CREDITUL SI DOBANDA

1. CREDITUL

1.1. DEFINIREA SI FUNCTIILE CREDITULUI

1.2. ELEMENTELE RAPORTURILOR DE CREDITARE

1.3. FORMELE CREDITULUI

2. DOBANDA

2.1. CONCEPTUL SI FORMELE DOBANZII

2.2. RATA DOBANZII

2.3. CALCULUL DOBANZII

1. CREDITUL

1.1. DEFINIREA SI FUNCTIILE CREDITULUI

Definirea creditului poate fi realizata prin luarea in considerare si corelarea celor trei abordari :

creditul ca incredere;

creditul ca expresie a relatiilor de redistribuire;

creditul ca forma a relatiilor de schimb, ceea ce poate duce la urmatoarea formulare:

Creditul reprezinta o categorie economica ce exprima relatii de repartitie a unei parti din PIB sau din venitul national, prin care se mobilizeaza si se distribuie disponibilitatile din economie si se creeaza noi mijloace de plata, in scopul satisfacerii unor nevoi de capital si al realizarii unor obiective ale politicii economice.

In esenta, creditul reprezinta schimbul unei valori monetare actuale contra unei valori monetare viitoare.

Continutul si semnificatia acestui concept rezulta si din functiile care sunt atribuite creditului:

a)      o prima grupa de opinii abordeaza functiile creditului in acelasi mod ca si functiile finantelor, respectiv functiile de repartitie si control. Potrivit acestei idei, relatiile de credit fac parte din relatiile financiare in sens larg;

b)       o a doua grupa de opinii considera trei functii caracteristice ale creditului (cele doua precedente) plus functia de emisiune;

c)       a treia grupa analizeaza functiile creditului ca: functie de mobilizare si functie de redistribuire;

d)       a patra grupa de opinii apreciaza creditul prin aceea ca este insotit permanent de dobanda, atribuindu-i-se functia de purtator de dobanda.

1.2. ELEMENTELE RAPORTURILOR DE CREDITARE

Pentru evidentierea caracteristicilor creditului, este necesara prezentarea elementelor

incluse in raporturile de creditare:

a)      participantii la rapotul de credit;

b)      promisiunea de rambursare;

c)      garantarea creditului;

d)      scadenta;

e)      dobanda (pretul creditului).

a)      Partcipantii la raportul de credit, creditorul si debitorul, sunt denumiti in literatura de specialitate cu termenul " subiecte ale raportului de credit".

Analiza participantilor la raportul de credite evidentiaza marea diversitate a acestora si dimensiunile ample ale creditarii. Daca se procedeaza la gruparea in trei categorii principale a creditorilor si debitorilor, se disting: populatia, statul, agentii economici.

Agentii economici detin o importanta pozitie in randul creditorilor, in cazul in care obtin rezultate financiare pozitive, pentru care cauta cele mai eficiente modalitati de plasare pe piata monetara sau de capital. Disponibilitatile monetare degajate de intreprinderi se constituie in resurse de creditare a activitatilor unitatilor deficitare, fie in mod direct, fie prin intermediul bancilor si al altor institutii financiare.

Populatia participa la procesul de creditare in dubla calitate, de creditor si debitor, remarcandu-se prin rolul important in asigurarea resurselor de creditare.

Participarea statului in calitate de creditor nu poate fi analizata decat in situatia inregistrarii de excedente bugetare si a disponibilizarii in economie a unor importante sume, dirijate catre sistemul asigurarilor si protectiei sociale ori catre alte destinatii.

In schimb, calitatea de debitor a statului este bine definita in toate economiile contemporane, ca urmare a inregistrarii de deficite bugetare. Nivelul datoriei publice, rezultat al indatorarii interne si externe a statelor depaseste in unele cazuri nivelul PIB.

b)      Promisiunea de rambursare reperzinta angajamentul debitorului de a rambursa, la scadenta, valoarea capitalului imprumutat, plus dobanda, ca pret al creditului.

Datorita unei conjuncturi nefavorabile, interne sau externe, debitorul se poate afla in incapacitate de plata, sau poate intarzia plata sumelor ajunse la scadenta. Din acest motiv, este necesar, ca la nivelul creditorului sa se adopte masurile necesare pentru prevenirea si eliminarea rscului de nermabursare, printr-o analiza temeinica a solicitantului de credite, din mai multe puncte de vedere: pozitia pe piata interna si in cadrul ramurii, situatia financiara, gradul de indatorare, forma juridica si raportul cu ceilalti participanti pe piata.

