CATEGORII DOCUMENTE |
Statistica |
Cerinte prudentiale privind prevenirea riscurilor bancare
Reglementarile prudentiale reprezinta o masura necesara si utila pentru a preveni inclinatia managerilor catre profituri mari si rapide, care adesea implica renuntarea la cele mai elementare masuri preventive.
Reglementarile prudentiale au ca sfera de aplicabilitate spatiul national, facand referiri directe catre legile si normele statutare de fiecare tara.
Cresterea continua a riscurilor bancare in epoca contemporana, concomitent cu intensificarea relatiilor de colaborare, a dus la internationalizarea reglementarilor, in sensul elaborarii unor norme nationale potrivit principiilor acceptate de mai multe tari, de genul grupurilor internationale de studii organizate de Banca Reglementarilor Internationale de la Basel sau aplicarea normelor comunitare, elaborate sub forma directivelor europene, in sistemul Uniunii Economice Europene.
Legea bancara romana4 stabileste prin reglementari cerintele prudentiale, ca norme minime de reducere a expunerii la risc, de constituirea unor surse de acoperire a pierderilor rezultate din realizarea riscurilor, sau masuri de limitare a afectelor negative ale infaptuirii riscurilor. Normele bancare impun bancilor un anume comportament obligatoriu comensurat adesea prin anumiti parametrii precisi. Unul dintre cei mai importanti pasi in procesul de implementare a acquis-ului comunitar aferent sectorului bancar l-a reprezentat modificarea Legii nr. 58/1998 - Legea bancara. La sfarsitul anului 2003 s-a emis Legea nr. 485/2003 pentru modificarea si completarea Legii bancare nr. 58/19985: Cerinte cu privire la nivelul minim de solvabilitate.
Studii desfasurate sub egida Comitetului de la Basel privind reglementarile si practicile de supraveghere bancara au condus la elaborarea unei reglementari cunoscute sub
Legea nr. 58 din 5 martie 1998 republicata, Legea activitatii bancare
Amendamentele propuse asigura armonizarea legislatiei bancare nationale cu prevederile Directivei 2000/12/CE, ale Directivei 2000/28/CE si ale Directivei 2000/46/CE. De asemenea, au fost preluate si prevederile Directivei 2001/24/CE referitoare la situatiile de lichidare a bancii dispuse de banca centrala sau lichidare a bancii la initiativa actionarilor
numele de Norma Cooke in 1988, care a fost acceptata si legiferata in SUA, Marea Britanie, Japonia si apoi majoritatea tarilor lumii.
In lumina acestor norme, nivelul minim de solvabilitate este determinat ca un raport intre nivelul fondurilor proprii si totalul activelor si elementelor in afara bilantului, ponderate in functie de gradul lor de risc.
Dimensiunile raportului minim sunt de 8/100.
In ceea ce priveste modul de ponderare, acesta se face in mod diferentiat:
Ø pentru active, in proportie de 20%, 50%, si 1005.
Ø Pentru active in regim international - unde creantele asupra statelor OCDE sunt considerate lipsite de risc, iar colectivitatile locale ale acelorasi tari au un risc scazut de 20%.
Ø Pentru elementele din afara bilantului (20%, 50%, 100%)
Normele minime de solvabilitate au locul si rolul lor specific, care presupun limitari prin nuantari.
Examinarea superficiala a unor cazuri din epoca de inceput a tranzactiei in Romania releva ca exemple semnificative cazurile bancilor Dacia Felix si Credit Bank care de fapt s-au autodesfiintat ca banci, in primul rand prin faptul ca au distribuit unor cativa mari debitori cea mai mare parte a resurselor pe care le-au avut la dispozitie in mare parte provenind din depunerile populatiei sau de la Banca Nationala, CEC si alte banci.
Acesti mari debitori au dat utilizari nefundamentate economic si de rea credinta, ceea ce a condus la imobilizari pe termen lung (sau fara speranta de restituire) si au blocat rambursarea.
In Romania, acum se reglementeaza expunerea maxima fata de un singur debitor de 20% din fondurile proprii ale bancii.
