Impozitele - forma principala a resurselor financiare publice

Aparitia si evolutia impozitelor

Continutul social-economic si functiile impozitelor

Teorii in reglementarea sistemului de impunere de catre stat

Elementele impozitului

Principiile de impunere

Asezarea si perceperea impozitelor

Clasificarea impozitelor

Sistemul fiscal al Republica Moldova

Bibliografie:

Vacarel Iu. s.a. Finante publice. Bucuresti, 2002

Filip Gh. Finante publice. Iasi, 2002

Aparitia si evolutia impozitelor

Impozitele sunt cunoscute din antichitate si se presupune ca au aparut in cadrul primelor formatiuni statale, fiind determinate de necesitatile intretinerii materiale a celor ce exercitau forta publica, indeplinind atributiile autoritare de conducere statala.

De la aparitia lor, impozitele au fost concepute si aplicate diferit, conditionat de dezvoltarea economico-sociala si de cheltuielile publice acceptate in fiecare stat. Date despre impozitele si cheltuielile publice din antichitate se cunosc in deosebi din istoria statelor antice grec si roman.

In statele antice grecesti, ca si in statul antic roman erau considerate publice cheltuielile pentru organele de conducere statala, pentru intretinerea si inzestrarea fortelor armate si de ordine publica, constructia si inarmarea corabiilor de razboi, construirea de drumuri, pentru temple si serbari religioase etc.

In completarea resurselor domeniului public, in fiecare din aceste state au fost instituite impozite diferite, unele ordinare sau curente altele extraordinare.

In statul antic atenian principalul impozit era pretins de la proprietarii de terenuri si de bunuri. Acesta era urmat de impozite asupra veniturilor meseriasilor, taxele pentru vanzarea in piata a produselor agricole, precum si impozitul extraordinar pe veniturile cetatenilor bogati in timp de razboi ca o indatorire de onoare a acestor cetateni.

In statul roman antic, in toate etapele de evolutie istorica, principalul impozit a fost 'tributul'. La inceput acest impozit era perceput numai de la locuitorii provinciilor cucerite, apoi a fost extins ca impozit cetatenesc permanent, datorat de toti cetatenii statului roman care avea proprietati imobiliare, iar mai tarziu si pentru bunuri mobiliare. Apoi s-a instituit impozit asupra vanzarilor de bunuri, un impozit pe mestesuguri, pe numarul de sclavi si impozitul datorat de celibatari.

Aceste impozite din statele atenian si roman sunt o dovada si exemplu ale raspandirii si diversificarii in antichitate al procedeului financiar al obligarii persoanelor fizice sa plateasca impozite ca venituri ale statului.

In evul mediu impozitele erau de asemenea diferite de la un stat la altul, conditionat de dezvoltarea economico-sociala diferita, ca si de conceptii si traditii proprii.

In Anglia, timp indelungat, impozitul era cel datorat de proprietarii de pamant. Conceptional, prin Magna Charta Libertatum din 1215 s-a interzis instituirea impozitelor de catre monarhi fara aprobarea poporului. In acelasi secol a fost introdus un impozit diferentiat pentru nobili, clerci si tarani, iar in secolele urmatoare au fost instituite impozite pe cladiri, pe veniturile mestesugarilor, ca si impozite incluse in pretuirile de vanzare a sarii, carbunilor, pieilor si altor bunuri.

In Republica Florenta din Italia in perioada secolelor XII-XV existau: impozit pe veniturile cetatenilor bogati, care se percepea in baza unei 'scari' progresive, impozite pe succesiuni, impozite pe sare, taxe vamale la intrarea marfurilor in republica.

Intre impozitele din evul mediu sunt remarcabile si cele aplicate in Principatele Romane, in care sirul de mare a darilor ordinare cuprindea birul asezat ca 'cisla' asupra localitatilor si perceput cu denumirea de 'sferturi', vacaritul, pogonaritul, tutunaritul etc., carora li se adaugau darile extraordinare - ploconul steagului la urcarea pe tron a domnitorului, ajutorintele si altele.

In ultima parte a evului mediu in conditiile dezvoltarii mestesugurilor si a manufacturilor, ca si a comertului, diversificarea veniturilor cetatenilor a oferit statelor posibilitatea sporirii numarului si tipurilor impozitelor. Aceasta a fost determinata si de cresterea cheltuielilor publice pentru organele de stat. 

Datorita numarului mare si diversificarii exagerate a impozitelor in Franta, Adunarea Constituanta intrunita dupa revolutia franceza din 1789 a decis reforma impozitelor prin inlaturarea privilegiilor avute pana atunci de nobili si clerci, suprimarea arbitrarului aparatului fiscal, inlaturarea unor impozite pe vanzari, prevederea drepturilor cetatenilor de a consimti liber la satisfacerea impozitelor.

Conceptia instituirii impozitelor cu 'consimtamantul contribuabililor' a fost preluata atat de doctrina finantelor publice moderne, cat si de legiuitorii din mai multe state contemporane. Insa in aplicarea practica a acestei conceptii s-a ajuns doar la reprezentarea in competenta parlamentarilor a dreptului de a reglementa impozitele, taxele si alte venituri bugetare.

In perioada contemporana, exercitarea dreptului parlamentarilor - ca organe reprezentative - de a institui si modifica impozitele a fost dominata de cresterea continua a cheltuielilor publice in toate statele. In consecinta, parlamentele din statele contemporane au fost si sunt cele mai des fortate de imprejurari sa sporeasca impozitele, consimtamantul cetatenilor la aceste impozite considerandu-se exprimat prin votarea legilor referitoare la impozite de catre reprezentatii lor in parlamente.

In toate statele contemporane sistemele fiscale nationale au evoluat, cuprinzand tot mai multe impozite pe vanzarea bunurilor sau de consumatie, accize speciale sau monopoluri fiscale cuprinse in preturile de vanzare, taxe de timbru, taxe vamale si alte venituri ale bugetelor. Dintre acestea, impozitele pe consum, accizele si monopolurile fiscale depasesc in unele state ponderea celorlalte impozite in randul veniturilor bugetare.

Evolutia moderna a impozitelor in Europa este marcata de inlaturarea deosebirilor dintre legislatiile fiscale nationale ale statelor membre ale Comunitatii Europene, de armonizarea acestor legislatii si de instituirea unor procedee fiscale cat mai asemanatoare subordonate politicii fiscale comunitare

Continutul social-economic al impozitelor si taxelor

Cea mai veche resursa financiara este impozitul. Originile sale apartin perioadei de statornicire a organizatiei statale. Initial, s-a recurs la prelevari asupra bunurilor private, iar odata cu introducerea monedei se practica impozite in bani. In literatura de specialitate se intalnesc mai multe notiuni de impozit, insa cea mai frecvent intalnita este urmatoarea:

Principalele trasaturi ale impozitelor sunt:

Legalitatea impozitelor. Aceasta presupune, ca instituirea de impozite se face in baza autorizarii conferite prin lege. Nici un impozit al statului nu se poate stabili si percepe decat daca exista legea respectiva la impozit.

Obligativitatea impozitelor. Aceasta inseamna, ca plata nu este benevola, ci are caracter obligatoriu pentru toate persoanele care obtin venituri sau detin bunuri din categoria celor supuse impozitarii conform legilor in vigoare.

Nerestituirea impozitelor. Prevede, ca prelevarile de impozite la fondurile publice de resurse financiare se fac cu titlu definitiv si nerambursabil. Adica, transferurile de impozite facute in aceste fonduri sunt utilizate numai la finantarea unor obiective necesare tuturor membrilor societatii si nu unor interese individuale sau de grup.

Nonechivalenta impozitelor. Poate fi inteleasa, pe de o parte, ca o plata in schimbul careia contribuabilii nu beneficiaza de contraservicii imediate si direct din partea statului, pe de alta parte, ca o diferenta intre cuantumul impozitelor platite si valoarea serviciilor primite in schimb in viitor.

Rolul impozitelor da stat se manifesta pe plan financiar, economic si social. Rolul cel mai important al impozitelor este cel financiar, deoarece acesta constituie mijlocul principal de procurare a resurselor financiare necesare pentru acoperirea cheltuielilor publice. In ultimul timp s-a accentuat rolul impozitelor pe plan economic, caracterizat prin incercarile statului de a folosi impozitele ca un mijloc de interventie in activitatea economica. Pe plan social rolul impozitelor se concretizeaza in faptul ca, prin intermediul lor statul procedeaza la redistribuirea unei parti importante din PIB intre clase si paturi sociale.

In literatura de specialitate se vorbeste de existenta unor limite ale impozitelor, caracterizata ca pondere a acestora in PIB. Limita impozitelor dintr-o anumita tara este influentata atat de factori externi sistemului de impozite, cat si de factori interni (proprii) ai acestuia.

Din categoria factorilor externi ce influenteaza limita impozitelor se pot mentiona: nivelul PIB pe locuitor, nivelul mediu al impozitelor pe plan international, conditii de natura politica, economica, sociala etc.

In cadrul factorilor proprii sistemului de impunere, care influenteaza limita impozitelor, locul cel mai important il ocupa progresivitatea coteor de impunere. Astfel in tarile in care impozitele au o pondere mai ridicata in PIB, cote de impunere au o progresivitate mai inalta.

Functiile impozitelor

Prin politica fiscala practicata, statul are dreptul de a prelua o parte din veniturile realizate de subiectele de drept sau de a percepe o parte din costul serviciilor prestate in folosul solicitantilor. Impozitele la care sunt obligate subiectele platitoare indeplinesc, in principiu, trei functii:

a) Contributia la formarea fondurilor generale de dezvoltare a societatii (fiscala) este o obligatie a tuturor persoanelor fizice sau juridice care obtin venituri impozabile sau taxabile. Aceste fonduri sunt utilizate de stat pentru finantarea de obiective si actiuni cu caracter general, folosind intregii colectivitati ca: finantarea institutiilor publice, constituirea rezervelor de stat, alte actiuni si obiective cu caracter economic si social.

b) Redistribuirea unor venituri primare sau derivate (sociala) este operatiunea de preluare a unor resurse in vederea repartizarii lor pentru satisfacerea unor trebuinte acceptate in folosul altora decat posesorii initiali ai resurselor.

Redistribuirea aplica principiul depersonalizarii resurselor, infaptuindu-se pe mai multe planuri pentru satisfacerea tuturor trebuintelor generale ale societatii. Datorita faptului ca redistribuirea exagerata si nerealista are consecinte grave asupra cointeresarii si responsabilitatii, practicarea acestuia prin metode administrative si gratuite justificata va fi inlocuita cu redistribuirea prin metode economice sau restituibile. In cazurile cand redistribuirea se realizeaza pe baza principiului mutualitatii, aceasta este nu numai inerenta dar si echitabila.

c) Reglarea unor fenomene economice sau sociale (economica) actioneaza in mod diferit in cazul unitatilor economice sau a persoanelor fizice. La unitatile economice, prin impozite si taxe se influenteaza preturile marfurilor si tarifelor executarilor de lucrari si servicii publice, rentabilitatea, eficienta economico-financiara, etc. La persoanele fizice, prin impozite si taxe se stimuleaza utilizarea cat mai productiva a terenurilor agricole si ale altor bunuri, pe care le au in patrimoniul personal, se limiteaza realizarea de venituri exagerate, etc.

3. Teorii in reglementarea sistemului de impunere de catre stat

In legatura cu dreptul statului de a reglementa sistemul de impunere, in literatura de specialitate, au fost emise mai multe teorii:

. Teoria organica a fost teoretizata de ganditori de frunte ai filosofiei clasice germane: Hegel, Fichte si Schelling. Potrivit acestei teorii 'statul s-a nascut din insasi natura omeneasca' iar dreptul de impunere este un produs necesar dezvoltarii istorice a popoarelor'. In aceste conditii, dreptul de impunere nu este necesar sa fie justificat, deoarece toate popoarele traiesc in 'viata de stat si toate statele pentru garantarea existentei lor, au nevoie de exercitarea dreptului de impunere'. Scopul exercitarii acestui drept este de a constitui fonduri banesti necesare mentinerii organizarii de stat ori 'scopul fiind absolut necesar se impune ca si mijlocul pentru realizarea scopului sa fie imperativ'.

. Teoria sociologica. Potrivit acestei teorii, statul este considerat a fi un 'stapan absolut' nascut din framantarile organizarilor sociale si reprezinta 'forta brutala' a minoritatii organizate pentru a impune impotriva majoritatii stapanite. Conform acestei teorii, detinatorul puterii nu era legat de drept, deoarece emana de la el - vointa lui era dreptul. Prin urmare, vointa capricioasa a suveranului determina normele de conduita sociala.

Instituirea dreptului de a percepe impozite si taxe a aparut o data cu crearea unui aparat public complicat si cu necesitatea de a avea mijloacele de intretinere si functionare. Pentru a mentine aceasta forta publica sunt necesare contributiile cetatenilor.

. Teoria contractului social a fost intemeiata de Thomas Hobbles si dezvoltata de Jean-Jeacques Rousseau in lucrarea 'Contractul social'.

In teoria contractului social, dreptul formal de impunere apare ca rezultatul unei intelegere intre stat si contribuabili. Cetatenii renunta la o parte din libertati, facand, in acelasi timp, si sacrificii de ordin material concretizate in impozite, in schimbul unor activitati realizate si garantate de stat. Statul este considerat ca o autoritate superioara, careia i se supun oamenii liberi care 1-au creat pe baza unui contract.

. Teoria echivalentei numita si teoria schimbului sau teoria intereselor a fost fondata de Adam Smith si continuata de Charles Louis Montesquieu.

Conform conceptiei economistului Adam Smith maximele sau principiile fundamentale ale impunerii, devenite foarte traditionale in ultimele decenii sunt:

1) maxima de justitie: 'cetatenii fiecarui stat trebuie sa contribuie la cheltuielile guvernamentale, atat cat le permite facultatile proprii, adica in proportia veniturilor pe care le realizeaza sub protectia statului';

2) maximi de certitudine: 'impozitul stabilit fiecarui cetatean trebuie sa fie prestabilit si nu arbitrar. In epoca moderna, cuantumul platii trebuie sa fie cert pentru contribuabil, ca si pentru orice alta persoana'.

3) maxima comoditatii: 'toate contributiile trebuie sa fie pretinse la termenele si urmand procedeul care este mai convenabil contribuabilului';

4) maxima economiei: 'toate contributiile trebuie sa fie stabilite de o maniera care sa scoata din buzunarul cetateanului cat mai putin posibil fata de ceea ce urmeaza sa intre in trezoreria statului".

Teoria echivalentei impozitelor a fost actualizata oficial in SUA. de catre Tribunalul Suprem Federal. Aceasta actualizare a teoriei echivalentei impozitelor cuprinde, mai mult decat formularile teoretice anterioare, caracterizarea echivalentului pe care statul modern il acorda contribuabilului de impozite si care consta atat in protectia persoanei si proprietatii lor, cat si in toate avantajele publice social-culturale. Deci statul stabileste cota de impunere a supusilor in raport cu avantajele create, dind in acelasi timp si masura acestora in raport cu marimea serviciilor sau avantajelor - cu cat vor fi mai mari, cu atat impozitele vor fi mai ridicate. Impozitul, asa cum afirma Charles Louis Montesquieu, este 'o portiune pe care o da fiecare cetatean din bunul sau, pentru a avea siguranta celeilalte parti sau pentru a se folosi de ea'.

Dupa aceasta teorie, impozitele se confrunta cu taxele, deci daca impozitele ar fi intr-adevar echivalente, ar trebui sa masoare in mod just stabilirea si perceperea lor. Practic este imposibil de stabilit pentru fiecare cetatean in parte, de ce anume avantaje sau serviciu se bucura in organizarea de stat.

. Teoria sigurantei este inspirata din opera lui Jonh Locke si Francois Quisnay, influentata fiind de conceptia filozofica si de ideile liberalismului clasic, care atribuiau statului un rol de 'paznic de noapte', de paza a dreptului si asigurarea sigurantei publice.

Aceasta teorie este asemanatoare cu teoria contractului social si teoria echivalentei, esenta ei constand intr-un contract dintre stat si cetatean. Conform acestei teorii, impozitele sunt considerate ca prima de asigurare. Statul pe de o parte, asigura viata si bunurile, iar cetatenii, pe de alta parte, platesc un impozit, un fel de prima de asigurare. Teoria sigurantei ofera, in acelasi timp, si masura impozitelor, deoarece marimea lor va fi data de calitatea cetateanului si valoarea bunurilor pe care le poseda.

Teoria sigurantei a fost combatuta pe motiv ca statul nu isi asuma vreun angajament formal de asigurare fata de cetateanul sau. Daca ar exista un asemenea angajament, s-ar impune o despagubire din partea statului, atunci cand bunurile contribuabililor au fost distruse s-au sustrase.

. Teoria sacrificiului. Conform acestei teorii, ratiunea impozitului este justificata de insasi natura statului, in sensul ca statul este un produs necesar al dezvoltarii istorice si nicidecum o organizare sociala bazata pe vointa declarata a cetatenilor sau a unui grup de cetateni. Astfel, cei care vor recunoaste ca viata sociala, in complexitatea ei, nu poate exista decat sub forma organizarii de stat, trebuie sa recunoasca si dreptul la impunere. Dreptul statului de a stabili si percepe impozite este o consecinta directa a obligatiei sale de a indeplini functiile si sarcinile de stat. Toti cetatenii provoaca o serie de cheltuieli pe care statul este obligat sa le onoreze si, prin urmare, aceste cheltuieli trebuie finantate de cei care le cauzeaza. De aici impozitul apare nu ca un contraserviciu special pentru anumite servicii sau avantaje, ci ca o datorie a tuturor cetatenilor pentru asigurarea existentei si a conditiilor de dezvoltare a intregului social caruia ii apartine. In acest sens, datoria de contributie a cetatenilor este analogica cu datoria de cetatean.

Independent de aceste teorii, toti cetatenii au obligatia a plati impozitele, fara a se avea in vedere interesele fiecarui contribuabil in parte, ci numai interesele colectivitatii, luata ca un ansamblu de entitati independente.

4. Elementele impozitului

Impozitul reprezinta un instrument complex alcatuit dintr-un sir de componente. Principalele elementele ale impozitului inaintate in teoria si practica financiara sunt urmatoarele:

Obiectul impozitului, reprezinta elementul concret care sta la baza asezarii acestuia si poate fi diferit in functie de provenienta impozitului, scopul urmarit, natura platitorului. Astfel, ca obiect al impozitului poate aparea:

. Venitul, care poate fi profitul (beneficiul) agentilor economici si veniturile persoanelor fizice;

. Averea (bunurile), care este reprezentata de cladiri, terenuri, mijloace de transport;

. Cheltuielile (consumul), care constituie produsul, serviciul prestat sau lucrarea executata, bunul importat sau uneori cel exportat in cazul impozitelor indirecte;

Actele si faptele realizate de organele statului pentru care se datoreaza taxe de timbru si inregistrare. Spre exemplu, eliberarea, legalizarea, autentificarea unor acte, deschiderea si dezbaterea succesiunilor, solutionarea litigiilor de catre organele de judecata.

Baza de calcul (materia impozabila) reprezinta elementul pe care se fundamenteaza evaluarea (calculul) impozitului. Baza de calcul poate sa fie aceeasi ca si obiectul impozabil sau sa difere de acesta. Astfel, atunci cand obiectul impozitului il constituie valoarea, venitul sau pretul acesta este in acelasi timp si baza de calcul, ca de exemplu, in toate cazurile impozitului pe venit. Cand este vorba de bunuri ca obiect al impozitului, atunci avem doua cazuri:

a) in cazul impozitului funciar, cand suprafata de teren este exprimata in m.p. sau ha este si element de calcul

b) in cazul impozitului pe imobil obiectul impunerii este cladirea, iar calculul se face in functie de valoarea acesteia.

Situatie asemanatoare este in cazul taxelor pe succesiuni, cand obiectul taxarii il constituie dezbaterea succesiunii si actele intocmite cu acest prilej, in timp ce baza de calcul este valoarea acesteia.

Subiectul impozitului (contribuabil, platitor) este persoana fizica sau juridica detinatoare sau realizatoare a obiectului impozabil si care potrivit legii este obligat la plata acestuia.

Suportatorul (destinatarul) impozitului este persoana care suporta in ultima instanta impozitul (caruia i se adreseaza). Deoarece adesea se fac confundari intre subiect si suportator al impozitului trebuie de facut o distinctie intre ele. De cele mai multe ori subiectul si suportatorul sunt una si aceeasi persoana fizica sau juridica. Insa in anumite cazuri suportatorul impozitului este o alta persoana decat subiectul. In cazul impozitelor directe aceste doua elemente sunt reprezentate de una si aceeasi persoana. Spre exemplu, in cazul impozitelor pe salarii, contribuabil este persoana fizica si ea efectiv suporta aceasta sarcina fiscala. In cazul impozitelor indirecte (TVA, accize) aceste elemente apar ca persoane diferite. Accizul are ca subiect pe agentii economici care produc si realizeaza produse si marfuri supuse acestui impozit, insa suportatorul este consumatorul care efectiv achita acest impozit in momentul procurarii produsului sau marfii respective. Deci, impozitele indirecte platite de unele persoane sunt transpuse in sarcina altor persoane. Astfel se ajunge la fenomenul repercusiunii impozitelor.

Sursa impozitului arata din ce anume se plateste impozitul (venit ori, exceptional, averea). Venitul ca sursa de plata poate aparea sub mai multe forme: salariu, profit, dividend etc. Averea poate aparea sub forma de capital (in cazul actiunilor emise) sau sub forma de bunuri (mobile sau imobile). In cazul impozitului pe venit sursa impozitului intotdeauna coincide cu obiectul impunerii, pe cand la impozitele pe avere sursa nu coincide cu obiectul impunerii, deoarece impozitul se plateste din venitul obtinut in urma exploatarii (utilizarii) averii respective.

Unitatea de impunere reprezinta unitatea in care se exprima obiectul sau materia impozabila, adica leul (u.m.) in cazul veniturilor; m.p. sau ha la impozitul funciar; capacitatea cilindrica la mijloacele de transport etc.

Cota impozitului (cuantumul unitar, unitatea de evaluare) reprezinta impozitul aferent unei unitati de impunere. Impozitul poate fi stabilit intr-o cota fixa sau in cote procentuale.

Cota fixa este o suma absoluta, invariabila pe unitatea de masura.

Cota procentuala este un procent de impozit asupra bazei de calcul. Cota procentuala poate fi:

proportionala;

progresiva;

regresiva.

Asieta (modul de asezare) impozitului reprezinta ansamblul masurilor privind identificarea subiectelor si obiectelor impozitului, evaluarea obiectului impozabil, determinarea impozitului datorat statului.

Termenul de plata indica data la care sau pana la care impozitul trebuie achitat fata de stat. El apare ca:

interval de timp in care sumele trebuie varsate la buget;

data fixa la care obligatiunile trebuie achitate.

Inlesnirile fiscale reprezinta un alt element prevazut de actele normative fiscale (financiare) si se refera la reduceri, scutiri, bonificatii, amanari si esalonari ale platii la buget.

. Scutirile se aplica in vederea favorizarii anumitor activitati care folosesc forta de munca cu randament scazut. Ele pot avea si un caracter social ca in cazul scutirii de la impozit a unor categorii sociale ale populatiei.

. Reducerile vizeaza atat scopuri sociale cit si economice, cum este cazul reducerii bazei impozabile la impozitul pe venit reinvestit in anumite scopuri prevazute de lege.

Bonificatiile se acorda pentru a stimula anumiti platitori de impozite si taxe sa-si achite obligatiile inainte de expirarea termenelor prevazute de lege, de regula, pana la primul termen de plata. Ca bonificatiile sa fie eficiente ele trebuie extinse pe mai multe categorii de contribuabili, marindu-se si gradul lor de cointeresare, pentru ai determina pe platitori sa-si achite cu anticipatie obligatiile fata de buget, ce este avantajos pentru stat in conditiile de inflatie.

. Amanarile si esalonarile au in vedere decalarea termenelor de plata si respectiv, fragmentarea sumei de plata in mai multe transe ce urmeaza sa fie varsate la buget.

Sanctiunile sunt un element pe care legea fiscala il cuprinde, avand scopul de a intari odata in plus caracterul obligatoriu al achitarii impozitelor si taxelor, precizandu-se totodata penalizarile aplicate platitorilor ce se abat de la aceasta indatorire legala. Cele mai frecvent intalnite sanctiuni in caz de neplata la termen sau sustragere de la impunere sunt majorarile de intarziere (penalitatile) si amenzile fiscale pentru incalcarile care nu sunt infractiuni, potrivit prevederilor legii penale. Se poate intelege ca in domeniul impozitelor poate sa intervina si raspunderea penala pentru contribuabili persoane fizice ori salariati si persoanelor juridice, in cazurile in care incalcare normelor privind impozitele si taxele intrunesc elemente constitutive ale vreuneia dintre infractiunile prevazute de Codul Penal sau alte legi emise in acest scop.

5. Principiile impunerii

Impunerea reprezinta un complex de masuri si operatiuni efectuate in baza legii care au scop stabilirea impozitului ce revine in sarcina unei anumite persoane fizice sau juridice. Pentru ca un sistem fiscal sa poata fi considerat rational trebuie sa satisfaca o serie de cerinte sau principii, care se refera la dimensionarea, asezarea si perceperea impozitelor, precum si la obiectivele social-economice urmarite de politica fiscala.

Din punct de vedere politic, prin impunere se urmareste ca fiecare impozit introdus sa raspunda cerintelor unor anumitor principii si anume: principiului de echitate fiscala, de politica financiara, de politica economica si principii social-politice.

Principii de echitate fiscala. Echitatea fiscala inseamna dreptate si justete in materie de impozite. Ea presupune impozitarea diferentiata a veniturilor si a averii in functie de puterea contributiva a subiectului impozitului si scutirea de plata impozitului a persoanelor cu venituri mici. Echitatea fiscala indica indeplinirea cumulativa a mai multor conditii.

Stabilirea minimului neimpozabil, adica legiferarea scutirii de impozit a unui anumit venit, care ar permite satisfacerea nevoilor de trai strict necesare.

Remarcam ca minimul neimpozabil poate fi stabilit numai in cazul impozitelor directe, cu precadere la impozitele pe venit, neavand aplicabilitate in impozitarea indirecta.

Fixarea sarcinii fiscale in functie de puterea contributiva a fiecarui platitor, adica luarea in consideratie a marimii venitului sau a averii care este obiectul impunerii, precum si a situatiei personale a contribuabilului, cum ar fi situatia familiala (celibatar sau casatorit, numarul persoanelor aflate in intretinere etc).

Instalarea paritatii fiscale, cea ce inseamna ca la o anumita putere contributiva, sarcina fiscala a unei categorii sociale sa fie stabilita egala cu sarcina fiscala a altei categorii sociale, sarcina fiscala a unei persoane sa fie stabilita egala cu sarcina fiscala a altei persoane din aceeasi categorie sociala

Instituirea impunerii generale, adica sa cuprinda toate categoriile sociale, respectiv toate persoanele care realizeaza venituri sau care poseda un anumit gen de avere, cu exceptia persoanelor ale caror venituri se situeaza sub un anumit nivel (minimul neimpozabil).

Conditiile expuse mai sus isi gasesc reflectare in modul de dimensionare a impozitului considerat si de determinare a cuantumului impozitului. Practica fiscala, in acest sens, cunoaste impunerea in sume fixe si impunerea in cote procentuale.

Impunerea in sume fixe este de origine mai veche, are un grad mai mare de subiectivism. Un asemenea impozit, cunoscut sub denumirea de capitatie, era raspandit pe larg in Evul Mediu. Cuantumul impozitului era stabilit abuziv, fiind determinat nu de marimea venitului sau a averii si nici de situatia personala a platitorului, dar de necesarul de mijloace pentru a fi colectate. Evident, acest procedeu de impunere nu se potriveste cu echitatea fiscala.

O data cu liberalizarea economica, impunerea in sume fixe a cedat treptat locul impunerii in cote procentuale. Practica fiscala a generat diversificarea caracterului cotelor, asa ca poate fi intalnita impunerea in cote proportionale, in cote progresive si in cote regresive.

Impunerea in cote proportionale reprezinta o manifestare nemijlocita a egalitatii in fata impozitelor. In cazul acestui procedeu de impunere se mentine constanta cota de impunere indiferent de modificare a marimii obiectului impunerii, se aplica aceesi cota oricare ar fi dimensiunile materiei impozabile, cota impozitului ramane invariabila la labilitatea gabaritelor obiectului impozabilr. Prin aceasta se asigura in permanenta aceeasi proportie intre volumul venitului sau valoarea averii si cuantumul impozitului datorat. Impunerea in cote proportionale este proprie calcularii impozitelor de tip real - funciar, pe imobil, pe genuri de activitate etc. si se intalneste si in cazul impozitelor indirecte - taxa pe valoarea adaugata, accizele, taxa vamala, taxa de timbru etc.

Cu toate ca introducerea impunerii in cote proportionale a fost un mers-inainte fata de impunerea in sume fixe, totusi nu s-a atins o justete irevocabila in repartizarea sarcinilor fiscale. Astfel, nici impunerea in cote proportionale nu a solutionat problema ce reiese din axioma ca puterea contributiva a diferitelor categorii sociale creste pe masura ce acestea obtin venituri mai mari sau poseda averi mai importante.

Depasirea acestei deficiente a impunerii in cote proportionale s-a obtinut prin introducerea impunerii in cote progresive. Acestui procedeu ii este caracteristica sensibilitatea cotei de impunere la modificarea obiectului impozabil. Nivelul cotei nu ramane constant, dar creste pe masura sporirii dimensiunilor materiei impozabile, ceea ce face ca dinamica cuantumului impozitului sa o devanseze pe cea a volumului materiei impozabile. Cotele progresiei pot creste fie intr-un ritm constant, fie intr-unui variabil. Impunerea progresiva se intalneste in practica fiscala sub forma impunerii in cote progresive simple (globale) si sub forma impunerii in cote progresive compuse (pe transe de venit).

In cazul impunerii in cote progresive simple, se aplica aceeasi cota asupra intregii materii impozabile apartinand unui platitor. Cota de impozit va fi cu atat mai mare, in limitele progresivitatii stabilite, cu cat volumul materiei impozabile va fi mai mare. Cuantumul impozitului datorat statului reprezinta produsul dintre venitul (averea) impozabil si cota impozitului corespunzatoare nivelului respectiv al acestuia.

Impunerea in cote progresive simple, desi se bazeaza pe cresterea cotei de impozit pe masura sporirii marimii materiei impozabile, prezinta totusi unele neajunsuri. Astfel, aceasta modalitate de impunere ii dezavantajeaza pe cei care au venituri al caror nivel se situeaza la limita imediat superioara celei pana la care actioneaza o anumita cota de impozit.

Impunerea in cote progresive compuse presupune divizarea materiei impozabile in mai multe transe, iar pentru fiecare transa de venit (avere) este stabilita o anumita cota de impozit. Prin insumarea impozitelor partiale, calculate pentru fiecare transa de venit (avere) in parte, se obtine impozitul total de plata ce revine in sarcina unui contribuabil.

Impunerea in cote progresive compuse inlatura neajunsurile semnalate de impunerea in cote progresive globale. Ea este folosita pe larg la impunerea veniturilor obtinute de persoanele fizice, fiind insa intalnita si la unele impozite pe avere.

Practica fiscala cunoaste si impunerea in cote regresive care se intilneste mai rar, atit in trecut, cat si in prezent. Ea se aplica in cazuri exceptionale, pentru perioade limitate de timp, in scopul solutionarii unor probleme de ordin economic sau politic. Acestui procedeu ii este proprie de asemenea sensibilitatea cotei de impunere la modificarea obiectului impozabil. Insa in acest caz nivelul cotei descreste pe masura sporirii dimensiunilor materiei impozabile, ceea ce face ca dinamica cuantumului impozitului sa fie inferioara dinamicii volumului materiei impozabile. Cotele regresiei, similar progresiei, pot descreste fie intr-un ritm constant, fie intr-unui variabil. Impunerea regresiva se intalneste in practica fiscala sub forma impunerii in cote regresive simple (globale) si sub forma impunerii in cote regresive compuse (pe transe de venit).

In cazul impunerii in cote regresive simple, se aplica aceeasi cota asupra intregii materii impozabile apartinand unui platitor. Cota de impozit va fi cu atat mai mica, in limitele regresivitatii stabilite, cu cat volumul materiei impozabile va fi mai mare. Cuantumul impozitului datorat statului reprezinta produsul dintre venitul (averea) impozabil si cota impozitului corespunzatoare nivelului respectiv al acestuia.

Impunerea in cote regresive compuse presupune divizarea materiei impozabile iri mai multe transe, iar pentru fiecare transa de venit (avere) este stabilita o anumita cota de impozit. Prin insumarea impozitelor partiale, calculate pentru fiecare transa de venit (avere) in parte, se obtine impozitul total de plata ce revine in sarcina unui contribuabil.

Vom insista asupra necofundarii notiunii impunere in cote regresive cu cea de impozite regresive. Impozitele regresive sunt acele impozite care, fiind achitate, diminueaza intr-o proportie diferita veniturile, afectand mai mult veniturile mici. De regula, aceasta se refera la impozitele indirecte. Afirmatia se bazeaza pe faptul ca impozitul indirect platit - la cumpararea unei marfi sau cand se apeleaza la un anumit serviciu - ca suma fixa pe unitatea de produs sau sub forma cotei procentuale, este acelasi pentru toti cumparatorii (beneficiarii serviciului), indiferent de marimea veniturilor acestora. Cu alte cuvinte, ponderea impozitului indirect in venitul cumparatorului este invers proportionala cu venitul acestuia.

Dupa cum se observa, modul de impunere bazat pe utilizarea cotelor progresive compuse, intr-o masura mai mare decat celelalte, permite respectarea cerintelor echitatii fiscale, fapt ce a determinat extinderea aplicarii lui in practica fiscala internationala.

Revenind la principiul echitatii fiscale, vom mentiona ca realizarea lui este posibila numai in cazul intrunirii simultan a tuturor conditiilor expuse mai sus, care in ansamblu ii formeaza esenta.

Principii de politica financiara. Aceasta grupa de principii le inglobeaza pe cele de ordin financiar, constituie cerintele ce ofera realizarea obiectivelor financiare - acumularea mijloacelor publice. Astfel, impozitul trebuie sa corespunda urmatoarelor criterii: randament financiar ridicat, stabilitate si elasticitate.

Randamentul financiar ridicat al impozitului poate fi atins prin realizarea unui sir de conditii, principalele fiind:

Universalitatea impozitului, prescriptie ca el trebuie sa fie platit de toate persoanele fizice si/sau juridice care obtin venituri din aceeasi sursa, poseda acelasi gen de avere sau isi procura aceeasi categorie de bunuri. Caracterul universal al impozitului presupune ca intreaga materie impozabila ce apartine unei persoane sa fie supusa impozitarii.

Obligativitatea impozitului, -clauza ce exclude posibilitatea de evaziune fiscala, elimina eventualitatea de sustragere de la impunere a unei parti din materia impozabila.

Eficienta impozitului, prevedere ca volumul cheltuielilor pentru stabilirea obiectului impozabil, calcularea cuantumului si perceperea impozitului sa fie cat mai redus.

Convenienta impozitului inseamna comoditatea achitarii lui de catre contribuabil in termen si mod convenabil.

Stabilitatea impozitului, privita din punctul de vedere al misiunii lui financiare, inseamna mentinerea constanta a randamentului impozitului de-a lungul intregului ciclu economic, indiferent de faza parcursa. Aceasta inseamna ca randamentul impozitului nu trebuie neaparat sa sporeasca concomitent cu cresterea volumului productiei si a veniturilor in perioada de ascensiune economica si nici sa scada in stadiul de recesiune a economiei.

Elasticitatea impozitului presupune reactia automata a impozitului la conditiile economice schimbatoare, fara a fi necesare ajustari in cotele impozitelor, posibilitatea de adaptare masinala continua a acestuia la necesitatile de venituri ale statului. Astfel, daca economia se afla in recesiune, impozitul trebuie sa aduca acelasi volum de resurse financiare pentru finantarea cheltuielilor publice, ca si pana la declin.

Principii de politica economica. Aceasta grupa de principii are in vedere criteriile de constructie a impozitului, datorita carora el exercita, in afara de cea financiara, o alta misiune importanta - de influentare a proceselor economice. Maniera de formarie a impozitului il trasforma in instrument de stimulare, reglementare sau deprimare economica.

Impozitele, in rolul de instrumente ale politicii economice, pot fi folosite pentru impulsionarea sau suprimarea dezvoltarii unor sectoare sau ramuri ale economiei, de stimulare ori de reducere a productiei sau a consumului unor marfuri, de extindere a exportului sau de restrangere a importului anumitor bunuri etc.

Incurajarea dezvoltarii unui sector (ramuri) economic poate fi realizata si prin masuri de ordin fiscal, cum sunt: micsorarea impozitelor directe stabilite in sarcina intreprinzatorilor care isi plaseaza capitalurile in remura data; reducerea sau scutirea de plata impozitelor indirecte a marfurilor autohtone produse in bransa respectiva; stabilirea unor taxe vamale ridicate la importul produselor si/sau serviciilor identice sau substituibile de profilul domeniului protejat; facilitarea amortizarii accelerate a capitalului fix din acest domeniu, ceea ce conduce la reducerea profitului impozabil al intreprinderilor din ramura favorizata etc. Franarea dezvoltarii unei sfere, actiune necesara in conditiile hupraproducerii sau 'supraincalzirii' economiei, poate fi obtinuta prin modificarea instrumentelor fiscale de politica economica in sens opus.

In scopul cresterii consumului unui anumit bun, autoritatile procedeaza la micsorarea sau chiar suprimarea impozitelor indirecte percepute pe vanzarea acestuia. Si invers, daca se urmareste reducerea consumului, atunci se procedeaza la majorarea cotelor de impozit aplicate la vanzarea bunului respectiv.

Extinderea relatiilor comerciale cu strainatatea poate fi stimulata prin masuri fiscale care consista in restituirea partiala sau integrala a impozitelor indirecte aferente marfurilor exportate; reducerea nivelului taxelor vamale percepute la importul anumitor marfuri, utilizate la fabricarea produselor destinate exportului. Limitarea accesului marfurilor straine se poate realiza prin practicarea unor taxe vamale cu caracter protectionist la importul anumitor marfuri, iar restrangerea exportului unor categorii de produse - prin practicarea de taxe vamale la exportul acestora. Pentru stimularea investitiilor se apeleaza la reducerea impozitului aferent profitului investit in masini, utilaje si alte echipamente active. in scopul atragerii clasei mijlocii in procesele investitionale, se recurge la scutirea de impozit a sumelor investite de persoanele cu venituri medii. in vederea combaterii inflatiei, se recurge la majorarea impozitelor.

Vom mentiona ca impozitele sunt instrumente macroeconomice de o deosebita forta, provoaca puternice efecte cu caracter diferit, uneori diametral opus, cu totul neasteptate si nedorite. Din acest punct de vedere, actiunile de politica economica promovate prin intermediul impozitelor trebuie sa fie bine chibzuite fiscal, ajustate la mediul economic si traditiile sociale concrete, concordate cu instrumentele politicii economice de natura monetara, creditara si bugetara.

Principii social-politice. Aceasta grupa de principii are in vedere criteriile de constructie a impozitului, datorita carora el este utilizat la realizarea obiectivelor de ordin social si politic. Maniera de formatie a impozitului il transforma in instrument de protejare sau suprimare economica a unor grupuri sociale.

Pentru sprijinirea materiala a contribuabililor cu venituri mici si a celor care au un anumit numar de persoane la intretinere se acorda unele facilitati la impunere. Analog, persoanelor cu anumite merite fata de tara (veterani ai razboaielor, participanti la actiuni de aparare civila etc.) li se acorda diferite scutiri fiscale. Se bucura de inlesniri fiscale grupuri sociale profesionale - militari, mineri, agricultori, angajati cu conditii nocive de munca etc.

Impozitele sunt folosite si pentru limitarea consumului unor produse care au consecinte daunatoare asupra sanatatii (tutun, bauturi alcoolice) si pentru impunerea suplimentara a grupurilor sociale cu venituri mari, care procura marfuri de lux, bijuterii, automobile etc.

Este cunoscut si impozitul pe celibatari si persoanele casatorite fara copii, pentru a se stimula cresterea natalitatii.

De regula, partidul de guvernamant urmareste ca politica fiscala pe care o promoveaza sa fie in concordanta cu interesele categoriilor si grupurilor sociale pe care le reprezinta. Folosind impozitele ca instrument politic, prin intermediul masurilor cu caracter fiscal, incearca sa-si mentina influenta in randurile categoriilor sociale sustinatoare, mai ales in prejma alegerilor. De mentionat ca aceste actiuni de politica financiara nu se inscriu in ratiunea financiara sau economica, sunt in detrimentul altor categorii sociale si dauneaza evolutiilor economice de perspectiva.

Principiile impunerii, avand un caracter universal, poarta totusi amprenta particularitatilor conditionate de preferintele, prioritatile, obiectivele, politicile acceptate pentru o perioada sau alta, de o guvernare sau alta, ori de o tara sau alta.

Asezarea si perceperea impozitelor

Asezarea si perceperea impozitelor (asieta) impozitelor reprezinta un proces complex, care presupune efectuarea unui sir de operatii succesive constand in stabilirea obiectului impozabil, determinarea cuantumului impozitului si perceperea (incasarea) impozitului.

Metode de evaluare a materiei impozabile. Stabilirea obiectului impozabil are drept scop constatarea si evaluarea materiei impozabile. Pentru ca veniturile sau averea sa poata fi supuse impunerii, este necesar mai intai ca organele fiscale sa constate existenta acestora, iar mai apoi sa procedeze la evaluarea lor. Evaluarea materiei impozabile consta in determinarea dimensiunii acesteia. Ea poate fi efectuata prin doua metode:

metoda evaluarii indirecte, bazata pe prezumtie;

metoda evaluarii directe, bazata pe probe.

Metoda evaluarii indirecte poate fi realizata prin trei variante:

evaluarea pe baza unor indici exteriori ai obiectului impozabil;

evaluarea forfetata;

evaluarea administrativa.

Evaluarea pe baza unor indici exteriori ai obiectului impozabil poate fi efectuata numai in cazul impozitelor reale si permite determinarea marimii obiectului impozabil ci o anumita aproximatie. De exemplu, in cazul impozitului funciar, pentru stabilirea obiectului impozabil erau folosite drept criterii urmatoarele semne: suprafata de teren (fara a lua in consideratie bonitatea sau destinatia acestuia); numarul total de animale sau numarul animalelor de tractiune din gospodarie; cantitatea de saminta utilizata la samanat; pretul pamintului; marimea arendei etc.

In cazul impozitului pe cladiri, semnele potrivit carora se stabilea marimea impozitului erau si mai diverse: numarul cosurilor de fum (Rusia); lungimea fasadei (Amsterdam); locul amplasarii; marimea chiriei etc. Aceasta evaluare este simpla si putin costisitoare, in schimb - arbitrara si inexacta.

Evaluarea forfetata consta in faptul ca organele fiscale, cu acordul contribuabilului, atribuie o anumita valoare obiectului impozabil. Cu toate ca aceasta metoda este mai 'democratica', evident ca nici in acest caz nu se poate stabili cu exactitate marimea obiectului impozabil.

Evaluarea administrativa consta in faptul ca organele fiscale stabilesc marimea materiei impozabile pe baza datelor pe care le au la dispozitie. In masura in care contribuabilul nu este de acord cu evaluarea facuta de organul fiscal, el are dreptul sa o contesteze, prezentand argumentele de rigoare.

Determinarea obiectului impozabil prin evaluarea indirecta nu prezinta dificultati, este simpla si putin costisitoare. Insa aceasta metoda nu permite stabilirea exacta a marimii obiectului impozabil, ceea ce se reflecta negativ asupra echitatii fiscale.

Metoda evaluarii directe cunoaste doua variante de realizare: evaluarea pe baza declaratiei a unei terte persoane si evaluarea pe baza declaratiei platitorului.

Evaluarea pe baza declaratiei a unei terte persoane consta in faptul ca marimea obiectului impozabil se stabileste pe baza declaratiei scrise pe care o terta persoana, care cunoaste aceasta marime, este obligata prin lege sa o depuna la organele fiscale. Astfel, de exemplu, agentul economic declara salariile pe care le-a platit muncitorilor si functionarilor sai, chiriasii declara chiria achitata proprietarului etc. Aceasta modalitate elimina intr-o anumita masura tentatia de a sustrage materia impozabila de la impunere, deoarece se considera ca declarantul nu este interesat in ascunderea adevarului. Utilizarea acestei evaluari este posibila numai in cazul impozitarii anumitor venituri.

Evaluarea pe baza declaratiei platitorului consta in faptul ea subiectul impozitului este determinat prin lege sa declare marimea materiei impozabile. Contribuabilul este obligat sa tina evidenta veniturilor si cheltuielilor realizate in procesul de activitate, sa intocmeasca raportul privind rezultatele financiare, sa inainteze organelor fiscale declaratia privind veniturile obtinute sau averea posedata. Aceasta modalitate de evaluare are aplicabilitate mai larga, insa se considera ca ea admite posibilitati mai mari de evaziune fiscala prin prezentarea unor declaratii nesincere si prin imposibilitatea organelor fiscale de a controla veridicitatea datelor prezentate.

Modalitati de determinare a cuantumului impozitelor. Determinarea cuantumului impozitului se efectueaza prin doua metode: metoda de repartitie si metoda de cotitare .

Metoda de repartitie, care s-a practicat pana in primele stadii de dezvoltare a capitalismului, consta in faptul ca autoritatea fiscala, in functie de necesitatile de resurse publice, stabilea suma globala a impozitelor ce urmau sa fie incasate pe intreg teritoriul tarii. Aceasta suma era repartizata ulterior pe unitati administrative-teritoriale, care se impartea mai departe pe contribuabili. Acest mod de stabilire a cuantumului impozitului nu are la baza sa careva justificare economica si urmare nu este potrivit principiului echitatii fiscale.

Metoda de cotitare, folosita pe larg in practica contemporana, consta in calcularea marimii impozitului prin aplicarea cotelor asupra obiectului impozitului, determinat pentru fiecare platitor in parte

Cuantumul impozitului, in acest caz, depinde de marimea obiectului impozabil si tine cont de situatia personala a platitorului impozitului.

Vom mentiona ca, conform metodelor de determinare a cuantumului, impozitele se impart in impozite de repartitie si impozite de cotitare.

Procedee de percepere a impozitelor. Dupa stabilirea marimii impozitului, organele fiscale sunt obligate sa aduca la cunostinta contribuabililor cuantumul impozitului datorat si termenele de plata a acestuia. Urmatorul act este perceperea impozitelor, care este una din principalele actiuni ale procesului de impozitare.

Metodele de percepere a impozitelor au evoluat de asemenea de-a lungul timpului reprezentand: colectarea impozitelor datorate de catre unul din contribuabilii fiecarei localitati; incasarea impozitelor prin intermediul concesionarilor (arendasilor); perceperea impozitelor de catre aparatul specializat (fiscal) al statului.

Colectarea impozitelor datorate de catre unul din contribuabilii fiecarei localitati este proprie perioadei timpurii de existenta a statului si se reduce la colectarea impozitelor de unul din diriguitorii comunitatii, care ulterior transmitea bunurile si valorile colectate unei subdiviziuni a autoritatii fiscale. Aceasta metoda s-a mentinut si mai tarziu, insa aplicarea ei era mai ingusta, cu precadere in regiunile indepartate, izolate, greu accesibile, unde detasamentele fiscului ajungeau foarte rar.

Incasarea impozitelor prin intermediul concesionarilor (arendasilor) consta in faptul ca autoritatea fiscala, contra unei parti din suma colectata, ceda dreptul de colectare a impozitelor unor cetateni Deoarece profiturile acestora depindeau de incasarile fiscale, este evidenta dorinta lor de a exagera povara fiscala, si asa injusta din cauza metodei oi arbitrare de impozitare. Desigur, in conditiile lipsei unei evidente certe si exacte, erau frecvente falsificarile si delapidarile, fapt ce conducea la o eficienta joasa a impozitelor.

Perceperea impozitelor de catre aparatul specializat (fiscal) al statului inseamna in esenta ca functia de colectare a impozitelor este exercitata de un organ legal cu functii in finante al administratiei publice.

Incasarea impozitelor printr-un organ specializat al statului a inceput sa fie aplicata pe larg in perioada capitalismului premonopolist, iar in prezent a devenit metoda dominanta de percepere a impozitelor si taxelor.

Perceperea impozitelor prin aparatul fiscal se realizeaza prin mai multe forme: direct de la platitori; prin stopaj la sursa; prin aplicarea de timbre fiscale.

In cazul incasarii impozitelor direct de la platitori, sunt posibile doua variante:

a) platitorul este obligat sa se deplaseze la sediul organelor fiscale
pentru a achita impozitul datorat statului;

b) organul fiscal are obligatiunea de a se deplasa la domiciliul
platitorului pentru a-i solicita sa achite impozitul cuvenit.

Vom mentiona ca, potrivit modului de incasare de la platitor impozitele se impart in impozite portabile si impozite cerabile.

In cazul incasarii impozitelor prin stopaj la sursa, impozitul se retine si se varsa la buget de catre o terta persoana. De exemplu, patronii sunt obligati sa retina impozitul pe salariu datorat de angajati si sa-1 verse la buget. La fel procedeaza bancile la plata dobanzilor titularilor de depozite de bani in cont si societatile comerciale la plata dividendelor detinatorilor de hartii de valoare etc.

Perceperea impozitului prin aplicarea de timbre fiscale, folosita cel mai frecvent in cazul taxei de stat, consta in procurarea timbrului respectiv si prezentarea lui organului care documenteaza sau intreprinde actiunea solicitata. in prezent, aria aplicarii acestui mod de colectare a impozitelor se extinde, cuprinzand si alte impozite, cum ar fi accizele etc.

Procedeele moderne de asezare si percepere a impozitelor trebuie sa fie bine organizate, computerizate, automatizate pentru a crea comoditate contribuabililor si a asigura oportunitatea si plenitudinea varsamintelor la buget.

7. Clasificarea impozitelor

In practica fiscala internationala intalnim o diversitate de impozite, care se deosebesc ca forma si continut. De aceea, pentru a identifica usor efectele diferitelor categorii de impozite in plan economic, financiar, social si politic este necesara gruparea acestora pe baza urmatoarelor criterii:

trasaturile de forma ale impozitelor;

obiectul asupra carora se aseaza;

trasaturile de fond

scopul urmarit de stat prin instituirea lor;

frecventa perceperii lor;

institutia care le administreaza etc.

In functie de scopul urmarit de stat prin introducerea lor, impozitele se grupeaza:

Impozite financiare, instituite de stat in scopul realizarii de venituri necesare acoperirii cheltuielilor statului (cum sunt, de exemplu, impozitele pe venit, taxele de consumatie etc.).

Impozite de ordine, introduse de stat in scopul limitarii unei activitati anume sau in vederea realizarii unor obiective nefiscale cum sunt, de exemplu, introducerea unor accize ridicate asupra consumului de alcool si tutun sau utilizarea unor taxe vamale antidumping in scopul limitarii importului anumitor marfuri ce au pret de dumping.

Dupa frecventa cu care se realizeaza (respectiv, se percep la buget), distingem:

Impozite permanente (ordinare), care se percep cu regularitate (de regula, anual), fiind inscrise in cadrul fiecarui buget public.

Impozite incidentale (extraordinare), care se instituie in situatii exceptionale (cum ar fi, de pilda, in situatii de criza si razboi) si se percep o singura data, motiv pentru care ele nu sunt inscrise in bugetul public.

Dupa institutia care le administreaza, impozitele se grupeaza in functie de tipul statelor in care se instituie si percep, astfel:

In statele de tip federal distingem :

impozite federale, impozite ale statelor membre ale federatiilor;

impozite locale, ale departamentelor, provinciilor sau judetelor, ale municipiilor, oraselor si comunelor.

In statele de tip unitar distingem:

impozite ale administratiei centrale de stat;

impozite locale, ale organelor administrativ-teritoriale.

Dupa forma platii impozitele sunt:

impozite in bani;

impozite in natura;

Avandu-se in vedere obiectul asupra carora se aseaza, impozitele se clasifica in:

impozite pe venit;

impozite pe avere;

impozite pe consum (sau pe cheltuieli).

In functie de trasaturile de fond impozitele se grupeaza in doua categorii:

impozite directe;

impozite indirecte.

Impozite directe se stabilesc nominal in sarcina unor persoane fizice sau/si juridice, in functie de veniturile sau averea acestora, pe baza cotelor legale de impunere si se percep direct de la subiectul impozitului la anumite termene precis stabilite. De regula, tn cazul acestor impozite, subiectul si suportatorul impozitului sunt una si aceeas persoana.

Pe baza criteriilor care stau la baza asezarii impozitelor directe, in practica mondiala, se grupeaza in:

1) impozite reale (obiective, pe produs), care:

se stabilesc in legatura cu detinerea unor obiecte materiale, facandu-se abstractie de situatia personala a subiectului impozitului;

au cunoscut o larga aplicabilitate in secolul XIX, dar ele se practica si in prezent in cazul cladirilor, terenurilor ocupate de cladiri, exploatarilor agricole;

in aceasta categorie se includ: impozitul funciar; impozitul pe cladiri; impozitul pe activitati industriale, comerciale si profesii libere; impozitul pe capitalul mobiliar sau banesc.

2) impozite personale (subiective), care se aseaza asupra veniturilor sau averii avandu-se in vedere si situatia personala a subiectului impozitului. In aceasta categorie se includ:

impozitele pe veniturile persoanelor fizice;

impozitele pe veniturile persoanelor juridice;

impozitele pe averea propriu-zisa;

impozitele pe circulatia averii;

impozitele pe sporul de avere etc.

Impozite indirecte se percep cu ocazia vanzarii unor bunuri si al prestarii unor servicii, fiind varsate la bugetul public de catre producatori, comercianti sau prestatori de servicii si suportate de catre consumatorii bunurilor si serviciilor impozabile. In cazul acestor impozite, prin lege, se atribuie calitatea de subiect al impozitului altei persoane fizice sau juridice decat suportatorului acestora. In functie de forma lor de manifestare, impozitele indirecte se grupeaza in:

taxe de consumatie;

monopoluri fiscale;

taxe vamale;

taxe de timbru si de inregistrare.

8. Sistemul fiscal al Republicii Moldova

Sistemul fiscal reprezinta o componenta a sistemului financiar al Republicii Moldova si include urmatoarele elemente:

legislatia fiscala;

sistemul de impozite si taxe;

administrarea fiscala si organele fiscale.

Toate aceste verigi sint strins legate intre ele, deoarece, in baza legislatiei fiscale, organele fiscale administreaza procedurile fiscale, avind ca scop colectarea impozitelor si taxelor, acestea din urma constituind surse de venit ale statului. Eficienta sistemului fiscal depinde de eficienta fiecarui element constitutiv.

Conform Codului Fiscal, sistemul fiscal al Republicii Moldova reprezinta totalitatea: impozitelor si taxelor, principiilor, formelor, metodelor de stabilire, modificare si anulare a acestora, prevazute de Codul Fiscal, precum si totalitatea masurilor ce asigura achitarea lor.

Legislatia fiscala. In conformitate cu articolul 3 al Codului Fiscal, legislatia fiscala se constituie din:

1. Codul Fiscal;

2. Alte acte normative adoptate in conformitate cu acesta.

1. CF al Republicii Moldova (in continuare CF al RM) a fost adoptat prin Legea Republicii Moldova, nr.1163-XIII din 24.04.1997 si publicat in Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.62/522 din 18.09.1997.

CF al RM a fost de multiple ori completat si modificat. Actualmente, CFintruneste 8 titluri:

- Titlul I - "DISPOZITII GENERALE";

- Titlul II - "IMPOZITUL PE VENIT";

- Titlul UI - "TAXA PE VALOAREA ADAUGATA";

- Titlul IV - "ACCIZELE";

- Titlul V - "ADMINISTRAREA FISCALA";

- Titlul VI - "IMPOZITUL PE BUNURILE IMOBILIARE";

- Titlul VII - "TAXELE LOCALE";

- Titlul VIII - "TAXELE PENTRU RESURSELE NATURALE".

Prin Codul Fiscal se stabilesc:

- principiile generale ale impozitarii in Republica Moldova;

- statutul juridic al contribuabililor, al organelor fiscale si al altor participanti la relatiile reglementate de legislatia fiscala;

- principiile de determinare a obiectului impunerii;

- principiile evidentei veniturilor si cheltuielilor deduse;

- modul si conditiile de tragere la raspundere pentru incalcarea legislatiei fiscale;

- modul de contestare a actiunilor organelor fiscale si ale persoanelor cu functii de raspundere ale acestora.

Codul Fiscal reglementeaza relatiile ce tin de executarea obligatiilor fiscale in ce priveste impozitele si taxele generale de stat, stabilind, de asemenea, principiile generale de determinare si percepere a impozitelor si taxelor locale.

Notiunile si prevederile CF al R.M. se aplica, in exclusivitate, in limitele relatiilor fiscale si ale altor relatii legate de acestea.

2. Conform alin.(2) din articolul 3 al CF al R.M., actele normative adoptate de catre Guvern, Ministerul de Finante, Inspectoratul Fiscal Principal de Stat de pe linga Ministerul de Finante, Departamentul Vamal, de alte autoritati de specialitate ale administratiei publice centrale, precum si de catre autoritatile administratiei publice locale, in temeiul si pentru executarea CF, nu trebuie sa contravina prevederilor lui sau sa depaseasca limitele acestuia.

In cazul aparitiei unor discrepante intre actele normative indicate la alin.(2) si prevederile Codului Fiscal, se aplica prevederile codului.

Impozitarea se efectueaza in baza CF si a altor acte normative adoptate in conformitate cu acesta, publicate in mod oficial, si care sint in vigoare pe perioada stabilita pentru achitarea impozitelor si taxelor.

Acordurile (conventiile) internationale privind evitarea dublei impuneri completeaza legislatia fiscala.

Articolul 4 al CF "Tratatele internationale" prevede urmatoarele:

(1) Daca un acord (o conventie) intemational(a) care reglementeaza impunerea, la care Republica Moldova este parte, stipuleaza alte reguli si prevederi decit cele fixate in Codul Fiscal sau in alte acte normative adoptate in conformitate cu acesta, se aplica regulile si prevederile acordului (conventiei) international(e).

(2) Prevederile alin.(l) nu se aplica in cazurile cind rezidentul statului cu care a fost incheiat acordul (conventia) international(a) este folosit pentru obtinerea facilitatilor fiscale de catre o alta persoana care nu este rezident al statului cu care a fost incheiat acordul (conventia) si care nu are dreptul la facilitati fiscale.

Sistemul impozitelor si taxelor percepute in Republica Moldova. Sistemul impozitelor si taxelor percepute in Republica Moldova corespunde structurii administratiei publice din Republica Moldova, care este constituita din:

- administratia publica centrala;

- administratia publica locala.

In conformitate cu articolul 6 al Codului Fiscal al Republicii Moldova, impozitele si taxele percepte in Republica Moldova sint:

- impozitele si taxele generale de stat;

- impozitele si taxele locale.

Sistemul impozitelor si taxelor generale de stat include:

a) impozitul pe venit;

b) taxa pe valoarea adaugata;

c) accizele;

d) impozitul privat;

e) taxa vamala;

f) taxele percepute in fondul rutier.

Sistemul impozitelor si taxelor locale include:

a) impozitul pe bunurile imobiliare;

b) taxele pentru utilizarea resurselor naturale;

c) taxa pentru amenajarea teritoriului;

d) taxa de organizare a licitatiilor locale si loteriilor pe teritoriul unitatii administrativ-teritoriale;

e) taxa hoteliera;

f) taxa pentru amplasarea publicitatii (reclamei);

g) taxa de applicare a simbolicii locale;

h) taxa pentru amplasarea unitatilor comerciale;

i) taxa de piata;

j) taxa pentru parcarea;

k) taxa balneara;

I) taxa de la posesorii de ciini;

m) etc.

Relatiile ce tin de toate impozitele si taxele enumerate mai sus se reglementeaza de Codul Fiscal si de alte acte normative adoptate in conformitate cu acesta.

La stabilirea impozitelor si taxelor se determina;

a) subiectii impunerii;

b) obiectele impunerii si baza impozabila;

c) cotele impozitelor si taxelor;

d) modul si termenele de achitare a impozitelor si taxelor;

e) facilitatile (inlesnirile) privind impozitele si taxele sub forma de scutire partiala sau totala ori de cote reduse.

Impozitele si taxele, percepute in conformitate cu Codul Fiscal in vigoare si cu alte acte normative adoptate in conformitate cu acesta, reprezinta una din sursele de venit ale bugetului consolidat.

In conformitate cu articolul 7 al CF "Stabilirea, modificarea si anularea impozitelor si taxelor generale de stat si locale':

(1) Impozitele si taxele generale de stat si locale se stabilesc, se modifica sau se anuleaza, exclusiv prin modificarea si completarea Codului Fiscal.

(2) Pe parcursul anului fiscal (calendaristic), stabilirea de noi impozite si taxe generale de stat si locale, in afara de cele prevazute de CF al R.M., sau anularea ori modificarea impozitelor si taxelor in vigoare privind determinarea subiectilor impunerii si a bazei impozabile, modificarea cotelor si aplicarea facilitatilor fiscale se permit numai concomitent cu modificarea corespunzatoare a bugetului de stat.

(3) Impozitele locale, lista si plafoanele taxelor locale se aproba de catre Parlament.

(4) Deciziile autoritatilor administratiei publice - ale municipiilor, oraselor, satelor (comunelor), precum si ale altor unitati administrativ-teritoriale instituite in conditiile legislatiei

- cu privire la punerea in aplicare, la modificarea, in limitele competentei lor, a cotelor, a modului si termenelor de achitare si la aplicarea facilitatilor se adopta pe parcursul anului fiscal,

concomitent cu modificarile corespunzatoare ale bugetelor unitatilor administrativ-teritoriale.

(5) Intreprinderile, institutiile si organizatiile care au filiale si/sau subdiviziuni in afara unitatii administrativ-teritoriale in care se afla resedinta de baza platesc impozite si taxe (cu exceptia taxei pe valoarea adaugata, a accizelor si a taxelor destinate transferarii in fondul rutier) la bugetele unitatilor administrativ-teritoriale de la resedinta filialelor si/sau subdiviziunilor.

Administrarea fiscala si organele fiscale. In conformitate cu articolul (9) al Codului Fiscal 'Administrarea fiscala', administrarea fiscala reprezinta activitatea organelor de stat imputernicite si responsabile de:

- asigurarea colectarii depline si la termen a impozitelor si taxelor, a penalitatilor si amenzilor in bugetele de toate nivelurile si in fondurile extrabugetare;

- precum si de efectuarea actiunilor de cercetare penala in caz de existenta a unor circumstante ce atesta comiterea infractiunilor fiscale.

Articolul 10 al CF "Activitatea organelor fiscale' stipuleaza urmatoarele:

(1) Organizarea activitatii si functionarea organelor fiscale sint reglementate de CF al R.M. si de alte acte normative adoptate in conformitate cu acesta.

In conformitate cu Articolul 131 al CF al R.M. 'Organele cu atributii de administrare fiscala':

(1) Organele care exercita atributii de administrare fiscala sint:

. organele fiscale (Serviciul Fiscal de Stat, etc.) ale Serviciului Fiscal de Stat sint constituite din:

- Inspectoratul Fiscal Principal de Stat de pe linga Ministerul de Finante;

- inspectorate fiscale de stat teritoriale.

Structura organizatorica a Serviciului Fiscal de Stat se aproba de Guvern, iar raza de activitate a organelor fiscale teritoriale si raza de deservire a contribuabililor - de catre Inspectoratul Fiscal Principal de Stat de pe linga Ministerul de Finante.

Inspectoratul Fiscal Principal de Stat de pe linga Ministerul de Finante si fiecare inspectorat fiscal de stat teritorial, fiind subordonat primului:

a) au statut de persoana juridica si sint finantate de la bugetul de stat;

b) activeaza in temeiul Constitutiei Republicii Moldova, al CF si al altor legi, al hotaririlor Parlamentului, al decretelor Presedintelui Republicii Moldova, al hotaririlor si ordonantelor Guvernului, al deciziilor in problemele fiscale adoptate de autoritatile administratiei publice locale in limitele competentei. Ministerul de Finante exercita dirijarea metodologica a activitatii Inspectoratului Fiscal Principal de Stat fara ingerinte in activitatea lui si a inspectoratelor fiscale de stat teritoriale.

Sarcina de baza a organului fiscal consta in exercitarea controlului asupra:

- respectarii legislatiei fiscale;

- calcularii corecte;

- varsarii depline si la timp la buget a sumelor obligatiilor fiscale.

. Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice si Coruptiei (Conform Legii cu privire la Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice si Coruptiei, "Centrul pentru

Combaterea Crimelor Economice si Coruptiei este un organ de ocrotire a normelor de drept, specializat in contracararea infractiunilor economico-financiare si fiscale, precum si a coruptiei. Centrul reprezinta un organ unitar centralizat, constituit dintr-un aparat central si subdiviziuni teritoriale");

. organele vamale (Autoritatea centrala de specialitate, care exercita conducerea efectiva a activitatii vamale in Republica Moldova este Departamentul Controlului Vamal.

Conform articolului (9) al Codului Vamal, "Organele vamale sint organe de drept care constituie un sistem unic, format din Departamentul Controlului Vamal, birouri vamale si posturi vamale. Statutul, functiile si competenta Departamentului Controlului Vamal sint determinate de Guvern");

. serviciile de colectare a impozitelor si taxelor locale din cadrul primariilor si alte organe abilitate conform legislatiei.

Organele cu atributii de administrare fiscala, in procesul exercitarii atributiilor respective, conlucreaza intre ele si colaboreaza cu alte autoritati publice.

Organele cu atributii de administrare fiscala au dreptul sa colaboreze cu organele competente din alte tari si sa fie membre ale organizatiilor internationale de specialitate. Modul de colaborare si de activitate este stabilit in baza acordurilor (conventiilor) internationale.

Intrebari de autocontrol:

Ce reprezinta impozitele in aspect social-economic?

Care sunt trasaturile principale ale impozitelor?

Care sunt functiile impozitului?

Prin ce se caracterizeaza functia fiscala a impozitelor.

Explicati functia economica a impozitelor.

Prin ce se caracterizeaza functia sociala?

Care sunt elementele impozitelor?

Ce reprezinta obiectul si subiectul impunerii?

Ce reprezinta unitatea de impunere?

Ce inseamna facilitati fiscale?

Ce se subintelege prin elementul "suportatorul impozitului"?

Cum se trateaza elementul "sursa impozitului"?

Ce reprezinta principiile impunerii?

In ce consta esenta principiilor de politica economica?

Cum se manifesta rolul impozitelor?

Care sunt elementele constituitive ale sistemului fiscal al Republicii Moldova?

Care sunt sursele de reglementare a veniturilor sistemului bugetar?

Care sunt sursele de reglementare a veniturilor bugetelor unitatilor administrativ-teritoriale?

Argumentati rolul sistemului fiscal al Republicii Moldova la etapa actuala.

Care sunt organele constitutive ale Serviciului Fiscal de Stat?

Cum se clasifica impozitele dupa fond si forma?

Cum se clasifica impozitele dupa obiectul impunerii?

Explicati notiunea de echitate orizontala si notiunea de echitate verticala.

Definiti notiunea de presiune fiscala.

In ce cazuri se practica perceperea prin aplicarea de timbre fiscale?

Test

Alegeti variantele care reprezinta trasaturile principale ale impozitelor:

a)     rambursarea impozitelor;

b)    legalitatea impozitelor;

c)     obligativitatea impozitelor;

d)    nerestituirea impozitelor;

e)     nonechivalenta impozitelor;

f)      toate variantele sunt corecte.

Alegeti variantele care reprezinta elementele constitutive ale sistemului fiscal al Republicii Moldova:

a)     administrarea centrala;

b)    legislatia fiscala;

c)     sistemul de impunere;

d)    administrarea fiscala si organele fiscale;

e)     toate variantele sunt corecte.

3) Indicati, dupa caracteristica indicata, rolul impozitului considerat mai mai jos. Notati, in spatiul rezervat, cu: a) rolul financiar; b) rolul economic; c) rolul social.

Impozitul este un instrument de interventie economica a statului. ____

Impozitul este un instrument de redistribuire a veniturilor. ____

Impozitul este un instrument de acoperire a cheltuielilor publice. ____

Cum se realizeaza impunerea in cote fixe?

Notati in locul punctelor cifra care corespunde expresiei potrivite (alegind din variantele propuse):

a)     reprezinta modul in care se realizeaza si efectele acesteia asupra muncii depuse, a economisirii, a structurii productiei si consumului.

b)    Firmele pot transpune asupra clientilor sai si/sau asupra furnizorilor de factori de productie.

sarcina fiscala; 2. incidenta impozitelor.

Alegeti notiunile care reprezinta impozite si taxe locale, conform Codului Fiscal al Republicii Moldova:

a)     taxa pe valoare adaugata;

b)    taxa vamala;

c)     accizele;

d)    taxa hoteliera;

e)     taxa de la posesorii de ciini;

f)      impozitul privat;

g)     impozitul funciar;

h)     taxa de piata;

i)       taxa pentru parcare;

j)       impozitul pe venit;

k)     taxa pentru cazare;

l)       taxa pentru amenajarea teritoriului;

m)  taxa de aplicare a simbolicii locale.

Descrieti principiul echitatii fiscale.

Cum se clasifica impozitele dupa fond si forma?

Stabiliti daca sunt adevarate urmatoarele afirmatii:

a)     Impozitul reprezinta o contributie baneasca cu titlul nerambursabil; da / nu

b)    Rolul impozitelor se manifesta numai pe plan social; da / nu

c)     Sistemul fiscal reprezinta o componenta de baza a sistemului financiar al Republicii Moldova; da / nu

d)    Impozitele sunt venituri cu caracter fiscal. da / nu

10) Alegeti variantele care reprezinta elementele impozitului:

a)     obiectul impozitului;

b)    baza de calcul;

c)     subiectul impozitului;

d)    repercusiunea impozitului;

e)     suportatorul;

f)      sursa impozitului;

g)     randamentul impozitului;

h)     unitatea de impunere;

i)       cota impozitului;

j)       asieta impozitului;

k)     termenul de plata;

l)       inlesnirile fiscale;

m)  sanctiunile.