Analiza posturilor de bilant

Analiza posturilor de bilant

1.1. Fluxuri si stocuri

Fluxul reprezinta un transfer de intrare sau de iesire de bunuri, servicii sau capital al intreprinderii, in relatia sa cu exteriorul (alte societati comerciale bancare si nebancare, statul etc.). Fluxurile reale desemneaza miscarile de produse fizice si servicii, in timp ce fluxurile financiare se refera la operatiuni banesti. In general, fluxurile reale sunt exprimate in lei (in moneda nationala, desi pentru operatiuni de comert exterior se retine si exprimarea acestora in valuta care face obiectul tranzactiei) si reprezinta contravaloarea monetara a cantitatii de bunuri vandute sau cumparate.

De exemplu[1], o societate comerciala cu profil siderurgic cumpara o cantitate de minereu de la o alta societate furnizoare. Se realizeaza astfel un flux real (cumpararea minereului) intre furnizor si intreprindere si, in contrapartida, un flux financiar de sens invers ce reprezinta plata efectuata de intreprindere catre furnizor.

Cantitatea de minereu poate fi utilizata imediat sau, cel mai adesea, va fi inmagazinata, adica va determina cresterea stocului de minereu detinut de intreprindere. Totodata, stocul de bani al acesteia (casa) se va diminua corespunzator.

In concluzie, fluxurile generate de operatiunea de aprovizionare vor determina o crestere a patrimoniului intreprinderii (creste stocul de materii prime) si o scadere a casei.

Este posibil ca intreprinderea sa nu plateasca imediat. In momentul cand se negociaza cumpararea minereului, intreprinderea poate incheia cu furnizorul un contract prin care se obliga sa plateasca marfa pe care vrea sa o cumpere intr-un interval de trei luni. Astfel apare un credit furnizor, operatiunea respectiva determinand o crestere a datoriilor intreprinderii fata de societatea de la care a cumparat, fara ca stocul acesteia de moneda (casa) sa scada.

Analiza activitatii financiare a unui agent economic se efectueaza pe baza documentelor contabile, dintre care cele mai importante sunt, pentru evidentierea fluxurilor ce determina cresterea patrimoniului intreprinderii, contul de rezultate (profit si pierderi) si pentru inventarierea stocurilor, bilantul contabil incheiat de orice agent economic la 31 decembrie.

1.2. Bilantul contabil

Bilantul contabil este inventarul, la o data stabilita prin Legea Contabilitatii (in tara noastra 31 decembrie) a tuturor activelor si datoriilor unei intreprinderi, soldul dintre acestea reprezentand avutia agentului economic. Intocmirea bilantului se realizeaza in conformitate cu unele reguli fundamentale, stabilite prin Legea contabilitatii:

fluxurile fizice sunt inregistrate la data efectuarii lor si nu in momentul reglementarii lor financiare (incasari sau plati). Astfel, vanzarile sunt inregistrate in contabilitate atunci cand s-a facut livrarea marfurilor si contravaloarea lor va determina cresterea imediata a veniturilor - deci a profitului - chiar daca incasarea efectiva se va produce cateva luni mai tarziu;

in realizarea inregistrarilor contabile nu se tine seama de deprecierea monetara cauzata de inflatie. In general, bunurile achizitionate de o firma si pastrate in stoc sunt inregistrate in bilant cu preturile lor istorice (pretul cu care au fost cumparate), eventual diminuate in urma deprecierii fizice (amortizarii). Exceptie fac situatiile cand, prin lege speciala, se stipuleaza reevaluarea mijloacelor fixe detinute de intreprinderi, potrivit unei metodologii bine determinate.

Pentru exemplificare, se prezinta bilantul contabil al firmei ABC-SRL, principalele posturi fiind clasificate in ordinea crescatoare a lichiditatii:

Activul este grupat in doua mari rubrici: activ imobilizat si activ circulant, cu o pozitie de inchidere - disponibilitati.

Imobilizarile

Imobilizarile reprezinta bunurile durabile (care nu sunt destinate vanzarii sau transformarii) aflate in posesia intreprinderii si care au rolul de a fi utilizate ca instrumente de lucru:

imobilizarile corporale cuprind terenurile, constructiile, utilajele si instalatiile, mijloacele de transport s.a. Acestea sunt contabilizate ca imobilizari nete, respectiv la pretul la care au fost cumparate (imobilizari brute) din care se scade amortismentul, respectiv uzura fizica si morala suferita in timp de activ. Nivelul amortizarii este reglementat de autoritatea fiscala a statului pentru fiecare categorie de bunuri industriale, in concordanta cu durata normata de viata a activului;

imobilizarile necorporale reprezinta brevetele, licentele, fondurile de comert pe care le-a achizitionat intreprinderea;

imobilizarile financiare sunt plasamentele pe termen realizate de societate.