Strans legata, si decurgand din promisiune de rambursare apare garantarea creditului.

c)      Garantarea creditelor constituie o caracteristica legata de ramburasbilitatea acestora. In functie de natura elementelor care constituie obiectul garantiei, se poate face distinctie intre garantia reala si garantia personala.

Garantia reala are la baza garantarea sau "gajarea" creditului cu valori materiale, prin a caror valorificare se pot obtine sumele necesare achitarii creditului.

O forma distincta de garantare reala o constituie ipoteca, actul prin care debitorul acorda creditorului dreptul asupra unui imobil, fara deposedare.

Garantia personala reperzinta angajamentul luat de o terta persoana de a plati suma ajunsa la scadenta, in cazul incapacitatii de plata a debitorului.

d)      Scadenta sau termenul de rambursare stabilit in contract este diferit in functie de particularitatile sectorului de activitate si de nivelul eficientei activitatii beneficiarilor de credite.

Astfel, exista o diversitate a termenelor scadente, de la 24 ore ( in cazul pietei interbancare) pana la durate medii si lungi (20 sau 30 ani) in cazul imprumuturilor obligatare.

e)      Dobanda reprezinta o caracteristica a creditului si constituie, dupa cum se desprinde din literatura de specialitate, pretul capitalului utilizat, sau "chiria", pe care o plateste debitorul pentru dreptul care i se acorda, cel de a folosi capitalul imprumutat. In general, nivelul dobanzii se coreleaza cu rata profitului obtinuta de intreprinzator. Cuantificarea dobanzii se realizeaza prin utilizarea ratei dobanzii, care se constituie intr-un instrument de influentare a cererii si ofertei de credite.

In functie de inflatie, se utilizeaza in raporturile de credit, doua tipuri de dobanda: fixa si variabila.

Dobanda fixa este stabilita in contractul de credit si este valabila pe intreaga durata a creditului.

Dobanda sensibila (variabila) se modifica periodic in functie de presiunile inflationiste si de evolutia nivelului dobanzii pe piata.

1.3. FORMELE CREDITULUI

Diversitatea formelor sub care se manifesta creditul in economie a impus utilizarea mai multor criterii semnificative de clasificare.

Cea mai importanta clasificare, in functie de natura economica si participantii la relatia de creditare, distinge formele creditului:

A. Creditul comercial reprezinta creditul pe care si-l acorda agentii economici la vanzarea marfii sub forma amanarii platilor.

Creditul comercial se manifesta sub doua forme: - creditul cumparator

creditul vanzator.

Creditul cumparator:

se manifesta sub forma platilor in avans;

aceste credite apar ca o prefinantare de catre beneficiari a produselor pe care intentioneaza sa le achizitioneze;

sunt frecvente in ramuri precum agricultura si constructiile de locuinte.

Creditul vanzator:

are ca obiect vanzarea marfurilor cu plata amanata.

In prezent, in tarile dezvoltate creditele comerciale reprezinta intre 10% si 30% din datoriile intreprinderilor si reprezinta un instrument de promovare si de reducere a cheltuielilor cu plata dobanzilor. Pe baza creditelor comerciale primite se pot reduce solicitarile de credite bancare sau se poate amplifica cifra de afaceri.

Creditul comercial antreneaza emisiunea de titluri specifice acestui credit (cambii, bilete la ordin) ca titluri de creanta, care prezinta avantajul scontarii la banci. In acest mod, creditul comercial devine credit bancar, iar prin cedarea portofoliului de fecte comerciale de catre o banca comerciala, bancii centrale prin rescontare, se antreneaza un mecanism de emisiune de moneda centrala.

B. Creditul bancar

Participantii la creditul bancar sunt reperzentati la modul general, de un agent nebancar (producatorul sau agentul economic), pe de o parte, si banca, pe de alta.

Creditul bancar prezinta avantajul unei mai mari flexibilitati comparativ cu cel comercial, intrucat sumele disponibile pot fi orientate catre diferite forme de activitate economica.

Intre creditul comercial si cel bancar exista o puternica legatura, in sensul ca uneori creditul comercial se poate transforma in credit bancar, sau acesta poate constitui suport al acordarii unui credit comercial.

Activitatea de creditare se poate realiza prin folosirea mai multor metode:

avansuri in cont curent - sunt credite pentru acoperirea unor goluri de casa; nu au destinatie prestabilita si din acest motiv sunt denumite credite de trezorerie; sunt garantate prin starea de bonitate a clientului;

linia de credit simpla - reperzinta nivelul maxim al creditului care se poate acorda unui client, intr-un cadru prestabilit;

linia de credit confirmata - semnifica suma ce poate fi acordata sub forma de credit si care este consemnata intr-un document scris, convenit de banca;

linia de credit revolving - este un mecanism de creditare care presupune ca, pe masura ce au fost rambursate creditele anterioare, se acorda noi credite, fara intocmirea de noi documente;

credite cu destinatie speciala - sunt cele pentru constituirea de stocuri sezoniere privind materiile prime agricole, creditele pentru productia de conserve ori pentru stocarea unor materiale de constructii.

C. Creditul de consum

Reprezinta vanzarea cu plata in rate a unor bunuri de consum personal, de folosinta indelungata si de mare valoare (mobila, autoturisme, articole de uz casnic).

Intre creditul de consum si creditul bancar exista stranse legaturi, in sensul unor raporturi de determinare.

Pentru plata in rate, comerciantii recurg la credite bancare.

In conditii de insolvabilitate, cumparatorul este obligat sa restituie bunurile, iar uneori, in functie de clauzele contractuale, nu se mai pot recupera nici ratele achitate.

D. Creditul obligatar

Constituie o forma a creditului contractat de stat prin lansarea titlurilor de imprumut (obligatiuni, bonuri de tezaur) in scopul acoperirii deficitului bugetar.

In economiile moderne, creditul obligatar detine o pondere importanta, care se masoara ca pondere a datoriei publice fata de produsul intern brut.

Imprumuturile obligatare se pot diferentia prin caracteristicile acestora, astfel:

modalitati de lansare;

modalitati de rambursare;

tipuri de obligatiuni.

Din punct de vedere al modalitatilor de lansare se remarca:

● emisiunea de obligatiuni si distribuirea directa de catre organismul emitent;

● emisiunea de obligatiuni si lansarea prin intermediul unui sindicat sau consortiu format din banci comerciale si institutii financiare.

Ca modalitati de rambursare se pot distinge:

● rambursarea prin anuitati constante;

● rambursarea prin amortismente constante (serii egale);

● rambursarea la sfarsitul perioadei;

● rambursarea prin tragere la sorti.

Ca tipologie a obligatiunilor se remarca:

● obligatiuni cu venit fix;

● obligatiuni indexabile;

● obligatiuni cu rata variabila a dobanzii;

● obligatiuni convertibile in actiuni;

● obligatiuni cu cupon reinvestit.

Principala forma de existenta a creditului obligatar o reprezinta creditul public. Rambursarea acestui credit se face din fonduri speciale de amortisment al datoriei publice, din surse bugetare curente sau din excedente bugetare.

E. Creditul ipotecar

Reprezinta un credit garantat cu propietati imobiliare sub forma cladirilor (in special in mediul urban) sau de natura terenurilor (in mediul rural).

Cunoaste mai multe forme si are o amploare deosebita in tarile dezvoltate:

credit ipotecar cu dobanda variabila;

credit ipotecar cu rambursare progresiva (cu reduceri ale anuitatilor, mai mari la inceputul perioadei de rambursare);

credit ipotecar inversat, purtator de anuitati (caz in care imprumutul aduce propietarului un venit regulat), prin care se valorifica atat capitalul investit si se beneficiaza de dreptul de propietate si de uzufruct.

Importanta creditului ipotecar provine din aceea ca permite mobilizarea capitalurilor disponibile pe termen lung.

Prin intermediul titlurilor de ipoteca sunt finantate aproximativ 60% din locuintele familiilor (de pana la 4 persoane). Exista si titluri de ipoteca prin care sunt finantate constructiile de apartamente si imobile destinate afacerilor.

In calitate de participanti, pe acaesta piata apar societatile de asigurari, bancile comerciale, bancile mutuale, ceea ce dovedeste un interes sporit al investitiilor, ca urmare a importantei pe care o acorda autoritatile acestui tip de credite.

