Cheltuieli publice - Caracterizare generala

Cheltuieli publice - Caracterizare generala

Existenta unor nevoi sociale precum invatamantul, cultura, sanatatea, protectia sociala s.a. reclama interventia autoritatilor publice centrale si locale pentru satisfacerea acestora prin intermediul anumitor institutii publice. Cheltuielile publice pentru actiuni social-culturale vizeaza satisfacerea nevoilor sociale mentionate si ele iau forma unor servicii publice oferite in mod gratuit sau cu plata redusa (in domeniile invatamantului, sanatatii, culturii) sau forma unor transferuri banesti (alocatii bugetare, pensii, ajutoare, si alte indemnizatii) legate in special de protectia sociala.

Aceste cheltuieli publice au inceput sa aiba un rol din ce in ce mai important in special dupa cel de-al doilea razboi mondial, cand, in America si Europa, a aparut o noua doctrina politica care viza interventia statului in directia satisfacerii nevoilor fundamentale ale cetatenilor, cunoscuta sub denumirea de "statul bunastarii" (welfare state).

"Statul bunastarii este reprezentat de modul de organizare a unei societati care garanteaza membrilor un maxim de protectie sociala si securitate economica cu ajutorul unei redistribuiri a impozitelor si contributiilor sociale"[1]. In cadrul statului bunastarii autoritatea publica actioneaza in trei directii principale:

a)      garantarea unui venit minim pentru toti membrii societatii;

b)      diminuarea ariei de nesiguranta a indivizilor si familiilor in fata unor situatii dificile precum boala, batranetea, accidentele de munca, somajul;

c)      asigurarea pentru toti membrii societatii a unor standarde mai bune de viata.

Ca urmare a aplicarii in practica a acestei doctrine cheltuielile publice pentru actiuni social-culturale au crescut de la un nivel de aproximativ 5-6% din bogatia produsa de o tara intr-un an de zile, cat reprezenta pana la cel de-al doilea razboi mondial pana la un nivel situat intre 20 si 40 % din PIB la sfarsitul secolului XX. Aceasta categorie de cheltuieli ajungand sa constituie principala componenta a cheltuielilor publice in tarile dezvoltate, ea avand o pondere de peste 60% in totalul cheltuielilor publice.

In Romania ponderea cheltuielilor pentru actiuni social culturale a crescut dupa 1989, in detrimentul cheltuielilor pentru actiuni economice, ele ajungand sa reprezinte, in anul 2002 , 18,38% din PIB si 56,9% din totalul cheltuielilor publice.

Rolul jucat de cheltuielile pentru actiuni social-culturale s-a manifestat dupa al doilea razboi mondial, atat pe plan social, unde au asigurat educatia si instructia copiilor si tinerilor, ridicarea calificarii profesionale, asistenta medicala si protectia sociala, precum si ridicarea nivelului cultural si de civilizatie a membrilor societatii,  cat si pe plan economic, unde au fost folosite de guverne pentru a influenta cererea de bunuri de consum, urmarindu-se astfel stimularea cresterii economice.

Factorii ce au determinat o crestere rapida a cheltuielilor pentru actiuni social-culturale au fost:

1) dezvoltarea economica inregistrata in tarile respective mai ales in cei "treizeci de ani gloriosi" de dupa cel de-al doilea razboi mondial pana la criza economica din 1973. In conditiile in care economiile inregistrau ritmuri sustinute de crestere iar veniturile fiscale cresteau chiar mai repede decat acestea, a fost un lucru normal ca sa se aloce sume tot mai mari cheltuielilor publice pentru actiuni social-culturale;

factorul demografic influenteaza si el nivelul si structura acestor cheltuieli. Astfel dupa cel de-al doilea razboi mondial, pe fondul cresterii rapide a populatiei au trebuit marite cheltuielile, in special in domeniul invatamantului. Astazi pe fondul fenomenului de imbatranire a populatiei din tarile europene are loc cresterea cheltuielilor pentru sanatate si asistenta sociala;

3) cresterea costului serviciilor sociale si a nivelului ajutoarelor familiale si al alocatiilor a dus de asemenea la majorarea acestor cheltuieli. Cel mai semnificativ este domeniul sanatatii unde datorita progresului stiintific inregistrat in domeniul cunostintelor medicale, al aparaturii utilizate si in cel al medicamentelor, costurile au crescut exponential;

factorul politic, care a contribuit prin promovarea ideilor privind statului bunastarii si redistribuirea veniturilor.

In ceea ce priveste structura acestora, cheltuielile pentru actiuni social-culturale cuprind: invatamantul, sanatatea, cultura, religia, actiunile sportive si de tineret, securitatea sociala (aici intrand asigurarile sociale si asistenta sociala).

In Romania intalnim urmatoarele cheltuieli pentru actiuni social-culturale:

1) Cheltuieli efectuate din bugetul de stat si bugetele locale pentru: invatamant; sanatate; cultura, recreere si religie; asigurari si asistenta sociala. In cadrul fiecarui buget se urmaresc obiective separate, de exemplu, in cazul invatamantului de la bugetele localitatilor se finanteaza invatamantul preuniversitar, de la bugetul consiliilor judetene se finanteaza invatamantul special, iar de la bugetul de stat se finanteaza invatamantul superior;

2) Cheltuielile efectuate de la bugetul asigurarilor sociale pentru pensii, asistenta sociala si ajutoare;

3) Cheltuieli efectuate din fondurile cu destinatie speciala pentru sanatate si somaj.

Pentru o mai buna intelegere a structurii cheltuielilor pentru actiuni social culturale se impune o scurta prezentare notiunilor de asigurari sociale, asistenta sociala, securitate sociala, si protectie sociala.

Asigurarile sociale reprezinta un sistem in cadrul caruia sunt obligati prin lege, sa se asigure toti cei care lucreaza, impotriva unor riscuri precum boala, accidentele de munca, incapacitatea de munca si somajul. Sistemul se finanteaza prin contributii obligatorii, platite de angajati si de angajatori, si de serviciile sale, beneficiaza doar cei care se confrunta cu unul din aceste riscuri.

Asistenta sociala reprezinta cheltuielile pe care le face statul pentru ajutorarea celor aflati in dificultate, fara ca acestea sa fie legate de plata vreunei contributii obligatorii. Aici intra cheltuielile pentru ajutoarele sociale, camine de copii, camine de batrani, s.a.

Asigurarile sociale impreuna cu asistenta sociala formeaza securitatea sociala.

Protectia sociala este o notiune mai cuprinzatoare decat securitatea sociala, ea cuprinzand pe langa aceasta si alte masuri de natura economica si sociala precum: crearea de noi locuri de munca; construirea de locuinte pentru familiile tinere; subventionarea unor produse si servicii destinate populatiei s.a., unele masuri de protectie sociala neintrand in categoria cheltuielilor publice cum este cazul acordarii de facilitati fiscale.

O definitie mai complexa a protectiei sociale arata ca ea cuprinde "ansamblul de actiuni, decizii si masuri intreprinse de societate pentru prevenirea, diminuarea sau inlaturarea consecintelor unor evenimente considerate ca riscuri sociale asupra conditiilor de viata ale populatiei" .

Sursele de finantare ale cheltuielilor pentru actiuni social-culturale sunt:

a) fondurile bugetare provenite atat de la bugetul de stat cat si de la bugetele locale;

b) contributiile platite de persoanele fizice si persoanele juridice pentru asigurarile sociale;

c) fondurile proprii ale intreprinderilor publice si private utilizate pentru finantarea cheltuielilor cu pregatirea profesionala a salariatilor, protectia muncii, s.a.;

d) veniturile realizate de institutii social-culturale din activitati specifice, din servicii catre terti si din exploatarea proprietatilor lor;

e) veniturile populatiei care suporta diferite taxe, cotizatii si costurile unor servicii sau bunuri culturale;

f) fondurile organizatiilor fara scop lucrativ, care participa in colaborare cu statul la finantarea unor actiuni social - culturale;

g) ajutor financiar extern sub forma unor credite rambursabile si a ajutoarelor nerambursabile primite de la organisme internationale (UNESCO, UNICEF, OMS, Banca Mondiala) si organizatii regionale (Uniunea Europeana) precum si a ajutoarelor primite de la diferite state in situatii deosebite.

Cele mai importante surse de finantare sunt fondurile bugetare si contributiile platite de persoanele fizice si juridice. Pentru Romania o importanta deosebita au si ajutoarele financiare externe, in special cele provenind de la U.E.

La sfarsitul secolului XX, odata cu aparitia crizelor economice din anii '70 si reducerea cresterii economice din anii '80, intr-o serie de tari a avut loc o revizuire a cheltuielilor pentru actiuni social-culturale si a finantarii acestora, ca urmare a faptului ca aceste cheltuieli aveau tendinta sa creasca in continuare foarte rapid in timp ce veniturile bugetare stagnau. In plus s-a constatat, ca un nivel ridicat al acestor cheltuieli publice, bazat pe o interventie ampla a statului pentru redistribuirea veniturilor, produce efecte economice negative reducand eficienta economica. Ca urmare multe tari, incepand cu Marea Britanie, in perioada 1979 - 1990, si S.U.A., in anii 1980-1988, au luat masuri de reducere a unor categorii de cheltuieli sociale si au efectuat reforme in mecanismele de finantare a unor domenii precum sanatatea, invatamantul si asigurarile sociale, incerandu-se punerea acestora in acord cu mecanismele pietei. Aceste reforme sunt insa dificil de pus in practica in special datorita opozitiei populatiei, care renunta cu greu la beneficiile unor sisteme generoase de protectie sociala, chiar daca acestea sunt in pericol de faliment.