Activele circulante

Stocurile

Reprezinta valoarea materiilor prime si materialelor, marfurilor, productia neterminata, produsele finite aflate in stoc in posesia intreprinderii. Acestea sunt evaluate tinand seama de nivelul costurilor de productie (fara sa se tina seama de taxele de consum aferente), din care se scad eventualele marfuri care au suferit deteriorari. In general, stocurile sunt inscrise in bilant la valoarea lor istorica si nu sunt reevaluate in urma inflatiei.

Creantele clienti

Postul de activ creante clienti grupeaza totalitatea datoriilor pe care le au clientii fata de firma respectiva. Aceste creante sunt materializate in diverse forme: ca efecte de comert (de incasat), cum sunt biletul la ordin, scrisoarea de schimb etc. Daca unele efecte au fost depuse la banca pentru a fi scontate si suma corespunzatoare nu a fost inca primita, ele vor fi inregistrate in afara bilantului. Deoarece efectele de comert reprezinta o forma de credit, intreprinderea suporta un risc, acela de a nu-si putea recupera banii de la clientii sai. In analiza financiara a pozitiei societatii, nivelul acestui post din bilant, precum si calitatea clientilor au o mare importanta, mai ales ca acestea trebuiesc confruntate cu totalitatea creditelor de trezorerie pe care banca le-a acordat intreprinderii pentru desfasurarea activitatii curente (de exploatare).

Alte creante de exploatare

Adesea, o societate dispune de create asupra unor terti, altele decat cele obtinute prin livrarea de bunuri sau servicii, cum sunt: plati in avans unor furnizori, obligatiuni de plata achitate in avans, diverse conturi de regularizare etc.

Disponibilitati

Societatea are, in general, lichiditati pe care le conserva sub forma de disponibilitati fie in casa fie in conturi la vedere la banci. De asemenea, ea isi plaseaza o parte din resursele disponibile in fonduri pe termen scurt pentru acoperirea necesitatilor financiare sezoniere sau in vederea unei activitati investitionale mai mari. Aceste resurse se pot regasi in bilant in posturi de forma valori mobiliare de plasament.

Pasivul bilantului reprezinta totalitatea datoriilor firmei. Soldul intre activ si ansamblul datoriilor arata ce poseda in mod real actionarii (bogatia acestora), ceea ce se numeste situatie neta sau fonduri proprii. Pasivul este structurat in ordinea exigibilitatii crescatoare (datorii care trebuiesc achitate din ce in ce mai repede).

Capitalurile proprii

Capitalurile proprii (sau fondurile proprii) corespund aportului actionarilor si pot fi calculate scazand din intregul activ totalitatea datoriilor realizate de intreprindere. Aceste fonduri apar in bilant in rubrici diferite:

capital adus de actionar, respectiv capitalul social si primele de emisiune;

parte din profit, lasat de actionari la dispozitia intreprinderii (rezerve legale si facultative, provizioane si subventii cu caracter de rezerva etc.);

Datoriile financiare

Datoriile financiare contractate de intreprindere sunt de doua feluri: datorii pe termen mediu si lung si credite de trezorerie.

Datoriile la termen sunt realizate pentru o perioada mai mare de un an. Ele se pot prezenta sub forma de obligatiuni sau credite bancare, imprumuturile fiind contractate la institutii specializate.

Creditele de trezorerie reprezina datorii contractate de intreprindere in sistemul bancar pe termen scurt, de obicei sub trei luni. Aceste credite se prezinta sub diverse forme: credite prin mobilizarea unor efecte de comert, credite documentare sau credite descoperit de cont (overdraft).

Creditul comercial este o forma de credit prin care un furnizor de marfuri sau servicii acorda clientului sau comercial posibilitatea de a nu-i plati imediat, ci dupa o anumita perioada, de obicei scurta, de timp.

Efectul de comert este un titlu de credit care atesta obligatia unei persoane (debitor) de a plati o suma de bani, de a da un bun sau de a executa un serviciu unei alte persoane (creditor) la o data precizata, numita scadenta.

Credit documentar este o tehnica bancara menita sa intareasca increderea intre doua parti implicate intr-o operatiune comerciala, prin acordarea amandorura de garantii de plata, respectiv de livrare la termenul si in conditiile contractate.

Creditul descoperit de cont (overdraft) reprezinta creditarea realizata de o banca fata de clientul sau in contul deschis de acesta, desi suma din cont este insuficienta (sau nula) pentru a efectua operatiunile plata pe care titularul de cont doreste sa le efectueze.

Datoriile de exploatare

Datoriile de exploatare cuprind ansamblul creditelor pe care furnizorii intreprinderii le-au acordat acesteia prin intermediul acordurilor incheiate la intocmirea facturilor. Creantele furnizorilor asupra firmei se materializeaza sub diverse forme: facturi, efecte de plata s.a. si sunt similare cu creantele pe care le are firma asupra propriilor ei clienti.

Alte datorii de exploatare

Alte datorii de exploatare reprezinta diverse datorii pe termen scurt pe care intreprinderea le inregistreaza sub diverse aspecte: datorii fiscale sau la fondurile sociale, avansuri primite din partea clientilor, conturi de regularizare in pasiv etc..

1.2. Contul de rezultate

Pentru a intelege modul de inregistrare si apoi, a interpreta informatiile contabile inscrise in contul de rezultate, trebuie sa se faca distinctia clara dintre trezorerie si valoarea intreprinderii.

In acest scop, se ia un exemplu simplu: o persoana oarecare isi cumpara un automobil. Se pun intrebarile:

daca a plati cu banii sai, averea sa s-a modificat?

dar daca a platit cu bani imprumutati?

Raspunsul este ca, daca persoana cumpara o masina sau orice alt bun, nici nu se imbogateste, nici nu saraceste, ci numai trezoreria sa va scadea. Daca aceeasi persoana va contracta un imprumut pentru a cumpara acel bun, nu va fi nici mai bogat, nici mai sarac, deoarece banii imprumutati constituie o datorie, in schimbul achzitiei realizate, dar in momentul imprumutului, trezoreria sa va creste, ca apoi, la cumpararea automobilului, sa scada. Invers, daca masina acestei persoane este distrusa intr-un accident, ea se va vedea saracita daca nu are asigurare pentru masina, dar trezoreria sa nu va varia, deoarece nu au existat cheltuieli.

Operatiunea de indatorare se traduce printr-o crestere a resurselor si obligatiilor, in acelasi timp si de aceeasi valoare, ceea ce nu modifica valoarea patrimoniala. Cumpararea cu plata imediata in numerar a unui activ fix (automobil, de exemplu) conduce la modificarea bunurilor de care dispune societatea (scaderea trezoreriei, cresterea activelor imobilizate), dar fara modificarea valorii patrimoniale.

A cheltui nu inseamna obligatoriu diminuarea averii, iar cresterea sumelor de care se dispune nu semnifica neaparat imbogatirea.

Din aceasta asertiune deriva ideea de a inregistra toate fluxurile care modifica pozitiv sau negativ averea intreprinderii: acesta este obiectul contului de rezultate.

Contul de rezultate contabilizeaza totalitatea fluxurilor patrimoniale care afecteaza averea intreprinderii: incasarile (si veniturile, respectiv inregistrarea sumelor ce vor trebui sa intre in trezorerie) si operatiunile care conduc la distrugerea unor bunuri detinute, respectiv cheltuielile realizate pentru consumul activelor circulante.

Contul de profit si pierderi se intocmeste cu scopul de a oferi informatii asupra rezultatului net obtinut de intreprindere (profitul sau beneficiul net) in urma desfasurarii activitatii. Acest cont pune in evidenta variatia bogatiei firmei, determinata de realizarea de venituri si efectuarea de cheltuieli legate de exploatare si de deprecierea activelor pe care le poseda intreprinderea. Spre deosebire de bilant, care prezinta situatia la un moment dat - fiind, in consecinta, un cont de stoc, static - contul de profit si pierderi este un cont de flux sau de variatie a valorii, care prezinta evolutia dinamica a societatii.

Obiectivul fundamental al oricarei intreprinderi este de a crea bogatie, in contrapartida acestor operatiuni ea fiind nevoita sa distruga anumite bunuri pe care le detine.

Termenul de rezultat desemneaza soldul fluxurilor patrimoniale care fac sa varieze valoarea unui patrimoniu intr-o perioada data. Rezultatul este pozitiv daca valoarea patrimoniului va creste si negativ cand patrimoniul scade.

Optica contului de rezultate nu este aceeasi cu cea a tabloului de trezorerie, unele fluxuri financiare neregasindu-se in contul de rezultate (daca nici nu genereaza, nici nu distrug bogatie). De asemenea, exista fluxuri patrimoniale care nu au niciun impact asupra trezoreriei (aportul actionariatului in natura).

In optica fluxurilor, in ciclul de exploatare se realizeaza operatiunile prin care sunt distruse anumite bunuri, dar in care se creaza cele noi. Spre deosebire de procesul exploatarii, in ciclul investitional bunurile sunt utilizate fara a fi distruse, astfel pastrandu-si valoarea. In consecinta, aceste bunuri sunt active fixe sau, mai precis, active imobilizate.

Pentru exemplificare, consideram o fabrica de paine. Fabricarea painii necesita consum de faina, sare, apa, care se vor regasi in produsul final. De asemenea, in produsul final se va incorpora si valoarea muncii (valoarea adaugata). Acesta este ciclul exploatarii, in care produse cum sunt faina, sarea etc. dispar si se creaza produsul final, painea. Spre deosebire activele circulante, cuptorul in care se coace painea, absolut indispensabil fabricatiei, nu se distruge odata cu realizarea produsului finit si chiar daca se uzeaza, poate fi folosit in mai multe cicluri de productie.

Aceste considerente pun clar in evidenta diferentele dintre obligatii (cheltuieli) si active. In realitate, insa, intre unele cheltuieli de investitii si de consum nu exista o diferenta clara: de exemplu, o campanie publicitara reprezinta o cheltuiala legata de perioada respectiva si fara consecinta asupra altor exercitii sau, dimpotriva, poate fi asimilata cu constituirea unui activ imobilizat (marca, de exemplu). In aceste situatii, practica de gestiune si reglementarile contabile stabilesc conventii de inregistrare a operatiilor respective.

1. Ciclul exploatarii

Ciclul exploatarii este baza realizarii averii intreprinderii. El se deruleaza prin operatii concomitente care:

creaza avere - din incasarile rezultate din vanzarea produselor a caror valoare este acceptata pe piata;

distruge bunuri detinute de intreprindere - prin intermediul consumului de materii prime, materiale, utilizarea mainii de lucru, consumul de servicii externe, cum sunt transporturile s.a.).

Rezultatul net al exploatarii se calculeaza in mai multe etape:

Calculul soldurilor intermediare de gestiune (marja comerciala, valoarea adaugata, EBE, profitul brut) se realizeaza tinand seama de mai multe considerente:

in cazul unei intreprinderi cu activitate exclusiv de comerð, marja comerciala se va calcula astfel:

	Marja comerciala = vanzarile - pretul marfurilor vandute

se observa ca, la calculul marjei comerciale se are in vedere numai producðia vanduta, daca intreprinderea este cu profil de producðie sau numai vanzarile efective, daca intreprinderea este de comerð. Daca stocurile de produse finite destinate vanzarii cresc, cheltuielile efectuate pentru acele produse finite care raman in stoc nu se scad, adica nu sunt luate in calculul marjei comerciale;

in ce priveste cheltuielile efectuate pentru achizitionarea de materii prime, materiale etc., daca o parte dintre acestea au dus la cresterea stocului de materii prime etc. si nu la realizarea de produse destinate vanzarii, cheltuielile aferente cumpararii acestei parði nu sunt luate in calculul marjei comerciale.

Pentru societatile care desfasoara atat activitate de comert, cat si de productie, notiunea de marja comerciala (asupra costului achizitionarii) nu este suficienta, deoarece in costul produselor vandute apar si alte consumuri, care provin din afara firmei (furnituri, lucrari executate de terti, transporturi etc.). Valoarea adaugata reprezinta o marja comerciala largita cu acest fel de cheltuieli.

Excedentul brut de exploatare (EBE), care rezulta prin scaderea din valoarea adaugata a salariilor, contributiilor sociale, impozitelor si taxelor (altele decat impozitul pe profit) este un indicator foarte important pentru analiza rentabilitatii intreprinderii. EBE reprezinta profitul obtinut din exploatare, indiferent de politica financiara a firmei (nu este influentat de cheltuielile financiare).

Rezultatul procesului de exploatare se prezinta ca soldul dintre veniturile din exploatare si cheltuielile de exploatare, care au fost facute pentru a obtine aceste venituri. Acest rezultat se numeste Excedentul Brut de Exploatare (EBE).

Determinarea EBE ridica anumite probleme. Daca in contul de rezultate s-ar inregistra totalitatea cumpararilor efectuate in timpul exercitiului si totalitatea facturilor emise, aceste inregistrari nu ar fi compatibile cu activitatea efectiva de exploatare, pentru ca:

intreprinderea constituie stocuri de materii prime, materiale etc. dintr-o parte ce poate fi insemnata a cumparaturilor efectuate pe durata exercitiului. Valoarea acestor cumparaturi stocate nu corespunde unei distrugeri efectuate in acest exercitiu, ci constituie un activ real, chiar daca cu durata sub un an;

parte dintre bunurile produse de intreprindere nu va fi vanduta in timpul exercitiului, ci va intra in stocul de produse finite, dar cheltuielile relative la realizarea acestor produse se regasesc in contul de rezultate.

In consecinta, pentru a calcula si analiza corect rezultatul exercitiului, va trebui ca in contul de rezultate sa se tina seama de:

din valoarea cumparaturilor de materii prime, materiale etc. sa se scoata valoarea stocurilor ce se constituie din acestea. In acest fel se vor contabiliza numai consumurile, nu volumul total al achizitiilor;

la valoarea vanzarilor sa se adauge variatia stocurilor de produse finite, astfel contabilizand productia si nu numai vanzarile.

Este important de observat ca Excedentul Brut de Exploatare este dependent de metodele de evaluare a stocurilor adoptate de intreprindere, dar, ca si in cazul Excedentului de Trezorerie a Exploatarii, Excedentul Brut de Exploatare nu depinde de metodele de evaluare a imobilizarilor corporale si necorporale si nici de sistemul de impozitare fiscala.

2.Ciclul investitional

Operatiunile de investitii nu apar explicit in contul de rezultate. Cu toate acestea, valoarea unei investitii se poate modifica in cursul unui exercitiu, astfel:

poate sa creasca, daca valoarea de piata a unor active se mareste. In aceasta situatie, in virtutea regulii de prudenta, contabilitatea nu inregistreaza cresterea valorii, singurul flux financiar de intrare ce va fi consemnat va fi numai acela generat de cesiunea activului;

se poate diminua, ca urmare a uzurii fizice si/sau morale, inregistrarea contabila in aceasta situatie realizandu-se prin postul amortizare.

Amortizarea este constatarea contabila a deprecierii unui activ, cauzata de utilizarea acestuia de catre intreprindere.

Provizioanele pentru deprecierea activelor imobilizate constata pierderea de valoare a unui activ nelegata de utilizarea curenta a acestuia, deci, neprevizibila:

pierderea de valoare a unui activ necorporal (brevet, fond de comert etc.);

pierderea de valoare a participarii intr-o filiala s.a.

Amortizarile si provizioanele pentru deprecierea activelor imobilizate se numesc "obligatii calculate", spre deosebire de cele ce inregistreaza plata cumpararii marfurilor ce intra in procesul fabricatiei.

Rezultatul economic al exercitiului

Din Excedentul Brut de Exploatare se scad "obligatiile calculate" prezentate mai sus si se obtine rezultatul economic - inainte de impozitare - care arata cresterea de bogatie sau de valoare degajata de activitatea industriala sau comerciala a intreprinderii.

Rezultatul economic constituie rezultatul obtinut de intreprindere in procesul de exploatare si in cel investitional pe parcursul unui exercitiu.

Se numeste "economic" pentru a-l deosebi de cel "financiar", in care se are in vedere si modul de finantare a activitatii intreprinderii (corespunde termenului anglo-saxon "operating profit").

4. Ciclul de finantare

In acest ciclu este urmarita finantarea pe tipuri de resurse financiare:

resursele imprumutate.

Cum un imprumut nu poate fi considerat o crestere de bogatie, rambursarea datoriei nu este, in contul de rezultate, o obligatie. Potrivit acestei logici, in contul de rezultate vor aparea, sub forma de cheltuieli financiare, numai sumele ce reprezinta remunerarea imprumutului si alte cheltuieli legate de acesta (pentru creantier, remunerarea imprumuturilor constituie, in schimb, o crestere a bogatiei), dar niciodata valoarea rambursarilor, care vor diminua postul de datorii din bilant.

capitalurile proprii.

Capitalurile proprii se traduc in trezorerie prin aport de fonduri, ce genereaza dreptul de proprietate si/sau dreptul la dividend, care constituie fluxuri financiare de iesire.

Privit pe ansamblul activitatii intreprinderii, dividendele, ca si dobanzile financiare, rezultatul nerepartizat si impozitul pe profit reprezinta diversele moduri de repartizare a beneficiului obtinut de intreprindere din intreaga sa activitate, catre cei indreptatiti sa participe la aceasta distributie.

Rezultatul exercitiului

Ciclul de exploatare conduce la Excedentul Brut de Exploatare, ca diferenta intre veniturile si cheltuielile din exploatare.

Procesul investitional apare in contul de rezultate numai prin amortismente si provizione pentru deprecierea imobilizarilor.

Soldul dintre Excedentul Brut de Exploatare si amortizari si provizioane il reprezinta activul economic, care va fi repartizat astfel:

plata obligatiilor financiare, prin care sunt remunerati creantierii intreprinderii;

impozitul pe profit, obligatie fiscala catre Stat, chiar daca acesta nu aduce, in contrapartida, niciun fond in intreprindere;

dividende, destinate actionarilor intreprinderii, care sunt, in fapt, proprietarii acesteia;

rezultatul nerepartizat, care va constitui rezerva si va forma, alaturi de capitalul social, fondurile proprii, indispensabile pentru dezvoltarea firmei.

Indicatorul rezultatul curent se calculeaza scazand din EBE sumele aferente amortizarii fondurilor fixe si cheltuielile financiare. Amortizarea, reprezentand deprecierea inregistrata de activele imobilizate, nu corespunde unei cheltuieli reale, dar are ca efect pentru intreprindere reducerea bazei impozabile. Cheltuielile financiare, care cuprind, in principal sumele aferente dobanzilor, pot fi importante in cazul finantarii activitatii - de exploatare sau investitii - prin indatorare externa. De remarcat ca amortismentul imprumuturilor (rambursarea) nu face obiectul niciunui comentariu referitor la profitul firmei. Nivelul imprumutului apare la pasiv ca o datorie si contrapartida sa la activ (in casa sau in orice alta inregistrare a unei investitii).

5. Venituri si cheltuieli exceptionale

In prezentarea contului de rezultate au fost trecute in revista operatiunile care pot fi incadrate intr-unul din ciclurile de activitate a intreprinderii: de exploatare, investitii, financiare.Totusi, exista operatiuni ce nu pot fi prevazute, ce vor fi considerate exceptionale, cum ar fi procesele cu partenerii de afaceri, accidentele etc., ce pot sa produca fluxuri monetare de intrare sau de iesire.

Rezultatul operatiunilor exceptionale este, prin definitie, exceptional. De aceea, cand se previzioneaza activitatea intreprinderii, se tine seama de operatiunile curente, neluand in seama operatiunile exceptionale. Soldul monetar degajat de operatiunile curente se va numi rezultatul curent.

Soldul inregistrat dupa toate operatiunile, inclusiv cele exceptionale, inainte de perceperea impozitului pe profit, se va numi rezultatul brut si va masura suma totala (bogatia) nou creata in intreprindere.

6. Rezultatul net

Rezultatul net sau profitul net rezulta in urma adunarii soldului dintre veniturile si cheltuielile exceptionale si a impozitului pe profit. Veniturile si cheltuielile exceptionale, respectiv acele fluxuri banesti ce apar in afara ciclului de exploatare, pot fi sume obtinute in urma vanzarii unor active, crearii unor provizioane exceptionale , cum sunt cresterile de preturi, fluctuatiile cursului de schimb al monedei nationale etc.)

Rezultatul net arata imbogatirea sau saracirea intreprinderii in timpul exercitiului considerat. Acest indicator decurge din conceptia patrimoniala a intreprinderii si nu din conceptul de trezorerie.

Potrivit opticii patrimoniale, rezultatul net are in vedere ajustarea valorii activelor intreprinderii, tinand seama de amortizari si provizioane. In contradictie, insa, cu logica financiara, care cere ca orice crestre sau scadere de valoare sa se reflecte in inregistrarile financiare, rezultatul net nu ia in considerare, in virtutea traditionalei reguli a prudentei din contabilitate, cresterea marirea valorii de piata a activelor. Orice plusvaloare generata de un activ poate sa apara numai in momentul cesionarii acestuia.

Exemplu: contul de profit si pierderi al societatii ABC.SRL