In al doilea rand, se normeaza expunerea maxima agregata care nu poate depasi de opt ori fondurile proprii ale bancii. Expunerea maxima agregata vizeaza debitori de talie mare. Se considera debitori de talie mare clientul bancii care are angajamente totale fata de banca ce atinge sau depaseste 10% din fondurile proprii ale bancii.
Cerinte prudentiale privind nivelul minim de lichiditate
Normele bancare prevad obligatia bancilor de a-si asigura un nivel minim de lichiditate, determinat in functie de scadentele creantelor si angajamentelor bancii.
Normele generale de asigurare a lichiditatii sunt menite, in principiu, sa asigure acoperire, respectiv sa se mentina in permanenta inegalitatea:
ACTIVE LICHIDE >
PASIVE EXIGIBILE
Acest mod de calcul este utilizabil pentru orizontul de timp imediat: activitatea pe termene foarte scurte, pana la o luna. Evident, in functie de natura angajamentelor bancare calculate trebuie sa fie diversificate pe segmente de durata specifice: 2 luni, 3 luni, sau chiar perioade mai extinse.
Tratarea diferentiala a creditelor si construirea corespunzatoare a ajustarilor6, cerinta prudentiala
In functie de performantele financiare ale beneficiarilor, creditele sunt grupate in 5 categorii distincte, notate de la A la E, care prezinta in scara in ordinea descrescatoare situatia generala a clientului, in calitate de utilizator de credite.
Astfel, in categoria A se cuprind unitatile cu rezultate financiare foarte bune si care permit rambursarea regulata a creditelor, iar perspectivele se prefigureaza a se situa la acelasi nivel.
Categoria E are drept caracteristici: performantele financiare arata pierderi si existenta unor perspective clare, privind faptul ca nu pot fi platite nici ratele nici dobanzile.
In ceea ce priveste serviciul datoriei, acesta are o apreciere pe 3 trepte:
Ø Bun (plata la cadenta sau intarzieri pana la 7 zile);
Ø Slab (cu intarzieri pana la 30 de zile);
Ø Necorespunztaor (cu intarzieri de peste 30 de zile);
Prin combinarea celor 2 clasificari apare o a treia, tot in 5 trepte ca si prima: standard,
6OMFP 1752 din 2005 Noile Reglementari Contabile Conform cu DirectiveleEuropene.
-Provizioanele se transforma in ajustari-
in observatie, sub standard, indoielnic, pierdere. Norme diferentiale ale ajustarilor specifice:
Ø Credit standard: 0%
Ø Credit in observatie 5%
Ø Credit sub standard 20%
Ø Credit indoielnic 50%
Ø Credit pierdere 100%
Pozitia valutara este o notiune specifica ce exprima gradul de angajare a unei entitati, in cazul nostru al unei banci, in riscul valutar reprezentand o dimensiune a expunerii la risc. Expunerea la risc se masoara prin pozitia valutara, caracterizata diferit dupa natura obligatiei: lunga - daca activele precumpanesc pasivele si se exprima prin soldul activ; scurta - daca pasivele depasesc activele si se inregistraza sold pasiv.
In Romania in conditii de risc sporit, in plin proces inflationist cu evolutii inegale si cu pusee bruste, expunerea la risc este limitata la 10% .
In alte tari unde evolutiile inflationiste sunt neglijabile iar amploarea afacerilor cu strainatatea are alte dimensiuni, exista o reglementare mai permisibila. Astfel in Franta, pozitia valutara se limiteaza:
Ø Pe ansamblu la 40% din fondurile proprii nete;
Ø Pe fiecare valuta, 15% din fondurile proprii nete; includerea acestei ultimei prevederi include un caracter limitat suplimentar care actioneaza restrictiv asupra ansamblului.
In primul rand se interzice bancii angajarea de tranzactii cu bunuri mobile si imobile. Se excepteaza de la aceasta regula, bunurile necesare activitatii bancii, precum si bunurile mobile si imobile dobandite ca urmare a executarii silite a creantelor care, de regula, trebuie sa fie vandute in maximum un an.