Dupa calitatea debitorului se face distinctie intre creditele acordate persoanelor fizice (particulare) si cele acordate persoanelor juridice.

Persoanelor fizice (particulare) li se acorda urmatoarele forme de credit:

credite de trezorerie , intalnite in cazul in care bancile dau posibilitatea efectuarii unui volum de plati din contul curent care depasesc nivelul disponibilitatilor existente;

- credite pentru constructii de locuinte, pe termen lung, cu garantii ipotecare;

- credite pentru consum destinate procurarii unor bunuri care se platesc in rate;

- credite pentru studii, se acorda pentru intretinerea studentilor si acopera, ca nivel taxele anuale platite de acestia

- liniile de credit pentru cartile de credit, utilizarea cartilor de credit ca instrumente de plata a impus ca bancile, in functie de bonitatea fiecarui client, sa stabileasca un plafon debitor pana la care sa fie onorate platile facute prin cartile de credit, chiar daca nu exista disponibil in cont.

Creditele acordate persoanelor juridice (agentilor economici) pot aparea sub urmatoarele forme:

- credite de exploatare destinate acoperirii cheltuielilor ce tin de activitatea curenta de productie si de circulatia marfurilor;

- credite de echipament (de investitii) se acorda pe termen mijlociu si lung, fiind destinate constructiilor de locuinte si obiective industriale;

- credite speciale, care se utilizeaza pentru finantarea subscrierii de titluri de credit si pentru finantarea agentilor de bursa;

- credite de mobilizare, obtinute de agentii economici in urma scontarii cambiilor.

Din punct de vedere al calitatii debitorului si creditorului, se face distinctia intre:

- creditul privat, in care participantii la raportul de credit sunt subiect de drept privat;

- creditul public, in cadrul caruia debitorul reprezentat de stat, care se imprumuta pe piata interna, pentru acoperirea deficitului bugetar. In acest caz, populatia in ansamblul sau si agentii economici apar in calitate de creditori.

Dupa natura garantiilor se intalnesc urmatoarele forme de credite:

- credite reale;

- credite personale.

Creditele reale sunt cele pentru care garantia se prezinta sub forma de:

- garantie imobiliara, concretizata intr-un contract de ipoteca asupra terenului sau cladirilor; valoarea unei asemenea garantii este superioara marimii creditului; in cazul in care creditul nu se ramburseaza, creditorul intra in posesia garantiei pe care o valorifica, recuperandu-si suma imprumutata;

- garantie mobiliara, care consta in valori mobiliare, de natura titlurilor de credit, sau in alte valori materiale (metale pretioase, bunuri); in cazul nerambursarii imprumutului, debitorul este deposedat de garantie.

Creditele personale au la baza garantii morale, care se pot prezenta astfel:

- credite in alb, acordate unei persoane fizice fara nici o formalitate;

- credite personale cu gaj individual, caz in care o terta persoana garanteaza rambursarea cu propria-i raspundere morala;

- credite personael cu gaj colectiv, intalnite atunci cand mai multe persoane garanteaza rambursarea, cu raspunderea morala.

Dupa intinderea drepturilor creditorului se disting trei forme ale creditului:

- credite denuntabile, care se manifesta atunci cand creditorul isi rezerva dreptul ca oricand, inainte de scadenta, sa ceara rambursarea acestui credit, cu sau fara avizarea debitorului;

- credite nedenuntabile, cand creditorul are dreptul de a cere rambursarea numai la o scadenta dinainte stabilita;

- credite legate, caz in care creditorul conditioneaza acordarea creditului de folosirea sa in anumite scopuri convenite cu debitorul.

Dupa modul de rambursare, se face distinctia intre:

- credite neamortizabile, pentru care rambursarea se face integral la scadenta;

- credite amortizabile, caz in care rambursarea se face in transe egale sau neegale, formate din rate de rambursat si dobanzi.

Dupa termenul de rambursare, se remarca:

- credite pe termen scurt, pe perioade care nu depasesc 12 luni. Aceasta reprezinta forma curenta a creditului la banca, intrucat corespunde exigentei de lichiditate impuse bancilor;

- credite pe termen mediu, a caror durata de rambursare este de la 1 an la 5 ani, se acorda pentru activitatea de export-import ori pentru activitatea de investitii;

- credite pe termen lung, a caror durata de rambursare depaseste 5 ani, se intalneste in cazul creditelor pentru constructii de locuinte si a creditelor obligatare.

