| CATEGORII DOCUMENTE |
| Statistica |
Impozitele reprezinta o categorie financiara a carei aparitie si evolutie se afla in legatura cu statul si relatiile banesti. Radacina etimologica a acestei notiuni provine din limba latina de la cuvantul " impositus".[1]
Impozitele, ca procedeu financiar principal de mobilizare a fondurilor banesti necesare statului, au aparut si sunt cunoscute din antichitate, evoluand in forme multiple in toate perioadele istorice, pastrandu-si importanta pana in zilele noastre. Evolutia istorica a fost insotita, indeosebi in perioada contemporana, de caracterizari si teorii doctrinare care justifica necesitatea si rolul impozitelor precum si de principii privind asezarea si incasarea acestora.
Pe masura ce organizarea statala se dezvolta, aceasta este insotita de impozitul permanent perceput pe cale de autoritate. Treptat el incepe sa fie reformat de conducatorii de state, iar el insusi, la randul sau, sta la baza reformelor la care statul a fost supus de-a lungul timpului. Statele moderne si-au bazat dezvoltarea economiilor si extinderea puterii lor, in mare parte, pe fiscalitate, fie ca aceasta era suportata numai de catre proprii cetateni sau de cetatenii altor state aflate intr-o forma sau alta de dependenta fata de respectivul stat.
Pana in prezent nimeni nu a putut inlocui acest mijloc de finantare si de sustinere a statului.
Functiile impozitului conturate de-a lungul timpului ce stau la baza impozitelor.
Cea mai importanta functie a impozitelor se manifesta in plan financiar, intrucat ele au constituit si constituie mijlocul principal de preocupare a resurselor financiare necesare pentru acoperirea cheltuielilor publice. In statele dezvoltate, impozitele, taxele si contributiile asigura opt sau noua zecimi din totalul resurselor financiare ale statului in tarile in curs de dezvoltare aceasta pondere este mai mica, fiind cuprinsa intre cinci si noua zecimi. In perioada postbelica tendinta caracteristica pentru evolutia impozitelor si taxelor o reprezinta cresterea continua a acestora, in expresia relativa si absoluta.
De aceea, functia cea mai importanta a impozitelor este aceea de asigura mobilizarea veniturilor necesare statului pentru acoperirea cheltuielilor publice. In conceptia teoriei economice clasice asupra impozitelor acestea reprezinta unica functie a lor ca mijloc de preocupare a resurselor banesti pentru trezoreria publica. Ele nu trebuie sa fie nici mobilizator si nici inhibitor al economiei.
Teoria economica moderna aseaza la temelia explicarii necesitatii functiilor
impozitelor si alte ratiuni, alaturi de cea financiara si anume functii economice si sociale legate de utilizarea acestora ca instrumente de interventie a statului in economie, avand calitatea de parghie fiscala.
In zilele noastre, in conditiile complexe ale functionarii mecanismelor pietei concurentiale, in practica financiara contemporana se evidentiaza o anumita accentuare a rolului impozitelor pe plan economic, aspect ce rezulta din practica statelor moderne de a folosi impozitele ca mijloc de interventie in viata economica. Impozitul are atat rolul alimentarii cu fonduri la bugetul statului, cat si acela al unui factor de echilibru in economie.
Din ratiuni economice satul poate diferentia tratamentul fiscal al contribuabililor pentru a stimula dezvoltarea activitatilor dorite de societate si pentru descurajarea celor indezirabile. Astfel, el este in prezent activizat ca parghie fiscala in cadrul economiei.
Sunt cunoscute aspectele practice ce reflecta utilizarea structurilor tehnice ale impozitelor pentru interventie in viata economica si sociala: actiuni in scop natalist ( impozitul pe celibat ), asigurarea unei anumite egalizari sociale a indivizilor ( impozitul pe succesiuni cu caracter de confiscare, progresivitatea cotelor de impozitare in functie de nivelul veniturilor), folosirea impozitului pentru orientarea activitatilor economice ( variabilitatea cotelor, exonerarea partiala temporara si deduceri in functie de activitatea economica, utilizarea taxelor vamale si a accizelor ). Astfel, de la rolul primordial de a asigura venituri statului pentru acoperirea cheltuielilor publice, s-a ajuns la utilizarea impozitului pentru obtinerea de efecte pe plan economic si social.
Functia interventionista a impozitelor se manifesta in urmatoarele directii:
aceea de a incita ( investitiile, asigurarile, exportul );
● aceea de a inhiba ( consumul de produse daunatoare sanatatii, poluarea mediului, formarea de averi excesive );
● aceea de a proteja anumite ramuri, sectoare sau produse autohtone, prin intermediul taxelor vamale.
