Consideratii generale despre finantarea internationala

Consideratii generale despre finantarea internationala

Finantarea reprezinta totalitatea tehnicilor si instrumentelor prin care sunt procurate mijloacele banesti necesare pentru realizarea unor activitati economico-sociale, in general, si a afacerilor, in particular. Atunci cand in acest proces este implicat elementul strainatate, este evident ca vorbim despre finantare internationala. Inainte de avansare in analiza, trebuie precizat, ca exista o distinctie clara intre finantarea externa si finatarea internationala. Astfel, in timp ce finantarea externa vizeaza crearea si sporirea capitalului social, pe de o parte, si indatorarea, pe de alta parte, finantarea internationala vizeaza ansamblul deciziilor care au drept obiect finantarea investitiilor internationale, a actiunilor de cooperare economica internationala, si a schimburilor internationale.

Daca, in plan teoretic, impactul fenomenelor financiare interne asupra structurilor economice reale este destul de studiat si cunoscut, nu acelasi lucru se poate spune despre feedback-ul international. Recunoasterea rolului de "catalizator al cresterii economice" a finantarii internationale, o analiza mai profunda din aceasta perspectiva, ar putea contribui la o mai buna intelegere a relatiilor tot mai complexe dintre evolutia sistemelor productive nationale si modificarile aparute in relatiile financiare considerate la scara mondiala. In zilele noastre, fenomenele financiare nu mai pot fi intelese daca sunt analizate in mod autonom, separate de evolutia lor globala. Totodata, exista suficiente exemple de utilizare a politicilor financiare in scopuri diplomatice, drept instrument de negociere si, adeseori, de dominatie sau sfidare.

Evolutia finantelor internationale reflecta, intr-o masura tot mai mare, evolutia raporturilor de forte, atat pe plan comercial cat si industrial, cat si militar. Acest lucru ne detrmina sa afirmam ca dezvoltarea finantelor internationale reprezinta cea mai importanta evolutie structurala si institutionala din economia mondiala, in ultimii treizeci de ani.

Amploarea transferurilor financiare si miscarilor de reciclare din anii 1970 generata de socurile petroliere, trecerea la cursurile flotante si ca un corolar al acestora, aparitia pietei eurodevizelor reprezinta principalii factori care au impulsionat remodelarea finantarii internationale. Astfel, finantele internationale reprezinta astazi o retea din ce in ce mai densa de operatiuni de vanzare-cumparare sau de credit-imprumut, cu caracter speculativ si de acoperire care transceda frontierele nationale si deasupra carora se organizeaza o adevarata megapiata financiara mondiala care moibilizeaza fondurile disponibile la orice scadenta, de la capitalurile de azi pe maine (overnight) pana la investitiile de portofoliu sau investitiile directe.

Finantarea internationala a suportat, deci, in ultimii ani, mutatii esentiale, relevate, printe altele, prin cresterea interdependentei spatiilor financiare nationale, prin interconexiunea burselor de valori, prin politica corelata a dobanzilor si proliferarea instrumentelor financiare noi care usureaza trecerea de la o moneda la alta, dupa cum anticipeaza participantii. Au fost create, astfel, premisele functionarii unei piete financiare globale guvernata de propriile sale legi, care dispune de o structura ierarhizata si tot mai integrata. Evolutia tehnicilor de transmitere a informatiilor, utilizarea satelitilor si a electronicii sunt numai cativa dintre numerosii stimuli care au contribuit la procesul de unificare si globalizare financiara. Bursele, pietele valutare, pietele la termen pentru instrumentele financiare functioneaza practic in mod continuu, 24 de ore din 24 si sunt, adeseori, obiectul cotatiilor simultane (de exemplu, NASDAQ care coteaza simultan un numar de titluri, atat la Londra cat si la New York).

In concluzie, cele mai semnificative trasaturi ce caracterizeaza evolutia fenomenelor financiare internationale si, implicit, conditiile finantarii internationale sunt:

integrarea, atat verticala, cat si orizontala, a principalelor componente ale pietei financiare. Daca integrarea verticala este cosecinta interconectarii si comunicarii neintrerupte intre pietele monetare, financiare si de scimb, devenite simple segmente ale pietei globale, integrarea orizontala este rezultatul deschiderii spatiilor financiare nationale sub impulsul actiunilor de dereglementare a activitatii desfasurate de institutiile bancare;

stndardizarea, fara precedent, a produselor financiare. Cu foarte mici diferentieri, acelasi produs poate fi negociat in cele mai reprezentative centre financiar-bancare ale lumii. Concomitent, produsele financiare nou aparute sunt tot mai complexe si sofisticate, desi in spatele lor ramane suportul comun, adica capitalul care atinge, insa, proportiile considerabile;

modernizarea, intru-un ritm nebanuit altadata, a pietei valutare. De la simplu centru de vanzare si cumparare a monedelor nationale, subordonat, de regula, operatiunilor comerciale, piata valutara a devenit astazi nucleul activitatilor financiare internationale. Inlocuirea unei monede cu alta, adaptarea continua a structurii portofoliului in valute, acordarea de credite intr-o valuta si restituirea in alta, au devenit operatiuni de rutina, datorita existentei unei game diversificate de tehnici care permit atat conversiunile, cat si acoperirea riscurilor aferente. Este evident, de asemenea, ceea ce specialistii denumesc fenomenul de bancarizare a pietei valutare, celorlalti participanti revenindu-le un rol minor;

expansiunea , intr-o progresie geometrica, a pitei fondurilor de imprumut, generata, indeosebi, de eforturile de dezvoltare ale tarilor din regiunile mai sarace ale planetei.

Cunoasterea acestor trasaturi care au caracterizat evolutia, adeseori marcata de dezordini, a finantelor intrenationale impune si, totodata, justifica abordarea de la gobal la national. Totusi, in masura in care complexul financiar international este marcat de efectele politicii unor economii dominante, majoritatea statelor fiind obligate, frecvent, sa recurga la constrangeri sau interventii financiare ce tin de propria solvabilitate, nu se poate face inca abstractie absoluta de mediul economic national. Necesitatea asigurarii unei anumite autonomii de decizie creaza permanente tensiuni intre dimensiunea mondiala si cea nationala a fenomenului financiar.

De regula, principiile care guverneaza decizia de finantare pe plan intern, ghideaza si decizia de finantare internationala.

Exista, totusi, cateva elemente care diferentiaza cele doua tipuri de finantare, cum ar fi:

de regula, finantarea internationala implica utilizarea a doua sau mai multe monede nationale;

exista deosebiri in ceea ce priveste institutiile si mecanismele de finantare, atat in sistemele de drept, cat si de la tara la tara;

tehnicile de finatare internationala sunt adaptate diferitelor forme de realizare a tranzactiilor internationale.

Finantarea internationala vizeaza ansamblul deciziilor care au drept obiect finantarea investitiilor internationale, obtinerea resurselor necesare derularii normale a schimburilor comerciale cu partenerii straini, actiunilor de cooperare economica internationala, si, adeseori, stingerea unor obligatii atunci cand rambursarea imprumuturilor contractate in perioadele precedente se considera dificila. Obiectivul urmarit de managerii firmei il constituie optimizarea acestor decizii, in conditiile diversitatii resurselor de finantare, mijloacelor de plata utilizate, a clauzelor si metodelor de acoperire a riscurilor de schimb valutar, de dobanzi la imprumuturi si plasamente in devize. De realizarea lui depinde obtinerea unei rate a randamentului acceptabila pentru plasamentele efectuate, maximizarea valorii bursiere a firmei, realizarea unei cifre de afaceri cat mai mare, mentinerea sau dezvoltarea segmentelor de piata detinute.

Angajarea in afacerile internationale implica riscuri suplimentare, comparativ cu riscurile ce apar in cazul  afacerilor indigene. De exemplu, spre deosebire de riscul de solvabilitate (comercial) sau riscul de fabricatie mai pot sa apara: riscul politic, riscul de schimb valutar si riscul de transfer.

Riscul politic apare atunci cand un stat ia masuri extraordinare pentru a-si proteja resursele economice interne. Tot despre risc politic vorbim si atunci cand au loc nationalizari sau expropieri, sau cand apar evenimente deosebite in tara, zona, regiunea respectiva de natura razboielor sau tulburarilor politice sau civile.

Aceste riscuri se garanteaza prin garantii de export, operatiuni forfetare si utilizarea acreditivului confirmat.

Riscul de schimb valutar apare atunci cand moneda locala fluctueaza comparativ cu monedele straine liber conventionale. Alegerea monedei de facturare este o decizie importanta, dat fiind faptul ca exista intotdeauna un interval intre momentul vanzarii si data incasarii contravalorii acesteia, interval in timpul caruia moneda fluctueaza. Moneda de facturare pote fi: moneda cumparatorului, moneda vanzatorului, o terta moneda sau un "cos" de monede.

Odata determinata moneda de facturare, se stie precis care este partea expusa riscului de schimb:

- aceasta este importatorul, daca moneda de facturare este moneda exportatorului;

- aceasta este exportatoru, daca moneda de facturare este moneda importatorului.

Consideram ca problematica riscului de schimb nu trebuie privita exclusivist, dat fiind faptul ca moneda de facturare nu constituie dacat o componenta a unui contract, iar alegerea sa reflecta forta respectivelor parti. In peste 70% din cazuri, moneda de facturare este moneda exportatorului. In contractele de export al caror obiect il constituie produsele cu ciclul lung de fabricatie, se impun prevazute clauze de revizuire a pretului.

Acest risc este caracteristic exportatorilor din Romania in conditiile in care, pentru realizarea unui export, trebuie sa-si achite furnizorii interni si depind de modul in care si-au incasat sau nu de la extern exportul realizat.

Eliminarea sau cel putin diminuarea acestui gen de riscuri se face prin practicarea operatiunilor de export la termen, luarea de credite in moneda liber convertibila, compensari de plati, garantii de export etc.

Riscul de transfer se refera la incapacitatea sau refuzul unor colectivitati de drept public (stat, organizatie nationala etc.) de a efectua platile la data si in moneda convenita. Garantarea impotriva acestor riscuri se realizeaza cu aceleasi instrumente ca si in cazul riscului poliutic.

Riscul de solvabilitate (comercial) consta in imposibilitatea sau refuzul efectuarii platii de catre debitori sau garanti. Astfel de riscuri se garanteza cu: garantii pentru export, practicarea de acreditive irevocabile, factoring.

Riscul de fabricatie vizeaza imposibilitatea de a efectua livrarea conform contractului atat din punct de vedere calitativ cat si cantitativ, sau anularea arbitrara a comenzii. Acoperirea acestui risc se face cu ajutorul acreditivului irevocabil confirmat si a garantiilor de export. Cazurile in care importatorul poate anula unilateral comanda se acopera prin practicarea platii unor avansuri de catre acesta.

Dupa durata de finantare, exista:

finantarea pe termen scurt(pana la un an);

finantarea pe termen mediu( 1-5 ani);

finantarea pe termen lung(aeste 5 ani).

Intr-o alta optica, finantarea pe termen scurt este 12-18 luni, pe termen mediu 5-7 ani, iar pe termen lung  peste 7 ani.

In principiu, investitiile internationale sunt finantate pe termen mediu si lung, ca si diferitele actiuni de cooperare industriala, in timp ce finantarea schimburilor internationale (operatiunile de import-export) este realizata pe termen scurt. Dar aceasta nu trebuie privita ca o regula, deoarece, anumite exporturi complexe, de mare valoare sunt, la fel de bine, finantate din credite pe termen mediu si lung.