in functie de comportamentul unei minoritati fundamentaliste, identificand radicalismul politic al unor grupari musulmane, provocat de disperarea fata de asaltul globalizarii si post-modernismul occidental in dauna traditionalismului si de lipsa de speranta intr-un trai decent, ca fiind caracteristica definitorie a Islamului.

Cultura materialista a Occidentului este vazuta ca fiind superficiala si lipsita de Dumnezeu, toleranta acesteia fata de democratie, drepturile omului, egalitatea intre sexe si libertatea sexuala fiind considerate erezii, in comparatie cu traditiile islamice. De asemenea, cultura maselor si mediatizarea excesiva reprezinta apostazii, impulsionand promovarea identitatii prin renasterea religioasa, in scopul limitarii impactului globalizarii si anihilarii provocarilor economice, politice si culturale asupra civilizatiei islamice .

Samuel Huntington considera ca activismul politic tradus in mijloace violente de actiune este o caracteristica definitorie a fundamentalismului religios. Identificarea agresiunii politico-militare sau economice a adversarilor drept un pericol de extinctie a civilizatiei de apartenenta serveste drept justificare moral-religioasa pentru absolvirea de orice responsabilitate pentru actele de violenta comise in numele Islamului.

Graham Fuller descrie reactia fundamentalista fata de modernitatea si progresul tehnologic contemporan, ca fiind principala sursa a suferintei si frustrarii civilizatiei islamice, aflate intr-un declin dramatic, din pozitia de civilizatie conducatoare a lumii, timp de o mie de ani, intr-o civilizatie marginalizata, inapoiata din punct de vedere tehnologic si neputincioasa fata de provocarile cxpansioniste ale civilizatiei occidentale .

Pe de alta parte, Olivier Roy combate 'abordarea culturalista', care trateaza Islamul ca fiind "cauza'. iar declansarea Jihad-ului sau atentatele sinucigase, "efectul' conflictului civilizational, provocat de presiunea de reformare a societatii religioase, prin promovarea democratiei si secularismului. Culturalismul nu trateaza Islamul ca entitate discreta sau ca un set coerent si concis de credinte, ci drept un concept explicativ pentru orice actiune a lumii musulmane .

In epoca globalizarii si post-modernismului, musulmanii se confrunta deseori cu umilinta si dispretul din partea Occidentului, aflandu-se in postura devianta de "ceilalti'. Printre factorii care au amplificat resurgenta fundamentalismului islamic se numara si dominatia politico-economica, centralismul politic din statele de origine, respingerea secularismului democratic, liberalismului sau socialismului, esecul societatii de a tine pasul cu modernizarea tehnologica accelerata, izolarea si denigrarea culturala.

Declinul economic, infrangerea militara si colonizarea statelor musulmane de catre statele occidentale au limitat dezvoltarea politica si culturala a statelor islamice, puternic marcate de limitele modernitatii, conservatorismul religios si adversitatea fata de Occident .

Cand a devenit limpede ca atentatele teroriste din SUA au fost comise in numele Islamului, civilizatia occidentala a cautat explicatii privind rolul religiei islamice in legitimarea masacrarii unor oameni inocenti. Exista tentatia de a califica aceste atacuri teroriste ca facand parte dintr-o ciocnire a civilizatiilor occidentala si islamica, generata nu de fundamentalismul Islamic, ci de viziuni competitive asupra principiilor morale .

Conform afirmatiilor lui Sayyeed Abdul A'la Maududi, unul dintre parintii ideologici ai fundamentalismului islamic: oriunde s-ar afla, Islamul doreste sa distruga toate statele si guvernele, tot ceea ce se opune ideologiei si doctrinei islamice, tot ce nu tine cont de natiunea care-l guverneaza. Scopul Islamului este de a forma un stat in baza propriei ideologii si a propriului mesaj, fara a tine cont de care anume natiune isi asuma rolul de conducator al Islamului sau care guvern sau natiune este subminata pe parcursul fondarii unui stat islamic. Islamul nu este doar un crez religios sau o forma de venerare a divinitatii ci un sistem comprehensiv, prin care se urmareste anihilarea tuturor sistemelor tiranice si stabilirea strategiei proprii pentru bunastarea umanitatii .

Doctrina fundamentalismului religios arata lumii islamice, cuprinsa de disperare, saracie si supusa dominatiei politice, militare si economice a Occidentului, drumul spre reconstructia identitatii de conducatori ai lumii, de apartenenta la comunitatea globala musulmana - umma.

Criza de identitate a civilizatiei islamice sau frustrarea sociala din lumea musulmana nu expliciteaza insa, in totalitate, nu legitimeaza violenta terorista ca mijloc de actiune.

In vreme ce actiunile ucigasilor fanatici, capabili sa ucida pentru apararea Islamului feudal par a fi spectrul sumbru al acestei religii, viitorul civilizatiei islamice este indecis, milioane de musulmani dorind sa gaseasca o cale de a-si apara identitatea in fata modernitatii globalizante cu care se confrunta la contactul cu civilizatia occidentala. Acest razboi, nu al "civilizatiilor" occidentala si islamica, ci pentru viitorul celei din urma, nu are loc pe teritoriile originare ci in fiecare colt al lumii .

In statele islamice, desi promoveaza instaurarea democratiei, puterile occidentale sprijina guvernele seculare tiranice carora le asigura mijloacele pentru a-si pastra puterea si bunastarea in detrimentul implementarii unor sisteme democratice viabile, bazate pe respectarea drepturilor omului.

Benjamin Barber descrie contactul dintre Islam si civilizatia occidentala ca un Jihad, in care globalizarea se confrunta cu reunificarea tribala a unor mari mase ale umanitatii, prin razboi si varsare de sange, o confruntare in care religia islamica actioneaza ca sursa a identitatii parohiale, anti-moderniste .

Daca terorismul poate fi apanajul oricarei religii, exista insa unele caracteristici unice ale terorismului islamic, care isi au radacina in propria cultura si istorie: promovarea unei ideologii revansante, legitimata de asa-zisa superioritate morala a Islamului in raport cu materialismul si secularismul Occidentului. Astfel, traditiile islamice precum obligatia fiecarui musulman de a purta un "razboi sfant pentru apararea Islamului impotriva infidelilor', chiar si prin atentate sinucigase, sunt aduse in prim plan pentru a legitima activitatile teroriste, in vreme ce concepte precum toleranta, egalitatea si pluralismul[17], desi sunt caracteristici definitorii ale religiei islamice, sunt ignorate.

Dimensiunea revansarda a religiei islamice isi are originea in unul dintre conflictele primare ale epocii noastre, intre modernitate si traditie, religie si secularism. Walter Laquer sugereaza ca resurgenta terorismului islamic este generata de neputinta ideologiilor occidentale de a se impune in statele musulmane, lasand in urma un vacuum intelectual si politic care a contribuit la raspandirea fundamentalismului islamic, chiar cu mijloace teroriste .

Un accent deosebit este pus pe explicarea aparitiei fundamentalismului islamic ca mijloc de protejare a identitatii religioase traditionale impotriva modernismului. Respingand teoria conform careia fundamentalismul islamic reprezinta un fenomen patologic, adeptii rationalismului nu identifica o relatie directa intre evolutia social-economica inegala si alienarea indivizilor. Rex Hudson sustine insa ca multi dintre musulmani, fiind nevoiti sa aleaga intre cultura islamica, care ofera sprijin moral si satisfactii spirituale si civilizatia occidentala, care ofera accesul la o imbunatatire a nivelului de trai, gasesc un raspuns la aceasta dilema morala anxioasa si alienanta intr-o dedicare absoluta modului islamic de viata .

Asa-zisa superioritate morala a Islamului este motivata prin apelul la traditie si se materializeaza printr-un "razboi sfant" impotriva civilizatiei occidentale. Astfel, atentatele teroriste asupra unor tinte civile, a non-combatantilor, inclusiv asupra femeilor, copiilor si persoanelor in varsta sunt justificate moral de catre liderii religiosi. In viziunea ideologilor fundamentalismului islamic, lumea musulmana se afla intr-o permanenta stare de razboi cu Occidentul cruciat. Din moment ce conspiratia este impotriva religiei islamice si a musulmanilor razboiul lor este de fapt un razboi de aparare, chiar daca se apeleaza la atentate teroriste sinucigase .

Teroristi ca Osama bin Laden au dat un nou sens conceptului de "razboi sfant" si nu au recunoscut alta limita in purtarea acestui razboi decat cea proprie, folosindu-se de orice arme sau mijloace.

Cuvantul "Jihad" provoaca frica multor occidentali, care echivaleaza acest cuvint cu actiunile teroriste. Totusi, trebuie mentionat ca interpretarea Jihad-ului ca "razboi sfant" nu este o caracteristica definitorie a religiei islamice[21]. Istoric vorbind, "razboiul sfant" este definitoriu pentru perioada medievala a crestinismului pentru legitimarea cruciadelor impotriva "paganilor' otomani.

Este posibil ca, in era contemporana, Jihad-ul sa reflecte (printre altele) si o metastaza patologica a suferintelor musulmanilor in fata provocarilor materialismului secular si a consumerismului de tip occidental . In mod evident atentatele teroriste nu sunt un raspuns, insa un individ disperat ar putea accepta teroarea ca reactie la esecul celorlalte mijloace de lupta. Un islamist tunisian, condamnat pentru amplasarea unei bombe in Franta, care a ucis 13 civili nevinovati, ii declara judecatorului, in momentul declararii verdictului: Nu renunt la lupta mea impotriva Occidentului care l-a asasinat pe Profetul Mohamed. Noi musulmanii ar trebui sa va ucidem pana la ultimul .

Pentru musulmanii care cred in legitimitatea declansarii Jihad-ului, folosirea oricaror mijloace in aceasta confruntare este justificata, inclusiv a celor teroriste .

In acceptiunea musulmanilor, Jihad-ul este o porunca a lui Allah: Si ce este cu tine ca nu lupti pentru cauza lui Allah si pentru cei slabi, tratati prost si oprimati, barbati, femei si copii al caror singur tipat este: Domnul nostru, salvati-ne din acest oras cu oameni care sunt opresori si ridics de la tine pentru noi un om care sa ne protejeze si ridica de la tine pentru noi un om care sa ne ajute .

Sensul cel mai uzual al conceptului de Jihad semnifica protejarea civilizatiei islamice (Dar al-lslam) de invazia "infidelilor' (Dar al-Harb). Cum trebuie civilizatia occidentala sa actioneze la contactul violent cu doctrina fundamentalista a Jihad-ului? Este permis musulmanilor, angrenati intr-un razboi sfant cu cei de alta religie, sa ucida persoane nevinovate, non-combatante (femei, copii, varstnici - persoane "protejate' in alte religii) .

Notiunea contemporana de Jihad este reinventata, personalizata, si transformata intr-un instrument politic. Gruparile neo-fundamentaliste islamice promoveaza necesitatea declansarii Jihad-ului ca indatorire permanenta a fiecarui musulman de a lupta pana la moarte impotriva Occidentului.

Notiunea ca intreaga lume este o platforma de purtare a Jihad-ului impotriva Statelor Unite ale Americii si Israelului (identificati ca principal adversari ai lumii islamice) este comuna mai multor grupari fundamentalist islamice, dupa modelul rezistentei afgane din anii 1980 impotriva Uniunii Sovietice. Astfel, Jihad-ul este motivat ideologic ca razboi de auto-aparare impotriva "conspiratiei globale a americanilor si evreilor', orice mijloace violente fiind permise. Aceasta "fratie globala jihadista' este structurta in jurul Al-Qaeda, facilitand cooperarea intre musulmani de diferite nationalitati si origini pentru derularea de actiuni teroriste si conexe acestora (strangere de fonduri, spalare de bani, aprovizionare cu armament, etc.) .

Gruparile fundamentaliste de tipul Al Qaeda, care si-au arogat dreptul de a vorbi in numele Islamului, justifica organizarea atentatelor teroriste ca parte a Jihad-ului global pe care lumea islamica are obligatia sa-l declare Occidentului, singura modalitate de a reduce decalajul asimetric de forte dintre "musulmani" si "infideli".

De mentionat ca, in esenta, religia islamica si terorismul sunt doi termeni care se contrazic. Islamul condamna si respinge toate formele de teroare. Nu exista nici un fel de justificare pentru utilizarea anumitor sintagme, cum ar fi cea de teroristi islamici .

Incercarile de a pune semnul egalitatii intre religia islamica si terorism nu sunt doar lipsite de fond si eronate ci pur propagandistice, rau intentionate. Islamul, ca si alte religii, pune accentul pe caritate, mila si compasiune. Din perspective istorice, religia islamica este recunoscuta pentru toleranta sa fata de practicantii altor religii, chiar si in epoca medievala, cand fanatismul si intoleranta erau larg raspandite in lumea intreaga.

Sunt din ce in ce mai multe voci, care apreciaza ca vechea confruntare ideologica Est-Vest, intre comunism si capitalism, pare sa fie reformulata astazi in termenii unui potential conflict civilizational, dar de esenta religioasa, intre Occident si Islam . Atentatele din 11 septembrie 2001 din Statele Unite au radicalizat aceasta perceptie.

Realitatea a dovedit ca amenintarile care ne pandesc la inceputul acestui nou secol au un caracter asimetric. Mai degraba ar trebui sa interpretam tensiunile de viitor intre un Occident supertehnologizat si masa musulmana din Orientul Mijlociu, din Asia de Sud-Est si din nordul Africii care cresc sub influenta unor factori care ar putea deveni decisivi:

1) ascensiunea unor curente islamiste radicale pe scena politica a acestor state;

2) echilibrul de forte conturat intre tarile riverane Marii Mediterane;

3) sporul demografic al comunitatilor musulmane din Europa, fie prin rata natalitatii crescuta, fie prin valuri masive de imigranti musulmani luand cu asalt Uniunea Europeana, in cautarea bunastarii occidentale.

Exista o neta distinctie intre Islam ca religie, islamism ca interpretare politizata a Coranului si ca terorism, ca forma de violenta politica, deghizata in haina religioasa.

Daca anumite grupari fundamentaliste isi cauta legitimitatea si justificarea actiunilor lor violente prin recursul la concepte preluate din teologia islamica, acest fapt nu ar trebui sa ne impinga la a confunda in mod abuziv religia islamica cu islamismul sau terorismul.

Islamismul, cunoscut si sub numele de fundamentalism islamic, reprezinta o forma de utopie politico-religioasa. Islamismul este reformularea in termeni ideologici moderni a principiilor de baza ale unei religii traditionale (Islamul) care are origini comune cu iudaismul si crestinismul. Islamismul este alternativa ideologica oferita de lumea arabo-musulmana la invazia doctrinelor moderne ale Occidentului: comunismul, socialismul, liberalismul, capitalismul etc.