CONTINUTUL SI CUPRINSUL BUGETULUI

CONTINUTUL SI CUPRINSUL BUGETULUI

1. Continutul bugetului

In ceea ce priveste continutul bugetului public national, acesta este format din veniturile publice si cheltuielile publice.

Veniturile publice bugetare se realizeaza - in mod diferentiat - in raport de necesitatea repartitiei venitului national, de structura economiei nationale, de gradul de dezvoltare teritoriala a tarii si de nivelul de dezvoltare al fortelor de productie.

Veniturile publice bugetare sunt formate din venituri ordinare sau curente si venituri extraordinare.

Veniturile publice curente (ordinare) sunt reprezentate, in principal, prin taxe si impozite. Ele sunt acelea care se incaseaza cu regularitate la buget, constituind o sursa permanenta a acestuia. Alaturi de impozite (care pot fi directe si indirecte) si taxe, care formeaza categoria veniturilor fiscale, din categoria veniturilor bugetare ordinare fac parte si veniturile nefiscale, adica cele obtinute de stat de la intreprinderile si/sau de pe domeniile sale.

Impozitele directe se stabilesc pe baza unor criterii exterioare si au ca obiect al impunerii: terenuri, cladiri, activitati economice si miscarea capitalului banesc.

Impozitele indirecte se realizeaza sub forma impozitelor pe consum la vanzarea diferitelor marfuri sau la prestarea anumitor servicii[1]. Aceste cote de impozit sau percepute fie procentual in raport de valoarea marfurilor vandute sau a serviciilor prestate, fie in sume fixe pe unitatea de masura.

Veniturile de la proprietatile, respectiv de pe domeniile statului, reprezentand prelevari cu caracter nefiscal, se incaseaza in etapa repartitiei primare a venitului national. Aceste venituri sunt realizate de stat in calitatea sa de proprietar si organizator al activitatii in intreprinderile si pe domeniile sale, acestea avand - in general - o pondere relativ redusa (de cca 10%) la formarea veniturilor bugetului de stat.

Veniturile publice extraordinare sunt acele venituri la care statul apeleaza numai in cazuri exceptionale si anume in acele situatii cand mijloacele banesti provenite din resursele curente nu pot acoperi integral cheltuielile bugetare. Din categoria veniturilor extraordinare fac parte: imprumuturile de stat (care genereaza datoria publica), suplimentarea masei monetare aflate in circulatie (care se realizeaza printr-o noua emisiune baneasca si care, de obicei, genereaza sau stimuleaza inflatia), si - in sfarsit - instrainarea unor bunuri din proprietatea privata sau chiar a unei parti din rezervele de aur ale statului.

Imprumuturile de stat se acorda, cel mai adesea, pe seama unor capitaluri banesti acumulate anterior si care sunt disponibile temporar pentru cei care le detin, ele constituind venituri cu caracter exceptional pe care statul le negociaza cu creditorii sai din tara sau din strainatate, dupa caz.

Uneori, pentru acoperirea cheltuielilor pe care statul este obligat sa le suporte, in situatii deosebite, se poate recurge la modalitati speciale de asigurare a unor venituri publice, cum sunt: mobilizarea la buget a unei parti din fondul de amortizare a capitalului fix apartinand intreprinderilor sale productive; pentru plata diferitelor cheltuieli bugetare in moneda straina, statul poate apela la disponibilitatile valutare, sau chiar la rezervele sale de aur, poate sa restranga sau chiar sa lichideze participarea sa cu capital in strainatate (la diverse activitati/actiuni) sau sa valorifice o parte din bunurile mobile sau imobile detinute peste granita; in fine, statul poate utiliza ca venituri bugetare resurse externe, sub forma imprumuturilor externe.

Cheltuielile publice bugetare reprezinta modalitatile de repartizare si utilizare a fondurilor banesti bugetare, in vederea satisfacerii trebuintelor generale ale societatii. Cheltuielile sunt repartizate de la bugetul de stat, in functie de importanta si urgenta lor, pentru acoperirea nevoilor militare, intretinerea aparatului de stat, plata datoriei publice, acordarea de subventii sub diferite forme sectorului economic de stat, acoperirea nevoilor social-culturale, precum si a celor privind cercetarea stiintifica, etc.

Repartizarea cheltuielilor publice bugetare pe aceste domenii se face, in fiecare stat, in mod diferit, tinandu-se seama de nivelul de dezvoltare economica si sociala.

Se manifesta ca evidenta, insa, in toate tarile lumii, o dinamica ascendenta - de la un an la altul - a cheltuielilor publice. Factorii care determina cresterea cheltuielilor bugetare sunt, in principiu, urmatorii:

- sporul demografic si cresterea pretentiilor populatiei;

- sporirea cheltuielilor militare;

- cresterea numerica a aparatului de stat si inzestrarea acestuia cu mijloace moderne de actiune;

- dezvoltarea sectorului de stat, prin construirea de noi unitati economice din fondurile banesti ale statului, prin participarea acesatuia la societatile mixte, prin acordarea de subventii in vederea stimularii productiei si a exportului;

- dezvoltarea retelei de institutii publice (de invatamant, sanatate si cultura), organizarea si dezvoltarea sistemului de asigurari, asistenta sociala si protectie sociala; Cheltuielile bugetare pot fi grupate pe diferite categorii atat pe baza unor criterii teoretice, cat si in temeiul unor criterii oficiale sau legale.

Din punct de vedere teoretic, cheltuielile bugetare sunt clasificate avandu-se in vedere criteriul economic si cel al destinatiei specifice, caracterul permanent sau incidental, caracterul definitiv sau provizoriu al cheltuielilor etc. Dintre aceste criterii, cele mai importante sunt criteriul economic (care are in vedere venitul national) si criteriul destinatiei specifice a cheltuielilor publice bugetare.

Astfel, raportate la venitul national, deci - tinandu-se seama de criteriul economic - cheltuielile publice bugetare pot fi grupate in:

a. cheltuieli reprezentand o avansare de venit national (categorie in care intra cheltuielile pentru constructii, dezvoltarea si modernizarea unitatilor economice sau cele destinate formarii rezervelor de stat) sunt considerate cheltuieli publice productive;

b. cheltuieli reprezentand un consum de venit national (cele care au ca finalitate asigurarea functionarii organelor de stat, pentru invatamant, cultura, sanatate, protectie sociala, protectia mediului inconjurator) sunt, dimpotriva, considerate ca fiind cheltuieli publice neproductive.

Dupa destinatia lor specifica, cheltuielile publice bugetare se impart in cheltuieli pentru invatamant, sanatate, cultura, protectie sociala, cheltuieli pentru economia nationala, cheltuieli pentru intretinerea organelor de stat etc.

Gruparea legala a cheltuielilor publice pe categorii - de regula - in functie de destinatia lor se realizeaza prin legile bugetare anuale (cheltuielile bugetare), dar si prin alte acte normative menite a prevedea resurse de finantare speciale (cheltuieli extrabugetare).

In tara noastra, in conformitate cu dispozitiile Legii finantelor publice, cheltuielile publice bugetare sunt supuse atat unei clasificari functionale, cat si unei clasificari economice.

In conformitate cu clasificarea functionala, cheltuielile publice bugetare sunt grupate dupa cum urmeaza:

Partea I - cheltuieli social-culturale;

Partea a II-a - asigurarile sociale si protectie sociala (cheltuielile asigurarilor sociale de stat, ale fondurilor pentru pensia suplimentara si ale fondului pentru ajutorul de somaj);

Partea a III-a - gospodarie comunala si locativa;

Partea a IV-a - apararea nationala;

Partea a V-a - ordine publica;

Partea a VI-a - putere si administratie de stat);

Partea a VII-a - actiuni economice;

Partea a VIII-a - alte actiuni;

Partea a IX-a - transferuri din bugetul de stat catre bugetele locale;

Partea a X-a - datorie publica;

Partea a XI-a - fondul de rezerva bugetara.

Potrivit clasificatiei economice, cheltuielile publice sunt impartite pe urmatoarele categorii:

cheltuieli curente (in care intra, defalcate pe titluri, cheltuielile de personal, cheltuielile materiale si de servicii, subventiile, transferurile si plata de dobanzi);

cheltuielile de capital (in care intra, grupate separat, cheltuielile pentru investitii si cheltuielile pentru rezerva de stat).

Pentru o dimensionare corecta a tuturor cheltuielilor publice, precum si pentru repartizarea lor judicioasa pe destinatii si beneficiari (in scopul acoperirii intr-o cat mai mare masura a trebuintelor generale ale societatii (menite a conduce la realizarea in cuantumurile prevazute a resurselor banesti din care sa se asigure acoperirea acestor cheltuieli).

2. Cuprinsul bugetului

In ceea ce priveste cuprinsul bugetului public national, pentru a-l putea identifica si delimita in mod corect, trebuie sa se faca diferentierea necesara intre statele de tip federal si statele de tip unitar.

Statele de tip federal sunt acele constituite sau formate dintr-o federatie, in cadrul careia se regasesc componentele federatiei (care pot purta denumiri diferite: state, provinciile, cantoanele, landurile, etc.); la randul ei, fiecare componenta a federatiei este impartita in unitati administrativ-teritoriale. Federatia dispune de organe supreme legislative si executive, cu competente pe plan intern stabilite prin constitutie, precum si in relatiile internationale. Componentele federatiei nu sunt, de regula, subiecte de drept international, ci au - sub acest aspect - un statut echivalent cu acela al unitatilor administrativ teritoriale, in sensul ca se bucura de o anumita autonomie, ele avand organe legislative si bugete proprii. La randul lor, statele, provinciile, cantoanele, landurile, etc. sunt impartite in unitati administrativ-teritoriale, conduse de organe locale (ca in cazul statelor de tip unitar) si isi alcatuiesc bugete locale proprii.

Prin urmare, in statele federale structura bugetara este astfel alcatuita incat in bugetul public general se cuprind trei categorii de bugete: bugetul federal (sau al federatiei), bugetele componentelor federatiei (bugetele statelor, provinciilor, cantoanelor, etc.) si bugetele locale ale unitatilor administrativ-teritoriale.

Statele de tip unitar se caracterizeaza printr-o legislatie unica, organe centrale unice ale puterii si administratiei de stat, teritoriu impartit in unitati administrativ-teritoriale conduse de organe locale autonome, care au personalitate juridica si dispun de bugete locale proprii. Prin urmare, in aceste state, structura bugetata este asezata numai pe doua paliere, in sensul ca in bugetul public national se regasesc: bugetul central (bugetul statului, care poate avea o serie de bugete anexe) si bugetele locale (ale unitatilor administrativ-teritoriale).

Bugetul public national al Romaniei este specific unui stat de tip unitar si - in conformitate cu reglementarile legale in vigoare - cuprinde:

- bugetul statului;

- bugetul asigurarilor sociale de stat, ca buget anexa al bugetului statului, dar care se realizeaza/infaptuieste distinct de acesta, in bugetul public national.

- bugetele locale ale unitatilor administrativ-teritoriale, care au personalitate juridica. Conform impartirii administrativ-teritoriale, in tara noastra fiecare comuna, oras, municipiu (sector al capitalei) si judet (respectiv municipiul Bucuresti) intocmeste un buget propriu, in conditii de autonomie.

Potrivit dispozitiilor Legii finantelor publice, in cadrul bugetului de stat sunt prevazute distinct: bugetele celor doua camere ale Parlamentului (Senatul si Camera Deputatilor), bugetul Presedentiei Romaniei, bugetul Guvernului, precum si bugetele altor institutii publice care nu au organe ierarhic superioare.

De asemenea, in anumite cazuri - precis reglementate si autorizate de lege - se pot constitui, in afara bugetului de stat, fonduri speciale ale caror bugete se aproba de catre Parlament ca anexa la bugetul de stat si care se numesc bugete anexe.

Pe baza celor de mai sus, se poate constata ca, de regula, in fiecare stat, bugetul nu se prezinta sub forma unui document unic, ci sub forma unui ansamblu coerent de bugete, care alcatuiesc bugetul public national.

Asadar, in mod obisnuit, de la caz la caz, in bugetul public national se pot cuprinde urmatoarele categorii de bugete:

- bugetul ordinar sau general al statului, care cuprinde veniturile si cheltuielile publice la nivel central;

- bugetele unitatilor administrativ-teritoriale (ale statelor, provinciilor, cantoanelor, landurilor, districtelor, judetelor, arondismentelor etc.) organizate sub forma bugetelor componente ale federatiei si a bugetelor locale;

- bugetele anexe, ca bugete distincte de bugetul general al statului, intocmite de unele institutii sau intreprinderi publice care beneficiaza de o anumita autonomie functionala financiara; ele sunt anexe la bugetul general al statului, fiind aprobate de Parlament odata cu acestea;

- bugetele autonome, care se intocmesc de unele entitati publice cu larga autonomie financiara si care se elaboreaza, respectiv executa fara a fi necesara aprobarea parlamentului;

- bugetele extraordinare, care sunt intocmite in momentele de dificultate financiara, provocate de cresterea anumitor cheltuieli ce urmeaza a fi acoperite din venituri extraordinare, cum ar fi imprumuturile de stat sau emisiunile monetare.