Analiza riscului de piata. Metoda VaR

Analiza riscului de piata. Metoda VaR

a). Abordarea VaR

Pentru banci, riscul de piata creste daca instrumentele financiare sunt detinute in scopul comercializarii si daca banca detine actiuni ca o forma de colateral sau ca parte a strategiei sale generale de investitii.Abordarea valorii la risc (VaR) a devenit, treptat, modul standard de masurare a riscului de piata.

Valoarea la risc reprezinta valoarea totala a pierderii pe care o banca ar putea s-o piarda in perioada detinerii unui anumit active, a unei pozitii de piata, evaluand expunerea agregata a bancii la riscul de piata.

Calcularea VaR va depinde de urmatoarele ipoteze:

Distributa modificarilor de pret, de exemplu, urmeaza o distributie normala;

Masura, gradul in care modificarea actuala a pretului unui activ este corelata cu modificarile trecute ale pretului, presupunand ca aceste modificari ale preturilor nu sunt corelate succesiv;

Masura in care caracteristicile deviatiei medii sau standard (volatilitatea) sunt stabile in timp;

Interelatia dintre doua sau mai multe miscari diferite ale preturilor;

Seriile de date la care aceste ipoteze apeleaza.

Majoritatea cercetarilor utilizeaza date istorice de piata referitoare la active financiare diferite, atunci cand calculeaza o masura a riscului de piata, fiind necesara redefinirea intelesului tipurilor de risc de piata.

Mai intai, exista risc de piata comercial, asa cum este aplicat comerciantilor. De regula, comerciantii gandesc riscul de piata in termenii sumei pe care pot s-o piarda pana cand o pozitie de piata data poate fi vanduta sau neutralizata, de exemplu prin acoperire (hedge). Orizontul de timp este scurt, in mod normal 1 zi sau cateva zile, dupa care se vinde sau se acopera pozitia.

In al doilea rand, exista riscul de piata al portofolilui, asociat unei investitii de portofoliu (portofoliu de investitii). Orizontul de timp este lung (luni in loc de zile), dupa care strategia de investitie se asteapta sa aiba succes sau dupa care este masurata performanta investitiei. Pentru o pozitie data, riscul de piata va fi valoarea la care o strategie de investitii se plaseaza sub un anumit nivel, ca de pilda venitul pe o perioada.

Din cauza diferentei dintre riscul pietei comerciale si riscul pietei de investitii, s-a definit,  in general, valoarea la risc ca fiind pierderile maxime estimate din valoarea de piata a unei pozitii date, care pot fi inregistrate pana cand pozitia este neutralizata sau reevaluata.

Astfel,

(40)

unde,

V(x) = valoarea de piata a pozitiei x;

dV / dP = sensibilitatea valorii de piata la miscarea preturilor;

P(i) = miscarea adversa a pretului in timp; de exemplu, daca orizontul de timp este 1 zi, atunci VaR semnifica castigurile zilnice la risc:

(41)

Sunt specificate urmatoarele ipoteze referitoare la masurarea lui VaR:

Preturile instrumentelor financiare se presupune ca urmeaza un comportament aleator stabil;

Modificarile preturilor nu sunt corelate succesiv; exista necorelare intre schimbarile prezente si cele din trecut;

Deviatia standard (volatilitatea) pretului sau cursului este stabila in timp, astfel ca miscarile trecute pot fi utilizate pentru a caracteriza miscarile viitoare;

Interrelatiile intre doua miscari diferite ale preturilor urmeaza o distributie normala comuna.

Dincolo de controversele referitoare la ipotezele distributiei normale si la lipsa autocorelatiei pe pietele financiare, admiterea acestora este determinata de faptul ca alte distributii nu permit masurarea riscului cu deviatia standard, in conditiile in care valoarea la risc este o masura a variantei, utilizand al doilea moment al distributiei. Totusi, actionarii si autoritatile bancare sunt interesati de situatiile rele, catastrofice, de partea cea mai joasa a distributiei, partile fierbinti, abordarea acestora realizandu-se prin al treilea moment al distributiei, valoarea la risc eliminand insa aceste situatii, care sunt tratate prin simularile(testarile) la stress, a starilor de tensiune.

Riscurile de piata ale derivativelor pot fi gestionate prin utilizarea abordarii portofoliului, prin luarea in considerare a expunerii nete sau reziduale a portofoliului general. Aceasta deoarece, un portofoliu va contine, in mod normal, multe pozitii care se compenseaza, ceeace reduce riscul general al portofoliului, astfel ca preocuparile hedging-ului sunt focalizate pe riscurile reziduale cele mai mici.

Pentru a determina pozitia neta a portofoliului, portofoliul general este dezagregat pe factori fundamentali de risc, pentru a fi masurat si gestionat, acesti factori incluzand:

Rata absoluta sau riscul delta: expunerea la schimbarea valorii unei tranzactii / portofoliu care apare dintr-o schimbare data a pretului unui instrument fundamental;

Convexitatea sau riscul gamma: riscul care apare din situatiile in care exista o relatie nonlineara intre pretul unui instrument fundamental si valoarea tranzactiei / portofoliului;

Riscul volatilitatii sau riscul lambda,vega : expunerea la schimbare a valorii unei tranzactii / portofoliu care apare datorita unei schimbari a volatilitatii asteptate a pretului instrumentului de baza, fundamental;

Degradarea in timp sau riscul theta : expunerea la o schimbare a valorii tranzactiei / portofoliului datorita trecerii timpului;

Rata de scont sau riscul rho: expunerea la o schimbare a valorii tranzactiei / portofoliului care apare datorita unei schimbari a ratei utilizata pentru scontarea fluxurilor viitoare de lichiditati.

Dupa dezagregarea portofoliului in parti, conform clasificatiei de mai sus, este posibila agregarea fiecaruia dintre aceste riscuri si gestionarea lor pe o baza neta. Aceste riscuri fundamentale sunt la baza riscului pietei si sunt masurate pe toata structura de scadente a instrumentelor portofoliului.

b).  Riscul de piata si simularea la stress

Masura valoarii de risc include volatilitatea, al doilea moment al distributiei, dar daca se doreste abordarea situatiilor de tensiune, care include rezultatele cele mai rele masurate prin cel de al treilea moment al distributiei, atunci valoarea la risc nu mai este de ajutor. Simularea la stress, impreuna cu analiza scenariilor si strategiile portofiliului principal de protectie, se refera la luarea in considerare a situatiilor de tensiune, fierbinti, care include cele mai rele situatii, ce pot fi abordate statistic prin cel de al trilea moment al distributiei.

Simularea la stress implica identificarea evenimentelor posibile sau schimbarilor in comportamentul pietei care pot avea un efect nefavorabil asupra portofoliului si capacitatea bancii de a se opune acestora. Cu privire la aceste scenarii, managementul riscului poate lua in considerare urmatoarele:

Evenimentele nefavorabile sa fie incluse in testele stress, de exemplu: schimbari deosebite, netipice in curba forward; descresteri ale lichiditatii; falimentul unei contraparti; intreruperi neprevazute ale pietei; obligatii colaterale neasteptate;

Frecventa cu care simularile la stress pot fi effectuate (zilnic, saptamanal etc), sau pe ce baza;

Cum va utiliza banca rezultatele ? Exemplele permit orientarea in ajustarea pozitiilor, in ajustarea capitalului in functie de pozitii sau sa se conceapa planuri alternative.

Analiza implica calcularea probabilitatii pentru fiecare eveniment si evidentierea celui mai rau scenariu.