2. DOBANDA

2.1. CONCEPTUL SI FORMELE DOBANZII

Dobanda poate fi definita ca reprezentand o forma de remunerare a creditului de catre debitor, pentru folosirea capitalului imprumutat. Astfel, dobanda poate fi privita ca "pret" al capitalului imprumutat si poate fi analizata atat ca marime absoluta cat si in marime relativa (sub forma de rata procentuala).

Asupra dobanzii si rolului acesteia s-au formulat, in cadrul economiei de piata, mai multe acceptiuni, astfel:

Conceptul clasic (David Ricardo, Alfred Marshall) abordeaza dobanda ca fiind reglementata de rata profitului ce se poate obtine prin folosirea capitalului sau ca pret care trebuie platit pentru folosirea capitalului, pret stabilit ca echilibru intre cererea globala de capital si stocul de capital oferit pe piata.

Conceptul neoclasic (Irving Fischer) defineste dobanda ca reprezentand pretul bunurilor in momentul actual exprimat in banii de maine.

Conceptul Keynesist defineste dobanda ca o recompensa pentru renuntarea la lichiditati pe o anumita perioada de timp. Potrivit aceleeasi conceptii, rata dobanzii poate fi un instrument de influentare a volumului de investitii si de combatere a recesiunii si somajului.

Forme ale dobanzii

Exista mai multe criterii in functie de care se face analiza tipurilor de dobanzi.

A.    Din punct de vedere al bancii, se distimg:

a)      Dobanda bonificata: reprezinta nivelul dobanzii cu care sunt remunerate disponibilitatile banesti ale celor care si-au constituit depozite bancare. In general, dobanda bonificata este mai scazuta decat dobanda perceputa la credite.

Factorii care influenteaza nivelul acestei dobanzi sunt:

rata inflatiei;

rata de refinantare (taxa oficiala a scontului);

ratele dobanzilor practicate de celalalte banci comerciale.

b) Dobanda perceputa: exprima dobanda incasata de la clientii care beneficiaza de creditele acordate.

Factorii de influenta asupra nivelului acestei dobanzi sunt:

erodarea monetara;

nivelul cheltuielilor cu operatiunile bancare;

gradul de risc;

profitul bancar;

rezerva minima obligatorie.

B.     Din punct de vedere al nivelului la care se practica dobanda, se disting:

a)      taxa oficiala a scontului (tos);

b)      taxa privata a scontului (tps);

c)      dobanda practicata intre intreprinzatori;

d)      dobanda practicata pentru titluri guvernamentale si alte efecte de comert emise de societati comerciale.

Scontarea reprezinta una dintre principalele operatii active ale bancilor comerciale, prin care intreprinzatorul cedeaza bancii portofoliul de efecte comerciale, in schimbul unei sume de bani, reprezentand valoarea nominala a cambiilor, diminuata cu un nivel al dobanzii, numit scont.

Taxa privata a scontului (tps) este dobanda la care bancile comerciale sconteaza cambiile prezentate de intreprinzatori, si la care se acorda credite acestora.

Taxa oficiala a scontului (tos) este acel nivel al dobanzii la care banca centrala sconteaza cambiile prezentate de bancile comerciale si acorda imprumuturi celorlalte banci (dobanda de refinantare).

Dobanda practicata intre intreprinzatori se refera la dobanda practicata la vanzarea marfurilor pe datorie in cadrul creditului comercial.

Alte forme ale dobanzii in functie de nivelul la care se practica se concretizeaza in:

- dobanda la creditul de licitatie, care se determina in cadrul sedintelor de licitatie, saptamanal, ca urmare a cererii si ofertei de capital. Stabilirea nivelului minim de pornire a licitatiei revine bancii centrale. Factorii care influenteaza aceasta dobanda sunt: suma obtinuta sub forma de credit si termenul de rambursare;

- dobanda la creditul lombard este dobanda aferenta creditelor acordate de banca centrala bancilor comerciale sub forma de refinantare. Se stabileste zilnic la nivelul bancii centrale, poate fi modificata fara preaviz si se plateste lunar, in ultima zi a lunii pentru toate creditele aferente lunii respective. Prezinta cel mai ridicat nivel, cu scopul de a descuraja bancile sa apeleze la acest tip de credite.

- dobanda la rezervele minime obligatorie are un nivel foarte scazut comparativ cu rata dobanzii pe piata imbraca atat forma dobanzii bonificate cat si a unei dobanzi penalizatoare pentru neindeplinirea rezervelor minime obligatorii.

C.     Din punct de vedere al relatiei existente intre rata dobanzii si rata inflatiei, se realizeaza distinctia intre dobanda nominala si dobanda reala.

Rata reala a dobanzii, cea care exprima cresterea puterii de cumparare actuale se obtine dupa asujstarea ratei nominale prin inflatie. Corelatia dintre cele doua rate se realizeaza prin expresia cunoscuta sub denumirea "efectul Fischer":

(1 + rr) = 1 + rn

1 + r infl

in care: notatiile au urmatoarea semnificatie:

rr = rata reala

rn = rata nominala a dobanzii

r infl = rata inflatiei.

Referitor la dobanda reala, trebuie subliniat ca nivelul acesteia este influentat de o serie de factori precum: presiunea fiscala in economie, deficitul bugetar, cursul de schimb, balanta comerciala si de plati.

Inregistrarea unei dobanzi reale pozitive este rezultatul practicarii unor dobanzi inalte in termeni nominali, ceea ce semnifica, de asemenea, credite scumpe si investitii nerentabile.

Dobanda real negativa se manifesta atunci cand rata nominala a dobanzii nu acopera rata inflatiei. Astfel de dobanzi ii avantajeaza pe debitori si pot conduce la scaderea increderii populatiei in moneda nationala.

D.    Din punct de vedere al perioadei t pe care se acorda creditul si al capitalizarii dobanzii se poate face distinctia intre dobanda simpla si dobanda compusa.

2.2. RATA DOBANZII

Rata dobanzii reprezinta una dintre cele mai "monitorizate" variabile din economie, intrucat modificarile nivelului acesteia afecteaza direct activitatea zilnica si au importante consecinte asupra cresterii economice.

Valoarea prezenta, produsul la maturitate, rata reala si rata nominala a dobanzii

Instrumentele pietei financiare, la modul general, si instrumentele de credit, in special, sunt analizate si evaluate prin "produsul la maturitate", concept care reflecta cea mai buna masura a ratei dobanzii.

Conceptul "Valoare prezenta"

In sens obisnuit, notiunea de valoare prezenta arata ca o unitate monetara incasata peste un an are o valoare mai scazuta decat o unitate monetara prezenta. In cazul imprumuturilor, cea mai usoara modalitate de a determina rata dobanzii este divizarea dobanzii la valoarea imprumutului. Astfel, costul imprumutului este rata dobanzii simpla.

Valoarea prezenta a unei = Valoarea primita la sfarsitul perioadei n

unitati monetare n

(1 + rd)

ceea ce arata ca promisiunea de incasare a unei unitati monetare peste n ani, nu reprezinta o unitate monetara incasata, datorita posibilitatilor de a castiga in plus din dobanzile aferente.

Conceptul de valoare prezenta are o deosebita utilitate intrucat permite determinarea valorii prezente a tuturor celorlalte instrumente ale pietei financiare.

Determinarea ratei dobanzii nu este usoara, motiv pentru care au fost construite tabele care ofera informatii cu privire la produsul la maturitate al diferitelor tipuri de obligatiuni.

In situatia obligatiunilor cu discont, pentru care pretul curent este mai scazut decat valoarea nominala, ecuatia de determinare a produsului la maturitate este:

rd = Vn - Pc   x 100

Pc

in care:

Vn = valoarea nominala a obligatiunii cu discont

Pc = produsul curent al obligatiunii cu discont

Astfel, produsul la maturitate este egal cu modificarea de pret, in decursul perioadei de 1 an, raportata la pretul initial.

Din corelarea marimilor rezulta urmatoarele interdependente:

a)      daca pretul obligatiunii este egal cu valoarea nominala, atunci produsul la maturitate este egal cu rata cuponului de dobanda;

b)      pretul obligatiunii si produsul la maturitate sunt corelate negativ (daca produsul la maturitate creste, atunci pretul obligatiunii scade, si invers);

c)      produsul la maturitate este cu atat mai mare comparativ cu rata cuponului fix de dobanda, cu cat pretul obligatiunii este mai indepartat de valoarea nominala.

Intre rata dobanzii si rata rentabilitatii este necesara realizarea distinctiei, intrucat aceasta din urma da dimensiunea castigului de capital obtinut de catre un investitor.

Pentru orice tip de instrumente ale pietei financiare rata rentabilitatii este definita in functie de platile catre detinator la care se adauga modificarile de valoare de-a lungul perioadei, analizate.

La modul general, expresia rentabilitatii este data de relatia:

rr = C + Pt+1 - Pt x 100

Pt

In care:

rr = rata rentabilitatii pentru detinerea unui titlu in perioada de t la t+1

Pt = pretul la momentul t

Pt+1 = pretul la momentul t+1

C = cuponul de dobanda

Intrucat ecuatia se poate descompune in doua componente, respectiv C si

Pt

Pt+1 - Pt rezulta ca este posibil a se determina:

Pt

rata produsului curent privita ca rata a dobanzii (rd):

rd = C x 100

Pt

rata castigului de capital (g):

g = Pt+1 - Pt x 100

Pt

In acest mod, ecuatia ratei de rentabilitate se poate scrie:

rr = rd + g

Distinctia dintre rata reala si rata nominala a dobanzii este necesara intrucat reflecta corect costul imprumutului, atunci cand se ia in considerare rata inflatiei.

Astfel, rata reala a dobanzii este definita prin ecuatia Fischer, dupa numele lui Irving Fischer, unul dintre cai mai mari economisti monetaristi ai secolului al XX-lea. Potrivit acestei ecuatii, rata nominala a dobanzii (rn) este egala cu rata reala a dobanzii (rr) plus rata anticipata a inflatiei (rinf)

rn = rr + rinf

in care:

rn = rata nominala a dobanzii

rr = rata reala a dobanzii

rinf = rata inflatiei asteptate.

Distinctia dintre rata reala si rata nominala a dobanzii este importanta, intrucat rata reala, care reflecta costul real al imprumuturilor, este cel mai bun indicator de exprimare a eficientei operatiunilor de imprumut. De asemenea, reprezinta, pentru cetateni, cea mai buna masura a modificarilor produse pe piata creditului. Totodata, estimarea ratei dobanzii in termeni reali permite investitorului sa aprecieze daca a realizat o operatiune profitabilaa sau nu, si sa o compare cu celalalte oportunitati oferite de piata.

2.3. CALCULUL DOBANZII

Determinarea dobanzii prezinta deosebita importanta in activitatea practica de creditare. In cele ce urmeaza sunt prezentate metodele frecvent intalnite in calcularea dobanzii.

a)      pentru creditele bancare acordate si depozitele constituite;

b)      pentru scontarea si rescontarea efectelor de comert;

a)      Pentru creditele bancare acordate si depozitele constituite se calculeaza dobanda simpla sau dobanda compusa.

a1) dobanda simpla se calculeaza in cazul in care perioada analizata este mai mica de un an, iar dobanda nu este capitalizata

Relatie de calcul:

D = Cn x nz x rd

360 x 100

unde

D  = dobanda (in suma absoluta);

C  = capitalul imprumutat sau valoarea depozitului;

nz = numarul de zile pentru care se realizeaza creditarea;

rd = rata nominala a dobanzii, exprimata procentual.

a2) dobanda compusa se practica atunci cand perioada de creditare sau de depunere este mai mare de un an, iar dobanda este reinvestita la fiecare scadenta.

Daca perioada respectiva este exprimata in ani intregi, atunci dobanda se calculeaza astfel:

n

D = Cf - Ci = Ci (1 + rd) - Ci

in care:

Cf  = capital fructificat;

(1 + rd) n  = coeficient de fructificare;

Ci  = capital initial.

b) Pentru scontarea si rescontarea efectelor de comert

Dobanda, care poarta denumirea de scont se calculeaza dupa urmatoarea relatie:

S =  V x nz x rs

(12) 360 x 100

in care:

S = scontul;

V = valoarea nominala a titlului de credit;

nz = numarul de zile pana la scadenta

rs = procentul ratei dobanzii sau taxa scontului.