Aceste interziceri urmaresc evitarea angajarii resurselor bancii in alte activitati straine obiectului de activitate specific, care pe de o parte prezinta risc, iar pe de alta parte poate orienta resursele bancii in actiuni in afara obiectivelor specifice, fapt care ar fi daunatoare echilibrului bancii si in ultima instanta actionarilor si furnizarilor de resurse.
Se interzic activitati cum sunt:
Ø Acordarea de imprumuturi sau furnizarea de servicii conditionate de cumpararea /vanzarea de actiuni ale bancii;
Ø Acordarea de credite garantate cu actiunile emise de banca.
Prin lege se limiteaza, pe de o parte, gradul general de extindere a plasamentelor bancare in valori mobiliare. Potrivit legii, valoarea totala a investitiilor unei banci in valori mobiliare efectuate in nume si pe cont propriu, nu poate depasi nivelul de 100% din fondurile sale proprii.
Se excepteaza depasirile care provin din detinerea de titluri de stat
PLASAMENTE PE CONT PROPRIU IN VALORI MOBILIARE = FONDURI PROPRII
Pe de alta parte se normeaza valoarea totala a investitiilor pe termen lung (in valori mobiliare sau cote de participare) emise de societati comerciale (altele decat bancile), care nu se poate extinde peste 50% din fondurile proprii ale bancii.
In cadrul acestei limitari generale, actioneaza si limitari aferente fiecarei participari care conditioneaza:
Ø Pe de o parte, marimea participarii bancii la fiecare societate, care nu poate reprezenta mai mult de 10% din fondurile proprii ale bancii;
Ø Pe de alta parte, marimea participarii unei banci date la capitalul unei societati comerciale care nu poate fi mai mare de 20% din capitalul societatii comerciale.
Pe plan secund, se limiteaza cota de participare la fiecare societate, exprimata atat la nivelul bancii cat si la nivelul societatii comerciale, astfel ca banca sa nu se implice in participari hotaratoare dimensional prin care sa isi atribuie pretentii de control asupra deciziilor vreunei asemenea societati. Se promoveaza, astfel, spiritul de competitie si totodata se restrang posibilitatile bancilor de a se manifesta pe piata in alte ipostaze decat cea legata de profil sau strict profesional.
Cerinte prudentiale privind extinderea retelei de sucursale si alte sedii secundare ale bancii
Asa cum experientele au aratat, devin posibile abuzurile decurgand din strategiile agresive ale unor manageri care croiesc planuri mari de extindere, necorelate cu potentialul economico-financiar si organizational al bancilor, care ar putea avea efecte negative:
Ø Asupra deponentilor atrasi de promisiuni sau perspective care nu au premise de infaptuire;
Ø Asupra solicitantilor de credite si alte servicii pe care banca nu le poate asigura;
Ø Asupra mediului bancar in care se incita elemente de concurenta neloiala.
Potrivit legii bancare, autorizarea priveste fiecare sediu in parte, apreciind masura in care fiecare sucursala poate asigura realizarea obiectivelor propuse in conditii compatibile cu buna functionare a sistemului bancar si cu regulile unei practici bancare prudente. Profitul net realizat de sucursala in exercitiile financiare precedente sau la incheierea celuilalt in curs, pe baza aprobarii bancii straine de care apartin7.
Prin Norma BNR nr. 4/21.07.1998 s-a avut in vedere reglementarea expresa a prevederii de principiu a art. 40 alin. 2 din Legea bancara, conform careia "capitalul social minim este stabilit de BNR"8.
In ansamblu, reglementarea retelei prin autorizare speciala pe fiecare sediu are un important rol de protectie care, pe de o parte, fereste fiecare banca de tendintele de dezvoltare abuziva si agresiune improprii unei dezvoltari normale, si pe de alta parte protejeaza climatul bancar de parteneri necompetitivi si care se angajeaza in afaceri intens riscante.
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 1761
Importanta:
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved