DESPRE PIETELE FINANCIARE

DESPRE PIETELE FINANCIARE

Despre pietele financiare

Obiectul pietelor financiare este tranzactionarea banilor, in particular a

capitalului, in vederea echilibrarii cererii cu oferta prin directionarea eficienta a

fluxurilor banesti intre agentii excedentari si cei deficitari.Agentii excedentari sunt ofertantii de bani, respectiv de capital, situati pe pozitia de creditori, pentru care:

NRF < RFD,unde:

NRF = necesarul de resurse financiare,

RFD = resursele financiare disponibile.

Capitalul este un disponibil financiar (necorporal) sau material(corporal)

utilizat intr-o activitate lucrativa (creatoare de bunuri destinateschimbului cu scopul de a

aduce profit).

Piete financiare

Agentii deficitari sunt solicitatorii de bani, respectiv de capital, situati pe

pozitia de debitori, pentru care:NRF > RFD

Operatiunile legate de tranzactionare si echilibrare sunt asumate de agenti

economici specializati - institutii financiare (banci, case de depuneri, societati de

asigurari, societati de investitii, bursa de valori s.a.), care isi declara un astfel de

obiect de activitate, initiaza modalitati specifice de lucru si creeaza produse

specifice pentru acesta.

Produsele specifice cu care lucreaza astfel de institutii sunt titlurile

financiare sau cele asimilabile lor (cum sunt efectele comerciale), adica inscrisuri

ce dovedesc posesia unei sume de bani ce poate deveni disponibila in anumite

conditii, de exemplu daca titlul se vinde sau daca ajunge la scadenta.

Titlurile financiare pot fi:

primare, emise de agenti economici deficitari si vandute chiar

de ei (direct sau prin intermediari, adica prin institutii financiare);

secundare, emise de cumparatorii celor primare, pe baza

acestora si din dorinta de a imparti riscul detinerii lor si de a-si

diminua imobilizarile financiare generate de cumpararea

acestora;

derivate, reprezentand optiuni asupra achizitiei sau vanzarii unor

titluri primare sau secundare sau "pariuri" asupra indicilor

bursieri (tranzactii pe indici bursieri).

titluri primare titluri primare, secundare si derivate tranzactii cu bani

Rolul pietelor financiare este acela de a asigura un cadru neutru si

avantajos tuturor celor trei participanti, pentru finantarea agentilor deficitari si

pentru plasarea disponibilitatilor celor excedentari.Pietele financiare se clasifica

dupa mai multe criterii:

a) din punctul de vedere al agentilor implicati, exista: piata primara, pe care se

negociaza titluri primare sau secundare in prezenta emitentului, adica prin si cu participarea lui;

piata secundara, pe care se negociaza titluri secundare si derivate

prin tranzactii intre creditori succesivi, emitentii titlurilor nefiind

impicati;

b) din punctul de vedere al duratei pentru care sunt mobilizate/

imobilizate resursele, exista:

piata monetara pentru tranzactiile pe termen scurt (sub un an);

piata de capital pentru tranzactii pe termen mediu si lung;

c) din punctul de vedere al titlurilor ce fac obiectul tranzactiilor

exista piata efectelor comerciale (sau a scontului), piata certificatelor

de depozit, piata actiunilor, piata obligatiunilor, piata eurodolarilor,

piata interbancara, piata titlurilor publice pe termen scurt s.a.

In raport cu pietele de marfuri, cele financiare au particularitatea ca

tranzactioneaza active financiare, adica promisiuni de piata viitoare. Din acest

motiv decizia de tranzactie este determinata de trei criterii:

venitul, exprimat prin rata anuala a dobanzii;

riscul, apreciat prin posibilitatea perturbarii sau anularii fluxului

de plata viitoare;

lichiditatea, exprimata prin capacitatea activului financiar de a se

vinde cat mai repede si fara pierdere de valoare.

Piata de capital are ca obiect cererea si oferta de capital pe termen mediu

si lung, cu acelasi rol ca si piata financiara in general, avand ca particularitate

durata mare a scadentelor.

Cererea de capital, denumit in acest context capital financiar, este

exprimata prin emisiunea de titluri de catre solicitanti persoane juridice, publice

sau private, agenti nationali sau internationali. Acestia pot fi: guverne, autoritati

locale sau centrale, societati publice sau private nefinanciare, institutii financiarbancare,

organisme internationale. Cererea poate fi structurala, provenita din

nevoia de constituire sau marire a capitalului social al unei societati comerciale sau din nevoia de finantare a unui program de dezvoltare (investitie de productie sau social-culturala), dar si conjuncturala, provenita din caracterul excesiv (dur) al

conditiilor de creditare bancara, sau din deficitul bugetar sau al balantei comerciale sau de plati.

Oferta de capital provine de la agenti excedentari, care in principiu pot

solicita confidentialitate privind participarea lor.

Dupa tipul titlurilor tranzactionate, piata de capital poate fi de actiuni, de

obligatiuni (bond market), ipotecara (tranzactii cu titluri de credit ipotecar, sau de titluri de renta (emise de stat fara precizarea scadentei).

De asemenea, dupa agentii economici implicati, poate fi primara sau secundara.

Institutia financiara tipica pietei secundare este bursa de valori.

Bursa de valori: concept, functii, rol, organizare si functionare

Bursa este o piata pe care se desfac marfuri si valori mobiliare, dupa o

procedura specifica. Organizarea si functionarea ei se face, in economia

contemporana, potrivit unor reglementari juridice, printre care si supravegherea de catre stat. Bursele se clasifica dupa mai multe criterii:

a) varietatea tranzactiilor: generale si specializate;

b) obiectul activitatii: de marfa, complementare comertului international

(burse de asigurari si burse de navlu), de valori mobiliare si valutare;

numai ultimele doua sunt piete financiare si numai penultima este

piata secundara de capital;

c) forma de organizare: private si de stat;

d) modul de admitere a participantilor: cu acces limitat (are specific

"ringul", locul unde se finalizeaza tranzactiile si la care au acces

numai agenti autorizati) si cu acces nelimitat (numita "over the

counter" sau OTC, in care tranzactiile se fac informatizat prin

intermediul unei retele de calculatoare de larga acoperire si cu mari

facilitati de acces, astfel incat, practic, oricine are acces la un

calculator inclus in retea poate formula cereri si oferte de titluri, poate

tranzactiona).

Bursele de valori au debutat in secolul al XIV-lea la Bruges (Belgia) si sau

cristalizat ca institutii perene la Anvers (Belgia, 1531), Londra (1564), Paris

(1724), New York (1817), Bucuresti (1881) etc. Astazi, cele mai mari burse de

valori sunt New York Stock Exchange (peste 3000 de societati cotate), London

Stock Exchange (circa 2900 de societati cotate), Kabuto Cho Tokio (114 societati

cotate). Primele 24 de burse din lume (incluzand pe langa cele mentionate si pe

cele din Paris, Milano, Zrich, Frankfurt, Amsterdam, Bruxelles, Sydney, Madrid,

Lisabona, Viena, Buenos Aires, Singapore, Stockholm, Berlin) coteaza peste 1000 dintre cele mai mari societati comerciale din lume.

Bursa de valori este o institutie a pietei secundare de capital la care se

tranzactioneaza titluri (valori) mobiliare. In obiectul ei de activitate se includ

hartiile de valoare, valutele si metalul pretios.

Bursa de valori are functia de a concentra cererea si oferta de valori

mobiliare, de a asigura tranzactionarea lor operativa, de a inregistra si de a face

publice cursurile de vanzare/cumparare. Rolul ei revine la mobilizarea capitalului

financiar, la redistribuirea lui (pe ramuri economice si chiar pe tari), la informarea

publicului privind starea si tendintele pietei, la elaborarea de analize economice si predictii ale evolutiei economiei (pe care adesea le comercializeaza). Organizarea si functionarea ei sunt precizate prin lege si prin regulamentul propriu, care stabilesc riguros locul si rolul participantilor, ca si modul de efectuare a tranzactiilor.

Agentii economici care nu au acces direct la bursa, ci numai prin

intermediul agentilor de schimb, le adreseaza acestora ordine de vanzare/cumparare de valori mobiliare formuland astfel oferta (O) si cererea (C)de titluri.

Ofertele/solicitarile sunt primite de brokeri-agenti (Bka), care actioneaza

in contul si din insarcinarea clientilor lor si pe care sunt obligati sa-i informeze

despre cursuri si despre derularea ordinelor date de ei Brokerii-agenti transmit aceste ordine catre brokerii-specialisti

Brokerul-specialist (Bks), numit jobber in Anglia, courtier in Franta si

dealer in SUA, centralizeaza ordine de vanzare-cumparare de la brokerii-agenti cu care lucreaza si le negociaza in ring cu ceilalti brokeri-specialisti (circuitul 3 in

figura 3) sub supravegherea Comisiei Operatiunilor de Bursa (COB). Pentru a

putea avea o marja de manevra cat mai putin restrictiva, ei au dreptul sa detina un portofoliu propriu de titluri, precum si un capital de rulaj.

Toti agentii de schimb (agenti sau specialisti) au statut profesional de

comercianti cu obiect "gestiunea portofoliilor de valori mobiliare" si sunt

inregistrati in Registrul comercial al tarii unde isi desfasoara activitatea. Din punct de vedere functional ei sunt asimilati functionarilor publici (ministeriali). Ei sunt reuniti in Compania Agentilor de Schimb, organizatie profesionala si functionala.Aceasta alege o Camera Sindicala a Bursei care ii reprezinta in nume colectiv pe toti agentii de schimb, le garanteaza activitatea si le-o controleaza. Pentru a-si exercita atributiile, acest organism dispune de servicii si organe de lucru specifice:

comisia operatiunilor de bursa (COB), serviciul de studii si analize financiare,

serviciul de relatii externe, serviciul de control, buget propriu, serviciul de

personal, serviciul juridic, serviciul fiscal, trezorerie, serviciul contabil, Centrul de

prelucrare a informatiilor. Statutul sau este triplu: autoritate bursiera, autoritate a

Companiei Agentilor de Schimb si Organism corporativ.

Valorile mobiliare tranzactionate la bursa

Valorile mobiliare tranzactionate la bursa sunt inscrisuri care atesta ca

posesorul lor este titularul unui drept de o anumita marime.

Dupa obiectul lor, valorile mobiliare pot fi titluri de proprietate (atesta

proprietatea asupra unui capital) sau titluri de credit (atesta darea cu imprumut a

unui capital banesc).

Dupa venitul pe care il aduc, valorile mobiliare pot fi titluri cu venit variabil

(dependent de situatia financiara a emitentului) sau titluri cu venit fix (prestabilit

prin conventie intre parti si care nu depinde de situatia financiara a emitentului).

Titlurile ce pot face obiect de negocieri la bursa sunt: actiuni, obligatiuni,

optiuni, bonuri de tezaur (in special la bursele din SUA pentru bonurile emise de

trezoreria federala).

Actiunile se prezinta in mai multe forme, clasificate, in principal, dupa

doua criterii:

10 dupa forma de prezentare

a) nominative, care au inscris pe ele numele posesorului; sunt inregistrate

distinct in Registrul de evidenta actiunilor pe care il tine emitentul; cesiunea lor,

in orice forma s-ar face, trebuie mentionata in registrul amintit, altfel nu este

recunoscuta;

b) nominative legate, similare celor nominative, dar supuse unor reguli

mult mai restrictive privind cesionarea; principala regula este aceea ca actul

cesionarii trebuie acceptat anticipat de Consiliul de Administratie al emitentului;

alte reguli au in vedere prioritatea emitentului de a le cumpara, anuntul vanzarii cu un anumit timp inaintea vanzarii efective, posibilitatea emitentului de a recuza

cumparatorul intr-un interval de timp stabilit prin lege s.a.;

c) la purtator, care nu au inscris numele posesorului, astfel incat cel ce le

detine este de drept proprietarul lor; reprezinta tipul de actiuni tranzactionate la

bursa, pentru celelalte doua acest lucru nefiind posibil datorita restrictiilor de

circulatie la care sunt supuse.

20 dupa drepturile pe care le genereaza

a) ordinare, care dau detinatorului drepturi proportionale cu valoarea lor

nominala: de proprietate, de subscriere, de atribuire, de vot, de dividend;

b) privilegiate, care confera dreptul la un "privilegiu", de pilda un

divident fix distribuit indiferent de marimea profitului obtinut de emitent.

Exista si alte forme de actiuni, cu caracter relativ particular sau

conjunctural, cum sunt actiuni fara valoare nominala, actiuni noi (din emisiuni

suplimentare de actiuni, ulterioare emisiunii de constituire), actiuni gratuite (cum

s-au distribuit cele din procesul numit al "privatizarii de masa" in Romania in 1992 si 1996), actiuni populare (de valori nominale mici) s.a., dintre care, cu exceptia celor dintai mentionate, toate sunt, in principiu, negociabile la bursa.

O categorie distincta o reprezinta actiunile SICAV (Societate de

Investitii cu Capital Variabil), titluri emise sub forma partilor certificatelor de

valoare, certificatelor de investitii. Aceste titluri nu sunt cotate la bursa, dar se pot

tranzactiona in mod curent la caseriile societatii emitente. Titlurile se vand de catre emitent la valoarea lor nominala plus o cota de 4,75% pentru acoperirea

cheltuielilor de emisiune sau se cumpara de catre emitent la un curs afisat

determinat zilnic, numit pret de rascumparare.

Obligatiunile sunt clasificate dupa doua criterii:

10 dupa forma de prezentare

a) nominative, cu numele posesorului inscris pe ele si fara posibilitatea

negocierii pe piata secundara;

b) la purtator, cu regim similar actiunilor la purtator.

20 dupa locul contractarii si conditiile de emisiune

c) interne, exprimate in moneda nationala a tarii in care este rezident

emitentul;

d) straine, exprimate in moneda nationala a tarii in care emitentul face

emisiunea;

e) euroobligatiuni, exprimate intr-o moneda europeana alta si decat a

tarii de resedinta a emitentului si decat a tarii in care se face

emisiunea.

Costul creditului obligatar este format din dobanda, din prima de

rambursare (vezi subcapitolul 4.2) si din cheltuielile de emisiune si plasare.

Dobanda platita de emitent se calculeaza intotdeauna la valoarea

nominala a titlurilor existente in circulatie, adica la marimea creditului aflat in uzul

emitentului in perioada de timp scursa intre doua scadente. Pentru aspectele de

calcul al dobanzii si al sumelor care se ramburseaza vezi subcapitolele 4.2 si 9.3.

Caracteristicile obligatiunilor ca simple titluri de credit cu dobanda fixa

au fost renovate in ultimii 40-50 de ani, ca urmare a dorintei plasatorilor de a

participa intr-un fel sau altul la rezultatele financiare obtinute de debitorii lor. Ca

urmare, au aparut obligatiuni cu dobanzi variabile si obligatiuni participative.

Acestea din urma se regasesc in trei forme: obligatiuni de participatie, obligatiuni

convertibile si obligatiuni schimbabile.

Obligatiunile de participatie sunt acele obligatiuni pentru care dobanda

fixa anuala se indexeaza in raport cu rezultatele financiare finale ale perioadei de

gestiune, obtinute de debitor: dinamica dividendului varsat, indicele de devansare a dobanzii pietei de catre rata dividendului, dinamica fondului de rezerva s.a.

Obligatiunile convertibile sunt obligatiunile pe care detinatorul le poate

preschimba contra actiuni ale emitentului, intr-un interval de timp fixat de catre

acesta.

Obligatiunile schimbabile sunt acele obligatiuni ce se pot preschimba

contra actiuni din chiar momentul emiterii lor.

6.4 Indici bursieri

Indicii bursieri sunt marimi sintetice de tipul mediei ponderate prin care

se determina nivelul general al cotatiilor bursiere la un moment dat fata de un

moment ales ca referinta in trecut. Pentru momentul de referinta, si apoi pentru

fiecare zi de bursa, se calculeaza un nivel mediu al tuturor cotatiilor

indice compozit) sau doar al celor mai reprezentative titluri. Cotatia curenta a

fiecarui titlu se pondereaza cu un coeficient de importanta, de pilda ponderea pe

care titlul in cauza o detine in capitalizarea bursiera a zilei, urmand ca valorile

rezultate sa se insumeze pentru a obtine cotatia medie a zilei, care apoi este

exprimata procentual in raport cu cotatia medie a momentului (zilei) de referinta.

Cotatia medie a zilei de referinta este exprimata printr-un numar de puncte: de

obicei 1000 sau 10 000. Cotatia medie a unei zile oarecare reprezinta un numar de puncte sub sau peste nivelul celei de referinta. De exemplu, daca cotatia medie de referinta a fost punctata 10 000, iar cea a zilei curente este 9612, rezulta ca, in medie, cotatiile curente ale titlurilor de referinta (cele luate in calculul cotatiei medii) sunt cu 388 de puncte sub nivelul de referinta, adica piata a evoluat defavorabil.

Indicii bursieri arata, in dinamica lor, evolutia cursurilor pe o anumita

piata, adica raportul dintre cererea si oferta de capital pe piata respectiva. Stricto

sensu evolutia se refera la titlurile de referinta, adica la cele ce au fost incluse in

"cosul" de valori pentru calculul indicelui, de obicei titlurile cele mai

reprezentative ale pietei, adica cele cu cea mai activa cerere si oferta, titlurile cele mai tranzactionate. Lato sensu, indicele exprima tendinta de ansamblu a pietei, intrucat titlurile de referinta sunt cele ce "fac" piata, determina trendul acesteia, le "trag" si pe celelalte dupa ele.

Dupa criteriul formarii lor, indicii bursieri sunt de doua categorii: clasici

si moderni.

Indicii clasici se construiesc pe baza unui numar relativ mic de titluri si

sunt specializati pe ramuri: industrie, transporturi, asigurari, utilitati etc. Titlurile

incluse in "cosul" de referinta capata notorietate si consacrare, amplificata fata de cea deja avuta cand au fost selectionate. Ele se numesc valori sigure blue chip In raport cu evolutia lor pe piata aceste titluri pot fi inlocuite cu altele, ajunse in timp in fruntea bursei, pe pozitii dominante in volumul tranzactiilor.

Cei mai cunoscuti indici clasici sunt:

a) Dow Jones Industrial (DJ) la Bursa din New York, introdus in 1884

de economistii Charles Dow si Eduard Jones, si care include 30 de

titluri de referinta ale unor societati industriale americane; in paralel

functioneaza un indice pentru transporturi (20 de titluri), unul pentru

utilitati (15 titluri) si unul compozit pe cele trei ramuri (65 de titluri);

b) Financial Times (FT-30) la bursa din Londra, care include 30 de

titluri de referinta, ale unor societati din diverse ramuri ale economiei

Marii Britanii;

c) Nikkei la bursa din Tokio, care include 225 de titluri de referinta ale

unor societati din diverse ramuri economice, cotate la aceasta bursa,

indiferent de faptul ca sunt sau nu japoneze.

Indicii moderni se construiesc pe baza unui numar in general mare de

titluri, luand in calcul societati cotate la respectiva bursa indiferent de rezidenta lor.

Dintre cei mai cunoscuti sunt NYSE (1500 de titluri) si "Standard & Poor"

(500 de titluri) la bursa din New York, Financial Times 100 (190 de titluri) la bursa

din Londra si Topix (circa 500 de titluri) la bursa din Tokio.

In conditiile puternicei informatizari a bursei si pentru a veni in sprijinul

contractelor pe indici, multe din bursele lumii afisaza calculul indicilor cu mare

frecventa, uneori la intervale sub un minut.

Contractele pe indici se negociaza pe piata la termen si pe piata

optiunilor, reprezentand tranzactii cu portofolii de titluri de structura "cosului" de

referinta.