Impozitelor le revine si un important rol social, ce se concretizeaza prin utilizarea lor ca instrument al redistribuirii unei parti importante a produsului intern brut. Ratiuni de ordin social stau la temelia tratamentului fiscal diferentiat in politica fiscala: nu toti contribuabilii care obtin venituri de marime egala suporta la fel impozitul. Utilizarea impozitului ca instrument al politicii sociale a statului are loc prin diferentierea marimii lui tinand seama si de criterii cum sunt: numarul de persoane aflate in intretinere, starea de sanatate, starea civila, varsta etc. Totodata si procesul de alocare a veniturilor bugetare pe beneficiari reprezinta un mijloc de redistribuire a unei parti din P.I.B. In practica fiscala actuala a statelor se accepta ideea de diferentiere a sarcinilor fiscale pe criterii sociale. In acest sens se accepta si impozitul negativ aspect concretizat in faptul ca anumite categorii ale populatiei beneficiaza de utilitati acoperite din veniturile publice de o valoare mai mare decat contributia lor la constituirea veniturilor bugetare, pe seama impozitelor mai mari pe care le platesc alti contribuabili. Aceasta strategie fiscala nu trebuie sa duca la deformarea aplicarii principiilor economice specifice economiei de piata si sa conduca la un egalitarism fiscal.
Pornind de la aceste aspecte, in teoria fiscala contemporana au fost exprimate numeroase definitii ale impozitului:
Una din definitiile cuprinzatoare a fost data de Gaston Jeze care afirma ca "impozitul este o prestatie pecuniara, pretinsa pe cale de autoritate, cu titlu definitiv si fara contraprestatie, in vederea acoperirii cheltuielilor publice".
In dictionarul economic si social se consemneaza ca "impozitul este o prelevare obligatorie realizata in profitul administratiei publice, care nu da dreptul unei contraprestatii directe, ci la servicii furnizate in mod gratuit de colectivitate.
Din definitiile intalnite in literatura de specialitate se poate considera ca: impozitele reprezinta obligatii de plata pecuniare stabilite de stat in temeiul legii in sarcina persoanelor fizice si juridice in functie de capacitatea contributiva a fiecaruia, mobilizate la buget fara vreun echivalent sau contraprestatie directa si utilizate de acestea ca resurse financiare pentru acoperirea cheltuielilor publice si parghii pentru influentarea vietii economice si sociale.
Structura bugetului pe anul 2006 se prezinta astfel:
milioane lei
Venituri totale 42.822,6
Din care:
Venituri curente: 42.761,5
Din acestea:
- venituri fiscale 40.486,6
din care:
Impozit pe venit, profit si castiguri
din capital de la persoanele juridice 8.853,6
din care:
- impozit pe profit 7.446,0
Impozit pe venit, profit si castiguri
de la persoane fizice 532,3
din care:
- impozit pe venit si salarii 8.444,2
- cote defalcate din impozitul
pe venit (se scad) -6.912,0
Impozite si taxe pe proprietate 480,0
Impozite si taxe pe bunuri si servicii 27.743,7
din care:
- taxa pe valoare adaugata 26.047,0
- sume defalcate din taxa pe
valoare adaugata (se scad) -9.703,4
- accize 10.702,4
Impozit pe comertul exterior si
tranzactiile international 877,0
Contributii de asigurari 271,0
Venituri nefiscale 2.003,9
Venituri din capital 56,1
Incasari din rambursarea imprumuturilor
acordate 5,0
Totalul impozitelor directe in bugetul pe anul 2006 reprezinta 10.865,9 fiind inferioare impozitelor indirecte care reprezinta 27.046 cea ce inseamna ca principala sursa de alimentare a bugetului o reprezinta impozitele indirecte.
Principiile si criteriile impunerii.
In decursul timpului economistii au fost preocupati de obtinerea celei mai bune repartitii a poverii fiscale intre contribuabili, spre a finanta sectorul public.Pentru prima data asemenea principii au fosdt formulate de Adam Smith, reprezentant de seama al economiei politice clasice.Potrivit apreciertilor ce au fost facute de acesta, la baza politicii fiscale ar trebui sa stea urmatoarele principii:
Principiul justetei impunerii se refera la echitatea fiscala si are in vedere ca fiecare
din cetatenii unui stat trebuie sa contribuie la coperirea cheltuielilor publice in functie de veniturile pe care le obtin.Din cuprinsul acestui principiu rezulta ca sunt juste numai impozitele care, instituite in scopul acoperirii cheltuielilor publice, sunt reglementate si se percep in raport cu capacitatea contributiva a fiecarui debitor.
Principiul certitudinii impunerii presupune ca marimea impozitelor datorate statului
de catre fiecare contribuabil sa fie certa. Totodata termenele, modalitatile si sumele de plata sa fie clare, precise si cunoscute cu anticipatie de catre fiecare contribuabil.Principiul certitudinii impozitelor isi are corespondentul in principiul "legalitatii impozitelor", care pretinde sa fie percepute numai impozitele reglementate prin lege, iar dispozitiile acestor legi sa fie aplicate in stricta conformitate, promovand asa zisa"egalitate a cetatenilor in fata impozitelor".
Principiul comoditatii in domeniul fiscal, potrivit caruia impozitele si taxele trebuie
sa fie percepute la termenele corelate cu periodicitatea obtinerii veniturilor si dupa o procedura cat mai convenabila platitorilor.
