Comertul intern al Romaniei inainte de anul 1990

Comertul intern al Romaniei inainte de anul 1990

Situatia financiara a Romaniei la 31decembrie1989 reflecta rezultatele activitatii economice desfasurate in conditiile unui centralism birocratic excesiv, in care repartizarea si utilizarea resurselor materiale, de forta de munca, valutare si financiare au fost subordonate realizarii obiectivelor de plan stabilite in mod voluntarist. Aceste rezultate s-au concretizat intr-o eficienta scazuta, in continua deteriorare, a economiei nationale si in dezechilibre financiare acumulate an de an. Unele dintre aceste dezechilibre au fost raportate, pentru prima data, la adevarata lor dimensiune, prin bilanturile contabile ale unitatilor economice pe anul 1989.

In pofida numeroaselor programe de reducere a costurilor totale de productie, indicatorii de caracterizare a eficientei economiei romanesti, atat la nivel macro, cat si microeconomic, au evidentiat in ultimele doua decenii (1970-1989) o inrautatire a carei rezultanta finala s-a repercutat asupra nivelului de trai al populatiei.

Totodata,daca in anii 1975-1980 ponderea Romaniei in comertul mondial era de circa 0,6-0,7, in anii 1988-1989 acesta scazuse la 0,4 %, in anul 1994 la 0,14%, iar in anii 1997-2000 la circa 0,18-0,2%.Cu asemenea ponderi, Romania ocupa in 1988 locul 38 in exportul mondial, iar in 1999 doar locul 60.

Acesti indicatori arata o puternica degradare a pozitiei Romaniei in general in economia mondiala si in special in comertul international.

In anul 1989 s-a inregistrat un excedent al contului curent al balantei de plati de 2.8 miliarde dolari, folosit in intregime pentru lichidarea datoriei externe si cresterea rezervelor internationale ale Romaniei.

Sinteza executiei balantei de plati a Romaniei pe anul 1989 se prezinta astfel:

-miliarde unitati valutare-

Ruperea legaturilor firesti  dintre productie si consum, instituirea unui mecanism economic, in special al celui de salarizare, care favoriza consumurile intermediare in detrimentul productiei finale, interventia brutala in functionarea mecanismului de finantare si creditare au condus la cresterea resurselor imobilizate in stocuri de valori materiale (mijloace circulante materiale):

Reducerea volumului mijloacelor circulante material ela finele anului 1989 se datoreste masurilor adoptate dupa 22 decembrie 1989, cu privire la reflectarea reala in bilanturi a stocurilor pe baza de inventariere, precum si prelungirii perioadei de decontari pana la 15 ianuarie 1990.

La 31 decembrie 1989 mijloacele circulante totale ale unitatilor economice au insumat 867.3 miliarde lei, comparativ cu 1080.4 miliarde lei la 30 septembrie 1988. Reducerea volumului acestora se datoreste restabilirii, dupa 22 decembrie 1989, a functionalitatii mecanismului de creditare a economiei. Astfel, valoarea facturilor in curs de incasare s-a redus de la 344.7 miliarde lei la 30 noiembrie 1989, la 151.9 miliarde lei la finele anului 1989.

Mijloacele circulante totale la 31 decembrie 1989 au fost finantate din urmatoarele resurse: fonduri proprii ale unitatilor economice-34.1%, credite bancare-52.6%, resurse atrase-13.1%. Atrage atentia ponderea scazuta a fondurilor proprii, problema care este necesar sa fie solutionata in viitor pentru trecerea la functionarea unitatilor economice in conditii de piata.

In mod traditional, in Romania, piata interna a fost dependenta intr-o masura insemnata de piata externa.

In anul 1989, comertul contribuia la cresterea produsului material net al Romaniei dupa cum urmeaza: 10.8% intre anii 1981/1985; 2.5% in anul 1996 si ajungand la 4.7% in anul 1987.

Actiunea cererii asupra competitivitatii a fost decisiv marcata inainte de 1989 de planificarea centrala a economiei, cand orice produs aparea pe piata sau pe stoc, in primul rand, din obligatia de plan si nu din necesitatea de a raspunde nevoilor consumatorilor. In prezent, multi dintre manageri se bazeaza pe piata externa si isi construiesc planul de afaceri potrivit cu oportunitatile de acolo.

Inainte de 1989 problema esentiala este necunoasterea pietei interne. Nu exista nici o combinare a strategiilor interne sau externe de piata, nici o trecere, chiar si graduala, catre internationalizarea firmelor. In majoritatea cazurilor, productia pentru export ori reprezinta 70%-80% ori este nesemnificativa. Fortarea exporturilor, mai ales in anii `80, a accentuat aceasta caracteristica.

Lipsa vanzarilor in interiorul tarii se justifica, in principal, prin slaba putere de cumparare a populatiei si a consumatorilor industriali deopotriva. Alte motive care se adauga tin de reducerea productiei (industriale) si nevoia simultana pentru exporturi din partea producatorilor pentru a procura banii necesari importurilor de piese de schimb si alte componente, materii prime. Firmele se confrunta in mod esential cu probleme de adaptare la piata interna. Eforturile de vanzare sunt reduse la minim si nu exista deocamdata indici ca aceasta ar fi un lucru trecator. Dupa cum s-a constatat necesitatea diversificarii canalelor de distributie, in conditiile privatizarii rapide a sistemului comercial, nu a constituit o prioritate a societatilor comerciale.

Concurenta intre consumatori si o anumita siguranta legata de export au dus la disparitia stimulentelor la nivelul productiei pentru cunoasterea pietei. Semnalele pietei nu sunt transferate in strategia de afaceri, iar implicatiile acestui fapt sunt decisive pentru ameliorarea performantelor la export.

Gospodariile au alocat intotdeauna cea mai mare parte, aproximativ 60%-80%, din veniturile lor pentru nevoi elementare, ca alimente si bauturi. Chiar si persoanele incadrate in categoria celor cu venituri mari cheltuiesc in jur de 50% pe asemenea produse. Daca se tine cont si de alte nevoi, de asemenea elementare, precum inzestrarea locuintei, imbracaminte, servicii medicale, chirii pentru locuinte, se observa ca mai ramane un spatiu extrem de mic astfel incat populatia sa joace un rol activ in cautarea unor segmente mai dinamice. Echilibrarea catre trebuinte mai rafinate s-a facut totusi printr-o oferta culturala competitiva. Romanul a pendulat ani de zile intre a-si asigura necesarul pentru traiul zilnic si refugiul in lumea culturii.²

Una dintre cerintele majore ale trecerii la economia de piata este liberalizarea preturilor, respectiv crearea conditiilor ca preturile sa se formeze pe baza mecanismelor pietei de marfuri, a raportului dintre cerere si oferta, in care urmeaza sa actioneze, prin parghii economice si statul.

In ansamblul sau, sistemul actual de preturi ramane insa  marcat de caracteristicile vechiului regim, continand grave deformari: ruperea de costurile normale de productie si diferentierea arbitrara a rentabilitatilor, rigiditatea, nereflectarea raportului dintre cerere si oferta, abaterea de la dinamica si corelatiile preturilor mondiale, etc.

Practic, pri parghia preturilor, in tara noastra s-au agravat dereglarile si dezechilibrele in economia nationala, eficienta reala a diferitelor produse fiind deformata, pri subterfugii statistice si metodologice, ceea ce nu a permis efectuarea unor analize comparative interramuri si interproduse, din punct de vedere al rentabilitatii.

Monopolul producatorilor asupra preturilor la produsele si tehnologiile noi si modernizate, rolul quasiinexistent al cumparatorului in procesul de stabilire al preturilor de livrare au condus la deformarea nivelului si dinamicii eficientei micro si macroeconomice, au defavorizat promovarea tehnologiilor de varf, cresterea productivitatii si eficientei fondurilor fixe, a investitiilor si comertului exterior, din cauza necorelarii preturilor interne cu preturile pietei mondiale.

Media europeana a produsului national brut pe locuitor a fost in anul 1988 de peste 8200 de dolari, comparativ cu media mondiala de circa 3400 de dolari. Fata de media europeana, produsul national brut pe locuitor a fost in Romania, in anul 1988 de 2210$pe locuitor, situand tara noastra pe locul 22.

Demararea procesului industrial pe scara larga in Romania a fost posibila prin importuri masive de echipamente si licente straine, lucru care s-a intamplat pana in anii `70. Aparatul de productie axat pe producerea bunurilor primare nu a atins performanta sperata dupa primii 20 de ani de dezvoltare, astfel incat nevoile de baza in economie au inceput sa se indrepte spre produse mai putin prelucrate si sa faca mai putin importante cerintele pentru "masini pentru productie".¹

Nomenclatorul mai putin tehnic al produselor noastre competitive este datorat unor aptitudini tehnice inferioare. Cauza majora pentru aparitia unor produse comune in locul unora de inalt nivel tehnic a fost distorsiunea politicii economice din ratiuni sociale/ideologice.

Competitivitatea produselor romanesti pe plan extern a fost cladita intr-un regim economic de ignorare completa a liberei initiative. Necunoasterea si neanticiparea nevoilor interne reprezinta un impediment serios pentru avansul competitiv.

Din punct de vedere al afacerilor in Romania inainte de 1990 se poate spune ca: pana in 1989 a existat un grup relativ mic de oameni, format la scoala de comert exterior de la Bucuresti, lucratori in comertul exterior, care prin natura ocupatiei erau singurii expusi unui anume risc legat de operatiunile economice. Influenta lor in mediul intern era din start nula, ei fiind intermediari si existand un plan al productiei si exportului. Totusi, numai in acest mediu aveau loc discutii privind programele de marketing, canalele de distributie, promovarea produselor, risc valutar, tranzactii bursiere. In prezent, Asociatia Oamenilor de Afaceri din Romania are in conducerea ei pe unii dintre cei care s-au format in acest context.