Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
Statistica

DESPRE B.C.R

finante



+ Font mai mare | - Font mai mic



DESPRE B.C.R



BANCILE COMERCIALE (DE DEPOZIT) SI ROLUL LOR IN SISTEMUL BANCAR

Aparitia bancilor moderne este strans legata de dezvoltarea comertului cu cetatile indepartate si acumularea capitalului monetar in special pe aceasta baza , expresie a dezvoltarii productiei manufacturiere si a expansiunii generale a economiei . Legate de nevoile comertului si desfasurand principalele operatiuni prin intermediul efectelor comerciale , in mod firesc bancile au primit atributul de comerciale.

In epoca contemporana, locul si rolul bancilor in economie este strans legat de calitatea lor de intermediar principal in relatia economii-investitii, relatie hotaratoare in cresterea economica.

Conceptele moderne privind dezvoltarea ecomonica considera ca un rezultat necesar al evolutiei societatii obtinerea de economii ale agentilor economici sau persoanelor , reprezentand venituri neconsumate in perioada curenta si destinata utilizarii viitoare . In cadrul acelorasi concepte , investitiile reprezentand achizitia de instalatii si echipament , structuri , masini si inventar , destinate dezvoltarii productiei , reprezinta o alta realitate a economiei si expansiunii ei ce afecteaza pe agentii economici.

Agentii economici isi gasesc resursele necesare realizarii investitiilor pe doua cai : fie prin utilizarea propriilor economii , fie prin recurgerea la creditele ce le sunt acordate prin banci , in procesul de reciclare si valorificare a capitalurilor monetare in economie .

In acest fel se creaza conditiile unei ample redistribuiri a capitalurilor , tot mai mari odata cu evolutia istorica , vehiculate de o larga retea de intermediari care au fost exclusiv , la inceput , si preponderent apoi , in structura sistemului bancar in formare , bancile comerciale sau de depozit.

SCURT ISTORIC AL BANCII COMERCIALE ROMANE

Banca Comerciala Romana isi inscrie numele pe lista bancilor comerciale nou create si reorganizate dupa 1989. Ea este o institutie speciala, ce poate fi considerata o banca noua pentru ca actul sau de nastere poarta data de 1decembrie 1990, dar in acelasi timp , prin activitatea pe care o desfasoara in cadrul Bancii Nationale din care se desprinde, este deopotriva o banca cu traditie in domeniul bancar. Inceputul a fost foarte dificil . In afara unui act de identitate , unei banci ii mai sunt necesare un sediu central , o retea de unitati , personal suficient, capital , clienti si o gama adecvata si tentanta de produse si servicii utile pentru acesti clienti.

Conducerea Bancii Comerciale Romane a reusit sa aduca banca la parametrii deja cunoscuti si confirmati pe plan intern si international. In pofida greutatilor intampinate , B.C.R. , bine condusa , a devenit astazi una din cele mai puternice si prestigioase banci romanesti .

In 1990 , B.C.R. pleaca la drum cu un colectiv de 5300 de angajati si 100 unitati in retea , cifre care se dubleaza in primii 5 ani de activitate .

Evolutia capitalului este poate cel mai important criteriu de apreciere a fortei financiare a bancii.La un capital social subscris de 12 miliarde lei in 1990 , incep sa se adauge fondurile constituite , adica ,capitalul total creste in primii 5 ani de activitate la 577 miliarde lei .
La experienta acumulata se adauga o alta , noua , urmare a extinderii operatiunilor specifice tranzitiei si economiei de piata . Astfel, in acest interval de timp , banca s-a dezvoltat atat prin cresterea gamei de produse si servicii bancare pe care le-a oferit pana acum clientelei sale , cat si prin asimilarea rapida a unora noi , din care sunt de mentionat :
-extinderea la creditarii pe termen mediu si lung pentru investitii;
-acordarea de credite in valuta ;
-deschiderea de conturi in valuta pentru persoane fizice si juridice si efectuarea de operatiuni de schimb valutar ;
-derularea operatiunilor de decontare , in numele clientilor , a activitatilor de comert exterior .
Interesul clientilor de toate categoriile pentru colaborarea cu B.C.R. , evolutia acestei clientele contribuie in final la completarea imaginii despre banca .

Unul din elementele calitative , de marca, adaugat de banca il constituie activitatea internationala .
Interdependenta dintre pietele interne si externe a facut necesara adaptarea sistemului de lucru al bancii la practicile bancare internationale . In prezent foarte multe societati comerciale isi deruleaza afacerile proprii de comert exterior prin reteaua B.C.R. , si apeleaza la intreaga gama de servicii specifice acestor operatiuni.

Scurta si bogata istorie a Bancii Comerciale Romane recunoaste ca realizare deosebita pasii facuti in domeniul informatizarii . In 1990 , toate lucrarile bancii erau executate fara o tehnica de calcul adecvata , iar astazi banca utilizeaza cele mai moderne echipamente din domeniul tehnicii de calcul, care permite o mare flexibilitate si dinamica a operatiunilor efectuate. Prin aceasta s-a obtinut extinderea functionalitatii aplicatiilor informatice destinate operatiunilor valutare , banca dispunand in prezent de un sistem modern de realizare in timp real a tranzactiilor internationale.

Calitatea resurselor a reprezentat conditia esentiala a tuturor succeselor obtinute pana in prezent si , din acest punct de vedere , lucratorul de banca se va plasa mereu inaintea oricarui alt factor important care poate conditiona viitorul B.C.R. .

Un aspect fundamental al oricarei economii de piata este ca diferite firme opereaza si concureaza pe aceeasi piata pentru aceiasi consumatori . In cazul bancilor , acest lucru asigura clientilor posibilitatea alegerii bancii cu care vor face afaceri . In cele din urma , supravietuiesc bancile care servesc cel mai bine necesitatile pietei si ale clientilor . Intr-o economie de piata si bancile , ca orice societate comerciala , isi realizeaza venitul in ' arena pietei ".

ACTIVITATEA BANCII COMERCIALE ROMANE

Obiectivul central al activitatii internationale B.C.R. a fost acela de a incuraja si a favoriza exportul de produse romanesti si importurile destinate retehnologizarii si restructurarii capacitatilor industriale , in scopul unei cat mai bune adaptari a productiei societatilor comercial din tara la cerintele pietei interne si externe .

Intrucat , marea majoritate a societatilor comerciale din industrie este clienta a B.C.R. si operatiunile de import-export se deruleaza in consecinta prin unitatile acestei banci .

Banca este angajata si in alte activitati bancare , care decurg din utilizarea unor imprumuturi BIRD sau a angajamentelor bancare intre firme si banci straine si romanesti de livrari reciproce in compensatie, operatiuni generate in principal de importuri de materii prime si exporturi de produse romanesti .

Este foarte greu de prezentat activitatea unei banci cum este B.C.R chiar daca este vorba de aproape 15 ani de functionare , astfel incat prin aceasta sa-l edifici pe ascultator in cele mai bune conditii .

Pentru Banca Comerciala Romana , acesti ani sunt foarte intensi si reflecta o ascensiune si dezvoltare rapida , un proces combinat cu acumulari cantitative si calitative , o cursa contra cronometru pentru un loc cat mai bun pe podium .

In primii 8 ani de activitate , capitalurile proprii inregistreaza o crestere de 362 ori . Chiar daca evolutia nu este pe masura dorita , nivelul atins in prezent a permis bancii sa se situeze , dupa clasamentul efectuat de revista ' The Banker ' , pe primul loc intre bancile romanesti , numarul 8 in Europa Centrala si de Est , numarul 213 in Europa si numarul 558 in lume , Banca Comerciala Romana reprezinta la ora actuala una dintre cele mai mari institutii care ofera si presteaza servicii financiar-bancare integrate pentru clientii nebancari si bancari .

Banca Comerciala Romana s-a prezentat mereu ca o banca disponibila pentru finantarea economiei reale , pentru sprijinirea proceselor de restructurare si retehnologizare .In cadrul activitatii de creditare retinem urmatoarele aspecte mai importante :

-Creditele au fost destinate cu prioritatile activitatilor productive , iar in cadrul acestora productiei pentru export :

-In acelasi timp , au fost sprijiniti agentii economici care au prezentat cereri si programe de restructurare si retehnologizare ;

-Dinamica creditului destinat clientilor din sectorul privat a fost superioara creditelor totale angajate ;

-Creditul in valuta a luat o mare amploare in ultimii ani , in conditiile in care banca s-a oferit sa asigure o parte insemnata din resursele pentru importurile din economie ;

Au fost contractate importante linii de credit din strainatate destinate agentilor economici .

B.C.R. a conceput creditul din punctul de vedere al clientilor ca o sursa de finantare necesara desfasurarii , dezvoltarii sau restrucurarii lor , iar pentru banca reprezinta un plasament cu risc asumat in vederea obtinerii unei eficiente mult multumitoare .

In prezent , multe societati sunt supuse unui amplu program de restructurare si retehnologizare , programe care in general sunt sprijinite de B.C.R. . In aceste conditii , creditul in valuta capata o mare greutate.

Politicile fiscale , monetare si de curs aplicate in cursul primului trimestru al anului 2000 au fost subordonate obiectivelor stabilite de Executiv , respectiv o crestere economica de cca. 1-1,3% cu limitarea deficitului bugetar la trei procente % ) din PIB si a deficitului de cont curent de cca. 1,5 miliarde USD si reducerea ratei inflatiei in comparatie cu anul

Astfel , pentru primul trimestru al anului 2000 , unul din cele mai importante obiective pe termen scurt atinse prin politica monetara , l-a constituit reducerea nivelului ratelor de dobanda in piata interbancara si a titlurilor de stat , cu efecte benefice in redcerea presiunii asupra bugetului de stat .

Scaderea deficitului de cont curent cu peste 1 miliard USD in 1999 fata de 1998 ce a avut la baza si scaderea importului cu 12% in 1999 fata de 1998 si cresterea exportului cu 2% in aceeasi perioada , a condus la inregistrarea unui excedent de valuta pe piata, tendinta care s-a mentinut si in trimestrul I al anului 2000 . Mai mult , in luna februarie 2000 s-a inregistrat o crestere cu cca. 34% a exportului fata de aceeasi perioada a anului precedent conducand la un excedent al balantei comerciale in aceasta luna de 57,8 milioane USD, ceea ce confirma evolutia pozitiva de comprimare a deficitului de cont curent si consolideaza excedentul valutar din piata valutara interna. In luna februarie, vanzarile in numele clientilor au fost superioare cumpararilor de valuta cu cca. 142 milioane USD, iar in luna martie s-a inregistrat zilnic un excedent in medie de cca. 5 milioane USD

Ritmul mediu al inflatiei din semestrul I 2000 anualizat reprezinta 38,6%. Comparativ cu nivelul cumulat al inflatiei pentru intreg anul 1999 care a fost de 54 % , s-a preconizat o reducere a acesteia in anul 2000 .

Stabilitatea resurselor atrase de B.C.R. de la persoane fizice si juridice a condus la o interdependenta a bancii de depozitele atrase de piata interbancara cu cost ridicat si maturitate redusa .

Obiectivele majore ale bancii vizeaza in principal urmatoarele :

-Consolidarea pozitiei pe piata ;

-Performantizarea activitatii , respectiv cresterea profitabilitatii si productivitatii

-Gestionarea eficienta a riscurilor bancare .

Prestigioasa revista britanica de specialitate ' The Banker ' , membra a grupului Financial Times , a nominalizat Banca Comerciala Romana drept ' Banca Anului ' in Romania . In sustinerea acordarii premiului , specialistii revistei au aratat ca : ' B.C.R. poate revendica pozitia de lider in fiecare segment al sistemului bancar romanesc , avand retele extinse de unitati teritoriale si de automate de eliberat numerar (ATM) , o larga baza de clienti si reputatia de a fi una dintre cele mai sigure banci ' . A fost apreciat , in mod deosebit , faptul ca ponderea Grupului B.C.R. a crescut , in ultimul an , de la 21% la 32% in totalul activelor detinute de banci si de la 21% la 46% in totalul capitalurilor proprii . Sectorul privat reprezinta peste 65% din portofoliul de imprumuturi neguvernamentale acordate de B.C.R. Au fost de asemenea remarcate eforturile depuse de banca pentru alinierea la practicile occidentale in domeniul comunicatiei on-line in reteaua de unitati , utilizarea facilitatilor de cash-management , promovarea dezvoltarii pietei de carduri si a transferului rapid de valuta prin Money-Gram . In legatura cu fuziunea B.C.R.-Bancorex , specialistii britanici au subliniat realizarea in timp record a procesului care a dus la intarirea , in fapt , a fortei Bancii Comerciale Romane si a pozitiei sale pe piata interna si internationala .

In prezent se duc tratative pentru cumpararea pachetului majoritar de actiuni al BCR de catre un grup bancar de peste hotare.

POLITICA BCR IN DOMENIUL CALITATII

Politica bancii in domeniul calitatii este realizata prin sistemul de management al calitatii documentat si implementat, compatibil cu ISO 9001/2000

Scopul politicii bancii in domeniul calitatii este acela de a asigura satisfacerea cerintelor si asteptarilor clientilor prin:
- furnizarea de produse si servicii bancare de calitate,
- cresterea competentei profesionale a angajatilor,
- management performant la toate nivelurile.

Obiectivele stabilite in domeniul calitatii sunt:
- cresterea flexibilitatii bancii in furnizarea cu operativitate de produse si servicii in concordanta cu nevoile si asteptarile clientilor,
- construirea unui parteneriat durabil si prietenos cu clientii,
- implementarea sistemului de management al calitatii proiectat si documentat conform cerintelor standardului SR EN ISO 9001:2001.

Calificarea personalului bancii, perfectionat in mod sistematic prin intermediul diferitelor forme de pregatire reprezinta garantia realizarii obiectivelor propuse, obiectivul permanent al bancii fiind imbunatatirea continua a calitatii.

Fiecare angajat al bancii este responsabil de calitatea propriei munci care influenteaza satisfactia clientilor si implicit rezultatele financiare ale bancii.

Acest efort vine in sprijinul realizarii obiectivului strategic al bancii, de mentinere si consolidare a pozitiei de lider pe o piata concurentiala in plina dezvoltare, managementul la cel mai inalt nivel fiind direct implicat in cresterea eficientei sistemului calitatii.

SISTEMUL INFORMATIONAL AL B.C.R.

In cadrul sistemulul "institutie bancara" informatia are o importanta decisiva, are rolul de factor de legatura intre elementele sistemului. Prin intermediul sistemului informational se asigura fluxul continu al informatiilor bancare, se realizeaza valorificarea acestora, cu eficienta ceruta de catre factorii decidenti implicati in activitatea bancara.

Banca Comerciala Romana beneficiaza de o tehnologie avansata pentru tranzactiile valutare spre si din Romania prin SWIFT prin MarchantsBank of California si prin sistemul MoneyCram.

STRUCTURA ORGANIZATORICA A B.C.R.

Banca comerciala dispune de o structura organizatorica specifica. Este un element de organizare propriu ce serveste atat derularii nemijlocite a proceselor bancare cat si infaptuiri managementului acestora.

RETEAUA DE UNITATI A BCR.

Reteaua de unitati a bancii este formata din 292 unitati, dintre care:

- 41 sucursale judetene, in orasele resedinta de judet

- peste 251 alte unitati (sucursale, agentii) amplasate pe intreg teritoriul Romaniei.

CONDUCEREA BCR

Inca in 1997 s-a stabilit ca vor privatiza cinci banci cu capital de stat, unde intra si Banca Comerciala Romana.

Prin noul Act constitutiv, supravegherea, administrarea si coordonarea activitatii bancii sunt delegate de actionari unui Consiliu de Supraveghere format din 7 membri, 5 propusi de catre APAPS iar 2 de catre reprezentantii celor cinci Societati de Investitii Financiare.

Sediul central:
Bucuresti, Bd Regina Elisabeta nr.5, cod postal 030016, sector 3,
tel:3126185, fax: 3126185, cod SWIFT: RNCB RO BU, email: bcr@bcr.ro

Concluzia care se desprinde din experienta celor 15 ani de activitate a bancii este aceea ca pe fondul situatiei generale a societatilor comerciale si institutiilor care au colaborat si colaboreaza cu Banca Comerciala Romana , balanta clientilor veniti si a celor plecati inclina permanent in favoarea clientilor veniti.

O evaluare atenta a perspectivei urmatorilor ani , duce la concluzia ca relatiile B.C.R. cu clientela sa se vor extinde , prestatiile vor fi mai diversificate si mai bune calitativ , ceea ce va determina o crestere in continuare a numarului de clienti si a conturilor deschise la unitatile proprii .

Bibliografie

Site-ul oficial al Bancii Comerciale Romane www.bcr.ro.



Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 2102
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved