Analiza rezultatelor intreprinderii

Analiza rezultatelor intreprinderii

1. Contul de profit si pierdere

Buna desfasurare a activitatii fiecarei intreprinderi se realizeaza, potrivit obiectului sau de activitate, din orice domeniu ar fi aceasta, pe seama unor multiple operatii economice si financiare, care se reflecta in documentele contabile de sinteza, sub forma fluxurilor si stocurilor. Fluxurile au o influenta imediata asupra rezultatului exercitiului, in timp ce stocurile prezinta un impact, temporar sau de durata, asupra echilibrului financiar, nevoii de finantare a operatiilor de gestiune si in cele din urma asupra solvabilitatii intreprinderii.

Fluxurile economice, respectiv veniturile si cheltuielile sunt generate, in principal, de trei domenii de activitate normala (curenta) (figura 1.):

de exploatare, care este activitatea de baza din sectoarele industrial, de constructii, comercial si/sau de prestari de servicii;

financiara, privind participatiile la capitalurile altor societati si alte actiuni de plasament;

exceptionala, privind operatiile de gestiune pentru cumparari si pentru vanzari (percepute sau platite de intreprindere din operatiuni de gestiune).

	CHELTUIELI						VENITURII
			DIN EXPLOATARE
			FINANCIARE
			EXCEPTIONALE
		IMPOZIT PE PROFIT ELEMENTE EXTRAORDINARE (NETE) REYULTATUL NET = PROFITUL NET

Figura 1. Structura rezultatelor pe principalele domenii de activitate

Sursa: Marin Dumitru, "Finantele Intreprinderii", Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2006

Dincolo de cele trei activitati ordinare (de exploatare, financiara si exceptionala, pot aparea elemente de venituri si cheltuieli din evenimente extraordinare (foarte rare si in afara puterii decizionale a conducerii intreprinderii: exproprieri, nationalizari, modificarea legislatiei fiscale, calamitati etc.). Elemente extraordinare se vor inregistra in contul de profit si pierdere la valoarea neta de efectele lor fiscale.

Intotdeauna bilantul exprima pozitia financiara, starea patrimoniala la care s-a ajuns la incheierea exercitiului, iar contul de profit si pierdere exprima, in parte, cum s-a ajuns la respectiva stare patrimoniala finala. Acesta evidentiaza fluxurile de venituri si de cheltuieli de gestiune (performanta), de la inceputul pana la sfarsitul exercitiului (figura 2.)

	solduri initiale			solduri finale

Figura 2. Corelatia dintre bilant si contul de rezultate

Sursa: Marin Dumitru, "Finantele Intreprinderii", Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2006

Contul de profit si pierdere sintetizeaza deci fluxurile economice, respectiv veniturile si cheltuielile perioadei de gestiune, rezultate din activitatea curenta (de exploatare, financiara si exceptionala) si din evenimente extraordinare.

Veniturile de gestiune cuprind valoarea tuturor actelor de imbogatire (legala) a intreprinderii, legate sau nu de activitatea curenta. Majoritatea veniturilor o constituie cifra de afaceri realizata de intreprindere din vinzarea de bunuri si servicii catre terti, in cursul exercitiului financiar. Drept urmare, la venituri se cuprind: vanzarile (facturate clientilor), cresterea stocurilor de productie in curs (neterminata) si a stocurilor de produse finite, reluari asupra amortizarilor si provizioanelor, dobanzile (asupra plasamentelor), dividende din participatii externe, subventii repartizate etc.

In terminologia Standardelor Internationale de Contabilitate (IAS), veniturile sunt cresteri de avantaje economice, in cursul exercitiului financiar, ce au ca rezultat o crestere a capitalurilor proprii, diferita de cea care provine din aporturile de capital ale proprietarilor[1]. Veniturile pot lua forma cresterii de active (cresterea lichiditatilor si/sau a creantelor din vanzarea produselor, lucrarilor, serviciilor) sau forma reducerii datoriilor (livrare de produse si servicii pentru rambursarea unei datorii).

In conformitate cu IAS, cheltuielile sunt reduceri de avantaje economice, in cursul exercitiului financiar, ce au ca rezultat o reducere a capitalurilor proprii diferita de cea care provine din distribuirile in favoarea proprietarilor (restituiri, dividende)[2]. Acestea apar sub forma unei reduceri de active (materiale consumate) sau sub forma unei cresteri de datorii (pentru plata salariilor, a impozitelor si taxelor etc.).

Cheltuielile constituie in ansamblul elementelor de costuri suportate de intreprindere in cursul exercitiului: consumuri de materii prime, cheltuieli de personal (salarii + cheltuieli sociale), amortizari si provizioane calculate in cursul exercitiului, dobanzi de platit, valoarea contabila a elementelor de activ cedate, distruse sau disparute, impozite etc.

Diferenta dintre venituri si cheltuieli constituie rezultatul (profitul sau pierderea) exercitiului.

Interpretarea contabila si cea financiara a veniturilor si cheltuielilor vor avea in vedere faptul ca:

a)        o vanzare de produs finit reprezinta, din punctul de vedere al contabilitatii, un venit, chiar daca aceasta creanta va fi incasata mai tarziu sau in exercitiul urmator. In schimb, incasarea unei creante, constituita in exercitiul anterior, nu va crea un nou venit (contabil); se va inregistra doar incadrarea si se va stinge creanta;

b)        un consum de energie este o cheltuiala pentru intreprindere, chiar daca furnizorul nu va fi platit pana la sfarsitul exercitiului. Plata furnizorului, in exercitiul urmator, nu va genera o noua cheltuiala pentru acest exercitiu, ci va fi doar plata unei datorii anterioare;

c)        amortizarea anuala a imobilizarilor corporale se inregistreaza la cheltuieli de exploatare, dar nu are nici o incidenta asupra trezoreriei decat daca intr-o zi se impune, de exemplu, inlocuirea unei masini complet amortizate, iar pentru aceasta se va efectua o plata;

d)         provizioanele constituite pentru acoperirea (in viitor) a deprecierii unor active sau pentru acoperirea unor riscuri se vor contabiliza la cheltuieli si vor diminua rezultatele exercitiului, fara consecinte asupra trezoreriei. Daca in viitor riscurile au devenit efective, atunci va avea loc o plata. Daca insa riscul este total acoperit, provizionul ramane fara obiect si atunci se va inregistra intr-un cont de venituri sub forma de reluari asupra provizioanelor. El va majora rezultatul exercitiului, dar nu va influenta trezoreria (decat sub incidenta unor aspecte fiscale).

2. Analiza economico-financiara

In literatura de specialitate s-au conturat doua teorii ce vizeaza obiectivele unei intreprinderi: teoria manageriala si teoria behaviorista.

Pentru intreprinderea manageriala maximizarea profitului nu mai este un obiectiv esential; motivatiile managerilor converg catre maximizarea cifrei de afaceri, in detrimentul profitului, aceasta asigurandu-le atat salariul cel mai ridicat posibil, cat si un prestigiu corespunzator. Fiecare dintre modelele elaborate in cadrul teoriei managerial contine obiective diverse pentru intreprindere: maximizarea cifrei de afaceri; maximizarea cifrei de afaceri sub restrictia unui cost minim; independenta financiara a intreprinderii; marirea cotei de piata a intreprinderii.

Din studiul acestor modele rezulta ca teoreticienii au dorit sa adapteze analiza economico-financiara la realitatea economica in continua schimbare. Din aceasta perspectiva, intreprinderea apare ca fiind formata dintr-un grup de participanti la procesul decizional, cu interese diferite.

Obiectivele intreprinderii sunt rezultatul arbitrajului dintre scopurile diverselor grupuri de persoane participante atat la activitatea acesteia, cat si la elaborarea si fundamentarea deciziilor.

Adeptii teoriei behaviorismului in stabilirea obiectivelor unei intreprinderi considera ca la baza alegerii obiectivelor trebuie sa stea urmatoarele ipoteze: analiza problemelor intreprinderii, antrenarea salariatilor in rezolvarea problemelor intreprinderii, limitarea incertitudinii, rezolvarea partiala a conflictelor de interese.

Managerii unei intreprinderi trebuie sa gaseasca o pozitie de echilibru intre obiectivele stabilite prin prisma teoriei managerial si cele stabilite in conformitate cu teoria behaviorista.

Pentru accelerarea obiectivelor strategice ale unei intreprinderi se poate utiliza criterii precum: rentabilitatea, cerintele de dezvoltare in viitor, realismul financiar.

Functiile analizei economico-financiare, instrumentul de baza al managementului modern al intreprinderii sunt: descoperirea si mobilizarea rezervelor interne; intarirea autonomiei financiare; diagnoza si reglarea activitatii intreprinderii.

Fiecare dintre functiile analizei economico-financiare contribuie la fundamentarea procesului decizional in intreprinderi.

Odata stabilite obiectivele, concretizate intr-un sistem de indicatori economico-financiari, intreprinderea va trece la faza de executie. In aceasta faza, analiza economico-financiara cerceteaza modul in care sunt utilizati factorii de productie, evidentiaza abaterile, factorii care au generat abaterile si aportul acestora.

Complexitatea fenomenelor si proceselor economice care fac obiectul analizei economico-financiare a condus la aparitia diverselor tipuri de analiza, grupate dupa criterii diverse, in functie de scopul urmarit in activitatea decizionala: analiza microeconomica si macroeconomica, analiza statica si dinamica, analiza calitativa si cantitativa, analiza postfactum si analiza previzionala, analiza diagnostic, analiza financiara etc.

Fundamentele teoretico-metodologice ale analizei economico-financiare

Analiza economico-financiara este o disciplina independenta, cu obiect si metoda bine determinate.

Analiza economica cerceteaza activitatile sau fenomenele din punct de vedere economic, respectiv al consumului de resurse si al rezultatelor obtinute. Esential in analiza economica este luarea in consideratie, atat a relatiilor structural-functionale, cat si a celor de cauza-efect.

Analiza financiara, o componenta a analizei economice, are ca scop stabilirea unui diagnostic asupra situatiei financiare a intreprinderii, utilizand informatii din bilant, contul de profit si pierdere si raportul anual.

Analiza economico-financiara se realizeaza in sensul invers al evolutiei reale a fenomenului economic, si anume: de la rezultatele procesului cercetat catre elemente si factori.

Continutul analizei economico-financiare, imbinarea acesteia cu sinteza, poate fi conceput in urmatoarele etape:

- delimitarea obiectului analizei (fapte, fenomene, rezultate);

- determinarea elementelor, factorilor si cauzelor fenomenului studiat;

- determinarea corelatiei dintre fiecare factor si fenomenul analizat, cat si a corelatiei dintre diferiti factori care actioneaza;

- sintetizarea rezultatelor analizei sub forma concluziilor si aprecierilor asupra activitatii cercetate;

- elaborarea masurilor pentru sporirea eficientei activitatii in viitor.

Analiza economico-financiara are o metoda proprie ce consta in parcurgerea urmatoarelor etape:

- diviziunea si descompunerea rezultatelor;

- comparatia;

- determinarea sistemului factorial-cauzal al explicarii fenomenului cercetat;

- modelarea fenomenelor economice;

- masurarea relatiilor factorial-cauzal;

- generalizarea sau evaluarea rezultatelor.

Diviziunea si descompunerea rezultatelor. Rezultatele reflectate, prin diferiti indicatori ai activitatii intreprinderii se divid si se descompun pentru a se constitui un suport concret al analizei. Diviziunea si descompunerea rezultatelor sunt de mai multe feluri: diviziunea dupa timpul de formare a rezultatelor, diviziunea dupa locul de formare a lor si descompunerea pe parti, elemente, factori, cauze.

Comparatia consta in studierea fenomenelor, proceselor si rezultatelor economico-financiare prin prisma unui criteriu de referinta, a unei baze de comparatie, cum ar fi: nivelul obiectivelor programate, rezultatele perioadei precedente, rezultatele altor intreprinderi concurente, normative, standarde.

Conditia esentiala care determina caracterul stiintific al comparatiei o reprezinta comparabilitatea datelor care trebuie sa aiba un continut omogen, sa fie exprimate intr-un etalon unic, sa fie determinate dupa o metodologie unica.

Determinarea sistemului factorial-cauzal al explicarii fenomenului analizat consta in cunoasterea schimbarilor de stare in activitatea intreprinderii, a relatiilor structural-functionale ce se formeaza intre elementele acesteia. Determinarea sistemului factorial-cauzal asigura premisa constituirii modelelor de analiza.

Modelarea fenomenelor economice. Modelul construit reprezinta reproducerea simplificata, dar exacta, a unor aspecte ale realitatii, in care, prin abstractie de tot ceea ce se considera neesential, se face o sinteza de un anumit fel, o generalizare. In functie de forma de reprezentare a fenomenului se disting trei tipuri de modele: imitative, analogice si simbolice. In analiza economico-financiara prevaleaza modelele simbolice. Ca exemplu, se pot avea in vedere:

a)      modelele de corelatie deterministe:

(1)

in care:

P_e - profitul din exploatare

N_s - numarul mediu de salariati

b) modelele multiplicative:

(2)

in care:

CA - cifra de afaceri

A_e - active de exploatare

Masurarea relatiilor factorial-cauzale. Cuantificarea relatiilor factoriale, cauzale are drept scop determinarea marimii, sensului si intensitatii actiunii factorilor asupra fenomenului cercetat.

Pentru comensurarea actiunii fiecarui factor asupra fenomenului cercetat se recurge mai intai, la determinarea sistemului de legaturi dintre factori: legaturi de tip functional si legaturi statistice.

Legaturile functionale se manifesta intre doua fenomene in care unul este cauza si celalalt efect, modificarea fenomenului cauza determina in mod univoc schimbarea fenomenului efect. In cazul in care factorii de influenta sunt legati de rezultatul economic prin legaturi de tip functional si anume:

a) produs, raport;

b) suma, diferenta,

se aplica urmatoarele metode de calcul a influentei factorilor asupra modificarii indicatorilor analizati: metoda substituirilor in lant, metoda balantiera, cercetarile operationale.

Metoda substituirilor in lant, considerata de unii autori ca fiind metoda analizei, se aplica numai in cazul in care intre factorii de influenta si rezultatul analizat exista relatia de produs sau raport.

Aplicarea acestei metode impune respectarea urmatoarelor principii:

a)  constructia modelului se face pe baza asezarii factorilor in ordinea de conditionare economica ceea ce inseamna ca substituirea se face astfel: intai factorii cantitativi si dupa aceea factorii calitativi (cand apar si factorii de structura ei urmeaza celor cantitativi);

b)  substituirile se fac succesiv;

c)  un factor substituit se mentine ca atare, in operatiile ulterioare.

In expresia cea mai simpla, legatura de conditionare a factorilor capata expresia unei functii: Y = f (x).

Metoda balantiera permite evidentierea cauzelor care au determinat modificarea unui rezultat, comparand elementele balantei - valori efective cu cele din baza de referinta. Un exemplu al balantei il constituie relatia:

R = a + b - c 

intalnita in practica in exprimarea, de exemplu, a volumului vanzarilor.

Corelatia statistica exprima dependenta dintre doua sau mai multe caracteristici exprimate numeric. In cazul in care avem o singura caracteristica factoriala (x) si o singura caracteristica rezultativa (y) se va aplica metoda corelatiei simple. In schimb, daca avem inregistrate mai multe caracteristici factoriale (x₁ x₂, x_n) si o singura caracteristica rezultativa "y' se vor aplica metodele corelatiei multiple.

Cercetarile operational reprezinta un ansamblu de metode matematice care sunt utilizate in adoptarea deciziilor, in cazul in care intervin numerosi factori care trebuie avuti in vedere.

Generalizarea rezultatelor analizei, ultima etapa a analizei economico-financiare, inseamna reunirea intr-un ansamblu coerent a constatarilor rezultate din studiul factorial-cauzal al fenomenelor, retinandu-se aspectele esentiale pentru procesul decizional de valorificare eficienta a resurselor intreprinderii.