ASPECTELE GENERALE ALE FONDURILOR STRUCTURALE

ASPECTELE GENERALE ALE FONDURILOR STRUCTURALE

1. Geneza Fondurilor Structurale.

1.1 Definitia Fondurilor Structurale (FS).

Fondurile Structurale sunt "instrumente financiare nerambursabile administrate de catre Comisia Europeana, al caror scop este sa acorde sprijin la nivel structural. Sprijinul financiar din Fondurile Structurale este destinat, in principal, regiunilor mai putin dezvoltate, in scopul de a consolida coeziunea economica si sociala in Uniunea Europeana (UE)".[1]

Fondurile Structurale sunt folosite pentru a dezvolta planuri de colaborare regionala pentru perioade de trei sau sase ani intre statele membre, fiind coordonate de catre Comisia Europeana. Acestea permit o planificare pe termen lung mai eficienta si o mai mare coerenta intre proiecte[2].

1.2 Scurt istoric privind Fondurile Structurale.

Uniunea Europeana a avut anumite responsabilitati fata de domeniul politicilor regionale. Aceste responsabilitati dateaza inca din 1957 cand, Tratatul de la Roma, cerea Comunitatii Europene (CE) sa asigure o "dezvoltare armonioasa, prin reducerea disparitatilor intre regiuni si a gradului de inapoiere economica a celor mai putin dezvoltate".[3] "Disparitatile se refera la nivelul venitului/locuitor, la nivelul productiei si ocuparii fortei de munca, la rate diferite ale cresterii economice" . Uniunea Europeana a atribuit "o importanta deosebita intaririi coeziunii economice si sociale ale tarilor membre" . Obiectivul Tratatului de la Roma "era reprezentat de crearea unei piete comune si de abordarea progresiva a politicilor economice ale Statelor Membre, ca mijloace de realizare a unei extinderi continue si echilibrate, a unei cresteri accelerate a standardelor de viata si a unor relatii mai stranse intre Statele Membre" . Totusi, pana pe la jumatatea anilor `70 nu a fost adoptata nici o masura de politica adecvata. Insa, in acest interval, singurele evenimente importante ar fi infiintarea in "1960 a Fondului Social European (FSE), in 1962 a Ghidantei Agricole Europene cu Fondul de Garantare, iar in 1967 Comisia Europeana a decis infiintarea Directoratului General pentru Politica Regionala".

In 1973, odata cu prima largire a Comunitatii Europene (include Marea Britanie, Irlanda si Danemarca), politica regionala a devenit mult mai importanta. Irlanda si Marea Britanie si-au indreptat atentia spre aceasta directie, astfel: Irlanda "a vazut in aceasta o cale pentru a-si depasi saracia si pozitia periferica, in vreme ce Marea Britanie a perceput-o ca pe o modalitate de a rezolva doua din problemele sale si anume dezindustrializarea si contrabalansarea Politicii Agricole Comune (PAC). Rezultatul acestui curent favorabil a fost crearea, in 1975, a Fondului European pentru Dezvoltare Regionla (FEDR)"[8]. Acestui fond i s-a alocat mai putin de 5% din bugetul CE, iar aceste fonduri "erau alocate conform unui sistem de cote nationale, care urma ca fiecare stat membru sa primeasca un anumit nivel garantat de sprijin" .

Urmatoarea etapa a largirii CE se datoreaza Greciei in 1981 si mai tarziu Spaniei si Portugaliei in 1986. Aceste state au adus cu ele o majorare importanta a dezechilibrelor regionale in interiorul comunitatii. Grecia a "negociat cu Comisia Europeana introducerea unor instrumente economice specifice Sudului pentru a contrabalansa presiunile economice si concurentiale datorate aderarii Spaniei si Portugaliei, ambele cu o orientare economica similara a sectoarelor primare si secundare ale economiei lor"[10].

Prin "Actul Unic European, intrat in vigoare in 1987"[11] s-au stabilit obiective comune in vederea realizarii pietei interne unice pana in 1992. Actul Unic European creaza "bazele unei politici reale de coeziune menite sa compenseze constrangerile pietei unice pe care le resimt tarile meridionale si alte regiuni mai putin favorizate" . Adoptarea Programului Pietei Unice Europene in 1986 si semnarea Actului Unic European "au semnificat o noua era pentru politica de coeziune economica si sociala din CE. Eliberarea barierelor in calea comertului si libera circulatie a persoanelor, capitalului si serviciilor au fost insotite de preocupari privind capacitatea regiunilor defavorizare de a face fata presiunilor concurentiale ale pietelor" . Actul Unic amendeaza Tratatul de la Roma prin introducerea Titlului V, Articolele 130 a-e. Acesta are ca obiectiv "incercarea de a reduce disparitatile din ce in ce mai mari la nivelul dezvoltarii de-a lungul Uniunii". Fraza relevanta din Tratat se refera la "reducerea disparitatilor dintre nivelele de dezvoltare ale diverselor regiuni si a ramanerii in urma a regiunilor mai putin favorizate, inclusiv a zonelor rurale.(Articolul 130a) ". Ceea ce devine o caracteristica importanta a Articolului 130 este faptul ca, acest articol infiinta cele trei fonduri structurale avand scopul de a maximiza efectul crearii Pietei Unice si de a suplimenta politicile economice ale statelor membre.

In comparatie cu anul 1975, fondurile distribuite prin FEDR au avut o reprezentanta de 9% in 1987, fata de 5 % in 1975. Intre anii 1975 si 1988 toate regiunile mai putin dezvoltate ale statelor membre au avut parte de asistenta comunitara.

"Adevarata revolutie in ceea ce priveste structura si functiunile politicilor regionale din cadrul UE s-a petrecut insa abia in anul 1988, odata cu reforma propusa in pachetul Delors I". Reforma din 1988 a avut ca scop coordonarea mai eficienta a mijloacelor politicii regionale, iar aceasta a identificat cinci principii de operare pentru Fondurile Structurale: "concentrarea, parteneriatul, programarea, aditionalitatea si monitorizarea" . Efectul reformei din 1988 a fost cresterea bugetului alocat politicilor regionale la 25% din bugetul total al CE.

Intrarea in vigoare a Tratatului Uniunii Europene a impus o noua revizuire a Fondurilor Structurale, iar astfel scopul noilor reglementari a fost acela de a consolida si imbunatati noile structuri, decat de a initia o alta reforma fundamentala.

Ceea ce aduce un element nou in politica regionala a Uniunii este Tratatul de la Maastricht (sau Tratatul asupra Uniunii Europene- TUE), care introduce Fondul de Coeziune (FC), formulat pentru a asigura reusita acestui tratat[18]. Decizia pentru infiintarea acestui fond s-a luat "pentru a furniza o contributie financiara proiectelor din domeniul protectiei mediului si retelelor trans-europene, in domeniul infrastructurii in transport, (Articolul 130d)" . Tratatul de la Maastricht a transformat coeziunea economica si sociala intr-unul dintre obiectivele prioritare ale Comunitatii, alaturi de o uniune economica si monetara si o piata unica europeana. Prin crearea de criterii pentru convergenta economica si bugetara a Statelor Membre, TUE a impus un control mai riguros al deficiturilor publice. Pentru tarile mai putin bogate, acest fapt a insemnat o politica bugetara stricta coroborata cu investitii in infrastructura, necesare accelerarii procesului de dezvoltare. Acesta a fost momentul in care Uniunea a decis crearea Fondului de Coeziune cu scopul de a sprijini tarile membre mai putin dezvoltate sa se integreze in "Uniunea Economica si Monetara" in cele mai bune conditii, prin cofinantarea proiectelor de investitii din domeniile transport si mediu.

Cea mai recenta reforma a Uniunii Europene, a avut loc odata cu lansarea propunerilor din pachetul Santer 2000, la 16 iulie 1997. Presedintele de atunci al Comisiei Europene, Jacques Santer, si-a facut cunoscuta viziunea sa asupra politicilor Uniunii pentru perioada 2000-2006 in documentul cunoscut si sub numele de Agenda 2000. Aceasta perioada este considerata ca fiind una dintre cele mai remarcabile din istoria Uniunii Europene. Agenda 2000 isi propune "mentinerea coeziunii economice si sociale prin intermediul unor Fonduri Structurale mai eficiente".[21] Comisia a decis ca eficienta si transparenta Fondurilor Structurale vor fi mult imbunatatite daca cele sapte obiective vor fi reduse la numai trei si daca managementul acestora va fi simplificat si descentralizat, insa asupra Fondului de Coeziune s-a decis sa nu se faca nici o schimbare. Astfel, schimbarile formale ale Agendei 2000 au fost urmatoarele:

formele de asistenta s-au redus la trei obiective,

numarul programelor de initiativa comunitara a scazut la patru,

perioada de programare a crescut la 7 ani,

sursele financiare au crescut la 195 euro (la preturile anului 1999),

reglementarile juridice au devenit mai univoce, mai transparente prin comasarea prevederilor, care apareau inainte in diferite documente,

dezvoltarea rurala a fost declarata al doilea pilon al Politicii Agricole Comune,

in "bugetul Politicii Agricole Comune apare separat sursa financiara destinata dezvoltarii rurale".[22]

Pentru perioada 2000-2006 cheltuielile pentru politicile structurale s-au ridicat la 0,46% din Produsul Intern Brut (PIB) al Uniunii, ceea ce a insemnat 275 de miliarde de euro, la preturile din 1997 (spre comparatie intre 1993 si 1999 s-au alocat 200 miliarde). La aceasta suma s-a mai adaugat si 45 de miliarde de euro care au fost alocate pentru pregatirea pentru aderare a statelor candidate.

Intre anii 2000-2006 tarile membre s-au bucurat de patru tipuri de asistenta structurala si de coeziune din bugetul Comunitar pentru:

obiective initiate de statele membre,

programe initiate de Comunitate,

actiuni inovative si ajutor tehnic,

- intarirea coeziunii.

Iar pentru perioada anilor 2007-2013, Romania ca si stat membru al Uniunii Europene va participa la executarea si elaborarea bugetului Uniunii, urmarind perspectivele financiare pentru aceasta perioada precum si instrumentele financiare pentru dezvoltarea regionala.

Se poate remarca ca cele mai complexe procese decizionale ale UE se refera la discutarea si adoptarea bugetului Uniunii. Bugetul UE are un specific aparte in comparatie cu alte bugete nationale, deoarece acesta nu este un mecanism global de activitate a statelor membre, ci el se refera doar la cateva componente esentiale pentru UE: "dezvoltare sustenabila (competitivitate, coeziune), resurse naturale, justitie si cetatenie, administratie, rolul global al Uniunii si compensatii" . Asadar, istoricul procesului in Uniunea Europeana cuprinde perioade in care dezbaterile se concentrau doar pe agricultura si coeziune. De fapt, aceste doua preocupari au reprezentat aproximativ 80% din bugetul anual al UE pentru anul 2006. Unele state nu au fost de acord cu acest proces de negociere a bugetului, deoarece nu erau de acord cu prevederile bugetare privind anumite componente din domeniul agricol sau al coeziunii. Iar pentru a da un exemplu in acest sens, am ales cazul Poloniei care "si-a permis sa negocieze dur la capitolul resurse naturale si coeziune" , cu celelalte state membre.

Bugetul UE se stabileste pentru o perioada de 7 ani, schitand un cadru de aplicare pentru fiecare an calendaristic, astfel, in fiecare an bugetul UE este adaptat conform cresterii si inflatiei economice. Iar din motivul precizat, structurile UE abilitate in aceasta problema "trebuie sa posede o capacitate distinctiva, pentru a prevedea anumite procese economice, politice si sociale atat la nivelul Uniunii, cat si la nivelul extern".[25]

Stabilirea bugetului este cel mai complex si de durata proces decizional din UE.

Un alt aspect al bugetului UE se refera la faptul ca, bugetul se constituie din venituri vamale, impozite agricole, contributia proportionala a statelor membre din PIB-ul acestora si o proportie specificata din evaluarea TVA (Taxa pe Valoarea Adaugata) in statele membre. Acest lucru face ca bugetul respectiv sa aiba un specific total diferit fata de bugetele clasice. Astfel, dezvoltarea si coeziunea regionala sunt elemente esentiale in procesul de stabilire a prevederilor bugetare multianuale. Conform dezvoltarii regionale si a dezechilibrelor existente, "bugetul comunitar poate fi mai mic sau mai mare, cu un deficit mai mare sau mai mic, putin sau mai mult fraudat".[26]

Uniunea Europeana tinde sa solutioneze "probleme mari"[27], prin intermediul unor costuri rezonabile, incurajand "dezvoltarea durabila, armonioasa si echilibrata, contribuind la cresterea ocuparii fortei de munca, la protejarea mediului si a egalitatii de sanse" .

Toate aceste schimbari fundamentale sunt sustinute de catre Uniunea Europeana care acorda suport financiar tarilor candidate prin instrumentele structurale de pre-aderare care au un rol esential in acest proces.

Asadar, ajutoarele de pre-aderare au fost prezentate de catre Comisia Europeana in cadrul documentului intitulat Agenda 2000. Agenda 2000 avea menirea de a aduce imbunatatiri sistemului de implementare si folosire a Fondurilor Structurale Europene[29], devenind astfel "unul din primele documente care au stabilit principalele directii si cereri ale UE in ceea ce priveste politica de dezvoltare regionala" . Conform acestui document, integrarea tarilor candidate in cadrul politicilor structurale cuprinde mai multe etape. Acestea ar fi:

Pana in anul 2000 a continuat cooperarea financiara si tehnica cu tarile Europei Centrale si de Est, inceputa in 1989 prin intermediul programului PHARE, ale carui obiective au fost reorientate in functie de perspectivele de aderare.

Programul Special de pre-Aderare pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala -SAPARD este acordat pentru imbunatatirea zonelor deficitare si pentru o dezvoltare a agriculturii.

Instrumentul Structural de pre-Aderare - ISPA este acordat pentru infrastructura de mediu si transport.