Principiul randamentului impozitelor are in vedere cala instituirea unor impoyite,
acestea sa fie cat maiputin apasatoare pentru contribuabiliiar incasarea lor sa fie facuta cu cheltuieli minime.
Randamentul ridicat al impoziteloreste legat de urmatoarele:
caracterul sau universal, cea ce presupune sa fie platit de toate persoanele fizice si
juridice care obtin venituri din aceasi sursa sau detin avere de valoare egala;
sa cuprinda intreagamaterie impozabila, sa fie exclusa posibilitatea practicarii evaziunii
sau fraudei fiscale;
sa nu reclame cheltuielimari cu asezarea, urmarirea si incasarea lui.
Tinand seama de principiile formulate de Adam Smith precum si de contributiile
aduse de alti economisti, se poate desprinde ca principiile actuale ale impozitarii, cristalizate in stiinta finantelor publice sunt:
Principiile de echitate fiscala;
Principiile de politica financiara;
Principiile de politica economica
Principiile social-politice ale impunerii.
Echitatea fiscala presupune ideea de dreptate, justitie sociala in materie de
asezare si percepere a impozitelor.
Principiile de politica financiara ale impunerii au in vedere ca orice impozit care este introdus in practica fiscala sa corespunda unor criterii ce vizeaza:
randamentul fiscal ridicat;
stabilitatea si elasticitatea;
tipul si numarul de impozite utilizate pentru constituirea veniturilor publice.
In concordanta cu principiile de politica economica, statul urmareste prin instituirea unui impozit, pe langa incasarea de de venituri bugetare, si folosirea impozitului ca instrument pentru influentarea dezvoltarii sau restrangerii activitatii unor ramuri sau subramuri ale economiei.
Principiile social-politice ale impunerii se refera la faptul ca in prezent toate statele urmaresc, prin politica fiscala pe care o promoveaza, infaptuirea unor obiective de ordin social-politic.
Realizarea obiectivelor financiare, economice si sociale care sunt avute in vedere de catre stat prin utilizarea instrumentelor fiscale se bazeaza pe adoptarea unor reglementari fiscale care se cer a fi cunoscute atat de organele fiscale cat si de contribuabili, reglementari care se refera la elementele tehnice ale impozitului.Acestea sunt:
subiectul impozitului sau contribuabilul;
suportatorul impozitului;
materia impozabila (obiectul impozabil);
unitatea de impunere;
sursa impozitului;
cota impozitului;
asieta fiscala;
termenul de plata.
Subiectul impozitului sau contribuabilul este reprezentat de persoana fizica
sau juridica ce este obligata prin lege la plata acestuia (in cazul nostru agentul economic).
Suportatorul impozitului il constituie persoana fizica sau juridica din ale carei venituri se suporta efectiv impozitul (in cazul nostru agentul economic).
Materia impozabila (obiectul impozabil), o reprezinta bunul, venitul ori activitatea pentru care subiectul datoreaza impozite directe, precum si vanzarea valorificarea sau punerea in circulatie a unor produse, bunuri sau servicii, in cazul impozitelor indirecte (in cazul nostru materia impozabila este reprezentata de profit).
Unitatea de impunere. Pentru a fi supus impunerii, obiectul impozitarii trebuie sa fie masurat, evaluat si de aceea se precizeaza prin lege in mod expres unitatea de impunere; aceasta reprezinta unitatea in care se exprima marimea obiectului impozabil (lei).
Sursa impozitului indica din ce anume este platit impozitul, adica din venit sau din avere (in cazul nostru venitul).
Cota impozitului, reprezinta marimea impozitului stabilita pentru fiecare unitate de impunere.Aceasta cota se aplica asupra bazei impozabile, rezultand impozitul total de plata (cota impozitului reprezinta 16% din profit)
Asieta fiscala da expresie modului de asezare a impozitelor, si cuprinde toate operatiile pe care le infaptuiesc organele fiscale pentru identificarea fiecarui subiect impozabil; stabilirea marimii materiei impozabile precum si a cuantumului impozitelor datorate statului de fiecare subiect.
Termenul de plata al impozitului se refera la precizarea datei sau a intervalului de timp in interiorul caruia trebuie sa fie achitata obligatia fata de bugetul statului (in cazul nostru trimestrial).
Asieta impozitelor cuprinde ansamblul operatiunilor intreprinse de organele fiscale pentru asezarea si perceperea impozitelor, si vizeaza aspecte cum sunt:
Stabilirea obiectului impozabil (a materiei impozabile) si determinarea bazei de calcul a
impozitului;
Determinarea marimii impozitului datorat;
Emiterea titlului de creanta fiscala;
Stingerea obligatiei fiscale.
Stabilirea obiectului impozabil si a bazei de calcul a marimii impozitului presupune constatarea existentei obiectului impozabil si evaluarea materiei impozabile.Constituie obiect impozabil: veniturile (salariu, profit, renta, dobanda etc.), averea faptul genarator de materie impozabila (adica actul sau evenimentul care da nastere unei creante fiscale a statului asupra contribuabilului), etc.
Constatarea obiectului impozabil de catre organele fiscale este metoda tehnico-financiara a carei aplicare este reglementata pentru impunerea directa a veniturilor obtinute in mod particular de catre liber-profesionisti, meseriasi, agricultori si alti contribuabili, ca si pentru impunerea cladirilor si a altor bunuri mobile ale persoanelor fizice.
Materia impozabila constituie elementul pe care se fundamenteaza calculul marimii impozitului.Operatiunile si actele de constatare trebuie efectuate la inceputul fiecarui an.Constatarea materiei impozabile comporta procedura declaratiilor de impunere ale contribuabililor si verificarile operative efectuate de organele fiscale.Declaratia de impunere constituie un procedeu pentru sesizarea organelor fiscale indeosebi in imprejurarea in care persoanele fizice incep exercitarea unei meserii, desfasurarea unei activitati etc. din care realizeaza venituri impozabile.
Baza impozabila se obtine determinand obiectul impozabil in mod corect, atat cantitativ cat si calitativ.Sunt necesare, in acest sens, efectuarea a doua operatiuni:identificarea obiectului impozabil (a materiei impozabile) si apoi evaluarea sau masurarea materiei impozabile existente pe o anumita perioada de timp.Baza impozabila se exprima in unitati monetare sau in unitati naturale.
La impozitul pe profit se utilizeaza pentru evaluarea obiectului impozabil metoda directa, prin calculul bazei de impunere a impozitului si declararea la organele fiscale.
Determinarea marimii impozitului constituie operatiunea de stabilire a marimii sarcinii fiscale pe baza aplicarii cotei de impozitare (sau a unei sume fixe de impozit) asupra bazei de impunere, cu luarea in calcul a tuturor facilitatilor fiscale, stabilite prin reglementari legale(Ordonante de Guvern, legi).
Emiterea titlului de creanta fiscala.Obligatia si creanta fiscala.
Definim creanta fiscala (bugetara) ca reprezentand dreptul statului de a percepe prin organele fiscale impozite, taxe si alte venituri in contul bugetului sau a fondurilor speciale de la persoanele fizice si juridice, in baza unor acte normative.
Fiecare impozit si taza ce concretizeaza oligatii fiscale in sarcina unor platitori se individualizeaza si concretizeaza printr-un act denumit titlu de creanta (bugetara).
Titlul de creanta fiscala este actul prin care se constata si se individualizeaza obligatia de plata privind creantele bugetare, intocmit de organele de specialitate sau de persoanele imputernicite potrivit legii.
Formele titlurilor de creanta fiscala sunt extrem de diferite, in functie de instrumentele prin care se stabilesc, in baza legii, obligatiile fiscale.Astfel, constituie titluri de creante fiscale urmatoarele acte:
v procesul verbal de impunere, pentru obligatiile bugetare din impozite si taxe a caror
marime se determina de catre organele de specialitate pe baza declaratiilor de impunere;
v deconturile sau declaratiile fiscale depuse la organul fiscal competent, in cazul
obligatiilor bugetare care se stabilesc de platitor;
v documentele care cuprind diferentele de de impozit sau taxe si majorarile de intarziere
stabilite cu prilejul verificarilor efectuate de organele abilitate cand se constata diferente intre obligatiile de plata datorate potrivit legii, si cele efectiv achitate;
v procesele verbale de constatare si sanctionare a contraventiilor pentru obligatiile
privind amenzile;
v declaratia vamala pentru obligatia de plata a taxelor vamale;
v hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila, etc.
Stingerea obligatiilor fiscale; caile si modalitatile de stingere a obligatiei fiscale
Obigatiile fiscale individualizate pe platitori prin titlul de creanta emis in sarcina unei persoane fizice sau juridice se sting prin una din urmatoarele modalitati:
perceperea(incasarea)impozitelor;
prin compensare;
prin scaderea debitului in caz de insolvabilitate;
prin anulare;
prin prescriptie.
Perceperea (incasarea) impozitelor datorate bugetuluide stat constituie cel mai important mod de realizare a creantelor bugetare.Acesta constituie operatiunea finala a asietei, si consta in incasarea acestora la termenele si modalitatile specifice fiecaruia dintre ele.
Incasarea impozitelor de catre aparatul fiscal al statului cunoaste trei modalitati de realizare:
direct de la platitori de catre organele fiscale;
prin stopajla sursa;
prin aplicarea de timbre fiscale.
Incasarea impozitelor direct de la platitor se poate realiza in doua variante:
cand platitorul este obligat sa se prezinte la organul fiscal pentru a-si achita obligatia fiscala;
din initiativa organului fiscal, care are obligatia de ase deplasa la sediul sau resedinta contribuabilului spre a-i solicita plata impozitului.
Plata obligatiilor prin stopaj la sursa consta in aceea ca impozitul se calculeaza, se retine si se varsa la bugetul statului de catre o terta persoana.Astfel, societatile comerciale, regiile autonome, institutiile publice s.a. sunt obligate sa calculeze si sa retina impozitul pe salarii si alte obligatii fiscale datorate de personalul acestora, si sa-l verse la bugetul public.
