Echilibrul ratelor dobanzii

Echilibrul ratelor dobanzii

Intr-o economie monetarista fara piete de imprumuturi cei care detin venituri au doua optiuni:

cumpara bunuri de consum, deci le cheltuiesc;

economisesc lichiditati, deci o acumulare generalizata de putere de cumparare.

In conditiile existentei pietelor de imprumuturi apare o a treia optiune, imprumutarea lichiditatii si detinerea de instrumente de credit.

Dobanda reprezinta cantitatea de bani primita de creditori in momentul cand acestia acorda credite, iar rata dobanzii ester raportul dintre dobanda si suma de bani imprunutata.

Proliferarea pietelor de credit este determinata de diversitatea preferintelor detinatorilor de venituri pentru cunsumul prezent sau viitor, precum si generarea de profit suficient, prin investirea sumelor luate cu imprumut, pentru a putea rambursa imprumutul.

Pentru o anumita rata a dobanzii, unii vor dori sa fie creditori, imprumutanti neti precum populatia, iar altii sa fie fie debitori, imprumutati neti, precum firmele, optiunea fiind determinata de randamentele alternative ale posibilitatilor de folosire a banilor d catre fiecare.

La baza fenomenului ratei dobanzii se afla alegerea intre puterea de cumparare prezenta si viitoare, rata dobanzii fiind un pret, si ca orice pret indeplineste o functie importanta in alocarea resurselor. O rata ridicata evidentiaza orientarea societatii spre consumul curent, pe cand o rata scazuta arata orientarea acesteia spre consumul viitor, spre investitii. La nivelul individului rata dobanzii indica nivelul la care acesta poate vinde puterea de cumparare actuala pentru puterea de cumparare viitoare. Pentru firme, daca rata profitului se asteapta sa fie mai mare decat rata dobanzii, firma va solicita imprumuturi, si invers,

Pe piata imprumuturilor debitorii neti, imprumutatii, vor cere imprumuturi, iar depunatorii neti, imprumutantii, vor oferii imprumuturi, deci pe piata se va confrunta cererea cu oferta imprumuturi, de credite.

In figura nr. 4, care a fost prezentata in alt context, intr-un capitol anterior, se evidentiaza rezultatul acestei confruntari, evolutia volumului creditelor in functie de evolutia ratei dobanzii.

Figura nr. 6. Echilibrul dintre oferta si cerea de credite

Curba ofertei de credite este ascendeta, crescand de la stanga la dreapta, odata cu cresterea ratei nominale a dobanzii, r.n., la rate mai mari numarul celor care renunta la consumul prezent pentru a economisi creste, cei mai prosperi investitori nu vor putea suporta costurile cu dobanda din profiturile obtinute, si vor deveni deponenti, economisind, devenind creditori, ofertanti de imprumuturi.

Curba cererii de credite este descendenta, ea coboara de la stanga la dreapta, o data cu scaderea ratei nominale a dobanzii tot mai multi indivizi devin debitori, imprumutati neti, rata dobanzii de piata plasandu-se sub rata cistigului personal, in cazul firmelor, a profitului. Pe masura ce rata dobanzii scade economisirea se reduce, cererea de credite creste, investitiile cresc.

Graficul prezinta cum confruntarea dintre cererea si oferta de credite determina rata de piata a dobanzii. Echilibrul cererii si ofertei, conform graficului, se stabileste pentru o rata de 10%, la punctul E, de intersecte a ofertei cu cererea, volumul creditelor tranzactionate fiind de 100 unitati monetere, fie acestea miliarde. Daca rata creste la 12%, oferta de credite creste spre 110 u.m., in timp ce cererea scade spre 85 u.m., deci se inregisreaza un dezechilibru, oferta depasind cererea cu 20 u.m., situatie in care unii creditori nu vor putea obtine dobanda ceruta, oferind o rata a dobanzii mai mica, sub rata de echilibru, de 10 %, sa spunem, de 8% , ceea ce face sa cresca cererea de credite, treptat cererea atingand 115 u.m , in timp ce oferta se reduce la 90 u.m., deci un excedent de cerere de 20 u.m, ceeace inseamna penurie de credite, aceasta impingand rata in sus, si confruntarea cerere-oferta continua prin dezechilibre, in jurul unei rate a dobanzii de echilibru, niciodata realizata.

Ratele dobanzii contribuie la orientarea alocarii resurselor, in functie de raportul dintre acestea si ratele castigurilor personale ale indivizilor si ale firmelor. De exemplu, firmele profitabile, care au ratele profitului peste ratele dobanzilor, primesc credite, investesc, se dezvolta, pe cand celelalte nu.

Presupunem ca ofertantii si solicitantii de credite iau in considerare anticipatiile inflationiste, caz in care, in figura de mai sus, curba ofertei se va deplasa spre stanga sus, iar curba cererii se va deplasa spre dreapta sus, aceste deplasari fiind determinate de cresterea ratelor nominale sub impactul anticipatiilor inflationiste, cresterea ratelor nominale realizandu-se dupa un anumit ecart temporal comparativ cu cresterea inflatiei, datorita reactiei intarziate a subiectilor economici la cresterea generalizata a preturilor. Daca rata inflatiei ar fi de 10%, noua rata a dobanzii nominale va creste la aproximativ 18%, punctul de echilibru al cererii si ofertei de credite deplasandu-se la , reprezentand in grafic 90 u.m.