In prezent, urmeaza punerea in aplicare a Fondurilor Structurale si a Fondului de Coeziune, dupa ce Uniunea Europeana a acceptat Romania ca si stat membru al acesteia. Fondurile Structurale si Fondul de Coeziune prevazute pentru perioada 2007-2013 sunt urmatoarele:

Fondul European de Dezvoltare Regionala (FEDR) care este destinat reducerilor dezechilibrelor intre diferite regiuni ale Uniunii Europene;

Fondul Social European (FSE) care este principalul instrument al politicii sociale a Uniunii Europene;

Fondul de Coeziune (FC) trebuie sa contribuie la intarirea coeziunii economice si sociale a Comunitatii Europene, in vederea promovarii unei dezvoltari durabile.

Pe langa aceste fonduri mai exista doua Actiuni Complementare, respectiv:

Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurala (FEADR) este "actiunea complementara destinata politicii agricole comune a Uniunii Europene. Este destinat imbunatatirii eficientei structurilor de productie, procesare si marketing al produselor agricole si forestiere si dezvoltarii potentialului local in zonele rurale. Este corespondentul Fondului SAPARD si are ca obiective sustinerea pietei produselor agricole si promovarea restructurarii agriculturii comunitare".

Fondul European pentru Pescuit (FEP) este "actiunea financiara complementara destinata politicii comunitare din domeniul pescuitului, care sprijina masuri pentru cresterea competitivitatii sectorului piscicol, in conditiile asigurarii unui echilibru durabil intre resurse si capacitatea de exploatare".

"Fondurile Structurale nu constituie o sursa unica de finantare in cadrul bugetul Uniunii, ci fiecare fond acopera zona sa tematica specifica. Ele finanteaza programe de dezvoltare regionala multianuale trasate impreuna de regiuni, State Membre si Comisie, pe baza orientarii propuse de Comisie pentru intreaga Uniune Europeana".[33]

Aceste fonduri pun in aplicare politica actuala de dezvoltare economica si sociala a Uniunii Europene. Reusita acestei politici este parteneriatul dintre toti cei implicati: administratiile nationale, regionale si locale, societatea civila, mediul de afaceri, unitati de cercetare si dezvoltare.

O dezbatere mai amanuntita asupra acestor fonduri structurale, atat a fondurilor structurale de pre-aderare, cat si a fondurilor structurale de post-aderare, o voi prezenta in capitolul dedicat acestor fonduri.

1.3 Rolul si importanta Fondurilor Structurale.

Economia romaneasca se confrunta inca cu probleme structurale destul de serioase, iar din acest motiv este nevoie de strategii coerente si unitare care sa aiba ca obiectiv programarea si urmarirea politicilor de dezvoltare nationala.

Principalele obiective avute in vedere de Uniunea Europeana prin acordarea Fondurilor Structurale nerambursabile sunt: "dezvoltarea institutionala, investitii pentru sprijinirea aplicarii legislatiei comunitare, investitii in coeziunea economica si sociala"[34]. Asadar, aceste obiective contribuie in permanenta la realizarea coeziunii economice si sociale, la pregatirea implementarii acquis-ului comunitar, precum si la pregatirea mecanismului institutional pentru punerea in practica a politicilor Uniunii Europene.

Prin Fondurile Structurale sunt finantate proiecte care contribuie la dezvoltarea zonelor mai putin avansate, mai putin dezvoltate. Scopurile urmarite prin finantarea proiectelor din aceste fonduri vizeaza, in principal, promovarea unei dezvoltari durabile a ansamblului economic si social al Uniunii, pentru a se asigura imbunatatirea nivelului de trai al cetatenilor. Un aspect important este acela ca valoarea acestor fonduri va fi mult mai mare decat a fost pana acum. Romania are nevoie de programele structurale, atat pentru a recupera decalajul existent fata de tarile membre ale UE, cat si pentru o dezvoltare de lunga durata, iar aceste fonduri structurale care vor finanta masuri de politica regionala, trebuie sa fie gestionate si directionate, incat sa permita apropierea decalajelor dintre regiuni si nu sa le adanceasca.

"Scopul primordial al politicilor structurale si de coeziune ale UE il reprezinta contributia la reducerea disparitatilor economice si sociale".[35] Politicile structurale si de coeziune sustin politicile nationale si regionale, in regiunile cele mai slab dezvoltate economic si pe pietele de forta de munca cu probleme.

Necesitatea aparitiei acestor politici a "reprezentat-o constatarea unor disparitati majore persistente intre nivelurile de dezvoltare dintre unele regiuni ale Uniunii"[36]. Politica de coeziune economica si sociala a devenit o prioritate in ultimii ani si reprezinta o "politica a solidaritatii". Scopul acesteia este sa promoveze un inalt nivel de competitivitate si ocupare a fortei de munca, oferind ajutor regiunilor mai putin dezvoltate si celor care se confrunta cu probleme structurale. Prin promovarea coeziunii, UE incurajeaza dezvoltarea armonioasa, echilibrata si durabila atat din punct de vedere economic, cat si al resurselor de munca, de protectie a mediului si de promovare a sanselor egale. In vederea implementarii politicii de coeziune economica si sociala, Comisia Europeana a creat un set de instrumente financiare (Fondurile Structurale si Fondul de Coeziune) cu ajutorul carora sa se sustina financiar eforturile regionale si nationale.

In ceea ce priveste Fondurile Structurale si de Coeziune este necesara o perspectiva de ansamblu, unitara, asupra intregului tablou al dezvoltarii social-economice a tarii si, totodata, o imbunatatire a managementului acestor fonduri. Absortia fondurilor este o conditie necesara, dar nu si suficienta, deoarece este foarte important sa identificam si sa dezvoltam factorii ce pot asigura premisele utilizarii cu succes a fondurilor structurale. Iar ce ar ajuta in vederea gestionarii cu succes a acestor fonduri ar fi "calitatea administratiei publice, calitatea parteneriatelor si capacitatea de inovare".[38]

La fel de important este sa se puna accentul si pe asigurarea unei mai bune informari, a unei transparente asupra indicatorului reprezentand capacitatea de absortie a fondurilor. Este nevoie de o mai buna informare, deoarece pe latura cererii se observa dificultati ale potentialilor beneficiari ai fondurilor structurale de a formula proiecte de finantare coerente, fezabile, fapt ce denota o necesitate acuta a continuarii si imbunatatirii activitatilor de informare.

"Impactul fondurilor structurale trebuie analizat in contextul dezvoltarii economice de ansamblu, deoarece indiferent cat de bine vor fi gestionate aceste fonduri, daca strategia economica de dezvoltare de ansamblu nu va integra aceasta perspectiva a utilizarii fondurilor, aceasta nu va fi de succes"[39].

Fondurile structurale sunt menite sa ajute dezvoltarea proiectelor de investitii viabile, prin intermediul carora sa se ajunga la cresteri de calitate si de productivitate. Astfel, cresterea consumului din productia interna va depasi cresterea importurilor, ceea ce va avea, pe termen mediu, efecte extrem de benefice asupra echilibrelor macroeconomice.

In schimb, absortia Fondurilor Structurale este un criteriu de monitorizare al Romaniei. In caz ca esuam lamentabil sa cheltuim banii oferiti de Uniune, Comisia Europeana are dreptul sa sanctioneze tara noastra, mergand chiar pana la suspendarea unor beneficii de stat-membru.

1.4 Alocarea si accesarea Fondurilor Structurale.

Pentru a putea avea o privire de ansamblu si a putea intelege mecanismul de acordare a Fondurilor Structurale trebuie sa cunoastem contextul care le genereaza. Dupa cum se stie, Fondurile Structurale sunt alocate doar Statelor Membre, prin intermediul politicii regionale a acesteia.

Actul Unic European (AUE 1986) a introdus "prima titulatura pentru desemnarea notiunii de coeziune economica si sociala si a creat premisele pentru o politica regionala bazata pe solidaritate".[40]

Astfel, Politica Regionala a UE ne vorbeste despre Solidaritate. "Solidaritatea este astfel conceputa incat sa asigure la nivelul comunitatii asistenta pentru ca cele mai dezavantajate regiuni sa depaseasca handicapurile pe care le au. In perioada 2000-2006, o treime din bugetul comunitatii, realizat din contributiile statelor membre (213 miliarde euro) a fost cheltuit prin intermediul acestei politici, adica redistribuit catre regiunile care aveau nevoie de aceste fonduri pentru a se dezvolta".[41] Uniunea Europeana si Statele Membre, prin intermediul propriilor strategii de ajutor financiar isi vor continua eforturile intreprinse pentru reducerea decalajelor in dezvoltare, pentru sprijinirea zonelor industriale aflate in declin, pentru diversificarea activitatilor in mediul rural si pentru imbunatatirea zonelor urbane alterate.

Politica regionala este de asemenea "tangibila"[42]: rezultatele ei pot fi cu usurinta observate de catre cetatenii europeni, care beneficiaza in mod direct de asistenta. Ea "contribuie la imbunatatirea vietii celor care traiesc in aceste regiuni, prin cresterea fondurilor pe care autoritatile publice le au la dispozitie pentru a asigura noi infrastructuri si pentru a ajuta companiile private sa devina din ce in ce mai competitive" . "Multe din autostrazile, aeroporturile sau retelele de cale ferata au fost construite sau renovate cu fonduri provenind in buna parte din fondurile structurale, cu conditia ca proiectele sa respecte intotdeauna standardele europene de mediu" . "IMM-urile (Industriile Mici si Mijlocii) sunt infiintate si sprijinite in parcurgerea primilor ani de existenta in zonele aflate in declin. Sistemele informationale patrund in cele mai izolate zone rurale. Noi facilitati in domeniul educatiei, al sanatatii, chiar si al petrecerii timpului liber sunt create in suburbiile reabilitate" . Toate acestea reprezinta exemple tangibile care arata cetatenilor de rand cum contribuie UE la cresterea calitatii vietii lor.