Perceperea obligatiilor fiscale prin aplicarea de timbre fiscale se practica pentru acte si actiuni notariale, judecatoresti, consultare.
Pe langa stingerea obligatiilor fiscale prin plata lor, se mai pot intalni si anumite moduri speciale de realizare si stingere a creantelor bugetare cum sunt:
Compensarea care intervine in situatia in care acelasi contribuabil, persoana fizica sau juridica, are, pe de o parte obligatii de plata la buget, iar pe de alta parte are de primit sume platite in plus, de rambursat (in cazul TVA) sau de restituit, dupa caz, de la buget.
Scaderea debitului pentru cauze insolvabile atat pentru persoane fizice cat si pentru cele juridice, daca debitorul nu are venituri sau bunuri urmaribile.In plus, pentru persoanele fizice - cand debitorul a disparul sau a decedat fara sa laseavere, iar pentru persoanele juridice, cand isi inceteaza existenta - si nu sunt posibilitati de recuperare a debitului - se recurge la scaderea acestuia.
Prin anulare.Anularea este un mod exceptional de stingere a obligatiilor fiscale ce se aplica atunci cand anumite categorii de subiecte impozabile au datorii restante fata de bugetul statului si anularea devine necesara pentru lichidarea unor restante ce nu au perspectiva de a fi recuperate.
Stingerea obligatiilor fiscale prin prescriptie in ipoteza unui anumit numar de ani in care nu se pot recupera prin plata, inclusiv prin executare silita.
Clasificarea impozitelor
● Dupa trasaturile de fond si de forma
♦ impozite directe:◦ impozite reale → impozitul funciar
→ impozitul pe cladiri
→ impozitul pe activitati industriale
→ comerciale si profesii libere
→ impozitul pe capitalul mobiliar sau banesc
◦ impozite personale
→ impozit pe venit ▪ impozite pe veniturile
persoanelor fizice
▪ impozite pe veniturile
societatilor de capital
→ impozit pe avere ▪ impozite pe averea
propriu-zisa
▪ impozitul pe sporul
de avere
▪ impozite pe circulatia
averii
♦ impozite indirecte:◦ taxe de consumatie
◦ venituri care provin de la monopolurile fiscale
◦ taxe vamale
◦ taxe de timbru si de inregistrare
● Dupa obiect
♦ impozite pe venit
♦ impozite pe avere
♦ impozite pe cheltuieli
● Dupa scopul urmarit
♦ impozite financiare
♦ impozite de ordine
● Dupa frecventa cu care se realizeaza
♦ impozite permanente
♦ impozite incidentale
● Dupa institutia care le administreaza
♦ in statele de tip federal ◦ impozite federale
◦ impozite ale statelor, provinciilor si regiunilor
◦ impozite locale
♦ in statele de tip unitar ◦ impozite ale administratiei centrale de stat
◦ impozite locale
Obligatiile fiscale ale agentilor economici privind impozitele si contributiile
Agentii economici, contribuabili la bugetul de stat au obligatii fiscale privind
impozite, taxe si contributii Impozitele spre deosebire de taxe si contributii au caracter obligatoriu, nerambursabil si nu presupun o contraprestatie directa si imediata din partea statului. Impozitele ca obligatii fiscale pot fi: directe si indirecte.
Impozitele directe sunt acele impozite care se stabilesc in mod direct in sarcina fiecarui contribuabil persoana fizica sau juridica, in functie de veniturile si/sau averea acestora si pe baza cotelor de impozit reglementate legal. Subiectul si suportatorul impozitului sunt una si aceeasi persoana in cazul impozitelor directe. De aceea se afirma ca impozitele de acest tip au o incidenta directa asupra subiectului platitor. Agentii economici datoreaza impozite directe in functie de veniturile pe care le realizeaza:
impozit pe profit - agentii economici care intra in categoria intreprinderilor mici si mijlocii;
impozit pe venit - microintreprinderile;
impozit pe dividende;
impozit pe veniturile din salarii;
taxa asupra mijloacelor de transport;
impozit pe cladiri;
impozit pe teren.
In categoria impozitelor indirecte se incadreaza acele impozite care se includ in pretul de vanzare al unor bunuri. Impozitele indirecte sunt varsate la bugetul public de catre producatori, comercianti sau prestatori de servicii dar sunt suportate de catre consumatorii bunurilor si serviciilor cumparate. Aceasta inseamna ca, in cazul impozitelor indirecte, opereaza incidenta indirecta asupra contribuabililor, chiar prin lege atribuindu-se calitatea de subiect platitor altei persoane fizice sau juridice decat suportatorul impozitului.
Agentii economici in functie de profilul activitatii datoreaza bugetului de stat impozite indirecte ca:
taxe de consumatie ( accizele, taxa pe valoarea adaugata );
taxe vamale;
taxe fiscale de timbru, consulare.
Cuantumul acestor impozite, modul de calcul, de declarare a obligatiilor si
termenele de plata sunt reglementate de Legea nr.571/2003-Codul Fiscal cu modificarile si completarile ulterioare.
Evaziunea fiscala este fenomenul de incalcare a reglementarilor fiscale care au consecinta financiara a platii unor impozite si taxe mai mici decat cele legal datorate, ori chiar a neplatii unor impozite si taxe.[3] In legislatia fiscala romaneasca, evaziunea fiscala reprezinta sustragerea prin orice mijloace, in intregime sau in parte, de la plata impozitelor, taxelor si a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurarilor sociale de stat si fondurilor speciale extrabugetare de catre persoanele fizice si persoanele juridice romane sau straine.
Evaziunea fiscala constituie unul din fenomenele economico-sociale complexe de maxima importanta cu care se confrunta fiecare stat si ale carui consecinte nedorite.
Limitarea evaziunii fiscale apare ca necesara datorita efectelor sale: ea se repercuteaza direct asupra diminuarii veniturilor fiscale si favorizeaza aparitia unor distorsiuni in mecanismul pietei, consolidand nejustificat pozitia pe piata a celor care se sustrag de la impozitare; contribuie la accentuarea inechitatilor sociale.
Principalele premise ale evaziunii fiscale sunt:
unele norme si reglementari legale privind stabilirea si plata impozitelor si taxelor pot fi
lipsite de precizie si pot oferii posibilitatea de a fi interpretate in moduri diferite;
evaziunea fiscala poate fi si rezultanta folosirii unor metode si modalitati defectuoase
de aplicare a legislatiei fiscale ( de exemplu stabilirea obligatiilor fiscale pentru unele categorii de contribuabili pe baza unor norme medii de venit si nu pe baza venitului efectiv realizat);
se poate vorbi si de o inclinatie psihologica generala a contribuabililor - pe fondul lipsei unei educatii fiscale din partea unor contribuabili -, de a se sustrage partial sau total, de la plata obligatiilor fiscale care le revin; o asemenea inclinatie deriva din faptul ca omul este preocupat sa puna mai presus interesele sale individuale decat interesul general al societatii;
incalcari ale legislatiei fiscale savarsite de catre functionarii publici cu atributii fiscale, vamale si de control financiar, care au consecinte de evaziune fiscala;
existenta unei presiuni fiscale excesiv de ridicate, ce depaseste gradul de suportabilitate a contribuabililor;
neajunsuri in organizarea sistemului de control financiar;
desele modificari ce se produc in sistemul fiscal in perioada de tranzitie.
Formele evaziunii fiscale
evaziunea care poate fi realizata la adapostul legii;
evaziunea fiscala ce se realizeaza cu incalcarea legii, denumita frauda fiscala.
● Evaziunea fiscala realizata la adapostul legii consta in sustragerea de impozitare
a unei parti din materia impozabila realizata de catre contribuabilii de drept, la adapostul legii, fara ca fapta lor sa fie considerata contraventie sau infractiune si sanctionata corespunzator. Aceasta este o evaziune fiscala nefrauduloasa, putandu-se infaptui prin doua moduri:
- prin includerea in legislatia fiscala a unor prevederi care sa permita unor categorii de contribuabili sa sustraga in totalitate sau partial, de la impozitare, o parte din materia impozabila. Este vorba de a include in legile fiscale unele prevederi ce se refera la privilegiile fiscale pe care le acorda statul unor categorii sociale sau unor persoane juridice;
- alt mod de a determina evaziunea poate sa apara datorita unor lacune ale legilor fiscale care permit unor persoane fizice sau juridice sa plateasca un impozit mai mic. Un asemenea fenomen devine posibil deoarece legislatia fiscala din unele state permite, prin lacunele sale, scoaterea de la impozitare, a unor venituri, parti de venituri sau averea care, daca prevederile legale ar fi clare, explicite, necontradictorii, complete, nu ar putea duce la asemenea situatii de scoatere de sub incidenta fiscala a lor.
Evaziunea fiscala la adapostul legii presupune a uza de prevederile legislatiei fiscale spre a apara cat mai mult interesele contribuabililor, diminuand sarcinile fiscale, pornind de la impreciziile unor legi fiscale sau beneficiind de facilitatile fiscale prevazute in legislatie.
In orice tara exista legi fiscale imperfecte, pe care actorii economici le speculeaza pentru a-si usura sarcina fiscala.
Se pot prezenta multiple posibilitati de aparitie a evaziunii fiscale la adapostul legii. In situatia determinarii veniturilor impozabile pe baza unor norme medii de venit se creeaza posibilitatea ca acei contribuabili care obtin venituri superioare normei medii stabilite, sa nu plateasca impozit pentru venitul suplimentar inregistrat. Aceste situatii se pot ivi in cazul impozitarii veniturilor din profesii libere daca sunt evaluate pe baza normelor medii de venit.
Sarcina fiscala se poate determina si prin practicarea unor cote forfetare de cheltuieli pentru calculul veniturilor impozabile ( artistii plastici, scriitorii ), prin scaderea din profiturile reale ale contribuabililor a unor cheltuieli investitionale, de sponsorizare etc.
