BANCILE CENTRALE - EVOLUTIE ISTORICA

Bancile centrale - evolutie istorica

Institutia care este abilitata sa conduca politica monetara a unei tari este banca centrala. Aceasta este una din componentele unui sistem bancar modern, constituit din doua niveluri (two - tier system). Al doilea nivel este constituit din bancile comerciale, care desfasoara activitati specifice de creditare, de investitii, precum si alte activitati financiare care se adreseaza publicului larg. In schimb, banca centrala (primul nivel) are drept obiect de activitate definirea si implementarea politicii monetare a statului, pastrarea rezervelor valutare ale tarii, rolul de supraveghetor si de imprumutator de ultima instanta al bancilor, rolul de bancher al statului etc.

Aparitia bancilor centrale s-a produs relativ tarziu. Din punct de vedere istoric, bancile centrale au aparut fie prin transformarea unei banci comerciale si prin modificarea obiectivelor acesteia, fie ca institutii nou create, avand un mandat clar si atributii specifice.

De la o tara la alta, denumirea bancii centrale difera. Astfel, se disting:

a)      banci care includ in denumirea lor numai numele tarii respective (Banca Angliei, Banca Frantei, Banca Italiei);

b)      banci care poarta denumirea de Banca Nationala, in special in tarile Europei Centrale si de Est (Banca Nationala a Romaniei, Banca Nationala a Poloniei, Banca Nationala a Ungariei);

c)      banci care poarta denumirea de banci de rezerve (Federal Reserves - in SUA, India).

De asemenea, persoana aflata in fruntea institutiei poarta denumiri diferite, de presedinte (in Germania, Polonia, Olanda), de guvernator (in Romania, Belgia, Anglia) sau de 'chairman' in SUA.

Aceste particularitati semantice sunt importante, pentru a se evita confuziile. De exemplu, in Grecia exista o banca comerciala care se numeste Banca Nationala a Greciei, dar care nu este autoritatea monetara a statului respectiv.

Prima banca centrala a fost Banca Angliei, infiintata in 1694[1]. Scopul crearii acesteia a fost obtinerea de fonduri pentru finantarea razboiului cu Tarile de Jos, avand, deci, un statut de banca comerciala. Cu timpul, prestigiul Bancii Angliei a crescut, biletele acesteia au capatat o circulatie larga, iar banca ajunge sa joace rolul de casa de compensatie interbancara. La mijlocul sec. XIX, printr-o lege speciala (Bank Charter Act), Bancii Angliei i se incredinteaza rolul de autoritate monetara, avand privilegiul de a emite bancnote, de a fi imprumutator de ultima instanta al sistemului bancar, precum si de administrator al rezervelor de aur si devize ale statului.

Banca Angliei nu a fost, pana de curand, o banca centrala independenta, fiind subordonata Trezoreriei. Abia in anul 1997, Banca Angliei isi castiga independenta, aliniindu-se la standardele europene.

Cea dintai banca centrala independenta a fost Sistemul Rezervelor Federale creat in 1913. Initial, independenta bancii centrale a fost, mai degraba, rezultatul filozofiei acestei tari despre divizarea puterilor in stat decat efectul unei noi orientari a teoriei economice. Cu toate acestea, independenta Fed nu a fost totala, politica valutara fiind pana in prezent un apanaj al Executivului. De asemenea, merita subliniat caracterul specific al bancii centrale din SUA (cunoscuta sub denumirea prescurtata de 'Fed'), care a rezultat prin unificarea a 12 banci 'centrale' ce au, fiecare, jurisdictii asupra unui numar de state americane. Aceste 12 banci isi trimit, prin rotatie, reprezentantii la Washington, unde acestia intra in componenta Consiliului de Administratie al Fed.

Dupa al doilea razboi mondial apare Deutsche Bundesbank, considerata de majoritatea specialistilor drept banca centrala cu cel mai mare grad de independenta. In cazul acestei banci centrale, independenta a fost asigurata de aversiunea populatiei fata de inflatie, considerata, in urma hiperinflatiei ce a lovit Germania dupa primul razboi mondial, drept inamicul public nr. 1.

Principalele trasaturi ale independentei Bundesbank, ce sunt definitorii in evaluarea gradului de independenta al unei banci centrale, sunt urmatoarele:

Ø      obiectivul principal al politicii monetare este stabilitatea monedei;

Ø      in exercitarea atributiilor sale banca este independenta de instructiuni primite de la guvern, Parlament sau alte institutii publice;

Ø      conducerea bancii este numita de Parlament pentru un mandat care depaseste ciclul electoral  si nu poate fi schimbata in aceasta perioada.

Prabusirea sistemului comunist in anii 1989 - 1991 a prilejuit regasirea identitatii nationale pentru o serie de state din centrul si estul Europei. In unele cazuri (republicile ex-sovietice, ex-iugoslave, Slovacia), se poate vorbi despre (re)dobandirea independentei statale. Unul dintre simbolurile acestei independente este infiintarea bancii centrale. Nu este deloc indiferent modul in care este conceput statutul acestui organism, deoarece de aceasta vor depinde multe in functionarea lui ulterioara.

In alte cazuri (precum cel al Romaniei) a fost vorba de a restabili in drepturi o institutie cu o veche traditie, Banca Nationala, care in anii centralismului de stat functionase ca o simpla anexa a Ministerului de Finante. Cu titlu de curiozitate, merita amintit faptul ca Banca Nationala a Romaniei este una din cele mai vechi din lume (in fapt, a saisprezecea banca centrala), devansand, in timp, institutii prestigioase precum Banca Japoniei, Banca Italiei, Federal Reserves (Banca SUA), sau Banca Nationala a Elvetiei (tabel 1).

Trebuie mentionat faptul ca Banca Nationala a Romaniei se bucura, conform statutului sau (legea 312/2004) de un grad ridicat de independenta. Obiectivul statuat in lege este " este asigurarea si mentinerea stabilitatii preturilor", iar conducerea bancii este aprobata de Parlament pentru un mandat de 5 ani.

Tabel 1. Banci centrale infiintate inainte de 1900

Sursa: F. Capie, Ch. Goodhart, N. Schnadt - The development of Central Banking, London, 1994

In istoria recenta, Banca Centrala Europeana s-a consacrat deja ca o institutie independenta de orice instructiuni primite la nivel national sau comunitar. Functiile politicii monetare ale statelor Uniunii Europene au fost delegate irevocabil acesteia, stabilitatea preturilor devenind unicul obiectiv al politicii monetare.