Necesitatea promovarii unei dezvoltari echilibrate prin reducerea disparitatilor dintre diferite regiuni, precum si sprijinirea celor mai putin dezvoltate spre recuperarea diferentelor, a fost observata chiar din preambulul Tratatului de la Roma (1957). Astfel, "in 1962, in momentul atingerii unui conses in privinta dezvoltarii unei politici agricole comune, a fost creat Fondul European pentru Orientare si Garantare Agricola (FEOGA)"[46]. In 1964, FEOGA a fost impartit in doua sectiuni principale - una de Orientare si alta de Garantare - care contribuie la implementarea unei politici sustinute de reforme in agricultura si la promovarea unor noi forme de dezvoltare rurala.

Politica Regionala a Uniunii Europene se confrunta cu trei mari provocari:

• Competitia - "din ce in ce mai acerba odata cu liberalizarea comertului. Firmele se localizeaza acolo unde gasesc conditii propice pentru a le creste nivelul de competitivitate. Daca regiunile doresc sa dezvolte sectorul afacerilor pe teritoriul propriu, atunci ele trebuie sa fie suficient de 'echipate' pentru a oferi infrastructura si serviciile la un nivel calitativ superior"[47];
• Societatea informationala si revolutia tehnologica - "contribuie la cresterea gradului de flexibilitate a oamenilor, companiilor si teritoriilor. Existenta retelelor de telecomunicatii presupune ca oamenii, indiferent de locatie, pot avea acces la Know-how, inovare si instruire de o calitate superioara"[48].
• Extinderea - "reprezinta atat o oportunitate, cat si o provocare pentru Uniunea Europeana"[49].

Regulile privind accesarea fondurilor europene au suferit mai multe modificari, in speranta ca, schimbarile vor avea ca rezultat cheltuirea unor fonduri mult mai semnificative. Astfel, vechile obiective (1 - sprijinirea dezvoltarii in zonele mai putin prospere, 2 - reconversia economica si sociala a regiunilor cu dificultati structurale si 3 - dezvoltarea resurselor umane), au fost reorganizate incepand cu 2007 in doar trei obiective:

Convergenta "sprijina regiunile ramase in urma din punctul de vedere al dezvoltarii economice"[50].

Obiectivul "Convergenta" este destinat sa imbunatateasca conditiile de crestere economica si factorii care contribuie la o reala convergenta pentru statele membre si regiunile cele mai putin dezvoltate din Uniunea Europeana. Acest obiectiv se refera la 84 de regiuni situate in 17 state membre, cu alte cuvinte 154 de milioane de locuitori al caror PIB pe cap de locuitor este sub 75% din media comunitara. Intr-un sistem de suspendare progresiva a ajutorului, Obiectivul Convergenta include, de asemenea, alte 16 regiuni care numara 16,4 milioane de locuitori al caror PIB depaseste cu putin pragul, ca urmare a efectului statistic al extinderii Uniunii Europene. Sumele alocate obiectivului se ridica la 282,8 miliarde de euro, ceea ce reprezinta 81,5% din suma totala, repartizata dupa cum urmeaza: 199,3 miliarde pentru regiunile aflate sub incidenta obiectivului 'Convergenta', 14 miliarde pentru regiunile care se afla in etapa de suspendare progresiva a ajutorului, iar 69,5 miliarde pentru Fondul de Coeziune, care se aplica in cazul a 15 state membre.

Competitivitate Regionala si Ocuparea fortei de munca (sprijinind regiuni, altele decat cele ramase in urma ca dezvoltare).

Obiectivul "Competitivitate regionala si ocuparea fortei de munca" este "destinat sa consolideze competitivitatea si atractivitatea regiunilor, precum si capacitatea de ocupare a fortei de munca, printr-o abordare duala"[51]. Aceasta consta in introducerea de programe de dezvoltare pentru a ajuta regiunile sa anticipeze si sa fie favorabile schimbarilor economice stimuland inovarea, societatea bazata pe cunoastere, spiritul antreprenorial si protectia mediului si imbunatatind accesabilitatea. Cea de-a doua latura a abordarii duale o constituie cresterea numarului si calitatii locurilor de munca prin adaptarea fortei de munca si prin efectuarea de investitii in materie de resurse umane. Intr-o Uniune Europeana cu 27 de state membre, aceasta situatie este valabila pentru 68 de regiuni, ceea ce reprezinta 314 milioane de locuitori. Din cele 68 de regiuni, 13 (cu alte cuvinte 19 milioane de locuitori) sunt in etapa de instituire progresiva a ajutorului. Suma de 55 de miliarde de euro, din care 11,4 miliarde sunt acordate pentru regiunile aflate in etapa de instituire progresiva a ajutorului, reprezinta ceva mai putin de 16% din alocarea totala. Acest obiectiv se aplica regiunilor din 19 state membre.

Cooperarea Teritoriala Europeana "promoveaza o dezvoltare echilibrata a intregului teritoriu comunitar, prin incurajarea cooperarii si schimbului de bune practici intre toate regiunile UE, organizat pe trei axe: cooperare trans-frontaliera, transnationala si inter-regionala"[52].

Obiectivul 'Cooperare teritoriala europeana' "este destinat sa intareasca cooperarea transfrontaliera datorita unor initiative locale si regionale realizate in comun, sa consolideze cooperarea transnationala prin actiuni menite sa favorizeze dezvoltarea teritoriala integrata si sa stimuleze cooperarea inter-regionala, precum si schimbul de experienta. Suma de 8,7 miliarde de euro (care reprezinta 2,5% din bugetul total consacrat acestui obiectiv) este repartizata dupa cum urmeaza: 6,44 miliarde pentru cooperarea transfrontaliera, 1,58 miliarde pentru cooperarea transnationala si 445 de milioane pentru cooperarea inter-regionala"[53].

Coeficientii maximi de cofinantare pentru fiecare obiectiv sunt:

• Convergenta: intre 75% si 85%;
• Competitivitate si ocuparea fortei de munca: intre 50% si 85%;
• Cooperare teritoriala europeana: intre 75% si 85%;

Fiecare Stat Membru isi stabileste propriile obiective strategice de dezvoltare pentru a caror realizare se elaboreaza un Plan National de Dezvoltare (PND), in colaborare cu actorii economici si sociali relevanti. Statul Membru si Comisia Europeana discuta asupra continutului Planului National de Dezvoltare si, pe baza acestuia, "definesc cea mai adecvata repartizare a fondurilor nationale si comunitare necesare implementarii lui"[54]. Documentele pentru Agricultura si Pescuit sunt Planul National Strategic de Dezvoltare Rurala, respectiv Planul National Strategic pentru Pescuit si Acvacultura.

Din cele cinci instrumente structurale: "Fondul de Coeziune si patru Fonduri Structurale: (Fondul European de Dezvoltare Regionala - FEDR, Fondul Social European - FSE, Fondul European de Orientare si Garantare in Agricultura - FEOGA, sectiunea Orientare si Instrumentul Financiar de Orientare in domeniul Pescuitului - IFOP), politica de coeziune este structurata din 2007 pe trei fonduri structurale (FEDR, FSE si Fondul de Coeziune). Pentru a simplifica lucrurile, fondurile pentru agricultura si pescuit au fost transferate catre politicile aferente, respectiv Politica Agricola Comuna si Politica in domeniul Pescuitului"[55]. Totodata, Fondului de Coeziune ii vor fi aplicate aceleasi reguli ca si Fondurilor Structurale (ex. programare multianuala, aprobarea proiectelor etc.).

Fondurile alocate din instrumentele structurale vor ajunge la beneficiarii finali, "fie prin plata directa de la Autoritatea de Certificare si Plata din cadrul MFP (Ministerul Finantelor Publice), in cazul proiectelor de transport si mediu, fie, in cazul celorlalte Programe Operationale, indirect prin unitatile de plata infiintate pe langa Autoritatile de Management".

Autoritatea de Certificare si Plata este "responsabila de certificarea sumelor cuprinse in declaratiile de cheltuieli, transmise la Comisia Europeana si de primirea fondurilor transferate Romaniei din Fondul European de Dezvoltare Regionala (FEDR), Fondul Social European (FSE) si Fondul de Coeziune (FC)".

Sumele din contributia nationala pentru Programele Operationale sunt incluse, in functie de natura lor, in bugetul M.F.P, in bugetele Autoritatilor de Management sau in bugetele administrativ teritoriale care au calitatea de beneficiari. Prin bugetul M.F.P "se distribuie sumele reprezentand cofinantare publica de la bugetul de stat, sumele pentru pre-finantare, sumele necesare continuarii finantarii proiectelor in cazul in care fondurile comunitare sunt indisponibile temporar, sumele necesare pentru transferul de fonduri".

Unitatile administrativ-teritoriale, respectiv operatorii economici de subordonare locala, in calitate de beneficiari, "vor prinde in bugetele proprii sumele pentru cofinantare locala si pentru cheltuieli neeligibile, pentru implementarea proiectelor". Trebuie sa amintim ca sumele necesare pre-finantarii sau cofinantarii directiilor prioritare de asistenta tehnica din Programele Operationale si finantarii cheltuielilor neeligibile, vor figura in bugetele ordonatorilor principali de credite, avand un rol de Autoritati de Management.

Propunerile de credite bugetare, pentru asigurarea acestor sume, sunt stabilite pe baza proiectelor aprobate si a estimarii cuantumului proiectelor care urmeaza sa se aprobe. Creditele bugetare aprobate si neutilizate, se redistribuie la propunerea motivata a autoritatilor publice locale.

Beneficiarul unui proiect cofinantat din instrumente structurale trebuie sa pastreze in conditii bune toate documentele aferente proiectului si sa asigure accesul la acestea pentru institutiile de control si audit, pentru serviciile Comisiei Europene si Curtii Europene de Conturi. Beneficiarul "va restitui intreaga suma pe care a primit-o pentru implementarea proiectului, daca nu a respectat aceste conditii".

Repartizarea fondurilor pe regiuni de dezvoltare s-a realizat conform obiectivului POR (Programul Operational Regional) 2007-2013 privind sprijinirea unei dezvoltari echilibrate a tuturor regiunilor Romaniei, invers proportional cu nivelul de dezvoltare al regiunilor. In acest sens, regiunile si zonele mai slab dezvoltate au primit fonduri mai mari, pentru a se preveni cresterea disparitatilor economice si sociale deja existente intre regiuni.

Pentru o distribuire corecta s-au folosit ca indicatori "Produsul Intern Brut pe cap de locuitor, ajustat cu un coeficient al densitatii populatiei. Procentual, alocarile financiare pe regiuni se situeaza intre minim 8,86% pentru Regiunea Bucuresti Ilfov (cea mai dezvoltata regiune a Romaniei) si 16,32% pentru Regiunea Nord Est, evaluata ca fiind cea mai saraca".[61]

Alocarile financiare pe Programul Operational Regional (POR) stabilite procentual pe regiuni, axe si domenii in cadrul sedintei Comitetul de Monitorizare a Programului Operational Regional (CM POR) nu au un caracter definitiv. Pe parcursul implementarii programului si in urma evaluarilor intermediare, Comitetul de Monitorizare a POR poate aproba realocarea in cazul anumitor axe si/sau domenii de interventie pentru zonele care au o capacitate slaba de absortie a fondurilor.

Programul Operational Regional 2007-2013 contribuie alaturi de celelalte Programe Sectoriale la realizarea obiectivului general al Strategiei Nationale Regionale, si anume la diminuarea disparitatilor intre Regiunile Romaniei. Programul Regional este finantat in perioada 2007-2013 din Bugetul de Stat si cofinantat din Fondul European de Dezvoltare Regionala FEDR.

Programele Operationale (PO) sunt "documentele ce identifica, pentru fiecare obiectiv strategic din CSNR (Cadrul Strategic National de Referinta), axele prioritare si domeniile de interventie, furnizand detalii despre finantarea nationala publica si privata si cofinantarea de la Uniunea Europeana".[62]

Programul Operational Regional include 6 axe prioritare de dezvoltare:

"cresterea competitivitatii economice;

- dezvoltarea si modernizarea infrastructurii de transport regionale si locale, respectiv reabilitarea si modernizarea drumurilor judetene, a strazilor din interiorul oraselor si a centurilor ocolitoare cu statut de drum judetean;

protejarea si imbunatatirea calitatii mediului,

- dezvoltarea resurselor umane, cresterea gradului de ocupare si combaterea discriminarii sociale;

dezvoltarea capacitatii administrative

- dezvoltarea regionala" , dezvoltarea economiei rurale si cresterea productivitatii in sectorul agricol.

Alocarea Fondurilor Europene se face de catre Comisia Europeana pentru a-si finanta politicile interne si externe. Politica Agricola Comuna (PAC) este sustinuta de aproximativ 50% din bugetul Uniunii Europene, prin fonduri specifice pentru agricultura si dezvoltare rurala, in vreme ce Politica de Coeziune (PC) are alocata aproximativ o treime din bugetul Uniunii Europene, adica 308 miliarde de euro, pentru perioada 2007-2013. Pentru urmatorii 7 ani (2007-2013), Romania a pregatit o serie de documente strategice si operationale pentru a stabili prioritatile de dezvoltare ale Romaniei si pentru a defini alocarea fondurilor comunitare pe fiecare obiectiv in parte.

In incheierea acestui prim capitol as putea afirma ca Fondurile Structurale, precum si Fondul de Coeziune sunt menite sa ajute dezvoltarea proiectelor de investitii viabile, prin intermediul carora sa se ajunga la cresteri de calitate si de productivitate. In felul acesta, cresterea consumului din productia interna va depasi cresterea importurilor, ceea ce va avea, pe termen mediu, efecte extrem de benefice asupra echilibrelor macroeconomice. Prin aceste Fonduri Structurale sunt "sustinute investitiile in infrastructura, educatie, cercetare, dezvoltarea IMM-urilor, investitii in agricultura sau masuri pentru dezvoltarea zonelor rurale".[64]