| CATEGORII DOCUMENTE |
| Astronomie | Biofizica | Biologie | Botanica | Carti | Chimie | Copii |
| Educatie civica | Fabule ghicitori | Fizica | Gramatica | Joc | Literatura romana | Logica |
| Matematica | Poezii | Psihologie psihiatrie | Sociologie |
In ultimele patru decenii ale secolului XX in psihologia sociala s-au conturat mai multe arii noi de cercetare cum sunt studiul influentei sociale, al identitatii sociale, al definirii de sine si Eului social, al perceptiei sociale si atribuirii etc. dar o tema care s-a impus majoritatii psihosociologilor, afirmata ca o contributie a psihologiei sociale europene a fost studiul reprezentarii sociale descoperire a lui S. Moscovici.
Desi notiunea de reprezentare colectiva fusese utilizata de Durkheim in 1898 in explicarea functionarii constiintei colective, ea a ramas in plan secund, neatragand atentia specialistilor timp de peste o jumatate de secol. Aparitia lucrarii lui S. Moscovici in 1961 cu privire la reprezentarea sociala a psihanalizei a constituit momentul de geneza a conceptului de reprezentare sociala, ce este o reformulare si restructurare a notiunii de reprezentare colectiva: "Este un concept nou, un instrument adaptat perfect la diversitatea si pluralitatea reprezentarilor" (W. Doise, 1990; A. Neculau, 1995).
Sensibilitatea la problemele psihologiei sociale, creativitatea tanarului cercetator al domeniului si mai ales pasiunea pentru investigarea problematicii sociale sunt cateva calitati ale profesorului Serge Moscovici initiator al studiului reprezentarii sociale si deschizator de arii de cercetare in psihologia sociala.
Dupa patru decenii de studiere in ariei reprezentarii sociale poate un tanar se intreaba de ce a trezit si a sustinut interesul aceasta tema reprezentarea sociala.
Pentru raspuns voi apela la aprecierile a doi cunoscuti psihosociologi W. Doise si A. Neculau.
*** vezi Doise
Profesorul Adrian Neculau are o contributie majora la prezentarea teoriei reprezentarii sociale si ai principalilor contributori straini ai domeniului, specialistilor, studentilor si publicului interesat din Romania.
Iata ce scria A. Neculau (1995) realizand o excelenta sinteza creativa asupra a ceea ce reprezentare sociala este: "Reprezentarile sociale desemneaza un aparat evaluator, o grila de lectura a realitatii, o situare in lumea valorilor si o interpretare proprie data acestei lumi"
Totodata reprezentarea sociala in conceptia lui A. Neculau este :
o reconstructie a mediului prin prisma filozofiei de viata a individului;
o instanta intermediara intre perceptia, informatie, atitudine si imagine;
un stil de conduita;
un mod de a comunica cu exteriorul;
o orientare in lumea obiectelor si faptelor si o operatie de clasificare a acestora;
o conectare la diferite situatii explicative;
un instrument cu ajutorul caruia actorii sociali isi regleaza raporturile reciproce;
o articulare a personalitatii la contextul social;
un mod de a face accesibila lumea exterioara, de a-i intelege pe altii;
un sistem de credinte, un model explicativ;
un mecanism prin care se construiesc teorii despre mediul social;
o modalitate de a gandi practic contextul;
un mod de comunicare cu exteriorul;
un filtru, un ecran intre presiunea socialului si sistemul personalitatii;
o imbogatire a realului, o recitire a sa.
A. Neculau contureaza astfel 20 de fatete ale reprezentarii sociale intr-o imagine sintetica. Aceasta imagine pe care ne-o ofera autorul citat evidentiaza complexitatea temei, bogatia perspectivelor de abordare a ei cat si functiile pe care le are in cunoasterea psihosocialului. De aici atractivitatea ei pentru psihosociologi.
In viziunea lui S. Moscovici reprezentarile sociale sunt fenomene, procese reale in legatura cu un anumit mod de cunoastere si comunicare. A. Neculau plaseaza conceptul de reprezentare sociala in contextul gandirii sociale ce contribuie prin cunoasterea senzoriala si cunoasterea rationala, dar si prin luarea in considerare a raporturilor sociale si a contextului social, la construirea realitatii sociale (A. Neculau, 2000).
In consens cu A. Neculau alt psihosociolog roman D. Cristea (2000, pp. 55-57), pe aceiasi coordonata a aprecierii contributiei reprezentarii sociale la construirea realitatii sociale scrie "Construirea realitatii sociale presupune elaborarea unui ansamblu de reprezentari, de scheme cognitive si actionale care vor mijloci priceperea, interpretarea si evaluarea diferitelor actiuni ale existentei sociale si elaborarea unor comportamente adaptative adecvate. D. Cristea subliniaza ca fundamentul activitatii de construire a realitatii sociale este determinat de limbaj, un operator care prin particularitatile sale socio-culturale si individuale marcheaza "in mod fundamental sistemul de categorii si reprezentari ce configureaza universul social".
Autorul citat realizeaza o reusita schema explicativa a procesului de constituire a realitatii sociale marcand si locul reprezentarii sociale (D. Cristea, 2000, p.55).
Acest proces incepe cu stimuli primari (factori din mediul natural si social care actioneaza in ontogeneza asupra subiectului) si stimuli secundari (factori generati de existenta socialubiectului). Acesti stimuli sunt procesati prin operatori psihoindividuali, psihosociali si socioculturali. Ca rezultat apar reprezentarile sociale ce prin operatii de actualizare a informatiei, evaluare a situatiei sociale, selectarea schemelor optime, in functie de conditiile concrete si anticipare a efectelor actiunilor conduc la elaborarea comportamentelor si atitudinilor adecvate situatiilor sociale.
'Aceasta schema a lui D. Cristea ne ofera o imagine dinamica a reprezentarii sociale, aspectul sau de proces continuu, implicat in reflectarea si construirea realitatii sociale.
Cele doua imagini asupra reprezentarii sociale oferite de A. Neculau si D. Cristea reliefeaza si dificultatea definirii reprezentarilor sociale, aspect conturat de altfel si de S. Moscovici, W. Doise, J.C. Abric, A. Neculau, D. Cristea etc datorita complexitati fenomenului ce a condus la elaborari teoretice generatoare de definitii din perspectiva abordata de fiecare autor. De exemplu, pentru D. Jodelet (1995) reprezentarea sociala este <<o forma de cunoastere practica, elaborata social si impartasita, prin care un subiect se raporteaza la un obiect, concurand astfel la construirea unei realitati comune, unui ansamblu social>>; iar pentru J.C. Abric (1995), reprezentarile sociale sint <<un sistem de interpretare a realitatii ce guverneaza relatiile dintre mediul fizic si social, determinandu-le comportamentele si practicile>>.
Fara sa operam o ingustare a notiunii de reprezentare sociala, vom raspunde la intrebarea <<Ce sint reprezentarile sociale?>>, retinand o definitie sintetica data de A. Neculau (2000, p. 32). <<Reprezentarile sociale sint sisteme de valori si notiuni, o forma de gandire sociala, o elaborare prescriptiva si mentala, o modalitate practica de a cunoaste lumea>>. Aceasta definitie evidentiaza ca reprezentarea sociala este un fenomen ce apartine campului psihosocial, avand doua izvoare si structuri de fundamentare: structura psihoindividuala si cea sociala, reprezentarea sociala avand totodata functii si roluri esentiale in cunoasterea si construirea realitatii sociale'.
Conturam anterior ca procesul de generare a reprezentarilor generale porneste de la stimuli primari si secundari, a caror informatie, supusa operatorilor psihoindividuali, psihosocili si socioculturali conduc la formarea reprezentarii sociale, care la randul ei devine un instrument de organizare si interpretare a perceptiilor, un mod de a evalua si comunica, un ghid de actiune. Permanent, reprezentarea apare articulata la context (A. Neculau), interactionand cu contextul, participand la construirea realitatii sociale.
S. Moscovici (1961) preciza ca pentru aparitia unei reprezentari sociale sint necesare trei conditii:
Dispersia informatiei cu privire la obiectul reprezentarii. Daca accesul la informatii cu adevarat utile pentru cunoasterea obiectului este dificil se favorizeaza transmiterea cunostintelor in mod indirect si aparitia distorsiunilor.
Pozitia specifica a grupului fata de obiectul reprezentarii (focalizare). Aceasta determina interesul pentru anumite aspecte ale obiectului si dezinteresul pentru altele, ceea ce determina formarea unei viziuni globale.
Necesitatea, resimtita de oameni, de a produce conduite si discursuri coerente in legatura cu un obiect pe care il cunosc destul de putin. Oamenii au tendinta de a acoperi zonele de incertitudine din cunostintele lor, favorizand astfel adeziunea indivizilor la opiniile dominante ale grupului.
In afara conditiilor semnalate de S. Moscovici, Moliner P. (1995, p. 179) aduce cateva precizari, criterii suplimentare pentru delimitarea obiectului reprezentarii:
A Sa existe un obiect social polimorf ce poate sa apara in societate sub diferite forme si sa posede o valoare de interes pentru un anumit grup social: 'Prima caracteristica - polimorfismul - spune P. Moliner, corespunde unei proprietati a obiectului, in timp ce urmatoarea - valoarea de interes - corespunde specificului insertiei sociale.
B Existenta unui grup social pentru care obiectul reprezentarii constituie o miza sociala. 'Configuratia in care se gaseste un grup in raport cu un obiect social este intr-adevar cea care justifica valorea de miza sociala a acestui obiect pentru grup' (Moliner P. 1985, p. 183).
Moliner delimiteaza doar doua configuratii care pot oferi obiectului valoare de miza sociala:
configuratia structurala ce priveste grupurile a caror existenta este intim legata de obiectul de reprezentare;
configuratia conjuncturala ce priveste grupurile preexistente confruntate cu un obiect nou si problematic.
C Existenta unui scop, a unei motivatii ce preseaza spre elaborarea unei reprezentari sociale. P. Moliner considera ca numai doua tipuri de mize sociale motiveaza procesul reprezentational si 'aceste mize se formeaza in termeni de identitate sau coeziune sociala'.
D Existenta relatiilor pe care un grup le intretine cu alte grupuri sociale: 'Daca se poate spune ca reprezentarea sociala este reprezentarea a ceva, produsa de catre cineva, ar trebui sa mai adaugam si ca producerea se face in raport cu altcineva'. Astfel, scrie Moliner (1995, p. 186), elaborarea reprezentationala se inscrie intr-o dinamica sociala, ceea ce face sa fie prezente cele trei componente indispensabile: grupul social, obiectul si acel Altul social.
E Inexistenta unei instante de reglare si control. P. Moliner considera ca in grupurile ortodoxe - grupuri dotate cu sisteme de reglare si control - se impiedica aparitia procesului reprezentational, sistemul de instanta si control opunandu-se dispersiei informatiei, dar favorizand aparitia elaborarii ideologice sau stiintifice.
In incheierea argumentatiei sustinatoare a celor cinci conditii necesare pentru aparitia reprezentarii sociale, Moliner atrage atentia ca numai o situatie care prezinta cele cinci caracteristici poate fi generatoare de reprezentari sociale si ca urmare cercetatorul care doreste sa realizeze studiul unei reprezentari sociale trebuie sa inceapa cu un examen atent al situatiei in care se plaseaza grupul interogat si al obiectului a carei reprezentare sociala se studiaza.
In afara de conditiile aparitiei unei reprezentari sociale, ne intereseaza cum se transmite ea, ce vehiculeaza si modeleaza reprezentarea sociala, contribuind in acelasi timp la reglarea raporturilor dintre partenerii sociali este comunicarea al carei suport este limbajul.
Cele trei modalitati de comunicare reliefate de S. Moscovici in urma delimitarii RS a psihanalizei sunt: difuzarea; propagarea; propaganda.
Difuzarea - este un raport realizat intre sursele si receptorii comunicarii cu scopul transmiterii de informatii; in acest fel se produc opiniile in legatura cu obiectul comunicarii.
Propagarea - un raport stabilit intre membrii unui grup care au o imagine bine inchegata asupra mediului, o credinta ce-i sustine in efortul lor de impunere a acestei imagini si acest mecanism vizeaza realizarea unor structuri atitudinal comportamentale.
Propaganda - o forma de comunicare circumscrisa unor relatii conflictuale antagonice. Doise arata ca miza acestei comunicari este opozitia dintre adevar si fals, transmiterea unei viziuni conflictuale, a unei incompatibilitati a viziunii asupra lumii propusa de sursa si cea propusa de un partid advers (doise W., 1996, p. 26).
Orice tip de reprezentare sociala presupune aceiasi dinamica a relatiilor sociale, a raporturilor de comunicare constituindu-se ca un fel de cunoastere spontana, naiva, o cunoastere de sens comun.
S. Moscovici. studiaza rolul comunicarii pe 3 paliere (nivele):
nivelul aparitiei reprezentarilor;
nivelul proceselor de formare a reprezentarilor;
nivelul dimensiunilor reprezentarii sociale.
Procesul comunicarii poate influenta aparitia, constituirea, reprezentarii prin chiar specificul sau: transmiterea de informatii. Ca urmare reprezentarile depind de toate elementele unui proces de comunicare:
calitatea si calitatea informatiei vehiculate asupra obiectului reprezentat;
interesele partilor implicate in mecanism in raport cu obiectul de reprezentat;
presiunea la interferenta datorata necesitatii de a actiona, de a lua o pozitie sau de a obtine recunoasterea sau adeziunea celorlalti.
Cele doua mecanisme de generare a reprezentare sociala care mediaza, favorizeaza transferul dintre activitatea cognitiva si conditiile sociale de manifestare sunt:
ancorarea;
obiectivarea.
In concluzie, comunicarea apare in aspectele ei interindividuale, institutionale si mediatice ca o conditie de determinare a reprezentarii si gandirii sociale.
RS sunt o maniera de gandire, de interpretare a realitatii, o forma de cunoastere sociala si presupun o activitate mentala. Aceasta este mediatizata prin intermediul limbajului.
RS sunt atat fenomene cognitive cat si imaginative, simbolizante. Ele au, deci, doua fatete absolut indisociabile, ceea ce inseamna ca o imagine (reprezentare) trimite la o idee si fiecare idee trimite la o imagine.
In procesul elaborarii si functionarii reprezentarilor sociale, S. Moscovici (1995, p. 34) a conturat actiunea a doua mecanisme: ancorarea si obiectificarea. Primul mecanism, spune Moscovici, incearca sa reduca ideile ciudate la categorii si imagini obisnuite, al doilea mecanism incearca sa le obiectivizeze, adica sa transforme ceva abstract in ceva concret, 'sa transforme ceva ce exista in mintea noastra in ceva ce exista in lumea fizica'.
Ancorarea este un proces ce reduce ce este strain si perturbator, necunoscut in sistemul nostru de categorii la ceva cunoscut si familial, procesul se aseamana 'cu ancorarea unei barci de una din balizele spatiului nostru social'. A ancora inseamna a clasifica, a numi lucrurile neclasificate care sint in acelasi timp necunoscute si amenintatoare.
Prin ancorare se satisface nevoia sociala de a face apropiat, familiar, cunoscut si inteles nefamiliarul, necunoscutul.
Acest aspect particular le acorda reprezentarilor statutul de teorii ale simtului comun, elaborari teoretice naive, dar si forme de cunoastere sociala.
Ancorarea dupa parerea lui S. Moscovici incearca sa reduca ideile ciudate la categorii si imagini obisnuite, sa le plaseze intr-un context familiar. "A categoriza pe cineva sau ceva inseamna a alege o paradigma dintre cele stocate in memoria noastra si a stabili cu ea o relatie pozitiva sau negativa (S. Moscovici, 1995, p.35).
In comparatie cu obiectivarea care vizeaza constituirea formala a unei cunoasteri, ancorarea se refera la inradacinarea obiectului reprezentat intr-un sistem de gandire preexistent si la transformarile care decurg de o parte si de cealalta in urma acestui proces.
Acest proces de realizare a unei reprezentari (ancorarea) parcurge mai multe etape folosindu-se mai multe modalitati.
Mai intai obiectul de reprezentat capata o semnificatie anume. aceasta se face prin doua tipuri de activitati complementare: activitati de evaluare, clasificare si categorizare pe de o parte, pe de alta parte prin activitati de codificare.
In al doilea rand, prin ancorare reprezentarea ofera o interpretare lumii sociale, permitand integrarea acestei forme de cunoastere intr-un sistem de cunostinte preexistent.
In al treilea rand, prin ancorare reprezentarile devin elemente active ale vietii sociale, cu valente transformatoare asupra vietii sociale.
Reprezentarea va purta amprenta asteptarilor, valorilor, normelor sau marca identitatea grupului ce o produce. Pentru ca obiectul de reprezentat sa fie mai usor manipulabil, i se atribuie anumite trasaturi comparandu-l cu un anumit prototip deja preexistent in memoria colectiva. Compararea permite incadrarea obiectului intr-o categorie.
Corelat cu aspectele de categorizare si clasificare este acela de denumire (denumire). "Clasificand ceea ce este neclasificabil, numim ceea ce este nenumibil, suntem capabili sa imaginam acest lucru, sa-l reprezentam" (S. Moscovici, 1995).
Moscovici subliniaza rolul numirii ca o posibila modalitate de stabilire a identitatii unui obiect, fenomen, de delimitare a lui de fenomene similare. Practic mecanismul de denumire incearca sa stabileasca o relatie intre ceva real si corelatul sau imaginar. "Numind pe cineva il extragem dintr-un anonimat perturbant pentru a-l dota cu o genealogie si pentru a-l include intr-un complex de cuvinte specifice, a-l localiza in fapt in matricea de identitate a culturii noastre" (S. Moscovici, 1995).
Reprezentarile sociale nu apar pe un loc sterp, ele gasesc intotdeauna continuturi anterior elaborate sau prototipurile. Rolul acestora este de a constitui modele, criterii de clasificare, de etichetare, de numire. Aceste prototipuri sunt ceea ce numesc cognitivistii "scheme cognitive de baza".
Ancorarea opereaza in stransa legatura cu sistemele de credinte, de valori, de cunostinte anterior elaborate si impartasite social. Ancorarea participa nu numai la constituirea reprezentarii sociale, ea insasi devenind o modalitate de instrumentalizare a cunoasterii. Procesul de ancorare urmeaza mecanismului de obiectivare a reprezentarilor ce completeaza modelul explicativ al generarii si functionarii reprezentarii sociale, este "o extensie a obiectivarii" (W. Doise, A. Palmonari, 1996, p.28).
Ancorarea aduce in discutie trei functii de baza ale reprezentarilor:
functia cognitiva de integrare a noului;
functia de interpretare a realitatii;
functia de orientare a conduitelor si raporturilor sociale.
Ca mod de functionare a gandiri sociale, obiectivarea face abstractul concret, materializeaza cuvantul, satureaza ideea necunoscuta, nefamiliara, cu realul. Obiectificarea este mecanismul prin care se satureaza ideea de nefamiliaritate cu realitatea. Astfel perceputa la inceput intr-un univers pur si indepartat, prin obiectificare ideea, teoria nefamiliaritatea apare in fata ochilor fizica si accesibila. 'A obiectifica inseamna a descoperi calitatea iconica a unei idei sau a unei fiinte imprecise, a reproduce un concept printr-o imagine' (S. Moscovici, 1995, p. 45).
Informatiile ce vin din exterior sint selectionate, scoase din context, extragindu-li-se semnificatiile ce vor fi serializate intr-o structura cu caracter imaginativ numita nucleu figurativ. Deci obiectivarea concretizeaza ceea ce este abstratc, transforma un concept intr-o imagine sau intr-un 'nod figurativ'.
Reprezentarea sociala este un proces prin care se stabileste o relatie intre subiect si obiect, fiecare cu atributele sale. A reprezenta inseamna a transpune sau reproduce in plan mental obiectul reprezentarii, deci a-i aduce la cunostinta individului existenta acestui obiect.
Obiectul se reproduce in plan mental in reprezentare si totodata prin reprezentare se schiteaza o imagine care tine locul obiectului. Obiectul este in acest caz reconstruit in asa fel incat sa coexiste cu sistemul de evaluare folosit de individ in privinta lui. Imaginarea obiectului se face printr-un proces de semnificare, de schematizare, de esentializare. In acest sens se poate spune ca reprezentarea sociala este o constructie si o reconstructie a realitatii in care se observa amprenta individului, gradul sau de autonomie creatoare.
Pentru o mai mare precizie in definirea si caracterizarea reprezentarilor sociale psihologii sociali (Fisher R. , 1987; Neculau A., 1996 etc.) au identificat doua criterii: organizarea reprezentarii sociale si continutul lor.
In functie de primul criteriu al organizarii, (structurii) reprezentarile sociale se caracterizeaza astfel:
ca un proces de transformare a unei realitati sociale intr-un obiect mental, proces presupunand selectie in functie de pozitia ocupata de individ, de statutul sau social;
ca un proces relational pentru ca elaborarea mentala este dependenta de situatia persoanei, grupului, institutiei, categoriei sociale in raport cu alta persoana, grupa, categorie sociala;
ca fenomene ce faciliteaza si procesul de remodelare a realitatii, producand informati semnificative pentru beneficiari, recreand realitatea, facilitand interiorizarea modelelor culturale si ideologice;
ca un inventar al unui ansamblu de evidente, ca o prezentare revizuita si corijata ce ia forma unui model de functionare mentala;
Din punct de vedere al continutului reprezentarile sociale se pot caracteriza astfel:
a) sub raport cognitiv sunt un ansamblu de informatii relative la un obiect social - informatii mai mult sau mai putin variate, mai mult sau mai putin stereotipe;
b) prin aspectele lor semnificative ;
c) prin importanta ce se acorda imaginii;
d) prin aspectele lor simbolice.
Analiza realizata pe firul reprezentarii, de la actiune la proces, a condus conturarea a cinci caracteristici generale ale acesteia:
este intotdeauna reprezentarea unui subiect asupra unui obiect;
are un caracter imaginativ;
are proprietatea de a face interschimbabile sensibilul cu ideea, perceptul cu conceptul;
are un caracter simbolic si semnificativ, adica reprezentarea se afla in raporturi de simbolizare si de interpretare cu obiectul ei;
are un caracter autonom si creativ.
Deci intre psihologic si social se interpune reprezentarea care dobandeste statutul unei punti de legatura intre cele doua universuri.
Caracteristicile reprezentarilor sociale prezentate mai sus orienteaza catre delimitarea functiilor si rolurilor indeplinite de ele.
Dupa cum am aratat pana acum, reprezentarea sociala este implicata in constructia realitatii sociale, avand functii esentiale in elaborarea atitudinilor si comportamentelor individuale si de grup, in cunoasterea si dinamizarea relatiilor sociale, in explicarea si justificarea unor actiuni grupale etc.
Analizand multiplele fatete ale reprezentarii sociale, cercetatorii domeniului (S. Moscovici, 1995, pp.5-12; Jodelet D., 1995, pp.117-120; Abric J.C., 1995, pp. 132-135; Neculau A., 1996, pp.37-38; Cristea D., 2000, pp. 59-60 etc) au identificat urmatoarele functii si roluri ale reprezentarii sociale:
Prima functie identificata este aceea de cunoastere, cognitiv explicativa, altfel spus, reprezentarea sociala ofera posibilitatea intelegerii, interpretarii, realizate in functie de un cadru de referinta. Prin intermediul reprezentarii sociale cunostintele sunt integrate intr-un sistem coerent cu rol descriptiv si explicativ. Ele faciliteaza comunicarea fiind un suport necesar al derularii acesteia.
Cea de-a doua functie este cea numita de Abric functia identitara care arata posibilitatile reprezentarilor sociale de a permite indivizilor, grupurilor a se delimita, a se situa pe pozitii specifice in procesul comparatiei sociale. Construirea identitatii grupului va permite un control social important exercitat de comunitate asupra fiecaruia dintre membrii sai indeosebi in procesele de socializare. Aceasta functie identitara da reprezentarilor un rol primordial in procesul compratiei sociale apreciaza J.C. Abric (1995, p.132). De asemenea, spune autorul citat, reprezentarile ce definesc identitatea unui grup vor juca un rol important in contextul social.
Functia de orientare si praxiologica constituie un ghid pentru comportamentele de grup si individuale. Aceasta functie indeplinita de reprezentarea sociala este rezultatul a trei factori, ce pot fi depistati in cateva aspecte semnificative ale reprezentarilor.
Astfel:
reprezentarea conduce la definirea scopului unei sarcini determinand implicit tipul de comportament. Reprezentarea sociala a sarcinii, spune Abric, determina in mod direct tipul de demers cognitiv adoptat ca si modul in care acesta este structurat si comunicat si aceasta independent de realitatea obiectiva a sarcinii;
reprezentarea produce un ansamblu de expectante, anticipari actionand astfel asupra realitatii sociale prin selectarea si filtrarea informatiilor;
prin natura prescriptiva a reprezentarilor se defineste ceea ce este permis, tolerabil, acceptabil intr-un context dat;
Cea de-a patra functie justificativa a reprezentarilor se intemeiaza pe faptul ca acestea joaca un rol important in explicarea, sustinerea argumentativa a unor actiuni grupale. Reprezentarile sociale pot sa intareasca pozitia sociala a unui grup, sa mentina si sa justifice diferenta sociala sau chiar discriminarea intre grupuri. Prin functiile lor de ordin cognitiv, identitar si orientativ, reprezentarile se afla la originea practicilor sociale, iar prin cele justificative, de adaptare si de diferentiere ele sunt produse modelate de aceste practici. J.C. Abric evidentiaza astfel sistemul dublu de determinare intre reprezentarile sociale si practicile sociale.
Functia simbolica Prin intermediul reprezentarii sociale realitatea nu este numai reconstruita ci si dedublata (C. Cristea, 2000, p.60). Reprezentarile sociale adauga planului obiectual un plan al unei reproduceri simbolice a realitatii cu aceiasi consistenta psihologica.
Sub titlul 'Natura conventionala si prescriptiva a reprezentarilor', S. Moscovici contureaza doua roluri indeplinite de reprezentarea sociala:
a) in primul rand este vorba de faptul ca reprezentarile localizeaza intr-o categorie persoanele, evenimentele, obiectele, le confera o forma precisa, apoi le impun 'un mod gradual drept model de un anumit tip, distinct si impartasit de un anumit grup de persoane'. Toate elementele noi adera la model si fuzioneaza cu acesta, 'se conventionalizeaza'. Aceste conventii permit oamenilor sa stie 'ce trece drept ce'. Vedem doar ceea ce conventiile subintelese ne permit si ramanem totodata neconstienti de prezenta acestor conventii' (S. Moscovici, 1995, p. 7);
b) un al doilea rol al reprezentarilor sociale este evidentiat de faptul ca ele 'se impun cu o forta irezistibila'. Aceasta forta, apreciaza S. Moscovici, rezulta din combinatia dintre o structura prezenta chiar inainte ca noi sa incepem sa o gandim si o traditie care impune ce trebuie sa gandim. Deci, reprezentarile sociale sint prescriptive.
D. Jodelet (1995, p. 123), amintind de eficacitatea reprezentarilor sociale, aprecia ca rolul reprezentarilor sociale in devenirea sociala se anunta un obiect de studiu stimulant pentru viitor.
Analiza unei reprezentari, intelegerea functionarii ei , aprecia J.C. Abric (1995, p.135) necesita o dubla delimitare: a continutului si a structurii ei.
Analizand continutul reprezentarilor sociale, s-a ajuns la concluzia ca organizarii lui sub forma unei structuri ierarhizate in care exista un nucleu central in jurul caruia se afla elementele periferice.
Teoria nodului central - lansata de J.C. Abric - mentioneaza ca ideea de centralitate, ca si aceea de nod nu sunt straine psihologiei sociale. Astfel, Fritz Heider vorbeste de rolul nodurilor unitare in interpretarea evenimentelor. Alte lucrari intaresc ideea de centralitate prin studierea modului de formare a impresiilor, judecatilor emise asupra unor persoane pornindu-se de la un ansamblu de trasaturi.
S. Moscovici, in studiul asupra psihanalizei, descopera ca prin procesul numit obiectivare se trece de la o teorie stiintifica la un model figurativ, un fel de schematizare a teoriei bazate pe cateva elemente concrete. Prin decontextualizare aceasta schema devine o paradigma, o cheie de interpretare a evenimentelor.
Dupa parerea lui J.C. Abric (1995, p.138-140), nucleul central este elementulfundamental, esential, al reprezentarii, pentru ca el determina organizarea si semnificatia sa interna. Dupa Abric nodul central prezinta urmatoarele caracteristici:
este legat si determinat de conditiile istorice, sociale, ideologice, fiind marcat de memoria colectiva si de sistemul de norme ale grupului;
constituie baza comuna colectiv impartasita de reprezentarea sociala realizand omogenitatea grupului si avand, in consecinta, o functie consensuala;
este stabil, coerent, rezistent la schimbare asigurand continuitatea si permanenta reprezentarii;
este relativ independent de contextul social si material imediat.
Pe baza acestor caracteristici Abric delimiteaza functiile pe care le indeplineste nodul central al reprezentarii. Acestea sunt doua:
functia generativa prin care nodul central se dovedeste a fi un element creator, transformator al semnificatiei celorlalte elemente; el da un sens, o valoare elementelor reprezentarii;
functia organizatoare prin care nodul central este cel care determina specificul relatiilor stabilite intre elementele reprezentarilor.
Centralitatea unui element este socotita in functie de criterii cantitative si calitative. Astfel, daca frecventa de aparitie nu este un criteriu suficient pentru a determina centralitatea unui element, unii autori indica importanta cantitativa a anumitor legaturi pe care acesta le intretine cu ansamblul celorlalte elemente si care poate aparea ca un indicator pertinent al centralitatii. El este elementul cel mai stabil al reprezentarii sociale ce ii asigura "perenitatea in contexte miscatoare evolutive".
Nodul central a fost conceput de Abric ca un sistem constituit din mai multe elemente. Fiecare dintre acestea ocupa o pozitie privilegiata in structura reprezentarii datorita semnificatiei pe care o confera ansamblului. Nodul central este determinat de natura obiectului reprezentat, de relatiile ce se stabilesc intre obiectul de reprezentat si cel care-l reprezinta si de sistemul de valori, norme specifice grupului.
J.C. Abric considera ca in functie de natura obiectului si finalitatea situatiei nodul central va avea doua dimensiuni:
o dimensiune functionala;
o dimensiune normativa.
O problema importanta ramane aceea a reperarii si identificarii nodului central. Un prim pas in acest sens il va constitui cunoasterea obiectului reprezentarii sociale deoarece nu pentru toate obiectele este obligatoriu obiectul de reprezentare. Moliner sustine ca rezolvarea acestei probleme tine de modul de definire a notiunii de "centralitate".
Cateva tehnici care s-au utilizat pentru a evidentia nodul central au fost: analiza de similitudini; compararea itemilor; metodele asociative. Acestea insa pun in evidenta doar aspecte cantitative. Abordarea din perspectiva exclusiv cantitativa nu permite lansarea ipotezei de "centralitate". O cognitie este centrala nu numai pentru ca este puternic legata de celelalte, ci pentru ca ea are o legatura privilegiata cu obiectul reprezentarii. Aceasta legatura este simbolica si rezulta din conditiile istorice si sociale care au insotit nasterea reprezentarii sociale.
Moliner P. atribuie cognitiilor centrale patru proprietati (cf. A. Neculau, 1996, p.41):
valoarea simbolica - a nodului central este data de determinantii sociali si istorici ce constituie fundamentul tuturor credintelor relative la obiect. Nodul central intretine relatii nedisociabile cu obiectul reprezentarii pe care, de altfel, il si simbolizeaza;
puterea asociativa - asociativitatea nodului central a fost pusa in evidenta de Moscovici cand remarca faptul ca unele notiuni sunt caracterizate de aspecte polisemice si prin capacitatea de a se asocia altor termeni. Aceasta proprietate a cognitiei centrale se refera la capacitatea ei de a se combina cu elemente foarte diverse;
proeminenta cognitiei centrale- este afirmata de frecventa aparitiei si de locul sau in discursul subiectului. Ea este o consecinta a valorii simbolice a cognitiilor centrale. Punerea in evidenta a proeminentei unui item se poate realiza prin mai multe metode: metoda alegerii in bloc; analiza de similitudini; clasificarea ierarhica sau analiza factoriala. Toate aceste demersuri metodologice propun doua criterii de decelare a proeminentei: frecventa aparitiei si rangul acesteia intr-un ansamblu de cuvinte;
conexitatea - (conexare puternica la structura) deriva din capacitatea asociativa si este evidentiata de numarul mare de relatii pe care un element le are cu celelalte elemente ale reprezentarii. Punerea in evidenta a acestei caracteristici se intemeiaza pe utilizarea indicilor de similitudine. Fiecarei perechi de itemi ii corespunde un indice ce reflecta proximitatea intre itemii perechi.
Elementele periferice sunt componente ale reprezentarii si graviteaza in jurul nodului central, aflandu-se in relatii directe cu acesta. Aceasta situatie indica faptul ca nodul central determina prezenta, ponderea, valoarea si functia elementelor periferice. Aceste elementele periferice reprezinta factorul mobil, flexibil, al reprezentarii mediind intre nodul central si situatia concreta. J.C. Abric (1995, p.142-144) considera ca elementele periferice indeplinesc trei functii esentiale:
a) functia de concretizare - ce traduce legatura directa a elementelor periferice cu contextul (situatia concreta) prin ancorarea reprezentarii in realitate. "Ele integreaza elementele situatiei in care se produce reprezentarea, exprima prezentul si experienta subiectilor";
b) functia de reglare - prin care elementele periferice joaca un rol esential in adaptarea reprezentarii la evolutia contextului. Fiind mai suple decat elementele nodului central elementele periferice pot integra la periferia reprezentarii informatii noi, transformari noi ale mediului. Ca urmare elementele ce ar putea "ataca" bazele reprezentarii sunt integrate reinterpretate in sensul semnificatiei centrale sau li se va atribui un caracter de exceptie, de conditionalitate (C. Flament, apud J.C. Abric, 1995, p.142);
c) functia de aparare - care tradeaza rolul sistemului periferic de aparator al reprezentarii prin transformarea sa si conservarea nodului central. C. Flamen numeste sistemul periferic "parasoc". Transformarea unei reprezentari se realizeaza i cea mai mare parte prin transformarea elementelor sale periferice.
C. Flamen (1989 apud J.C. Abric, 1995) delimiteaza alaturi de functia de aparare si protejare a nodului central si functiile de modelare personalizata a reprezentarilor si conduitelor asociate si de a fi prescriptive pentru comportament indeplinite de elementele periferice. Aceste functii indica ce este normal sa se faca intr-o situatie si ghideaza actiunea sau reactiile subiectului imediat fara sa se apeleze la semnificatiile nodului central.
Identificarea sistemului central si a elementelor periferice ale unei reprezentari se realizeaza cu o metodologie adecvata, alta decat aceea utilizata in mod curent in studiul altor fenomene psihosociale. Cunoasterea structurii unei reprezentari sociale este deosebit de importanta pentru intelegerea rolului lor in structurarea raporturilor sociale cat si pentru intelegerea fenomenelor si proceselor obiectelor a caror reprezentare se studiaza.
In programul de cercetare a Institutului National de Inventica am realizat o cercetare in colaborare cu dr. Ana Gugiuman, dr. Sulea Dorel, as. cercet. Elena Seghedin si stud. Magureanu Adrian, asupra vietii si activitatii inventatorului in care am investigat si reprezentarea sociala a inventatorului. In urma aplicarii unei metodologii complexe am degajat urmatoarea structura interna a reprezentarii sociale a inventaorului (vezi figura 1).
Se constata ca nucleul central este format din trei notiuni: una se refera la functia principala, esentiala a inventatorului, a doua la contributia lui la progresul umanitatii si a treia la o insusire cognitiva de baza a inventatorului. In jurul celor trei notiuni graviteaza elementele sistemului periferic care exprima fie calitati ale personalitatii inventatorului formate si demonstrate in activitate, fie atitudini, opinii, credinta ale mediului social fata de inventator fie expectante si roluri pe care cei din grupurile investigate le asociaza activitatii inventatorului.
REPREZENTAREA SOCIALA A INVENTATORULUI
Circumstantele externe sunt stari ale lumii exterioare reprezentarilor sociale tinand de o cauzalitate externa lor. Intre circumstantele externe si prescriptiile interne ale reprezentarilor ca interfata apar practicile sociale. "Prescriptorii absorb modificarile de origine externa ale practicilor putand determina transformarea practicilor" (A. Neculau, 2000, p.40). Modificarile prescriptorilor absoluti sunt minimale si se produc numai dupa modificarea prescriptorilor conditionali.
Procesul de transformare a reprezentarii sociale depinde de modul de percepere a naturii noii situatii. Daca situatia este considerata reversibila, reprezentarea va suferi schimbari numai in sistemul sau periferic, nodul central ramanand stabil. Daca situatia este perceputa ca fiind ireversibila, transformarea reprezentarilor se va realiza sub trei grupe apreciaza J.C. Abric:
a) transformare rezistenta;
b) transformare progresiva;
c) transformare brutala.
In primul caz noile practici, contradictorii celor vechi pot fi administrate prin sistemul periferic si prin mecanismele clasice de aparare. Aceasta se realizeaza prin interpretare, justificare, rationalizare. In aceasta situatie in sistemul periferic al reprezentarii va apare o "schema noua care nu pune in cauza nodul central".
In al doilea caz transformarea progresiva se contureaza cand practicile noi nu sunt total contradictorii cu nodul central, transformarea reprezentarii sociale realizandu-se prin integrarea progresiva si fuziunea schemelor activate cu nodul central conducand catre o noua reprezentare.
In al treilea caz transformarea re loc cand noile practici "ameninta direct nodul central depasind mecanismele de aparare si protejare ale elementelor periferice. Ca urmare va avea loc o schimbare directa si completa a nodului central.
Deoarece reprezentarile sociale sint fenomene istorice care opereaza mai degraba in societate decat in laborator, psihosociologii apreciaza ca teoria reprezentarilor sociale nu privilegiaza metodele experimentale. R. Farr (1933) argumenta cu fermitate faptul ca reprezentarile sociale nu pot fi studiate exclusiv in laborator. Ca urmare, inca nu exista un manual complet privind metodologia cercetarii reprezentarilor sociale.
Mai multi specialisti au incercat sa identifice si sa sistematizeze abordarile metodologice in raport cu studiul reprezentarilor sociale: De Rosa A.S. (1988), Jodelet D. (1989), Le Bouedec (1986), Abric J. C. (1994).
J.C. Abric (1994) propune un triplu criteriu de organizare a metodelor in campul de cercetare:
metode de reperare a continutului reprezentarii;
2. metode de studiu al relatiilor intre elemente;
3. metode de determinare si control al nodului central.
La nivelul metodelor de reperare al continutului reprezentarii, autorul distinge doua tipuri de metode:
a) metode interogative (chestionarul, plansele inductoare, desenele, suporturile grafice si abordarea monografica);
b) metode asociative (asociatia libera si harta asociativa, reteaua de asociere).
Orice investigatie a unei reprezentari trebuie sa urmeze patru etape (Abric, 1994):
1. Culegerea continutului reprezentarii;
2. Cercetarea structurii reprezentarii si a nodului central;
3. Verificarea centralitatii;
4. Analiza de argumentare.
Pentru culegerea continutului reprezentarii se poate utiliza: conversatia, metodele asociative (metoda asociatiei libere, harta asociativa, reteaua de asociatii), analiza desenelor, plansele inductoare etc.
Ana Maria Silvana De Rosa a utilizat in cercetarea reprezentarii bolnavului asupra maladiei mentale mai multe tehnici asociative pentru culegerea datelor: metoda asociatiei libere, reteaua de asociatii, harta asociativa etc.
1. Metoda asociatiei libere consta in: se cere subiectilor ca, plecand de la un cuvant inductor, sa gaseasca toate cuvintele si expresiile ce le vin in minte in legatura cu tema data. Metoda permite:
a) actualizarea elementelor implicite si latente care sint mascate in raspunsurile la chestionare, interviu, discutii;
b) aplicarea tehnicii simultan la un numar mai mare de subiecti intr-un timp scurt;
c) obtinerea unor date ce pot fi usor de prelucrat statistic dupa mai multi indicatori: frecventa unui element, rangul mediu al aparitiei, rangul mediu al importantei.
In studiile privind reprezentarea sociala, metoda asociatiei libere trebuie sustinuta de alte tehnici asociative.
2. Reteaua de asociatii este o tehnica elaborata de A. S. de Rosa in 1993. Pentru realizarea retelei de asociatii se cer subiectilor urmatoarele activitati:
- construiti o retea de asociatii raportandu-va la cuvantul scris in centrul paginii. Scrieti toti termenii (substantive, adjective, expresii) care va vin in minte, cit mai repede posibil si utilizand tot spatiul disponibil. Pe masura ce scrieti cuvintele pe foaie, urmarind criteriile dvs. personale de asociatie, notati alaturi de fiecare cuvant un numar corespunzator ordinii in care el v-a venit in minte.
- priviti cuvintele scrise pe foaie si tinand cont cit de apropiate sint uniti unele cuvinte cu o linie, formand astfel mai multi ciorchini.
- priviti din nou reteaua de asociatie pe care ati construit-o. Daca considerati necesar, adaugati noi legaturi intre cuvinte.
- ganditi-va la cuvintele scrise pe foaie si atribuiti fiecarui cuvant semnul '+', '-' sau zero, dupa cum el are pentru dvs. o conotatie pozitiva, negativa sau neutra.
- in final, clasati cuvintele pe care le-ati scris in ordinea importantei pe care le-o acordati.
Reteaua de asociatii, in afara avantajelor oferite si de celelalte metode de asociere, permite:
a) determinarea indicelui de polaritate (posibilitatea evaluarii atitudinilor subiectului);
b) determinarea indicelui de neutralitate (semnificatia importantei termenilor neutri asociati).
3. Harta asociativa este o tehnica avand la baza metoda asociatiei libere. Pentru realizarea ei se cere subiectilor ca dupa ce au gasit toate asociatiile ce le vin in minte la un cuvant inductor, sa se gandeasca la alte serii de asociatii, pornind acum de la un cuplu de cuvinte continand cuvantul inductor si fiecare din cuvintele asociate prima data de subiect. Se formeaza ciorchini de asociatii. Rezulta o structura arborescenta cu aspect de harta. Aceasta tehnica ofera urmatoarele posibilitati:
a) culegerea unor date bogate;
b) identificarea unor legaturi semnificative intre elemente;
c) posibilitatea aplicarii individuale si in grup.
Harta asociativa se apropie de reteaua de asociere. Datele obtinute prin metodele de asociere prezentate mai sus pot fi prelucrate prin tehnici de analiza statistica.
Cercetarea structurii reprezentarii si a nodului central implica, in primul rand, investigarea organizarii continutului reprezentarii. Apoi are loc identificarea relatiilor (legaturilor) intre elemente. Se pot utiliza urmatoarele metode: tehnica enuntarii relatiilor, constituirea de cupluri de cuvinte si comparatiile pereche. Trebuie utilizate si metode pentru identificarea nodului central: metoda inducerii prin scenariu ambiguu sau metoda schemelor cognitive de baza. Verificarea centralitatii se poate face prin punerea in cauza a nodului central, intermediul inducerii prin scenariu ambiguu si schemele cognitive de baza. Analiza de argumentare presupune integrarea informatiilor obtinute intr-un discurs argumentat care sa permita cunoasterea functionarii reprezentarii. Aceasta analiza necesita reutilizarea tehnicilor de conversatie.
Este important de stabilit legaturile dintre elementele reprezentarii. Aceasta este posibila prin aplicarea mai multor proceduri: constituirea de cupluri de cuvinte, comparatia perechi sau constituirea ansamblului de cuvinte.
La fel de importante sint si metodele de control al centralitatii. Aceste tehnici confirma teoria privind caracteristicile nodului central (calitative si cantitative), iar din punct de vedere empiric verifica si completeaza rezultatele obtinute prin alte metode (metoda inductiei, prin scenariu ambiguu, metoda punerii in cauza a nodului central, metoda schemelor cognitive de baza - SCB).
Problema reprezentarilor sociale este in continua cercetare, extindere, investigare aceasta deoarece argumentau W. Doise si A. Palmonari (1996, p.23) studiul nu are drept scop adaugarea unui nou domeniu celor pe care psihologii sociali le exploreaza deja ci incearca sa gaseasca ceva ce este comun in aceste domenii diferite aparent separate si juxtapuse.
In prezent in aria reprezentarilor sociale se discuta mult despre raportul reprezentare sociala si ideologie (S. Moscovici, A. Neculau), despre reprezentarile sociale ale grupurilor minoritare (J.A. Perez, F.Dasi) sau despre reprezentarile sociale ale inteligentei (Mugny G., J.A. Perez) etc. Complexa si generoasa problematica a reprezentarilor sociale asteapta investigatii si cercetari originale initiate de tinerii psihosociologi romani.
Descrieti procesele care genereaza reprezentarile sociale.
Ce metode se utilizeaza in studierea reprezentarilor sociale?
Care este structura unei reprezentari sociale?
Ce functie indeplineste nodul central?
cum se produce transformarea unei reprezentari sociale?
Interpretati urmatorul text.
'In consecinta, pentru a intelege si a explica reprezentarea, este necesar sa incepem cu reprezentarea din care provin. Nu este suficient sa plecam de la aspectul cutare sau cutare, fie de comportament, fie de structura sociala. Departe de a reflecta comportamentul sau structura sociala, o reprezentare adesea le conditioneaza si chiar le corespunde. Lucrurile stau astfel nu din cauza ca au o origine colectiva sau pentru ca se refera la un obiect colectiv, ci pentru ca, fiind impartasite de toata lumea si intarite prin traditie, constituie o realitate sociala sui generis. Cu cat originea sa este mai uitata, iar natura sa conventionala ignorata, cu atat devine mai fosilizata. Ceea ce e ideal devine, treptat, materializat, inceteaza de a mai fi efemer, schimbator si pieritor si devine, in schimb, de durata, permanent, aproape nemuritor. Atunci cand dam nastere la reprezentari suntem precum artistul care se inchina in fata statuii pe care a sculptat-o si o pretuieste ca pe un zeu.
Dupa parerea mea, sarcina principala a psihologiei sociale este de a studia astfel de reprezentari, proprietatile acestora, originile si impactul lor. Nici o alta disciplina nu este dedicatia acestei sarcini si nici una nu este mai bine echipata pentru a duce la indeplinire'.
Moscovici S. (1995) - Fenomenul reprezentarilor sociale din vol. 'Reprezentarile sociale', Neculau A (coord.), Editura Stiinta si Tehnica, p.13 - 14.
Interpretati urmatorul text: La ce fenomen se refera autorii in fragmentul de mai jos?
'Cercetarile psihosociologice realizate de Messik, Bloom, Boldizar si Samuelson (1985) au pus in evidenta tendinta oamenilor de a se percepe pe ei insisi ca fiind mai buni (mai generosi, mai onesti etc) decat altii sau, in orice caz, nu atat de rai ca altii. Aceasta tendinta subiectiva, neconstientizata, a primit numele de <<fairness bias>>, ceea ce in traducere ar putea fi numita <<eroarea onestitatii>>.
Generalitatea tendintei de a ne autoatribui mai multe comportamente morale, de cooperare, de ajutorare a altora - cu un cuvant, comportamente dezirabile social - decat comportamente nedezirabile social a fost pusa in evidenta de studiile lui Goethals (1986). Cind ne comparam cu altii, ne redescoperim mintal self-ul mai pozitiv decat este in realitate. Allison, Messik si Goethals (1989) au descoperit ca tendinta de a ne percepe ca fiind superiori celorlalti apare cand ne referim la moralitate (onestitate), dar nu si atunci cand avem in vedere inteligenta. Subiectii de experiment au relatat despre mai multe comportamente corecte, in conformitate cu normele morale, cand s-au referit la ei insisi, decat atunci cand s-au referit la altii, dar nu s-au considerat mai inteligenti decat cei cu care s-au comparat'.
(Chelcea S., Lungu O., Radu L., Vladut Mihaela, 2000, 'Reprezentarea mintala a self-ului si a altora: efectul Muhammad Ali in Romania. Particularitati ale tranzitiei', Editura Universitatii din Pitesti).
Sugestii pentru seminar
1. Aveti cuvantul inductor 'sinucigas'. Realizati harta asociativa si reteaua de asociere. Comparati rezultatele.
2. Utilizand metode si procedee invatate la curs, realizati reprezentarea sociala a persoanelor cu nevoi speciale: precizati nucleul central si elementele periferice.
3. Realizati o dezbatere pe tema "De la perceptie si memorie sociala la reprezentare sociala".
|
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 3389
Importanta: 
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved
