Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


Statistica

Principiul echilibrului bugetar

finante

+ Font mai mare | - Font mai mic



Principiul echilibrului bugetar

Reprezentantii de seama ai finantelor clasice infatiseaza bugetul de stat ca un document, o lista, un tablou care cuprinde veniturile si cheltuielile publice, evaluate si comparate in vederea balansarii lor la nivelul fircarui an.




Prin definitie deci se consacra ideea echilibrarii veniturilor si cheltuielilor bugetare, consacrata in timp ca unul dintre principiile traditionale de drept bugetar. O astfel de echilibrare presupune atat intocmirea si aprobarea bugetului echilibrat, cat si incheierea acestuia cu egalitate intre venituri si cheltuieli, deci cu sold zero. Este vorba despre acoperirea tuturor cheltuielilor pe seama veniturilor ordinare sau obisnuite ale bugetului. Altfel, apelandu-se la venituri extraordinare, orice buget poate fi echilibrat.

O astfel de balansare a veniturilor si cheltuielilor bugetare era considerata de scoala clasica ca fiind cheia de bolta a finantelor publice si o dovada a starii de sanatate a economiei si a finantelor publice. Era firesc deci ca deficitul bugetar sa fie considerat un dublu pericol: pericolul frecvent al inflatiei prin „manipularea monetara”, adica prin aruncarea de bani in circulatie pentru acoperirea unor cheltuieli neproductive, fara ca pe piata sa existe marfuri si servicii suplimentare, pentru ca ei sa poata fi resorbiti din circulatie si pericolul, mult mai grav, dar mult mai rar, al instabilitatii statului care, angajandu-se sa cheltuiasca mai multi bani decat poate mobiliza in mod obisnuit, nu mai poate face fata obligatiilor de plata asumate, aparand starea de bancruta. Aceste pericole se leaga de solutiile obisnuite de acoperire a deficitului: emisiunea baneasca fara acoperire, prin apelul la „rotativa”, si indatorarea statului prin contractarea de imprumuturi, care duce la cresterea cheltuielilor viitoare cu serviciul datoriei publice, deci la un nou deficit viitor.

Asa stand lucrurile, aparea la fel de firec ca, pe plan teoretic, principiul echilibrarii bugetului sa fie dogmatizat si chiar sacralizat, iar din punct de vedere practic sa existe preocuparea ca deficitul sa fie evitat. Asa se explica faptul ca in perioada capitalismului liberal o serie de tari au reusit sa aiba bugete echilibrate, iar acolo unde au aparut deficite acestea nu erau cronice si nici periculoase prin proportiile, cauzele si efectele lor.

In schimb, in perioada neocapitalismului si mai ales dupa marea criza din anii ’30, deficitele bugetare se repeta an de an si tind sa se generalizeze.

Deficitul bugetar devine astfel un lucru obisnuit, o caracteristica a finantelor publice moderne, iar echilibrul bugetar nu mai este de multa vreme considerat ca o expresie a starii de sanatate a economiei si finantelor publice si o premisa a echilibrului general economic.

Dimpotriva, politicile bugetare de interventie a statului prin facilitati fiscale, subventii, investitii publice, protectia sociala, toate cu efecte asupra reducerii veniturilor si cresterii cheltuielilor, au devenit practivi obisnuite, fiind folosite pe scara larga pentru asigurarea dezvoltarii economice in conditii de stabilitate si echilibru.

Noile realitati din economie obliga doctrina financiara moderna sa reabiliteze deficitul si sa recomande renuntarea la cerinta traditionala a echilibrarii an de an a veniturilor si cheltuielilor bugetului ordinar. Mai mult chiar, ideea si solutia deficitului sunt agreate nu numai pentru echilibrarea in executie a bugetului, prin apelul la venituri extraordinare, ci si pentru intocmirea si aprobarea din start a unor bugete deficitare.

Deficitul devenind un fapt real, scoala moderna a construit politici de asanare a acestuia si anume: politicile contraciclice, politicile compensatorii si politica deficitului sistematic.

A. Politicile contraciclice

Dificultatile intampinate de echilibrarea anuala a bugetului au dus la renuntarea la pretentia echilibrarii anuale a bugetului, conturandu-se solutia unor programe de echilibrare pe termen lung, prin intocmirea unor bugete multianuale echilibrate ciclic.

Sustinatorii ideii echilibrarii ciclice a bugetului recomanda trei solutii tehnice: fondul de rezerva, fondul de egalizare si amortizarea alternativa a datoriei publice. Deosebirea dintre aceste solutii este legata de momentul diferit in care demareaza procedura.

Fondul de rezerva se constituie in perioada de prosperitate pe seama impozitelor incasate in plus, datorita sporirii materiei impozabile, si pe seama reducerii cheltuielilor cu subventiile, investitiile publice si protectia sociala, in conditiile in care afacerile private prospera, iar somajul este asanat.



In cazul Fondului de egalizare, procedura se declanseaza in perioada de recesiune a ciclului, cand veniturile statului scad, iar cheltuielile sale cresc. Pentru acoperirea deficitului care apare, statul apeleaza la venituri extraordinare. Ele se inregistreaza intr-un cont distinct, pentru a putea fi identificat cu usurinta. Urmeaza ca apoi, in perioada de prosperitate, pe masura ce cheltuielile statului se reduc, iar veniturile sale cresc, sa se constituie un fond de egalizare care sa poata fi angajat in lichidarea datoriei contractate pentru asanarea crizei anterioare.

Amortizarea alternativa a datoriei publice consta in accelerarea ritmului rambursarii imprumuturilor de stat in faza de prosperitate, cand statul dispune de venituri suficiente, si in incetinirea acestui ritm sau chiar sistarea platilor in contul datoriei publice in faza de recesiune.

B. Politicile compensatorii

Cu timpul, economia inceteaza sa mai evolueze ciclic, astfel ca teza corespondentei intre fazele de prosperitate si cele de recesiune devine nerealista, iar sansele echilibrarii ciclice a bugetului se dovedesc iluzorii.

In locul ciclicitatii apar fie perioade de stagnare seculara, fie ca inflatia de durata se instaleaza ca un fenomen caracteristic. Tocmai de aceea, in locul politicilor contraciclice se nasc cele compensatorii, fara insa ca ideea echilibrarii anuale a bugetului sa fie reiterata.

Potrivit teoriei stagnarii seculare, intreprinzatorii privati, lasati sa actioneze nestingheriti, pe baza liberei initiative, fara nici o interventie a statului, incep la un moment dat sa faca economii intentionate, afacerile lor lancezesc si multi prefera statutul mai comod de rentieri, preferand profitului incert dobanda sigura oferita de banci. Pentru a contracara aceasta tendinta, care ameninta stabilitatea si ritmul de crestere economica, statul intervine si limiteaza economiile intentionate prin innasprirea fiscalitatii.

Cu veniturile incasate in plus, statul finanteaza investitii publice, „compensand” insuficienta celor private si intretinand climatul concurential. Ideea este criticata si, pe buna dreptate, deoarece o astfel de politica compensatorie prelungita duce la subminarea economiei private si la inlocuirea intreprinzatorilor privati cu economia etatista, care nu si-a validat nicicand si nicaieri virtutiile.

C. Politica deficitului sistematic

In teoria si chiar in practica economica, adoptandu-se modelele de echilibru dinamic, echilibrul bugetar incepe sa fie cu timpul subordonat echilibrului general economic, acreditandu-se ideea ca redresarea economiei s-ar putea realiza pe calea deficitului bugetar sistematic.

Punctul de plecare il reprezinta teoria lui Keynes privind asigurarea folosirii depline a bratelor de munca prin politicile bugetare ale statului de stimulare a cresterii cererii globale si de sporire a productiei la nivelul cererii globale.

Aceste obiective s-ar putea realiza prin sporirea cheltuielilor publice pentru investitii si subventii si prin reducerea impozitelor. Ori majorarea cheltuielilor, simultan cu reducerea veniturilor ar duce la deficit. Acesta ar urma sa fie acoperit pe baza imprumuturilor de stat. Pe aceasta cale veniturile tezaurizate ar fi atrase si ar fi folosite pentru finantarea unor investitii productive. Prin aceasta se creeaza noi locuri de munca, somajul este asanat. Economia revine la normal, echilibrul economic si social se restabileste prin provocarea si intretinerea deficitului sistematic.

Redresarea economiei aduce cu ea venituri sporite la buget si economii la cheltuielile publice, astfel ca restabilirea echilibrului economic general va duce si la reechilibrarea bugetului public.

Intr-o astfel de conceptie, rolul deficitului sistematic ar fi doar acela de a amorsa o economie stagnanta. Dupa producerea demarajului economic, statul retrage treptat facilitatile fiscale si reduce cheltuielile pentru economie. Tocmai de aceea, ideea care s-a conturat in perioada folosirii solutiei deficitului sistematic este aceea ca deficitul nu trebuie sa ramana sistematic, ci sa fie limitat in timp si spatiu si supus controlului riguros al statului.






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1786
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2022 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site