In aceste cazuri contribuabilii care efectueaza cheltuieli reale mai mari sau mai mici decat cotele forfetare de cheltuieli prestabilite, ca si contribuabilii carora li se admit la scaderea din profiturile reale cheltuieli investitionale si de sponsorizare ajung sa plateasca impozite necorelate cu baza reala de impozitare.
Acordarea unor facilitati fiscale ( exonerari, scutiri partiale, reduceri de impozite ), actorilor economici in anumite domenii ale economiei, asigura un cadru favorabil pentru a recurge la diverse procedee spre a sustrage de la impozitare o parte a veniturilor. Pentru a se sustrage temporar de la plata impozitelor, solicita si obtin aprobari de a constitui noi societati comerciale cu acelasi obiect de activitate ca al celor vechi cu toate ca in realitate, acestea sunt noi forme de organizare si exploatare in care se obtin profituri mai mari decat in vechile societati care sunt mentinute intr-o stare de aparenta functionare.
Facilitatile fiscale acordate actorilor economici din anumite ramuri, la infiintarea firmelor, sau pe parcursul desfasurarii activitatii, permit ca o parte din venit sa nu fie supus impunerii. Astfel, se pot acorda scutiri temporare de la plata impozitului pe profit pentru societatile nou infiintate, scutiri sau reduceri de impozite pentru societatile care creeaza noi locuri de munca sau angajeaza personal din randul somerilor, scutiri de taxe vamale pentru masinile si utilajele sau materiile prime aduse din import.
Se pot acorda reduceri de impozit pe profit pentru actorii economici care reinvestesc o parte din profitul obtinut in echipamente tehnice.
Reglementarile fiscale din alt state ofera si alte posibilitati de evaziune fiscala la adapostul legii. In S.U.A. legea confera dreptul unui intreprinzator persoana fizica sa-si declare ca asociati pe sotie si copii, chiar daca ei nu au nici o contributie la capitalul social sau la activitatea firmei. Avantajul pentru ei este ca prin impunerea separata pe fiecare membru de familie, impozitul de platit va fi mai mic.
● Evaziunea fiscala frauduloasa, numita si frauda fiscala.
Conceptul de evaziune fiscala frauduloasa presupune sustragerea integrala sau partiala de la impozitare, prin incalcarea legilor fiscale. Aceasta duce la sporirea sarcinilor fiscale ale contribuabililor care isi achita constiincios obligatiile fiscale, pentru ca statul sa poata mobiliza la buget volumul de venituri necesare pentru acoperirea cheltuielilor publice.
Pentru a preveni faptele care duc la frauda fiscala, legislatia fiscala din tara noastra stabileste obligatiile ce revin contribuabililor:
de a avea autorizatii oficiale pentru activitatile generatoare de venituri impozabile;
de a se inregistra la organele fiscale locale;
de a declara organelor fiscale atat veniturile si bunurile impozabile, cat si datele privind sediul, subunitatile, magazinele in care isi desfasoara activitatea producatoare de
venituri;
de a completa registrele si toate celelalte documente prevazute de lege;
de a permite si inlesni controlul fiscal din partea organelor competente.
Incalcarea prevederilor legilor fiscale care au consecinte producerea evaziunii fiscale frauduloase constituie infractiune sau contraventie in functie de gragul de periculozitate sociala a acestora.
Forme de manifestare ale fraudei fiscale:
ascunderea materiei impozabile prin neevidentierea in contabilitate a unor marfuri,
distrugand facturile de intrare, procurarea de marfuri fara acte de importatori, neinregistrarea unor activitati;
inregistrarea pe costuri a unor cheltuieli ce nu au la baza operatiuni reale;
inregistrarea pe costuri a unor cheltuieli ce nu au nici o legatura cu obiectul de activitate
al societatii respective sau depasirea cotelor de cheltuieli cu protocolul, reclama, publicitatea, sponsorizari, diurne;
intocmirea incorecta sau necorespunzatoare a documentelor primare sau de evidenta
contabila ori acceptarea unor astfel de documente;
fapta de a nu evidentia prin acte contabile sau alte documente legale veniturile realizate
ori de a inregistra cheltuieli care nu au la baza operatiuni reale, daca au avut ca urmare neplata sau diminuarea obligatiilor fiscale;
desfasurarea de activitati fara autorizatie legala;
organizarea sau conducerea de evidente contabile duble, alterarea memoriei aparatelor
de taxat, de marcaje, cu scopul de a diminua veniturile supuse impozitarii;
distrugerea actelor contabile sau a altor documente prin care se diminueaza datele de
evidenta a materiei impozabile;
declararea fictiva din partea contribuabililor cu privire la sediul unei societati
comerciale sau schimbarea acestuia fara a indeplini obligatiile legale, spre a se sustrage
de la controlul fiscal;
derularea operatiunilor fictive prin " firme fantoma" in scopul scoaterii de sub control
legal a marfurilor si punerea organelor abilitate in imposibilitatea stabilirii obligatiilor fiscale de plata;
practicarea unor fapte de comert sau servicii care nu sunt trecute in obiectul de
activitate al firmei;
utilizarea fortei de munca " la negru" fara a plati obligatiile fata de stat;
nefunctionarea societatilor comerciale care au beneficiat de scutire la plata impozitului
pe profit inca o perioada egala cu cea scutita;
stabilirea incorecta a perioadei de scutire de la plata impozitului;
refuzul de a prezenta organelor de control documentele justificative de evidenta
necesare pentru stabilirea marimii obligatiilor fiscale;
sindromul " Phoenix" , cand o firma ce avea obligatii de plata a T.V.A. se declara in
stare de faliment sau se lichideaza, dar apare o alta firma cu acelasi director;
Asemenea abateri, frecvent intalnite in practica, sunt sanctionate prin masuri
pecuniare sau private de libertate dupa cum modul de incalcare a prevederilor legale intruneste elementele constitutive ale contraventiei sau a infractiunii.
Adancirea relatiilor economice internationale si amplificarea relatiilor de cooperare dintre statele cu sisteme fiscale diferite si cu rate diferite ale fiscalitatii, a dus la extinderea fenomenului evaziunii fiscale si la nivel international. Evaziunea fiscala internationala este facilitata si de existenta unor " oaze fiscale" sau " paradisuri fiscale", de care profita contribuabilii care cauta un tratament fiscal mai avantajos.
Paradisurile fiscale sunt entitati juridice ( state sau teritorii ce se bucura de suveranitate fiscala ), care acorda avantaje fiscale societatilor care isi stabilesc sediul social sau persoanelor fizice care isi au rezidenta pe teritoriul lor. Acestea asigura protectia prin lege a operatiunilor financiare si comerciale realizate pe teritoriul lor, dispun de acorduri fiscale in vederea evitarii dublei impuneri, de sisteme bancare sigure, mijloace de comunicatie performante etc.
Paradisurile fiscale au fost clasificate din punct de vedere al impozitarii in mai multe categorii:
paradisuri fiscale pure numite " fara taxe" . In cadrul lor nu se percep nici un fel de
taxe si impozite pentru activitatile desfasurate pe teritoriul lor, dar incaseaza taxe pe documentele de inmatriculare, taxe de rezidenta etc., de exemplu: Bahamas, Bermude.
paradisuri fiscale in care veniturile straine nu sunt impozitate, dar se cere impozit
pe profitul obtinut pe plan local, de exemplu: Liberia Panama, Filipine Venezuela.
paradisuri cu fiscalitate scazuta in care este stabilita o rata fixa a impozitarii. In
cadrul acestora se aplica un procent mic de impozit asupra veniturilor companiilor, aceste state avand conventii de evitare a dublei impozitari cu multe tari cu fiscalitate ridicata. De exemplu : Cipru, Elvetia.
Anumite companii transnationale profita de avantajele paradisurilor fiscale recurgand la mecanisme prin care pot ocoli plata unor impozite mai "aspre" practicate in unele state. Aceste companii isi infiinteaza reprezentante ( sucursale, filiale ) in statele care dispun de un regim fiscal mai bland si recurg la organizarea unor relatii artificiale, de cele mai multe ori doar scriptice in aceste filiale si unitatile producatoare aflate in statele in care gradul de fiscalitate este ridicat, cu scopul de a localiza profitul la filialele situate in tarile cu fiscalitate redusa.
Paradisul fiscal constituie un mijloc, un instrument prin care se realizeaza evaziunea fiscala internationala de catre contribuabilii care cauta un tratament fiscal mai avantajos in " paradisurile fiscale".
Combaterea evaziunii fiscale internationale se realizeaza atat prim masuri unilaterale prevazute in legislatia fiecarui stat, cat si prin continutul prevederilor conventiilor incheiate intre state pentru evitarea dublei impuneri, in cadrul carora se au in vedere posibilitatile de a combate evaziunea fiscala. Aceste conventii cuprind si prevederi privind schimbul oficial de informatii intre statele semnatare cu privire la contribuabilii si veniturile ce cad sub incidenta conventiilor.
Repercusiunea impozitelor
Potrivit principiului echitatii fiscale platitorul impozitului ar trebui sa coincida cu suportatorul efectiv al acestuia. Aceasta are loc in cazul impozitelor directe care sunt stabilite ca obligatii pentru platitor si suportatorul acestora.
In cazul impozitelor indirecte, obligatia fiscala se transfera de la contribuabilul de drept la contribuabilul de fapt care suporta impozitul. Astfel, persoana care plateste impozitul la buget isi recupereaza partial sau integral de la alte persoane impozitul platit.
In cazul impozitelor directe are loc " incidenta directa", iar in cazul impozitelor indirecte " incidenta indirecta" sau repercusiunea impozitelor.
Repercusiunea reprezinta procesul de transmitere de catre subiectii platitori stabiliti de legea fiscala sa suporte sau sa verse impozitul asupra altor subiecti care il suporta in realitate. Se poate exemplifica prin: T.V.A., accize, taxe vamale si alte impozite indirecte.
|
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 2571
Importanta: 
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved
